Aflat în plină desfășurare, majoratul Festivalului Naţional de Teatru pentru Tineri I.D Fest se dovedește a fi, în 2017, potrivit participanților și organizatorilor, poate cea mai frumoasă ediție de până acum, în sensul creării unui context de energii generatoare de emoții de neegalat, dar și de idei pentru ceea ce, în timp, va urma.

Freamătul, forfota, bucuria emanată de tinerii îndrăgostiți de teatru, participanți la cea de-a XVIII-a ediție, sala de spectacole, plină la refuz, a Teatrului Municipal ”Bacovia”, gazdă a evenimentului, bucuria întrunirilor de seară la Colegiul Tehnic ”N. V. Karpen” , toate dovedesc această energie.

Dacă primele zile de festival au fost dedicate atelierelor formatoare pentru adolescenți, proiecțiilor de film în aer liber, spectacolelor invitate având în roluri principale actori consacrați, precum și spectacolelor de teatru tânăr, cele intrate efectiv în concurs, cea de-a doua parte este dedicată spectacolelor în concurs, de tip One Man Show (debutul a avut loc luni, 17 iulie), concursului de dramaturgie, festivității de premiere și spectacole, din nou, susținute de actori profesioniști.

PUBLICITATE

Pe tot parcursul festivalului, tinerii participă, de asemenea, cu interes și bucurie, la ateliere și dezbateri susținute de înșiși membri ai juriului care, în acest an este alătuit din actrița Coca Bloos -președinte onorific al juriului, actriţa Isabela Neamţu, actrița Eliza Noemi Judeu – managerul Teatrului Municipal ”Bacovia”, actorul Marian Râlea, regizorul Horia Suru, actorul Alexandru Voicu, criticul de teatru Doru Mareş și actorul Octavian Jirghijiu, aflat prima dată alături de I.D Fest.

”Ediția de anul acesta este mai complexă, s-au adăugat secțiuni noi, sunt mai multe spectacole, mai multe recitaluri și mai multe trupe în concurs, plus proiecții de film, Festivalul nu a împlinit degeaba vârsta majoratului.

Cât despre tineri, cu toate stângăciile, dar mai ales cu toate lucrurile bune, nu se poate nu-i îndrăgești”, a spus Doru Mareș, critic de teatru, membru al juriului totodată.

Cuvântul cheie este – așa ni s-a spus! -, pentru tinerii organizatori, pentru adolescenții membri ai celor 12 trupe de teatru din toată țara, dar cu siguranță și pentru traineri, actori profesionști și jurați, ENERGIE.

”Este un an important pentru tinerii I.D. Fest . Este majoratul. Festivalul a avut o creștere substanțială, o evoluție firească, ați spune, dar nu e numai atât . Este vorba de o investiție sufletească enormă. Mă sperie și mă bucură iubirea lor pentru teatru.

Este și o ediție în care și-au pus mai multe probleme, și-au impus singuri ștacheta, “subiectele de bacalaureat” daca vreți.

Și le-au atins, în cea mai mare parte”, este gândul actriței Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal Bacovia și, în acest an, jurat I.D. Fest.

Ce urmează dup majorat? Tinerii ne zic: ”depresia”, dar în sensul unei nostalgii care, până la următoarea ediție, se va transforma în noi energii creatoare de idei și emoții.
” I. D. Fest ne oferă încredere că noi, liceenii, putem face și Altceva.

Este foarte energizant să fii aici, ca organizator sau ca participant.

Avem parte de emoții greu de descris, este o energie extraordinară care, de fapt, nu se termină niciodată pentru că, de 18 ani, terminarea fiecărui spectacol, fiecărui atelier, fiecărei ediții a însemnat nașterea de noi idei.

Este vorba despre un schimb de păreri și emoții în care tu, adolescentul ești inclus, creându-se astfel contexte în care simți, pur și simplu, că te ajuți pe tine.

Urmează depresia post-festival, o nostalgie care până la ediția următoare se va transforma în ceva nou, frumos”, ne-a spus Diana Smeu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, în calitate de organizator I. D. Fest.

Mai mult, din tinerii care, de-a lungul anilor, s-au format la I.D. Fest, câțiva vor ocupa și un post, oficial, de actor, chiar la Teatrul Municipal Bacovia.

”Da, Teatrul Municipal Bacovia va angaja din toamnă cel puțin doi tineri care s-au dezvoltat și în I.D. Fest. Pentru că da, mi se pare important, ca I.D. Fest să continue prin Teatrul Municipal Bacovia.

Norocul nostru! Bacăul are, și prin prisma I.D. Fest, deocamdată, trei regizori : Horia Suru, Irina Crăiță Mândră, Mădălin Hîncu. Pe doi dintre ei TMB i-a preluat. Deci, le urez drum bun în pasiune, creație, viață!”, a mai spus Eliza Noemi Judeu.

Programul I.D. Fest 18 până la final:

• 18 iulie 10:00 – One Man Show (OMS)-Heinzl Michelle, Fota Rares, Anghelache Andra -TMB
15:00 – OMS-Melnic Serban, Zlataru Anisia, Soptelea Theodor -TMB
• 19 iulie 20:30 – Spectacol invitat “O mie de motive” cu Florin Piersic Jr. – TMB
• 20 iulie 20:30 – Stand up comedy Costel – TMB

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ