Acasă Blog Pagina 2614

Pagina 1

    Trenul lui Ionică este maşină mică!

    Nu-i prima dată, şi nu va fi nici ultima, când CFR anunţă sec că va scoate din Mersul Trenurilor mai multe curse, de-a lungul şi de-a latul patriei. Nu-s rentabile, circulă cu două-trei vagoane, şi acelea goale. În 20 de ani, societatea de transport pe şine a fost pusă pe chituci, spartă în bucăţi, prăduită, scoasă pe linie secundară, de manevră, mai bine zis de „manevre”, politice, financiare etc. S-a furat tot, de la locomotive, vagoane, material rulant, instalaţii electrice, motorină etc.

    Vinovaţii au fost, de fiecare dată, câte un biet acar sau un amărât de controlor. Toate acestea în condiţiile în care, în întreaga lume, transportul pe calea ferată ia amploare, în detrimentul transportului auto, mare consumator de combustibil lichid şi foarte poluant. De la un capăt la altul al Europei, să nu mai vorbim de Asia, circulă trenuri de mare viteză, silenţioase, nepoluante, inclusiv pe rutele de navetă, „cefereurile” lor sunt mândria transportului secolului XXI.

    Niciun ministru, director de companie, prim ministru, niciun guvern nu au căutat adevărata cauză a degringoladei din Căile Ferate Române. Dar ştiţi de ce? Pentru că era şi este în curtea lor. Acelaşi minister, cu ramificaţiile lui, a dat liber, pe bani buni, la vedere sau bine ascunşi, la eliberarea de licenţe pentru transport persoane cu mijloace auto, pe toate rutele, chiar şi pe acele unde deja există transport pe calea ferată.

    Societăţile de transport auto s-au îmbogăţit, iar CFR a intrat în faliment. Acum, şi bruma de navetişti va apela tot la microbuze, cu preţuri duble. Aceeaşi situaţie este şi pe sectorul de transport mărfuri. Ce fel de politică facem? A cui? Pentru cine? Transportul pe calea ferată este de interes şi siguranţă naţională. Sau nu mai este?

    Traficul de pasageri pe Aeroportul Bacău a crescut în 2017

    FOTO: Aeroportul Internațional "George Enescu" Bacău

    Traficul de pasageri pe Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău a crescut, anul trecut, la 425.733 de pasageri, de la 414.676 în anul 2016 – conform datelor făcute publice de Asociația Aeroporturilor din România. Creșterea a fost, însă, de numai 2,66% și plasează aeroportul pe poziția a șaptea în țară, după ce la debutul lui 2017 ocupa locul al cincilea.

    Anul trecut, aeroportul din Bacău s-a situat în clasament după aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu și Craiova la numărul de pasageri.

    Aeroportul a fost supus, în ultimii ani, unui proces de modernizare și folosește noile dotări numai din luna noiembrie 2017. Este astfel de așteptat ca și traficul de pasageri să crească în anii care vin, la circa 662.236 de persoane în anul 2020, la aproape 960.000 în 2025 și la peste două milioane de pasageri în anul 2039, cum s-a estimat odată cu lansarea proiectului de modernizare.

    În zona Moldova, concurentele Aeroportului din Bacău sun aeroporturile din Iași și din Suceava. Primul a avut, anul trecut, aproape 1,15 milioane de pasageri (locul al patrulea în țară), pe când Aeroportul Suceava a fost tranzitat de numai 262.165 de pasageri (locul al optulea).

    Traficul de pasageri pe aeroportul din Bacău a avut, din 2003 încoace, o scădere numai în anul 2013 (cu 21,8%), iar creșteri mici numai în anii 2014 (1,9%) și 2008 (3,2%). Cea mai mare creștere a fost înregistrată în anul 2009 (68%), în 2003 (66,2%) și în 2011 (40%).
    În România, traficul de pasageri a crescut în anul 2017 cu 23% față de 2016. Astfel, anul trecut pe cele 17 aeroporturi din țară s-au înregistrat aproape 20,3 milioane de pasageri, cu 3,85 de milioane mai mulți decât în anul precedent.

    Grămezi de ghiocei răsar deja prin piețe

      -gingașii vestitori ai primăverii sunt culeși tocmai din pădurile din Tulcea

      Deși suntem abia la mijlocul iernii, primii ghiocei și-au făcut timid loc pe tarabele din Bacău. Printre legumele viu coloate care umplu generos piețele, grămăjoare de ghiocei așteaptă să fie cumpărate de băcăuani.

      Cei mai mulți mușterii se opresc în dreptul tarabei, privesc, întreabă de preț și…pleacă mai departe. Valerica, de 64 de ani, e din Bijghir.

      Are 9 copii din zece, o fată prăpădindu-se de tânără. Cel mai mic are 22 de ani, dar le e greu tuturor, pentru că nu găsesc de lucru. A fost să culeagă gingașele flori tocmai din pădurile din județul Tulcea, în apropiere de celebra mănăstire Cocoș.

      „Suntem mai mulți, ne punem cu toți laolaltă și mergem la cules ghiocei. Ce să facem?! Suntem amărâți. Numai mașina ne-a costat 2 milioane de lei vechi. Ce să fac doar cu ajutorul social de 1,4 milioane de lei vechi?”, întreabă retoric femeia.

      Vinde buchețelul de ghiocei cu 2 lei. Dar nici așa nu prea cumpără lumea. E vremea dintre salarii, crede bătrâna, când oamenii nu prea au bani. Cei care sunt cu tot cu bulb îi dă cu 5 lei.

      „Nu prea avem voie să-i luăm cu tot cu rădăcină. Dacă ne-ar vedea pădurarii…”, spune șoptit bătrâna.

      Agendă încărcată în proiecte de hotărâre pentru consilierii locali ai orașului Târgu Ocna

        După ce la mijlocul lunii ianuarie consilierii locali ai orașului Târgu Ocna au aprobat indicatorii tehnico – economici pentru obiectivele de investiții “Reabilitare și modernizare clădire pentru înființarea unui centru de zi pentru persoanele adulte cu dizabilitățI” și “Construire a patru locuințe protejate pentru persoanele adulte cu dizabilitățI”, zilele trecute la Consiliul Local din orașul – stațiune de la poalele Măgurii au fost analizate și alte probleme din această localitate.

        Astfel a fost aprobat și atribuit Contractul de concesionare pentru delegarea gestiunii serviciului de operare deșeuri în județul Bacău și a încheierii , de către ADIS Bacău, în numele și pe seama Unității Teritorial – Administrative Târgu Ocna a contractului cu SC Eco – Sud SA București.

        Un alt punct important al ordinei de zi a ședinței Consiliului Local a fost votarea Master Planul actualizat în sectorul de apă și apă uzată al orașului Târgu Ocna.De asemenea, au fost aprobate Regulamentul de organizare și funcționare a Serviciului public comunitar de evidența persoanelor și rețeaua școlară a unităților de învățământ de pe raza orașului Târgu Ocna pentru anul școlar 2018 / 2019.

        Primarul orașului Târgu Ocna, Ștefan Șilochi a fost inițiator și al proiectelor de hotărâre privind aprobarea prelungirii colaborării cu UNICEF România în cadrul Programului “Incluziune socială prin furnizare de servicii integrate în județul Bacău” dar și pentru aprobarea tarifului privind serviciile publice de salubritate prestate de Compania de utilități publice pentru persoanele juridice de pe raza orașului.

        Un lucru demn de evidențiat de la ședința Consiliului Local Târgu Ocna de zilele trecute este dat de adoptarea Proiectului de hotărâre privind predarea către operatorul serviciilor de apă și canalizare (Compania Regională de Apă Bacău) a rețelelor de apă din localitate aferente obiectivului “Reabilitarea rețelei de apă în stațiunea turistică Târgu Ocna”.

        Menționăm că pe ordinea de zi a acestei ședințe s-au mai aflat un proiect de hotărâre privind preluarea dreptului de concesiune pentru un imobil și un teren de pe str. General Eremia Grigorescu , nr. 6 și un alt proiect referitor la completarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Târgu Ocna.

        Ședință nouă, proiecte mai ,,vechi”

          Săptămâna trecută aleșii locali s-au contrat, au intrat și ieșit din sală. Consilierii Opoziției au ieșit din sala de ședințe pentru a nu vota proiectul referitor la Societatea de Servicii Publice, însă acest proiect este repus în dezbatere pentru ședința de marți.

          În aceeași ședință se va dezbate și acordarea cu titlu gratuit a șase birouri din incinta Centrului de Afaceri Bacău, pe o perioada de 15 ani către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Bacău, dar și darea în administare a altor cinci birouri Serviciului Județean pentru promovarea turismului și serviciului Salvamont Bacău.

          Pe ordinea de zi figureaza și planul de ocupare a funcțiilor din aparatul de specialitate al primarului pe anul 2018. În cadrul ședinței de marți vor fi votate atât salariile de bază a funcționarii publici și a personalul contractual din serviciile subordonate consiliului local, cât și a celor din aparatul de specialitate al primarului. Ședința are loc la Centrul de Afaceri Bacău și începe de la ora 12.00.

          Bacăul, campion la noile cazuri de rujeolă

            Între 29 ianuarie și 2 februarie, în județul Bacău s-au înregistrat 21 de noi cazuri de rujeolă, fapt care ne situează pe primul loc pe țară.

            Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunţă că în ultima săptămână s-au înregistrat 64 de cazuri noi de rujeolă în nouă judeţe şi în municipiul Bucureşti.

            Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 10.623 de la debutul epidemiei în România, între care 38 de decese.

            Potrivit statisticii CNSCBT, 10.153 de cazuri au apărut la persoane care nu s-au vaccinat deloc.

            Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă care adesea duce la complicații. Din 4 persoane care fac rujeolă 1 are nevoie de spitalizare.
            Pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală. Vaccinul împotriva rujeolei protejează copiii împotriva acestei boli. În România 9 din 10 parinți își vaccinează copiii.

            Nici contrabandiștii nu mai sunt ce erau odată. Pachete cu țigări umplute cu ziare

              Vineri, 02.02.2018, la orele 10.30, polițiștii locali din cadrul Biroului de Ordine Publică și Evidența Persoanei s-au autosesizat cu privire la faptul că o persoană, cunoscută ca fiind comerciant ambulant de țigări în Piata Centrală, oferea spre vânzare unei persoane în vârstă mai multe pachete de țigări.

              Agenții au intervenit și, în urma verificărilor efectuate, au constatat că numitul F.O, de 50 ani, din Bacău, îi oferise numitului, P.C, de 75 ani, din Tamasi, județul Bacău, un număr de 10 pachete de țigări de contrabandă, care erau umplute cu hârtie.

              Întrucât, fapta în cauza este prevăzută la art.244 NCP și persoană implicată mai săvârșise astfel de fapte, a fost dispusă măsură de predare a numitului, F.O, către Poliția Municipiului Bacău, pentru definitivarea cercetărilor privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

              Alte două cluburi Lions au acordat premiile în concursul „Afișe pentru Pace”

                Cluburile Lions „Sf. Gheorghe” și „Sanity”, din Bacău, și-au premiat câștigătorii ediției locale 2017-2018 an ai concursului anual „Afișe pentru Pace. La această ediție au participat elevi de la 59 de școli gimnaziale și de la colegiile naționale „George Apostu” și „Gheorghe Vrănceanu”. Fiecare club a avut proprii ei premianți.

                Pe podium au urcat, pentru locul I, Alexandra Irofte – Șc. Gimnazială „Octavian Voicu” (profesor coordonator Codruț Duduman) și Daria Movileanu – Șc. Gimnazială „Spiru Haret” (prof. coordonator Ana Maria Bersan).

                Premiul al II-lea a fost obținut de Alexandra Ambăruș – Șc. Gimnazială „Mihai Drăgan” și Denisa Elena Dodan – Șc. Gimnazială „I.S. Sturdza” Săucești, iar premiul al III-lea a revenit elevilor Diana Ștefania Lazăr – Școala „Miron Costin”; Ștefania Ambăruș – Șc. Gimnazială „Mihai Drăgan”; Ana Maria Rusu – Colegiul „Gheorghe Vrănceanu”; Luca Ștefan Andrieș – Șc. Gimnazială „Al. I. Cuza” și Giulian Marian Duminică – Șc. „Maria Montessori”.

                La concurs – ne-a informat Cosmin Gabriel Buznea – președintele Lions Club Sf. Gheorghe și prof. Ioan Micu (alias Tata Pac) – trezorierul acestui club – au fost 186 de participanți, dintre care 52 au primit premii și mențiuni în valoare totală de 4.560 de lei și diplome de participare. Astfel, au fost participanți din aproape toate localitățile județului Bacău, mai puțin comunele Nicolae Bălcescu, Faraoani, Cleja și Sascut, însă pentru prima dată au participat elevi de la Școala Gimnazială din Corbasca (director Elena Fânaru, prof. coordonator Mihaela Ciobanu).

                „S-au evidențiat în mod deosebit – a precizat Cosmin Buznea – Colegiul de Artă George Apostu, cu profesorul coordonator Ioan Burlacu, Școala Gimnazială Octavian Voicu, cu prof. coordonator Codruț Duduman, și Școala Gimnazială Spiru Haret, cu prof. coordonator Ana Maria Bersan. Un sprijin deosebit a fost acordat de Inspectoratul Școlar Județean, prin inspectorul general Florin Lazăr și inspectoarea Camelia Popa”.

                Tema din acest an a concursului a fost „The Future of Peace” (Viitor Păcii!). Concursul are loc la nivelul cluburilor Lions, la nivelul Districtului 124 România al Lions Clubs Internațional, iar desenul ales la faza națională va reprezenta Districtul 124 România la faza internațională de la Oak Brook (SUA).

                Ce se poartă în 2018 în materie de miri și mirese

                  Derulat în acest weekend la Central Plaza, Târgul de Nunți aduce o nouă oportunitate celor care în acest an își unesc destinele. Să nu uităm că, mai ales femeile s-au visat măcar odată în viață mirese. Iar când nunta bate la ușă trebuie să facă toate eforturile pentru ca totul să iasă perfect. Pentru ca totul să fie ca la carte, o femeie are nevoie de o rochie care să o evidențieze, o coafură potrivită, un machiaj perfect, și câte și mai câte.

                  Chiar și domnii au nevoie de un constum și alte accesorii. Nu mai spunem de faptul că sala unde se va desfășura evenimentul trebuie să aibă un decor de vis, că muzica trebuie să fie de calitate, bunătățurile de pe masă să se ridice la exigența invitaților, iar lista ar putea continua.

                  Pentru a simplifica eforturile de a rezolva totul în cât mai scurt timp, cu prețurile cele mai bune și chiar cu discounturi semnificative, cei care activează în această industrie de evenimente sunt reuniți la Târgul de Nunți, până duminică, dincolo de orele prânzului.

                  După o vizită la Târgul de Nunți, am aflat câte ceva despre trendurile din 2018. Dacă rochiile nu e musai să fie albe, anul acesta se poartă părul desprins, natural. Cât despre machiaj, culoarea anului este ultraviolet. Se pare că există o tendința în aranjarea sălilor de evenimente, iar culoarea predominantă este verde sau alte nunante din natură.

                  Foarte la modă rămâne photocorner-ul. Pentru ca tabloul de nuntă să fie perfect, nu trebuie să vă lipsească mărturiile, bijuteriile, prăjiturile, băuturile, și multe altele. Pe toate le veți găsi la acest Târg de Nunți, iar noi vom reveni cu detalii de la acest eveniment în ediția de luni, 5 februarie, a cotidianului Deșteptarea.

                  „Topos de suflet se face uitarea”

                  O lansare recentă de carte – ,,Implozia lui Melec”, Viorel Savin – a cunoscut și alte două accente, pe lângă cele pe care le-am semnalat deja în ,,Deșteptarea”. Primul dintre ele a fost prezentarea editurii ieșene Princeps Multimedia, Iași, de către Filomena Corbu, director, și poetul Daniel Corbu. Ultimul a spus: ,,Este cea mai mică dintre editurile mari și cea mai mare dintre editurile mici”. M-a impresionat nu doar grafica lucrărilor prezentate, ci și ineditul unora, precum prezentarea (aproape) integrală, într-un volum, a manuscriselor lui Ion Creangă. O premieră națională. Al doilea accent a fost scrisoarea (,,Cântec de prieten”) trimisă lui Viorel Savin de către poetul Dan Sandu, cel care nu a putut sosi la lansare. O prezentăm integral, întrucât stilul ne-a cucerit…

                  ,,Mă și mir și mult mă minun! De cum poate Boier Dumnealui să se-ncropească (aparent, vezi bine!) din toți ghimpii și scaieții literaturii române, când are la îndemână florile talentului prinse la butonieră, mânuri de aur prin care Dumnezeu îi toarnă strașnic porunca scrisului etc.… Atunci NUȘTIUCINE mă strigă pe numele mic cu vorbe desculțe și eu alerg prin sângele meu și văd cu ochii lui Viorel Bibireștii săi cu garduri uriașe cât palma (așa-mi mărturisea el mai anțărț nostalgia paradisului pierdut!), eu neputând să sculptez pe de rost fulgere măsluite, să fiu vecin de iluzii cu el, neîncăpute și-acestea în pântecul vreunei coli de scris… pritocite pe la miezul nopții, când se deșteaptă cel mai bine cuvântul și scriptura capătă gust de insomnie îndulcită cu miere de lună și lină lumină, departe de vâlvele lumii.

                  Numai Viorel cel Mare printre noi, aspiranții la praznicul slovei meșteșugite sublim, devine îmblânzitor de oglinzi și puitorul de mine solare, sumețindu-şi capul pe sus cu-ndreptățită mândrie, asemenea macilor umblând blajin prin Grădina Maicii Domnului de la Naum. Viorel Savin își desăvârșește truda manolică zidit între mormane de cărți și morganatice biblii, departe de ,,aroganța titlurilor academice”, pentru că posteritatea nu va ști niciodată să-i mulțumească-ndeajuns…

                  Astfel, că „se vor veșteji amurguri”, vor trece secolii și ei, nevrednicii, care i-au arătat din plin copita recunoștinței, vor tot spune băi tâmpitule, pleacă mă dracu de-aici, că iată ți-ai găsit Bacăul cu ăsta – (ăsta fiind chiar Scriitorul Viorel Savin – Antim-ul „istui veac înjunghiat” -) şi dați după el cu/ ,,cratiţe, ceaune platouri de inox tigăi şi cazane”/…, raţaidracu de/ ,,otrepe mândre”/şi /,,secături… coprofage paceaure cu stil marţafoi”/… Ce să-ţi fac, Serenissime, n-ai fost cu ei, n-ai fost ca ei, nici măcar un pârlit de majur, după cum bine zici: /,,lași nemiloși/defăimători ticăloși haini/jigodii pofticioase de măriri ilicite”…/…/,,clănţăi/moftangii”/…, adică, tocmai/,,cei adunați să mă judece”/…/,,În sala de execuții pentru oameni onești…”/… Și-astfel, pedeapsă pentru ei, ipocriții, vor înflori dimineți de colivă şi „Dumnezeu îi va înveșnici numele” doar lui, arzoiului berbec din zodiacul lui april şi-i va cresta o nouă vârstă pe răbojul de aur al ființării noastre cărturești.

                  Şi nu-i da, Doamne, semn celest cu ,,praguri de lumină” prea curând, pentru că dragostea noastră frățească se cuprinde între două lacrimi de înger poposit la Apa Vavilonului… Genius loci i se va spune survolând oglinzi paralele până la totala confuzie cu Nývas – așa cred –, spre pohvală, gloatelor bănuite, mai mereu, de felonie.

                  Topos de suflet se face uitarea… ne vămuiesc zilnic ei, trepădușii, existenţa pusă la zid, cetatea îşi zguduie porţile cu salve închipuite de tun, întâmpinând pe Poet, goluri de tăcere fac semne discret la semnele vremii… Se caină poala vântului negru noaptea – întreagă, ziua-întreagă… vânt al Trecerii preagrăbite spre patria lui Melec, cel care ne-aminte cu degetul la buze că Viața nu-i decât un zâmbet pe rictusul Morţii… Pentru că tot pe Tragismul fiinţării noastre fără noimă s-au otrăvit castanii de spaimă, s-au sinucis în vis.

                  Dragule, chiar crezi că eu le-am smuls inima, aşa cum m-acuză netoții?… Iată, veţi spune, înfloresc spinii lui Crist pe frunţile uitării nedate sărutului vostru tiptil…! Şi eu mai zic ceva din chinovia mea de la Berzunţi, alături de Maestru, ca să se afle şi să ştie tot natul: ,,Să ne gândim și la cei/ce n-au primit bun de tipar/nescareva păuni/străini de timpul lor/se odihnesc în sceptre/deşi regretele lor/n-au apărut niciodată/în şpalturi/gâtuind cineva/delicat cucuta cenzurii/”. ,,Moartea a ajuns la litera S.” Ave, MAÎTRE! Dan Sandu.”

                  „Sper ca sub patronajul doamnei director Eliza Noemi Judeu să continuie pe această pantă ascendentă pe care a intrat.”

                  Ivona Lucan: Teatrul Municipal „Bacovia” este…
                  Eduard Burghelea: O clădire cu o istorie frumoasă.

                  I.L.: Povestește-ne puțin despre sosirea ta în acest Teatru.
                  E.B.: A fost o primire călduroasă, evident că am fost puțin speriat, era un mediu nou pentru mine, cu o trupă de actori deja coagulată, dar totul a decurs normal.

                  I.L: Primul spectacol la care ai lucrat în calitate de angajat al TMB este Țara lui Gufi, în regia lui Tapasztó Ernő. Cum a decurs procesul de lucru la acest spectacol?
                  E.B.: Nici nu mi-am dat seama când a trecut. Mă bucur tare mult că l-am întâlnit pe Tapasztó Ernőși sper să ne reîntâlnim în acest format… și îi mulțumesc.

                  I.L.: Care a fost sau este cel mai îndrăgit/nesuferit rol din experiența ta de student sau de proaspăt actor?
                  E.B.: Aa, nu m-am gândit niciodată la asta… au fost roluri pe care le-am înțeles mai puțin sau mai deloc (râde) și a rămas undeva în mine dorința de a mai avea o a doua șansă cu ele. De iubit le-am iubit pe toate.

                  I.L.: Spectacolul cel mai de suflet este?
                  E.B.: Nu am un spectacol de suflet. Dacă ce se întâmplă pe scenă este viu și frumos, atunci mă atrage.

                  I.L.: Anul acesta te afli în primul an de master. Cum îmbini facultatea cu spectacolele pe care le ai de jucat în alte părți?
                  E.B.: Încerc să ajung la master cât de mult pot.

                  I.L.: Ce îți dorești din partea Teatrului Municipal „Bacovia”?
                  E.B.: Tot ce îmi poate oferi.

                  I.L.: Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând, care îți trece prin cap când auzi acest lucru poate fi?
                  E.B.: Sper ca sub patronajul doamnei director Eliza Noemi Judeu să continuie pe această pantă ascendentă pe care a intrat.

                  Ivona Lucan,
                  Secretar literar la Teatrul Municipal „Bacovia”

                  Cercetaţi pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere

                    La data de 02 februarie a.c., o patrulă de poliție rutieră din Bacău, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au depistat pe strada Constantin Ene, un localnic de 66 de ani, la volanul unui autoturism.
                    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                    În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

                    La aceeaşi dată, poliţişti din cadrul Compartimentului de Ordine Publică au depistat pe raza comunei Letea-Veche, un localnic de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul sătesc.
                    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                    În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

                    Depistaţi în flagrant și cercetaţi pentru furt

                      Polițiștii din Hemeiuş au depistat doi bărbaţi care și-au racordat locuințele ilegal la rețeaua de energie electrică.

                      La data de 02 februarie a.c., polițiștii din comuna Hemeiuş și lucrători din cadrul societății de distribuție a energiei electrice au efectuat verificări pe raza comunei pentru prevenirea și combaterea sustragerii de energie electrică.

                      Astfel, au fost depistaţi doi localnici, unul de 61 de ani şi celălalt de 53 de ani, care aveau locuințele racordate ilegal la reţeaua de energie electrică.

                      Poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirea infracțiunii de furt.

                      Prins de poliţişti în timp ce oferea spre vânzare un detector de metale

                        La data de 02 februarie a.c, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău au depistat un bărbat de 37 de ani, din localitate, în timp ce oferea spre vânzare un detector de metale fără documente legale.

                        Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării detectorul de metale şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizaţia organelor de poliţie.

                        Cercetat de poliţişti pentru furt de material lemnos şi produs petrolier

                          La data de 02 februarie a.c, poliţiştii din Moineşti au depistat un bărbat de 46 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Schelei.

                          În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat în autoturism 10 bucăţi de lemn de brad în lungime de 60 cm şi grosime 10 cm, precum şi aproximativ 300 de litri de produs petrolier, pe care le-ar fi sustras din zona petrolieră Schela Moineşti.

                          În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

                          Depistat în timp ce intenționa să sustragă ţigări dintr-un magazin

                            O patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție Bacău, aflată la data de 2 februarie a.c. în serviciul de patrulare a depistat un bărbat de 38 de ani, din comuna Sarata, care avea asupra sa un sac de plastic în care se aflau circa 400 de pachete de ţigări.

                            Bărbatul a fost surprins de poliţişti în timp ce era în interiorul unui magazin din Bacău.

                            Bunurile sustrase, în valoare de aproximativ 8000 de lei au fost recuperate.

                            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

                            Hublou / Nedorite metamorfoze

                            Din când în când dau și eu câte o raită pe Facebook, ca să mai văd ce postează lumea, la persoanele publice mă refer, că eu nu am legături cu oamenii pe conturi de socializare. Nu sunt amatoare de Facebook și nu cred în prietenii pe rețele. Poți să spui cel mult „cunoștințe”, în cazul ăsta, dar nu prieteni, și să-i mai și numeri cu zecile, sutele, asta da, exagerare. E mai curând un mod de a te pune singur în valoare, de a te crede important, având atâția „prieteni”, pe care trebuie apoi să-i știe toată lumea. Lucrurile astea nu sunt adevărate, sunt artificiale, de aceea eu rămân „old school” și stau departe de zona asta, preferând categoric comunicarea pe viu, față în față. Sau aleg varianta convorbirii telefonice, pentru că pronunția cuvintelor, inflexiunile, accentele și timbrul vocii unei persoane îmi spune mult despre aceasta. Adevărul unui om stă în vocea lui, spunea, la un moment dat, Antonin Artaud.

                            Ce mă distrează e faptul că pe Facebook toată lumea e teribil de „curajoasă”, mult prea vorbăreață și radicală în afirmații. Cam totul acolo e perceput la un mod simplist, doar în alb și negru, fără nicio nuanță. Nu suport apoi stâlcirea limbii, abrevierile, și nici emoticoanele. Și mă deranjează narcisismul utilizatorilor. Mulți dintre aceștia postează tot soiul de chestii stupide, de nimicuri strict personale, fără nicio semnificație pentru ceilalți. Care nu comunică nimic deosebit. Și atunci, ce rost are să te dai în spectacol? Să spui pe unde ai fost, să înșiri banalități, să pui poze cu iubiți, iubite, actuali, foști, copii, peisaje, animăluțe de companie, feluri de mâncare etc. E un mod de a te băga singur în seamă, de a-ți umfla eul, ceea ce nu poate fi decât ridicol. Dar pe Facebook, ridicolul nu ucide. Nici în viața reală, de altfel.

                            Propoziția „ridicolul ucide” a rămas valabilă numai pentru niște personaje dostoievskiene. Pe mine mă atrag doar oamenii autentici, interesanți, cu personalități puternice, pe care vreau să-i cunosc direct, să pot vorbi cu ei, să mă bucur de prezența lor. Nu-mi plac făcăturile, imitatorii, papagalii, parveniții și ambițioșii de duzină. Pe Facebook, nu știu cum se face, dar oamenii ajung să semene între ei, pentru că se iau unii după ceilalți, într-un spirit care-mi amintește de cel de turmă. Care nivelează și îndobitocește, nu face altceva. Când mă uit la un om, vreau să văd ceva care-i numai al lui, care-l individualizează în chip pregnant, făcându-l unic. De regulă, îi ocolesc pe infatuați, pe vanitoși, de aceea și narcisismul anonimilor de pe Facebook, găunoșenia unor frustrați și a unor alienați rătăciți pe acolo, mi se par lucruri deplorabile.

                            Asta nu înseamnă că această formidabilă tehnologie, mă refer la Internet, acest miracol al conectivității universale nu are și multe părți bune. Am și eu site-uri preferate, unde găsesc multe lucruri de calitate, recomandări de lectură, de audiții muzicale, comentarii despre cărți, filme etc. Trebuie să ai însă cultură, orientare, gust, ca să primești provocări interesante și să descoperi lucruri noi, urmărind niște linkuri de la oamenii în care ai încredere, al căror bun gust e verificat. Dacă nu ai discernământ și spirit critic ajungi ușor o victimă sigură a manipulărilor celor mai grosiere navigând aiurea pe internet. Iar cu Facebook-ul îți pierzi complet intimitatea. Se spune chiar că asistăm, în epoca pe care o trăim, la „sfârșitul intimității”. Tocmai de aceea cred că e bine să ne protejăm singuri, să ne apărăm intimitatea, ca să rămânem oameni și să nu ne transformăm în niște creaturi mai mult sau mai puțin ciudate sau în simple numere dintr-o statistică.

                            Ne înfrățim cu raioane din Republica Moldova și Ucraina

                              Strășeni, strada M Eminescu

                              Județul Bacău va încheia înțelegeri de cooperare și înfrățire cu Raioanele Strășeni, Florești și Ialoveni din Republica Moldova și Raioanele Belgorod-Dnestrovkii și Ovidiopol din Regiunea Odessa, Ucraina.

                              În acest fel, Consiliul Județean (CJ) participă la campania „Centenar prin înfrățiri”, inițiată și organizată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în scopul întăririi legăturilor culturale, lingvistice, economice și sociale.

                              Cele cinci proiecte ale CJ Bacău au fost avizate de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Afacerilor Externe. Aceste parteneriate vor permite dezvoltarea legăturilor românilor din cele cinci raioane cu cetățenii județului Bacău, abordarea din perspectivă europeană a problemelor cu care se confruntă comunitățile locale, sprijin în soluționarea lor și dezvoltarea de rețele asociative.

                              Văz şi auz

                              CU OCHII PE… 2019. Nici n-am intrat bine în 2018, că privim deja spre anul care vine. Ne-o impun astrologii (şi nu oricine, ci chinezii), care ne atenţionează că, anul câinelui fiind, ni se cere foarte multă muncă, întemeiată pe strategii corecte şi nicidecum pe improvizaţii. 2018 este un an de tranziţie, încât doar cei ce-şi fac responsabil temele în următoarele 11 luni vor avea parte de satisfacţii în 2019. Cu alte cuvinte, un an cât doi.

                              ADDENDA LA „SEMNE BUNE… ANULARE”. În aceeaşi zi, 9 ianuarie, auzim la radio că „2018 nu are semne prea bune din punct de vedere al climei” şi că „apa se scurge din streaşini” (în loc de „din punctul de vedere”, respectiv „streşini”). Aici da, trebuie măcar corectat pe loc, dacă nu anulat.

                              EUFEMISM. „Vreau să-mi educ limbajul şi să folosesc anul acesta cuvinte cu sens pozitiv. De exemplu, în loc să spun Am avut o zi mizerabilă, voi spune Nu a fost prea fericită ziua de azi.” Parcă e altceva, nu?

                              DE PARTEA IAŞIULUI. În condiţiile în care predomină, în presa ieşeană, varianta fără i, citim în „Eroii neamului”, revista editată de filiala Iaşi a Asociaţiei Naţionale „Cultul eroilor”, forma recomandată de DOOM: „Iaşiul – stindard al Marii Uniri” (titlu pe prima pagină a ediţiei din decembrie 2017).

                              LUNI… Între două trenuri, ne-a vizitat oraşul (pe 29 ian.) Dumitru Balan, filolog, preşedintele Asociaţiei de Prietenie România – Azerbaidjan. În cele 40 de minute de dialog (înregistrat), am abordat şi chestiunea grafiei numelui ţării: în DOOM se precizează că forma corectă este cu /dj/(pronunţat /ǧ/, ca în /geam/), dar în unele documente oficiale apare varianta *Azerbaigean. Desigur, vom respecta indicaţia Academiei Române. Ne-a promis că va mai trece prin Bacău, iar atunci îi voi sugera să fie de acord cu propunerea ca numele locuitorilor, dar şi adjectivul: azerbaidjan/azerbaidjană, recomandate de DOOM, să fie la alegere cu azerbaidjean/azerbaidjeană, după modelul clujean, gorjean, sălăjean ş.a. Numele limbii însă trebuie să rămână azerbaidjană, fără e după j.

                              … ŞI MARŢI. Pe 30 ianuarie s-au împlinit 46 de ani de la trecerea în eternitate a lui Ion Luca, prilej pentru a-mi împlini datoria de a preda bibliotecii şcolii gimnaziale din Bacău care poartă numele dramaturgului cartea „Teatru esenţial”, îngrijită de Nicolae Cârlan. Elevilor adunaţi în sala de festivităţi a Şcolii le-am făcut şi eu un dar: versul „Ţinând trecutul, creşti; uitându-l, scazi”, din piesa „Amon-Ra”, de Ion Luca, îndemn pentru a ne înălţa prin cultivarea tradiţiei.

                              DIN SERIA MICILOR DEZILUZII. Cercetez o revistă centrală din decembrie 2017, număr special, dedicat regelui Mihai. Pe banda de sus a copertei I, largă, citesc un şir de cifre scrise de mână: 22.12 – 8.01. Pe nicăieri datele despre publicaţie, aşa încât mă grăbesc să laud ideea vânzătoarei de a repara o eroare tipografică. „A, nu: acolo am scris ziua primirii şi ziua returului…”

                              CRITICA DIACRITICELOR. „Muguraşii de la Agaş”, prezintă Cătălin Măruţă pe micii concurenţi de la Bacău, în confruntarea cu profesioniştii de la „Doina Oltului”. Lipsa căciulii lui a mic (de la Agăş) l-a făcut pe simpaticul prezentator de la Pro-TV să citească astfel şi să deplaseze accentul conform rimei muguraş de la *Agaş.

                              ÎNŞELĂTORUL CARE. „Una dintre temele care mă doare cel mai mult este controlul excesiv al părinţilor asupra copiilor prin tot felul de gadgeturi” (RRC, 17 ian.). Pronumele relativ „care” înlocuieşte substantivul precedent, „temele”, ceea ce duce către imposibila propoziţie „Temele mă *doare cel mai mult”. Acordul predicatului cu subiectul cunoaşte astfel de subtilităţi.

                              ULTIMELE ȘTIRI