Bătrân lovit pe trecerea de pietoni de la Parcul Trandafirilor. Șoferul a fugit dar a fost prins

3

La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 09.30, polițiștii rutieri din Bacău au fost sesizaţi despre faptul că un bătrân de 79 de ani a fost victima unui accident de circulaţie, produs pe strada Mihail Kogălniceanu din localitate.

La faţa locului, poliţiştii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului rutier şi au constat că un bătrân de 79 de ani, din Bacău, în timp ce traversa strada pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator şi marcaj rutier, a fost surprins şi accidentat de un autoturism al cărui conducător auto nu a oprit, părăsind locul faptei fără acordul organelor de poliţie.

Ulterior, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat atât autoturismul, cât şi conducătorul auto, un bărbat de 57 de ani, din comuna Secuieni.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, necesitând internarea.

PUBLICITATE

Atât conducătorul auto, cât şi victima au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind zero, şi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ