Acasă Blog Pagina 2489

Marcaje noi în parcările cu plată din piețele băcăuane

    În municipiul Bacău, locurile din parcările cu plată au fost marcate și numerotate, astfel încât să se știe cu exactitate câte sunt în fiecare parcare. Mai mult, pe lângă numărul locului de parcare, a fost scris cu vopsea și faptul că se poate achita prin SMS și unde se poate trimite mesajul. Practic, este o promovare a acestei metode de plată, care nu este la fel de folosită ca cea la aparat. Fiecare parcare are, însă, și un panou, amplasat la vedere, cu instrucțiuni referitoare la modul de achitare a tarifului din parcări.

    „Plata prin SMS nu s-a modificat în urma acestor lucrări de marcare. Persoana care alege această modalitate de plată, trebuie să trimită SMS cu textul 501 urmat de numărul de înmatriculare al mașinii”, a explicat Oana Cojocaru, purtător de cuvânt la Poliția Locală Bacău.

    Autoturismul poate fi înmatriculat și în străinătate, însă cartela telefonului de pe care se trimite mesajul trebuie să fie de România, pentru ca acesta să fie acceptat.

    Plățile în parcările cu plată se fac de luni până vineri, de la ora 8.00 la 18.00, iar tariful este de 1,5 lei/h, dacă se achită la aparat (aici plata se face doar cu monede) sau la agenții încasatori din parcările rapide de la Piața Centrală și Piața Sud. Cine nu vrea sau nu poate să plătească prin SMS, se poate deplasa la cel mai apropiat aparat de taxare, dar bonul eliberat trebuie afișat în bordul autoturismului, pentru a putea fi văzut de polițiștii locali. Amenda pentru neachitarea taxei de parcare este de la 50 la 100 de lei.

    În municipiul Bacău, sunt 18 parcări cu plată și toate vor avea marcaje noi.

    Cum se plătește prin SMS

    Cine vrea să achite plata în parcare cu ajutorul telefonului, trebuie să trimită un SMS la numărul 7420 cu textul: 501 urmat de numărul de înmatriculare. Pentru o oră, tariful este de 0,35 euro plus TVA.

    Confruntarea imagologică

    Răzvan Bibire

    Dacă renunțăm să mai gândim în șabloane și încercăm să fim cât de cât logici, o să ne dăm seama destul de ușor că evenimentele de vinerea trecută din Piața Victoriei au fost pregătite din timp cum multă grijă. Cine a urmărit rețelele sociale a putut observa semnalele.

    Care, ce surpriză!, au fost din aceeași categorie cu cele care au pregătit manifestațiile de după Colectiv sau cele de după celebrele intoxicări cu fata violată care va da ochii cu atacatorul din cauza schimbărilor legislative. Așadar, atmosfera a fost pregătită dinainte, cu singură diferența că acum s-a vorbit clar de violență. S-a spus că va curge sânge, vor fi flăcări și fum, că nu se mai poate că trebuie intrat în clădirea Guvernului.

    Doar că, logic vorbind, care era câștigul politic pentru ca mii de oameni să intre într-o clădire goală și, eventual, s-o vandalizeze? Cu ce ar fi ajutat acest asalt tabăra contestatarilor? Răspunsul este simplu: cu nimic. Vandalizarea clădirii Guvernului nu ar fi făcut decât să crească tensiunea socială. Să trimită nehotărâții spre tabăra PSD+ALDE. Românii nu sunt admiratori ai mișcărilor de stradă și nu agreează astfel de spectacole.

    Concluzia este că organizatorii din umbră ai acestor manifestări (trebuie să fii pe prafuri ca să consideri că totul a fost spontan) nu au dorit decât o confruntare violentă cu forțele de ordine. Victimele acestor confruntări ar fi devenit martiri ai cauzei și ar fi putut determina o schimbare de paradigmă majoră. Din nefericire pentru programatori, a intervenit secvența cu jandarmerița care a fost suficient de puternică din punct de vedere imagologic pentru a contrabalansa celelalte incidente cu gaze și bastoane.

    De aceea a și apărut o adevărată avalanșă de manipulări cum că jandarmerița nu are nimic, e din nou pe picioare, ba chiar a revenit la muncă deși ea este în continuare pe patul de spital. Până la eventuale noi confruntări fizice, după cum ne „amenință” unii analiști că ar urma să se întâmple, deocamdată, românii se confruntă pe rețelele sociale, încercând să se convingă unii pe alții care au fost mai agresivi: demonstranții sau jandarmii.

    Hurdubei a spart gheața pe caniculă

    La plus patruzeci-și-multe grade, cât s-a înregistrat sâmbătă, la nivelul solului…sintetic al stadionului „Metaloglobus” din București, divizionara B Aerostar a…spart gheața. „Aviatorii” și-au trecut în cont primul gol marcat și primul punct obținut în actuala ediție a ligii secunde. Pe post de…spărgător nuclear: Adrian Hurdubei. Utilizat ca mijlocaș stânga, „Hurdu” a deschis scorul contra Metaloglobusului, printr-un vole precis expediat în min. 22. Bucureștenii au egalat ulterior grație loviturii libere executate de Ghenovici, refuzându-le băcăuanilor o victorie meritată. Chiar și așa, însă, remiza din runda a doua este de bun augur pentru echipa lui Cristi Popovici. Demonstrează că Aerostar poate face o figură frumoasă. Bazându-se inclusiv pe șarjele și golurile lui Hurdubei care, la 28 de ani pe care îi va împlini chiar săptămâna viitoare, nu a renunțat încă la visul numit Liga I.

    -Adi, un punct câștigat sau mai degrabă două pierdute?

    -Păi, și una, și alta. După aspectul jocului, meritam toate cele trei puncte, fară niciun fel de discuție. Pe de altă parte, însă, având în vedere dificultatea campionatului, orice punct este important. Prin urmare, chiar dacă ne doream și puteam mai mult contra Metaloglobusului, nu putem spune că această remiză ne este indiferentă. E un început.

    -Un început…fierbinte.

    -Într-adevăr, a fost foarte-foarte cald, iar terenul sintetic a accentuat acest lucru. Pur și simplu ne frigeau tălpile. Îi auzeam și pe jucătorii lor cum se plângeau de temperatura ridicată.

    -Cum ai caracteriza meciul de la București?

    -Cu excepția scorului, identic cu cel jucat acasă, împotriva Pandurilor. Am fost peste adversar, ne-am creat mai multe situații de gol, dar ne-a lipsit luciditatea și precizia în faza de finalizare.

    -Nu același lucru se poate spune despre faza din min. 22. Descrie-o!

    -Va referiți la golul meu, nu? A fost o minge aruncată în careu, urmată de o respingere greșită a adversarului. Am urmărit și am șutat din vole de la 10-12 metri.

    -Un gol important și pentru tine, și pentru echipă.

    -Să zicem că era un gol de care aveam cu toții nevoie. În prima etapă, cu Pandurii, am intrat în repriza a doua și, zic eu, am făcut un meci destul de bun, chiar dacă mi-a lipsit atunci golul.

    -Ai fost totuși aproape, în special în minutul 89, când ai șutat în portar, la o incursiune foarte frumoasă. Poate că ar mai fi mers un dribling atunci, nu crezi?

    -Inițial, m-am gândit și la asta, pentru ca portarul venise prea în mine și nu aveam spațiu suficient pentru a plasa balonul pe lângă el. Eram însă în viteză și am ales, totuși, soluția șutului. A fost o ocazie mare.

    -Dar nu la fel de mare ca a lui Vraciu deoarece, respinsă de portarul Cotolan, mingea a ricoșat la golgheterul Aerostarului, care, din poziție ideală și cu toată poarta în față a zguduit transversala. Poate că ar fi fost mai indicat să fi pus latul și să fi șutat plasat.

    -Nu există atacant care să nu fi ratat goluri ca și făcute. Cătălin ne-a scos de atâtea ori din situații grele și ne va mai scoate, suntem convinși cu toții. Este omul nostru de gol. Cu siguranță că și-ar fi dorit să înscrie la faza respectivă. Când ratezi o ocazie, după aceea te gândești mereu că poate dacă ai fi ales o altă soluție, ai fi înscris. Repet, Catălin Vraciu e golgheterul care ne va aduce multe puncte.

    -Inclusiv sâmbătă, cu Chindia Târgoviște?

    -Vă dați seama că ne dorim mult acest lucru. Ne așteaptă un meci greu, contra unei echipe pe care eu, personal, o văd principala candidată la promovare. Am jucat și anul trecut contra târgoviștenilor, pe când evoluam la Balotești și îi cunosc bine. Acum au un antrenor nou, mult mai experimentat, în persoana domnului Viorel Moldovan, iar rezultatele din startul de campionat- șase puncte din șase posibile- vorbesc de la sine. Va fi greu contra lor, dar în niciun caz imposibil. Campionatul se joacă. Ca să iau un singur exemplu, iată că Pandurii, care a câștigat norocos cu noi, a făcut egal cu Argeșul, o echipă de primele cinci locuri după părerea mea.

    -Apropo de jocul cu Pandurii: la debutul în campionat, ați avut parte de o asistență de aproape o mie de oameni. Crezi că stadionul va fi plin și la jocul cu Chindia?

    -Noi sperăm asta. Și mai sperăm că publicul ne va încuraja așa cum a făcut-o și în finalul meciului cu Pandurii. Cu spectatorii de partea noastră, am convingerea că putem face un meci foarte bun contra Chindiei.

    Ultimul gol, cu ASA Târgu-Mureș

    Ultima oară când Adrian Hurdubei și-a trecut numele pe lista marcatorilor din liga secundă a fost toamna trecută, în turul campionatului 2017-2018. Pe atunci, „Hurdu” îmbrăca tricoul Baloteștiului, pentru care a marcat de trei ori: cu Ripensia, cu FC Oradea și cu ASA Târgu-Mureș. Golul contra târg-mureșenilor, realizat din lovitură liberă, a fost ultimul marcat de Hurdubei în B până la reușita de sâmbăta trecută, împotriva Metaloglobusului. Născut pe 25 august 1990, Adrian Hurdubei a mai evoluat în cariera sa la Oțelul, Farul, FCM Bacău, Sport Club Bacău, Daco-Getica (Juventus) București, CS Balotești, dar și pentru gruparea israeliană Hapoel Bnei Lod. Din iarna trecută, Hurdubei joacă la Aerostar.

    Se văd pe…sticlă

    Partida Aerostar Bacău- Chindia Târgoviște din etapa a treia va fi televizată în direct de Digisport 1. Meciul se va disputa sâmbătă, de la ora 13.00, pe stadionul „Aerostar” și constituie o premieră: este primul meci de campionat al „aviatorilor” transmis de o televiziune cu acoperire națională. Aerostar s-a mai văzut pe…sticlă toamna trecută, pe 26 octombrie, dar în Cupa României, atunci când a jucat contra lui Dinamo București, la Piatra Neamț.

    Chindia, vice-lideră

    Adversara de sâmbătă a Aerostarului, Chindia Târgoviște este vice-lidera eșalonului secund. Echipa antrenată de Viorel Moldovan are același număr de puncte, 6, cu prima clasată, ACS Energeticianul, dar golaveraj inferior. Învingătoare în runda de debut, la Timișoara, contra celor de la ASU Politehnica, gruparea târgovișteană s-a repetat și luni seara, în epilogul etapei a doua: 2-1 acasă, cu U Cluj. În fața a 4.000 de spectatori, Chindia a deschis scorul în min. 17, printr-un penalty obținut și transformat de Cerchez. Cu patru minute înainte de pauză, Cerchez a ieșit din nou la rampă, însă de data aceasta ca pasator, servindu-l ideal pe Liviu Mihai, care a punctat pentru 2-0 printr-o lovitură de cap. Scorul final a fost stabilit în min. 66, de fostul internațional, Florescu, dintr-o lovitură de la 11 metri.
    Chindia a evoluat în formula: Aioani- Martac, Gisă, Vătavu- C. Dinu (Dumitrașcu)- Mihaiu, Novac, L. Mihai (’77 B. Vasile), C. Stoica- Neguț, Cerchez (’88 Florea).

    Goluri peste tot

    Runda a doua a Ligii a II-a a înregistrat goluri marcate pe toate stadioanele. Iată rezultatele înregistrate: CS Balotești – Petrolul Ploiești 0-3, Luceafărul Oradea – Ripensia Timișoara 2-2, Academica Clinceni – Geto-Dacica București 5-0, Sportul Snagov- CS Mioveni 2-0, Metaloglobus București – Aerostar Bacău 1-1, Energeticianul – ASU Politehnica Timișoara 2-1, UTA Arad – SSC Farul Constanța 4-2, Pandurii Târgu-Jiu – FC Argeș 1-1, ACS Poli Timișoara – Dacia Unirea Brăila 2-2, Chindia Târgoviște – U Cluj 2-1.
    Clasament
    1. Energeticianul 2 2 0 0 6-1 6p.
    2. Chindia 2 2 0 0 3-1 6p.
    3. Petrolul Ploiești 2 1 1 0 3-0 4p.
    4. FC Argeș 2 1 1 0 3-1 4p.
    5. Sportul Snagov 2 1 1 0 2-0 4p.
    6. Ripensia 2 1 1 0 4-3 4p.
    7. Pandurii Tg. Jiu 2 1 1 0 2-1 4p.
    8. Acad. Clinceni 2 1 0 1 6-2 3P.
    9. Farul Constanța 2 1 0 1 6-5 3p.
    10. U Cluj 2 1 0 1 3-2 3p.
    11. UTA Arad 2 1 0 1 4-4 3p.
    12. CS Mioveni 2 1 0 1 2-3 3p.
    13. Daco-Getica 2 1 0 1 2-5 3p.
    14. Dacia Unirea BR 2 0 1 1 3-4 1p.
    15. Aerostar Bacău 2 0 1 1 1-2 1p.
    16. Metaloglobus 2 0 1 1 1-3 1p.
    17. ACS Poli Timiș. 2 0 1 1 3-6 1p.
    18. Luceafărul 2 0 1 1 2-6 1p.
    19. ASU Politehnica 2 0 0 2 1-3 0p.
    20. CS Balotești 2 0 0 2 0-5 0p.

    În anul Centenarului, Consiliul Local Târgu Ocna are inițiativa schimbării denumirii unor străzi

      La Târgu Ocna între proiectele supuse dezbaterii publice unul este mai deosebit și se referă la schimbarea denumirii unor străzi și a unei piețe. La baza acestui proiect de hotărâre, inițiat de către Ștefan Șilochi, primarul orașului Târgu Ocna, este o argumentație istorică a profesorului Corneliu Stoica, privind redenumirea unor străzi în contextul faptului că pentru România acest an este unul al Centenarului încheierii Primului Război Mondial și al înfăptuirii Marii Uniri din 1918.

      Potrivit inițiatorului proiectului propunerile, sugestiile și opiniile privind acest demers al Consiliului Local se primesc până la data de 24 august pe adresa de e-mail a Primăriei Târgu Ocna.

      Prin acest proiect de hotărâre se dorește ca strada Victoriei să revină la denumirea anterioară – Strada Carol I, iar Bulevardul Republicii să reia denumirea Bulevardul Ferdinand I, pe care a purtat-o între anii 1899-1948. De asemenea, se solicită ca Piața Victoriei (situată la intersecția străzilor Victoriei, 9 Mai, Costache Negri și B-dul Republicii) să poarte denumirea Piața Regina Maria.

      Aceste străzi au un trecut important în istoria locală, ele fiind legate de vizitele în orașul de la poalele Măgurii a Regelui Carol I (care a fost prezent la inaugurarea tunelului de extracție de la Salina), a Regelui Ferdinand (care a vizitat de mai multe ori orașul și a fost inclusiv pe fronturile de la Oituz și Cireșoaia în timpul Primului Război Mondial). Atribuirea numelui Piața Regina Maria este legată de vizitele Reginei Maria în zona frontului Cireșoaia.

      „Marea Unire de la 1918 este un eveniment memorabil al istoriei românești. Memoria și faptele înaintașilor trebuie onorate cu decență, într-o manieră modernă, pentru că soldații români s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru ca România să progreseze, să facă un salt înainte”, se arată în expunerea de motive a acestui proiect de hotărâre cu privire la schimbarea denumirii unor străzi și a unei piețe din orașul Târgu Ocna.

      Cheltuielile legate de confecționarea și montarea plăcuțelor cu noile denumiri, respectiv cheltuielile legate de schimbarea actelor de identitate ale cetățenilor care locuiesc pe aceste străzi vor fi suportate de la bugetul local al orașului Târgu Ocna.

      Atac masiv al insectelor asupra vegetației Bacăului

        – Metcalfa pruinosa și Tigrul de platan au invadat nalbele, gardul viu, crinii, smochinii, trandafirii din curțile oamenilor, dar și copacii ornamentali – insectele sunt stimulate de condițiile meteo – locuitorii orașului pot da o mână de ajutor primăriei, prin toaletarea plantelor afectate și eliminarea ramurilor atacate

        Băcăuanii încep să reclame atacurile tot mai dese și mai evidente ale unor insecte asupra vegetației orașului. Un cititor al ziarului nostru ne-a semnalat, chiar ieri dimineață, la Rubrica „Bacăul vorbește” (unde ne-a trimis și poze concludente pe numărul de WhatsApp al redacției 0749.258.814), atacuri ale Metcalfa pruinosa, o insectă din ordinul cicadelor (insecte cu corpul scurt și gros, cu capul mare), care atacă nalbele, gardul viu, crinii, smochinii, trandafirii etc. în Cartierul Armoniei (lângă Metrologie), pe străzile Vasile Alecsandri, Sandu Sturza, Războieni și altele.

        „Este un dăunător extrem de virulent, care atacă peste 200 de specii de plante. Se pare că a apărut în multe cartiere și în parc. Insecta este extrem de prolifică și se va răspândi peste tot”, ne-a spus, îngrijorat, ieri băcăuanul care ne-a scris. Multă lume vede, însă, și platanii din oraș atacați de celebra de acum insectă numită „Tigrul de platan”, ale căror frunze se usucă. Și Metcalfa și Tigrul de platan sunt venite în Europa din America de Nord încă din 1979, dar din 2006 au ajuns masiv și la noi.

        Fără a fi combătute eficient, insectele se înmulțesc și atacă tot mai multe zone verzi. În plus, Tigrul de platan provoacă disconfort și oamenilor. Metcalfa poate fi confundată cu păduchele lânos, iar prezența unei colonii pe o plantă este semnalată de un puf alb. Insectele sunt acoperite de un strat de ceară, care le protejează eficient, deci sunt greu de combătut.

        Distrugeți Iarba Mare, unde cuibăresc multe insecte

        Locuitorii orașului se gândesc, când e vorba de combaterea insectelor, la serviciile Primăriei Bacău.

        „Primăria a făcut, deja, o operațiune de stropire cu avionul a vegetației din oraș împotriva dăunătorilor, inclusiv a țânțarilor și muștelor, a insectelor de disconfort. Dar tot serviciul public al primăriei are posibilitatea să curețe și Iarba Mare (Inula helenium), pentru că acolo se ascund tot felul de insecte. Atacatorul spațiilor verzi, copacilor, florilor etc dispare odată cu Iarba Mare”.
        dr. Cezar Rădescu, directorul Unității Fitosanitare Bacău

        La noi, Iarba Mare mai este cunoscută și ca alaut, aman, bruscalău, holman, iarba neagră, ochiul boului, omac, omag, lacrimile Elenei sau smântânica.

        Toaletați pomii atacați de insecte

        Specialistul fitosanitar crede că oricine poate contribui la combaterea insectelor, locatarii din oraș, inclusiv ai caselor particulare, pentru că pot distruge Iarba Mare, ba chiar pot stropi cu orice fel de insecticid gardurile vii, florile, iarba, pomii.

        „Pentru pomii atacați de insecte, a mai spus Cezar Rădescu, trebuie făcută o toaletare a lor (tăierea ramurilor atacate), pentru eliminarea focarelor, a cuiburilor de insecte. Ramurile atacate trebuie strânse și arse. Curățarea se face manual și poate fi făcută și de locatarii blocurilor sau caselor, dacă au măcar puțin simț civic.

        În plus, oricare locuitor care vrea să ajute comunitatea poate apela la serviciile unei fitofarmacii, de unde poate primi și sfaturi, dar și o substanță potrivită pentru a stropi chiar el gardul viu, florile sau pomii atacați de insecte de lângă blocul în care locuiește sau din curtea casei. Pentru o astfel de operațiune este bun orice fel de insecticid. Nu trebuie așteptat doar serviciul primăriei pentru aceasta”.

        Metcalfa pruinosa, „rezidentă” pe Aleea Armoniei

        La fața locului, acolo de unde am primit sesizarea că Metcalfa pruinosa a atacat gardurile vii, nu toți locatarii au idee despre ce se întâmplă. Ajunși în zonă, și noi am constatat că o parte din gardul verde a fost invadat de aceste insecte. „Când am curățat și tăiat gardul verde am observat că pe crengi sunt niște depuneri albicioase. Mai mult seamănă a purici”, ne-au spus niște locatari de pe Aleea Armoniei.

        Tot de la aceștia am aflat că insectele respective chiar înțeapă sau ciupesc, iar în urma acestora au rămas pustule care usturau destul de tare. Nu doar gardul viu, ci și pe frunzele unor copaci se puteau vedea urmele insectelor. Situația nu este nouă, după spusele locatarilor de aici, aceste insecte fiind prezente în această arie și în primăvară, dar și anul trecut.

        Nu există insecticid pentru Metcalfa pruinosa!

        În încercarea de a veni în ajutorul celor care vor să scape de Metcalfa pruinosa am solicitat câteva răspunsuri din partea unor specialiști de la fitofarmacie. Surprinzător, am aflat că Metcalfa pruinosa provenind de curând din altă zonă nu există pe piața noastră un insecticid dedicat pentru această specie.

        „Oamenii pot veni la noi cu frunzele afectate și să încercăm soluții care combat insecte asemănătoare. Noi mai mult de atât nu putem face. Cei de la Direcția Agricolă ar trebui să se ocupe de această problemă”, ne-a spus o vânzătoare de la fitofarmacie cunoscută din oraș, care a vrut însă să își păstreze anonimatul. Derulând discuția mai departe, ne-am pus întrebarea cum au ajuns insectele în România. Cel mai probabil, după cum ne-a mai spus aceeași vânzătoare de la fitofarmacie, prin intermediul importului de plante care nu au fost verificate fitosanitar. Acestea pot conține ouă de insecte care atunci când vremea devine prielnică se dezvoltă și pot conduce la adevărate invazii.

        „Trebuie să înțelegem că este o situație delicată și trebuie tratată ca atare. Dacă nu se iau cele mai corecte măsuri, valul de insecte poate crește ca amploare și poate genera pierderi uriașe nu numai la gardurile vii din cartiere. Acestea se pot extinde către zone cu pomi fructiferi sau chiar în zone agricole”, ne-a mai spus specialista de la fitofarmacie, care a precizat că acțiunea de tratament avio efectuată de Primăria Municipiului Bacău a fost îndreptată împotriva tânțarilor, muștelor și altor dăunători, dar nu pentru Metcalfa pruinosa.

        Florin Ștefănescu
        Petru Done

        Alarma Bacăului

        Gândul te duce imediat către Inspectoratul pentru Situații de Urgență sau la sirenele amplasate pe clădirile înalte din oraș.Un telefon primit la redacție, din partea unei doamne, pensionară, care a trăit o mare parte din viață în „atmosfera” specifică tușului tipografic, m-a trimis cu ani buni înapoi în timp. „Mă numesc Olga Ivanov. Poate vă interesează! Văd că scrieți despre Bacăul de altădată.

        Am acasă un ziar… E vechi. De acum vreo 100 de ani.” Suficient cât imaginația să se pună la treabă. E ca și cum ai descoperi o comoară. În tot tăvălugul Centenarului, ca o persoană fizică să dețină acasă o astfel de relicvă, chiar că este o raritate. În afara ideologiilor care s-au perindat, suportul din celuloză trebuie să se fi confruntat în timp și cu dușmanii lui specifici. Așa că bat, destul de curios, la ușa unui apartament situat la parter, pe strada Letea.

        Meseria de puitor

        Un lătrat, destul de colorat pentru un labrador mai bătrâior, îmi semnalează prezența. „Intrați! Vă așteptam! La noi nu se descalță. Stați să vă văd mai bine… Luați un loc! Da’ să știți că ziarul nu este bun-bun! Mai are marginile toflegite. Rupte cumva. Mă duc să-l aduc!” Aflasem că Olga Ivanov a lucrat mulți ani în tipografie, așa că sursa provenienței ziarului este destul de plauzibilă.

        Vine cu el împăturit. Pare conservat într-o stare destul de bună.„Întindeți-l aici pe pat, să-l vedeți mai bine! «Alarma Bacăului»! Scrie aici: 9 iunie 1909. Uitați! Aicea la mijloc e cam rupt.Vedeți ce hârtie era? Era făcută la Letea.” Mă conformez, umblând cu grijă. Totuși nu era nevoie de mănuși chirurgicale. Cât studiez „relicva”, o rog să-mi povestească câte ceva din perioada ei de început, în ale meseriei.

        „Vai, Doamne! O fost foarte bine, vă spun sincer. Mai bine am trăit atunci decât acu’. La 18 ani m-am încadrat și la 52 am ieșit la pensie, după Revoluție. N-am făcut multă școală. Am venit de la Văleni- Neamț, la oraș. La o mătușă de a mea care locuia aici. Am stat vreo 4 luni să-mi caut servici. Până la urmă ea mi-a găsit. Cunoștea pe cineva la tipografie și a aflat că este un loc liber, ca muncitor necalificat. Și m-am angajat. Am învățat cum să pun coala de hârtie pe mașină, pentru tipar. Nu aveau mașini automate pe atunci. Într-un an an de zile mi-au dat calificare. M-au făcut și membră de partid.

        Aveau nevoie și de femei în partid. Așa am devenit «puitoare». Așa se chema munca pe care o făceam, cea de puitor hârtie pe mașină. Trebuia să fiu foarte atentă, pentru că erau niște semne în care să o încadrez. Când au venit mașinile automate, supravegheam doar să nu apară defecțiuni. Se mai încurca hârtia și trebuia să chem mecanicul. Mecanicul era bărbatul meu. M-am căsătorit cu el în 1966.

        Avem două fete, plecate în Italia.” Până în 1983 a lucrat în Tipografia Veche, unde era rotativa și sediul redacției „Steagul roșu”. Din acel an s-a mutat în Tipografia Nouă, de pe Mioriței. „Acolo vara ne coceam de cald și iarna dârdâiam de frig. Ne-au promis dușuri cu apă caldă când am plecat, dar nu s-au ținut de cuvânt”. Acum, la vârsta de 80 de ani, problemele de sănătate par inerente. O dor picioarele, nu mai vede bine, dar rămâne volubilă și dispusă la destăinuiri.

        „Am voință! Fac tratamente. Dacă stăteam pe loc, la ora asta nu mai mergeam. De cine să vă povestesc? I-am cunoscut pe directorii care au fost. Pe Bajora, pe Baran, care s-a dus foarte repede, Dumnezeu să-l ierte. Pe Sergiu Adam, pentru că noi scoteam și multe cărți. Ziarul puteți să-l luați, să-l studiați în liniște. Să vedeți expresiile de atunci.” Nu aștept a doua invitație. Îl împăturesc cu grijă ca să îl pot scana. „Nouă ne-a plăcut să citim. Avem o bibliotecă întreagă. Poate prin dumneavoastră reușesc să găsesc pe cineva să donez o parte din cărți, unei asociații, unei fundații. Am toată colecția «Eminesciana». Sunt copii care vor să citească.”

        Nu putea lipsi albumul cu fotografii. Și nu unul, mai multe. „Parcă-i văd și acum. Am fost un colectiv foarte unit. Mergeam la petreceri, nunți, cumătrii. Eram și la formația de dansuri de la Casa Sindicatelor. Am fost dată și la ziar, la «Steagul roșu», muncitor fruntaș.” Sprijinită în baston, doamna Ivanov mă conduce spre ieșire. „Să-i transmiteți lui Viorel Roman și Măndicăi, că îi aștept pe la mine!”

        Despre Anunciuri, Inserțiuni și Reclame, apărute în „Alarma Bacăului” acum mai bine de un secol, și zicala că „nimic nu e nou sub soare” citiți în partea a doua, săptămâna viitoare.

        Pagina 1

          80.000 de țigarete, confiscate de polițiști

          Poliţiştii din Bacău au confiscat 80.000 de ţigarete de contrabandă, de la un bărbat de 48 de ani, depistat în trafic. Acesta a fost reţinut.

          La data de 14 august a.c., poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au oprit pentru control, pe D.N. 2, în comuna Sascut, un bărbat de 48 de ani, din judeţul Ilfov, care se deplasa cu un autoturism.

          În urma controlului, polițiștii au depistat în interior 80.000 de ţigarete, netimbrate şi fără documente de provenienţă.

          Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

          Cele 4.000 de pachete de ţigarete au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului cu propuneri legale.

          În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete.

          Accident la Faraoani. Circulația pe E 85, pe un singur fir

            Foto: Damian Marius‎

            UPDATE 19.50: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră a fost reluată în condiţii normale pe DN 2, la intersecţie cu DC 167, în zona localităţii Faraoani.

            _________________________________________

            Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră este îngreunată pe DN 2, la intersecţie cu DC 167, în zona localităţii Faraoani, judeţul Bacău, din cauza unui accident cu două autoturisme implicate.

            În urma impactului au rezultat patru victime.

            Traficul se desfăşoară prin dirijare, pe un fir alternativ.

            Au început turnările de covoare asfaltice pe DN11, Sănduleni-Bacău

              DRDP Iași a demarat la astăzi, 14 august, lucrări de așternere a covoarelor asfaltice pe DN11, pe sectorul Sănduleni – Bacău.

              Termenul de finalizare a lucrărilor a fost estimat la aproximativ șase săptămâni, timp în care circulația pe tronsonul de drum menționat se va desfășura alternativ, dirijat de operatorii din teren, cu semnalizarea de rigoare.

              Din aceste motive, DRDP Iași face apel încă o dată apel la înțelegere din partea participanților la trafic, cu respectarea restricțiilor și avertizărilor impuse pe sectorul amintit.

              Având în vedere timpii de așteptare mari cauzați de efectuarea lucrărilor, ca rute alternative, pot fi folosite relațiile Sănduleni – Florești – Onești, respectiv Sănduleni – Florești – Bacău, pe DJ 118 și DN 2G.

              Motociclist accidentat pe strada Narciselor

                FOTO: Ionut Laura Furdui‎

                Evenimentul rutier a avut loc astăzi, în municipiul Bacău.

                Un bărbat de 73 de ani, din comuna Luizi Călugăra, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aviatorilor, când a ajuns la intersecția cu strada Narciselor ar fi efectuat manevra de viraj la stângă fără să respecte indicatorul „Cedează trecerea” nu ar fi acordat prioritate unui motociclist, care se deplasa pe strada Narciselor, intrând în coliziune cu el.

                În urma impactului, tânărul de 32 de ani, din Bacău, care conducea motocicleta, a fost transportat la spital, însă nu s-a impus internarea sa.

                Totuși, polițiștii fac cercetări pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Tot ei i-au testat pe cei doi șoferi cu etilotestul, iar rezultatele au fost negative.

                Accident cu trei răniți la Hemeiuș

                  FOTO: Alexandru Iftode

                  Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident produs, luni după-amiază, pe DJ 119A, la Hemeiuș.

                  O șoferiță de 29 de ani, din Bacău, ar fi efectuat manevra de viraj la stânga către calea de acces a unei locuințe fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 58 de ani, care se afla în depășirea sa regulamentară.

                  În urma impactului, autoturismul a ricoșat în alte două mașini staționate în afara părții carosabile. Trei persoane, printre care și un minor, au fost rănite, fiind transportate cu ambulanțele la spital.

                  Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

                  Polițiștii, la datorie de Sfânta Maria

                    Peste 1000 de poliţişti băcăuani vor acţiona în perioada 15-19 august a.c., pentru ca sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută de cetățeni într-un climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.

                    În perioada 15-19 august a.c., peste 1000 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, explozivi şi substanţe periculoase şi acţiuni speciale, vor executa misiuni specifice pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

                    Poliţiştii vor fi prezenţi şi vor acţiona pentru siguranţa cetăţenilor la manifestările religioase şi evenimentele cultural-artistice, ce se vor desfăşura în această perioadă în judeţul Bacău.

                    Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi cu aparatele radar pe tronsoanele de drumuri naţionale din judeţ.

                    Pentru ca Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută fără evenimente neplăcute, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău recomandă tuturor cetăţenilor să aibă următoarele:

                    Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei şi nu lăsaţi în interior obiecte de mare valoare sau bani.
                    Atunci când opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile. Nu lăsaţi obiectele de valoare la vedere în maşină.

                    Parcaţi, pe cât posibil, în locuri special amenajate şi luminate.

                    Manifestaţi prudenţă atunci când vi se solicită ajutorul de către persoane necunoscute.

                    Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

                    Cei mai buni elevi ai Bacăului au fost premiați la Inspectoratul Școlar

                      Cei 26 de absolvenți din Bacău care au obținut media 10 (zece) la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și la examenul național de Bacalaureat din acest an au fost premiați, în semn de apreciere a performanțelor realizate.

                      Așa cum am prezentat în Deșteptarea, încă de când anunțul a fost făcut de Ministerul Educației (pe 15 iulie 2018), după ce Guvernul a adoptat și o hotărâre în acest sens pentru alocarea sumelor necesare, acum, pentru că banii care au fost trimiși la începutul acestei săptămâni la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, s-a organizat și festivitatea de premiere.

                      Stimultentele financiare sunt în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la Evaluarea Națională (345 la nivel național) și de 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat 2018, în sesiunea iunie-iulie 2018 (în total 139 de candidați din toată țara).

                      Din județul Bacău, au fost premiați:

                      – 17 absolvenți de clasa a VIII-a cu media 10 pe linie la Evaluarea Națională: din Bacău – Ștefana Grozav (Colegiul Național „Ferdinand I”), Alexia Oboroceanu (Colegiul Național „Ferdinand I”), George Tofan (Colegiul Național „Ferdinand I”), Ilinca Oprea (Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”), David Perju (Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”), Andra David (Școala Gimnazială nr. 10), Irina Iancu (Școala Gimnazială nr. 10), Andrei Gavril (Școala Gimnazială „Constantin Platon”), Tudor Măgirescu (Școala Gimnazială „Al. I.Cuza”), Codrina Grosu (Școala Gimnazială „Mihai Drăgan”), Alexandru Popescu (Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”), din Onești – Andreea Arhip (Școala Gimnazială „George Călinescu”), Andra Belceanu (Școala Gimnazială „George Călinescu”), Sabina Drăgan (Școala Gimnazială nr.1), Octavian Susanu (Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”), din Comănești – Eduard Doliș (Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”) și din Nicolae Bălcescu – Mariela Gălățanu (Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”)

                      – 9 absolvenți de liceu cu media 10 pe linie la Bacalaureat: Mihaela Antal-Burlacu (Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău), Teodora Bulichi (Colegiul Național „D. Cantemir” Onești), Maria Chiriac (Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău), Daniela Ghineț (Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinești), Ioana Jitaru (Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău), Cristina Ojog (Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău), Alexandra Pravăț (Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău), Andra Șoiman (Colegiul Național „D. Cantemir” Onești) și Larisa Vieru (Colegiul Național „Gr. Moisil” Onești).

                      S-a deschis biroul de evidență a populației din Tamași

                        Locuitorii din Tamași pot obține actele de identitate fără să mai vină în municipiul Bacău. Marți, 14 august, la ora 8,30, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP), amenajat în corpul A al Primăriei Tamași (lângă Poliție), și-a început activitatea.

                        „Prin deschiderea acestui serviciu de evidență a persoanelor, cei aproximativ 3.200 de cetățeni ai comunei vor obține un nou act de identitate mai ușor, fără a sta la cozi interminabile și fără a se mai deplasa la Bacău”, a declarat primarul Veronica Donțu. Inițiativa a fost sprijinită de Consiliul Județean și Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor, arată primărița.

                        Înființarea serviciului a presupus amenajarea spațiului, inițierea personalului, arondarea localității și avizarea de către direcția națională.

                        „Această realizare importantă face parte din programul de creștere a calității vieții omului de la țară, arată Veronica Donțu. Înființarea SPCLEP Tamași va duce la diminuarea cheltuielilor, la micșorarea timpului de așteptare pentru eliberarea unui alt act de identitate, dar și la reducerea numărului de persoane care din diverse motive continuă să păstreze acte de identitate cu valabilitate expirată sau locuiesc la noi fără viza de rezident”.

                        În viitorul apropiat, de acest serviciu vor beneficia și locuitorii comunelor Gioseni și Buhoci.

                        Incendiu de proporții la Buhuși

                          FOTO: Buhuși,net

                          Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață în orasul Buhuși.

                          Conform ISU Bacău, a luat foc acoperișul unei hale aflate în curs de modernizare, pe strada Gării.

                          Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproxumativ 600 mp la nivelul acoperișului.

                          Nu sunt victime.

                          Actioneaza pentru lichidare 3 autospeciale cu apă și spumă, un echipaj SMURD, o autoscara, precum și grupa operativa a ISU.

                          Războiul permanent

                          Detest violența, oricând și oriunde s-ar manifesta. Din acest motiv nu merg la stadion, nici în alte locuri care presupun mari adunări de fani sau protestatari și unde politețea dispare repede. Ce se întâmplă cu oamenii când devin „mulțime”? Se contaminează de emoția celorlalți, își pierd individualitatea, uită principiile.

                          În furia generală, scot la suprafață toate frustrările, indiferent care e sursa acestora. Supărați pe șefi, pe „bogați” în general, pe constructorul care i-a înșelat, pe autoritățile care nu repară străzile, pe ei înșiși, strigă și lovesc la adăpostul anonimatului. Ce am văzut, vineri, în Piața Victoriei? De toate: tineri pașnici care legănau pancarte, mame cu bebeluși în brațe, fugind din calea gazelor (apropo, oare s-a autosesizat Protecția Copilului?), protestatari și jandarmi care își împărțeau pumni, nu întotdeauna în porții egale.

                          Nu iau apărarea jandarmilor deoarece reprezintă Puterea și, fiind dotați cu bastoane, căști, bocanci, se pot apăra singuri. Revenind la protestatari, nu cred că indivizii care au încercat să intre în sediul Guvernului și au aruncat cu bucăți de asfalt sau alte obiecte sunt români veniți din străinătate ca să-și revadă familia. Și-au strigat și aceștia amarul adunat în anii trăți departe de casă, dar nu ei sunt cei care vor să răstoarne Guvernul.

                          Au plecat din țară pe vremea când la putere erau alte partide, țara avea alt premier, totuși nu le era deloc bine: le scădeau salariile, creșteau ratele, facturile etc. Aici sau afară, majoritatea respectă normele. Nu diaspora vrea să convingă Europa că trăim într-o dictatură. E condusă de o dictatură țara în care libertatea de a acuza și înjura e deplină? Nu este, dar poate ajunge sub altă dictatură, cea a străzii.

                          Încă sperăm că vom avea, în România, spitale regionale, autostrăzi, servicii medicale și sociale de înaltă calitate, dar nu vom reuși să le realizăm dacă vom fi într-un război perpetuu. Nu mă sperie protestele, ci strădania unora de a dărâma noaptea ceea ce se construiește ziua.

                          Centrul de Transfuzii Bacău are program normal pe 16 și 17 august

                            Nici nu a început bine săptămâna că se și pleacă în vacanță. Dacă 15 august este zi liberă, printr-o Hotărâre de Guvern s-a decis ca și zilele următoare, 16 și 17 august, să fie libere pentru bugetari, urmând ca acestea să fie recuperate ulterior.

                            Chiar și în aceste condiții, personalul de la Centrul de Transfuzii Bacău a decis să lucreze în această perioadă, considerând că e mai important să aibă activitate pentru a asigura nevoia de sânge.

                            „Împreună cu colegii mei, am luat această decizie, să lucrăm în aceste zile, pentru că în spitale este în continuare nevoie de sânge. Facem apel pe această cale către toți cei care doresc să vină și să doneze. Numai împreună putem salva vieți”, a declarat dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău.

                            Astfel, programul de lucru va fi normal în zilele de 16 și 17 august.

                            Amintim că donatorii au parte și de o serie de avantaje: scutire de la serviciu pentru ziua în care donează, șapte bonuri valorice, facilități în transportul public, respectiv gratuitate pentru o jumătate din abonamentul pe o linie, în luna următoare donării. În plus, donatorii fideli pot beneficia anual și de un set de analize complete gratuite.

                            Handbal/ Liga Zimbrilor: Amical, le merge rău

                            „CSMeii” încă nu țin pasul cu Zimbrii. Cel puțin nu în meciurile amicale. Sau, și mai exact, nu-l țin pe întreaga durată a amicalelor verii. Nou promovată în Liga Zimbrilor, CSM Bacău a disputat până acum cinci jocuri de verificare.

                            Toate pierdute. Mai întâi au fost cele trei înfrângeri din cadrul Memorialului „Mihai Mironiuc”, de la Suceava: 30-31 (13-14) cu CSU Suceava, 28-30 (13-12) cu CSM Făgăraș și 33-38 (16-15) cu Potaissa Turda. Au venit apoi eșecurile de weekend-ul trecut, de la Călărași.

                            Adversari de o altă caratură, rezultate pe măsură: 27-43 (16-20) cu Dobrogea Sud Constanța și 22-31 (12-14) cu Dunărea Călărași. După cum se poate observa, o altă constantă a acestor confruntări este apropierea „CSMeilor” de… Ianus, zeul cu două fețe: într-un fel a arătat tabela de marcaj în primul mitan și cu totul altfel s-a prezentat rezultatul final.

                            „Așa este, se pare că avem o problemă legată de repriza a doua. Dacă în prima repriză am ținut pasul inclusiv cu o echipă de talia Dobrogii Sud, în schimb după pauză am cedat foarte ușor”, a declarat antrenorul handbaliștilor băcăuani, Eden Hairi.

                            Tehnicianul a găsit și explicațiile: „Două ar fi motivele, în opinia mea. Pe de o parte, este pregătirea fizică. Deși ultimele teste fizice arată destul de mulțumitor, este clar că nu am atins vârful de formă și, de altfel, nici nu ar fi fost recomandabil să se întâmple lucrul acesta acum. A doua explicație e legată de numeroasele schimbări efectuate după pauză.

                            Avem 24-25 de jucători în lot, incluzându-i și pe componenții divizionarei A, iar la aceste amicale am rulat întreg efectivul. Este clar că există o diferență de valoare între titulari și rezerve, după cum e limpede că relațiile de joc încă suferă”.

                            Hairi nu este descumpănit de rezultate: „La Călărași am avut parte de un duș rece, dar am văzut cum este să joci contra unor echipe de top din Liga Zimbrilor. Am convingerea că lucrurile se vor regla cu timpul, iar în campionat, unde ne vom baza și pe stranieri, vom arăta o altă față. Eu sper să începem Liga Zimbrilor cu dreptul, învingând la Cluj”.

                            Până la debutul din campionat, CSM Bacău ar putea obține primele victorii ale verii la finalul acestei săptămâni, atunci când va găzdui cea de-a 13-a ediție a „Cupei Municipiului Bacău”.

                            Programul meciurilor de la „Cupa Municipiului Bacău”

                            Vineri, 17 august, ora 11.30: CSM Bacău- CSU Suceava. Ora 13.00: CSM II Bacău- CSM Reșița. Ora 17.30: HC Buzău 2012- CSU Suceava. Ora 19.00: CSM Bacău- CSM Reșița.
                            Sâmbătă, 18 august, ora 10.00: CSU Suceava- CSM Reșița. Ora 11.30: HC Buzău 2012- CSM Bacău. Ora 17.30: HC Buzău 2012- CSM Reșița. Ora 19.00: CSM Bacău- CSM II Bacău.

                            Tamaș, menajat

                            La amicalele desfășurate la Călărași, CSM Bacău nu a putut conta în teren și pe aportul lui Răducu Tamaș. Accidentat săptămâna trecută, la un joc-școală în care s-a lovit de bară, necesitând și un consult medical, portarul băcăuan a fost menajat la partidele cu Dobrogea Sud și Dunărea Călărași. „Tamaș este antrenorul nostru din teren, iar absența sa în meciurile de la Călărași s-a simțit. Este un adevărat lider”, a spus Eden Hairi despre portarul „CSMeilor”.

                            Se joacă la Sala Sporturilor

                            Deși greva generală a angajaților din unitățile aflate în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului a continuat și ieri, „Cupa Municipiului Bacău” la handbal masculin nu se află în pericol de a nu se disputa în Sala Sporturilor. „Chiar dacă revendicările și problemele noastre nu vor fi rezolvate între timp de MTS, competiția de handbal se va ține în Sala Sporturilor. Vom deschide sala, dar, cel mai probabil, va fi nevoie de personal pus la dispoziție de CSM pentru bunul mers al competiției deoarece angajații DTS vor rămâne în grevă”, a explicat liderul SNST Bacău, Tudorel Gherasă.

                            5 septembrie
                            este data de începere a Ligii Zimbrilor, în prima etapă, CSM Bacău întâlnind în deplasare pe U Cluj, care a luat locul Vasluiului

                            ULTIMELE ȘTIRI