Paradox

Dacă nu aţi văzut “Procesul maimuţelor” (Inherit the wind), va recomand să o faceţi. E un film din 1960 pe un subiect din 1925, dar mai actual ca niciodată: un profesor dintr-un stat american din Sud este judecat pentru că a predat Teoria Darwinistă elevilor în ciuda unei legi care interzicea acest lucru şi care permitea doar varianta biblică a Genezei. Filmul nu este neapărat despre faptul că darwinismul ar fi superior creaţionismului ci despre toleranţă şi dialog.

Avocatul apărării argumentează, la un moment dat, că interzicerea unor teorii ştiinţifice poate duce la interzicerea altor lucruri şi la fanatizarea societăţii. “Fanatismul şi ignoranţa nu sunt niciodată sătule şi, curând, cu drapele şi trâmbiţe, vom mărşălui spre trecut, spre gloriosul secol al XVI-lea, când bigoţii îi ardeau pe rug pe cei care îndrăzneau să aducă lumina şi inteligenţă în mintea omului”, spune avocatul. Vi se pare că discursul scris în 1960 este greşit? E de ajuns să ne uităm în jur şi să vedem unde ne-a adus fanatismul şi intoleranţa care au fost ridicate la rangul de politici publice.

Nu vornesc doar de Darwinism, care a fost scos din manuale de acum 10 ani, ci şi de cruciadă antivaccinare care se duce, de ideile năstruşnice ale Coaliţiei pentru Familie, de ura care se propagă pe Internet contra “ştirbilor”, a celor săraci şi bătrâni care, în opinia unor tineri bine hrăniţi şi prea puţin educaţi constituie doar un balast de care societatea trebuie să se descotorosească. Să ne amintim în preajma alegerilor câtă ura se revarsă faţă de cei care votează alftel; de vreme ce doar unii aleşi ştiu să voteze “corect”, ceilalţi ar trebui să-i imite pentru că sunt prea proşti că să ştie să aleagă.

În 1945, filosoful Karl Popper emitea Teoria Paradoxului: Dacă o societate este tolerantă fără limita, capacitatea ei de a fi tolerantă va fi, în cele din urmă, confiscată sau distrusă de intoleranţi. Popper a ajuns la concluzia aparent paradoxală că, pentru a menţine o societate tolerantă, societatea trebuie să fie intolerantă cu intoleranţa. Poate fi aplicat principiul acesta societăţii româneşti?

E interesant că societatea noastră are un dublu discurs la adresa intoleranţei: ni se interzice să ne îndoim de existenţa Holocaustului sub ameninţarea pedepsei, nu avem voie să propagăm idei antisemite, dar nu există nici o măsură reală faţă de discursul rasist, xenofob sau față de alte forme de intoleranţă care în Occident se numește “hate speech”.

Poate că multă lume urăşte ideea de “political correctness”, dar nu mi se pare în nici un caz normal ca ieşirile extremiste ale unor persoane care culpabilizează în masă segmente sociale să rămână nepedepsite şi, mai mult, să devină doctrina oficială a unei generaţii care şi-a pierdut busola şi care crede că-şi poate compensa neputinţa condamnându-şi la moarte părinţii.