Uite-așa se joacă fotbal!
Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” a găzduit, în premieră pentru municipiul Bacău, proiectul „AJF Mobil- Mingea e în terenul tău”
Proiectul „AJF Mobil- Mingea e în terenul tău”, derulat de Asociația Județeană de Fotbal și destinat tuturor elevilor din județ și-a făcut ieri debutul și în municipiul Bacău. Preț de un ceas, mingea a… poposit pe terenul de sport al Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”.
Totul, spre bucuria elevilor de clasele a treia și a patra, dar și a celor din clasa pregătitoare care, îndrumați de profesorii de Educație Fizică Viorica Hornea, Costel Păduraru, Bogdan Ghica și Vasile Luca, au participat sau, după caz, au asistat la antrenamentul condus de antrenorii AJF, Giani Florian și Gabi Vârlan.
„Suntem onorați și, totodată, fericiți că școala noastră a găzduit, în premieră pentru Bacău, acest proiect”, a declarat directorul adjunct al Șc. Gimn. „Al. I. Cuza”, Anca Sereș. „Bucuria copiilor este cea mai mare și de preț realizare a noastră”, a mărturisit președintele AJF Bacău, Cristi Sava, inițiatorul acestui proiect, unul în premieră pentru România, care oferă elevilor posibilitatea de a juca fotbal în cadru organizat.
După ce modernul teren de sport al școlii (unul sintetic, dotat cu instalație de nocturnă) a fost marcat cu diferite materiale de antrenament (copete, jaloane etc.), copiii au efectuat diferite exerciții și jocuri distractive, care le-au pus la încercare abilitatea, viteza, precizia sau atenția. Ora de antrenament s-a încheiat cu un meci de mare atracție: băieți contra fete. Și, deși terenul s-a înclinat către poarta fetelor, nu a pierdut nimeni. Dimpotrivă, toată lumea a ieșit câștigătoare.
„A fost minunat. Mă bucur că am putut juca fotbal contra băieților. Și chiar nu contează ca noi, fetele, nu am dat vreun gol”, s-a destăinuit Alexandra N. „A fost super tare. Bate orice oră de Mate sau Română”, a punctat un alt elev de clasa a patra, Tudor C. Și dacă mai punem la socoteală că, la final, reprezentanții AJF au distribuit stickere cu mascota proiectului, simpaticul dinozaur Dino, înțelegem și mai bine bucuria copiilor.
Derulat în parteneriat cu Consiliul Județean pentru școlile din mediul rural și cu municipalitatea pentru școlile din Bacău, proiectul „AJF Mobil- Mingea e în terenul tău” este inclus în cadrul manifestărilor derulate sub titulatura „Bacăul, oraș european al sportului 2017”.
Hanțaru, cu H de la Handbal
Învingătorul ia tot. Titlul național cu repetiție la juniori 1, trofeul pentru cel mai bun jucător al turneului final și pe cel rezervat golgheterului. Ia tot, dar și dă tot: pase, goluri și declarații care fac o radiografie completă a propriei cariere. Dragoș Hanțaru, interul stânga al campioanei CSȘM Bacău face un tur de 360 de grade, vorbind despre tot și toate. Așadar, cel mai bun handbalist român al generației ’98, generația de aur a Bacăului, Dragoș Hanțaru despre…
Cel de-al doilea titlu național la juniori 1: „Este important doar pentru că e ultimul cucerit la acest nivel de vârstă. Personal, cel de anul trecut m-a bucurat mult mai mult, poate și pentru faptul că atunci eram mai mici cu un an decât adversarii noștri. Titlul din 2017 intra, ca să spun așa, în caietul de sarcini. Eram principalii favoriți și nu aveam voie să ratăm. E un succes meritat și pentru că, exceptând meciul din grupă cu CSM București, când am început ceva mai relaxați, nu am întâmpinat probleme deosebite”.
Trofeul MVP și cel de golgheter: „Mă bucură enorm, cu atât mai mult cu cât știu că sunt ultimele cucerite la juniori. Îmi doresc foarte mult să le pot câștiga și la seniori”.
Cele cinci medalii cucerite cu juniorii CSȘM Bacău în cinci ani: „Cinci din cinci reprezintă cu adevărat o performanță remarcabilă. Sunt fericit că i-am încheiat cu un nou titlu național, dar sunt și puțin trist pentru că pun punct junioratului, o perioadă superbă, cu care nu ma voi mai întâlni. Au fost cinci ani foarte frumoși, dar și foarte grei”.
Greutățile din acești cinci ani: „Când mă refer la greutăți, nu mă refer la munca depusă. Am muncit cu plăcere, fiind conștient de faptul că, fără să te dedici total la antrenamente și meciuri nu poți ajunge acolo unde tinzi. Cele mai mari greutăti le-am întâmpinat la începutul perioadei petrecute la Bacău. Să pleci de acasă la 13 ani- nici buletin nu aveam- să fii departe de părinți, să nu cunoști pe nimeni într-un oraș nou și la o școală nouă, să stai singur într-o cameră și să nu ai niciun prieten, nu e ușor deloc. Asta m-a maturizat însă foarte mult și, totodată, foarte devreme”.
Unitatea de grup a echipei: „Dacă nu ar fi existat acest grup senzațional, această generație de excepție, cu adevărat cea mai bună din întreaga istorie a handbalului băcauan, poate ca aș fi făcut cale întoarsă. Sau, în cel mai bun caz, aș fi rămas, dar nu aș fi reusit niciodată să ajung cel de azi. Probabil că aș fi ajuns un jucător bun, dar mi-ar fi fost imposibil să-mi depășesc limitele. În evoluția mea ca handbalist a fost esențial sprijinul și ajutorul colegilor și al antrenorilor, motiv pentru care le mulțumesc încă o dată din tot sufletul”.
Perioada în care asista la meciurile primei echipe a Științei MD din postura de…băiat care dă cu mopul: „Mereu mi-am dorit să văd marii handbaliști de aproape, să-i urmăresc și să încerc să le deslușesc secretele jocului. Pentru aceasta veneam la sală, la meciuri, ca băiat care dă cu mopul atunci când este nevoie. Nu mi-a fost rușine să șterg pe jos, dimpotrivă, eram mândru că, din aceasta postură, mă aflam și eu în mijlocul marilor handbaliști”.
Viitor: „Mi-e greu să dau un răspuns categoric. Viitorul apropiat mă va găsi, probabil, în Bacău. Mi-ar plăcea să pot pune umărul la promovarea echipei deoarece Bacăul, sportul băcauan și, în special, publicul de aici merită mai mult. Merită o echipă de handbal în Liga Națională. Îmi aduc aminte cum se umplea sala la meciurile Științei din EHF, cum stătea lumea până și pe scări. Pe termen lung, nu mă văd în România; nu ar fi un pas înainte pentru carierea mea. Mi-ar plăcea să evoluez în străinătate, cu precădere în Franța deoarece acolo tinerii sunt mult mai respectați și ajutați”.
Sesiune de comunicări științifice studențești la Universitatea „Bacovia”
În Aula Moldova a Universităţii „George Bacovia” din Bacău s-a desfășurat marți a 13-a ediție a Sesiunii de comunicări științifice studențești „Bacovia își așteaptă tinerii acasă. Proiecții ale viitorului în cercetarea științifică studențească”, eveniment plasat sub egida „Bacău. Capitala tineretului din România”.
50 de studenți de la specializările Drept, Management şi Economia comerţului, turismului şi serviciilor au prezentat în cadrul celor două secţiuni 25 de lucrări care reprezintă rezultatele cercetării ştiinţifice desfăşurate de studenţi sub directa îndrumare a cadrelor didactice ale universităţii.
În deschiderea conferinței conf.univ.dr.Mihai Căprioară a ilustrat noile tendințe din cercetarea academică realizând ad-hoc un experiment social în care elevii şi studenții prezenți au devenit cercetători ai comportamentului uman.
Ulterior, conf.univ.dr.Ramona Florea, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative a prezentat rezultatele celor 30 de ani de derulare a programului Erasmus şi oportunităţile în domeniul formării continue oferite tinerilor în cadrul programelor Uniunii Europene.
Aspectul inedit îl constituie prezenţa, pentru prima dată, la lucrările Sesiunii ştiinţifice studenţeşti a elevilor de la clasele a X-a de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, însoţiţi de prof. Daniela Buznea şi prof. Carmen Mitrofan, şi clasele a X-a şi a XI-a de la Colegiul Tehnic „N. V. Karpen” Bacău, însoţiţi de prof. Mihaela Vasiloaia.
Numărătoarea lui Dumnezeu
De ce nu-i prețuiesc pe cei care și-au făcut o obsesie din a trăi doar ca lucrători politici? Pentru ei, nu pot folosi noțiunea de politician. Nu sunt decât niște pompieri isterici, cu ifose. Un politician autentic salahorește responsabil pentru prezent și viitor.
Dezvoltarea durabilă, cea care răspunde nevoilor actuale fără a afecta capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile trebuințe, ar trebui să-i fie acestuia singura țintă a trudei sale. Lucrătorii din istoria mioriticii politice n-au făcut decât să cârpească jalnic realitatea, în funcție de interesele lor private.
Iată că un fotbalist, Hagi, oferă o lecție admirabilă de dezvoltare durabilă. Omul, un geniu atunci când are mingea lipită de picior, nu este un expert al limbajului, un savant al catedrei de „dezvoltare durabilă”, dar, cu umilință, cei care salahoresc la tratate de economie/politică, ar putea lua loc în bănci pentru a-i asculta discursul pragmatic. S-a ivit acum cinci ani ca finanțator-antrenor în prima ligă și iată-l cucerind laurii. Ce simplu sistematizează: „Sunt cinci lucruri importante. De aceea Dumnezeu ne-a dat cinci degete la o mână. Contează filosofia, sistemul de joc, tipul de jucători, selecția și metodele de antrenament. Eu le-am implementat pe toate”. Cu responsabilitate, consecvență și încredere, în pofida tuturor ironiilor, a ambuscadelor eternei „cooperative”, a sincopelor de parcurs…
Ce-ar fi să-i învățăm pe lucrătorii noștri politici, folosind numărătoarea lui Dumnezeu, mâna, să numere măcar până la cinci? Apoi, căutând prin tezaurele autentice al moralei, economiei de piață și diplomației, aceștia să găsească doar cinci repere eficiente care să-i călăuzească în trudă. Cinci; doar cinci. Este prea mult? Deja este acuzat stresul?…
Trei maşini implicate într-un accident pe strada Vadu Bistriţei
Din primele informaţii oferite de poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului pentru cercetări, accidentul s-a produs, în jurul orei 15.00, pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers.
Trei autoturisme care circulau în aceeaşi direcţie, pe strada Vadu Bistriţei, în zona Autogării Bacău, au fost implicate în acest eveniment rutier. În urma impactului, maşinile au fost avariate şi o pasageră a fost rănită.
Conducătorii auto au fost testaţi cu etilotestul şi niciunul nu consumase alcool.
Pompierii de la Detaşamentul Bacău au fost şi ei la faţa locului şi au asigurat măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor.
Bacău: Două femei au fost accidentate pe trecerea de pietoni
În această dimineaţă, pe Bulevardul Unirii, din municipiul Bacău, un bărbat de 70 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, când a ajuns la trecerea pentru pietoni semaforizată, de la Colegiul Economic, nu ar fi respectat culoarea roşie a semaforului şi nu a acordat prioritate pietonilor care traversau strada regulamentar.
A acroşat două femei, una de 42 şi alta de 44 de ani, ambele din Bacău, care în urma impactului au avut nevoie de îngrijiri medicale la spital, însă nu s-a impus internarea lor.
Conducătorul auto a fost testat de poliţiştii veniţi la faţa locului, rezultatul fiind negativ, şi în continuare se fac cercetări pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Salariații de la Finanțe au protestat din nou
Salariații Administrației Județene Bacău a Finanțelor Publice (AJFP) au protestat din nou marți, 16 mai, prin închiderea ghișeelor și a birourilor timp de circa o oră și jumătate. Ca și luni, ei au ieșit în fața instituției, dar au afișat pe geamurile de la intrările în instituție mesajul „Grevă spontană”.
Actualul proiect al legii salarizării personalului plătit din fonduri publice continuă să producă mari nemulțumiri în rândul angajaților din sistemul instituțional al Ministerului Finanțelor Publice.
„Noi, cei din aparatul teritorial al Finanțelor – ne-a declarat Iulian Cerbu, liderul sindicatului din AJFP Bacău – suntem nemulțumiți de grila de salarizare, de diferențele din grila aparatului teritorial și grila aparatului central, de 35%. Noi am solicitat să fim plătiți după grila aparatului central.
Și coeficienții de salarizare de la noi, de 1,96, până la ceva peste 2% la conducerea instituției, sunt foarte mici, ca și cum noi am fi corigenții clasei. Și noi, însă, cei din teritoriu suntem salariați model, care ar trebui să fim plătiți ca un corp de elită pentru ceea ce aducem bugetului de stat. Toată lumea are nevoie de Finanțe, dar nouă nu ne sunt recunoscute contribuțiile.
În plus, noi nu putem avea alte surse de venit, pe motive de incompatibilitate. Atunci măcar să avem o compensare, în condițiile în care puterea de cumpărare a scăzut”.
Miercuri, la ora 14,00, reprezentanții salariaților, cu liderii Sindicatului Sed Lex, vor fi la discuții cu ministrul Finanțelor pe tema proiectului legii salarizării unice. Fie și numai pe acest motiv, pentru a întări protestele de până acum, este posibil ca salariații AJFP să fie din nou în stradă, ca și în zilele anterioare.
CSM București – CSȘM Bacău | Finala turneului de juniori I
Echipa CS Știința Municipal Bacău și-a apărat cu succes titlul de campioană națională la juniori I. În meciul pentru titlu, a cărui înregistrare integrală o puteți urmări pe această pagină, disputat la Brașov, elevii lui Gabriel Armanu au învins CSM București cu 24-21 (14-10). Detalii
Ce condiţii au tinerii deţinuţi în clădirea modernizată cu bani de la norvegieni
* peste 2 mil. de euro au fost investiţi într-o secţie a Penitenciarului Bacău * aici este îndeplinit standardul minim de 4 mp pentru fiecare persoană închisă şi se va lucra intens pentru a le ridica nivelul de educaţie
Cu închisori de lux, în care orice deţinut din lume şi-ar dori să-şi ispăşească pedeapsa, Norvegia alocă fonduri substanţiale pentru a moderniza şi unităţile de detenţie de la noi. Penitenciarul Bacău a finalizat recent un proiect prin care un corp de clădire a fost modernizat din temelii, cu fonduri de la Guvernul Norvegian, iar condiţiile sunt asemănătoare închisorilor din ţările dezvoltate din Uniunea Europeană. Peste 2 mil. de euro s-au investit aici, numai pe partea de construcţie, iar diferenţa dintre noua secţie şi una veche este enormă. S-au realizat în total 200 de locuri de deținere, care respectă standardul minim de 4 mp/deţinut, într-o cameră nu sunt mai mult de 8 locuri şi fiecare încăpere este prevăzută cu baie proprie. Totul este realizat antivandal, adică mobilierul este fixat în pardoseală, iar apa de la chiuvetă curge pe bază de senzori.
Atât la parter cât şi la etajul I au fost amenajate cluburi de studiu, o sală de sport, birouri pentru psihologi şi educatori, curţi de plimbare, dintre care una suspendată, şi săli de mese. „Este, de fapt, o modernizare a unei clădiri existente, în care erau infiltraţii şi tâmplăria era distrusă. Corpul era vechi şi nu mai corespundea sub nicio formă prevederilor actuale ale legii. Înainte am avut acolo 675 de paturi, cu tineri de la toate regimurile şi arestaţi preventiv, acum avem doar 200 de locuri şi vor fi numai tineri cu vârste de la 18 la 21 de ani, de la regimurile deschis şi semi-deschis”, a explicat cms. şef Sorin Dîrţu, directorul Penitenciarului Bacău.
Aşadar, proiectul a vizat tinerii, pentru că se consideră că ei mai pot fi recuperaţi. În noua clădire, nu doar că vor avea parte de condiţii de cazare foarte bune, dar şi de activităţi intensive de şcolarizare şi pregătire a lor pentru viaţa de după eliberare. În cadrul proiectului, o parte din sumă s-a dus şi pe formarea profesională a 21 de angajaţi ai Penitenciarului Bacău, care au participat la cursuri şi au fost în vizite de studiu în Norvegia. Ei sunt cei care vor lucra direct cu deţinuţii tineri şi vor încerca să-i schimbe în oameni care se pot integra în societate atunci când poarta închisorii se va deschide, la final de pedeapsă.
Închisori de patru şi cinci stele
Ceea ce s-a făcut în Bacău nu este, însă, după modelul norvegian pentru că acolo sunt doar câţiva minori şi tineri în închisori şi nu este o exagerare. Rata de infracţionalitate la ei este redusă, iar puşcăriile lor sunt ori ca nişte sate de vacanţă, cu căsuţe individuale pentru fiecare deţinut, ori ca nişte hoteluri luxoase de patru ori cinci stele.
Acolo nu se ia niciun milimetru din spaţiul unei persoane private de libertate, fiecare are cameră proprie cu tot confortul şi dacă se întâmplă ca numărul condamnaţilor să treacă de cel al locurilor din penitenciare, chiar şi cu doi sau trei, se consideră că nu au loc şi atunci sunt puşi pe o listă de aşteptare. În momentul în care unul se eliberează, cel care era în stand-by îşi ia geanta şi se prezintă la uşa închisorii pentru a fi încarcerat. Sistemul se ocupă de fiecare în parte, organizează tot felul de cursuri de formare profesională, le găsesc locuri de muncă celor care pot ieşi să lucreze, iar în momentul eliberării sunt preluaţi de o altă instituţie care se îngrijeşte să aibă o locuinţă, un serviciu şi să se poată integra în comunitate. La noi lucrurile sunt tocmai pe dos şi poate din acest motiv şi rata de recidivă trece de 38 de procente. Ceea ce fac norvegienii pentru sistemul penitenciar din România rezolvă, însă, doar o mică parte din problemele actuale. Cea mai mare este cea a lipsei de spaţiu, toate închisorile fiind supraaglomerate.
„Prin aceste investiţii am urmărit să respectăm drepturile deţinutului, aşa cum cere Uniunea Europeană. Fiecare are 4,25 mp în spaţiul de cazare şi 4,27 pentru plimbare. Se va lucra foarte mult cu ei, vor participa la cursuri şcolare, pentru că media lor este de patru clase, se vor desfăşura tot felul de activităţi educative, vom încerca să-i scoatem cât mai des în comunitate şi să le ocupăm cât mai mult din timpul pe care-l au.”
cms. şef Sorin Dîrţu, directorul Penitenciarului Bacău
Crucea Roşie ne învaţă cum să avem grijă de bătrâni
Băcăuanii care doresc să se specializeze pe îngrijirea bătrânilor, au acum şansa să afle de la profesionişti informaţii utile care le pot uşura activitatea. Crucea Roşie Bacău a început înscrierile pentru cursul de îngrijitoare bătrâni la domiciliu, cu durată de trei luni.
Persoanele interesate pot depune actele necesare (copie carte identitate, copie certificat de naştere, copie certificat căsătorie/divorţ, dacă este cazul, copie diplomă ultima şcoală absolvită), la sediul din strada Oituz, nr. 61, Bacău.
Persoanele interesate pot obţine mai multe informaţii la numărul de telefon 0234/523.733. Diplomele obţinute în urma absolvirii acestui curs sunt recunoscute în ţară, în orice unitate medico-socială, dar şi pe plan internaţional.
Porți deschise pentru viitorii studenți
Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și-a deschis larg porțile pentru elevi, în special pentru cei din anii terminali de liceu care pot deveni viitori studenți. Evenimentul face parte din campania „Ingineria – o carieră de succes”, aflată deja la a III-a ediție.
Campania „Ingineria – o carieră de succes” a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Inginerie, continuă. Dacă săptămâna trecută au fost prezenți în instituția de învățământ superior liceeni de la două colegii tehnice din județul Bacău (Colegiul Tehnic „Ion Borcea” Buhuși și Colegiul Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen” Bacău), ieri s-a primit vizita unei delegații de la Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui, formată din 50 de elevi, sub coordonarea prof. de istorie Gina Cucoș – director, prof. de discipline tehnice Dana Ionașcu – director adjunct și prof. de matematică Isabela Mititelu, un liceu cu 1.790 de elevi, cu 17 clase de a XII-a, unul dintre cele mai mari unități școlare din zona de est a țării.
Prin această manifestare de amploare, Facultatea de Inginerie își prezintă oferta educațională altfel de până acum: practic elevii participanți vizitează sălile de curs și seminarii, laboratoarele, instalațiile și standurile de cercetare, asistă la ore și discută direct cu profesorii.
Totodată, pentru a-i atrage ca viitori studenți, ei mai primesc informații și despre programele de studii pe licență, master și doctorat, pe care universitatea le-a dezvoltat an de an pe domeniile de interes în zona centrală a Moldovei, respectiv inginerie mecanică, tehnologia construcțiilor de mașini, design industrial și calitatea produselor, ingineria mediului și dezvoltare rurală, mecatronică, ingineria produselor alimentare, ingineria biochimică, inginerie energetică, tehnologia informației, echipamente pentru procese industriale, inginerie și management economic în domeniu mecanic, astfel încât și absorbția studenților pe piața muncii să fie cât mai mare după ce aceștia își finalizează studiile.
Față de alte universități din țară, instituția de învățământ superior băcăuană, în speță Facultatea de Inginerie, a reușit ca an de an să își acopere integral și planul de școlarizare, atât la programele de licență, cât și la cele de master și doctorat, asta în condițiile în care capacitatea de școlarizare a universității este de două – trei ori mai mare decât cea bugetată de la stat.
Campania „Ingineria – o carieră de succes”, în care sunt implicați toți cei 61 de profesori universitari ai facultătii, urmărește sensibilizarea elevilor în privința Ingineriei ca domeniu de studiu și activitate profesională pentru un viitor cât mai atractiv.
„Totodată, studenții nostri primesc și burse, care s-au mărit cu 300 %, fată de anii anteriori, bursa socială ajunge acum la 680 de lei, iar bursele de merit și de performanță, de 650 de lei, de exemplu. De asemenea, bursele se pot cumula cu bursele Erasmus. Facultatea de Inginerie are parteneriate pe acest program cu un număr mare de universități din Europa și nu numai, prin care realizăm schimburi de studenți. Avem dezvoltat și un proiect al Francofoniei, cu bursele «Eugen Ionescu», tot pe astfel de schimburi. Chiar acum avem în universitate 10 studenți din Africa, atât la programe de doctorat, cât și la cele post-doctorale. Alte facilități: o rețea ofertantă pe căminele studențești, avem patru astfel de cămine și în viitor vom mai construi unul nou, cu bani de la Compania de Investiții, cantina, clubul studenților, radio studențesc și televiziunea studențească. ”
prof.univ.dr.ing. Valentin Nedeff, președintele Senatului Universitătii „Vasile Alecsandri” din Bacău
„Suntem pentru prima dată în Bacău, la Facultatea de Inginerie, iar vizita elevilor noștri este foarte importantă pentru ei întrucât își deschid astfel orizontul în ceea ce privește alternativa de după terminarea liceului. Sperăm că vor opta, cât mai mulți dintre ei, pentru Bacău și pentru această facultate.”
prof. Gina Cucoș, directorul Liceului „Ștefan Procopiu” Vaslui
„Această vizită și invitație pe care am primit-o este un rod al colaborării pe care noi o avem cu Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacău. Sperăm ca elevii noștri să afle lucruri noi despre oportunitătile pe care această universitate le oferă în educația pentru viitorul lor și pentru meseriile pe care le vor practica în carieră.”
prof. Dana Ionașcu, director adjunct Liceului „Ștefan Procopiu” Vaslui
Dămieneşti: Copil adus la spital în stare gravă după ce a fost lovit cu un bolovan în cap
– un vecin a aruncat cu un bolovan de pământ, spune el, ca să-l sperie şi să nu vină să ia cireşe din copacul său – l-a nimerit însă în cap şi la scurt timp i s-a făcut rău
Incident grav la Călugăreni, în comuna Dămieneşti, unde un băiat de 11 ani a fost lovit în cap cu un bolovan, de către un vecin care l-a văzut că venea împreună cu un alt copil spre cireşul din curtea sa şi ar fi vrut să-i sperie.
Minorul lovit a apucat să ajungă la casa bunicii şi a început să se plângă că se simte rău şi după foarte scurt timp a leşinat.
„Zicea că-l doare capul, că nu mai poate. I-am dat o pastilă, l-am scos afară la aer, l-am dat cu apă, cu oţet, dar era tot mai rău şi ţipa. La un moment dat a căzut jos şi n-a mai vorbit. Era aproape mort. L-a întrebat mama lui ce a păţit şi a zis că l-a bătut unul de aici, că i-a dat în cap cu un bolovan”, povestea Maria S., bunica copilului.
„A zis doar că nu mai poate, a mai vobrit puţin, a căzut jos şi gata”, spunea şi mătuşa acestuia. Cel care l-a lovit regretă cele întâmplate şi nu-şi poate explica cum de băiatul a fost rănit atât de tare. Chiar el a fost cel care a anunţat Poliţia şi a urcat copilul în maşină ca să-l ducă la spital, când a aflat că i s-a făcut rău.
„Eram în grădină şi el venea cu altul către cireş. Atunci am luat un bolovan din cartofi şi am aruncat înspre gard, ca să-i sperii, dar s-a dus dincolo de gard. Băiatul s-a dus pe picioare acasă şi apoi i s-a făcut rău. Am sunat la 112 şi l-am dus eu cu maşina până la Prăjeşti, de unde l-a luat salvarea. Îmi pare rău, dar am aruncat doar ca să-i sperii şi am dat cu pâmânt”, spunea Georgel C. (59 ani), cel care l-a lovit.
Minorul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bacău în stare critică şi a fost dus direct în sala de operaţie. Avea un traumatism cranian şi a trecut cu bine de intervenţia chirurgicală, în prezent fiind în stare bună, însă va mai rămâne internat.
Cazul a ajuns imediat în atenţia poliţiştilor şi ulterior şi a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău care au început o anchetă. Vecinii spun că bărbatul de 59 de ani nu este agresiv şi nu a fost implicat niciodată în altercaţii. Şi ei cred că a vrut doar să-i alunge pe copii, nu să le facă rău.
WannaCry?
După ce Edward Snowden a ajuns la Moscova și a avut primele discuții, s-a observat un lucru interesant: sectorul guvernamental din Rusia a început sa cumpere sau să scoată din depozite vechile mașini de scris abandonate odată cu trecerea la computere.
Motivul s-a aflat destul de repede: principalii producători de computere fuseseră obligați de autoritățile americane să instaleze dispozitive de spionaj care permiteau serviciilor de spionaj să se conecteze la acestea.
N-a fost ceva nou, deci, sa se afle că NSA a dezvoltat o aplicație – Eternal Blue – care să-i permită să acceseze de la distanță orice computer din lume. Până acum ni s-a explicat că e necesar să permitem agențiilor de spionaj să ne încalce intimitatea pentru a ne proteja de atacurile teroriste.
Astăzi, când milioane de computere din întreaga lume au fost infectate cu virusul WannaCry care cere câte 300 de dolari pentru a decripta datele utilizatorilor, trebuie să începem să ne întrebăm dacă s-a pus vreodată problema unui „plan B” pentru cazul în care dispozitivele dezvoltate pentru spionaj ajung în mâinile unor ciberteroriști.
Întreaga lume a fost afectată de acest atac, de la sistemul medical de stat din Marea Britanie, la sistemul feroviar din Germania, de la computerele Ministerului rus de Interne, la serviciul național de telecomunicații din Spania. 150 de țări au fost afectate iar Microsoft consideră că este necesar un „moment zero”, în care guvernele să semneze un soi de „Convenție Geneva” a computerelor prin care să se angajeze ca, în cazul în care descoperă vulnerabilități în sistemele de operare, să le raporteze producătorului, nu să le stocheze, vândă sau să le exploateze.
Dealtfel, Brad Smith, președintele Microsoft, spune că nu e prima dată când astfel de instrumente dezvoltate pentru serviciile de spionaj ajung în mâini străine și provoacă pagube imense și că în cyberspațiu, guvernele ar trebui să aplice aceleași reguli referitoare la arme ca în lumea fizică.
Simplă formalitate
O singură întrebare. Hai, două, pe lângă inevitabilul „sigur se joacă?”: la ce scor câștigă Aerostar? Întrebarea este cât se poate de legitimă în condițiile în care adversara de azi a „aviatorilor” este o formație aflată în cădere liberă, Atletico Vaslui.
Jocul de astăzi, restanță din etapa a 24-a, trebuia să se dispute inițial pe 22 aprilie, însă căderile mari de zăpadă au împiedicat gruparea vasluiană sa ajungă atunci la timp la meci. FRF a decis ca partida să fie reprogramată, iar vasluienii au tot interesul de a se prezenta azi în Bacău, în condițiile în care riscă excluderea din campionat.
„Noi ne bucurăm ca meciul se va juca. Nu ne interesa victoria la masa verde, ci posibilitatea de a disputa cât mai multe jocuri”, a declarat antrenorul băcauanilor, Mișu Ionescu, care va profita de situația Vasluiului pentru a oferi cât mai multe minute unor jucători precum Cornel Ardei sau Alex Istrate, ce au evoluat mai puțin până acum.
Aerostar vine după o remiza cu dus-întors acasă, cu Olimpia Râmnicu-ăarat, în timp ce Vasluiul (care în toamnă îi surclasa pe „aviatori” cu 6-2) merge din înfrângere în înfrângere, toate fiind la scor. De altfel, în această primăvară, Atletico a reuait un singur succes, și acela la masa verde, contra Sport Clubului, care s-a făcut vinovată de utilizarea unui fotbalist fără drept de joc, Dediu.
Clasamentul Seriei I
1. AFK Csikszereda 25 18 5 2 56-16 59p.
2. AFC Hărman 25 18 4 3 60-16 58p.
3. Știința Miroslava 25 18 3 4 61-30 57p.
4. Aerostar Bacău 24 15 2 7 36-23 41p.
5. Sporting Liești 26 11 4 11 38-33 37p.
6.CSM Roman 25 11 3 11 42-44 36p.
7. Av. V. Mărului 25 11 3 11 42-51 36p.
8. Cetate Râșnov 26 9 5 12 30-30 32p.
9. Atletico Vaslui 24 10 2 12 40-50 32p.
10. Olimpia R.Sărat 23 9 2 12 30-29 29p.
11. Metalosport Gl. 25 7 5 13 21-37 26p.
12. CSM Pașcani 25 6 4 15 41-61 22p.
13. AFC Odorhei 25 6 4 15 22-58 22p.
14. Sportul Chișcani 26 4 4 18 25-59 16p.
15. SC Bacău 25 8 5 12 40-47 -19*
* Penalizări dictate de FRF.
Au fost stabiliți finaliștii Galei FSC
Mai sunt câteva zile până la Gala Premiilor Comunității Băcăuane, eveniment caritabil organizat de FSC Bacău. „Pregătirile au intrat pe ultima sută de metri.
Copiii beneficiari ai proiectelor educative și voluntarii FSC repetă de zor numerele artistice care-i vor încânta pe participanți, iar organizatorii au pregătit, ca în fiecare an, momente frumoase și surprize menite să creeze o atmosferă de neuitat, care să puncteze momentul festiv al Galei din acest an”, arată Ionuț Chiriță, coordonatorul evenimentului.
După evaluarea nominalizărilor la cele patru categorii, juriul a stabilit finaliștii ediției 2017 a Premiilor Comunității Băcăuane. La categoria „Persoane fizice”, aceștia sunt dr. Cristian Postolache, pentru campania de operații de cataractă gratuite oferite persoanelor în vârstă, fără posibilități materiale, pr. Liviu Burlacu, pentru proiectul Centrul pentru Sănătate OXIGEN Bacău, și Daniel Zodian, pentru proiectul After School cu Bronx.
La categoria „Firme și companii”, au promovat în finală Simba Invest, cu proiectul „Zâmbet pentru copii”, Holzindustrie Schweighofer Baco SRL, pentru proiectul „Susținerea învățământului profesional”, și Selgros Bacău, pentru proiectul „Masa Bucuriei”. La categoria „Instituții și ONG-uri” merg în finală Asociația Părinților Copiilor Autiști, pentru proiectul „Camera de integrare senzorială”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu proiectul „Învăț, știu, pot”, și Fundația Comunitară Bacău pentru proiectul „Fondul Științescu”.
Pentru „Premiul de excelență”, finaliștii sunt următorii: Mărioara Popa, pentru întreaga viață dedicată ajutorării copiilor cu dizabilități neuromotorii și familiilor acestora, în cadrul Centrului „Daniel”, Adriana Roșu, pentru întreaga carieră dedicată persoanelor cu deficiențe senzoriale de auz, și Mihai Galinescu, pentru numeroasele proiecte și inițiative ce au vizat îmbunătățirea serviciilor medicale din cadrul secției de pediatrie a Spitalului Județean de Urgență. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei din 18 mai.
Dan Negru va fi pentru a doua oară amfitrionul evenimentului. „E onorant pentru mine să fac parte din tradiția Galei Premiilor Comunității Băcăuane, în condițiile în care la noi pare tot mai dificil să faci o tradiție din lucrurile bune. Faptul că FSC împlinește 20 de ani arată încă o dată că binele e continuu și răul accidental. Mă bucur să mă alătur din nou echipei FSC”, a mărturist Dan Negru.
Cum motivează Andrei Șerban referendumul pentru demiterea primarului de la Slănic Moldova
Tensiunile iscate între unii dintre întreprinzătorii din Slănic Moldova și primarul orașului stațiune, Gheorghe Baciu, i-au determinat pe cei dintâi să inițieze strângerea de semnături de la locuitori pentru organizarea unui referendum care să ducă la demiterea edilului. Acțiunea lor este aproape de final și se bazează pe mai multe „capete de acuzare”. Iată cum sunt formulate o parte dintre ele de fostul primar care a păstorit timp de trei mandate Slănic Moldova, Andrei Șerban (foto).
„Am decis să intervin motivat de ceea ce se întâmplă în Slănic, pentru că tot ceea ce spune actualul primar sunt numai minciuni – ne-a declarat, de la început Andrei Șerban. Minte prin tot ceea ce face cu echipa lui, cu care în urmă cu un an se declarau salvatorii Slănicului (deși eu consider că sunt terminatorii Slănicului), și nu pot accepta ca oameni din Slănic să fie mințiți și să fie bătaia de joc a acestui individ”.
Dacă primăria are conturile blocate, de unde mai face cheltuieli?
Gheorghe Baciu spune mereu că a preluat o instituție care are conturile blocate tocmai din cauza datoriilor imense moștenite. Andrei Șerban a observat însă că în urmă cu câteva luni primarul a adus o societate care a montat în Slănic un patinoar pentru care primăria e clar că a achitat câteva sute de milioane de lei pe lună (bani vechi – n.n.). De unde? Din bani publici: contribuabilii au plătit curentul, apa și toate consumurile patinoarului. „Dacă ar fi avut conturile blocate nu ar fi putut plăti – a opinat fostul primar. E clar că atunci când va veni în control Curtea de Conturi primarul va da vina pe consilierii locali și am convingerea că instituția Curtea de Conturi va cere să se recupereze sumele plătite aiurea și le va imputa consilierilor locali”.
Ce abuzuri este acuzat că a comis primarul
Pe scurt, abuzurile formulate de Andrei Șerban la adresa primarului Gheorghe Baciu sunt:
A copiat strategia de dezvoltare 2016 – 2020 a orașului după strategia făcută de administrația precedentă;
Se cheltuie bani pe aiureli, nu pe racordurile la blocurile ANL construite tot de administrația anterioară;
Uniunea Europeană ar putea imputa finanțarea la Pârtia de schi, pentru că s-au permis acolo construcții ilegale. Astfel, taxele slănicelnilor vor crește de 20 de ori;
Primarul a dat afară angajații vechi din primărie pentru că ar fi foarte slab pregătiți, dar aduce oameni din Comănești și din altă parte în locul lo;
A oprit conducta de apă de la Izvorul 3 de care are nevoie Sanatoriul balnear;
A scos trandafirii din Parc, donați de Mănăstirea Ștefan cel Mare și Sfânt din localitate, și a adus parcul într-o stare jalnică, mizerabilă;
A luat oamenilor din cartierul Cireșoaia pășunea și a plantat copaci. Acum le ia și cariera de piatră;
A mărit enorm taxele și impozitele locale;
A creat consilii de administrație la societățile primăriei, pentru a majora cheltuielile;
Amenință slănicenii că dacă au semnat petiția pentru referendum vor trage consecințele;
Firme din Comănești pregătesc sistemul prin care se va introduce taxare pentru accesul la izvoarele minerale din stațiune al turiștilor, ceea ce înseamnă alungarea lor.
„Văd firmele lui care lucrează peste tot în Slănic – a precizat Andrei Șerban. Oare cât carburant au decontat? Iar la Cazino permite lucrări care afectează structura clădirii, monument istoric și nu sesizează instituțiile abilitate”.
Cromatica iubirii
Duminică seara, înainte de spectacolul cu piesa „Unchiul Vania”, de Cehov, în holul Teatrului Municipal „Bacovia”, a avut loc un eveniment artistic deosebit, pus la cale de Eliza Noemi Judeu, managerul instituţiei teatrale băcăuane, şi Carmen Voisei (Pâţu), artistic plastic, managerul Şcolii Populare de Arte şi Meserii.
Proiectul face parte din mai amplul program al teatrului de a oferi publicului, înainte şi după reprezentaţiile scenice, un dialog al artelor, „instituţie” oficializată cu mai mulţi ani în urmă, prin organizarea, periodic, de expoziţii de artă plastică, fotografie, cu piese vestimentare folosite de actorii celor două secţii ale teatrului, recitaluri ale unor formaţii instrumentale, cât şi expoziţii cu desene ale copiilor de la diferite şcoli din municipiu.
„Cromatica iubirii” este o expoziţie de pictură, cu lucrări semnate de Carmen Voisei, şi de grafică (în care domină portretul), autoarea fiind nimeni alta decât Carmen Maria Pâţu, fiica celei dintâi. Cele două artiste nu sunt la prima experienţă de acest gen, debutul fiind în aprilie 2015, la Galeria Nouă a UAP Bacău, când, mamă şi fiică au expus tot pictură şi grafică. Artistă plastică şi poetă (a publicat deja trei volume de poezii), Carmen Voisei, absolventă a Universităţii „George Enescu” Iaşi, are în palmares mai multe expoziţii de grup şi personale, în Bacău şi Iaşi, „Zestrea” fiind cea mai reuşită şi apreciată din ultimii ani.
Carmen Maria Pâţu a trecut de rigorile Colegiului Naţional „George Apostu”, fiind admisă la o prestigioasă universitate din Anglia. Despre expoziţie, la vernisaj, a vorbit Carmen Mihalache, critic, care a remarcat apropierile dar şi diferenţele în abordarea celor două genuri, fiecare urmându-şi, însă, propriul drum, talentul fiind numitorul comun, pe care le leagă nu doar relaţia mamă-fiică, ci şi o frumoasă prietenie, „Cromatica iubirii” o demonstrează cu prisosinţă, ceea ce poate vedea şi publicul amator de teatru şi pictură, în holul Teatrului Municipal „Bacovia” pe tot parcursul lunii mai.
Proiect Erasmus+ la Școala Gimnazială Alexandru cel Bun
Din 2015, Școala Gimnazială Alexandru cel Bun, din Bacău desfășoară cu sprijinul Agenției Naționale, un proiect Erasmus+, în parteneriat cu alte 4 țari: Franța (coordonator), Germania, Spania și Irlanda.
Proiectul s-a adresat încă de la început elevilor de 12-13 ani, având ca obiectiv principal crearea unei mini-întreprinderi europene.
Dacă în primul an, activitățile s-au axat pe sport, nutriție sănătoasa și igienă, în cel de-al doilea an proiectul și-a propus să-i învețe pe elevi cum pot să-și crioneze viitorul. Mobilitățile din Irlanda, Franța, Germania și Spania au contribuit de asemenea la gradul de coeziune a grupului.
Luni, 15 aprilie, la sediul școlii băcăuane a luat startul ultima vizită de mobilitate din acest proiect, în care participă 105 profesori și elevi de gimnaziu din țările partenere. Mai întâi, participanții au fost împărtiți în cinci echipe, fiecare „garnitură” purtând numele unei personalități românești: Brâncuși, Enescu, Decebal, Hagi și Nadia Comăneci.
Primele activități au avut loc pe ateliere, unde echipele au participat prin rotație la dans, creație vestimentară, pictură, teatru și activități sportive. Pentru ziua de marți, gazdele au pregătit o excursie în zona Cheile Bicazului și la Cetatea Neamțului. Miercuri activitățile vor reveni în ateliere dar este pregătită și o vizită la Observatorul Astronomic.
Joi vor avea loc festivitățile de încheiere ale proiectului, la Ateneu, unde vor fi făcute și premieri pentru participanții în proiect, un concert surpriză pentru oaspeții din cele patru țări, urmând ca seara să se încheie cu un eveniment caritabil la restaurantul Green Parc, unde va fi și masa festivă ce va marca finalul acestui proiect care este intitulat „Bien dans ma peau, bien dans ma tête, bien dans mon avenir”.



























