luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2624

Nu învățăm nimic…

Un universitar ieșean mi-a mărturisit că, aproape în fiecare an, invită câte un profesor de la o instituție similară din străinătate, pentru a preda la studenți.

Și nu oricum, ci pe cheltuiala profesorilor ieșeni, întrucât ministerul nostru este anchilozat în algoritmi medievali de gândire. Scopul: primenirea mentalităților, oferirea unui feed-back.

Un universitar din California, fost consilier al lui George Bush-senior, ale cărui cursuri le-am urmat în vreo două veri, a rămas siderat atunci când i-am spus că predau și cunoștințe-zgură elevilor mei, fiind obligat de programa școlară. De ce accepți?, m-a întrebat. Pentru că aceste cunoștințe-zgură sunt verificate la examenele naționale, i-am răspuns. A rămas împietrit.

Participând la dezvoltarea un proiect internațional, în Spania am întâlnit o adolescentă din România, care urma aici cursurile unui liceu. Am întrebat-o, întrucât avea experiența a nouă ani de școală românească, unde este diferența.

A concluzionat simplu: „Școala românească: stres. Cea spaniolă, pragmatică, aproape de hobby”.

Foști elevi de-ai mei, copii ai unor prieteni sau colegi au studiat/studiază în străinătate. Unii și-au apropiat doctorate, titluri științifice și statusuri sociale imposibile într-o Românie depravată în raport cu valorile autentice. Câțiva dintre aceștia sunt premianții ,,Deșteptării”.

I-am întrebat: ,,Care este diferența dintre sistemul românesc educațional și cel occidental sau japonez?” Răspunsurile au numitor comun: firescul, pragmatismul, centrarea țintelor pe eficiența economico-socială, exigența, responsabilitatea, respectul, empatia. N-am întâlnit situații în care aceștia să denigreze învățământul românesc.

Dimpotrivă: au evidențiat atuuri care vizează excelența teoretică, truda de Sisif, aproape donquijotească, a multor profesori.

Peste ce au aruncat accente de durere? Lipsa de pragmatism, invazia birocrației exacerbate și a politicului nostru mocirlos (pleonasm?), prezența unor derapaje morale în evaluare, văduvirea perspectivei de pregătire a resursei umane pentru catedră… Nu învățăm nimic din exercițiul excelenței acestor tineri.

Pagina 1

    Ministerul de Interne vrea să întărească autoritatea poliţistului

      Ministerul de Interne vrea să întărească autoritatea poliţistului
      Conducerea IPJ Bacău a prezentat principalele modificări propuse în proiectul de lege / foto: Liviu Maftei

      – oamenii legii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău spun că doar cetăţenii vor avea de câştigat dacă legea va fi modificată – doar aşa, poliţistul va putea interveni fără „piedici” în sprijinul unei victime a violenţei în familie sau când un locatar tulbură liniştea în bloc

      Oficialii de la Ministerul Afacerilor Interne au anunţat că vor să întărească autoritatea poliţistului în teren şi au pus deja în dezbatere publică un proiect de modificare a legii, astfel încât lucrurile să fie mult mai clare şi să nu mai existe situaţii în care poliţistul chemat la faţa locului să nu poată lua măsurile necesare pentru ca problema sesizată să fie rezolvată.

      Practic, acum, se explică concret în ce condiţii se face legitimarea unei persoane, când este condusă la sediul poliţiei, care sunt drepturile suspectului, când se face încătuşarea sau imobilizarea acestuia.

      Pedepse mai dure pentru cei care înjura polițiștii

      Legea se vrea a fi mult mai dură şi cu cei care-şi permit să înjure sau să ameninţe un poliţist prezent la datorie, dar şi cu cei care intervin şi încearcă să-i împiedice pe agenţi să facă cercetarea la faţa locului sau când vor să conducă la secţie un cunoscut al acestora.

      „Se doreşte să fie introduse şi câteva infracţiuni. Una ar fi continuarea săvârşirii unor fapte prin care se tulbură folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil şi ştiţi că, de fiecare dată când suntem chemaţi de o persoană că se tulbură ordinea şi liniştea publică, poliţistul merge, constată, poate să aplice o sancţiune, că altceva nu are ce să facă.

      Nu poate să pătrundă în locuinţă, nu poate să ia alte măsuri, deci cetăţenii din zona respectivă rămân în continuare nemulţumiţi şi se fac comentarii că poliţistul nu vrea să facă, nu vrea să ia măsuri, dar legea nu-i permite nici să intre în locuinţă, nici să scoată din locuinţă persoana care tulbură ordinea şi liniştea publică”, a explicat chestorul de poliţie Vasile Oprişan, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, în cadrul unei conferinţe de presă.

      Pentru această faptă, pedeapsa ar fi de la 3 luni la 2 ani de închisoare.

      Şi dacă legea va fi modificată, poliţistul va avea dreptul să intre într-o locuinţă, fără mandat, dacă există indicii că acolo se află o persoană a cărei viață sau integritate corporală este pusă în pericol, dacă există o persoană decedată, dacă se află autorul unei infracțiuni flagrante, comisă prin folosirea de arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante, prin violență, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, ori dacă se află autorul unui act terorist.

      Intervenții extinse

      Poliţiştii băcăuani mai spun că au fost situaţii în care nu au putut interveni pentru a scoate victima din mâinile unui agresor, doar pentru că legea nu le permite să intre pe proprietatea privată.

      „Întâlnim situaţii, de exemplu de violenţă în familie, când suntem sesizaţi să intervenim şi nu avem pârghia legală pentru a pătrunde în locuinţă pentru a stopa acea acţiune a făptuitorului asupra persoanei vătămate”, a precizat cms. şef Sorin Boghiu, şeful Secţiei 2 Poliţie Bacău.

      „Au fost cazuri când am încercat să conducem o persoană la poliţie şi au intervenit alte persoane în apărarea ei, moment în care ne-a fost greu să mergem mai departe cu activitatea, dar şi cazuri când persoana respectivă a refuzat să-şi prezinte actele sau să ne însoţească la sediu. Noile modificări care au fost făcute specifică exact în ce momente şi în ce condiţii noi putem aplica aceste măsuri”, a spus şi cms. Marius Roca, şeful Biroului de Investigaţii Criminale Bacău.

      Toate aceste modificări vor face ca intervenţia poliţistului să fie mai promptă, iar acest lucru va fi în beneficiul băcăuanilor, spun ofiţerii.

      Noi lucrări la Spitalul Județean Bacău

        Spitalul Județean Bacău

        Blocul operator și Stația de oxigen de la Spitalul Județean Bacău intră în reparații capitale

        Spitalul Județean Bacău a înaintat Consiliului Județean un proiect al cărui obiectiv este modernizarea sălilor de operații, construirea unei scări exterioare și renovarea spațiilor tehnice.

        „Proiectantul a propus și fundamentat două scenarii, două opțiuni tehnico-economice diferite, recomandând justificat și documentat scenariul nr. 1 ca fiind optim pentru realizarea investiției”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.

        Prima variantă propune adaptarea funcțiunilor și circuitelor specifice blocului operator la clădirea existentă, cu menținerea sistemului constructiv.

        A doua presupune adaptarea circuitelor, cu intervenții asupra structurii de rezistență a clădirii. Consiliul Județean a optat pentru varianta recomandată de proiectant, fiind mai sigură și mai puțin costisitoare.

        Suprafața desfășurată a spațiilor care vor fi amenajate este 1.866 mp. Vor fi modernizate și dotate zece săli de operații și o stație de sterilizare, iar alte 12 spații vor fi nou înființate.

        Valoarea totală a investiției „RK – Modernizare – Dotare Bloc operator. Construire scară exterioară și spații tehnice” va fi de 67,4 milioane de lei, din care 18,9 milioane de lei reprezintă costul lucrărilor de construcții-montaj.

        Valoarea de finanțare exactă va fi cunoscută după încheierea procedurii de achiziție. În reparație capitală va intra și Stația de oxigen, care funcționează într-o clădire construită în 1970.

        Investiția de la Spitalul Județean Bacău are o valoare de 3,08 milioane de lei, sumă care va acoperi costurile cu modernizarea clădirii și a instalațiilor.

        Fiecare linie de producție va fi dotată cu unitate de alimentare cu aer comprimat, linie de tratare și rezervoare. Cele două generatoare care vor fi instalate vor fi dimensionate astfel încât să fie capabile să producă oxigen cu 96 la sută puritate.

        Virgil Mocanu: REZONANŢE. Libertatea de a ne indigna şi lua atitudine

        Profesorul Virgil Mocanu revine în atenţia publicului cu o nouă carte, „Rezonanţe. Articole şi studii de psihologie socială”, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2017.
        Profesorul Virgil Mocanu

        Profesorul Virgil Mocanu revine în atenţia publicului cu o nouă carte, „Rezonanţe. Articole şi studii de psihologie socială”, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2017.

        Autor al unor studii de referinţă într-un domeniu mai puţin abordat de cercetarea ştiinţifică („Umanism şi realism în folclorul paremic românesc” – 1989, „Paremiologie şi psihosociologie” – 2004), psiho-sociologul Virgil Mocanu aduce în atenţia specialiştilor, dar şi a marelui public, cu noua sa scriere, lumea noastră de toate zilele, insinuându-se cu inteligenţă, profesionist, savant chiar, şi pitoresc, între mecanismele socio-politice, dar şi culturale din această perioadă de tranziţie, după cum arată, în Prefaţă, scriitorul Calistrat Costin.

        Cartea cuprinde articole şi studii publicate de-a lungul anilor în diferite cotidiene şi periodice locale şi naţionale, printre care şi Deşteptarea, iar după cum se confesează autorul, reprezintă profesiunea sa de credinţă.

        Cartea nu este, şi nici nu s-a dorit a fi un tratat de factură academică, cu toate că unele capitole pot fi clasate unei asemenea abordări, ci o sumă de eseuri consacrate unor teme majore ale vremii noastre, scurte, incitante, care te cuceresc încă de la prima pagină: Atitudini, Etica populară, Psihologia diferenţială, Praxiologie, Reflecţii, Etica populară, Anecdotică, sunt câteva dintre capitolele acestui volum.

        Psiholog şi paremiolog de certă valoare şi originalitate, Virgil Mocanu ne invită la o lansare între prieteni, miercuri, 8 noiembrie, ora 17.00, la sediul Uniunii Scriitorilor, Filiala Bacău, în clădirea SIF Moldova, ocazie de a intra în dialog cu autorul, cât şi de a discuta/analiza ce e vechi şi ce e nou în jurul şi în interiorul nostru.

        VIAŢA E FĂCUTĂ DIN ALEGERI: Atitudine

          „Nimic nu poate opri omul cu o atitudine mentală corectă să îşi îndeplinească scopul. Nimic din lumea aceasta nu îl poate ajuta pe omul care are o atitudine greşită.”

          Thomas Jefferson

          După cum este şi normal, psihologic vorbind, „atitudine” este o modalitate relativ constantă de raportare a individului sau grupului faţă de anumite laturi ale vieţii sociale şi faţă de propria persoană. Aceasta este una din definiţiile incluse în dicţionarul general explicativ al limbii române.

          Aşadar, astăzi voi pune accent pe acest cuvânt magic. În ce sens? Spuneam nu de mult: „Principiile unui stil de viaţă echilibrat sunt: o alimentaţie corectă, odihnă adecvată, mişcare fizică, atitudine pozitivă şi eliminarea factorilor de stres.” „Atitudine” este un cuvânt cheie în atingerea obiectivelor pe care ni le propunem în viaţă indiferent de natura acestora. Câţi dintre noi înţeleg importanţa atitudinii în reuşita şi menţinerea unui stil de viaţă sănătos?

          „Omul este produsul gândurilor lui; el devine ceea ce gândeşte.” (Mahatma Ghandi). Este foarte important ca omul să gândească pozitiv, inclusiv în ceea ce priveşte starea lui de sănătate.

          Alimentaţia reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori de care depinde obţinerea sănătăţii, implicit a longevităţii. Nutriţia corectă este furnizorul de materie şi energie pentru buna dezvoltare şi funcţionare a corpului uman. Odihna nu trebuie neglijată nicicum, ea fiind motorul acţiunilor pozitive în luarea deciziilor corecte. Exerciţiile fizice au o deosebită importanţă în menţinerea vitalităţii organismului, stimulând circulaţia sangvină şi energetică, intensificând procesele de respiraţie şi de curăţire a ţesuturilor. Mişcarea fizică armonizează funcţiile sistemului nervos şi ale celui endocrin.

          Starea emoţională stă la baza menţinerii echilibrului energetic intern al organismului. Reacţiile emoţionale necontrolate şi stresul afectează sever vitalitatea şi imunitatea, dezorganizează energiile interne, ceea ce are ca rezultat apariţia afecţiunilor organice. Prin autocontrol mental se pot rezolva problemele emoţionale.

          Astăzi ni se aduce în atenţie din ce în ce mai mult ideea de eliminare a obiceiurilor care ne distrug şi înlocuirea acestora cu unele sănătoase. Suprasolicitarea atât la locul de muncă, cât şi acasă, responsabilităţile multiple şi dorinţa de a rezolva cât mai multe într-un timp scurt pun o mare presiune asupra noastră.

          Trăim pe repede înainte şi ne confruntăm des cu situaţii de stres maxim, anxietate şi lipsa somnului. Menţinerea unui echilibru este un vis pentru marea majoritate şi asta are un impact major asupra sănătăţii spirituale. Incapacitatea de a ne concentra asupra unui singur lucru, agitaţia şi respiraţia accelerată, toate sunt efecte adverse ale stresului. Oamenii reacţionează diferit şi reuşesc sau nu, în funcţie de gradul de suportabilitate al stresului. Stresul produs de problemele zilnice e la fel de periculos pentru sănătate ca şi marile încercări şi evenimente majore ale vieţii. De aceea, e important să neutralizăm efectele stresului cotidian.

          Atitudinea pozitivă ţine sub control factorii de stres, dar pentru a avea o atitudine pozitivă de ce anume avem nevoie? „Modul de gândire” vă spune ceva?

          Omul este o minune, un intermediar între Pământ şi Cer. Întreaga noastră existenţă este magie. Toate acţiunile noastre (privire, gest, cuvânt) aparent fără importanţă, poartă în ele sentimentele şi gândurile noastre. Când avem gânduri şi sentimente negative, ne facem rău nouă înşine şi tuturor celor ce ne înconjoară, iar, după legile universale, tot ceea ce produce asemenea efecte intră în categoria autodistrugerii. Însă tot ce este armonios, frumos, luminos, este magie. Este acea gândire care induce starea de bine, de reuşită şi implicit fericire.

          Conştientizarea acestui mod de funcţionare este o fază capitală a luptei împotriva anxietăţii. Fericirea nu înseamnă a ne convinge că nu ni se poate întâmpla nimic, ci a înţelege că dacă ne concentrăm asupra părţii rele a lucrurilor, se poate întâmpla adesea să nu reuşim să le facem faţă cu bine atunci când se produc şi să ne amărâm inutil viaţa, dacă ele nu se produc deloc. „Ceea ce separă câştigătorii de învinşi este cum o persoană reacţionează la fiecare nouă întorsătură a sorţii.” (Donald Trump)

          Cu gândurile noastre construim mereu ceva din substanţa nevăzută, care atrage puteri ce ne pot fi folositoare sau dăunătoare. Cum ne sunt gândurile, aşa ne este şi atitudinea. Cum ne este atitudinea, aşa ne este şi viaţa. Un gând, bun sau rău, îşi pune amprenta asupra atitudinii pe care noi o avem de fiecare dată. Ne străduim să mâncăm corect, să ne hidratăm suficient, să respirăm aer curat, să facem mişcare, să ne odihnim, dar cu gândurile şi atitudinea cum stăm? Atitudinea este o modalitate a constantei cu care facem lucrurile să funcţioneze.

          Atitudinea din punctul meu de vedere ar trebui să fie doar pozitivă. Atitudine şi atât! Orice lucru făcut cu atitudine va fi sigur cu reuşită.

          Învaţă să te relaxezi şi gândeşte pozitiv!

          Uneori, simpla pierdere de vreme fără folos poate fi o sursă de stres, problema e să nu persiste această situaţie şi să încerci să o rezolvi. Modalităţile prin care facem faţă acestor evenimente stresante pot fi: adoptarea unei atitudini optimiste; atitudine destinsă( a şti să faci haz de necaz); implicarea în activităţi plăcute( sport, plimbări, ieşiri la film, teatru, cumpărături etc.).

          ATITUDINE! Deveniţi o expresie a binelui sub toate aspectele: gândiţi numai bine, vorbiţi numai de bine, faceţi numai bine, iubiţi, dăruiţi, faceţi-vă semenii fericiţi iar împrejurările vieţii, oportunităţile şi mediul vă vor deveni favorabile pentru a vă găsi liniştea şi a culege propria fericire.

          Pornind de la premisa „Omul este stăpânul propriului destin”,omule, ia atitudine!

          Carmen Barcan, terapeut

          Cu drujba în Italia

            Cu drujba în Italia

            Cândva renumită pentru tâmplărie și alte lucrări în lemn, zona comunei Balcani nu mai cunoaște strălucirea de altă dată.

            Mai sunt și astăzi doi-trei meseriași, dar totul a pălit în fața tehnologiei de ultimă generație propusă de tâmplăria termopan.

            Mergând pe marginea drumului principal care străbate comuna, la poarta unei case doi cetățeni stăteau de vorbă. Unul dintre ei avea „parcată” în fața casei o bicicletă, pe a cărui portbagaj din spate trona o drujbă.

            De altfel, în întreaga zonă se aude zumzăitul drujbelor, semn că sătenii se pregătesc de iarnă. Cristian Daviduță împlinește în primăvară 40 de ani și a lucrat 10 ani în Italia.

            A strâns bani, și-a făcut casă, și-a luat mașină și s-a întors acasă lângă familie. Numai că banii puțini și lipsa locurilor de muncă bine plătite l-au făcut să ia din nou drumul străinătății.

            Cu drujba prin sat

            „Nu te poți descurca aici. Trebuie bani pentru școală la copii, pentru lemne că vine iarna și sunt foarte multe alte cheltuieli. De unde bani?”, s-a întrebat Daviduță. În urmă cu ceva vreme a găsit un job în Bacău în construcții, dar banii tot nu ajungeau.

            În ultima perioadă a umblat cu drujba prin sat, la tăiat de lemne, dar nici asta nu era o rezolvare.

            Pentru o căruță de lemne tăiate câștiga 30-35 de lei. Așa că a luat decizia să plece înapoi în Italia.

            „E mult mai bine acolo. Chiar dacă sunt departe de familie, măcar pot să le asigur ce au nevoie”, a spus Cristian care ne-a mărturist că e mai ușor să meargă fără familie.

            Acolo sunt o echipă de consăteni care stau împreună și astfel reduc cheltuielile cu chiria. Toți lucrează la tăiat de lemne cu drujba la o exploatare forestieră în zona Lazio-Latina.

            Câștigă cam 60 de euro pe zi, ceea ce-i permite să trimită 300-400 de euro pe lună acasă. „Unde câștig aici banii ăștia?”, a mai comentat Cristian Daviduță încălecând pe bicicletă și refuzând să facă o poză.

            Cu drujba la spate și cu o găleată de struguri pe ghidonul bicicletei, dus a fost. Acum, când noi citim aceste rânduri, Cristian e deja în Peninsulă, iar drujba lui face așchii și așchii prin pădurile din zona Latina.

            Pe lângă așchii și surcele, Cristian produce bani. Și asta e cel mai important pentru el și familia lui, chiar dacă dorul de alții îi macină…îi macină…

            Fotbal/ Liga a IV-a: Lidera, de neoprit

            Lidera Ligii a IV-a este de neoprit. ACS Gauss, echipa pe care suporterii o văd drept continuatoarea FCM Bacău, a ajuns la cea de-a 12-a victorie din tot atâtea etape disputate. Sâmbătă, pe terenul de la Letea-Veche, Gauss a învins și echipa municipalității, concitadina CSM Bacău, cu scorul de 2-0. Formația antrenată de Andrei Întuneric a avut câștig de cauză grație golurilor înscrise de Ștefan Pavel (’44) și Bogdan Lupu (’56) și păstrează un avans de șase puncte față de Viitorul Curița, învingătoare, la rândul ei, cu 3-1 la Nicolae Bălcescu.
            Rezultatele complete ale etapei a 12-a: ACS Viitorul Nicolae Bălcescu- Viitorul Curița 1-3, ACS Gauss Bacău- CSM Bacău 2-0, UZU Dărmănești- Gloria Zemeș 3-2, Siretul Bacău- Voința Oituz 0-3, Vulturul Măgirești- AS Filipești 5-4, AS Negri- Fl. Roșie Sascut 6-2, CS Dofteana- FC Dinamo Bacău 0-2, Voința Gârleni- CSM Moinești 3-1. Partida Aripile Cleja- AS Măgura Cașin nu s-a disputat, oaspeții neprezentându-se la teren.
            Clasament
            1. Gauss Bacău 12 12 0 0 94-8 36p.
            2. Viitorul Curița 12 10 0 2 58-6 30p.
            3. Vulturul Măgirești 12 9 1 2 61-25 28p.
            4. CSM Bacău 12 8 0 4 45-13 24p.
            5. Voința Gârleni 12 8 0 4 27-21 24p.
            6. FC Dinamo Bacău 12 7 1 4 33-19 22p.
            7. Gloria Zemeș 12 7 1 4 31-26 22p.
            8. UZU Dărmănești 11 7 0 4 21-29 21p.
            9. Voința Oituz 11 6 2 3 18-12 20p.
            10. ACS N. Bălcescu 12 5 2 5 25-23 17p.
            11. CSM Moinești 11 5 0 6 28-22 15p.
            12. AS Filipești 11 4 1 6 24-33 13p.
            13. AS Negri 12 2 2 8 17-45 8p.
            14. Măgura Cașin 11 2 1 8 17-41 7p.
            15. Siretul Bacău 12 2 1 9 8-33 7p.
            16. Aripile Cleja 11 2 1 8 22-59 7p.
            17. CS Dofteana 12 2 1 9 8-73 7p.
            18. Fl. Roșie Sascut 12 0 0 12 8-57 0p.
            Programul etapei viitoare (11/ 12 noiembrie): AS Filipești -Fl. Roșie Sascut, Voința Oituz- Vulturul Măgirești, CSM Bacău- Siretul Bacău, Viitorul Curița- UZU Dărmănești, Gloria Zemeș- ACS Gauss Bacău, Aripile Cleja- AS Negri, AS Măgura Cașin- Voința Gârleni, CSM Moinești- CS Dofteana, FC Dinamo Bacău- ACS Viitorul Nicolae Bălcescu.

            Băcăuanii, uber Deutschland

            Germania e campioana lumii, în timp ce România tocmai a ratat o nouă calificare la Campionatul Mondial. La nivel de seniori, nu există termen de comparație între cele două națiuni. La copii, în schimb, lucrurile se prezintă diferit. Surprinzător sau nu, în unele cazuri, ele sunt în favoarea noastră. A demonstrat-o și recenta vizită efectuată la Kamen-Kaiserau, în Germania, de o selecționată băcăuană alcătuită din fotbaliști născuți în anii 2006 și 2007, care a răspuns astfel invitației făcute de nemți în baza parteneriatului dintre Asociația Regională de Fotbal și Atletism din Westfalia (FLVW) și Asociația Județeană de Fotbal Bacău. Selecționata pregătită de Giani Florian, Bogdan Miron și Gabriel Vârlan a câștigat toate meciurile disputate contra unor formații similare ca vârstă. Băcăuanii au facut scor cu SV Buren și Kaiserau și, în plus, au triumfat în mini-turneul de la Brechten. „Nemții au fost impresionați de calitățile copiilor noștri. Chiar ne întrebau, mai în glumă, mai în serios, dacă nu am putea lăsa în Germania vreo patru copii din lotul nostru”, a declarat conducătorul delegației băcăuane, Cristi Sava. Președintele AJF Bacău a făcut publică și remarca fostului selecționer al Germaniei U19, Maik Halemeier, care a condus, alături de selecționerul U17 al Westfaliei, Carsten Busch, două antrenamente profesioniste la care a luat parte selecționata băcăuană: „Nu-mi pot explica de ce fotbaliștii români ajung să piardă din calitate atunci când ajung la juniorat și seniorat. Ce am văzut la acești copii, m-a impresionat”. Puștii băcăuani s-au remarcat și cu ocazia testelor de aptitudine DFB Aktion, gândite de Federația Germană de Fotbal. Toți jucătorii selecționatei băcăuane au fost recompensați cu diplome semnate de antrenorul nationalei Germaniei, Joachim Low. Mai mult, unul dintre liderii acestei generații băcăuane, Rareș Gherasim a primit din partea nemților două medalii de aur pentru aptitudinile sale. „Copiii noștri au făcut, cu adevărat, o figură foarte frumoasă. Pentru ei, această experiență este una extraordinară. Le-a arătat o altă lume, una către care ar trebui să tindă pe plan fotbalistic”, a subliniat antrenorul Giani Florian. Băcăuanii au asistat și la două partide, una din 1Bundesliga, Schalke 04 – Wolfsburg, și una din Zweite Bundesliga, Bochum- Dusseldorf, și, totodată, au vizitat Muzeul Fotbalului German din Dortmund. Interesant este că, la plecarea spre țară, băcăuanii s-au intersectat cu autocarul lui Bayern Munchen, gruparea bavareză alegând baza de la Kamen Kaiserau drept loc de cantonament înaintea jocului de campionat cu Borussia Dortmund. Și, tot legat de Bayern, să notăm că șefii FLVW au pregătit o mică surpriză fotbaliștilor băcăuani, oferindu-le în dar câte un autograf în original al lui Manuel Neuer. „Această vizită a noastră a făcut parte dintr-un proiect social finanțat de Asociația Regională de Fotbal și Atletism din Westfalia. Parteneriatul dintre AJF Bacău și FLVW va continua în 2018 cu un schimb de experiență la nivelul arbitrilor”, a concluzionat Cristi Sava.

            Componența lotului băcăuan

            Cosmin Hanu și Alexandru Munteanu (ambii AS Juniorii Bacău), Sebastian Păuceanu, Cosmin Botezatu, Tudor Diaconu, Ștefan Mocanu, Luca Budău, Andrei Abrudan și Codrin Stan (toți Sporting Bacău), Viorel Avădanei, Luca Bacoiu, Dragoș Bordeianu, Mihai Bucur, Ianis Huiban, Rareș Iosub, Mădălin Munteanu, Lorin Oprea și David Vârlan (toți Atletico Junior Bacău), Mattia Popescu și Rareș Gherasim (ambii CSA Steaua București), Alex Macrea (Viitorul Bacău) și Andrei Dâscă (Aripile Bacău).

            Cum se pregătește Armata Germană pentru dezintegrarea UE

            Răzvan Bibire

            Armata germană consideră posibilă dezintegrarea Uniunii Europene în decursul următoarelor decenii.

            Potrivit Der Spiegel, care citează un raport secret numit „Strategischen Vorausschau 2040″ („Perspective strategice 2040″), adoptat în luna februarie a acestui an, Bundeswehr-ul ia în considerare șase scenarii privind modul în care tendințele sociale și conflictele internaționale pot juca și influența securitatea germană.

            Conform Reuters, unul dintre scenarii este că, după Brexit, extinderea Uniunii Europene a fost abandonată și, mai mult, și alte țări au ales să părăsească UE.

            În această proiecție, ordinea internațională se destramă după „decenii de instabilitate”, sistemele de valori își pierd influența și globalizarea se oprește. Mediul de securitate al Europei se schimbă și Germania trebuie să reacționeze.

            Un alt scenariu vizează faptul că unele state din Est pun stop integrării europene și intră în „Blocul Estic”.

            În viziunea raportului, Blocul Estic desemnează Rusia și aliații săi. De ce s-ar îndrepta spre Rusia? Din cauza extremismului în creștere. Un alt scenariu se referă la revenirea „capitalismului de stat”, după modelul actual din Rusia, în unele țări din Uniunea Europeană iar un al patrulea scenariu vizează încetarea globalizării.

            Conform Der Spiegel, studiul va fi urmat de planuri militare concrete, care să prevadă reacțiile Armatei pentru fiecare scenariu în parte. Sunt plauzibile scenariile? Evident că da. Orice teritoriu care își va declara independența față de țara-mamă va ieși, automat, din UE.

            Pe de altă parte, UE nu dă semne că ar fi învățat ceva din recentele crize economice și politice. Faptul că, deocamdată, euroscepticii sunt încă o minoritate se datorează mai degrabă propagandei bine întreținute de Bruxelles, decât realităților. Așa-numitul „Bloc Estic” e, deocamdată, doar cu numele; dar asta nu înseamnă că Ungaria, care cochetează pe față cu Rusia, nu ar putea, la un moment dat, să treacă de partea Moscovei.

            Nici reîntoarcerea capitalismului de stat, în fapt o naționalizare a industriei, nu este imposibilă. Depinde cum privim acest lucru. De exemplu, în România, o bună parte dintre cei care se opun vaccinării spun că o fac deoarece ei vor vaccinuri produse de stat (Institutul Cantacuzino) și nu realizate de industria privată.

            Revenind la problema UE, este clar că există motive pentru că unii cum ar fi Germania, care beneficiază cel mai mult de pe seama existenței acestei structuri, să se teamă. Până la urmă este rezonabil chiar și ca Armata să facă planuri defensive față de posibilitatea ca Uniunea să se destrame.

            Dar poate să știe cineva dacă nu e vorba și de planuri ofensive?

            Școala Gimnazială „Dr. Al. Safran” Bacău a sărbătorit Erasmus+ 30 în Ungaria

              Opt elevi de la Şcoala Gimnazială „Dr. Alexandru Şafran, din clasele a VII-a şi a VIII-a (Arhip Laurenţiu, Marin Cristiana, Pârlog Alexandra, Abageru Ioan, Năforniţă Medeea, Stoica Nicole, Mavriche Adina şi Lazăr Alexandru), însoţiţi de profesorii Gabriela Pătrău şi Cătălin Tunaru, au participat, între 15-20 octombrie 2017, la activitățile organizate de scoala partneră din Ungaria, liceul Szegedi Szakképzési Centrum Móravárosi Szakgimnáziuma és Szakközépiskolája, în Proiectul Erasmus Plus „Knowing You Knowing Me”, ce reuneşte alături de instituţiile de învătământ mai sus menţionte alte trei şcoli din Franţa ( Lycee Polyvalent Clement Ader din Bernay), Marea Britanie (Washwood Heath Academy din Birmingham) şi Turcia (Mehmet Nuri Küçükköylü İmam Hatip Ortaokulu din Konya).

              Programul a cuprins activităţi ce au respectat obiectivele propuse în proiect și s-au derulat conform programului stabilit. Elevii au participat la ateliere de desen și tehnica Marble, la activități sportive, la un concurs de cultură generală și la un atelier de măști și desene de Hallowen. Gazdele şi-au prezentat şcoala, iar cei peste 40 de elevi implicaţi în proiect alături de profesorii însoţitori au avut un bun prilej de a pune în practică ideea de toleranţă religioasă vizitând pe parcursul celor cinci zile de vizită o catedrală catolică, o biserică luterană şi o sinagogă.

              Activitățile propuse au avut un grad mare de interacțiune între elevii din țările partenere, a generat colaborare și învățare prin cooperare, a permis dezvoltarea competențelor linvistice și de utilizare a calculatorului. În egală măsură, mobilitatea a oferit elevilor oportunități de creștere a stimei de sine, relaționarea si implicarea în activitățile de grup. Socializarea și prietenia au fost atributele cheie care i-a legat pe parcursul acestei săptămâni.

              Și profesorii s-au implicat activ

              Profesorii au participat la un seminar cu tema “Motivated language learning”, ocazie cu care şi –au împărtăşit reciproc idei interesante privind modalităţile de a-i motiva pe elevii de azi să înveţe limba engleză, un adevarat maraton de invatare experientiala.
              Un grup de profesori din Finlanda, aflat în localitate cu ocazia unui alt proiect, ni s-a alăturat şi ne-au oferit informaţii interesante în legătură cu sistemul educational si metode si tehnici de motivare a elevilor pentru invatarea limbilor din tara lor.

              ,,Zilele însorite de la Szeged au permis nu numai plimbări prin zona veche a oraşului ( Poarta Eroilor, Muzeul Ferenc Mora, Piaţa Szechenyi), dar şi posibilitatea de a explora râul Tisa văslind unii alături de ceilalţi într-o barcă dragon. Am intrat în contact cu tradiţiile locale învăţând să dansăm alături de dansatori profesionişti aparţinând unui ansamblu de dans traditional local. Istoria recentă a fost şi ea prezentă printr-un moment dedicate comemorării evenimentelor din octombrie -noiembrie 1956’’- a declarat prof. Catalin Tunaru.

              Diseminare… la școală

              Consideram ca mobilitatea si-a atins obiectivele propuse, iar atat elevii cat si profesorii participanti au avut ocazia sa isi dezvolte noi competente si abilitati la nivel international, sa reprezinte cu cinste scoala, orasul si tara! Ne bucuram ca am putut oferi elevilor nostri sansa de a participa la aceasta experienta Erasmus de neuitat, care suntem sigura ca ii va motiva pentru rezultate bune si foarte bune la invatatura si examenele scolare viitoare.

              În 2017, programul Erasmus + sărbătorește a 30-a aniversare la nivel european şi a 20-a în România. Prin cele doua proiecte pe care scoala noastra le deruleaza in acest an scolar, am oferit posibilitatea ca 12 elevi si 21 de cadre didactice participe la mobilitati transnationale, sa isi dezvolte noi competente si abilitati, sa cunoasca alte sisteme educationale si culturi, să studieze impreuna cu colegii din strainate și să câștige o experiență deosebita.

              Ultima activitate de formare din acest an va avea loc în aceste zile, unde cinci profesori din scoala noastra vor participa la cursul structurat ,,Digital and social media competencies @school”, organizat de Asociatia Euphoria din Roma, Italia, in cadrul Proiectului Erasmus Ka1, ,,Profesionisti in educatie pentru o scoala a viitorului” .

              La intoarcerea din mobilitate, scoala noastra va organiza un eveniment de diseminare si valorizarea a experientelor Erasmus + din acest an, ,, Toamna se numara … mobilitatile”, la care vor fi invitati elevi, parinti, membrii comunitatii locale, profesori din alte scoli.

              Coodonator de proiect Romania,
              Prof. Dr. Mihaela Cojocaru

              Poliția în acțiune

                Eveniment rutier pe fondul consumului de alcool

                La data de 02 noiembrie a.c, în jurul orei 22.30, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din comuna Helegiu, care, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a acroşat un autoturism parcat în faţa unui imobil.
                În urma producerii evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
                Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Oneşti, pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                Cercetat pentru conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals

                La data de 03 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat în flagrant un tânăr de 33 de ani, din comuna Izvoru Berheciului, care conducea un autoturism, pe Calea Bârladului, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
                Tânărul în cauză a prezentat poliţiştilor un permis de conducere din anul 2003, însă, din verificări s-a stabilit că acesta nu îi aparţinea.
                În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

                Dosar penal pentru conducere a unui autovehicul neînmatriculat

                La data de 03 noiembrie a.c, în jurul orei 09.30, poliţiştii oneşteni au depistat în trafic un tânăr de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 115, în localitatea Caşin.
                Din verificările polițiștilor a rezultat că autoturismul cu care se deplasa tânărul nu era înmatriculat.
                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.

                Depistat de poliţişti la volan sub influenţa băuturilor alcoolice

                La data de 03 noiembrie a.c. poliţişti din cadrul Poliţiei Comăneşti au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din Dărmăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
                În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Comăneşti, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                La data de 04 noiembrie a.c. poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din comuna Mărgineni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Stadionului, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
                În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                Depistat de poliţişti fără permis de conducere

                La data de 03 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat un tânăr de 31 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Garofiţei.
                Din verificările poliţiştilor a rezultat că bărbatul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
                Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

                Autor de furt calificat reţinut de poliţişti

                La data de 03 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat un bărbat de 55 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.
                Cu ocazia cercetărilor efectuate de poliţişti, aceştia au stabilit că bărbatul în cauză ar fi sustras sume de bani şi un laptop din trei societăţi comerciale din Bacău. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, au luat măsura reţinerii bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore şi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

                Cercetat de poliţişti pentru conducere cu permisul suspendat

                La data de 04 noiembrie a.c., în jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Poliţiei Oneşti au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Coţofăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei.
                Din verificări s-a stabilit că bărbatul în cauză avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

                Posesor de mandat de executare a pedepsei cu închisoare identificat de poliţişti

                La data de 05 noiembrie a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii Postului de Poliţie Bereşti Tazlău au identificat un bărbat de 42 de ani, din localitate, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
                Bărbatul a fost condamnat de către Judecătoria Moineşti la 4 ani, 4 luni şi 15 zile de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare, violare de domiciliu, furt, distrugere şi intervenţia neautorizată la instalaţiile electrice.
                Cel în cauză a fost escortat şi introdus în Penitenciarul Bacău.

                Apa în Bacău se oprește săptămâna viitoare

                  apa in Bacau

                  CRAB a reprogramat lucrarea care va sista furnizarea de apă în Bacău

                  Băcăuanii nu vor fi lipsiți de apă săptămâna aceasta!

                  Apa se va sista în tot județul Bacău abia săptămâna viitoare, motivele reprogramării fiind legate de condițiile meteo și de disponibilitatea tehnicienilor care trebuie să asiste la lucrările programate a fi executate la conducta de aducțiune în zona Barajului Poiana Uzului.

                  Sistarea apei este dictată de necesitatea repunerii pe poziție a unei conducte aflată la baza barajului.

                  Aceasta a fost deviată de vibrații și există riscul producerii unor avarii la tronsonul aerian al aducțiunii, amplasat la baza barajului.

                  În aceste condiții, apa va fi sistată abia pe 14 noiembrie 2017 și va curge din nou în parametrii normali peste alte 60 de ore (în Bacău) și la un interval estimat de 12 ore (în Onești și localitățile limitrofe).

                  Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

                    Vremea in Bacau

                    Regimul termic se va încadra, în general, în mediile normale ale perioadei la nivelul întregii țări.

                    Ploile vor fi din ce în ce mai prezente începând din 8 noiembrie, în funcție de regiune, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 6 – 19 noiembrie, publicată luni.

                    În Moldova, în prima săptămână din interval, în medie, maximele termice se vor încadra între 9 și 12 grade, iar minimele între 3 și 6 grade.

                    Scăderea ce va avea loc pe parcursul celei de-a doua săptămâni va conduce la un regim termic apropiat de normal.

                    Temperaturile maxime se vor situa în jurul a 7 grade, iar cele minime vor fi în scădere de la 5 la zero grade.

                    Începând cu jumătatea acestei săptămâni vor fi ploi aproape în fiecare zi, în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioadele 9 — 10 noiembrie și 13 — 17 noiembrie.

                    La munte, vremea va fi în răcire treptată. Temperaturile maxime vor scădea de la valori în jurul a 5 grade până spre două-trei grade Celsius, iar cele minime vor fi în general negative și vor coborî spre—3 până la—2 grade.

                    Probabilitatea pentru precipitații va mai ridicată în intervalul 8 — 16 noiembrie.

                    Estimările ANM sunt realizate pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. AGERPRES

                    Constantin Ene, omagiat de pompierii băcăuani

                      Constantin Ene

                      Marți, 7 noiembrie a.c., începând cu ora 09.00, la mormântul eroului martir de la Rahova, maiorul Constantin Ene, din Cimitirul Central, va fi oficiată o slujbă de pomenire şi vor fi depuse coroane de flori în semn de preţuire şi cinstire pentru cel care a dat numele ISU Bacău.

                      Comemorarea a 140 de ani de la jertfirea maiorului Constantin Ene în lupta poporului român pentru neatârnare constituie un moment solemn pentru cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

                      La mormântul celui care „…este unul din eroii care în ziua de 7 noiembrie au făcut să tresalte inima oricărui român…”, comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău va depune o coroană de flori. De asemenea, la eveniment vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai Filialei judeţene „Col. Corneliu Chirieș” ai Asociaţiei Cultul Eroilor.

                      Momentul comemorativ va continua cu o slujbă de pomenire a eroului martir.

                      Maiorul Constantin Ene este cel care, ca în ziua de 7 noiembrie 1877, a condus primul eşalon de atac pentru cucerirea cetăţii Rahova.

                      Ultima dorinţă a bravului erou a fost să fie înmormântat la Bacău – localitatea unde s-a născut şi unde se afla şi familia sa.

                      Înmormântat provizoriu la Ghigen (un sat de lângă Rahova), corpul său a fost adus la Bacău şi reînhumat cu onoruri militare la data de 17 noiembrie 1877 în Cimitirul Central din Bacău.

                      Vagonul special #SEPOATE a ajuns în Bacău

                      Un vagon modernizat după toate regulile UE va circula prin gara Bacău între 6 şi 11 noiembrie.

                      Acesta este atașat trenului InterRegio 12.380 și va ajunge în gara Bacău la ora 11.00, cu destinația Suceava.

                      Acțiunea face parte dintr-o campanie inițiată de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane în parteneriat cu CFR, denumită #SEPOATE, prin care se dorește atragerea unui semnal de alarmă în privința situației dezastuoase în care se află compania de cale ferată.

                      „Se intenţionează adunarea a peste două milioane de semnături pentru introducerea investiţiilor obligatorii în calea ferată şi în infrastructură.

                      Este – dacă vreţi – un semnal de alarmă în privinţa sectorului feroviar, un sector strategic în România”, spun sindicaliștii.

                      Vagonul este dotat cu WIFI gratuit, radio şi TV, chiar şi stewarzi, și va fi pus la dispoziția oricărui călător care achiziționează un bilet de călătorie pe ruta București – Suceava şi retur.

                      O echipă Desteptarea.ro s-a aflat, astăzi, în vagon călătorind până la Suceava și înapoi. Mai multe detalii, în ziarul de miercuri.

                      Unul dintre ciobanii băcăuni uciși în Italia, înmormântat în comuna Stănișești

                        ciobanii băcăuni uciși în Italia
                        Ciobanii băcăuni uciși în Italia

                        – luna trecută, ciobanii Costel Calinciuc (38 de ani) și Doru Constantin Olaru (28 de ani), ambii originari din Bacău, au fost uciși cu bestialiate pe un câmp aflat în apropiere de Torino, Italia – băcăuanii păzeau 600 de oi și se pare că au intrat în conflict cu alți ciobani italieni, după ce ar fi păscut oile pe terenul acestora – suspecții de crimă sunt patru păstori italieni, aflați după gratii în acest moment

                        Potrivit site-ului rotalianul.com, pe 5 noiembrie 2017, pe locul oribilei crime din Castelrosso, Italia, comunitatea românească din Torino a organizat rugăciuni, s-au depus coroane de flori, iar oamenii au ridicat o cruce fixă în memoria celor doi băcăuani uciși cu bestialitate.

                        Între timp, trupul lui Doru Constantin Olaru a fost repatriat și depus în comuna Stănișești, județul Bacău. Funeraliile lui Doru Constantin Olaru au avut loc duminică, însă, nu se știe deocamdată când va fi înmormântat Costel Calinciuc.

                        Reamintim că cei doi păstrori au fost omorâți pe un câmp aflat în apropiere de Torino, Italia.

                        Atacați în plină noapte

                        Atacul a avut loc pe timp de noapte, iar ciobanii au fost bătuți chiar în mijlocul oilor pe care le păzeau.

                        Suspecți de crimă sunt patru bărbați italieni, ciobani la rândul lor. Se pare că între români și italieni s-a iscat un conflict după ce băcăuanii ar fi păscut oile pe terenurile atacatorilor.

                        Italienii s-au gândit să le aplice o corecție românilor, însă, lucrurile au degenerat și s-a ajuns la crimă.

                        După mai multe lovituri aplicate în zona capului, ciobanii români au decedat.

                        Pentru a-și ascunde urmele, criminalii au incediat locul faptei, însă, cercetările întreprinse de autoritățile italiene i-au indicat ca principali suspecți la crimă pe Daniele Bergero, Piero Bergero, Romano Bergero și Alex Bianciotto.

                        Ancheta este în desfășurare.

                        Sistare temporară de apă la Hemeiuș și Tg Ocna

                          O avarie apărută la conducta care pleacă din rezervorul satului Fântânele, comuna Hemeiuș, îi lasă fără apă pe consumatorii din zonă preț de câteva ore.

                          O echipă de intervenție se află la fața locului încă de la ora 9.00, acționând în teren până la jurul orei 15.00.

                          Apa s-a întrerupt din sursa amintită în vederea remedierii avariei.

                          Oprire de apă în orașul Târgu Ocna

                          Luni, 6 noiembrie 2017, o parte dintre locuitorii orașului Târgu Ocna nu vor avea apă rece la robinet preț de șase ore.

                          Conducerea Companiei Regionale de Apă Bacău anunță întreruperea temporară a apei pe site-ul apabacau.ro, precizând că sistarea apei se face în vederea efectuării lucrărilor de montare a unui hidrant (DN80) la rețeaua de alimentare cu apă din strada Costache Negri, nr. 146.

                          Apa se oprește între orele 9.00 – 15.00, iar această întrerupere îi va afecta pe consumatorii din zona SC Alconep SRL până la stația meteo, strada Cimitirului și pe cei din Fundătura Costache Negri.

                          Fotbal/ Liga a III-a: „Aviatorii”, depășiți la golaveraj

                          „Aviatorii”, depășiți la golaveraj

                          În etapa a 11-a a Ligii a III-a, lidera Seriei I, Aerostar a stat. Și i-a stat și norocul. Oțelul Galați s-a impus cu 1-0 la Râșnov, grație unui gol marcat de Cârjan în min.32 și a urcat pe primul loc, depășindu-i pe „aviatori” la golaveraj.

                          Băcăuanii au însă șanse mari să revină la comanda Seriei etapa viitoare, când vor evolua pe terenul „lanternei” Metalosport Galați.

                          Dacă vor învinge la scor, elevii lui Cristi Popovici se vor instala din nou în fotoliul de lideri, în condițiile în care Oțelul va avea de înfruntat una din revelațiile sezonului, Sporting Liești, echipă care a trecut în ultima rundă cu 1-0 de AFC Hărman.

                          Rezultatele înregistrate în etapa a 11-a: CSM Pașcani- Metalosport Galați 7-0, Avântul Valea Mărului- Sănătatea Darabani 3-4, KSE Târgu-Secuiesc- Bucovina Rădăuți 0-2, CSM Roman- CSM Focșani 2007 2-0, AFK Csikszereda Miercurea-Ciuc- AFC Odorheiu-Secuiesc 2-0, Olimpic Cetate Râșnov- SC Oțelul Galați 0-1, Sporting Liești- AFC Hărman 1-0. Aerostar a stat.

                          Clasamentul Seriei I

                          1. SC Oțelul Galați 11 6 4 1 26-8 22p.
                          2. Aerostar Bacău 10 6 4 0 21-7 22p.
                          3. CSM Roman 10 6 2 2 25-12 20p.
                          4. Csikszereda 10 6 2 2 20-11 20p.
                          5. Sporting Liești 10 6 1 3 28-11 19p.
                          6. Bucovina Rădăuți 10 6 1 3 17-10 19p.
                          7. AFC Hărman 11 5 2 4 20-9 17p.
                          8. CSM Focșani 11 4 4 3 22-13 16p.
                          9. KSE Tg. Secuiesc 10 4 3 3 17-18 15p.
                          10. Cetate Râșnov 10 4 2 4 16-12 14p.
                          11. Sănăt. Darabani 10 3 3 4 22-20 12p.
                          12. AFC Odorhei 11 3 0 8 24-27 9p.
                          13. CSM Pașcani 10 2 1 7 13-24 7p.
                          14. Av. V. Mărului 10 1 1 8 12-28 4p.
                          15. Metalosport Gl. 10 0 0 10 1-74 0p.

                          Programul etapei viitoare (11 noiembrie, ora 14.00):

                          CSM Pașcani- Avântul Valea Mărului (se joacă pe 10 noiembrie), Metalosport Galați- Aerostar, AFC Odorheiu Secuiesc- Olimpic Cetate Râșnov, CSM Focșani 2007- AFK Csikszereda Miercurea-Ciuc, Bucovina Rădăuți- CSM Roman, Sănătatea Darabani- KSE Târgu-Secuiesc, Oțelul Galați- Sporting Liești. AFC Hărman stă.

                          Pagina 1