Acasă Blog Pagina 2855

Flori pentru Andreea

Proaspăta campioană europeană de Tineret la triplusalt, Andreea Elena Panțuroiu va reveni astăzi în țară. Și va fi întâmpinată la aeroport de Ingrid Istrate, directorul clubului la care este legitimată, CSM Onești.

„Când a plecat în Polonia, la Europene, i-am promis: «Dacă iei medalie, vin și te aștept la aeroport cu un buchet imens de flori». Andreea mi-a replicat:«Puteți lua florile de pe acum; nu voi rata podiumul la triplusalt»”, a povestit Ingrid Istrate, care a fost conectată, prin intermediul internetului, la tensiunea concursului desfășurat în Polonia, la Bydgozcsz.

„Aveam speranțe mari la o medalie, dar nu am îndrăznit să visăm chiar la aur. A fost o bucurie imensă pentru noi toți. Titlul european a demonstrat că Andreea chiar are valoare internațională”. Directorul CSM Onești știe care a fost atuul Andreei Panțuroiu la Europenele de Tineret de la Bydgozcsz:

„Și eu, și antrenoarea Mihaela Nicoară îi spuneam Andreei că, în momentul în care va avea din nou acea îndârjire care o caracteriza în concursurile de la juniori, va fi din nou peste toți. Așa a fost acum, în Polonia”.

Povestea elevului de 10 (zece) pe linie. Olimpicul de la „Vrănceanu” se pregătește acum să salveze vieți

Andrei Tanasov, absolvent al Colegiului Național „Gh. Vrănceanu”, promoția 2017. Un tânăr perseverent, ambițios, sigur pe el. Și perfecționist.

Olimpic național, elev de 10 (zece) pe linie în toți anii de studiu, un exemplu pentru toți cei din jur.

Acum, a confirmat încă o dată și la examenul de bacalaureat din acest an, când s-a numărat printre cei patru candidați din Bacău care au luat nota maximă. Iar povestea lui merge mai departe.

Deșteptarea continuă să prezinte cheia succesului absolvenților din acest an, care au reușit performanța de a aduce Bacăul pe prima treaptă a podiumului național la examenul maturității. Au fost patru candidați de 10 (zece), dar și elevi care au înregistrat o rată de promovare istorică, 84, 53 %, cea mai mare din țară.

Poveștile lor interesante trebuie scrise și cunoscute, pentru că fiecare dintre ei pot deveni adevărate modele pentru generațiile viitoare. Astăzi, Andrei Tanasov ne vorbește despre cum a reușit să ajungă până aici. Au fost sacrificii? A avut și declinuri? Satisfacții…?

Primul examen: tot 10 (zece)

„Un moment decisiv în viața mea a fost cel în care m-am mutat împreună cu familia din Comănești în Bacău și am început să învăț la Școala Gimnazială «Alexandru Ioan Cuza», ce va rămâne mereu în sufletul meu. Pe băncile acestei școli, firea mea curioasă și ambițioasă a găsit primele provocări.

Am prins gustul olimpiadelor: Matematică, apoi Chimie și Științe”, își începe povestea Andrei. L-am cunoscut personal, când am mai scris de el acum patru ani, după ce a reușit să obțină media maximă la primul examen important din viața lui, Evaluarea Națională. O medie cu ajutorul căreia a fost admis și la liceul pe care dorea să-l urmeze: Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”.

A ales profilul Matematică-informatică, deși, după cum spune, profilul Științele naturii i s-ar fi potrivit mai bine.

„Dar nu regret această alegere, deoarece am cunoscut profesori dedicați, colegi ce au devenit prieteni de nădejde și o dirigintă, pe doamna profesoară Elvira Macaru, care m-a susținut. Am găsit în acest liceu profesori care m-au ajutat să reușesc.

Amintesc acum doar de doamnele profesoare Anca-Mihaela Pașcu și Claudia Merticaru, la Limba și literatura română, de doamna profesoară Raluca Năstase și domnul profesor Lucian Lazăr, de Matematică, dar și de doamna profesoara Mariana Rosenschein, de Chimie, care m-a ajutat poate cel mai mult în fomarea mea ca adult și, mai ales, în a ajunge olimpic național”, a mai spus Andrei Tanasov.

Mereu un învingător

Și pentru că a făcut o adevărată pasiune pentru disciplina Chimie, recunoaște că, într-o anumită măsură, fiecare an de liceu s-a consumat pentru el între trei repere: „locala”, „județeana” și „naționala”, referindu-se, bineînțeles, la etapele Olimpiadei de Chimie.

Și chiar dacă rezultatele au fost foarte frumoase, asta s-a datorat, în primul rând, muncii depuse pentru obținerea acestora, care, precizează olimpicul nostru, a fost pe măsură, atât din partea lui, cât și a prof. Mariana Rosenschein.

„În vacanța de vară eram, de exemplu, nevoit să învăț toată materia anului ce urma, iar doamna profesoară se oferea să îmi explice fără nicio obligație financiară toate lecțiile, astfel încât ajungeam să avem ședințe de studiu o dată la 3-4 zile, pe tot parcursul vacanței.

Eforturile doamnei profesoare sunt de admirat, mai ales pentru că oferea ajutor și celorlalți olimpici din colegiu. Performanța în chimie, materie pe care majoritatea o consideră o veritabilă încercare a vieții de licean, nu a venit fără sacrificii, dar satisfacțiile aducerii orașului și județului pe podium, întrecând elevi de la licee particulare sau care frecventau centre de excelență, au făcut totul să merite”, mai dezvăluie Andrei o mică parte din ceea ce înseamnă succes.

Odată cu începerea anului școlar, cel mai important factor pentru el era organizarea timpului. A învățat la toate materiile, la care a reușit să aibă în final numai medii de 10 (zece), realizare de care este mândru ținând cont și de exigența profesorilor din Colegiul „Vrănceanu”.

„Chiar și cu puține zile înainte să plec la Olimpiada Națională mi s-a întâmplat să am teste sau ascultări de la care era inadmisibil să lipsesc, dar am trecut cu bine peste aceste încercări și m-am întors de fiecare dată de la olimpiadă învingător”, mai spune.

Protecția mediului, un subiect important pentru el

Pentru a face față acestui stil de lucru și de studiu intens, și-am făcut timp și pentru activități extrașcolare, iar acum este convins că acest fapt i-a adus echilibrul de care avea nevoie.

Cu ajutorul Cercului de Protecția Mediului din cadrul Palatului Copiilor Bacău, a participat la numeroase acțiuni de ecologie, concursuri, workshopuri naționale, la un schimb de experiență desfășurat în Procida, Italia, în cadrul proiectului Erasmus intitulat „Redu, Reutilizează, Reciclează”.

Așa a cunoscut persoane dragi, a trăit momente de nedescris, toate acestea în timp ce milita pentru protecția mediului, subiect foarte important pentru el. „De asemenea, la ședințele săptămânale ale cercului, observam problemele de mediu din comunitatea locală, analizam situația, găseam soluții și le puneam în practică, ceea ce mi-a dezvoltat foarte mult gândirea și viziunea asupra lumii.

Îmi doresc foarte mult ca oamenii să devină conștienți de starea actuală a mediului înconjurător și să adopte un comportament ecologic cât mai responsabil”, declară acum Andrei, dând puțin timpul înapoi.

O nouă experiență frumoasă

Anii s-au scurs, iar la începutul acestei veri a ajuns și la examenul maturității: Bacalaureatul.

„Bacalaureatul de anul acesta a fost, după părerea mea, de nivel mediu și nu ar fi trebuit să ridice probleme celor care au fost atenți pe parcursul anilor de liceu și au învățat la momentul potrivit.

Pregătirea pentru acest examen a fost pentru mine o experiență frumoasă, deoarece sunt sigur că toate cunoștințele acumulate îmi vor folosi în viață.

Am obținut media 10 cu ajutorul unei echipe de profesori din colegiu care mi-a devenit ca o familie, implicați emoțional și dedicați, cărora le sunt recunoscător pentru eforturi. Inițial, am obținut 9,80 la Română.

Am avut încredere în lucrarea mea, deoarece am învățat temeinic la această materie tot anul, descoperind cât de specială este limba și literatura română, așadar am depus contestație, am riscat și am câștigat.

La Matematică și Chimie luasem deja 10. Acolo au contat atât multele exerciții, teste, culegeri lucrate, cât și atenția și concentrarea din timpul examenului, ce au făcut diferența”, continuă Andrei povestea învingătorului. O poveste care merge mai departe. Urmare a rezultatelor obținute la Olimpiada de Chimie (în clasa a X-a, premiul al III-lea, în clasa a XI-a, mențiune și calificare în lotul național lărgit, iar anul acesta, premiul al II-lea) a fost admis la Facultatea de Medicină București.

„Îmi propun să ofer celor din jur ajutor, energie pozitivă, optimism, de care am și eu parte din plin de la Dumnezeu, părinți, profesori, prieteni. Îmi doresc să fac lumea un loc mai bun și vreau să încep cu România, motiv pentru care nu voi pleca să studiez în străinătate. Cred în potențialul țării, care poate fi exploatat prin implicarea generației tinere”, a conchis Andrei Tanasov. Baftă, domnule doctor!

Bacăul, premiat la Mamaia Copiilor

    Nina Manolache , căștigătoarea premiului II la secțiunea creație la Mamaia Copiilor 2017

    Cel mai prestigios concurs de interpretare vocală și creație de muzică ușoară pentru copii, Mamaia Copiilor, derulat în perioada 11-16 iulie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, s-a încheiat duminică seara cu gala de premiere.

    Împărțit pe două secțiuni, creație și interpretare, festivalul s-a bucurat de prezența a peste 200 de participanți care au început concursul din faza preselecțiilor.

    În gale au fost prezenți și copii din Bacău care au reușit următoarele rezultate: Emma Gherganu, locul I la secțiunea „creație” categoria „școlari” cu piesa „Fără artificii”, locul II fiind ocupat de o altă reprezentantă a Bacăului, Nina Manolache cu piesa „Vocea copilăriei”.

    Un alt premiu pentru orașul nostru a fost adjudecat de Larisa Ioana Anton și Ștefania Maftei care au câștigat locul II la categoria „grupuri mici” cu piesa „Chirițele”.

    Mateea Ioana Cozma a obținut un loc III la secțiunea interpretare, categoria de vârstă 10-12 ani, cu piesa „Copacul”.

    Pe scena Mamaia Copiilor 2017 au mai evoluat, fiind foarte apreciate de public, și Alexandru Ojog și Ștefania Custură.

    Ediția 2017 a prestigiosului festival a fost una de un înalt nivel avându-i în juriu pe compozitorul Horia Moculescu, interpreta Nico, pe președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România Adrian Iorgulescu, Dan Manoliu de la TVR și mulți alții.

    „Nu mai suntem prizonierii clipei prezentului”.Priorități majore în spitalul din Buhuși

      Spitalul Buhuși are ca priorități menținerea și dezvoltarea sistemelor de management al calității. N-a fost pentru nimeni o surpriză faptul că n-a apărut pe lista celor 45 de spitale care au raportat parțial indicatorii de monitorizare sau pe lista celor 91 de spitale care nu au raportat niciun indicatori de monitorizare.

      „Noi dorim să menținem acreditarea obținută în 2014, cea fără de care nu ne putem menține în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău. Pierderea acestui contract ar fi un dezastru. Faptul că nu ne aflăm pe cele două «liste ale… rușinii» este o confirmare a faptului că, la noi, managementul calității este implementat, funcțional și în continuă dezvoltare”, spune ing. Constantin Poiană, manager de calitate.

      Spitalul buhușean a devenit și ținta unor schimburi naționale de experiență. Peste trei ani, spitalul este programat pentru vizita de evaluare, în vederea acreditării, ciclul II. „Nu mai suntem prizonierii clipei prezentului. Lucrăm deja, cu sprijinul administrației locale, al factorilor de decizie de la nivel județean, pentru viitor”, precizează dr. Toron Mouhannad, manager.

      „Încercăm să schimbăm mentalitățile gen «merge și așa» sau «dacă până acum am lucrat așa, de ce trebuie să facem altfel?». Schimbarea mentalităților este dificilă. Dar trebuie să se înțeleagă faptul că pacientul face diferența dintre un spital unde este bine îngrijit și unul în care… Vrem să transformăm spitalul nostru în unul din ce în ce mai primitor, să oferim condiții bune de diagnosticare, tratament și hoteliere care se încadrează în standardele de acreditare A.N.M.C.S. și certificare ISO. Am dezvoltat la nivelul organizației o cultură care promovează conceptul de calitate.”
      dr. Toron Mouhannad, managerul Spitalului Buhuși

      Umblă lelea prin surcele

      Ministerul Muncii nu are şi nici nu va avea vreodată o evidenţă clară, la zi, a tuturor persoanelor care desfăşoară o activitate aducătoare de venituri, inclusiv de profit.

      Cu cât Codul Muncii se înăspreşte, cu atât angajatorii caută portiţe de a eluda legea. De 25 de ani se vorbeşte de „munca la negru”, expresie tradusă prin muncă fără documente legale, fără contracte individuale de muncă, cu toate variantele lui. Sectoarele unde se practică aceste metode sunt în construcţii, în servicii, dar şi în agricultură, acolo unde efectiv se lucrează doar cinci-şase luni din an. Consecinţele?

      Angajatorul nu plăteşte la stat impozitele datorate (pe venit, CAS, şomaj, pensii), angajatul se alege doar cu o sumă de bani, de obicei confidenţială, achitată la sfârşitul zilei sau lunii, fiind lipsit de orice drepturi. În acest fel, cele trei mari bugete suferă de la an la an, iar patronii, dacă nu sunt descoperiţi, prin alte artificii, bagă banii în buzunar.

      Acum, respectivul minister propune alte modificări la CM, însă la o primă citire, nimic nu este de substanţă. Trecem şi peste acest aspect, important este, o ştie şi un ţânc de clasa a V-a, dacă nu ai la dispoziţie şi instrumentele de punere în practică, de control mai ales, poţi să faci cea mai frumoasă lege din lume, ea va fi doar atât: frumoasă.

      Există Inspectoratul Teritorial de Muncă, însă este ineficient, în condiţiile în care, la 12.000 de agenţi economici din judeţ, sunt în organigramă doar 10-15 specialişti. Până când Guvernul, Ministerul Muncii nu realizează importanţa controlului, ca o componentă a actului decizional şi managerial, bugetele speciale vor fi mereu în suferinţă, iar salariaţii sclavi pe plantaţie.

      ITM, astăzi, ar trebui să fie cea mai puternică instituţie de control, să tremure patronul, angajatul, managerul atunci când le bate la uşă. Este?

      105 locuințe ANL vor fi repartizate tinerilor băcăuani

        În ședința Consiliului Local de astăzi s-a validat lista nominală a celor 105 solicitanți, cu dosare aprobate, care vor primi spre închiriere o locuință ANL (garsoniere și apartamente cu 2 și 3 camere situate pe străzile Narciselor, Făgăraș, Letea, Bucegi și Depoului).

        În perioada următoare persoanele respective vor trebui să reconfirme dosarele depuse, urmând să semneze contractul de închiriere și să primească locuința repartizată.

        Cele 105 locuințe au fost predate în ultima perioadă de foștii chiriași sau au fost eliberate ca urmare a acțiunilor de control întreprinse de Compartimentul Fond Locativ al Municipiului Bacău, în colaborare cu Poliția Locală.

        Persoanele care au fost depistate că nu locuiau la adresele respective sau subînchiriau ilegal au fost somate să elibereze și să predea municipiului locuințele ANL, fiind reziliate contractele acestora. Din toamna anului trecut s-au făcut eforturi pentru a se elibera imobilele ocupate abuziv, astfel încât un număr cât mai mare de persoane aflate pe lista de așteptare să poată beneficia de o locuință.

        La această dată, un număr total de 155 de dosare sunt eligibile, îndeplinind condițiile legale, pentru acordarea unui imobil ANL. 105 dosare au fost soluționate astăzi, dar în perioada următoare vor continua acțiunile de control în vederea clarificării situației juridice a întregului fond locativ, precum și demersurile pentru repartizarea unor noi locuințe

        Parinții reținuți, copiii internați într-un centru de minori. Și asta pentru ca mama conducea beata și nu a oprit la solicitarea polițiștilor

          Doi soți din județul Bacău au ajuns in arestul poliției din Huedin iar trei copii au fost internați într-un centru specializat, al patrulea ajungând la spital.

          La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 16:30, în urma unui apel prin 112, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Huedin au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe DN1 E60, pe raza oraşului Huedin, întrucât nu îşi păstra direcția de deplasare, având un traiect sinuos în trafic.

          Cu ocazia controlului, s-a constatat că la volan se afla o femeie, iar în interior se mai aflau un bărbat şi 4 copii minori, cu vârste cuprinse între 4 luni şi 10 ani.

          Conducătoarea auto a fost invitată la sediul Poliției, însă aceasta nu a respectat dispozițiile polițiștilor și și-a continuat deplasarea, motiv pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea autovehiculului. După circa 1 kilometru, conducătoarea auto a oprit, moment în care pasagerul a început să adreseze amenințări cu acte de violență polițiştilor, impunându-se încătuşarea şi conducerea acestuia la sediul Poliţiei.

          Pe traseu, în autospeciala de poliție, cel în cauză a continuat să aibă cu comportament recalcitrant şi violent.

          Conducătoarea auto a fost testată de către poliţişti cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          Cei doi adulți, în vârstă de 40 şi 32 de ani, din Bacău, soţ şi soţie, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către reprezentanţii parchetului.

          Poliţiştii au sesizat de îndată Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţie a Copilului Cluj, pentru dispunerea unor măsuri de protecţie în ceea ce îi priveşte pe cei patru minori, copii ai celor doi.

          Astfel, minorii, în vârstă de 6, 8 şi 10 ani, au fost internaţi la un centru de minori din Huedin, iar o fetiţă de 4 luni a fost internată la spital, în cazul acestora urmând a fi efectuate evaluări de către organele specializate.

          Cercetările continuă în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi ultraj, fapte prevăzute de Codul penal.

          Poliția în acțiune: șoferi prinși conducând cu permisul suspendat sau bine băuți

            Dosar penal pentru că a condus cu permisul suspendat

            La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din Moineşti au oprit în trafic un bărbat de 28 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vasile Alecsandri.
            În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul figurează ca având dreptul de a conduce suspendat.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

            Dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice

            La data de 14 iulie a.c., polițiștii Postului de Poliţie Filipeşti au depistat în trafic un bărbat de 39 ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 813 din localitate.
            În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
            Bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            Cercetată de poliţişti pentru că a condus cu permisul suspendat

            La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii din Moineşti au oprit în trafic o femeie de 42 de ani, din judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Bereşti- Tazlău.
            În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că femeia are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

            A condus sub influenţa băuturilor alcoolice

            La data de 14 iulie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii rutieri din Moineşti au oprit în trafic un bărbat de 57 ani, din Târgu Ocna, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Tudor Vladimirescu din localitate.
            În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
            Bărbatul a fost condus la Spitalul Moineşti, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            Depistat de poliţişti fără permis de conducere

            La data de 14 iulie a.c., în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Bacău au oprit în trafic un moped care circula pe strada Milcov, din localitate.
            În urma verificărilor a rezultat că mopedul era condus de un tânăr de 22 de ani, din Bacău, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

            Bătrân lovit pe trecerea de pietoni de la Parcul Trandafirilor. Șoferul a fugit dar a fost prins

              La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 09.30, polițiștii rutieri din Bacău au fost sesizaţi despre faptul că un bătrân de 79 de ani a fost victima unui accident de circulaţie, produs pe strada Mihail Kogălniceanu din localitate.

              La faţa locului, poliţiştii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului rutier şi au constat că un bătrân de 79 de ani, din Bacău, în timp ce traversa strada pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator şi marcaj rutier, a fost surprins şi accidentat de un autoturism al cărui conducător auto nu a oprit, părăsind locul faptei fără acordul organelor de poliţie.

              Ulterior, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat atât autoturismul, cât şi conducătorul auto, un bărbat de 57 de ani, din comuna Secuieni.
              Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, necesitând internarea.

              Atât conducătorul auto, cât şi victima au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind zero, şi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

              ENERGIA I.D. Fest 18! ”Urmează depresia post-festival!”

              Aflat în plină desfășurare, majoratul Festivalului Naţional de Teatru pentru Tineri I.D Fest se dovedește a fi, în 2017, potrivit participanților și organizatorilor, poate cea mai frumoasă ediție de până acum, în sensul creării unui context de energii generatoare de emoții de neegalat, dar și de idei pentru ceea ce, în timp, va urma.

              Freamătul, forfota, bucuria emanată de tinerii îndrăgostiți de teatru, participanți la cea de-a XVIII-a ediție, sala de spectacole, plină la refuz, a Teatrului Municipal ”Bacovia”, gazdă a evenimentului, bucuria întrunirilor de seară la Colegiul Tehnic ”N. V. Karpen” , toate dovedesc această energie.

              Dacă primele zile de festival au fost dedicate atelierelor formatoare pentru adolescenți, proiecțiilor de film în aer liber, spectacolelor invitate având în roluri principale actori consacrați, precum și spectacolelor de teatru tânăr, cele intrate efectiv în concurs, cea de-a doua parte este dedicată spectacolelor în concurs, de tip One Man Show (debutul a avut loc luni, 17 iulie), concursului de dramaturgie, festivității de premiere și spectacole, din nou, susținute de actori profesioniști.

              Pe tot parcursul festivalului, tinerii participă, de asemenea, cu interes și bucurie, la ateliere și dezbateri susținute de înșiși membri ai juriului care, în acest an este alătuit din actrița Coca Bloos -președinte onorific al juriului, actriţa Isabela Neamţu, actrița Eliza Noemi Judeu – managerul Teatrului Municipal ”Bacovia”, actorul Marian Râlea, regizorul Horia Suru, actorul Alexandru Voicu, criticul de teatru Doru Mareş și actorul Octavian Jirghijiu, aflat prima dată alături de I.D Fest.

              ”Ediția de anul acesta este mai complexă, s-au adăugat secțiuni noi, sunt mai multe spectacole, mai multe recitaluri și mai multe trupe în concurs, plus proiecții de film, Festivalul nu a împlinit degeaba vârsta majoratului.

              Cât despre tineri, cu toate stângăciile, dar mai ales cu toate lucrurile bune, nu se poate nu-i îndrăgești”, a spus Doru Mareș, critic de teatru, membru al juriului totodată.

              Cuvântul cheie este – așa ni s-a spus! -, pentru tinerii organizatori, pentru adolescenții membri ai celor 12 trupe de teatru din toată țara, dar cu siguranță și pentru traineri, actori profesionști și jurați, ENERGIE.

              ”Este un an important pentru tinerii I.D. Fest . Este majoratul. Festivalul a avut o creștere substanțială, o evoluție firească, ați spune, dar nu e numai atât . Este vorba de o investiție sufletească enormă. Mă sperie și mă bucură iubirea lor pentru teatru.

              Este și o ediție în care și-au pus mai multe probleme, și-au impus singuri ștacheta, „subiectele de bacalaureat” daca vreți.

              Și le-au atins, în cea mai mare parte”, este gândul actriței Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal Bacovia și, în acest an, jurat I.D. Fest.

              Ce urmează dup majorat? Tinerii ne zic: ”depresia”, dar în sensul unei nostalgii care, până la următoarea ediție, se va transforma în noi energii creatoare de idei și emoții.
              ” I. D. Fest ne oferă încredere că noi, liceenii, putem face și Altceva.

              Este foarte energizant să fii aici, ca organizator sau ca participant.

              Avem parte de emoții greu de descris, este o energie extraordinară care, de fapt, nu se termină niciodată pentru că, de 18 ani, terminarea fiecărui spectacol, fiecărui atelier, fiecărei ediții a însemnat nașterea de noi idei.

              Este vorba despre un schimb de păreri și emoții în care tu, adolescentul ești inclus, creându-se astfel contexte în care simți, pur și simplu, că te ajuți pe tine.

              Urmează depresia post-festival, o nostalgie care până la ediția următoare se va transforma în ceva nou, frumos”, ne-a spus Diana Smeu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, în calitate de organizator I. D. Fest.

              Mai mult, din tinerii care, de-a lungul anilor, s-au format la I.D. Fest, câțiva vor ocupa și un post, oficial, de actor, chiar la Teatrul Municipal Bacovia.

              ”Da, Teatrul Municipal Bacovia va angaja din toamnă cel puțin doi tineri care s-au dezvoltat și în I.D. Fest. Pentru că da, mi se pare important, ca I.D. Fest să continue prin Teatrul Municipal Bacovia.

              Norocul nostru! Bacăul are, și prin prisma I.D. Fest, deocamdată, trei regizori : Horia Suru, Irina Crăiță Mândră, Mădălin Hîncu. Pe doi dintre ei TMB i-a preluat. Deci, le urez drum bun în pasiune, creație, viață!”, a mai spus Eliza Noemi Judeu.

              Programul I.D. Fest 18 până la final:

              • 18 iulie 10:00 – One Man Show (OMS)-Heinzl Michelle, Fota Rares, Anghelache Andra -TMB
              15:00 – OMS-Melnic Serban, Zlataru Anisia, Soptelea Theodor -TMB
              • 19 iulie 20:30 – Spectacol invitat “O mie de motive” cu Florin Piersic Jr. – TMB
              • 20 iulie 20:30 – Stand up comedy Costel – TMB

              Bărbat dat în urmărire, reținut de jandarmi

                În ziua de 16.07.2017, în jurul orei 10.45, pe timpul unei acţiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional pe raza municipiului Bacău jandarmii din cadrul unui echipaj de ordine şi siguranţă publică au observat o persoană care avea un comportament suspect.

                Persoana a fost legitimată de către jandarmi, constatându-se că este vorba despre MARICEL G. de 43 de ani, din comuna Podu Turcului, judeţul Bacău.

                În momentul verificării datelor personale a rezultat că aceasta era dată în urmărire în vederea arestării.

                Persoanei în cauză i s-a adus la cunoştinţă despre faptul că are emis pe numele său mandat de arestare preventivă, acesta fiind condus şi predat la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău – Serviciul Investigaţii Criminale pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

                Incendiu provocat de o candelă

                  În această dimineață, la ora 08:58, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervinăm în municipiul Bacău, strada Trecătoarea Tecuciului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unei femei, în vârstă de 46 de ani.

                  La sosirea la fața locului s-a constatat faptul că incendiul se manifesta în camera de zi a casei de locuit.

                  Incendiul a fost lichidat la ora 09:18.

                  În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spații închise (candelă lăsată aprinsă nesupravegheată), a ars un dulap din lemn.

                  Accident de circulaţie în comuna Coţofăneşti

                    La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 21.00, pe raza localităţii Coţofăneşti, polițiștii rutieri au cercetat împrejurările producerii unui accident de circulaţie, în urma căruia o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.

                    Astfel, poliţiştii au constatat că un tânăr de 25 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 119 G, într-o curbă uşoară la dreapta, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus de o tânără de 21 de ani, din comuna Ştefan cel Mare.

                    În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a tinerei care a fost transportată la Spitalul Oneşti pentru investigaţii medicale.

                    Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                    Taximetrist pirat depistat de Poliția locală

                      Astazi, politistii locali din cadrul Biroului de Ordine Publica au desfasurat o activitate de control a autovehiculelor, care desfasoara activitatea de taximetrie pe raza municipiului Bacau.

                      Au fost verificate mai multe locatii prevazute cu statii taxi, prilej cu care, in statia de pe Mioritei, aflata in vecinatatea Colegiului Tehnic de Comunicatii ” N.V.Karpen”, a fost depistat numitul, M. Cosmin, de 34 ani, din Bacau, care desfasura activitatea de taximetrie, fara a detine documentatia prevazuta de lege.

                      A fost dispusa masura de dezechipare a autovehiculului de insemnele taxi si de sanctionare a susnumitului cu 500 lei, pentru lipsa atestat profesional, urmand ca, in cazul in care, acesta va mai fi depistat in statiile taxi, fara a detine autorizatia eliberata de Municipiul Bacau, sa fie dispusa masura de sanctionare a acestuia conform Legii 38/2003 cu amenda cuprinsa intre 25.000 si 50.000 lei.

                      De la inceputul anului si pana in prezent, au fost dezechipate de catre politstii locali un numar de 22 de taxiuri „pirat” si aplicate un numar de 144 sanctiuni contraventionale, in cuantum de 13.400 lei.

                      Adrian Răspopa debutează la Raliul Perla Harghitei în noua sa configurație

                      Dupa ce a facut trecerea de la macadam la asfalt in 2016, Raliul Perla Harghitei va sarbatori anul acesta cea de-a 25-a editie a sa si este programat in perioda 14-15 iulie. Adrian Raspopa, liderul clasamentului rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice, isi va face debutul pe noile probe de asfalt ale competitiei, dupa ce anul trecut a absentat de la aceasta.

                      Organizatorii Raliului Perla Harghitei au pregatit anul acesta concurentilor 12 probe speciale care insumeaza 123 kilometri si care se vor desfasura de-a lungul zilelor de vineri, 14 iulie, respectiv sambata 15 iulie. Prima zi a competitiei va incepe la ora 14:30 cu proba speciala Bucin in lungime de 29 de kilometri iar dupa amiaza, incepand cu ora 19:00, este programata superspeciala din centrul mun.Odorheiul Secuiesc pe un nou traseu stradal.

                      “Venim la Harghita dupa un abandon tehnic foarte frustrant, mai ales ca acesta a avut loc in raliul nostru de casa. Din pacate, am pierdut foarte multe puncte si, cum s-ar zice, ne-am jucat jokerul sezonul acesta, avand in vedere regula N-1 de alcatuire a clasamentului general la final de sezon. Va trebui sa ne concentram in acest weekend si sa ne indeplinim obiectivul principal, acela de a obtine maximul de puncte care sa ne asigure mentinerea in cursa catre un nou titlu de campioni.” a spus Adrian Raspopa, liderul clasamentului rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice.

                      Dupa prima zi de recunoasteri ale probelor speciale, pilotul bacauan si-a facut deja strategia pentru cursa: “Raliul Perla Harghitei este unul foarte tehnic si extrem de rapid in prima zi. Este prima oara pentru mine cand voi evolua in aceasta configuratie a intrecerii si sper sa fiu inspirat in alegerea pneurilor. Cu siguranta diferentele vor fi facute chiar de pe prima proba, a carei lungime de 29 km ne poate asigura un avantaj consistent pe care sa-l mentinem in ziua de sambata. Ne-am propus sa avem un parcurs curat si fara sa ne asumam riscuri dar cel mai mult imi doresc sa fiu lipsit de ghinoane tehnice.” a mai spus Adrian Raspopa, la capatul primei zile de recunoasteri de la Raliul Perla Harghitei.

                      Ziua de sambata a Raliului Perla Harghitei are un traseu in bucla, compus din 3 probe speciale, care vor fi parcurse de cate 3 ori. Punctul de atractie al zilei secunde il va reprezenta cea de-a treia parcurgere a specialei Lueta, in lungime de 13,7 km, care are rol de power stage al competitiei (primii 3 clasati primesc puncte bonus in clasamentul general.)

                      „Asa cum am mai spus-o, sunt extem de incantat de felul in care se desfasoara parteneriatul cu compania Adama, noul meu sponsor principal din acest sezon. Astfel, la toate etapele care s-au desfasurat pana acum, am reusit sa insuflam pasiunea noastra comuna pentru motorsport si oamenilor care au afaceri in domeniul agriculturii. Venind alaturi de noi, urcand in masina de concurs sau chiar si asistand la intreceri de pe marginea probelor speciale, acestia au inteles aspectele comune necesare succesului in cele doua domenii: profesionalism, atentie deosebita si detalii de finete!” a mai adaugat Adrian Raspopa.

                      Ambasadorul Paul Brummel taie panglica. „Grădină Multisenzorială” pentru copiii din Onești

                        Între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău și Asociația Libra Foundation din Marea Britanie există o colaborare deosebit de frumoasă, începută în urmă cu un deceniu.

                        Prietenia continuă și în vara aceasta, Virginia Darley, președinta asociației, fiind prezentă la Onești până pe 22 iulie. Ea organizează și susține, material și financiar, tabăra de vară pentru copiii și tinerii din Centrul de Servicii Sociale „Alexandra” și din comunitate.

                        „Activitățile taberei vor fi organizate de un grup de 14 studenți britanici insoțiți de 4 terapeuți ocupaționali-coordonatori universitari. Scopul acestora este integrarea în comunitate și familiarizarea comunității cu problematica copiilor cu dizabilități și încurajarea voluntariatului în România”, explică Daniela Țîțaru, director general al DGASPC.

                        Simultan, studenții britanici lucrează proiectul numit „Grădina Multisenzorială”, destinat copiilor cu dizabilități.
                        Pe 20 iulie, ambasadorul Marii Britanii, Excelența Sa Paul Brummel, va participa la inagurarea „Grădinii Multisenzoriale”, apoi se va întâlni cu oficialitățile județene și locale, cu conducerea și cu beneficiarii serviciilor sociale oferite de către DGASPC Bacău.

                        Incredibil: o haită de câini a atacat o capră pe malul Bistriței

                          Șase câini maidanezi au atacat, astăzi, o capră pe malul stâng al Bistriței, în dreptul Insulei de Agrement. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 11.20 și a fost filmat de un băcăuan care se plimba prin zonă. Video: Dragoș Bora.

                          Loteria bonurilor fiscale: valoarea bonului din luna iunie este 20 de lei

                          La extragerea de duminică, 16 iulie, a Loteriei bonurilor fiscale, au ieșit câștigătoare bonurile cu valoarea între 20 și 20,99 de lei, emise în ziua de 26 iunie 2017. La extragere au participat bonurile fiscale emise în luna iunie 2017.

                          Fondul de premiere pentru fiecare extragere este de câte un milion de lei, sume din care vor fi acordate cel mult 100 de premii pentru fiecare extragere. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100 va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare.

                          Cererile de revendicare pot fi depuse începând de luni, 17 iulie, timp de 30 de zile. Băcăuanii posesori ai bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv a Administrației Județene a Finanțelor Publice.

                          O șansă pentru redeschiderea magazinelor din centrul Bacăului

                            * dintre cei 55 de agenți economici care funcționau odinioară la parterul blocurilor cu bulină roșie de pe Calea Mărășești, mai sunt în activitate doar 24, din cauza pericolului de prăbușire la seism * există o hotărâre a Consiliului Local care oferă, totuși, posibilitatea să se redeschidă magazinele sau barurile, pe baza unei expertise că în spațiu nu intră mai mult de 50 de persoane simultan

                            Centrul Bacăului s-a pustiit constant în ultima perioadă și a căpătat tot mai mult aspect de părăsire. Mulți comercianți au tras obloanele, pentru că legea le-a interzis să mai activeze în spații aflate în imobile încadrate la gradul I de risc seismic. Au rămas în urmă spații, mai mari sau mai mici, cu vitrinele mascate de hârtie cu aspect anost, eventual scoase la închiriere.

                            Au dispărut și multele terase de pe Războieni, bănci comerciale, un vestit magazine de panificație, precum și unele buticuri sau o șaormărie foarte frecventată. Conform legii, în spațiile în care se presupune că intră mai mult de 50 de persoane simultan, aflate în clădiri cu bulină roșie, nu mai este voie să ființeze spații de utilitate publică. Prin urmare, mulți comercianți au rămas să mai funcționize până la expirarea autorizației, ori nici măcar până atunci, după care și-au luat tălpășița și și-au mutat afacerile.

                            Consiliul Local Bacău a găsit, însă, de curând, o portiță care să permită funcționarea în continuare.

                            “Prin hotărârea de consiliu local 188/29.05.2017 s-a stabilit că pot funcționa în continuare spațiile unde intră mai puțin de 50 de persoane, dacă administratorul își asumă responsabilitatea în acest sens”, a spus Sonia Pavelescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău.

                            În plus, este nevoie și de o expertiză făcută de Inspectoratul pentru Situații de Urgență care demonstrează că se respectă regula maximului de 50 de persoane. La acestea, comercianții vor atașa actul de folosință al spațiului și cel de proprietate, autorizația de funcționare și profilul de activitate. Compartimentul Autorizări din cadrul Primăriei și Poliția Locală vor centraliza datele și vor avea evidența privind dimensiunea spațiului și obiectul de activitate. Astfel, în cazul în care permit intrarea în spațiul lor celei de-a 51-a persoane și se întâmplă ceva, proprietarii și chiriașii sunt direct răspunzători.

                            Incertitudini printre comercianții de pe Mărășești

                            Părerile băcăuanilor sunt împărțite când vine vorba despre activitatea comercială din blocurile cu bulină roșie. Vizate sunt spațiile de la blocurile 4, 7, 9, 10 și 12 de pe strada Mărășești, în plin centrul orașului. Blocul 11 a fost consolidate și nu are aceste probleme. “Noi mai avem încă autorizație și de aceea mai funcționăm. Nu știm ce vom face după expirarea ei. Centrul arată de parca ar fi în Vestul Sălbatic”, spune un comerciant, care nu a auzit de hotărârea Consiliului Local 188/29.05.2017, ce îi oferă o șansă.

                            “Am aflat că putem prelungi autorizația și, dat fiind că aceasta expiră în curând, vom face demersurile necesare la Primărie”, spune un alt comerciant. “Situația este neclară. Eu am mai avut un spațiu pe strada Războieni și l-am închis fiindcă a expirat autorizația. Am rămas cu acesta, dar în continuare rămâne de văzut ce se va mai întâmpla”, spune și patroane unui magazine de haine. (Ovidiu Pauliuc)

                            La parterul blocurilor cu bulină roșie de pe strada Mărășești au funcționat, în vremurile bune, 55 de agenți economici. Acum mai sunt 24, adică mai puțin de jumătate. 31 de comercianți au însă șansa să intre în legalitate, conform HCL 188/29.05.2017. Numai trei dintre ei însă au făcut până acum demersurile necesare. Primăria are în bugetul din acest an fonduri pentru a începe expertizele și studiile de fezabilitate în vederea consolidării blocurilor de pe strada Mărășești (centru), urmând ca banii să fie recuperați de la Guvern. Nu se știe însă când se va organiza vreo licitație pentru desemnarea unui constructor, și cu atât mai puțin când s-ar putea lucra efectiv la consolidare. Iar ceasul ticăie. De la ultimul mare seism au trecut 40 de ani, adică o perioadă medie la care se spune că zona Vrancea își eliberează energiile cu toată puterea.

                            Nici apartamentele din blocurile cu bulină roșie nu o duc prea bine. Pe lângă faptul că stau tot timpul cu drobul de sare deasupra capului, locatarii nu își pot asigura locuințele, pentru că nici un asigurător nu încheie polițe pentru asemenea imobile. În plus, tranzacțiile cu astfel de locuințe sunt greoaie. “Pe piață sunt scoase la vânzare câteva apartamente de pe strada Mărășești, în centrul orașului, dar se vând foarte greu, stau foarte mult pe piață. Oricum, prețurile sunt cu 10-15% mai mici decât alte apartamente asemănătoare din punct de vedere locative sau al zonei. Nici băncile nu oferă credite imobiliare pentru cumpărarea unor astfel de locuințe, astfel că tranzacțiile se fac doar cu banii jos”, ne-a spus un agent imobiliar.

                            Despre înnoirea clasei politice

                            De ani de zile spaţiul public este invadat de un slogan devenit clişeu: Vrem alţi politicieni. ONG-uri cu sau fără agenda ascunsă, partide aflate vremelnic în Opoziţie, cetăţeni naivi sau agenţi de influenţă, toţi îşi doresc un alt tip de politician în ţară. Pentru toţi aceştia am o veste: schimbarea s-a produs deja.

                            În vreme ce eraţi orbiţi de spectacolele cu cătuşe plimbate prin faţa televizorului, s-au produs nişte transformări radicale în ţară. Una dintre acestea o reprezintă dispariţia vechii generaţii de politicieni. Erau corupţi? O parte dintre ei, da. Au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie? O foarte mică parte. Noua generaţie de politicieni este mai bună? Am mari rezerve.

                            Obsesia asta pentru înnoirea clasei politice a însemnat distrugerea vechii clase fără a pune nimic în loc. Pentru că noua generaţie de politicieni reprezintă o formă fără fond, vocalize, şabloane declamate la întruniri sau la microfoanele televiziunilor, zero cultură politică, zero asumare a responsabilităţii, zero proiecte pentru viitor.

                            Aşa controversat cum era, Adrian Năstase avea o viziune şi a avut un proiect. E discutabil costul aderării la UE dar indubitabil, a fost un proiect asumat şi dus la sfârşit. Iliescu, cu toate păcatele reale sau inventate, avea o viziune a societăţii şi o idee de consens naţional.

                            Adrian Severin avea o viziune şi ştia să explice foarte bine forţele care acţionează la nivel global. Năstase şi Severin au ajuns la închisoare după nişte procese care ridică semne de întrebare iar Iliescu a fost tras pe linie moartă şi mai este scos, din când în când, de la naftalină de adversarii politici pe post de sperietoare.

                            Ce avem astăzi? Avem politicieni de generaţie nouă, mulţi dintre ei racolaţi de diverse structuri naţionale sau străine, care nu au nici o viziune, nu şi-au stabilit un ţel, nu au fixată o ţintă pentru ţară, dar care se ciorovăiesc în piaţa publică pe mize absolut minore. Care nu-şi asumă responsabilităţi şi a cărora maxim curaj este să ceară procurorilor să-l salte pe vreun adversar politic.

                            Suntem într-un moment extrem de sensibil la nivel mondial. Se pregătesc schimbări majore, polii economici se modifică, au loc schimbări de paradigmă politică iar noi, ca ţară, suntem la fel de nepregătiţi ca şi în 1914 sau 1939, ocupaţi cu nesfârşitele certuri pentru ciolan, cu o populaţie care trăieşte în sărăcie. Nu suntem în stare să vedem mai departe de interesul nostru imediat. Democraţia ne pute, parlamentarismul am ajuns să-l considerăm desuet şi avem iarăşi impresia că nouă nu ni se poate întâmpla nimic, noi fiind aşa, mai cu moţ.

                            ULTIMELE ȘTIRI