29 martie 2024
ActualitateBacăul, premiat la Mamaia Copiilor

Bacăul, premiat la Mamaia Copiilor

Cel mai prestigios concurs de interpretare vocală și creație de muzică ușoară pentru copii, Mamaia Copiilor, derulat în perioada 11-16 iulie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, s-a încheiat duminică seara cu gala de premiere.

Împărțit pe două secțiuni, creație și interpretare, festivalul s-a bucurat de prezența a peste 200 de participanți care au început concursul din faza preselecțiilor.

În gale au fost prezenți și copii din Bacău care au reușit următoarele rezultate: Emma Gherganu, locul I la secțiunea „creație” categoria „școlari” cu piesa „Fără artificii”, locul II fiind ocupat de o altă reprezentantă a Bacăului, Nina Manolache cu piesa „Vocea copilăriei”.



Un alt premiu pentru orașul nostru a fost adjudecat de Larisa Ioana Anton și Ștefania Maftei care au câștigat locul II la categoria „grupuri mici” cu piesa „Chirițele”.

Mateea Ioana Cozma a obținut un loc III la secțiunea interpretare, categoria de vârstă 10-12 ani, cu piesa “Copacul”.

Pe scena Mamaia Copiilor 2017 au mai evoluat, fiind foarte apreciate de public, și Alexandru Ojog și Ștefania Custură.

Ediția 2017 a prestigiosului festival a fost una de un înalt nivel avându-i în juriu pe compozitorul Horia Moculescu, interpreta Nico, pe președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România Adrian Iorgulescu, Dan Manoliu de la TVR și mulți alții.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri