Acasă Blog Pagina 2828

Goluri în cascadă

Festivalul Minifotbalului Românesc a fost deschis de competiția de copii care reunește la start opt echipe din țară. Gazdele de la FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu” au luat o opțiune clară pentru medalii la categoria de vârstă 2008, surclasând ieri cu 10-1 pe Zimbrul Tulcea și trecând apoi cu 3-1 de Didi Iași.

La categoria de vârstă 2009, gruparea băcăuană a început cu stângul, cedând meciul inaugural cu 4-1 în față Juniorului Botoșani. Dacă ziua de ieri a fost rezervată jocurilor din grupe, cea de azi programează partidele de clasament, semifinalele și finalele.

La 2009, finala va avea loc de la ora 15.00, iar la 2008, va începe la ora 16.00. În cursul dimineții se va decide dacă finalele se vor disputa la baza sportivă TNT, ca și restul competiției sau vor fi mutate pe terenul din spatele Casei de Cultură, acolo unde e programată, de la ora 17.00, și festivitatea de premiere.

Festivalul Minifotbalului Românesc

Astăzi, la ora 18.00, pe terenul amplasat în parcarea din spatele Casei de Cultură se dă startul fazei finale a Campionatului Național ce va decide câștigătoarea titlului

De astăzi și până sâmbătă, crema minifotbalului din România se regăsește în Bacău. Cele mai bune 20 de echipe ale țării se luptă pentru titlul național cu ocazia turneului final al campionatului ce se va derula în cadrul Festivalului Minofotbalului Românesc găzduit de orașul nostru.

Împărțite în patru grupe, cele 20 de competitoare se vor înfrunta zilnic în două locații: pe terenul mobil amplasat în parcarea din spatele Casei de Cultură și pe cel pus la dispoziție de baza sportivă TNT. Primele două clasate din fiecare grupă vor ajunge în sferturile de finală, acolo unde programul va fi stabilit în urma tragerii la sorți cu amendamentul că echipele de pe primul loc și cele de pe poziția secundă vor fi plasate în urne diferite. Merită precizat și faptul că două echipe care au făcut parte din aceeași grupă nu se pot întâlni în „sferturi”.

Gazdă a competiției, Bacăul se prezintă la start cu două formații: campioana Golden Boys și Coriolan. Cu foștii prim divizionari Ciocoiu, Doboș și Gheorghiu în lot, Golden Boys va evolua azi, de la ora 18.00, pe terenul din spatele Casei de Cultură, în meciul de deschidere al turneului, contra celor de la Ajax Dulcissimo Galați. Tot astăzi și în aceeași locație va debuta și Coriolanul, cu precizarea că formația lui Gabi Boghian și Andrei Întuneric va juca de la ora 20.00, contra timișorenilor de la MAV Sports.

Ambele grupări băcăuane își propun un parcurs cât mai lung în condițiile în care au departea lor și sprijinul publicului propriu. Derulat în cadrul manifestării „Bacău Oraș European al Sportului”, în urma unui parteneriat încheiat de Federația Română de Minifotbal cu autoritățile locale, Festivalul Minifotbalului Românesc se va încheia sâmbătă seara, atunci când, în centrul orașului este programat un concert Direcția 5.

Grupele turneului final al Campionatului Național

Grupa A: Sanorom Bolotești, Divertis Târgoviște, FC Hermannstadt Sibiu, Beerhunters Alba Iulia, Sporting Brad DEva.
Grupa B: Nedav Arad, Juventus Sibiu, Ajax Dulcissimo Galați, Golden Boys Bacău, Phoenix Craiova.
Grupa C: MAV Sports Timișoara, Coriolan, Dia Guard Divino Zalău, Ary& Robi Buftea, AC Luciano Arad.
Grupa D: Old Boys București, AEK Oradea, Extratereștrii Bistrița, MFC Corvinul Hunedoara, Lin& Ema Alba Iulia.

Programul meciurilor

Miercuri, 12 iulie
Ora 18.00: Golden Boys Bacău- Ajax Dulcissimo Galați (teren 1- în spatele Casei de Cultură) și Juventus Sibiu- Phoenix Craiova (teren 2- TNT). Ora 19.00: Lin &Ema Alba Iulia- Extratereștrii Bistrița (teren 2) și Sanorom Balotești- Diveris Târgoviște (teren 1). Ora 20.00: Coriolan Bacău- MAV Sports Timișoara (teren 1) și AC Luciano Arad- Dia Guard Divino Arad (teren 2). Ora 21.00: Sporting Brad Deva- FC Hermannstadt Sibiu (teren 2). Ora 22.00: Old Boys București- AEK Oradea (teren 2).

Joi, 13 iulie
Ora 10.00: MFC Corvinul- Lin&Ema Alba Iulia (teren 1) și Old Boys București- Extratereștrii Bistrița (teren 2). Ora 11.00: Golden Boys Bacău- Phoenix Craiova (teren 1) și Ajax Dulcissimo Galați -Nedav Arad (teren 2). Ora 12.00: Dia Guard Divino Zalău- MAV Sports Timișoara (teren 1) și Ary& Roby Buftea- AC Luciano Arad (teren 2). Ora 13.00: Sanorom Bolotești- FC Hermannstadt (teren 1) și Beer Hunters Alba Iulia- Sporting Brad Deva (teren 2). Ora 18.00: Extratereștrii Bistrița- AEK Oradea (teren 1) și Old Boys București- MFC Corvinul (teren 2). Ora 19.00: Juventus Sibiu- Ajax Dulcissimo Galați (teren 1) si Nedav Arad- Golden Boys Bacău (teren 2). Ora 20.00: MAV Sports Timișoara- Ary&Roby Buftea (teren 1) și Coriolan Bacău- Dia Guard Divino Zalău (teren 2). Ora 21.00: Sanorom Bolotești- Beer Hunters Alba Iulia (teren 2). Ora 22.00: Divertis Târgoviște- FC Hermannstadt Sibiu (teren 2).

Vineri, 14 iulie
Ora 9.00: Lin&Ema Alba Iulia- Old Boys București (teren 1) și AEK Oradea- MFC Corvinul (teren 2). Ora 10.00: Phoenix Craiova- Nedav Arad (teren 2) și Juventus Sibiu- Golden Boys Bacău (teren 1). Ora 11.00: Coriolan Bacău- Ary& Roby Buftea (teren 1) și MAV Sports Timișoara- AC Luciano Arad (teren 2). Ora 12.00: Sporting Brad Deva- Sanorom Bolotești (teren 1) și Beer Hunters Alba Iulia – Divertis Târgoviște (teren 2). Ora 14.00: Extratereștrii Bistrița- MFC Corvinul (teren 1) și AEK Oradea- Lin&Ema Alba Iulia (teren 2). Ora 15.00: Nedav Arad- Juventus Sibiu (teren 1) și Ajax Dulcissimo Galați- Phoenix Craiova (teren 2). Ora 16.00: Coriolan Bacău- AC Luciano Arad (teren 1) și Dia Guard Divino Zalău – Ary&Roby Buftea (teren 2). Ora 17.00: Divertis Târgoviște- Sporting Brad Deva (teren 2) și FC Hermannstadt Sibiu – Beer Hunters Alba Iulia (teren 1).
Orele 19.00 și 20.00, terenul 1: primele două sferturi de finală. Orele 21.00 și 22.00, terenul 2: celelalte două sferturi de finală.

Sâmbătă, 15 iulie
Ora 11.00, teren 1: prima semifinală. Ora 12.00, teren 1: cea de-a doua semifinală. Ora 17.30: finala mică. Ora 18.30: finala mare.

Profesorii intră în examene

    Astăzi, 12 iulie, are loc examenul de titularizare 2017 în învățământ, proba scrisă. Până acum, candidații înscriși au susținut proba practică și/ sau inspecțiile speciale la clasă, care s-au desfășurat între 30 mai și 30 iunie, conform calendarului de organizare.

    Și absolvenții promoției 2017 pot participa la proba scrisă în cadrul acestui concurs național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, dar numai după prezentarea adeverinței de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

    Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte), atât la proba scrisă, cât și la proba practică în profilul postului.

    Pentru angajarea pe perioada determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci), la cele două probe. Candidații care nu au obținut la inspecția specială la clasa sau la proba practică minimum nota 5 (cinci) nu pot participa la proba scrisă.

    În perioada 6 – 10 iulie, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău a validat fișele candidaților înscriși la testarea scrisă de astăzi, iar în total sunt 727 de candidați admiși. Au rămas nevalidați, dar cu dreptul de a valida fișa, astăzi, în intervalul 8.00 – 9.00 dimineața, la centrul de concurs, până la începerea testării, 19 candidați, care sunt absolvenți de 2017.

    Anul acesta, ISJ Bacău a stabilit două centre de examene: Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”. Subiectele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, în concordanță cu programele pentru concurs, în specialitatea postului didactic, aprobate prin ordin al ministrului Educației. Nota obținută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare.

    Pe 18 iulie se vor afișa primele rezultate, între 18 și 19 iulie se înregistrează contestațiile la ISJ Bacău, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 25 iulie. Vor urma apoi ședințele de repartizare a candidaților admiși.

    Pagina 1

      Când…

      Când Montesquieu a cucerit lumea normală la cap cu principiul separării puterilor în stat, cine credea că peste 269 de ani se va ivi o democrație cu doage lipsă în care feluriți inși se vor putea maimuțări ca stat în stat? Laura Codruța Kovesi a refuzat iar să se prezinte la audierile Parlamentului…

      Când Thomas Jefferson zicea că dacă ar fi fost să decidă ,,între a avea un guvern fără ziare sau presă fără guvern” nu ar fi ezitat în alegerea variantei a doua, nu bănuia că, peste două veacuri și ceva, într-o democrație defectă, un președinte o să-i spună ,,țigancă împuțită” unei ziariste și un șef de partid o să bată amenințător în microfonul unui post de televiziune…

      Când revoluția decembristă a triumfat, speram că fiecare viitor ministru va fi un reformator luminat al domeniului, nu un cârpaci amărât. După atâția ani, cred că fost locuit de ceva avânturi strategice doar unul singur: Ilie Șerbănescu (Reformă). Care a și demisionat. Privesc (și) către actualul guvern, dar nu văd decât niște buimaci împotmoliți în istoria clipei prezente, funcționărași ai neputinței, ființe fără habar de truda înțeleaptă dedicată orizonturilor normale…

      Când am auzit promisiunile de salarizare ale actualei Coaliții de guvernare, am crezut că am pășit în zorii epocii de lapte, miere și trai nineacă. Ieri, ascultându-l iar pe premier, am priceput că totul n-a fost decât ca în bancul cu rusul Ivan, despre care se spunea că a câștigat un Mercedes la Loto. De fapt, nu fusese vorba despre un Mercedes, ci despre o rablă de bicicletă. Care rablă-i nu fusese câștigată, ci furată de pe casa scării….

      Furtună la Scorțeni: Grindină cât oul de găină, acoperișuri smulse și copaci rupți de vânt

        FOTO: Faraon Alina / Facebook

        Marți după-amiază, o furtună puternică s-a abătut asupra comunei Scorțeni. A căzut gheață, a plouat violent și a bătut vântul.

        „Gheața a fost cât oul de găină, mai rară în Florești și mai deasă în Scorțeni. Apa a adus balastul și nămolul pe drumul național, au căzut copaci și au rupt firele de alimentare cu energie electrică, au fost smulse acoperișurile câtorva sere și căsuțe”, a declarat Gheorghiță Cătălin Anton, primarul comunei.

        „S-a intervenit imediat cu echipe de la ISU, IPJ și Drumuri Naționale, a dat asigurări Maricica Coșa, prefectul județului. Circulația nu a fost blocată, ci doar îngreunată aproximativ 10 minute.”

        Carosabilul a fost curățat de crengi și nămol, a fost spălat, iar echipele furnizorului de curent s-au deplasat în teren.

        FOTO: Adriana Ciser

        La ora 19,30 mai erau 1.848 consumatori nealimentați cu energie electrică, dar se lucra la remedierea avariilor.

        Ceremoniile de la Oituz s-au desfășurat fără „Principesa” Margareta

          – traseul recunoștinței efectuat cu trenul regal s-a încheiat la Oituz, după ce Principesa Margareta, Principele Radu și Hans Klemm, ambasadorul SUA au trecut prin Mărășești și Mărăști

          La împlinirea a 100 de ani de la bătăliile purtate în Primul Război Mondial, reprezentanții familiei regale i-au comemorat pe eroiii care au căzut pe câmpul de luptă la Mărășești, Mărăști și Oituz. „Principesa” Margareta și „Principele” Radu au pornit pe “traseul recunoștinței”, oprind pe rând în gara Focșani, în gara Adjud ca mai apoi să poposească în gara Onești.

          La fiecare oprire, s-a intonat imnul României, urmat de imnul regal, după care au fost salutate oficialitățile și mulțimea venită să întâmpine trenul.

          Au urmat apoi ceremonii solemne și depuneri de flori la monumentele ridicate în cinstea eroilor căzuți în lupte.

          Traseul recunoștinței s-a încheiat în Onești. Aici, a ajuns și Hans Klemm, ambasadorul SUA.

          Aceștia au fost întâmpinați de autoritățile locale și de susținători care purtau în mâini stegulețe multicolore sau fotografii cu Regele Mihai, iar programul s-a derulat conform protocolului casei regale.

          După baia de mulțime, spre Oituz a pornit doar Principele Radu și Hans Klemm, ambasadorul SUA.

          Aici, la monumentul eroilor, cei doi au fost așteptați de o mare de oameni.

          Organizatorii au primit ordine clare, stricte, iar localnicii au fost instruiți în legătură cu protocolul casei regale.

          Gheorghe Bodea, primarul comunei Oituz a întâmpinat oficialitățile, iar alături de el s-au aflat și reprezentanți ai Primăriei Onești, Instituției Prefectului Bacău și Consiliului Județean Bacău. S-a intonat imnul României, timp în care Corul țărănesc al Oituzului a cântat în surdină.

          A urmat apoi imnul regal, după care, cei prezenți au asistat preț de aproximativ 20 de minute la slujba religioasă ținută de preoți ortodocși și catolici. Nimeni nu a luat cuvântul, iar totul s-a desfășurat în tăcere. Cu toate acestea, pentru cei aproximativ 500 de oituzeni prezenți la eveniment, întâlnirea cu Principele Radu a fost de neuitat. Mulți dintre localnici au rămas cu regretul că nu au văzut-o și pe Principesa Margareta.

          “Nu-i puțin lucru să fii alături de părinții tăi și de toți oamenii de seamă ai satului în mijlocul cărora ai crescut, la sărbătorirea celor 100 de ani, de când, aici, la Oituz, s-a spus răspicat: “Pe aici nu se trece!”, declară Anca Constantinescu, profesor la Colegiul Național “Vasile Alecsandri” Bacău

          “M-a mișcat întâlnirea cu „Principele” Radu, cu ambasadorul SUA și a celorlalte oficialități. Ca locuitor al Oituzului, nu poți să rămâi indiferent față de istoria locului. Suntem mândri că trăim alături de oameni vrednici și buni patrioți”, declară Ion Todiriță

          “Locuind de-o viață vis-a-vis de Cimitirul eroilor din Oituz, ne-am desfășurat activitatea aici, dar mărturisesc că nu am simțit niciodată așa o mare mulțumire sufletească pentru felul cum au răspuns la această activitate locuitorii comunei împreună cu organele locale și bisericești”, declară prof. Aglaia Todiriță

          La încheierea manifestărilor, „Principele” Radu și ambasadorul SUA s-au întors la Onești.

          Încă patru cazuri de rujeolă confirmate în judeţul Bacău

            De la debutul epidemiei de rujeolă, în septembrie anul trecut, şi până în prezent, s-au înregistrat peste 7.600 de cazuri de îmbolnăvire, în 41 de judeţe, şi 31 de decese. În judeţul Bacău, în 2016, au fost confirmate patru cazuri, în primele şase luni ale acestui an nu a mai apărut niciun caz, dar luna aceasta, în doar o săptămână au fost confirmate încă patru cazuri de rujeolă.

            „Începând cu data de 3 iulie şi până în prezent, la nivelul judeţului Bacău, s-au confirmat 4 cazuri de rujeolă, la persoane cu vârste cuprinse între 2 şi 37 de ani”, ne-a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău. Cei diagnosticaţi au vârste de 2, 13, 18 şi 37 de ani şi dintre aceştia doar copilul de 2 ani a fost vaccinat, dar şi el abia atunci când era deja expus acestei boli, adică în momentul în care s-ar fi aflat în apropierea unei persoane diagnosticată cu rujeolă.

            Medicii au atras atenţia în repetate rânduri cu privire la importanţa vaccinării copiilor, mai ales că ţara noastră se confruntă deja cu o epidemie de rujeolă. „În luna iunie s-au vaccinat cu vaccin ROR un număr total de 4.732 de copii, iar la nivelul judeţului mai existau 1.331 de doze. Menţionăm că, instituţia noastră va primi de la Ministerul Sănătăţii, pe parcursul acestei săptămâni, 11.280 de vaccinuri ROR”, a mai spus Anda Dumitrescu.

            Tot pentru limitarea extinderii acestei epidemii, la nivel naţinal a fost organizată o campanie suplimentară de vaccinare cu ROR a copiilor nevaccinaţi şi incomplet vaccinaţi, iar la chemarea specialiştilor au răspuns într-un final şi părinţi care iniţial au spus un „Nu” hotărât vaccinării.

            Potrivit unei situaţii prezentată la sfârşitul lunii mai de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile cu rezultatele acestei campanii, judeţul Bacău apare cu o rată de vaccinare a copiilor cu vârste de 9-11 luni de 40.9%, iar la cei cu vârste între 1 – 4 ani, care nu mai fuseseră vaccinaţi cu ROR, rata de vaccinare era de 67.7%.

            La copiii cu vârste între 5 – 9 ani, care nu au mai fost vaccinaţi, rata era de 82.5%, iar la cei care aveau o doză administrată rata a fost de 59.2%. (Geta P.)

            Sascut: Un șofer beat a intrat cu mașina într-un taxi

              La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

              Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 49 ani, din Sascut, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 119 A din localitate, pe fondul consumului de alcool, a pătruns pe sensul opus de circulaţie unde a intrat în coliziune cu un autoturism în regim TAXI, condus de un bărbat de 51 de ani.

              În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei persoane de sex feminin, pasageră în autoturismul TAXI, care au fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău, pentru îngrijiri medicale.

              În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, acesta a indicat valoarea de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 49 de ani, căruia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi negativ pentru conducătorul de TAXI.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

              Campionatul Naţional de Înot al Ministerului Afacerilor Interne

              În perioada 12 – 13 iulie 2017 Bacăul este capitala înotului, fiind gazda etapei finale a Campionatului Naţional de Înot al Ministerului Afacerilor Interne.

              Competiţia este organizată la Bazinul Olimpic de Nataţie, din municipiul Bacău, de către Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, Biroul Coordonare Activităţi Sportive, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Bacău, în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Bacău.

              Astfel, aproximativ 80 de participanţi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ofiţeri şi subofiţeri, se întrec în aceste zile în cel mai complex sport din lume, înotul.

              Concursul se va desfăşura pe categorii de vârstă, respectiv, până în 35 de ani, 35 – 45 de ani şi plus 45 de ani, masculin şi open feminin.

              Startul va fi dat în ziua de 12 iulie a.c., începând cu ora 09.30, cu festivitatea de deschidere şi primele întreceri, care se vor derula până pe 13 iulie a.c., când vor avea loc ultimele activităţi competitive şi festivitatea de premiere.

              A început ID Fest. Iată și programul spectacolelor

              Pe 10 iulie, la Teatrul Municipal Bacovia, Festivalul Naţional de Teatru pentru Tineri I.D Fest s-a întors cu ediția aniversară XVIII.

              Pe scena teatrului vor performa cele 12 trupe de teatru adolescentin și 8 tineri actori care vor prezenta publicului One Man Show-uri.

              Competiția festivalului include și concursul de Dramaturgie. Ca o premieră în acest an, vor fi proiectate filme în Parcul Cancicov, iar ediția este plină de nume importante din peisajul teatrului românesc.

              Juriul este format din: actrița Coca Bloos, președinte onorific al juriului, actriţa Isabela Neamţu, actrița Eliza Noemi Judeu, actorul Marian Râlea, regizorul Horia Suru, actorul Alexandru Voicu, criticul de teatru Doru Mareş și actorul Octavian Jirghijiu, aflat prima dată alături de I.D Fest.

              Ediția de anul acesta aduce pe scenă 12 spectacole de teatru tânăr, realizate de trupe de liceeni din diferite orașe ale țării:
              The lunch bunch, de John Hughes (A.C.T. Bacău)
              Amintiri fantomă, de Diana Mănăilă (Acting Up, București)
              Martiri, de Marius von Mayenburg (AICI, Constanța)
              Avioane de hârtie?, de Elise Wilk (Amprente, Brașov)
              Otrava iubirii, de Eric-Emmanuel Schmitt (As, București)
              CUM NE PLACE, de Alexandru Gorghe, adaptare după William Shakespeare (Atelierul de Teatru, Botoșani)
              Steaua polară, de Alexandru Ivănoiu (Brainstorming, București)
              Exploziv, de Elise Wilk (In The Spot, Bacău)
              Oile Domnului, de Valeriu Butulescu, ,,Satul electronic” (Gong, Roman)
              The yellow boat, de David Saar, (Nobody’s Group, Bacău)
              Family(ar), creație colectivă după Capra cu trei iezi de Ion Creangă (The Snoop, Baia Mare)
              Dumnezeu, după Woody Allen (Victoria Art, București)

              Participanții categoriei One Man Show sunt Theodor Șoptelea, Michelle Heinzl, Anamaria Codiță, Robe Christian, Ionuț Varodi, Andra Anghelace, Zlătaru Anisia și Melnic Șerban. În concursul de Dramaturgie, 5 liceeni sunt în competiție pentru premiul secțiunii: Larisa Tofan, Lavinia Botezatu, Miruna Miftode, Andreea Maria Lupu și Alexandru Gorghe.
              Programul festivalului include și spectacole de teatru profesionist: O mie de motive, cu Florin Piersic Jr., în regia lui Horia Suru (19 iulie), Un stejar (10 iulie), show de improvizație Backstreet Boys (16 și 17 iulie), show de stand up comedy cu Costel (20 iulie), Pană de automobile (11 iulie), Mălăieș în călcăieș (13 mai), Complet alb (15 iulie), O femeie (16 iulie), Bucureștiul meu (18 iulie). În plus, I.D. Fest vine cu o noutate: spectacolele Complet alb și de improvizație Backstreet Boys vor fi jucate și în cadrul Penitenciarului Bacău. Festivalul va include pentru prima dată și trei proiecții de film: Restul e tăcere (r. Nae Caranfil), Medalia de onoare (r. Călin Peter Netzer) și o proiecție surpiză. Filmele vor fi vizionate în aer liber, în zilele de 13 iulie, 14 iulie și 15 iulie, sub cerul liber, în Parcul Cancicov.

              I.D. Fest 18 Program Oficial pentru Public

              • 11 iulie 20:00 – Spectacol invitat “Pana de automobil” – TMB

              • 13 iulie 17:00 – Spectacol de Magie cu Marian Ralea – Piata Tricolorului
              20:30 – Spectacol invitat “Mălăieş în Călcăieş” – TMB
              20:45 – Proiectie de Film “Restul e tacere” – Parcul Catedralei

              • 14 iulie 10:00 – Spectacole in concurs: The Snoop Baia Mare, Acting Up Bucuresti, Atelierul de Teatru Botosani, Brainstorming Bucuresti – TMB
              20:45 – Proiectie de Film “Medalia de onoare” – Parcul Catedralei

              • 15 iulie 10:00 – Spectacole in concurs: Amprente Brasov, As Bucuresti, In the Spot Bucuresti, Gong Roman – TMB
              20:45 – Proiectie de Film – comedie supriza

              • 16 iulie 10:00-Spectacole in concurs: Nobody’s Group, Aici, Victoria Art-TMB
              19:00-Backstage Boys-Parcul Catedralei

              • 17 iulie 15:00-OMS-Robe Cristian, Codita Ana Maria si Ionut Varodi- TMB
              20:00 – Spectacol invitat “Bucurestiul meu” – TMB

              • 18 iulie 10:00 – OMS-Heinzl Michelle, Fota Rares, Anghelache Andra -TMB
              15:00 – OMS-Melnic Serban, Zlataru Anisia, Soptelea Theodor -TMB

              • 19 iulie 20:30 – Spectacol invitat “O mie de motive” cu Florin Piersic Jr. – TMB

              • 20 iulie 20:30 – Stand up comedy Costel – TMB

              Cristi Popovici, antrenor la Aerostar

              De marți, noul antrenor al divizionarei C băcăuane Aerostar este Cristi Popovici.

              Ultima dată la Foresta Suceava, echipă de care s-a despărțit din cauza problemelor de ordin financiar, Popovici îl înlocuiește pe banca „aviatorilor” pe Mișu Ionescu.

              Popovici va avea ca obiectiv intermediar clasarea pe locul 3, ținta finală a Aerostarului fiind promovarea în eșalonul secund.

              De altfel, în această vară, băcăuanii au operat o serie de transferuri de marcă, aducându-i pe portarul romașcan Hărăguță și pe foștii jucători ai Sport Clubului, Mihălăchioae, Vraciu și Andrei Pavel.

              Cristi Popovici va conduce miercuri primul antrenament în calitate de tehnician al Aerostarului.

              Bacău: Se închide, din nou, Pasajul Subteran

                Pasajul subteran Ștefan Gușe se va închide în intervalul orar 21.00 – 05.00, în perioada 12-14 iulie, respectiv în nopţile de miercuri spre joi şi de joi spre vineri, pentru finalizarea lucrărilor de întreținere și reparații iluminat public.

                Municipiului Bacău, prin Direcția Drumuri Publice, a contractat lucrări de colmatare rosturi în pereți, executantul fiind firma S.C. Ram Servicii Ecologizare S.R.L, Iași, şi de reparații iluminat public.

                Au fost executate lucrările de colmatare rosturi în pereți și de înlocuire a lămpilor de iluminat defecte. De asemenea, în timpul execuţiei, au fost identificate degradări la nivelul reţelei, ale cablurilor, ce au necesitat urgentă înlocuire.

                În acest sens, s-au achiziţionat materialele necesare (consumabile), cu ajutorul cărora în perioada 12-14 iulie, respectiv în nopţile de miercuri spre joi şi de joi spre vineri, în intervalul orar 21.00 – 05.00, vor fi definitivate lucrările de întreținere a pasajului subteran Ștefan Gușe.

                Reparațiile iluminat public sunt realizate în cadrul contractului anual de întreținere rețele de iluminat încheiat cu S.C. Elco Bacău, iar valoarea contractului lucrări de colmatare rosturi se ridică la suma de 56.200 lei.

                Participanții la trafic sunt rugați ca în perioada 12-14 iulie, respectiv în nopţile de miercuri spre joi şi de joi spre vineri, în intervalul orar 21.00 – 05.00, să circule pe rutele alternative: Pasajul Mărgineni, Pasajul Letea, pe străzile Arcadie Șeptilici, Abatorului, Constanței sau pe la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Alexei Tolstoi.

                Acces restricţionat în parcarea din spatele Casei de Cultură Bacău

                  Pe perioada desfăşurării Campionatului Național de Minifotbal- Bacău 2017, respectiv până duminică, 16 iulie 2017, ora 18.00, în parcarea din spatele Casei de Cultură Bacău accesul autovehiculelor este restricţionat (cu excepţia riveranilor).

                  Au fost luate următoarele măsuri:

                  – eliberarea parcării din spatele Casei de Cultură Bacău și interzicerea accesului autovehiculelor în această locație;

                  – montarea temporară a unui indicator „ACCESUL INTERZIS CU EXCEPȚIA RIVERANILOR”, la intersecția str. 9 Mai cu str. Gh. Rusu;

                  – montarea temporară a unui indicator „VIRAJ DREAPTA INTERZIS CU EXCEPȚIA RIVERANILOR”, pe str. 9 Mai colț cu intersecția str. Gh. Rusu;

                  – montarea temporară a uui indicator „ACCES INTERZIS” la intersecția str. Gh. Rusu cu aleea din fața B.R.D.;

                  – montarea temporară a unui indicator „OBLIGATORIU DREAPTA”, la străpungerea str. Mihai Viteazul cu str. Luminii;

                  – amplasarea de garduri metalice în apropierea indicatoarelor și în zona parcării din spatele Casei de Cultură Bacău;

                  – reținerea atenției organizatorilor asupra obligativității obținerii autorizațiilor de funcționare pentru activitățile comerciale din zona desfășurării evenimentului.

                  Bacău: Se întrerupe circulația în zona Mioriţei – 9 Mai – Vântului – Vadu Bistriţei

                    În perioada 11.07.2017- 31.07.2017, urmare a deficienţelor identificate la nivelul covorului asfaltic în perioada de garanţie a contractului „Reabilitare infrastructură urbană zona Mioriţei – 9 Mai – Vântului – Vadu Bistriţei”, vor fi executate lucrări de remediere a acestora de către constructor: Asociaţia S.C. Roman Impex Prest S.R.L. şi S.C. SYMMETRICA S.R.L.

                    Vor fi executate lucrări de decapare a stratului de asfalt degradat (în special în zona rosturilor) şi de aşternere asfalt nou, dar şi de refacere a marcajelor rutiere.

                    Conducătorii auto sunt rugaţi să evite artera rutieră Mioriţei – 9 Mai – Vântului – Vadu Bistriţei, circulaţia rutieră urmând a fi întreruptă pe fiecare tronson pe care se vor executa lucrări de remediere a deficienţelor înregistrate la nivelul covorului asfaltic şi a fi reluată pe fiecare tronson în parte, după finalizarea execuţiei.

                    Disperare la Pîrjol: Sute de hectare de culturi distruse de grindină

                      Agricultorii din comuna Pîrjol vor ieși în pierdere în acest an. Ploile violente din weekend-ul trecut, vântul și mai ales grindina au distrus o mare parte din culturi.

                      „Nu în toate localitățile sunt probleme dar, într-adevăr, în cele de pe Valea Tazlăului grindina a făcut prăpăd sâmbătă. Cele mai multe pagube s-au produs pe terenurile din extravilanul satului Pustiana. Au fost distruse culturile de floarea-soarelui, grâu și porumb pe câteva sute de hectare”, a declarat Vasile Lupu, primarul comunei Pîrjol.

                      Deși edilul s-a adresat instituțiilor județene, nu sunt mari speranțe ca agricultorii să primească sprijin din fondul rezervat de Guvern zonelor calamitate.

                      „Am anunțat Prefectura Bacău, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și Direcția Agricolă. Și anul trecut, când terenurile agricole din comună au fost afectate de inundații, i-am informat. A venit o comisie care a evaluat pagubele, dar nu s-a finalizat nimic.

                      Fermierii care au contract de arendă pentru suprafețe între 80 și 300 de hectare și le-au fost afectate culturile sunt disperați”, susține primarul Vasile Lupu.

                      Pagina 1

                        Două ședințe ale Consiliului Local: în culise și în sală

                          Ședința extraordinară de luni, 10 iulie 2017, a fost una dintre cele mai ciudate pe care le-a avut forul local, fiindcă s-a ținut într-o bună măsură și în culise. Ceea ce a iscat patimi aprinse a fost punctul 5 de pe ordinea de zi, adică alocarea fondurilor nerambursabile în baza Legii 350 către asociații din diferite domenii de activitate.

                          În primul rând, ședința a început cu o întârziere de un sfert de oră, răstimp în care pe la colțurile holurilor Centrului de Afaceri s-au format „bisericuțe” la care au luat parte consilieri locali, dar și persoane din conducerea Primăriei, care au gesticulat mult și s-au „răstit” în șoaptă unii la alții. În plus, sala de consiliu a fost plină până la refuz cu reprezentanții solicitanților de fonduri, cei care au depus proiecte în domeniile Sport, Tineret, Educație, Cultură și Social. Și tot ca element care mai conturează o tușă groasă de inedit acestei ședințe a fost și pauza de zece minute, lungită până la 20 de minute, dinspre finalul ședinței, în care „bisericuțele” au reapărut la fel de agitate.

                          Unii le-au numit „negocieri” care au dus la alocarea fondurilor pe criterii politice, iar cei care nu au fost cooptați la aceste discuții au întrebat chiar în plenul ședinței despre ce s-a discutat atât de aprins pe la colțuri. Răspunsul nu a venit de nicăieri, dar impresia a fost, într-adevăr, că lupta pentru bani s-a dat până în ultima clipă dinaintea votului final. De remarcat că în timpul pauzei au plecat majoritatea solicitanților de fonduri care asistaseră până atunci la ședință.

                          Cert este că alocările au fost, în general, mai mici decât anul trecut, însă bătălia a părut mai aprinsă. Ca de obicei, cea mai mare sumă, de trei milioane de lei, a mers către domeniul Sport, însă este de remarcat că anul trecut, aceluiași domeniu i se alocaseră 5,7 milioane de lei, în condițiile în care bugetul orașului a fost ușor mai mare în acest an.

                          Pentru celelalte domenii, sumele alocate au fost de 1,3 milioane de lei la Tineret, 50.000 la Educație, 50.000 la Cultură, 800.000 de lei la Social. „Din păcate, există domenii precum Tineretul și Educația unde nu s-au alocat toți banii, fiindcă nu au existat proiecte eligibile”, a spus primarul Cosmin Necula. La Tineret rămân 600.000 de lei, care ar putea fi scoși din nou spre alocare, în cadrul unui concurs de proiecte.

                          Per ansamblu, au existat 20 de proiecte la Sport, dintre care numai șase au primit finanțare, patru proiecte la Social, toate finanțate, 23 de proiecte la Tineret, toate finanțate, trei proiecte la Cultură, toate finanțate, precum și două proiecte la Educație, și acestea aprobate spre finanțare de către consilierii locali. Viceprimarul Dragoș Ștefan a anunțat o serie de amendamente care au modificat unele dintre sumele alocate într-un caz sau altul, amendamente care au fost aprobate. Ulterior, în cazul tuturor proiectelor depuse prin care s-au solicitat bani, votul a fost secret.

                          Voturi la foc automat

                          Votul pentru aceste finanțări a fost ultimul pe ordinea de zi. Înaintea lui au fost alte patru proiecte de hotărâre, care au primit ușor votul unanim al celor 17 aleși locali prezenți la ședință. Astfel, a fost votată participarea municipiului Bacău, în calitate de partener, la organizarea împreună cu Asociația „Ingenious Drama” a Festivalului național de teatru pentru tineri „The Ingenious Drama Festival”, ediția a XVIII-a, ce se va desfășura în perioada 10-20 iulie, la Bacău.

                          Un alt proiect prevede asocierea municipiului Bacău cu Asociația Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului, în vederea finanțării și realizării în comun a Festivalului „No Drugs Revolution – Street Galfest”, ce se va desfășura în perioada 15-20 august 2017, la Bacău.

                          Un alt proiect a vizat desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Bacău care să participe, în calitate de observator, la concursurile ce se vor organiza la unitățile de învățământ de pe raza municipiului Bacău pentru funcțiile de director și director adjunct. Singura propunere a venit din partea grupului politic PSD-ALDE-PMP, fiind vorba despre consilierul Mădălin Pârâianu. Propunerea a fost acceptată cu 14 voturi pro și două contra.

                          În sfârșit, un alt proiect de hotărâre a fost asocierea municipiului Bacău cu federația Română de Minifotbal din România, în vederea finanțării și realizăriii în comun a Festivalului Național al Minifotbalului Amatori, ce se va desfășura în aceste zile, în Bacău. Terenul de joc este amplasat în parcarea din spatele Casei de Cultură, însă circulația mașinilor se poate face pe bretelele lăsate libere în jurul acelui spațiu. Contribuția financiară a municipiului este de 129.600 de lei.

                          Salvator din pasiune

                            Filip Oprişan, voluntar la ISU, participă la misiuni cu echipajul Smurd

                            – Filip Constantin Oprişan este unul dintre cei 17 voluntari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău şi participă alături de paramedicii de la Smurd la misiuni

                            În urmă cu un an, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă lansa provocarea, la nivel naţional, ca cei care doresc să participe alături de pompieri la misiuni să se înscrie ca voluntari în unităţile din judeţul lor. La Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău au fost mai mulţi cei care s-au interesat de proiect, dar, în final, doar 17 băcăuani au ajuns să fie voluntari. Unul dintre ei este Filip Constantin Oprişan (24 ani).

                            Elev la o şcoală postliceală sanitară din Bacău, la profilul asistent medical generalist, în anul I, a aflat că pompierii caută voluntari de la un profesor, dar auzise ceva şi pe la radio şi TV, şi nu a stat prea mult pe gânduri până să bată la uşa lor.

                            „Am venit în primul rând pentru că mă ajută să fiu mai bine pregătit pentru meseria de asistent medical. Am fost şi sunt fascinat de munca pe care o depun aceşti oameni, le admir curajul cu care merg la intervenţii şi cum rezolvă cazurile. Eu particip doar la cazurile mai simple, alături de echipajul de pe ambulanţa Smurd, dar am învăţat multe lucruri de la ei. Ştiu să acord primul ajutor şi am observat că, de când fac voluntariat, am prins mai mult curaj şi dacă se întâmplă să văd o persoană căzută pe stradă imediat intervin să o ajut. Înainte îmi era teamă”, ne-a mărturisit Filip.

                            A simţit adrenalina misiunilor cu autospeciala Smurd şi acum se gândeşte serios ca atunci când termină şcoala să se angajeze ca asistent pe ambulanţă şi nu într-un spital. Este încă la început, se gândeşte şi la posibilitatea unui job în străinătate, dar tot mai mult şi-ar dori să rămână acasă.

                            „Cred că în România lucrurile se vor schimba. Acest voluntariat pe mine o să mă ajute foarte mult. Dacă nu pentru şcoală, atunci pentru dezvoltarea mea personală. De când sunt aici comunic mult mai uşor cu cei din jur, cu pacienţii. Aş încuraja pe oricine să facă voluntariat la pompieri. Îi ajută să se dezvolte ca oameni şi, foarte important, învaţă să acorde primul ajutor”, ne-a mai spus Filip.

                            Până acum, tânărul elev a acumulat 125 de ore de voluntariat şi petrece alături de salvatorii băcăuani cinci – şase ore pe zi, chiar şi acum în perioada vacanţei. Acestea sunt însă considerate şi ore de practică, un stagiu pe care este obligat să-l facă (şase săptămâni în total), şi primeşte de la ISU adeverinţă pe care să o prezinte la unitatea de învăţământ.

                            Dar lui Filip i se pot alătura şi alţi tineri. Campania „Salvator din pasiune” continuă acum pe perioadă nedeterminată şi fără limită de locuri, doar că băcăuanii nu se prea înghesuie să facă voluntariat. ISU Bacău are doar 17 voluntari, cu vârste de până la 50 de ani, din mai multe domenii de activitate, în vreme ce la ISU Suceava, spre exemplu, după anunţul de recrutare din februarie anul acesta, au fost acceptaţi 145 de voluntari.

                            La acest proiect se pot înscrie persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 65 de ani, care să fie apte din punct de vedere medical şi să-şi dorească să facă echipă cu salvatorii, fără să aştepte ceva în schimb. La început urmează un curs de iniţiere, apoi activităţile derulate alături de efectivele inspectoratului constau în participarea la misiuni, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi de prevenire. Voluntarii se împart în patru clase de competenţă şi în funcţie clasă trebuie să efectueze între 240 şi 720 de ore de voluntariat.

                            „Demersul instituţiei noastre are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.”

                            cpt. Andrei Grecu, ofiţer relaţii publice ISU Bacău

                            Bani puțini, griji multe

                              Antrenorul Florin Grapă s-a declarat “debusolat” de banii primiți

                              Doar șase din cele 20 de proiecte admise din Domeniul Sport au primit vot favorabil pentru finanțare nerambursabilă în ședința CL de ieri

                              S-a zis cu așteptarea, dar nu și cu grijile. Dimpotrivă, în cele mai multe cazuri, gradul de îngrijorare manifestat de asociațiile sportive băcăuane a crescut după ședința de Consiliu Local de ieri, în cadrul careia au fost votate alocările de bani pe Legea 350/ 2005.

                              Din cele 20 de proiecte admise inițial, doar șase au primit vot favorabil. Numai că nici acestea nu au primit integral sumele cerute. Nici nu aveau de unde, în condițiile în care bugetul total alocat sportului a fost de numai 3.000. 000 lei.

                              Finalistă de Cupă a României în 2017 și participantă în cupele europene, echipei de volei feminin Știința i s-a alocat cel mai mare cuantum: 1.000.000 lei. Cu 600.000 mai puțin decât solicitase. Conform noilor reglementări, pentru a derula proiectul în valoare de 1.000.000 lei, Știința ar trebui să asigure, prin Fundația Pro Știința, restul de bani din proiectul inițial. Misiune dificilă. Dacă nu chiar imposibilă. „Sunt debusolat.

                              Chiar nu știu cum ne vom descurca. Am redus la maximum necesarul de cheltuieli în speranța că vom primi exact atât cât am solicitat. Știam că, din motive obiective, sunt alocați bani puțini pentru Sport, dar speram ca proiectul nostru să fie validat la parametrii financiari calculați de noi”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă, care a tras un semnal de alarmă în privința viitorului echipei sale: „Sincer, sunt foarte îngrijorat.

                              Dacă nu vom primi un ajutor consistent din partea firmelor care ne-au fost alături și până acum, mă refer la Dedeman și la Agricola, mă tem că nu vom putea susține proiectul. Iar în acest caz, chiar nu știu ce s-ar putea întâmpla cu echipa”. Cu două titluri de campioni naționali la nivel de juniori și cu obiectivul declarat de a urca în prima ligă, handbaliștii de la CSȘM Bacău au primit, prin ACS Elite Sport 702.000 lei, în timp ce voleibaliștilor de la Știința li s-a acordat o sumă comparabilă cu cea primită în 2016: 650.000 lei.

                              Problema voleibaliștilor este că, solicitând 1.200.000 lei, vor trebui să acopere restul banilor din sponsorizări. În fine, fotbalul începe să vadă din nou luminița de la capătul tunelului, singura divizionară C a județului, Aerostar (cu o campanie de achiziții demnă de liga secundă în această vară) urmând să primească de la bugetul local 553.000 lei.

                              „Anul viitor, lucrurile vor sta altfel, noile reglementări legislative permițându-ne să alocăm până la 5 la sută din întreg bugetul local activităților sportive”, a concluzionat primarul Cosmin Necula. Până va ajunge să trăiască mai bine cu începere din 2018, sportul băcăuan va trebui însă să supraviețuiască în 2017.

                              Proiectele care au primit finanțare: Fundația Pro Știința („Participarea echipei feminine de volei Știința în competiții naționale și internaționale”)- 1.000.000 lei; ACS Elite Sport („Viitorul începe azi”) -702.000 lei; AS Total Volei („Susținerea echipei de volei masculin Știința in prima ligă”)- 650.000 lei; ACS Aerostar („Sportul de masă o antecameră a sportului de performanță) – 553.000; Fotbal Club Măgura 2012 („Și noi jucăm fotbal”) -80.000 lei; Filiala Județeană a Asociației Nevăzătorilor („Cupa României la goalball”) -15.000 lei.

                              Proiecte care nu au primit finanțare: Asociația Județeană de Atletism („Sprijinirea pregătirii atleților de performanță”) – respins cu două voturi pentru, 14 contra; ACS KO Gym („Promovarea kick-boxingului băcăuan la nivel de asociație”) respins cu 3/13; Lucian Puiu („Participarea sportivului Rareș Puiu la competiții naționale și internaționale”) respins cu 2/14; Asociația pentru Dezvoltarea Fotbalului și a altor sporturi Viitorul („Fotbal de performanță la nivelul copiilor si juniorilor”) respins cu 2/14, Centrul Regional de Ecologie („Evenimente sportive pentru copii și tineri în natură”) respins cu 2/14; Asociația Sport, Mișcare, Sănătate- Sporting („Crearea bazei de selecție pentru practicarea sportului de performanță la copii și juniori”) respins cu 2/14; Moldova Motosport („Sprijinirea motorsportului în 2017”) respins cu 2/14; Asociația Club Interfast („Promovarea badmintonului în Bacău, ediția a III-a”) respins cu 2/14; CS Saga („Susținerea competițională națională/ internațională”) respins cu 1/15; Asociația Delfin 2012 („Cupa delfin la sărituri în apă”) respins cu 1/15; CS Volei Carpați („Turneu internațional de volei masculin, old boys Prietenia”) respins cu 1/15; Asociația Județeană de Natație și Pentatlon („Susținerea natației în 2017”) respins cu 2/14; Delta Rangers Airsoft Club („Airsoftul- o alternativa la jocurile pe calculator”) respins cu 1/15; ACS Nautica („Sprijinirea înotului de înalta performanță în 2017”) respins cu 2/14.

                              ULTIMELE ȘTIRI