Acasă Blog Pagina 2787

Festival de Artă Urbană la Moinești

    de
    Florin Ștefănescu
    -

    Un nou eveniment prinde contur la Moinești. De această dată este vorba de GLIT Fest, un festival al culturii în natură, un proiect dezvoltat de Asociația Grup Local de Inițiativă pentru Tineret (GLIT). GLIT Fest va avea loc în Parcul Băi din Moinești în perioada 31 august – 2 septembrie, festivalul fiind practic o întâlnire în parc, cu prietenii, unde se vor derula o serie de activități pentru iubitorii de muzică, artă, teatru, dans, ateliere de creație și dezvoltare personală.

    „Vrem să punem în valoare comunitatea artistică locală și să atragem publicul prin experimente culturale și abordări noi ale unor workshopuri de dezvoltare personala: public speaking, leadership, social media, fashion blogging etc. Festivalul reprezintă un cadou pentru comunitate. Nu avem bilete, nici VIP, nici backstage.

    Toți avem acces la aceleași scene, activități sau artiști”, au arătat organizatorii într-un comunicat. Proiectul, gândit ca o alternativă gratuită de petrecere a timpului liber în aer liber, va fi realizat cu sprijinul Unității Administrative Teritoriale – municipiul Moinești, în parteneriat cu Leaders Foundation, Societatea Studenților în Medicină București și Liga Studenților Electroniști.

    Soluția “din spatele ușilor închise” pentru finalizarea lucrărilor la Catedrala Ortodoxă din Onești

      de
      Ion Moraru
      -

      Aprobarea unui protocol pentru finalizarea construcției și a dotărilor aferente la Catedrala Ortodoxă “Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești a stârnit mai multe discuții în rândul consilierilor locali ai municipiului de pe Trotuș la recenta întrunire a acestora din cadrul ședinței pentru luna august. Prin acest protocol se are în vedere intenția executivului oneștean de a finaliza lucrările la acest obiectiv, propunându-se stabilirea modalității de finanțare a lucrărilor de construcție și de achiziție a dotărilor aferente.

      Serviciul Juridic al Primăriei municipiului Onești și-a exprimat un punct de vedere în care a arătat că “sub aspectul obiectului nu este stabilită concret conduita părților iar sub aspectul cauzei, trebuie stabilite condițiile concrete de finalizare a construcției și a dotărilor aferente Catedralei Ortodoxe”.

      Pentru a se găsi o soluție a fost nevoie de “o discuție cu ușile închise” în urma căreia comisiile economică, juridică și de urbanism ale Consiliului Local Onești au dat un aviz favorabil, cu majoritate. Arătând că “în calitate de cofinanțatori vom aduce fonduri atât de la Secretariatul de Stat pentru Culte cât și din diferite donații” reprezentanți ai catedralei oneștene au menționat într-un memoriu că “din 1990 Parohia Pogorârea Sfântului Duh a finanțat lucrările de construire a catedralei atât până în anul 2001, când a fost încheiat Protocolul de predare – primire a obiectivului de investiție cât și în continuare și a cofinanțat lucrările până în prezent”.

      Noul protocol încheiat stabilește că “se va menține regimul juridic al terenului pe care se află amplasată construcția realizată. Finalizarea construcției la Catedrala Ortodoxă «Pogorârea Duhului Sfânt» va avea la bază cooperarea între Municipiul Onești și Parohia «Pogorârea Duhului Sfânt», în sensul cofinanțării lucrărilor, scopul imediat fiind interesul comun pentru o execuție rapidă, eficientă și de bună calitate a lucrărilor, pentru evidențierea valorii artistice a întregului edificiu în contextul planului urbanistic al municipiului”.

      La Catedrala Ortodoxă “Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești mai sunt de executat lucrările de finisaje interioare și exterioare începute, lucrări de instalații termice, electrice și de instalații sanitare (ce nu sunt finalizate) și cele de sistematizare verticală, care trebuie executate integral. De asemenea, trebuie făcută și achiziția dotărilor, integral.

      „Și Primăria și Consiliul Local Onești au avut toată deschiderea pentru această investiție. Nu este vina Consiliului Local că nu s-a făcut nimic și nu știm ce trebuie ca să facă fiecare din părți!”
      Mihaela Geaboc Bădic, consilier local al ALDE

      Bucureșteni, buhușeni, nemțeni în Școala de Vară

        de
        Ion Fercu
        -

        S-a încheiat a IV-a ediție a Școlii de Vară la țară, gestionată fericit de Asociația ,,Liber la Educație, Cultură și Sport” București. Ediția din acest an s-a desfășurat în două comune din județul Neamț: Români și Costișa, în perioada 16-23 august.

        Au beneficiat 140 de copii și 20 de cadre didactice. Vedetele ediției au fost activitățile de educație non-formală, prin muzică și activități sportive. Doi profesori voluntari de la Colegiul de Arte ,,G. Apostu” din Bacău i-au învățat pe copii să-și confecționeze singuri instrumente muzicale din materiale pe care le găsesc cu ușurință prin gospodărie. De exemplu, prof. Andreea Timilie i-a învățat pe copiii din Costișa să-și confecționeze, din morcovi, mici fluiere, care să-i însoțească la muncile agricole și la alte activități.

        Prof. Mihai Bălan le-a predat copiilor, într-o manieră ludică, elemente de bază în percuție. Pentru sesiunea dedicată copiilor din satele Siliștea, Români și Goșmani au fost organizate, împreuna cu studenții Teodor Rugină, Sabina Ciocan, Radu Grigore și Andreea Șanta, buhușeni beneficiari ai proiectului european ,,Erasmus + Together for Active Lifestyle”, desfășurat în Bulgaria – la care Asociația ,,Liber la Educație, Cultură și Sport” a fost coordonator pentru România –, activități sportive cu obiectiv precis de conștientizare a principiilor sănătoase de viață.

        ,,A fost o ediție  minunată. Voluntarii și beneficiarii proiectului au colaborat grozav, rezultatele primind și aplauzele gazdelor”, ne-a spus prof. Oana Șiclovan, președintele Asociației ,,Liber la Educație, Cultură și Sport” București.

        Cine plăteşte iubeşte?!

        de
        Cătălina Chifu
        -

        Haideţi să fim bine înţeleşi de la bun început. Dacă un părinte refuză să cotizeze pentru un sistem şubred, deficitar an de an (învăţământul, în acest caz), nu înseamnă că nu-şi iubeşte copiii sau că-i pasă mai puţin. Iar părinţii care întreţin un astfel de sistem, cu tot cu incompetenţii din el, nu demonstrează o dragoste mai mare. Poate doar o slăbiciune şi neputinţa, din varii motive, de a spune „NU. GATA! AJUNGE!”.

        Poate e o doză de teamă sau comoditate din care ne e greu să ieşim. E mai uşor, uneori, să scoţi din buzunar 100 lei, apoi 200, să te bucuri că în alte clase „cotizaţia neimpusă” este 500 lei, decât să spui „GATA! NU MAI POT!”, cu toate consecinţele pe care le suportă cei care înoată împotriva valului – teama ca „doamna” să nu-ţi nedreptăţească la un moment dat copilul, umilinţa şi judecata nemiloasă a celorlalţi părinţi care ţipă că nu e corect. Pentru copil îţi dai şi sufletul, nu? Ce mai contează 100 de lei?

        Dar oare dai aceşti bani pentru că îţi iubeşti copilul sau ca să-ţi cumperi liniştea? Sincer, acum! Câţi dintre voi nu aţi cotizat bombănind sistemul? Când scoţi bani din buzunar pentru copilul tău, nu pomeneşti de toţi sfinţii, printre dinţi, nu? Într-adevăr, beneficiarul final este copilul şi te amăgeşti că ai făcut bine, compromisul e sigur din prea multă dragoste. Dar cu ce preţ?

        Ce-i transmitem noi copilului, prin tăcerea noastră? „Dom’le, nu avem timp de… principii. Lăsaţi!”, ţipă cei care s-au obişnuit să tacă. Da, pare un paradox. Pentru că pe aceşti părinţi extrem de vocali nu i-am văzut la uşile directorilor de şcoli, în audienţă la primar, nu am auzit să trimită reclamaţii la minister. Adică, pe Facebook suntem curajoşi sau pe la colţuri. Dar curajul ce înseamnă, de fapt? Să pleci capul, să te supui şi să accepţi resemnat că „Ăsta-i sistemul”? „Eu nu-mi sacrific copilul pentru principii. O să-l învăţ eu pe el când o să crească să aibă principii.”

        Serios? Cum, dacă nu prin propriul exemplu? Acum şi începând cu tine! Am primit la redacţie multe sesizări de la părinţi apostrofaţi, umiliţi, jigniţi, luaţi la întrebări de alţi părinţi „cu dragoste de copii”. Plângeri venite de la părinţi cu 2,3,4 copii, de la mame singure pentru care 500 de lei înseamnă jumătate din salariu.

        Când tu, în casa ta, în care îţi creşti copiii, nu ţi-ai permis să dai un var de şapte ani, e clar că nu îţi arde să cumperi în clasă tablă cu marker. Este decizia fiecăruia dacă dă sau nu bani. Suma, ca să aibă o tentă legală, se numeşte sponsorizare. Iar când oferi bani cu acest titlu, nu ceri înainte să consulţi lista cu ceilalţi sponsori.

        Un pensionar a refuzat să respecte o hotărâre judecătorească şi s-a ales cu o condamnare

          de
          Cătălina Chifu
          -

          Un băcăuan, în vârstă de 67 ani, pensionar, a fost trimis în judecată, anul trecut, pentru infracţiunea de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

          Iniţial, R.B.I. a fost cercetat şi pentru ameninţare, dar cauza a fost clasată. În martie 2016, Poliţia a primit o sesizare de la V.G. în care acesta se plângea că R.B.I. îl împiedică să folosească o suprafaţă de 1.260 mp, deţinută în baza unei hotărâri judecătoreşti, fiind ameninţat că va lua bătaie.

          V.G. s-a judecat timp de mai mulţi ani cu inculpatul pentru o suprafaţă de teren. În 2001, prin decizia Tribunalului Bacău, inculpatul R.B.I. a fost obligat să lase suprafaţa de 1260 mp în proprietatea şi posesia lui V.G. şi altor rude ale acestuia. Câţiva ani mai târziu, proprietarul a fost pus în posesie prin executor judecătoresc.

          Circul nu s-a încheiat atunci pentru că R.B.I. avea construcţii pe teren şi diverse bunuri depozitate. Astfel, în 2010, prin decizia Judecătoriei Bacău, inculpatul a fost obligat să ridice toate construcţiile şi bunurilor de pe teren. Bărbatul a refuzat, a făcut apel, dar Tribunalul nu i-a dat câştig de cauză. Nici în recurs nu a avut succes.

          Prin urmare, tot prin executor, construcţiile şi bunurile inculpatului au fost ridicate de pe terenul aflat în posesia lui V.G.. Însă, după câtva timp, au început şicanele şi ameninţările, pentru că inculpatul nu a înţeles că este obligat să respecte hotărârea judecătorească.

          „Începând cu anul 2013, persoana vătămată V.G. a folosit şi lucrat terenul până la începutul anului 2016, când inculpatul, în repetate rânduri, a legat poarta de acces la terenul respectiv, cu sârme, totodată spunându-i persoanei vătămate să nu mai intre pe acel teren, deoarece nu are acest drept, iar dacă o să mai intre pe terenul respectiv acolo va rămâne”, spun procurorii.

          Fiind audiat, inculpatul R.B.I. a recunoscut că a legat poarta de acces la teren pentru a-l împiedica pe V.G. să mai intre. În acelaşi timp, bărbatul a precizat că va folosi în continuare terenul respectiv, deoarece consideră că îi revine şi că hotărârile judecătoreşti date în procesele cu V.G. nu sunt valabile.

          Judecătoria Bacău l-a condamnat pe bărbat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.500 lei. Dacă refuză să plătească această amendă, inculpatul riscă să ajungă la închisoare. R.B.I. trebuie să suporte şi cheltuielile judiciare şi din timpul procesului în sumă totală de 1.000 lei. Sentinţa nu este definitivă.

          Onceşti: Ce s-a găsit în biserica spartă

            de
            Deșteptarea
            -

            – cei care au pătruns în lăcaşul de cult au împrăştiat praful din stingător, au aruncat pe jos bunurile din altar, au înfipt un cuţit într-o icoană şi au scris pe pereţi „Satana”

            Spargerea bisericii din satul Bărboasa, comuna Onceşti, pare trasă la indigo cu cea din primăvara acestui ani, de la biserica din Slobozia, comuna Stănişeşti. Cel sau cei care au intrat în lăcaşul de cult au forţat mai întâi uşa de acces cu o rangă, dar au intrat în final pe geam şi s-au oprit direct în altar unde au făcut dezastru.

            Au desfăcut stingătorul de incendiu şi tot praful l-au împrăştiat prin biserică. Au dărâmat mai multe obiecte de cult, de la o icoană din altar au scos ochii Mântuitorului, în alta au înfipt un cuţit, iar pe pereţi au scris „Satana”. Tot din altar, s-ar fi furat şi câteva bunuri, însă, deocamdată, nu se ştie exact ce lipseşte, urmând ca acest lucru să se lămurească în urma unui inventar. Poliţiştii au anunţat că au deschis deja o anchetă în acest caz şi fac cercetări pentru identificarea şi prinderea făptaşilor.

            Dar aceasta nu este prima biserică din zonă care a ajuns ţinta infractorilor. La începutul lunii aprilie, biserica satului Slobozia, din comuna vecină Stănişeşti, a fost spartă şi vandalizată, la fel ca aceasta. Şi acolo, mai multe icoane au fost sparte, s-au furat câteva obiecte de cult, s-a împrăştiat praful din extinctor, iar pe pereţi s-a scris „Satana”.

            Distruse au fost atunci şi două troiţe din sat. Principalul suspect în cazul de la Slobozia este un localnic, care în ultimii ani nu prea a fost văzut prin comună, dar care nu a fost încă prins pentru a putea fi audiat.

            Andrei Varga: Bacăului îi datorez ceea ce sunt

              de
              Deșteptarea
              -

              De generaţii, cei tineri îşi iau zborul de-acasă atunci când le cresc aripile şi, oriunde merg, duc cu ei crâmpeie din meleagurile natale. Despre Bacăul din sufletul lui, ne vorbeşte Andrei Varga, student la Teatru. (L.M.)

              Ceea ce sunt îi datorez Bacăului în totalitate. Aici am început să mă dezvolt, aici am făcut aproape tot. Având în vedere că sunt plecat de mai bine de doi ani, observ cum lucrurile s-au schimbat, însă bazele au rămas, acele lucruri care m-au definit.

              Aici m-am format ca om. Mai ales în perioada liceului, când m-am orientat spre teatru şi am început să cunosc tineri de vârsta mea care făceau fix acelaşi lucru, am avut ocazia să trec prin multe experienţe, majoritatea plăcute. Bacăul este un oraş mic şi, probabil, are o anumită imagine în ţară, însă eu n-am simţit asta ca pe o piedică pentru că am avut destule de făcut.

              Plecând de-acasă, am simţit amprenta provincialismului într-o oarecare măsură, însă nu m-a deranjat. Aici, o importanţă mare o au oamenii cu care intri în contact, pentru că sunt foarte mulţi oameni deschişi, oameni pasionaţi de lucruri bune care, prin acţiunile lor repară, mai mult sau mai puţin, imaginea Bacăului.

              Sunt oameni capabili aici, în oraş, chiar foarte mulţi. Unii au rămas, alţii au plecat, însă toţi s-au format aici, chiar foarte bine. De când sunt plecat, eu am venit mai rar în Bacău şi am văzut că aici se întâmplă lucruri bune pentru tineri. Sper că nu se vor desfăşura doar în acest an, când Bacăul este capitala tineretului, pentru că ele vin să umple un gol pe care l-am resimţit mulţi ani. Mai e nevoie de timp, dar eu cred că suntem pe drumul cel bun.

              Mă gândesc de multe ori dacă să mă mai întorc sau nu în Bacău când îmi voi termina studiile. În mare, mă gândeam la un moment dat că ar fi ideal să revin acasă pe plan profesional. Măcar un an sau o stagiune, să fie ca o experienţă, pentru că mi-ar plăcea să păstrez contactul cu Bacăul. Nu aş vrea să dispar aşa, pur şi simplu, fiindcă simt că datorez ceva acestui loc.

              »Ştiu, asta sună puţin clişeic, dar eu aşa simt. Dacă aş avea ce să fac aici şi dacă s-ar ajunge într-un punct bun, cu siguranţă m-aş întoarce. Nu ştiu dacă m-aş stabili aici, recunosc, dar, cu siguranţă, m-aş mai întoarce.

              Accident pe Podul Șerbănești

                de
                Deșteptarea
                -

                Trei mașini s-au ciocnit astăzi pe Podul Șerbanești.

                Accidentul a fost înregistrat de o cameră montata pe mașina unui băcăuan.

                In urma accidentului nu s-au inregistrat victime, ci doar pagube materiale.

                CSM Focșani 2007 – Aerostar Bacău

                  de
                  Deșteptarea
                  -

                  Vizionați integral meciul dintre cele două echipe.

                  Bacăul, văzut prin ochi de stranier

                  de
                  Deșteptarea
                  -

                  Pe unii dintre băcăuanii noștri, viața și destinul i-au îndepărtat de locurile natale, de casă, de familie. Dar le e mereu dor. Le e dor de tot ce au lăsat în urmă, de „acasă”, de originea românească. A-ți fi dor e omenește.

                  De altfel, acest sentiment nu are corespondent în alte limbi ale pământului, însă intervine, treptat, frica de a uita. Cu această frică permanentă, ei trăiesc acum printre străini, muncesc, învaţă, supravieţuiesc.

                  Însă anual, sau atunci când îi potopesc dorul, revin în țară, în locurile dragi sufletului lor, în orașul în care au crescut. Își revăd părinții, prietenii, retrăiesc amintiri, se bucură sau se întristează… Cum regăsesc Bacăul după un an, după doi sau după 10, aflaţi din chiar mărturisirile lor.

                  „Bacăul nu oferă prea mult sau nu ştie să vândă ce are”

                  Plecată din 2001 din ţară, Mihaela Ivan revine în fiecare vară în oraşul în care a copilărit și s-a format ca om. Dorul de familie o aduce aici, de prieteni şi colegi de şcoală. „Sunt plecată de foarte mulţi ani. Întâi în Portugalia, unde am stat cinci ani, iar apoi m-am stabilit în Irlanda. Mi-am întemeiat o familie, avem un băiat de 6 ani jumate şi am reuşit să-mi găsesc un job bun într-un hotel de 4 stele. M-am rupt total de Bacău, dar rămâne oraşul meu de suflet, nu am cum să nu revin să o văd pe mama, să-mi revăd prietenii, prea rar din păcate. Concediul asta înseamnă, de fapt, aici. Întâlniri de suflet, nu distracţii, ne stingem dorurile pentru o vreme. Din păcate, din punct de vedere turistic, Bacăul nu oferă prea mult sau nu ştie să vândă ce are. Noi am preferat să mergem în Braşov, pentru câteva zile, şi să vedem Castelul Bran. O spun cu tristeţe, dar asta e realitatea: simt, uitându-mă în jur, că de la an la an, mai dispare ceva, se mai strică ceva, parcă nu se pune în valoare ce avem…”, ne mărturiseşte Mihaela. Cel mai revoltător, spune ea, este faptul că nimeni nu pare să se implice, multe clădiri importante au ajuns o ruină, investiţiile scad, investitorii îşi mută afacerile, iar perspectivele ca băcăuanii plecaţi să revină definitiv în ţară sunt din ce în ce mai mici. „Nu ştiu din ce motive, pentru că nu stau aici, dar nu înţeleg cum e posibil să fie lăsate în paragină atâtea clădiri, hoteluri, spaţii de tot felul cu geamuri sparte, degradate. Fac o imagine tare urâtă oraşului. Apoi, aud că se închid tot mai multe afaceri şi mă sperie gândul să mă întorc fără a avea nicio stabilitate, nicio siguranţă. Bacăul s-a schimbat şi în bine dar, parcă, nu în punctele esenţiale”, este concluzia Mihaelei. (Cătălina Chifu)

                  Bacăul, „aceeași Mărie, cu altă pălărie”

                  Doi ani. De atât timp Nicușor David nu a mai fost acasă. Plecat de trei ani în Germania, de curând a venit să-și revadă familia și cunoscuții. „Acestea sunt prioritățile mele. Să-i văd pe cei apropiați, că nu se știe… Ținem legătura pe internet dar e altfel când te vezi în carne și oase. Și când mai auzi că unii pleacă la ceruri parcă nu-ți vine să crezi. De aceea vreau să întâlnesc cât mai mulți dintre cunoscuții mei. Cine știe dacă ne vom mai revedea vreodată”, ne-a spus Nicușor. Pare un gând destul de pesimist, dar foarte realist. Încerc să mut discuția pe o parte mai veselă și îl întreb pe băcăuanul care acum trăiește în Germania cum s-a distrat acasă. „Nu pot să spun că m-am distrat într-un fel. Și unde. Distracțiile nu sunt o prioritate pentru mine. Aaa, că am fost la mall sau că am luat masa în oraș, dar asta nu e distracție. Sau e?” Dincolo de aceste lucruri am fost curios cum găsește orașul după atât timp. „Sincer nu văd nimic schimbat. Doar că au apărut unele magazine noi în locul altora. Însă trebuie să subliniez faptul că sunt indignat de cum arată centrul orașului, cu spații comerciale închise”, a menționat Nicușor David. I-am explicat situația cu autorizațiile de funcționare, cu problemele de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și a dat din mână a lehamite. Încearcă să-mi explice cum stau treburile în Germania și cum lucrurile sunt așa cum ar trebui să fie. Trecând mai departe, Nicușor David, plecat de trei ani în Germania, dar mulți ani petrecându-i prin capitală dar și prin Italia și Franța, ne-a povestit o întâmplare hazlie petrecută în urmă cu câțiva ani, când venind în vizita acasă cineva i-a propus o întâlnire la „Intermeridian” și nu știa unde e. A luat un taxi și s-a amuzat copios spunând că dacă ar fi știut ar fi mers singur până la „Punguța cu doi bani”. Concluzia lui David a fost simplă: Bacăul e același. Un fel de „aceeași Mărie, cu altă pălărie”. (Florin Ștefănescu)

                  Atitudinea faţă de cetăţeanul cinstit, durerea cea mare a „stranierilor”

                  E greu afară – o spun toţi băcăuanii plecaţi, la muncă, în străinătate. Din păcate, nici viaţa din ţară nu e deloc uşoară, mai ales când te întorci acasă şi lucrurile nu par a se schimba în bine mai deloc. Au simţit-o pe propria piele sutele de băcăuani care, de zeci de ani, s-au obişnuit cu un anumit standard de viaţă (mult mai ridicat) în Occident. Nelu Atănăsoaie este un băcăuan plecat la muncă, în Italia, de 17 ani, timp în care s-a adaptat la regulile stricte, dar corecte, din Vest. Prin urmare, multe sunt nemulţumirile sale după şederea temporară, în fiecare vară, pe meleagurile natale. „Atitudinea, comportamentul oamenilor. Asta este cea mai mare nemulţumire a mea, de fiecare dată când mă întorc acasă. De exemplu, am fost la un magazin de bricolaje, recent intrat pe piaţa din Bacău, de unde vroiam să cumpăr o scară, iar vânzătorul a refuzat să mi-o scoată din ambalaj ca să o studiez, să văd cum arată, dacă e bună pentru ce îmi trebuie. Mi-a zis că trebuie să o cumpăr şi după aia pot să mă uit la ea. Or, aşa ceva nu se face nicăieri în străinătate. Îţi oferă dreptul să studiezi bunul pe care urmează să-l cumperi. «Afară», te cheamă, pur şi simplu, îţi zâmbeşte, te cucereşte. Aici, observ că, în multe locuri, te tratează de parcă vrei să iei totul pe degeaba”, ne povesteşte băcăuanul. Experienţele neplăcute ale concitadinului nostru, însă, nu se termină aici. De data asta, autorităţile au fost cele care au avut un comportament nu tocmai normal, în opinia sa. „Am fost la ţară, în satul natal, undeva, în zona Ardeoani, ca să-mi văd fratele. Ei bine, pe acel drum naţional – dacă vă vine să credeţi – nu este marcată nicio trecere de pietoni, pe toată distanţa de kilometri întregi. Lipseşte inclusiv marcajul de pe mijlocul drumului, ca să se delimiteze sensurile. Ei bine, un echipaj de poliţie m-a oprit pentru că am traversat strada prin loc nepermis. Degeaba i-am explicat că nu sunt marcaje, tot mi-a dat avertisment. Vroia să-mi dea amendă”, mai aflăm de la bărbat. În rest, arată cu degetul şi spre toate celelalte lucruri deja ştiute de cei rămaşi acasă: drumurile foarte proaste, la fel şi multe dintre alimente (şi el invocă dublul standard), chiar şi carburanţii auto etc.
                  (Florentin Radu)

                  Bacău, oraș al copilăriei…

                  Stabilită în Suedia din 2004, Violeta Juks (Vrînceanu) vine acasă, în Bacău, în fiecare an, reveniri motivate, în primul rând, de „rădăcini”. „Vin acasă măcar o dată pe an, în primul rând pentru că Bacăul este orașul copilăriei mele”, mărturisește băcăuanca plecată pe alte meleaguri de nu mai puțin de 13 ani. Violeta și-a întemeiat propria familie în străinătate, are doi copii, locuiește în Stockholm, Suedia și este de profesie economist în cadrul Ministerului de Finanțe. Fiecare revenire acasă – continuă, după atâția ani, să numească România – Bacău, „acasă” – este pentru Violeta prilej de bucurie, aceea a revederii cu familia și prietenii, dar și de tristețe, atunci când se raportează la ceea ce înseamnă din punct de vedere socio-economic-cultural, viața, aici. „Din păcate, mi se pare că multe lucruri evoluează foarte încet. Având copii, când vin în Bacău, petrec destul de mult timp la locuri de joacă și observ cu tristețe că sunt multe lucruri care ar putea fi îmbunătățite. Tobogane și scrânciobe nesigure, de exemplu. În același timp, copiii nu au voie pe iarba din Parcul Catedralei. Trist!”, spune Violeta. Nici la capitolele „cultură”, „agrement”, „infrastructură”, băcăuanca nu vede mari schimbări în cei 13 ani de când este plecată din Bacău. „Mi-aș dori ca Teatrul din Bacău să aibă spectacole pentru copii și în vacanța de iarnă, pentru cei care vin acasă atunci. De asemenea, aștept cu nerăbdare (de prea multă vreme) să se termine refacerea Insulei de Agrement, cu tot ce e planificat pe ea (mai ales terenuri de sport). Sunt câteva simboluri ale Bacăului lăsate în paragină care mă întristează de câte ori le văd: Luceafărul, hotel Moldova sau stadionul…”, este „radiografia” pe care băcăuanca o face orașului. Bacăul rămâne, cu toate acestea, „acasă”, Violeta fiind unul dintre băcăuanii plecați care nu exclud, în timp, reîntoarcerea definitivă. „În rest, oamenii zâmbitori de acasă mă înveselesc și pe mine!”, își încheie Violeta scurta mărturisire, în ton optimist. (Mădălina Rotaru)

                  „Tristețea și frustrarea de pe chipurile oamenilor”

                  „Orașul Buhuși mi se pare schimbat față de anul trecut ori acum doi ani. Din păcate, spre rău. Și e trist. S-au văzut schimbări pozitive prin activitățile de reciclare, parcurile de joacă și zonele verzi, dar anul acesta, din păcate, le văd pe toate distruse. Chiar și locurile de joacă; sunt foarte puține opțiuni pentru copii. În locurile amenajate pentru copiii de până în 6-7 ani găsești adolescenți puși doar pe stricat. Un alt aspect negativ sunt mașinile care se înmulțesc mai mult decât oamenii. Mi se pare un oraș ticsit de mașini, unele dintre ele fiind parcate pe trotuare. Un alt lucru negativ cu care m-am confruntat este tristețea și frustrarea de pe chipurile oamenilor care, dacă le zâmbești, se uită urât, curios, înapoi. Înțeleg că este greu. Văd asta la familia mea. Știu că e greu, dar cei ce au rămas aici adună an de an frustrări față de cei plecați. În unele instituții (publice) suntem tratați cu dispreț, pentru simplul fapt că muncim / locuim în străinătate și că atunci când revenim avem așteptări: dorim să fim tratați normal. Însă lumea exagerează. Unii fac afirmații potrivit cărora vrem să fim tratați special, ceea ce nu este adevărat. Ceva frumos ce am experimentat a fost viața socială. Mi-a plăcut modul în care oamenii ies din case pentru plimbări, dar și parcurile pline de copii. În ciuda parcurilor sărăcăcioase, copiii sunt afară. Există nevoie de spațiu de joacă și recreare pentru copii și tineret. 
                  Aceasta este impresia mea. Plec din orașul meu natal cu o tristețe în suflet, deoarece nu văd schimbări pozitive, în general”, spune Gabriela Țârdea, Expert consultant în Carieră și Recrutare, Copenhaga. (Ion Fercu)

                  „Parcă e o casă părăsită”

                  Carmen Stan e plecată de 7 ani în Italia. S-a stabilit în Milano, dar vine în fiecare an acasă, pentru a-și alina dorul de cei pe care i-a lăsat aici, în Bacău. Numai că fiecare revenire o dezamăgește din ce în ce mai mult. „Sincer? Mi-am regăsit Bacăul dezolant. Totul mi s-a părut o casă lăsată în paragină. Cu blocuri care mai de care mai colorate, cu zone verzi neîngrijite. E păcat”, ne-a spus Carmen. A profitat de concediu și a făcut o mică excursie și prin Bucovina. Mărturisește că a fost surprinsă de zonele acelea, de Putna, de Suceava „un oraș curat, cu o arhitectonică omogenă. Și nu mă refer doar la centru. La noi, de ce nu se poate?”, a mai precizat Carmen. Tot ea ne-a mai povestit că în drumul spre casă, din Italia și până în Bacău, a trecut prin cele 3 țări. A avut astfel ocazia să facă și comparații. Cum e la ei, „afară”, și cum e la noi… „Chiar îl întrebam pe soțul meu, dacă politicienii care merg prin țări străine nu se rușinează de cum arată «casa» lor. Nu văd că alții au autostrăzi, locuri de parcare, curățenie? Dar cred că totul pleacă tot de la noi, pentru că, trebuie să recunosc, mulți români altfel se poartă în străinătate, adică respectă regulile acelor țări unde locuiesc, iar când vin în țara lor parcă sunt sălbatici”. Acum vreo 3 ani, Carmen Stan a venit în România împreună cu o prietenă din Peru. „Nu vă spun ce probleme a avut la aeroport pentru că venea dintr-o altă țară decât Europa… Iar vorbele ei știți care au fost? «Așa era în Peru acum 20 de ani». Trist”, ne-a mai declarat. Anul acesta, venind din nou acasă, s-a gândit destul de serios să se întoarcă definitiv. Chiar recunoaște că a cochetat cu această idee de mai mult timp. „Numai că acum nu mai sunt atât de sigură. Vorbesc cu drag de România, doar că ar trebui făcut mai mult și furat mai puțin. Știți cu câtă admirație ne priveau italienii când au manifestat zile la rând românii în stradă, la începutul anului? Și cu ce folos… Chiar m-a întrebat șeful meu de ce mă bucur așa că oamenii mei au ieșit în stradă? Poate pentru că așa mă întorc și eu acasă, i-am spus. Din păcate realizez însă că visul asta e departe…” Iar percepția ei nu se oprește aici. „În România, și normal că și în Bacău, am mai observat ceva. Mă uitam că nu există simțul proprietății. Aici, se chinuie lumea să strângă bani să văruiască pe casa scării. La italieni dacă se decide cu 50 plus unu că se fac anumite lucrări, toți sunt obligați să plătească. Mai mult, nu ai voie să faci ce culoare vrei tu pe pereții exteriori, ci doar cea stabilită. Și știți ce mai e? Știu să vândă orice ca loc turistic. Noi călătorim mult. În Elveția am nimerit în zilele de după sărbători. Căutam ceva deschis de vizitat. Și am găsit un parc. Era trecut pe google și era un simplu traseu în care se explica evoluția omenirii pe niște pietre. Dar era un obiectiv de vizitat. Păcat, că noi nu știm să ne promovăm, pentru că avem o țară minunată… ar trebui să profităm de asta. Iar vizavi de animalele de companie. Fiecare parc afară are loc special amenajat pentru câini, de exemplu. Nu mai spun că poți să mergi oriunde cu ei. Doar în interiorul magazinelor alimentare nu ai voie, dar ai loc special unde să-i lași! Cât despre poliția animalelor, asta chiar funcționează. La noi, în România, în Bacău, în parc nu poți călca nici pe iarbă, la ei poți să te odihnești liniștit. La noi pe când așa ceva?”, se mai întreabă Carmen. Recunoaște că i-ar plăcea să vădă că se mișcă ceva. „Dar, din păcate nimic! Ca să intri în Bacău dinspre București e un calvar. Idem dinspre Iași. Funcționează în schimb serviciile de Evidența populației, Permise și Pașapoarte. Cu programare online nu am pierdut mai mult de 10 minute”, mai spune. Măcar atât! (Roxana Neagu)

                  Buhuși – același și totuși diferit

                  „Sunt doar un călator în tranziție care și-a trăit copilăria și adolescența pe nostalgicele meleaguri buhușene. Cu aceleași emoții mă apropii de orașul natal Buhuși, de fiecare dată când îmi permite timpul să-l vizitez. Trandafirii și teii de pe aleea principală, fata cu ulciorul, par ca s-au adaptat cu ușurință schimbărilor vremii…
                  Vremea, cu alura ei superioară, parcă și-a pus amprenta peste tot, mai puțin peste cei ce trăiesc parcă, într-o «efemeră veșnicie» a unei vieți cotidiene uneori greu de înțeles…. Omul de cultură versus comerciantul de succes par să fie o prezență peste tot. S-au schimbat multe și totuși multe au rămas la fel. Există micile afaceri care domină economia unui oraș fără perspective și mentalitatea omului de rând care rămâne oarecum neschimbată, ca mod de gândire și percepție. Clădirile publice, străzile, parcul – «neprivatizate» – rămân la latitudinea funcționarului public, mult prea ocupat de «privatizarea» personală. Prea multă «teorie», detalii amănunțite de tot, fără sens, vin în conflict cu pragmatismul vremurilor în care trăim. Cu certitudine, există evoluția celor care au încetat să trăiască la unison cu condițiile spirituale oferite de momentul prezent, realizând propria dimensiune în care pot supraviețui conflictului de percepere a realității cotidiene…. Modul de a înțelege și percepe viața cotidiană s-a schimbat pe scara valorilor, dar, din păcate, în detrimentul aprecierii și recunoștinței. În rest, doar agonia străzilor și a clădirilor abuzate de vreme, lăsate parcă intenționat pradă ruinelor, poate bârfa la colț de stradă, pot umbri fațada unui oraș de provincie plin de inspirație și decor…”, ne-a spus Manuela Caita, economist, Calgary, Alberta, Canada. (Ion Fercu)

                  Festivalul Zilele Parcului Gheraiesti

                    de
                    Florin Ștefănescu
                    -

                    Cei care au pariat pe o ieșire în aer liber în acest weekend în Parcul Gheraiesti au tras lozul câștigător. Și asta pentru că în această locație Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA Bacău desfășoară cea de-a IV-a ediție a Festivalului Educațional Zilele Parcului Gheraiesti.

                    La reușita acestui eveniment mai pun umărul diverse ONG-uri șI un numar considerabil de voluntari. Atelierele, workshop-urile, dar și spectacolele au fost punctul forte al activităților de până acum, urmând ca în ultima zi de festival, duminică, 27 august, pe lângă același tip de activități să apară și diferite concursuri dotate cu premii considerabile.

                    Activitățile din ultima zi de festival vor debuta în jurul orei 13.00 și se vor derula până seara târziu.

                    Bacăul, Centru zonal pentru promovarea exportului

                    de
                    Petru Done
                    -

                    Municipiul Bacău a devenit oficial Centru de Afaceri pentru Export (CAE) în cadrul unui proiect cofinanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român prin care este pus în aplicare proiectul „Servicii integrate pentru export destinate IMM-urilor din România”. Prin acest proiect, au fost deschise numai două astfel de centre de afaceri, prin camerele de comerț și industrie din Bacău și Ploiești.

                    Proiectul, care va fi pus în aplicare efectiv din luna septembrie, se derulează până în luna iunie 2019, pentru a oferi servicii de promovare a exporturilor practicate de întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din industria mobilei și din agricultura ecologică aflate în regiunile Nord-Est și Muntenia Sud.

                    Reprezentanți ai organizațiilor și instituțiilor implicate în derularea proiectului, dar și ai potențialilor beneficiari, au avut deja două întâlniri cu ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Confederației Elvețiene în România, Excelența Sa Urs Herren, reprezentanți ai Biroului Contribuției Elveției la București, din Ambasada Elveției în țara nostră, cu Sterică Fudulea, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, cu managerul de proiect Marian Dobrilă, și conf. univ. Costin Lianu, coordonatorul tehnic al Strategiei Naționale de Export pentru perioadele 2005 – 2009 și 2014 – 2020.

                    Din județul Bacău, la întâlniri au venit președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI), Doru Simovici, Mihai Tulbure, directorul general al CCI Bacău, prof. univ. dr. Ioan Viorel Rați, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, Oana Cristea, cercetător principal la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, Dana Chiriac, directorul general al companiei Elitemob Bacău, coordonatorul serviciului Enterprise Europe Network, Ovidiu Scutelnicu, și un reprezentant al Asociației Forestierilor din România – ASFOR.

                    Programul – au spus inițiatorii lui – va cuprinde o etapă de instruire și una de participare la evenimente internaționale. În paralel vor avea loc activități de susținere, precum realizarea unor studii pentru evaluarea nevoilor IMM-urilor, crearea unor pagini web de prezentare și activități de promovare. „Scopul acestor activități – au precizat coordonatorii programului – este de a sprijini IMM-urile să pătrundă pe piețele internaționale prin punerea în valoare a potențialului local insuficient exploatat, reprezentat de terenul arabil de calitate bună și competențele tehnice disponibile”.

                    Dezvoltarea redusă şi lipsa puterii economice a IMM-urilor din România nu le permit să iasă pe pieţele externe, astfel că circa 85% dintre acestea acţionează pe piaţa locală, 14% îşi duc serviciile şi produsele la export în piaţa din Uniunea Europeană (UE) şi doar 6% exportă pe pieţele unor ţări din afara UE – arată datele din Carta Albă a IMM-urilor din România 2017.

                    „Am beneficiat de un stagiu în agricultura ecologică a Elveției, în pomicultură și viticultură ecologică, o țară care dispune și de o rețea dezvoltată de magazine și restaurante bio în care se poate valorifica foarte bine producția fermelor de profil. La universitatea din Bacău predau agricultură ecologică și pot spune că avem studenți foarte pasionați de acest domeniu. România are foarte mare potențial în agricultura ecologică, mai ales la speciile din flora spontană. Cătina este un exemplu și am încercat să o aduc și eu în exploatație agricolă”.
                    Ioan Viorel Rați, prof. univ. dr. la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

                    „Noi, cei din antreprenoriat, le așteptăm de foarte multă vreme astfel de proiecte și sunt bine-venite, chiar dacă se întâmplă aceasta în al doisprezecelea ceas. Mă bucură că domnul Lianu a inițiat acest proiect, pe care eu l-aș putea numi inovativ pentru România. E nevoie de energie nouă, de oameni direct implicați în business, care conduc afaceri, cărora să le putem cere sprijinul, să putem concepe asocieri de branduri, de firme, așa cum fac italienii, de exemplu, care au învățat lecția globalizării. Elitemob face export, în cifre mici, dar am început. Deci, suntem direct interesați de activitatea CAE.”
                    Dana Chiriac, director general, Elitemob Bacău

                    „La noi, în Stațiunea Legumicolă, s-a aplicat pentru prima oară un poligon de agricultură ecologică în România. Astfel de inițiative, precum înființarea CAE, sunt necesare atât pentru noi, cei din cercetarea științifică, dar mai ales pentru producătorii din domeniul agriculturii ecologice. Spre deosebire de universități, unde se face și cercetare științifică, noi, stațiunile de cercetare, avem norocul de a și produce material săditor și semincer. Cei care cumpără de la noi ne întreabă și de tehnologii. Important este să aducem producătorii la aceeași masă și cred că ar trebui implicate aici și camerele agricole, care au rolul de a media între lumea producătorilor, a cercetătorilor, a comercianților etc. Sunt instituții ale statului pe care nu le folosim.”
                    Tina Cristea, cercetător științific principal la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău

                    3 mituri despre mașina de spălat rufe: adevărat sau fals?

                    de
                    Comunicat de presa
                    -

                    Spălatul la mașina automată de rufe nu mai este pentru nimeni o activitate complicată, dar cu toate acestea poate ridica o serie de întrebări, mai ales pentru cei mai neinițiați în treburile casnice. Pentru a evita eventualele greșeli de spălare a hainelor și a proteja mașina de spălat rufe automată am desființat mai jos cinci dintre cele mai frecvente mituri despre aceste electrocasnice.

                    Mai mult detergent pentru haine mai curate

                    Un mit cât se poate de fals – folosirea în exces a detergentului de rufe automat poate duce la deteriorarea mașinii de spălat, la inundație și nu în ultimul rând, la haine cu pete de detergent. Rufele nu se vor spăla mai bine, din contră vor rămâne pătate și îmbâcsite cu detergent, iar excesul va fi greu de îndepărtat de pe haine și va provoca iritații și alergii pe piele. Folosește cu încredere instrucțiunile de pe ambalajul detergentului de rufe și adaugă cantitatea recomandată, ținând cont de dopul de măsurat pentru detergentul lichid și paharul gradat pentru gel solid.

                    Hainele se spală mai bine în apă caldă

                    Este adevărat că pentru lenjerie și prosoape este mai bine să folosești un program de spălare la temperaturi mai ridicate, cu toate acestea nu ai nevoie apă caldă pentru rufele pe care le poți considera mai murdare decât sunt. Hainele pe care le-ai folosit la sala de sport, blugii sau bluzele pe care le-ai purtat o dată pot fi spălate cu apă rece datorită tehnologiei noilor mașini de spălat mai avansate care presupun mișcări mai complexe în cuvă și nu se bazează pe temperatura apei. În felul acesta hainele ies la fel de curate și consumi mult mai puțină energie.

                    Înalbitorul face rufele mai curate

                    Poți crede că cea mai simplă metodă de a aduce hainele albe la culoarea inițială este să amesteci clor și detergent obișnuit în mașina de spălat. Află că această metodă este doar un alt mit al spălării la mașină și nu va avea rezultatele dorite. Dacă adaugi înalbitorul în același timp cu detergentul acesta acționează împotriva enzimelor din detergent și le anulează. Pentru cele mai bune rezultate lasă hainele la înmuiat cel puțin 5-10 minute înainte de a le băga la mașină. Ai grijă, nu le lăsa nici prea mult pentru că te poți trezi cu hainele găurite!

                    Înainte să experimentezi când vine vorba de spălarea rufelor sau scoaterea petelor dificile, informează-te și nu vei avea parte de surprize neplăcute – nici în ceea ce privește hainele tale și nici pentru mașina de spălat.

                    Orașul Buhuși are Salină

                      de
                      Florin Ștefănescu
                      -

                      S-a deschis Salina Buhuși, de miercuri, 23 august, un proiect similar cu cel din Bacău. Și în Buhuși sala de haloterapie este echipată cu un aparat performant, un generator profesionist de aerosoli salini uscați.

                      Administratorii salinei artificiale buhușene au fost clienți ai Salinei Bacău timp de 6 luni și, văzând beneficiile la cei doi copii ai lor, au decis să dezvolte și ei acest proiect de sănătate. Salina Buhuși este situată pe str. Alexandru Ioan Cuza nr. 3. Haloterapia (terapia într-o salină de sare) se adresează celor cu afecțiuni respiratorii, ORL și altor probleme de sănătate.

                      Proiectul de la Buhuși este sprijinit și de Simona Andronic, de la Salina Bacău.

                      Spre Ziua Limbii Române, cu un vechi decalog

                      de
                      Ioan Dănilă
                      -

                      O dată pe an, de 31 August, devenim mai atenţi la vehiculul gândirii noastre, aşa cum este numită limba maternă. Radioul ori vreun post de televiziune ne dă tonul la unul dintre puţinele cântece reuşite închinate graiului străbun – „Limba românească”, de Gheorghe Sion (a doua parte a sec. al XIX-lea), „Limba noastră”, de Alexie Mateevici (primele decenii ale sec. al XX-lea) ori cântecul pe versurile lui Grigore Vieru (ultima parte a sec. al XX-lea).

                      Dar „numai cu poezii şi cântece despre limbă nu ne ducem prea departe”, notează „Jurnalul de Chişinău” (2 sept. 2016), neliniştit că sărbătoarea de la finele verii i-a găsit pe basarabeni tot cu î şi sunt. Vocea acestei puternice gazete şi alte voci au făcut ca în decembrie deja să se instituie măsura trecerii la â şi sunt, potrivit DOOM2 (2005).

                      Ziaristul nu se mulţumeşte cu atât: „La urma urmei, dacă se insistă să avem o sărbătoare, ca să nu fie insultată limba română chiar de ziua ei, poate ar fi bine să se facă în fiecare an, în ajun de sărbătoare, câte o testare de cunoaştere a limbii române pentru toţi cetăţenii, începând cu cei de rangul cel mai înalt. Nu cu capcane şi cu aşteptarea unor performanţe, nu. Doar pentru cunoaşterea elementară a limbii române corecte. Cine trece testul serbează. Cine nu, la carte!” De acord cu ideea fraţilor noştri de peste Prut, numai că prea se ia în calcul doar varianta scrisă a exprimării noastre, în condiţiile în care trăim sub tirania oralităţii. De aceea ar fi necesară o verificare a canoanelor care trebuie respectate şi de vorbitori, nu numai de…

                      scriitori. Despre aceştia din urmă, în ipostaza de creatori de artă, acelaşi impetuos gazetar face o observaţie corectă: „În genere, am impresia că cu cât se scriu mai multe poezii dedicate limbii române, cu atât mai puţină energie rămâne pentru rezolvarea problemelor acestei limbi”. Soluţia e previzibilă: o fericită întâlnire între artă şi ştiinţă (în varianta ei aplicativă, adică didactică).

                      Răsfoind presa veche într-un anticariat din Bucureşti, am dat peste un decalog preluat dintr-o publicaţie belgiană, dar perfect aplicabil realităţilor din ţara noastră, chiar şi după mai mult de o sută de ani. Îl reproducem în continuare:

                      „Cele 10 porunci ale limbii

                      Fruntaşii poporului flamand din Belgia, pentru a întări sentimentul naţional între concetăţenii lor, au răspândit în popor următoarele 10 porunci, care se potrivesc de minune pentru noi, românii. Iată-le:
                      1. Gândiţi-vă că în toată viaţa trebuie să daţi locul întâi limbii voastre strămoşeşti.
                      2. Vorbiţi în limba voastră acasă, cu ai voştri, cu prietenii şi cu oricine, chiar şi în faţa unui străin, căci se cade ca străinul să-ţi înveţe limba ta, nu tu pe a lui.
                      3. Creşteţi pe copiii voştri în limba voastră şi învăţaţi mai ales pe fete să vorbească şi să iubească limba maternă.
                      4. Feriţi-vă de şcolile străinilor, căci numai aşa veţi lucra înţelepţeşte.
                      5. Cumpăraţi numai cărţi, reviste şi jurnale scrise în limba voastră, căci aşa veţi scăpa de influenţa străinilor.
                      6. La orice petrecere ca şi în saloane, vorbiţi numai limba voastră, dar vorbiţi-o frumos.
                      7. Oricui aveţi de scris, scrieţi-i în limba voastră.
                      8. Dacă porunciţi marfă în străinătate, scrieţi în limba voastră, căci câştigul deschide urechile şi ascute limba.
                      9. Daţi mărfurilor numiri numai în limba voastră.
                      10. Toate inscripţiile prăvăliilor, etichetele mărfurilor şi orice reclamă faceţi-le numai în limba voastră; numai aşa vă veţi impune străinilor”. (Albina, Bucureşti, anul IV, nr. 1/1900, p. 572)

                      Protecţia Consumatorilor : Afaceri cu „expirate”, în spălătorii auto şi curăţătorii de covoare

                        de
                        Florentin Radu
                        -

                        În sezonul estival, comisarii băcăuani au „vizitat” şi spălătoriile și curățătoriile de rufe, de covoare și auto. Ca și în alte sectoare, nici aici, lucrurile nu erau în regulă, 3 din 5 operatori economici fiind găsiţi cu abateri.

                        În cazul lor, a fost aplicată o amendă de 2.000 de lei, iar restul s-au ales cu avertismente, opridu-se, totodată, definitiv şi 25 litri și 50 kilograme de produse folosite la operaţiunile de spălare şi curăţare. „De exemplu, s-a constatat că spuma de curățat, ceara, soluția anti-insecte sau soluția de curățat cauciucuri aveau depășită data durabilității minimale înscrisă pe etichete.

                        În plus, la un operator economic, s-a depistat lipsa informării privind durata/timp de prestare a serviciului”, a spus Alin Năstasă, şeful Protecţiei Consumatorilor Bacău. Nici comercianţii de biciclete, trotinete și scutere electrice nu au fost mai breji.

                        Astfel, aproape toţi cei verificaţi au fost găsiţi în neregulă, aceştia fie vindeau produse fără a avea certificate de garanție, fie lipseau elemente de identificare și caracterizare, instrucțiunile de utilizare sau avertizările specifice etc. Din aceste motive, pe lângă sancţiunile cu amendă – 9.000 lei, s-a decis oprirea temporară a 48 de biciclete. Şi cum la modă sunt jucăriile Spinner, comisarii Protecţiei Consumatorilor i-au luat la bani mărunţi şi pe comercianţii care aveau în portofoliu şi astfel de bunuri.

                        Interesant e că toţi au fost găsiţi în neregulă. Aceştia fie vindeau produse care nu aveau marcaje CE – cel mai probabil fiind produse în China -, fie de pe produse lipseau date privind producătorul/importatorul sau avertizările specifice. Prin urmare, pe lângă sancţiunile cu amendă aplicate – 6.000 de lei, s-a decis şi oprirea temporară a 58 jucării.

                        Direcția 5 în concert pentru bacauani

                          de
                          Florin Ștefănescu
                          -

                          Câteva sute de bacauani au petrecut seara de vineri, 25 august, în compania celor de la Direcția 5 și Alinka, într-un concert susținut la restaurantul Green Park.

                          Dacă terasa restaurantului s-a dovedit a fi neîncăpătoare, mulți bacauani au ales să savureze spectacolul de pe băncile din imediata apropiere a localului. Hit-urile celor de la Direcția 5 au fost ca un balsam de suflet pentru cei prezenți la eveniment, indiferent de unde au ascultat piesele favorite: de pe banca din parc sau de la o masă îmbelșugată.

                          Una peste alta, atmosfera a fost încântătoare. Pe băncile din parc s-a ascultat în liniște, cu privirile ațintite spre cerul senin, iar pe terasa restaurantului, cu paharele pline sau chiar în ritm de…dans, în față scenei.

                          Asta dacă se poate spune că muzica celor de la Direcția 5 este dansantă. Dar asta chiar nu are niciun fel de importantă. Seara a fost magică iar bacauanii fericiți. Și cred că asta este cel mai relevant.

                          Fotografia, un instantaneu care privește la noi

                          de
                          Ion Fercu
                          -

                          Strada Centrală din Buhusi
                          Am consemnat cândva, pe când (vise, vise, vise…) intenționam să devin un fel de artist al fotografiei, un gând al seducătoarei Brigitte Bardot, despre care am crezut mereu că este posesoare și de inteligență: „O fotografie poate fi un instantaneu al vieţii, capturat pentru eternitate, care nu va înceta niciodată să privească înapoi, să se uite la tine”.

                          Apoi m-a cucerit un gând al lui Ronald Reagan, cel care, fiind și actor, știa să prețuiască o fotografie: „O fotografie valorează cât o mie de dezmințiri”… Brigitte Bardot m-a cucerit cu acel „să se uite la tine” (nu un instantaneu la care să te uiți tu…), iar Reagan cu trimiterea la valoarea de document care nu știe ce este minciuna (dacă nu este trucat…). Fotografia este acea clipă a eternității în jurul căreia pot fi recreate istorii de care, uneori, ne este dor.

                          Nu vi se pare că fotografiile care vă sunt apropiate de suflet au viață? Nu stați uneori de vorbă cu ele? În „Ninotchka”, filmul artistic realizat 1939 pentru Metro- Goldwyn-Mayer, după o poveste scrisă de Melchior Lengyel, eroina, întruchipată de Greta Garbo, zice: „Ah, Leon, să nu cumva să-mi ceri vreo poză cu mine! Nu aş suporta gândul de a fi închisă într-un sertar. N-aş putea respira!”…

                          În încercarea de a rescrie povestea (o parte a poveștii…) târgului Buhuși, cei care trudesc de câțiva ani la realizarea monografiei așezării au căutat și fotografii vechi. Unele dintre acestea sunt de-a dreptul fascinante. Cea mai veche este, probabil, una de peste o sută cincisprezece ani, oferită cu generozitate de pictorul Nicolae Sarchis. Este o „privire” de ansamblu asupra străzii de astăzi, Nicolae Bălcescu, strada Centrală de atunci. Fotografia are și un proprietar: „Editura D. Justa librar Buhuși”.

                          Avea edituri târgul Buhuși! Fotograful, potrivit semnăturii, este un evreu: Isac. Suntem în 1903, când poza este înregistrată într-o arhivă : 27/9/7/903. Nr. 27, 9 iulie 1903… Fotograful a surprins, probabil, un eveniment important, postându-se, pe stradă, aproximativ în dreptul firmei „Sublim”, de astăzi. În ultimul plan al fotografiei, în jurul unei mese care era amplasată în zona statuii din centrul actual al orașului, niște reprezentați ai administrației locale pregătesc „startul” unei festivități. Vestimentația buhușenilor are parfumul epocii.

                          În stânga putem zări și un jandarm (identificat după chipiu…). Nu lipsesc (dreapta, stânga) nici cetățenii evrei, pe care-i putem recunoaște după celebrele lor pălării. În fundal, dincolo de masa în jurul căreia roiesc autoritățile, se află fosta școală. De-o parte și de alta a străzii, mai mulți cetățeni așteaptă desfășurarea evenimentului. În prim-plan, stânga, doar o mămică pare a fi grăbită, purtată, neîndoielnic, de nevoile pruncului pe care-l poartă în brațe. În dreapta imaginii, chiar la capătul străzii, sesizăm prezența unui simpatic strămoș al maidanezilor buhușeni de astăzi.

                          Avem și argumentul tradiției… Alte elementele care „trădează” informații despre civilizația timpului ar putea fi reprezentate de canalizare (șanțuri…), dar și de prezența iluminatului cu gaz lampant (felinarul din stânga fotografiei). Știm că în 1857, la Ploiești, funcționa „Fabrica de gaze” a lui Marin Mehedințeanu, care oferea petrol lampant incolor, fără miros și ardea cu o flacără luminoasă constantă, fără fum, în felinare care aveau un design cuceritor.

                          Un felinar costa 335 de lei. Bucureștiul a fost primul oraș din lume în care s-a introdus iluminatul public cu lămpi de petrol lampant, pe 30 aprilie 1857. Este posibil ca străzile târgului Buhuși să fi beneficiat de felinare cu petrol lampant chiar înainte de iulie 1903, când fotograful Isac imortalizează una dintre aceste lămpi. Optimismul nostru, care ar putea face trimitere către o feerie, este însă temperat de o informație din Arhivele Statului Piatra Neamț, fond Prefectură, dosar 251/14/1936, conform căreia, prin 1921, târgul Buhuși se înfățișa „fără hală, fără lumină, fără canalizare.

                          În centru și periferie erau două felinare care fumegau, iar locuitorii înotau în noroi prin întuneric”. După 1921, ,,Buhușul a fost înzestrat timid și treptat cu lumină electrică”(C. Botez ș.a., „Buhuși. Din istoricul fabricii și localității”, Universitatea „Al. I. Cuza”, 1971, pag. 335). Alte zeci și zeci de fotografii vechi, unele inedite pentru public, vor constitui un capitol special al amintitei monografii la care încă se lucrează.

                          Teatrul Municipal „Bacovia” 70 de ani

                          de
                          Deșteptarea
                          -

                          De o perioadă bună de timp, termeni precum teatru, actor, spectacol, regie nu mai pot fi pronunțați cu energia, încărcătura emoțională a vremurilor trecute. Astăzi, capitalismul, oricum prost înțeles, oricum prost distribuit în societatea românească, aplicat pe ici, pe colo, ne impune o altă „viziune” acestor termeni: eficientizare, programare, identificare, adaptare, optimizare… sau multiculturalism, multilingvism, arte performative etc. Simt, cum, de mai bine de un an, pe nesimțite, gândirii mele i se transformă visele, idealurile. M-au învăluit termenii din urmă și cumva, mă simt obligată să acționez în baza acestor termeni.

                          M-am zbătut să mă conving că spectacolul de teatru este un produs. Că trebuie să existe un raport clar între cerere și ofertă, că spectacolul necesită un ambalaj, că e vandabil, că are nevoie de un preț corect și de o piață de desfacere. Dar eu mă încăpățânez să cred că spectacolul de teatru nu este un produs oarecare, situat pe orice raft, ci o creație. Un spectacol este un produs artistic. Dar un teatru nu produce, un teatru creează. Spectacole umane. Cu oameni vii. Diferiți.

                          Ca sensibilitate, înțelegere a lucrurilor, credințe. Pe scenă, plânsul este real, râsul este real, ura este reală, trădarea este reală, fericirea este scurtă, dar reală.

                          Spectacolul de teatru poate ieși foarte bine, foarte prost, extraordinar, fabulos, execrabil. Ca viața! Vinde-o pe asta! Cumpăr-o pe asta (aș spune într-un acces de… nemulțumire)! Ce este spectacolul de teatru? Un produs (îl vom numi, în continuare, artistic) sau o Creație…? Dar actorii? Sunt ei creatori sau doar niște meseriași ai produsului teatral? Li se mai „cere” lor, astăzi, arta sau doar producții bine executate, bine finisate, punct ochit – punct lovit? Mai are cineva răbdarea să (le) sesizeze… arta actorului? Ce așteptăm astăzi de la actori: eficiență, adaptare (la ce?), meserie, repetitivitate, execuție, performanță? Adică… pierderea inefabilului? Ei nu sunt parte din spectacol.

                          Ei sunt spectacolul însuși. Ei nu sunt mașini care se (re)produc în serie. Spectacol după spectacol. Ei (re)prezintă posibilitățile voastre de-a exista. Ei vă recreează în fiecare seară. Ca să puteți respira mai departe. Pentru că fiecăruia dintre voi i se cere, în afara teatrului, performanță, adaptare, optimizare, eficientizare, economie. Nu ați obosit? Actorul nu mai joacă. Actorul nu se joacă. Actorul nu vă joacă. Nu mai e timp pentru această artă. Actorul, azi, vă face respirație suflet la suflet. Operație pe suflet deschis. Ca să mai vreți să deschideți ochii a doua zi. Ca să puteți să realizați performanța, adaptarea, optimizarea, eficientizarea. Ca să nu uitați că sunteți vii.

                          Nu, de ceva vreme, nu mai privesc teatrul ca pe vremea debutului. Îl iau din ce în ce mai serios, îl iau și-l reconsider ca fiind singura formă de existență reală, singura formă prin care tu poți să-ți ții ochii deschiși, inima caldă, visele vii, gândurile curate. Desigur, la rândul meu, voi adapta, optimiza, eficientiza… Da, vindem suflete! Cumpărați!

                          P.S: În această rubrică, dedicată în exclusivitate instituției noastre, săptămână de săptămână veți putea afla visele, speranțele, regretele, bucuriile artistice ale celor care au slujit și slujesc scena băcăuană.

                          Eliza Noemi Judeu,
                          Manager Teatrul Municipal Bacovia

                          HUBLOU: Dincolo de prejudecăţi şi constrângeri

                          de
                          Carmen Mihalache
                          -
                          Carmen Mihalache
                          Carmen Mihalache

                          Am în mână cartea regretatului Radu Beligan, „Între acte”, şi nu mă mai satur degustând-o. E plină de înţelepciune, dar de una caldă, directă, fără pretenţii de a fi urmată de alţii, de a da exemple, sfaturi de viaţă. Cum toţi îmbătrânim, că nu avem încotro, tare ne face bine să aflăm şi să citim lucruri care să ne încurajeze în această privinţă.

                          Şi iată ce spune Radu Beligan (care mă uluia cu tinereţea lui de spirit): „Am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detaşare de toate aceste poveri. A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Într-un anumit sens, eşti mai bătrân când eşti tânăr şi mai tânăr când eşti bătrân. Viaţa se scurge ca o permanentă şi progresivă delestare de prejudecăţi şi de constrângeri. Avea dreptate Picasso când spunea că îţi trebuie mult timp ca să devii tânăr.”

                          Îmi plac paradoxurile ( aparente) din aceste rânduri care relevă un profund adevăr. Niciodată n-am făcut casă bună cu ideile preconcepute, vrând să iau singură în piept toate lucrurile, să-mi croiesc existenţa potrivit felului meu de a fi, de a gândi încotro s-o iau. Nu mi-a reuşit întotdeauna ce mi-am dorit, ce mi-am propus, dar, în mare, nu m-am trădat în convingerile mele, nu am renunţat la câteva idealuri. Pentru că simţeam, în adâncul meu, că trădarea de sine este cea mai dureroasă.

                          Am rămas visătoare, călătorind, adesea, în nori, trăind în imaginaţie o viaţă paralelă, dar am picioarele pe pământ atunci când trebuie. Iar libertatea mea, la care ţin cel mai mult, nu a îngrădit nicicând libertatea celor de lângă mine. Ceea ce-mi doresc şi eu acum, pe măsură ce înaintez în vârstă, este să devin mai uşoară, mai liberă.

                          Să elimin balastul, să reţin esenţialul, ceea ce contează cu adevărat. Să mai renunţ la unele exigenţe autoimpuse, la spiritul critic, el fiind tot o formă de orgoliu, la urma urmei. Cred că mi-am însuşit marea lecţie a lui Radu Beligan, un inegalabil maestru. Dincolo de prejudecăţi şi de constrângeri este mereu ceva nou de descoperit şi de trăit. Merită să încercăm!

                          1...2.7862.7872.788...5.884Pagina 2.787 din 5.884

                          ULTIMELE ȘTIRI