– Pentru cititorii noştri, ar fi interesant să afle câteva repere din biografia omului şi primarului, care conduce destinele comunei Plopana de aproape 17 ani.
– Nu-i nimic senzaţional. Sunt născut în Plopana, în anul 1959, într-o familie de ţărani, am terminat la Craiova Facultatea de Horticultură, după care am lucrat 14 ani în agricultura de stat, la IAS Traian, Ferma 3 Plopana. Din 1990 pânâ în 1997, am fost administratorul unei firme agricole, iar până în 2000 am lucrat în agricultura privată, când, printr-o întâmplare, la sugestia unor politicieni, am candidat şi am fost ales primar. Au trecut, iată, 17 ani de când conduc această comună. Sunt la al cincilea mandat.
– Un coleg de-al dumneavoastră spunea că două mandate sunt suficiente pentru un primar să demonstreze cine este şi ce poate, la fel ca preşedintele ţării.
– Este opinia dumnealui, eu cred că alegătorii decid. Nu sunt suficiente două mandate. Am să mă explic. Am intrat în politică, în administraţie, împins de la spate, sau recomandat de cineva din comună unor politicieni, de la Partidul Democrat, pe atunci. Am candidat, am fost ales primar, dar fără susţinerea Consiliului Local. Eu aş recomanda tuturor candidaţilor să ia nişte lecţii de administraţie înainte de a face acest pas. Să citească bine Legea Administraţiei Locale. Este la fel ca la Guvern, dacă nu are susţinere în Parlament, îşi face greu treaba. La fel şi cu primarul, dacă nu are susţinere în CL, nu are majoritate, poate să fie savant, este vulnerabil, descoperit. Să vă dau doar un exemplu. Cred că în mandatul al doilea, era o iniţiativă a Companiei Naţionale de Investiţii, prin care se finanţau baze sportive şi cămine culturale, trebuia doar să depui intenţia, Hotărârea Consiliului Local şi să asiguri terenul. Când s-a pus problema în CL de construire a unei baze sportive şi a unui cămin cultural, nici măcar profesorul de sport, care era consilier, nu a ridicat mâna pentru aprobare, să nu mai vorbesc de ceilalţi consilieri, motivul fiind ca să nu cumva, în mandatul lui Andrieş, să se facă bază sportivă şi cămin cultural. Am să vă spun că Plopana nu are nici acum un cămin cultural, s-a pierdut oportunitatea. În primul mandat PD a avut trei consilieri, în al doilea doar cinci, nu am avut artiliera grea de partea mea, nici viceprimar din acelaşi partid. De aici şi multe probleme, care au făcut ineficientă activitatea în primele mandate. Administraţia este grea, greutatea pleacă şi din interior, din CL, din aparatul propriu al primarului. Un primar nou, în primul mandat, va trebui să facă concesii cu angajaţii Primăriei, care, în majoritate sunt funcţionari publici, nu poţi să-i sancţionezi, este o comisie de disciplină, tu, ca primar, nu ai nicio autoritate.
– Este o măsură de protecţie în faţa unor posibile abuzuri.
– De acord. De aceea, cu paşi mărunţi, cu înţelegere, cu răbdare, poţi să câştigi încrederea lor, poţi să ai marea şansă să fii sprijinit de consilierii locali, altfel tu spui una, ei spun alta. Dacă mai vii şi după un primar care a deţinut funcţia 3-4 mandate, toţi funcţionarii se vor uita cu reticenţă, cu invidie, la tine. Auzi prin campanie, dacă ajung primar, am să schimb şi scaunul fostului primar. Asta dă bine la electorat, dar când ajungi aici vezi că lucrurile sunt mult mai complicate. Tu vii cu ideea, cu programul tău, vrei efectiv să faci ceva, eşti bine intenţionat, dar legislaţia, acum, nu este favorabilă primarului.
– Aţi depăşit momentul?
– Am depăşit, însă eu am mai avut un handicap, am prins criza din 2008, cu tăieri de investiţii, de salarii, oamenii se uitau la mine ca la duşmanul lor, eşti de la PD, de la PDL, din cauza ta…, tu eşti vinovat.
– Atunci s-a produs schimbarea, aţi trecut la alt partid?
– Nu, am stat credincios la PD, PDL, până în 2014, după care, cu celebra ordonanţă, am trecut la PSD. Nu este o altă doctrină neapărat, am zis că este o şansă pentru mine ca primar, pentru comună. Eram conştient că acel partid, PDL, nu mai este pe fază, că, în mediul rural, lumea este săracă şi are speranţa că un partid social poate să facă mai mult pentru ea, cu un primar angrenat în acea formaţiune politică. Eu am fost o persoană statornică, credincioasă, fidelă, nu am mers astăzi cu un partid, mâine cu altul, dar, în 2014, aproape eram revoltat, deoarece aşteptasem ca PDL să ajungă la guvernare, în 2000-2004 nu fusese la guvernare, în 2004 fusese împreună cu PNL, dar acces la investiţii nu aveam, sumele de bani veneau pe nişte criterii pe care cu greu le înţelegeam, aşteptam şi eu să se aplece cineva de la conducerea judeţeană şi să zică, da, domnule, Plopana are nevoie de nişte investiţii. De aceea, în 2014 am plecat la PSD. Am spus că ajunge, nu mă poate acuza nimeni că sunt traseist, dar nici nu puteam să merg până la moarte şi să sacrific o comună pentru o doctrină, pentru o onoare pe care o ai ca persoană. Asta a fost. În 2016 am candidat pentru PSD.
– V-aţi făcut majoritate în Consiliul local?
– Ce am constatat. Trei legislaturi la acea formaţiune politică câştigam alegerile locale şi parlamentare, că tot primarul este pionul principal şi la aceste alegeri, cu 50-55 la sută, cu efort, cu campanie activă. Când am trecut la PSD, am constatat că mă pliez mult mai bine, sunt înţeles mai bine de electorat, în acest fel am ajuns la 75-80 la sută, deci, eu mergeam împotriva curentului. De la trei consilieri în 2000, acum am 10 consilieri din 13, de fapt PSD a câştigat 10 locuri în CL. Chiar am glumit că este prea mult!
– Plopana, domnule primar, era raiul merelor, sute de hectare, împărţite în trei ferme, produceau mii de tone de mere, pere, cireşe, prune etc. Aici lucrau zeci de oameni. Acum, totul este paragină. Ce s-a întâmplat?
– Din păcate s-au schimbat multe, şi nu în bine. La fel ca şi mine, cunoaşteţi bine zona. Poate pentru unii par nostalgic, au trecut atâţia ani şi în loc să vedem un progres, constatăm, şi nu numai la Plopana, o degradare a satului, a agriculturii, satele au îmbătrânit şi nu greşesc dacă spun că parcă sunt abandonate, în condiţii de pace.
– Inexplicabil…
– Ba, este explicabil şi ăsta-i oful meu. Dacă în 1998 speram, la Revoluţie, că va curge lapte şi miere, când se prezenta modelul european, spre care ne îndreptam şi noi, din nefericire nu a fost aşa. Plopana avea 680 de hectare de livezi, IAS-ul 600 şi CAP-ul restul. La ora aceasta discutăm de până în 30 de hectare de livadă, plantaţii active, celelalte sunt plantaţii abandonate, terenuri sălbăticite, dar nu numai acele, 75 la sută din terenurile comunei sunt în această situaţie, aşa cum auziţi. Este zonă colinară, nu se pretează la culturi cerealiere, terenurile arabile au rămas unu-doi-şapte ani nelucrate şi s-au pârlogit, sunt neproductive, de lucrat efectiv doar un 10-15 la sută. Este o asociaţie care lucrează 50 de ha, societatea fiicei mele alte 50 de ha, până în 150 de ha sunt lucrate în sistem asociativ şi vreo 200-300 ha individual.
– Domnule primar, care sunt „produsele marca Andrieş” din toţi aceşti ani?
– După cum vă spuneam, în primii ani am fost vitregit de banii de la Bugetul de Stat şi de la cel judeţean. De aceea, a trebuit să mă întind cât îmi ajungea plapuma. Nu m-am dus la Trezorerie, la CJ să-mi de bani pentru arierate, pentru plata curentului electric, pentru şcoli, nici nu am făcut greva foamei, cum am mai auzit prin alte părţi, nu, am chibzuit banii pentru a funţiona, iar investiţiile atât cât s-a putut. Îmi amintesc că prin 2000, 2001, am făcut o şcoală în satul Străminoasa, un sătuc uitat de lume, unde şcoala funcţiona într-o căsuţă din 1910, cu bani de la bugetul local. Am construit o şcoală sănătoasă, din cărămidă. Acum, din nefericire este subpopulată. Am făcut în 2004 asfaltări în două sate, cu fonduri europene, prin Programul SAPARD. În toţi acei ani, până în 2014, am realizat izolarea termică, acea anvelopare, la toate şcolile, grupuri sanitare tip, cu proiecte de la Ministerul Învăţământului, în curte, acum nu mai sunt bune, trebuie în corpul clădirii. O treabă foarte bună a fost împrejmuirea tuturor şcolilor, nu aveau o minimă protecţie, acum au şi camere de supraveghere video, în exterior şi interior, cu aceeaşi tehnică sunt monitorizate şi punctele de interes din comună.
– Am văzut drumuri noi, şcolile arată bine, aveţi o primărie nouă, sigur că mai sunt, după cum spuneaţi, multe de făcut. Sunt speranţe pentru apă, pentru canalizare?
– Sigur că sunt utilităţi ale civilizaţiei. Noi am vrea şi apă şi canalizare, şi gaz metan, dar trebuie să luăm în calcul veniturile celei mai mari părţi a locuitorilor, cu pensii, cu ajutor social. Au şi ei facturi, la curent electric nu pot renunţa, la tv prin cablu la fel, are nevoie de informaţii, de divertisment, vin eu de la primărie cu impozite, apoi preotul îi cere contribuţie, mai este taxa de salubrizare etc. Îi aduc apă în casă, dar va trebui să plătească fiecare metru cub, cât şi apa reziduală care se duce la canal. Trece apa pe la poartă, însă nu are bani să se racordeze, trebuie să dăm hotărâre de consiliu, să facem noi racordurile, deoarece canalizarea nefolosită, fără drenaj, se colmatează, se înfundă şi nu o mai reabilitezi în veci.
La nivel de judeţ, cine a gândit masterplanul a prins Plopana cu o magistrală de apă şi canal de la un capăt la altul, iar de acolo, în dreapta şi în stânga, să se racordeze satele, locuinţele. Este vorba de 20 de kilometri, dacă nu pui staţii de repompare şi nu ai consumatori, ai să constaţi că nu ajunge o picătură de apă la staţia de epurare. Mai adăugăm şi faptul că eu predau instalaţia la CRAB, care stabileşte tarifele, însă dacă oamenii nu plătesc, sistează apa, iar oamenii vin la Primărie, la primar, nu se duc la CRAB. Soluţia, cel puţin la Plopana, nu este acest mastodont, ci sisteme mai mici, pe centre.
– O idee interesantă, poate aud şi cei care se ocupă de aceste investiţii. Să trecem la alt capitol. Ştiu că aţi organizat cursuri de calificare pentru tineri. Care a fost finalitatea lor?
– Acum cinci ani, am avut două proiecte, unul pe sectorul non-agricol, la care am şcolarizat 220 de persoane din Plopana, Odobeşti şi din Lipova. Am mai iniţiat un alt proiect, pentru pregătire în meserii agricole, pentru încă 180 de persoane, în ideea că, dintre acei tineri, mulţi vor rămâne şi vor profesa în comună, în zonă. Am avut şi neşansa că ceea ce părea o investiţie de succes în Plopana, cu două proiecte europene, de câte 200.000 de euro fiecare, care aveau deja vreo 20-30 de angajaţi şi se angajase că va prelua încă 50 de muncitori din comună, pregătiţi deja de noi, să intre în faliment, din motive asupra cărora nu insist. Era mană cerească, mai ales că aduceau sume importante la bugetul local. Minunea n-a durat mult, aşa cum este în România. S-au spulberat şi visele noastre şi ale oamenilor din sat care sperau să aibă un loc de muncă.
– Pomicultura nu mai are nicio şansă?
– Am sperat că Plopana îşi vare reveni pe acest domeniu sau în zootehnie, deoarece zona colinară nu are vocaţie pentru cultura grâului, a porumbului. Până acum a prins viaţă un proiect de 2,5 ha de livadă, finanţat cu bani europeni, autori fiind doi tineri, Mihalache îi cheamă, despre care ziarul dumneavoastră a scris, este unul de succes, un adevărat model. A mai plantat Nicolae Nistor, fostul şef al Fermei 1, pomicultor pătimaş, încă 5 ha. A pornit şi familia mea o investiţie pe 20 ha, dar cu eforturi foarte mari. Îmi amintesc că atunci când am venit la Plopana, în 84-85, în două primăveri, am plantat, tânăr venit de pe băncile facultăţii, fără experienţă, 120 de hectare, care au rezistat până acum trei ani, când a fost abandonată, preluată de cetăţeni şi acum o taie pentru lemne de foc. După revoluţie, tot acelaşi Andrieş se chinuie de 20 de ani şi abia am reuşit să plantez 20 de ha. Asta-i toată pomicultura din Plopana. Cine crede că la ţară nu-i performanţă, că nu se preocupă administraţia locală să atragă fonduri europene, nici populaţia, se înşală. Însă sunt atâtea piedici administrative, chichiţe tehnice prin caietele de sarcini, încât oameni cu studii de specialitate, tehnice, economice, îşi pierd capul. Şi încă un aspect şi mă opresc cu acest domeniu. În Strategia de Dezvoltare şi finanţare 2014-2020, când cauţi comuna Plopana, la Capitolul Pomicultură, o să vedeţi că nu are vocaţie nici pentru cultura mărului, nici pentru păr sau gutui, o să găsiţi că este compatibilă doar pentru cireş. Dacă vrei să faci un proiect pe reconversia pomiculturii, nu ai nicio şansă, Plopana va fi depunctată, poate câştiga Zemeş, Asău, Agăş, din zona de munte, fiiind mai favorabile pentru cultura mărului, scrie în acea strategie. Puteţi să credeţi anomalia asta? Investitori curajoşi sunt puţini în ziua de astăzi, eu zic că ar trebui să avem mai multă grijă şi înţelegere pentru ei.
– Faceţi parte dintr-un Grup de Acţiune Locală, sunteţi 19 comune la un loc. Ce rol are, care este menirea lor? Sunt eficiente?
– Da, „Colinele Tutovei” se cheamă. Prin strategia comună, gândim nişte investiţii pentru zona noastră, publice sau private. Putem face proiecte, ne cunoaştem mai bine necesităţile, tradiţiile din mediul rural, în mediul privat la fel putem mai uşor învăţa din experienţa celor din GAL, prin schimburi de experienţă, expoziţii, târguri, pe care le organizăm. Sumele sunt destul de micuţe, dacă o administraţie locală de mărimea comunei Plopana, poate să depună un proiect pe infrastructură locală, pe apă, canal, drumuri, de 2,5 milioane de euro, pe GAL, tot bugetul, pe un exerciţiu financiar, este de 2,5 milioane de euro. Plopana, în mandatul trecut, a propus în strategia GAL-ului finanaţarea unui târg zonal. Celelalte comune au propus alte proiecte, pe învăţământ, pe drumuri, grupuri sanitare. Depinde de modul de organizare, de priceperea fiecărei administraţii de a-şi susţine proiectele. Cu sprijinul unor experţi, noi am atras 340.000 de euro, bani buni. Acum, strategia este depusă spre dezbatere publică, cât de curând va putea intra pe rol. Noi vom depune un proiect pentru un cadastru general, aici chiar este nevoie, cadastrul este o piatră de încercare pentru noi. Ne-am propus să depunem un proiect pentru înfiinţarea unei întreprinderi sociale. Sper să atragem 30-40 de mii de euro, cu aceşti bani putem achiziţiona utilaje pentru prelucrarea lemnului, avem tineri şcolarizaţi, pregătiţi, punem la dispoziţie un spaţiu public, îl racordăm la utilităţi, cu o parte din bani se va achiziţiona materia primă, după care, acei oameni preiau gestiunea şi activitatea integral, vânzare, plata utilităţilor şi reluarea producţiei, funcţionând pe principiul economic. Va fi un căştig pentru oameni, pentru comunitate. De ce se justifică? Noi plătim ajutoare sociale, valoarea lor totală depăşeşte cuantumul total al investiţiilor publice. Este o anomalie. În loc să investesc, eu plătesc ajutoare sociale. În strategia mea, a consiliului local, am pus ca obiectiv principal asigurarea unui viitor acestei comune. Cred că învăţăutra chinezească este bună: dacă vrei să ajuţi un om, dă-i o undiţă, nu un peşte! Legea venitului minim garantat funcţionează din 2001, dacă ar fi fost ca la Legea Ajutorului de Şomaj, acordarea lui pe o anumită perioadă, ar fi fost mult mai stimulativă. Îi acord ajutor şase luni, nouă luni, după care îl verific, ce a făcut în acest timp, şi-a căutat altă alternativă, a bătut la vreo poartă, a fost interesat şi el să depăşească perioada dificilă? Exceptând doar cazurile deosebite, speciale. Acum avem 160 de dosare la Legea 416. Dacă banii de la ajutoare erau în investiţii, prin centrul Plopanei era pavat cu marmură. Însă, astăzi, aceasta este situaţia, nu-i putem lăsa fără niciun venit, au copii de întreţinut, casă, medicamente etc. Partidul aflat la putere, PSD, a dat liber la aceste ajutoare, ceea ce, în condiţiile economice actuale, este o soluţie, minimă, dar este.
– Sunt interesante problemele pe care le-am discutat cu dumneavoastră, acesta este şi rolul acestor interviuri, să aflăm iniţiative, opinii, pe care le oferim publicului, colegilor dumneavoastră, factorilor de decizie, reprezentanţilor partidelor din Consiliul Judeţean, parlamentarilor. Să încheiem cu ceea ce aveţi acum pe agenda de lucru.
– Primul lucru, infrastructura de drumuri. Jumătate din comună este asfaltată, jumătate, nu, mai avem trei sate care nu au asfalt. Pregătim acum un proiect, un pachet de proiecte, cu finanţare europeană sau cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Dincolo de orice, aceasta este prioritatea. Eu am crescut aici, jumătate de an mergeam în cizme de cauciuc, vreau să asfaltez toate drumurile din comună. Ce spun eu acum, am discutat în CL, cu oamenii. Dar să vă mai dau un exemplu. Ne batem de ceasul morţii pentru a ridica resturile menajere, trei hârtii şi patru petruri. Le ducem tocmai în Bacău, pentru 3,84 lei pe lună, aproape patru pâini un cetăţean le dă pe acel gunoi care se duce la rampa judeţeană, dar nu ne îngrijim să facem ceva cu resturile de la animale, la care poluarea este de 200 de ori mai mare şi mai periculoasă. De aceea, eu am un proiect, pe care o să-l depun anul acesta, pentru construirea unei platforme pentru depozitarea şi compostarea gunoiului de grajd. Gospodarul are apa în curte, la fântână, are animale, păsări, din neştiinţă sau dintr-o conjunctură, ca urmare a ploilor, dejecţiile se infiltrează în pânza freatică. Având o platformă, cu instituirea obligativităţii depunerii gunoiului acolo, gratuit, nu va mai fi pericol cu apa din fântâni. Timpul ne va oferi, cu siguranţă, şi alte soluţii, mult mai bune, mai comode. Mai sunt şi alte probleme în comună. Eu sunt nemulţumit de calitatea învăţământului, de pregătirea elevilor…
– Primarul şi CL au obligaţia de a asigura condiţiile necesare defăşurării procesului de învăţământ, de calitatea lui se ocupă cadrele, consiliul profesoral, inspectoratul şcolar.
– Da, dar când vezi că din comuna ta, foarte puţini elevi au acces la licee de top din oraşe şi municipii, foarte puţini urmează o facultate, este o problemă şi a primarului, a CL. Pe lista de personal din şcoală, toţi profesorii au gradul I, te întrebi, mă întreb, de ce copiii nu sunt de gradul I? În Plopana avem 90 la sută din profesori şi învăţători cu gradul I didactic. Când copilul de la clasa a V-a nu ştie Tabla înmulţirii şi învăţătorul, profesorul au gradul I, este un semn de întrebare. Mă întreb, e vinovat copilul, părintele, e vinovat profesorul? Sau e un cumul de cauze. Cadre tinere nu vin, nu ştiu de ce nu vin, iar toamna o luăm de la capăt, iar cu pensionari. Când eram elev, modelul meu a fost învăţătoarea noastră, dirigintele, un anumit profesor, mulţi ne doream să devenim ca ei.
– Care sunt alte proiecte pentru perioada următoare?
– Agricultura noastră nu va merge până nu vom avea ordine, la ora asta nu avem sentimentul proprietăţii, au plecat cei în vârstă, au rămas moştenitorii, aceştia se dezic de proprietăţi, îi mai chemăm noi să-şi plătească impozitele. A venit la noi o familie, care acum locuieşte în Bacău şi ne-a pus o întrebare: cui să doneze pământul lăsat de părinţi, erau vreo 3 ha, acumulase datorii de 2000 de lei şi erau tare supăraţi. Nici nu ştia pe unde este pământul, în momentul când ai cadastrul general, îi dai coordonatele, îi faci acte de proprietate şi ştii cu cine stai de vorbă. Avem personal specializat, am cumpărat aparatură, am dat 300 de milioane pe ea şi dorim să finalizăm cât mai repede cadastrul. Vrem nu vrem, trebuie să intrăm în rândul lumii: proprietatea, cadastrul, exploatarea pământului. Noi nu am avut niciodată un cadastru, cu 50.000 de euro de la GAL, cu alţi 30.000 de euro de la Agenţia de Cadastru, am putea avea cadastru pe jumătate din suprafaţă. Va fi o mare realizare. Cadastru mai înseamnă bani la bugetul local, piaţa funciară ar funcţiona, s-ar dezgheţa. Nu este o operaţiune pur tehnică, statistică. În acest fel, cumulat cu celelalte măsuri despre care am vorbit, la care este mult de lucru, este posibil ca tinerii, treptat, să se întoarcă în sat, să opteze pentru sat.
Ne-am gândit şi la un centru de recuperare pentru persoanele cu probleme medicale. Împreună cu Asociaţia „Betania” am înfiinţat un centru de consiliere şi de intervenţie pentru cazurile acestea, de recuperare, dar şi pentru copiii cu autism. Sperăm ca prin aprilie a.c., să-i dăm drumul.
– Foarte frumos spuneţi, însă am şi eu, ca şi dumneavoastră, un of: ne mai plângem încă 27 de ani? Ce este de făcut, de la primar la prim ministru?
– Eu cred că societatea se va polariza, zonele foarte bune au fost deja acoperite, urmează zonele din categoria a II-a. Eu, acum, produc merele cu costuri de trei ori mai mari ca în alte zone ale ţării, ca să nu mai spun de alte ţări europene şi le vând cu un preţ de 10 ori mai mic. N-am crezut niciodată că oamenii din Plopana vor mânca mere din Polonia sau Ungaria. Dau merele la o fabrică de sucuri, cu 30 de bani kilogramul, iar copiii din Plopana beau sucuri colorate, otravă curată, însă Direcţia de Sănătate ne ia pe noi la rost că nu-i bună apa. În Plopana erau două brutării, n-am să mai mănânc niciodată o asemenea pâine. Astăzi, pentru a pune în funcţie o moară, o brutărie, îţi trebuie documente şi aprobări, mai ceva ca la o centrală atomică. Cine se mai apucă de treabă, în aceste condiţii, că tot vorbeam de investiţii şi investitori. Acestea sunt problemele satului. Cum să nu fiu nemulţumit. Unde o să ajungem? O ţară de asistaţi social. Populaţia din Plopana a scăzut cu 10 la sută, la fiecare 10 ani. Şi nu-i vorba numai de migraţie. Încerc să spun că în aceşti ani am lăsat ceva în urmă. Mereu o spun, inclusiv în adunările săteşti, lunar chem specialişti, proiectanţi, experţi de la GAL, la care invit potenţiali investitori, mici investitori din comună, îi şcolim, le aducem informaţii şi le spun, măi oameni buni, încercaţi, hai să urnim ceva din loc. Cine contribuie la bugetul local? Doi-trei investitori, unul cu 6000 de lei, altul cu 3000 şi mai este unul cu 2000 de lei. Ei sunt contribuabilii. Când mă uit pe lista de debitori, mă apucă plânsul. Ce să fac, să o execut pe doamna Maria din banii de ajutor social sau să o las să se ducă la farmacie să-şi ia medicamentele? Speranţa ne-o punem în guvernanţi. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este foarte bun, 70 la sută din comunele judeţului care au depus proiecte pe structura ministerului au făcut multe lucruri, nu mari, dar s-a făcut ceva. Este un program uşor de accesat, nu este foarte complicat, faţă de proiectele pe fonduri europene, la care trebuie să depui rafturi de dosare. Îmi pun speranţa în acest program. Sper să primească în continuare fonduri. Noi vom ajunge ca în 5-6 ani, 50 la sută din buget să-l alocăm sferei sociale. Ce se va întâmpla când se vor întoarce cei plecaţi în alte ţări, mulţi vor veni fără pensie, fără bani. Nu vor apela la sprijinul comunităţii? Adăugăm persoanele care, în ultimii ani au lucrat la negru, la munci ocazionae pe dealurile din Plopana. La bătrâneţe nu vor avea niciun venit şi nici asigurare medicală. Avem în studiu, construirea unui centru, a unui cămin pentru persoanele cu probleme sociale, care ar rezolva o parte din aceste probleme, dar nu mastodonţi, cum am văzut prin oraşe sau prin alte localităţi. La sate se pretează centre mai mici, astfel ca la un număr de asistaţi, să poţi angaja 2-3 persoane, din comună, calificate, care să aibă grijă de ei. Avem o soluţie, sunt câteva cămine de nefamilişti, de pe timpuri, unde era cazată forţa de muncă care lucra în livadă. Cu nişte costuri rezonabile, am putea amenaja asemenea centre.
– Domnule Andrieş, sunt 27 de ani de după Revoluţie, aţi rămas la ţară, specialist în agricultură, primar, intelectual al satului…
– Goga are o poezie, Stejarul, vă redau cu aproximaţie: „El, mut şi blând, sta fără să se încline,/ Acolo unde-n viscol şi urgie/ Blestemul rădăcinilor îl ţine”/. Eu m-am născut aici, am terminat facultatea cu 10, am primit post în cercetare, însă m-am întors în sat, m-au tras rădăcinile aici, de fapt m-au ţinut legat tot timpul. Aici sunt mormintele bunicilor, părinţilor, fiica mea a rămas în sat, soţia este medic în comună. Ne-am legat de locuri, de oameni. Sper, sper cu tărie că satul nostru va cunoaşte vremuri mai bune, trebuie să transformăm speranţa în realitate. Aşa ar fi corect.
Plopana
Comuna Plopana este situată în partea de nord-est a judeţului Bacău şi este strabătută de la nord la sud de Drumul Naţional 2F Bacău-Vaslui. Se presupune că cel mai vechi sat este Rusenii Razeşi, înfiinţat în urma bătăliei lui Ştefan cel Mare de la Podu Înalt, din 1475, ca urmare a împroprietăririi unui pâlc de oşteni din armata sa cu teren din vatra actualului sat. Plopana are o populaţie de 3333 locuitori, stabliţi în opt sate:Plopana, Budeşti, Dorneni, Iţcani, Fundu-Tutovei, Rusenii de Sus, Rusenii Razeşi, Străminoasa. Ocupația de bază a locuitorilor este agricultura, însă acest sector nu s-a dovedit aducător de venituri însemnate. Două obiective sunt incluse în Lista monumentelor istorice: Biserica „Sfinţii Voievozi” (1802) din satul Rusenii de Sus și Biserica lipovenească „la care nu s-a bătut niciun cui din fier”.
