În ciuda aparențelor, vremurile pe care le trăim nu sunt noi. Istoria ne condamnă să o repetăm pentru că refuzăm să tragem învățăminte și pentru că suntem suficienți de nebuni să credem că repetând la nesfârșit același experiment vom obține rezultate diferite.
Situația României nu este nouă, după cum am spus și mai mult, seamănă până la identificare cu cea din veacul fanariot. Dar, cum acel secol nefiind unul unitar, vremurile suferind anumite modificări, situația țării pare să repete soarta principatelor dunărene de la mijlocul veacului fanariot, undeva pe la 1780.
Nu sunt lucruri noi: România nu mai este demult condusă de la București; economia, câtă mai avem este pe mâna unor interese străine, funcțiile și demnitățile statului se cumpără, de Justiție mai bine nu mai vorbim. Țara este depopulată, există un segment important al populației – estimat la peste 40% – care trăiește sub limita sărăciei, în vreme ce salariații au viață de iobagi, fiind la bunul plac al patronului.
Dar, cu toate acestea, sunt prea puține vocile care să critice această stare de lucruri; poporul își vede de viața sa, convins ori că mai bine de atât nu se poate, ori că nu are ce face pentru a schimba ceva în orânduirea lucrurilor.
La 1780 situația nu era foarte diferită. Moldova și Valahia erau vasale Imperiului Otoman, care decidea ce domni le vor conduce. Suntem cam la jumătatea veacului fanariot, perioadă în care, prin Tratatul de la Kuiciuc-Kainargi, Rusia primea dreptul să intervină politic în problemele principatelor dunărene.
Pe măsură ce puterea centrală de la Istambul se estompează, crește puterea zonei de margine iar domnitorii depind de bunăvoința pașalelor de Hotin, Bender şi Silistra-Oceakov, către care se duc mari sume de bani.
În ciuda unor reforme juridice ce au loc în această perioadă, situația pe ansamblu devine mult mai dificilă, mai ales după fuga în Rusia a lui Alexandru Mavrocordat, la 1786. Cu toate acestea, nu există nici un fel de rezistență internă față de abuzurile domnilor fanarioți.
Vor mai trece 35 de ani și va fi nevoie de înrăutățirea situației interne ca urmare a spolierii principatelor de domniile unor Hangerli, Şuţu sau Caragea pentru ca românii să ceară, în final, abolirea domniilor fanariote.
Dar, la 1780 s-a întâmplat și un lucrul bun: s-a născut Tudor Vladimirescu!
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
