miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2488

Manifestări dedicate aniversării nașterii mentorului Școlii „Ghiță Mocanu”

La 31 martie, Ghiță Mocanu (1938 – 1993), pictorul și profesorul oneștean care a făcut celebru Cercul de desen „Ion Diaconescu”, ar fi împlinit 80 de ani și s-ar fi bucurat pe viu de recunoștința și admirația celor care i-am fost elevi și a tuturor iubitorilor de frumos. Profesorii și elevii școlii gimnaziale din Onești care îi poartă numele, fosta Școală nr. 5, au dedicat memoriei admirabilului profesor și sensibilului artist plastic o serie de acțiuni înscrise în Programul „Săptămâna altfel”.

Școala „Ghiță Mocanu” a organizat, astfel, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, manifestări tematice prin care elevii să afle aspecte din activitatea profesorului și artistului. „Un sprijin permanent – spune directoarea școlii, Otilia Bârgăoanu – am primit și din partea unor colegi inimoşi şi devotaţi, prof. înv. primar Constandiș Geta și Doina Brumă – coordonatori, Nicoleta Sălbatecu – coordonatoarea trupei de teatru «Alfa», cu care s-a realizat o înregistrare a unei poezii mult îndrăgită de Ghiță Mocanu, «Ora de dictare», Diana Manea – observator și Camelia Cartaș – responsabila IT a proiecțiilor de imagini pregătite pentru elevi și profesori”.
A fost proiectat, cu acest prilej, un film autobiografic al regretatului profesor, iar o emoţie evidentă a apărut în momentul în care în sală a fost auzită vocea sa.

Mărturisirea de credinţă a profesorului Ghiță Mocanu era că doar cine iubeşte copiii trebuie să reprezinte călăuza pedagogiei moderne. „A reuşit atât de bine să-şi motiveze discipolii – a pecizat Otilia Bârgăoanu – tocmai pentru că a ales să transmită elemente de limbaj plastic prin unele activități ludice. Bogata sa experiență didactică, internă şi internaţională, a pus bazele unei noi generaţii de dascăli. Şi astăzi Cercul «Ion Diaconescu-Ghiţă Mocanu» are porţile larg deschise în fiecare sâmbătă pentru învăţăceii talentaţi sau curioşi, care se pregătesc aici sub egida doamnelor Constandiș Geta – prof. înv. primar și Doina Brumă”.
Având convingerea că învăţarea e mult mai eficientă prin joc, Ghiță Mocanu a ales să transforme totul într-o poveste şi s-o lase mărturie peste timp și sub forma unei cărţi: „Călătorie în Ţara lui Cromo Împărat”, care poate fi răsfoită la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”. Biblioteca gazduiește, timp de o lună, şi o expoziţie cu lucrările consacratului pictor, în care sunt prezentate lucrări semnate Ghiță Mocanu aduse pe simeze de oneștenii care le dețin.

„Pace eternă, domnule profesor, pentru că aici, la noi,în Cercul de desen Ion Diaconescu-Ghiță Mocanu, se formeză în continuare artişti, a căror recunoştinţă şi respect vor trece peste nemărginirea timpului!”
Otilia Bârgăoanu, directoarea Școlii Gimnaziale „Ghiță Mocanu”

Poliția în acțiune

    Posesor de mandat European de arestare, reţinut de poliţişti

    La data de 30 martie a.c., polițiștii de investigaţii criminale, în urma unei descinderi domiciliare efectuată pe raza oraşului Buhuşi, au identificat și reținut un bărbat de 54 de ani, din localitate, posesor al unui mandat european de arestare, emis de statul italian, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
    Bărbatul a fost încarcerat în Centru de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoartului de Poliţie Judeţean Bacău şi urmează să se efectueze demersurile necesare în vederea declanşării procedurii de predare către autorităţile italiene.

    Conducea sub influenţa alcoolului

    La data de 30 martie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunei Dealu Morii, au depistat în flagrant pe DJ 241, un conducător auto în vârstă de 42 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Adjud unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

    Suspecţi de furt calificat, reţinuţi de poliţişti

    În urma investigaţiilor specifice desfăşurate de poliţiştii de la Secţia 1 Poliţe Bacău, la data de 30 martie a.c., doi bărbaţi de 50 şi 37 de ani, din Bacău, suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore.
    Aceştia, în perioada 04 – 15 martie a.c. ar fi pătruns prin efracţie în incinta a două societăţi comerciale din municipiul Bacău de unde au sustras mai multe pachete de ţigări. Astfel, punând în aplicare două mandate de percheziţie emise de Judecătoria Bacău la domiciliul suspecţilor, poliţiştii au identificat şi ridicat mai multe mijloace şi materiale de probe, precum obiectele de vestimentaţie şi obiectele metalice folosite la data comiterii faptelor de către cei doi.
    De asemenea, poliţiştii au identificat în fişetul de la locul de muncă al bărbatului de 37 de ani, patru pachete de ţigări similare cu cele sustrase din societăţi, precum şi o pereche de încălţăminte, folosită de suspect în momentul săvârşirii faptelor.
    Poliţiştii continuă cercetările iar cei doi în cauză urmează să fie prezentaţi Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă.

    Eveniment rutier în Bacău

    La data de 30 martie a.c, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Milcov din Bacău.
    Din cercetări a rezultat că, un bărbat de 40 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Milcov, nu a acordat prioritate de trecere unei bătrâne de 77 de ani, din localitate, angajată regulamentar în traversarea străzii, provocându-i vătămări corporale, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare negativă, ulterior, acestuia fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Prăvălia din Pleșcoi s-a deschis la Orizont

      Prăvălia din Pleșcoi face clar notă discordantă cu magazinele aliniate la parterul blocului nr. 114 de pe Calea Mărășești. Amplasată fix între un magazin de obiecte sanitare și un altul cu detergenți, magazinul deschis sâmbătă, 31 martie 2018, este foarte vizibil prin sigla verde care contrastează foarte bine cu fundalul maro închis al prăvăliei. Pentru cei care nu au înțeles încă unde este poziționată Prăvălia din Pleșcoi, ei bine, cel mai bun reper este stația de autobuz Orizont, în linia de magazine cu tot ce înseamnă operator TV și de telefonie mobilă. Dacă nici așa nu-l vedeți, simțul olfactiv vă va conduce direct în pragul prăvăliei.

      De cum îi treci pragul, mirosul mirodeniilor îți trezește toate simțurile. Celebrii cârnați afumați de Pleșcoi, jambonul, porcul copt, slănina, lebărul, jumările, carnea fiartă din borcane sigilate cu untură, carnea proaspătă de berbecuț, pastrama de oaie și de porc, babicul picant și ghiudemul savuros, șunca fiartă și condimentată cu cimbru și usturoi, micii și toba ce îți testează papilele gustative, cârnațul de vită cu un gust inconfundabil, … toate acestea îi așteaptă pe pofticioși la Prăvălia din Pleșcoi , din cartierul Orizont. Aici este raiul băcăuanilor care apreciază produsele tradiționale românești.

      Carnivorii găsesc aici produse făcute după rețete vechi, făcute doar cu ingrediente naturale. Cei care nu sunt convinși însă de calitatea produselor, pot degusta bunătățile, fie la ședințele de degustare, fie direct la tejghea. Provocarea numită Prăvălia din Pleșcoi este o afacere prin franciză și a fost lansată pe piața băcăuană a cărnurilor de Răzvan Stanciu (Buzău) și Vlad Chef (Bacău), parteneri de succes.

      “Când vorbești despre calitate cauți cel mai bun produs. Suntem singurii din țară care avem certificat OSIM pe un produs de bază. Pe eticheta produselor nu veți găsi decât condimente de calitate: sare, usturoi, cimbru, ardei iute și boia. Produsele noastre sunt coapte și afumate cu fum de fag, au un gust unic și îți stârnesc curiozitatea de a încerca mereu ceva nou”, declară Vlad Chef.

      “Îi așteptăm pe băcăuani cu rafturile ticsite de bunătăți, preparate tradiționale din carne, dulcețuri și mirodenii. Sunt convins că gurmanzii ne vor trece pragul, ispitiți fiind de aromele produselor noastre. Îi așteptăm în prăvălia noastră pe toți cei care vor să guste din produse! Avem între 5 și 7 produse de oaie, iar restul de până la 40, conțin vită și porc. Gama diversă de produse poate satisface gusturile fiecărui client”, declară Răzvan Stanciu.

      Vlad Chef si Razvan Stanciu au pus in Bacau bazele unei afaceri de succes/foto: Ioan Bisca

      Băcăuanii care au trecut sâmbătă prin fața magazinului s-au oprit, au admirat, au făcut mercurialul prețurilor, au gustat și au sfârșit prin a cumpăra. Ce-i drept, pe alocuri, unele prețuri sunt la fel de piperate ca ardeiul iute din compoziția babicului, însă, calitatea produselor face toți banii. De exemplu, cârnații de vită se vând cu 40 de lei kg, purcelul copt are același preț, iar un produs crud uscat poate ajunge chiar și la 62 de lei.

      Untura de porc este 7 lei, ciolanul de porc poate fi cumpărat cu 19.50, slănina fiartă și condimentată ajunge la 24 de lei, toba se dă cu 37 de lei/kg, pieptul crud afumat este 32 de lei, iar prețul cărnii de berbecuț variază între 25 și 34 de lei. Restul prețurilor le puteți afla singuri, chiar din prăvălie. Vă asigur însă că uitați repede de bani când descoperiți mirosul îmbietor al produselor.

      De regulă se întâmplă ca atunci când guști o bucată, să mai vrei una pentru ca în final să cumperi câte o bucățică din toate pentru a face un platou tradițional. Dacă produsul este bun, de multe ori, banul nu mai contează. Și dacă poftiți la o dulceață de morcov, la o dulceață de lapte cu ness sau o acreala de corcodușe, treceți și pe la raftul cu borcănele viu colorate și gusturi fine.

      Nu vă temeţi! Isus Nazarineanul cel răstignit a înviat!

      Pr. Isidor Dâscă, paroh şi decan de Bacău

      Un domn, ca atâţia alţii, a ocolit tot anul biserica şi nu şi-a bătut capul cu Dumnezeu şi cu cele sfinte. Caracterul de creştin şi l-a uitat; credinţa şi-a îngropat-o în cripta indiferenţei, a comodităţii, a preocupării numai de cele materiale. Astăzi, însă, în ziua de Paşti, uşa amintirii i s-a deschis ca să intre şi el la Oaspetele pascal. Necazul este însă că Cel Înviat nu intră în acest joc. Isus nu este dispus să fie oaspete de o zi. El aduce bucurie pascală numai în inimia aceluia care nu-l primeşte ca musafir care mâine seară îi spune: „Drum bun!”, dar îi spune: „Rămâi cu noi Doamne!”.

      Evangheliştii descriu cu sinceritate comportamentul ucenicilor lui Isus în vinerea mare. Deşi l-au iubit foarte mult, ei nu au reuşit să înţeleagă cum a putut Isus permite să se întâmple toate cele întâmplate în acea zi. Ei au voit un Mesia puternic, victorios. Dar nu a fost aşa. Cine ar putea să îi acuze de laşitate, atunci când văzând înfrângerea Învăţătorului, a conducătorului lor. În fiinţa lor a coborât teama!

      Ei nu bănuiesc că Domnul îi conduce intenţionat pe cărările dumnezeirii pentru a se trezi din imaginaţiile lor cu iz pământesc. Căile Domnului nu sunt căile omului.

      Apostolii stau tăcuţi, posomorâţi, cufundaţi în întunericul descurajării, în imaginaţia lor strâmtă. Ei veghează pentru că în inima lor s-a instalat un musafir nedorit: teama. Cine ar putea aştepta curaj de la nişte soldaţi care şi-au pierdut comandantul? În zadar au frecventat şcoala lui Isus, dacă acum la marele examen sunt aproape să cadă!

      Este o stare regretabilă, dar omeneşte de înţeles. Pentru aceasta Isus nici nu le face reproşuri. El ştie că această înfrângere nu poate fi transformată în victorie cu niciun fel de putere omenească. A venit deci ceasul ca să folosească arma minunată a puterii sale dumnezeieşti. Credinţa apostolilor nu a fost înviată de vreo lucrare omenească genială. Uşile şi ferestrele nu au fost deschise de către nişte fantasme autoamăgitoare, ci de către Cel Înviat, care a apărut între ei.

      Un renumit scriitor francez i-a spus regelui Ludovic al XIV-lea: „Alteţă, pe fiecare mormânt sau cruce de mormânt este scris: aici odihneşte cutare sau cutare. Numai un singur mormânt există în lume care strigă fără încetare: «A înviat, nu este aici!»”.
      Învierea lui Isus ar fi pentru noi o palidă consolare dacă s-ar reduce exclusiv la persoana sa. El s-a contopit definitiv cu noi şi a semănat şi în noi sămânţa învierii. El a legat cu noi o alianţă veşnică şi, luând asupra sa soarta noastră, vrea s-o încoroneze cu gloria învierii sale. E drept că acest lucru nu se întâmplă după ordinea materiei, dar trece dincolo de lumea palpabilă. Deci, sunt de înţeles multele dubii care însoţesc această promisiune.

      Era o dată un om care compătimea omizile. Să te târăşti mereu de pe o creagă pe alta, de pe o frunză pe alta, şi tot timpul şi energia le foloseşti numai pentru a mânca! Să nu priveşti strălucirea soarelui, să nu admiri frumuseţea culorilor curcubeului, să nu auzi concertul pe mii de voci ale naturii? Dacă omizile ar bănui, se gândea bietul nostru om, că într-o zi se vor transforma în fluturi multicolori, cu cât le-ar fi viaţa mai veselă, mai consistentă. Dacă ar recunoaşte că viaţa nu constă numai în mâncare! Şi, gândind la acestea, el le-a vorbit omizilor: „Ridicaţi-vă capul căci e aproape ziua eliberării! Nu va mai trebui să vă târâţi pe frunze căci vă vor creşte aripi colorate care vor sclipi în lumina soarelui de vară! Veţi fi libere, veţi putea zbura din floare în floare ca să adunaţi şi să mâncaţi miere în locul frunzelor fără gust”. Omizile, însă, nu puteau crede toate acestea. Nu ne prosti, a spus el, nu ne vor opri de la consumarea frunzelor fragede!

      Iată, aceasta era părerea omizilor din fabulă şi, asemenea lor, este părerea multor semeni de-ai noştri. Mulţi nu cred în înviere, mulţi îl neagă pe Dumnezeu, mulţi spun: „Nu ne mai prostiţi: lăsaţi-ne pământul cu lucrurile sale şi ne este de ajuns!”.

      Noi însă credem că Isus a învins moartea prin înviere şi că nu va învia şi pentru noi. În această speranţă noi îngenunchem în faţa mormântului lui Isus. Inima ne este plină de teamă, nesiguranţă şi dubii. Colindăm căile vieţii şi cu tristeţe vedem acel cortegiu care vrea să-l înmormânteze din nou pe Isus cel Înviat. În acest pas funerar merg cunoscuţi, rude, membrii ai familiei noastre. În zadar îi chemăm în rândurile noastre cu insistenţele, rugăciunile şi îndemnurile noastre. Nu avem putere să deschidem uşa sau fereastra în inimile semenilor noştri care şi-au părăsit credinţa. De aceea, nu ne mai rămâne decât o singură armă puternică: rugăciunea. Doamne Isuse înviat din morţi te rugăm: fă-ne părtaşi şi fă-i părtaşi pe toţi oamenii de învierea ta glorioasă!

      Vă dorim sărbători fericite şi credinţă puternică în Cristos cel Înviat. Nu vă temeţi! El este puterea şi speranţa noastră!
      Cristos a înviat!

      Pr. Isidor Dâscă,
      paroh şi decan de Bacău

      Ce facem în weekend?

      Premiere cinematografice:
      -Mary Magdalene, distribuție: Joaquin Phoenix, Rooney Mara, Chiwetel Ejiofor
      -Ready player one, regia Steven Spielberg
      -Peter Rabbit , film de animație

      Expoziții * Spectacole * Concerte

      Vineri

      Salonul de Primăvară al Artei Naive, deschidere ora 13.00, la Centrul de Cultură „George Apostu”;
      Îmblânzirea Scorpiei de W. Shakespeare, ora 18.00, Teatrul Municipal „Bacovia”;
      Concert Jukebox & Bella Santiago, ora 22.00, Valhalla.

      Sâmbătă

      Folk, Frate! vine la Villa Borghese de la ora 19.00;
      X Tour – Andrew Dum la Cafea cu Lapte, ora 22.00;
      Hpnotiq Live Louder Party by Mixology, ora 22.00.

      Duminică

      Jandarmeria mai aproape de tine!, ora 10.00, parcul Cancicov;
      Spectacolul „Prenumele” regia Răzvan Săvescu, ora 19.00, Teatrul Municipal „Bacovia”;
      Concert Țapinarii – Mauro’s Pub & More, ora 20.00.

      Sport
      -vineri-duminică, Bazinul de Înot, Campionatul Național de Sărituri în Apă pentru Senori, Tineret și Juniori;
      -sâmbătă, ora 13.30, Sala Sporturilor, Știința Bacău-CSU Târgoviște, handbal feminin divizia A;
      -sâmbătă, ora 17.00, Sala Sporturilor, Știința Bacău- Agroland Timișoara, volei feminin divizia A1.

      Aproape totul despre aprilie

      Răspuns la o întrebare nepusă

      Am discutat despre faptul că numele lunii februarie se prescurtează cu patru litere – febr. –, nu cu trei, conform excepţiei de la următoarea regulă: se transcrie prima silabă din cuvânt şi prima consoană din silaba următoare (mart., nu *mar.; sept., nu *sep.). Dacă însă acelei consoane îi urmează o lichidă (r sau l), aceasta va face parte din abreviere (febr., nu feb.). În mod similar se petrec lucrurile cu aprilie. Cel ce cunoaşte regula în forma primară va abrevia incorect *ap. (prima silabă este a-, iar consoana care îi urmează este p); excepţia îl obligă să preia şi lichida r, alcătuind abrevierea apr.

      Etimologii

      Sunt discutate patru surse: etrusca, slava veche, greaca şi latina. Interesantă este poziţia lui Al. Graur în această chestiune: într-un articol publicat în revista „Viaţa românească” (Iaşi, nr. 3-4/1932, pp. 275-276), acceptă fără dubii teoria lui Émile Benveniste (1902-1976) „că aprilie este luna zeiţei Venus”. Şapte ani mai târziu, va scrie: „Aprilie era luna zeiţei Apro, iar aceasta îşi datora numele etrusc unui împrumut din grecescul Aphrodita, zeiţa frumuseţii, dar şi a fecundităţii” („Tempo”, 13.04.1939). Să fie de vină neîncrederea datorată vârstei lingvistului francez, care nu împlinise 30 de ani?

      Atestare

      Este menţionat în „Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601”, de Nicolaie Costin. După Alexandru Ciorănescu, este un cuvânt introdus de biserică.

      Variante

      Popular i se spune prier. O variantă prescurtată este april, întâlnită şi la alte luni: ianuar¸ februar, mart. Dicţionarele o consideră ori un regionalism (DEXI; prea puţin!), ori o variantă lexicală (DEX; prea mult!). Părerea noastră este că forma april ar trebui recunoscută ca un termen popular.

      Însuşire şi nu prea

      Cu sufixul -(i)n s-a format adjectivul aprilin, cu care lexicologii nu sunt de acord: este o „creaţie artificială, folosită numai în poezie (de ex., la Ion Pillat)” – Al. Ciorănescu. Noi nu putem accepta altceva: „Noul dicţionar universal al limbii române” (NDULR, 2006) îl etichetează direct ca adjectiv în combinaţia „luna aprilie”, când de fapt el rămâne substantiv; sintactic, este o apoziţie determinativă.

      Să evităm pleonasmele!

      Aflăm (din DEXI) că aprilie este luna „care urmează după martie”. Ameninţat de pleonasmul „urmează după”, NDULR preferă o explicaţie mai largă: „a patra lună a anului (precedată de martie şi urmată de mai”.

      Cum pronunţăm…

      Chiar dacă simţim că ne e mai uşor să rostim în trei silabe (*a-pri-lie), trebuie să facem efortul de a respecta hiatul (a-pri-li-e).
      … şi cum prescurtăm

      Avem la dispoziţie trei modalităţi de a nota data: cu cifre romane (IV), cu cifre arabe şi puncte (.04.) sau cu cifre arabe şi cratime (-04-), în situaţia în care nu dorim să folosim abrevierea discutată mai sus: apr.

      Sensuri comune, în ipostaze lirice

      Colocvial, aprilie corespunde anotimpului primăvara, iar meteorologic devine sinonim cu „schimbător/capricios”. Eminescu le-a surprins pe amândouă în poezie: „Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,/ Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil” („Despărţire”), respectiv „Pătimaş şi îndărătnic s-o iubeşti ca un copil/ Când ea-i rece şi cu toane ca şi luna lui april” („Scrisoarea IV”).

      Poetul lunii

      Este Emil Botta (1911-1977), iar volumul, de debut, se intitulează „Întunecatul April” (1937). Fiinţa-i însăşi îi apare poetului ca o enigmă: „Oare ce mi-a scris pe frunte afurisitul destin/ cu litere fine, cu o pană de venin?/ Am întrebat savanţii lumii cu feţe de iască,/ dar nici unul n-a ştiut să-mi citească” („A fost un mister”).

      Lecţii în pomicultură pentru fermierii de pe Valea Trotușului

      Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Bacău, în colaborare cu firma ProGreen din Onești, a organizat, zilele trecute, prima demostrație practică privind tăierile de sezon la pomii fructiferi. Acțiunea, derulată pe proprietatea pusă la dispoziție de firma oneșteană, a reușit, în mod surprinzător, să suscite interesul a zeci de fermieri, oameni de afaceri sau simpli gospodari de pe Valea Trotușului.

      „Cred că orice român are în curte sau pe lângă casă unul sau mai mulți pomi. Iar, până să vină un specialist care să-i îngrijească pomii, fiecare încearcă să învețe, mai nou de pe internet, metodă care nu dă rezultate de fiecare dată. În această zonă, nu au mai fost organizate lecții practice în pomicultură de foarte mult timp. De aici și interesul crescut al locuitorilor zonei pentru demonstrația de acum”, a declarat dr. ing. Florin Acatrinei, specialist în pomicultură la DAJ Bacău, deţinătorul unei extrem de apreciate pepiniere de pomi fructiferi – Pomaltoi.

      „Am avut cerere pentru astfel de demostrații practice încă de acum un an, iar lecția de foarte bună calitate prezentată de domnul Acatrinei i-a încântat foarte mult pe participanți. Prin urmare, s-ar putea să repetăm astfel de acțiuni, ba chiar să ne extindem și pe zona tratamentelor fitosanitare, solicitând sprijinul Direcției Fitosanitare Bacău. Trebuie să-i ajutăm cât mai mult pe micii producători, pentru că la ei nu se uită prea multă lume, doar noi, comercianții de inputuri”, a declarat ing. Radu Marian Apostu, gazda evenimentului. Pentru început, cei prezenți au urmărit pe viu cum se realizează corect plantarea unui puiet de pom fructifer, trecând prin toate etapele, de la fasonarea rădăcinilor la fertilizarea pomului, inclusiv regulile care trebuie respectate pentru a garanta viața și dezvoltarea plantei.

      A urmat demostrația propriu zisă de tăiere a ramurilor la meri, peri și pruni. Astfel, participanţii au aflat detalii legate de modul cum trebuie să se regleze încărcătura de rod a pomului, cum să-i limiteze înălţimea sau să-i formeze coroana, primind și sfaturi despre tratamentele pe care trebuie să le aplice pomilor care prezintă diferite boli de sezon.

      „Acțiunea a fost extrem de interesantă, dar mai ales educativă, de aceea cred că ar trebui să fie promovate mai mult astfel de lecții practice. Sigur că Oamenii aleg să consulte internetul, când au nevoie de sfaturi, dar o demontrație practică este cu totul altceva. Explicațiile sunt mult mai la subiect și mult mai metodic oferite, mai ales că ele vin de la un specialist recunoscut în domeniu”, ne-a spus Sorin Plop, silvicultor din zona Coțofănești.

      „Totul a fost explicat pe înțelesul tuturor, de la plantare până la culesul roadelor. Plecăm de aici cu un bagaj de cunoștințe adecvat pe care să-l aplicăm, ulterior, în curțile noastre”, a completat Cristian Tudor, din Târgu Ocna. Cei prezenți au mai aflat și multe noutăți despre materialul săditor pe care este indicat să-l folosească, de valoarea soiurilor clasice, dar şi de cele mai nou apărute, precum şi de sursele autorizate de procurare a puieţilor de pomi fructiferi. Seria demonstraţiilor practice va continua, în această primăvară, şi în localităţile din apropierea Bacăului, următoarea lecţie urmând a fi programată, cel mai probabil, în zona comunei Poduri, de lângă Moineşti.

      „Dimineața de după premieră mă trezesc cu un gol și cu o tristețe pe care nu știu cum și cu ce să le umplu.”

      Ivona Lucan: Care a fost sau este cel mai îndrăgit/incomod rol din cariera ta actoricească?

      – Alina Simionescu: Cel mai îndrăgit spectacol (și cel mai dificil rol) – Requiem, regia Alexander Hausvater. Aceasta a reprezentat o a doua întâlnire memorabilă pentru mine. Rolul a fost ofertant și frumos, dar, în același timp, a fost dificil și incomod, din cauza complexității personajului, mai ales că la acea vârstă nu aveam foarte multă experiență. Nici de viață și nici de scenă. Efortul, implicarea și dăruirea fiecăruia au dat roade și s-a ajuns la un întreg sublim de care-mi amintesc cu drag.

      – Povestește-ne puțin despre sosirea ta în acest Teatru.

      – Bucuria de a fi pe scena acestui teatru, în acest oraș mi s-a întâmplat acum 11 ani în urma unui concurs de angajare, unde am ales să particip, cu toate că scoseseră la concurs cinci locuri pentru băieți. A fost o perioadă benefică. Atât pentru mine, cât și pentru teatru. Astfel, am avut șansa să debutez în spectacolul Ploaia care nu încetează, regia Theo Herghelegiu, care pe cât de exigentă, pe atât de generoasă și de prietenoasă a fost cu actorii, indiferent de experiența fiecăruia.

      – Ce momente de „cumpănă” sau mai puțin plăcute ai întâmpinat în teatru de-a lungul timpului?

      – Un moment neplăcut și inevitabil pentru mine se întâmplă atunci când se încheie lucrul la un spectacol. Se creează o poveste și o energie în interiorul echipei și dimineața de după premieră mă trezesc cu un gol și cu o tristețe pe care nu știu cum și cu ce să le umplu.

      Ivona Lucan,
      Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”

      Duminica Floriilor

      Dumnezeiesc popas în urcuşul duhovnicesc din Postul Paştelui este întâlnirea noastră cu Mântuitorul Hristos la porţile Ierusalimului în duminica a şasea din post numită din vechime şi Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor, ce ne reaminteşte de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea sfântă. Este ultima şi cea mai înălţătoare Duminică înainte de sărbătoarea Învierii. Acum se încheie Postul Mare şi începe Săptămâna Patimilor. Duminica Intrării în Ierusalim este socotită ca un preludiu al Patimilor, dar şi ca o poartă spre Înviere. Se împlineşte profeţia Sfântului Prooroc Zaharia care a scris: „Bucură-te foarte fiica Sionului, veselește-te fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare şezând pe mânzul asinei.” (Zaharia IX,9).
      Sărbătoarea coincide cu biruinţa definitivă a primăverii asupra gerului iernii şi cu renaşterea la viaţă a naturii. Cu câteva zile înainte, Mântuitorul îl înviase pe Lazăr – „prietenul său” cel mort de patru zile, fratele Martei şi al Mariei în Betania. Atrage în mod firesc atenţia tuturor asupra Sa prin această minune şi în acelaşi timp hotărârea mai -marilor iudeilor arhierei şi farisei de a-L ucide devine definitivă şi stringentă.
      Mântuitorul vesteşte Ucenicilor a treia oară patimile, moartea şi Învierea Sa: „Iisus i-a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici şi le-a spus lor pe cale: Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor, şi-L vor osândi la moarte; şi-L vor da pe mâna păgânilor să-L batjocorească şi să-L biciuiască şi să-L răstignească, dar a treia zi va învia.” (Matei XX,17-19).
      Aceasta este esenta sărbătorii: intrarea în Saptămâna morţii, în Săptămâna Patimilor, este o intrare necesară tocmai ca la finele ei să ne confrunte cu marele eveniment al Învierii.
      Să ne înveţe prin propria Lui Înviere nemurirea.
      Iisus trimite ucenicii din Betfaghe de unde erau, într-un sat, să-I aducă o asină cu mânzul ei. Încalecă pe „fiul asinei” şi intră smerit în Ierusalim, dar aici este primit ca un împărat: oamenii îşi aştern hainele în calea Sa, ţin în mâini ramuri tăiate din copaci şi de peste tot se aude strigarea: „Osana, Binecuvântat este Cel Ce vine în numele Domnului! Binecuvântată este Împăraţia care vine, a părintelui nostru David! Osana, întru cei de sus!” (Marcu XI,9-10).
      Mântuitorul este recunoscut şi aclamat în mod solemn prima dată ca Mesia, Fiul lui David; ca prooroc din Nazaretul Galileii (Matei XXI,10-11) şi acceptă să fie numit aşa, „Osana” având sensul de „mântuieşte”.
      Începând din Duminica Intrării în Ierusalim, Biserica rememorează prin rânduieli speciale – deniile, toate evenimentele ce vor urma: vinderea, arestarea, judecarea, condamnarea la moarte, patimile, răstignirea, urmând ca la final, noi toţi creştinii ce ne-am pregătit în urcuşul duhovnicesc al Postului Mare „să murim păcatului şi să înviem vieţii” odată cu Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

      Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

      Hublou / Capacitatea de uimire

        În educația intelectuală, morală și sentimentală a fiecăruia dintre noi, părinții sunt cei care au cuvântul cel mai greu de spus. Mama și tata joacă un rol hotărâtor în devenirea noastră, dar nu în același fel, ci într-un chip distinct. De regulă, despre mamă se vorbește mai mult, ea fiind pentru un copil ființa cea mai apropiată, cea mai dragă, pe când tatăl întruchipează, mai curând, autoritatea. Un tată bun te ajută să te construiești, să-ți găsești drumul în viață, e atent la felul în care înaintezi pe calea aleasă, te veghează ca să nu te rătăcești. Și este un mare noroc să ai un astfel de tată.

        Am citit recent un mic eseu (publicat în „Dilema”) pe această temă, aparținând Magdei Cârneci. O fiică norocoasă, fericită. În „Lecția înminunării”, ea își evocă părintele, pe Radu Cârneci, după plecarea acestuia dintre noi. Magda, pe care o cunosc de când eram la gimnaziu, și ne întâlneam la niște concursuri școlare de recitări, vorbește în câteva rânduri de o mare sensibilitate despre un întreg univers care se închide „odată cu pleoapa care a coborât definitiv peste o privire albastră”, despre „tot misterul unei persoane care pleacă dincolo odată cu ea”. Tulburătoare gânduri, trăiri, emoții. Ea a trăit, a crescut lângă un tată-poet, ceea ce este „puțin diferit”. Asta înseamnă, după cum povestește ea însăși, că s-a născut într-o casă plină de cărți, unde a respirat, zi de zi, „litere, texte, șpalturi de revistă, poezie”.

        O casă în care soseau mereu noi volume de versuri, albume de artă românești și străine. Dar cel mai important a fost faptul că era o casă vie, deschisă, un loc în care veneau numeroși artiști, unde se întindeau mese peste mese, în timp ce aceștia vorbeau, recitau, cântau și beau vin. Trebuie să fi fost teribil de frumos să te afli în mijlocul acelei forfote creatoare, vesele, să te bucuri de acea „ambianță umană sprințară, inspirată, boemă”.

        Magda spune că tatăl ei emana în juru-i „o anume stare de spirit, ușor exaltată”. Și care ei i-a făcut atât de bine, pentru că spiritul, sufletul i s-au deschis spre „sentimente mai rare, de uimire și încântare”. Acum, când tatăl ei nu mai este, ea își amintește cele mai frumoase momente trăite împreună, excursiile, drumețiile prin munți, entuziasmul, extazierea, „uimirea încântată” pe care el i le transmitea, simțite în fața „majestății naturii, a imensității cerului și pământului”. Au văzut împreună păduri bătrâne, adânci și sălbatice, munți, dealurile lui natale de lângă Râmnicu Sărat, poeni pline de flori.

        Magda este o cunoscută și apreciată poetă, așa că fiecare cuvânt scris de ea te mișcă, te umple de căldură, de o tandră emoție. Când evocă „bucuria pură cu care înveți de la el să privești frumusețea unui bujor, până ești absorbit în bulboana lui roșie, în abisul lui parfumat”, chiar simți grația acelei clipe, te trezești împresurat de miresme învolburate, devii captivul acelui moment îmbătător, de fericire olfactivă. Ce grozav este să ai un astfel de tată, alături de care poți avea superbe revelații, poți sfida limitele, dezmărginindu-te prin „înminunare”!

        Să ai așa un ghid prețios în calea spre descoperirea sublimului, a acelor sentimente, trăiri unice, vibrante, care te fac să descoperi gustul bun al vieții și te conduc spre starea aceea de fericire fără nume, în care lumea îți apare din nou încântătoare, re-vrăjită. Fără capacitatea de uimire mereu reînnoită, fără o privire proaspătă, neatinsă de zgura banalității, accesul la transfigurare, la subtile alchimii, ne este interzis. Rămânem limitați, cu simțurile seci, tocite, cu mintea blazată, striviți de o realitate constrângătoare, urâtă, diformă, sufocați de un aer greu, stătut, irespirabil. Și asta e teribil de întristător. Nu ar fi mai bine și mai frumos să luăm lecții de înminunare?

        Un (nou)… selfie al sufletului

          Cât de important este un jurnal? „Pierd câteva ore citind ziare și reviste. Mă interesează prea mult întâmplările din afară şi parcă nu mă pot interesa suficient de cele din mine”, spunea Liviu Rebreanu în „Spovedanii”… Introspecția, înțelegem, angajată în slujba unui jurnal, poate fi și o strategie de autocunoaștere, de autodescoperire, de… împrietenire cu propriul Eu („…mă pot interesa suficient de cele din mine.”) Ce este un jurnal? Un fel de selfie… clasic al sufletului?

          O developare a sufletului? Unde este granița dintre jurnalul intim și cel destinat publicului?… Jurnalele cele mai vechi se găsesc în cultura japoneză, unde au existat, încă din perioada medievală, celebrele „caiete de pernă”. Editura Humanitas (2015) a publicat „Cartea pernei (Confesiunile unei doamne de onoare la curtea imperială japoneză)”, jurnalul intim semnat de Sei Shōnagon. Aceasta a scris despre lumea intimă a curții, redată sub forma unor liste, amintiri și anecdote, gânduri și păreri personale legate de cele mai diverse teme. „Am scris, zice ea, în cartea asta lucruri pe care le-am văzut cu ochii mei și la care m-am gândit, în ceasurile lungi de răgaz petrecute acasă, fără să-mi treacă vreodată prin minte că le vor citi și alții. Temându-mă ca nu cumva vreunele dintre însemnările mele mai nechibzuite să li se pară unora prea îndrăznețe și supărătoare, am făcut tot ce mi-a stat în putință să le țin ascunse, dar socotelile mele nu prea s-au potrivit și uite că totul a ieșit la iveală”… Suntem în jurul anului 1000 cu Sei Shōnagon și jurnalul ei pare a fi un gen special de freudiană defulare. Ea nu putea decât privi, nu avea, ca doamnă de onoare, dreptul la opinie publică, așa că…

          Acestea sunt unele dintre gândurile care m-au vizitat, citind noua provocare a lui Cornel Galben, „Pe față și pe dos” (Corgal Press, Bacău, 2018), jurnal… intim-public al anului 2017, continuator al precedentelor: „Ieșirea în lume” (2012), „Ultima sută” (2013), „Primul prag” (2014), „1000 de pași” ( 2016), „Zile de trecere” (2017). „Pe față și pe dos” propune și un experiment: „…mi-am impus să scriu măcar un rând în fiecare zi”. (Op. cit., pag. 5). Dar una e să scrii aidoma lui Sei Shōnagon, crezând că nimeni nu va avea acces la informație, și alta este atitudinea lui Cornel Galben care scrie un (mega)jurnal intim destinat (și) publicului. Unele informații sunt chiar despre viața sa personală și nu vizează doar… triumfurile, ci și marile sale neliniști, deși scrie că a renunțat să mai consemneze „lucrurile de taină”, „pentru a nu cădea în plasa vrăjmașului”. (Ibidem, pag. 287).

          Este adevărat că în prezentul volum zona universului intim este mai puțin prezentă. Din multe opinii nu lipsește infuzia de… „otravă” etico-estetică distribuită în doze pe care le vrea tămăduitoare. Îi aplaudă lui Țuțea acel „suntem un popor de idioți”, argumentând că suntem conduși „de penali și de slugile acestora, niște lingăi și tremurici puși doar pe căpătuială”. (Ibidem, pag. 29). Sau: „La zece ani de la intrarea în UE, trăiesc senzația că ne aflăm într-o nouă Uniune Sovietică”. (Ibidem, pag. 107). Aflu vreo cinci știri chiar și despre mine. Iată una: „…Ion Fercu îmi atrage discret atenția că n-am catadicsit să zic un cuvânt despre romanul Ostaticul Umbrariei, trimițându-mi un link către blogul poetului Liviu Antonesei, unde acesta îl comentează elogios, considerându-l un romancier excepțional”. (Ibidem, pag. 52-53).

          „Pe față și pe dos” are accente incredibile de „sinceritate aruncată în obraz”. Cei vizați fac parte din varii zări ale comunității. Unul este nominalizat la titlul de „politician ratat, dar ahtiat după funcții, ce se gudură încă pe lângă mafioții de la putere”. (Ibidem, pag. 177). Altul (academicianul Victor Crăciun) „ne-a plictisit în suficientă măsură”, cu informații la care are acces și școlarul de clasa a VI-a. Un eveniment cu dorit ștaif este considerat „caricaturala festivitate de premiere”.

          Despre un Centenar ratat (al lui Al. Piru…) zice: „…rămân cu gustul amar că băcăuanii, în frunte cu Filiala U. S. R., au ratat acest Centenar”. (Ibidem, pag. 185). Religie, credință, biserică, literatură, imposturi, istorie, sport, politică, familie, mass-media, amiciții și inamiciții, lecturi ale autorului în 2017 (7 112 pagini, din volume; 26 564 pagini, din publicații diverse), „verdicte”, apariții editoriale (cinci volume cornelgalbenești) și doruri/reflecții (,,Mai aproape de Dumnezeu și ceva mai multă odihnă”, op. cit., pag. 111)… „Pe față și pe dos” este o inedită panoramă a anului 2017, o carte de citit/păstrat/comentat.

          Sinteză a zvârcolirilor sale diaristice (și nu numai), „Pe față și pe dos” este un jurnal care poate fi perceput și ca o „gâlceavă” (cu rol asumat de … asanare civică, etică, estetică) a lui Cornel Galben cu lumea. Eroii despre care scrie Cornel Galben (cu pana setată, uneori, pe un criticism cu accente vitriolate) sunt actori ai vieții noastre literare, academice, politice, sociale pe care-i întâlnește mereu. Și cărora, face to face, le zâmbește ca un prieten care a strigat în agora, despre ei, niște adevăruri (adevărurile sale, desigur) „de pernă”.

          Duminica Paştelui

          Avea o frumoasă relaţie de prietenie cu fiica sa Sara, care era deja adultă şi trăia cu familia sa într-un orăşel apropiat. Mamă şi fiică îşi scriau des sau vorbeau la telefon. Când o suna, Sara spunea mereu: „Bună, mamă, sunt eu”, şi ea răspundea: „Bună, «eu», cum îţi merge astăzi?”.
          Deseori Sara se semna pe scrisori foarte simplu cu „eu”. Uneori, în glumă, mama sa o striga „eu”.
          Însă la un moment dat Sara a descoperit o boală incurabilă care i-a curmat viaţa foarte repede.
          Mama sa era devastată. Nu cred că există durere mai mare pentru un părinte decât să-şi piardă copilul preaiubit. A fost nevoie de toată puterea credinţei sale pentru a reuşi să meargă mai departe. Fiind de acord şi soţul ei, a hotărât să doneze organele fiicei sale, astfel încât dintr-o situaţie atât de tragică măcar să poată deriva puţin bine. La timpul oportun a fost sunată de agenţia de transplanturi, care i-a vorbit despre persoana la care au ajuns organele Sarei, chiar dacă nu i-a dat niciun nume. Aproximativ după un an, a primit o frumoasă scrisoare de la un tânăr care a primit de la Sara pancreasul şi un plămân. Povestea cum i s-a schimbat viaţa. I-a fost acordată o a doua şansă la viaţă. Parcă ar fi înviat. Şi fiindcă nu putea să îşi folosească numele, ghiciţi cum şi-a semnat scrisoarea? „Eu”.
          E Paştele, sărbătorim Învierea Domnului. Ucenicii erau dezamăgiţi pentru că învăţătorul lor a sfârşit tragic. Dar vestea adusă de Maria Magdalena i-a tulburat. Mergând la mormânt au descoperit că era gol, iar giulgiurile înfăşurate. Ni se spune despre discipolul care a intrat primul (Ioan) că „a văzut şi a crezut” (In 20,8). După cum Cristos a înviat din morţi, tot aşa şi speranţa lor a revenit la viaţă.
          Învierea lui Cristos înseamnă pentru noi a avea parte de o viaţă nouă. Suntem făpturi noi. După ce am avut ocazia ca în acest Post să ne purificăm inima şi simţurile, putem spune că a înviat în noi dorinţa de a fi mai buni, de a ierta mai mult, de a spera în ciuda deziluziilor, de a lupta împotriva nedreptăţii, de a da un sens suferinţei, de a lupta pentru bine până la capăt?
          Cristos a înviat!

          Pr. Paul Căliman, Parohia Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

          Creșa Alecu Russo, investiție de 1.000.000 lei pentru 80 de copii

            Astăzi, în Consiliul Local, s-a aprobat documentația tehnico-economică pentru obiectivul de investiții ,,Amenajare și modernizare spații cu destinația de creșă în incinta Grădiniței nr. 27”.

            Clădirea în care la acest moment funcționează Grădinița nr. 27 a avut de-a lungul timpului destinația de creșă și grădiniță. În anii anteriori grupele de creșă au fost desființate iar spațiile, nefiind utilizate, au ajuns într-o stare avansată de degradare.

            Suprafața claselor este suficient de mare pentru a permite amenajarea a 4 grupe de creșă pentru 80 de copii.

            Documentația aprobată astăzi cuprinde lucrările de intervenție necesare pentru reabilitarea corpului de clădire și crearea unei infrastructuri conforme cu normele și cerințele specifice educației timpurie antepreșcolară.

            Pașii următori sunt proiectarea și execuția lucrărilor, finalul acestui an fiind orizontul de timp pentru darea în funcțiune a celor 4 noi grupe de creșă.

            „Eforturile pe care actuala administrație le-a depus până in prezent pentru identificarea și amenajarea de noi spații a condus la suplimentarea locurilor disponibile în creșele băcăuane cu peste 100 de locuri. Numărul solicitărilor pentru înscrierea la creșă este în continuare unul ridicat și vom continua toate demersurile necesare pentru soluționarea a cât mai multe dintre acestea”.
            Cosmin Necula,
            primarul municipiului Bacău

            Peste 50 de cazuri noi de rujeolă, confirmate în ultima săptămână

              – numărul total de cazuri confirmate a ajuns la 392 – responsabilii din sănătate fac apel şi la primarii din judeţ să le fie alături în campania de vaccinare antirujeolică – până acum, patru copii au murit de rujeolă

              Zeci de noi cazuri de rujeolă s-au confirmat şi în ultima săptămână, în judeţul Bacău. Direcţia de Sănătate Publică Bacău spune că de la începutul acestui an, de când a început să crească numărul îmbolnăvirilor prin rujeolă, au fost înregistrate 501 suspiciuni de rujeolă, dintre care 392 de cazuri s-au confirmat, 33 sunt infirmate, iar restul serurilor sunt în lucru.

              În continuare, grupa de vârstă 0 – 1 an se menţine cu cele mai multe cazuri confirmate, respectiv 90, fiind urmată de grupele de vârstă 5 – 9 ani şi 10 – 14 ani, cu câte 53 de cazuri fiecare.

              În ceea ce priveşte zonele care se disting cu aglomerări de cazuri confirmate, Bacăul rămâne fruntaş cu 132 de cazuri, urmat de Comăneşti cu 45 de cazuri şi Dărmăneşti cu 33 de cazuri, mediul rural având confirmate 162 de cazuri.

              Având în vedere evoluţia rujeolei la nivelul judeţului Bacău, responsabilii din sănătate fac apel şi la primarii din comune, pentru a se implica alături de ei în campania de vaccinare antirujeolică.

              Rolul lor ar fi acela de a forma o echipă alături de medicul de familie din comună, asistentul medical şi asistentul comunitar, care să-i convingă pe părinţii care nu şi-au vaccinat copiii, să accepte imunizarea.

              O astfel de mobilizare s-a făcut în judeţul Iaşi, iar rata de vaccinare a crescut cu circa 5 procente, în doar două luni, dar la fel s-a procedat şi în comuna Valea Seacă, după ce un bebeluş de 10 luni, pentru care mama refuzase vaccinarea, a murit din cauza rujeolei.

              Părinţii celorlalţi copii s-au speriat atunci, iar când s-au trezit la poartă cu medicul, asistentul, poliţistul local şi un reprezentat de la primărie au acceptat ca micuţii să fie vaccinaţi şi în doar câteva zile s-au recuperat zeci de minori care nu erau imunizaţi, iar numărul de îmbolnăviri s-a redus spectaculos.

              Acţiune a poliţiştilor băcăuani pentru prevenirea şi combaterea faptelor de braconaj piscicol şi deţinere de unelte de pescuit interzise

                Conservarea mediului şi protecţia patrimoniului pescăresc sunt de interes general pentru crearea şi menţinerea zonelor umede şi a biodiversităţii specifice acestora, precum şi pentru potenţialul de resurse alimentare reprezentat de resursele acvatice vii. În perioada 26-30 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău au acţionat pentru prevenirea şi combatarea pescuitului ilegal, precum şi pentru respectarea prevedereilor legale referitoare la deţinerea, transportul sau comercializarea peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice ori a produselor din peşte.

                Pentru prevenirea şi combataterea faptelor de braconaj piscicol îndrepatate împotriva habitatelor naturale, a transportului, colectării şi comercializării ilegale a produselor şi subproduselor rezultate din activităţile ilegale de pescuit, s-a impus intensificarea activităţilor specifice pentru asigurarea respectării legalităţii în acest domeniu, în special în perioada premergătoare sărbătorilor Pascale.

                141 de polițiști împreună cu 6 voluntari din cadrul Centrului Regional de Ecologie Bacău şi 8 specialişti în domeniu, au acționat pe raza judeţului Bacău pentru apărarea patrimoniului piscicol naţional, a integrităţii acestuia şi combaterea faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea produselor piscicole, asigurarea unor condiţii de piaţă corecte şi de siguranţă alimentară, prin eliminarea produselor de provenienţă ilicită, precum şi protecţia mediului înconjurător.

                Cu ocazia celor 19 acţiuni desfăşurate şi 237 de controale derulate, din care 49 la societăţi comerciale şi 8 la amenajări piscicole şi asociaţii de profil, au fost identificate şi scoase din apă mai multe plase pentru pescuit de tip monofilament, în care se afla cantitatea de aproximativ 91 kg de peşte, de diferite specii, care a fost redat mediului natural. Totodată, au fost indisponibilizate sau ridicate 107 bunuri din care 5 ambarcaţiuni şi 11 unelte de pescuit.

                În cadrul acțiunilor au fost aplicate un număr total de 69 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de 10890 lei, au fost constatate 5 infracţiuni şi 7 persoane sunt cercetate de poliţişti, din care 6 au fost depistate în flagrant.

                La data de 27 martie a.c., în jurul orei 19.00 poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică au surprins în flagrant doi bărbaţi de 52 şi 40 de ani, ambii din comuna Iteşti, care au braconat din lacul de acumulare Iteşti, cu plase de tip monofilament, cantitatea de 5,9 kg peşte, folosindu-se de două barci pneumatice. Bunurile în cauză au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor iar cantitatea de peşte a fost redată mediului natural. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol.

                La data de 28 martie a.c. lucrătorii din cadrul Serviciul Ordine Publica, cu sprijinul voluntarilor CRE, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol pe luciul lacului de acumulare Răcăciuni, ocazie cu care au fost identificate doua bărci confecţionate artizanal din material lemnos şi 8 plase de tip monofilament, însumând lungimea de 450 metri, în care a fost identificată cantitatea de 30 kg peşte (biban, caras, plătică şi ştiucă), redată ulterior mediului natural.

                La data de 28 martie a.c., în jurul orei 15.00, lucrătorii Postului de Poliţie Săuceşti, au prins în flagrant doi bărbaţi de 55 şi 46 de ani, ambii din comuna Bereşti Bistriţa, în timp ce introduceau de pe două maluri într-un lac din zona inundabilă a râului Siret, în dreptul satului Şerbeşti, o setcă tip monofilament în lungime de circa 50 m. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol.

                La data de 29 martie a.c. în intervalul orar 05.00-10.00, cu sprijinul voluntarilor C.R.E. au acţionat pe lacul de acumulare Iteşti, ocazie cu care au identificat o barca pneumatică confecţionată artizanal, 250 metri plasă de tip monofilament şi 15 kg peşte specia biban, care a fost redată mediului natural.

                Consiliul Local Bacău a votat Declarația de Unire

                  Sedinta CL Bacau

                  Posted by Desteptarea de Bacau on Friday, March 30, 2018

                  Febra unionismului a contaminat și Consiliul Local Bacău, care a votat, astăzi, în unanimitate, o „declarație de unire” cu Republica Moldova.

                  La ceremonie au participat și reprezentanți ai satului Costești, localitate moldoveană înfrățită cu Bacăul, care au venit cu primarul Natalia Petrea dar și cu taraful Haiducii.

                  O propunere de modificare a Regulamentului de funcționare a Consiliului local, neschimbat de vreo 10 ani, a fost respinsă, împotrivă votând consilierii PNL, care nu au fost de acord ca aleșii să aibă dreptul la o singură intervenție pentru fiecare punct de pe ordinea de zi, în ciuda faptului că, potrivit secretarului Ovidiu Popovici, au fost consilieri care au avut și câte 100 de intervenții la un singur punct.
                  De o dezbatere destul de vocală a avut parte solicitarea societății SOMA de ajustare a tarifelor, rămase la nivelul anului 2014. Primarul Cosmin Necula a spus că este obligația legală a Consiliului de a ajusta aceste tarife, altfel riscându-se procese și condamnări în justiție.

                  „Impactul bugetar nu este în mod direct către populație. Taxa de salubritate nu a fost modificată. Se strâng din această taxă 16 milioane de lei anual din care se plătesc către operatorul de salubritate circa 10 milioane de lei. Actualizarea tarifelor ar însemna o creștere de 1,5 milioane de lei”, a spus primarul Necula. El, însă, a înștiințat compania SOMA că nu este mulțumit de modul în care se ridică gunoiul în oraș și că trebuie luate măsuri.

                  Deși se părea că va fi o ședința liniștită în absența liberalului Daniel Miclăuș, nu a fost să fie, locul său fiind luat de social-democrata Cristina Breahnă Pravăț, care l-a supus pe reprezentantul societății de salubritate unui adevărat interogatoriu.

                  Intenția unui investitor de a ridică o construcție pe strada Măgura Cașin a încins din nou spiritele. Investitorul respectiv încearcă de patru ani să construiască un imobil pe locul unei case achiziționate de la o familie de bătrâni, însă, locatarii blocului de vizavi se împotrivesc. De data această, modificând proiectul, s-a obținut un aviz de însorire favorabil și consilierii au votat în favoarea sa.

                  Ședința, care a început la ora 12.30, s-a terminat brusc la ora 17.00 deși nu se epuizaseră toate punctele de pe ordinea de zi. Odată cu plecarea intempestivă a mai multor consilieri PSD, în sala au rămas doar 10 aleși, sub numărul minim pentru a se întruni cvorumul. A rămas, deci, ca proiectul referitor la amenajarea Parcului Cancicov să se discute săptămâna viitoare.

                  Ion Țiriac și Petre Roman, pe „Letea”. Viitori parteneri ai unei școli de fotbal?

                    La invitația fostului premier, multi-milionarul a inspectat complexul sportiv „Constantin Anghelache” în ideea unei posibile investiții într-o școală de fotbal. Instituția băcăuană ar urma să se dezvolte ca un centru social de educație și excelență ce ar beneficia de asistență tehnică din partea „Fundației Real Madrid”. Dacă va fi într-adevăr realizată, școala nu va putea purta însă numele Real Madrid. Privit de Roman ca un potențial sponsor al proiectului, Țiriac nu a zis nici da, nici ba, ci: „Până nu-mi spuneți exact încotro mergeți, nu putem face nimic”

                    „Real Madrid este cu tine”

                    Vineri, la ora 15.00 fix, stadionul „Letea” din Bacău a primit oaspeți de vază: fostul prim-ministru Petre Roman, omul de afaceri Ion Țiriac și reprezentantul firmei Fadesa, spaniolul Jose Luis Saez. Timp de 45 de minute, cei trei, însoțiți de fostul director al Primăriei Bacău, Constantin Giosanu și actualul administrator public al municipiului, Romică Chindruș, au inspectat complexul sportiv „Constantin Anghelache”. Motivul? O posibilă investiție.

                    Concret, un grup ce-i include pe Petre Roman, Jose Luis Saez și Nicolae Badea și care are drept „cap de pod” în Bacău pe fostul consilier local George Bogatu intenționează să deschidă o școală de fotbal. Aici, în oraș. Iar Ion Țiriac este privit ca un potențial sponsor. Numai că fostul mare tenismen pare greu de urnit. Și asta chiar dacă școala de fotbal, ce ar urma să aibă titulatura de „Centru Social de Educație și Excelență”, poartă girul Fundației „Real Madrid”.

                    Și a președintelui clubului madrilen, Florentino Perez. „Florentino și-a dat acordul, cu condiția să existe componenta socială”, a spus Petre Roman. „Da, Real Madrid ne sprijină. Nu cu numele și nici cu bani, dar cu asistență tehnică. Și cu sloganul «Real Madrid este cu tine»”, a spus și Jose Luis Saez, considerat omul de legătură cu gruparea blanco.

                    Ce a spus Ion Țiriac?

                    Ion Țiriac nu-și arată nici pe departe cei 80 de ani pe care îi va implini primăvara viitoare. Nici la corp și cu atât mai puțin la minte. Îmbrăcat casual, cu o bluză marca Stefano Ricci, Țiriac s-a plimbat dezinvolt prin bază. Și a vorbit la fel de nonșalant.

                    Despre „Fundația Țiriac” pe care o are la Madrid, despre parteneriatul cu Primăria București referitor la realizarea de grădinițe cu profil sportiv, despre modalitatea ingenioasă la care Principatul Monaco a recurs pentru a-și îndemna cetățenii să facă sport, în ciuda unui inventar deficitar de baze sportive. Evident, magnatul a vorbit și despre școala de fotbal care se va face sau nu în Bacău: „Până nu-mi spuneți exact încotro mergeți, nu putem face nimic. Vreți să dau 5.000, 10.000, 50.000 euro? OK, dacă-mi arătați cum îi folosiți, nu-i problemă. Acum, am venit doar să văd”.

                    Țiriac a văzut. Și a spus: „Câți copii vreți să includeți în proiect? 100? Eu aș merge pe 20 de grupe a 50 de copii. Și care-i vârsta de la care vreți sa porniți? De la 7? Eu zic de la 4. Și vă dau ca exemplu cele cinci echipe de hochei susținute de Dedeman cu copii între 3 și 5 ani care fac cinci antrenamente pe săptămână și care, recent, au câștigat turneul de la Brașov. Și ziceți că vreți ca proiectul să îmbine componenta socială cu cea de performanță? Hm, sunt două chestii diferite. Nu există și, și. E ori, ori. Gândiți-vă la asta”.

                    „Dacă visați, mai bine mergem la bere”

                    Țiriac a considerat insuficient numărul de dormitoare de la stadion: „E puțin. E ca un gram de apă în deșert. OK, bine că există, dar e puțin. Vă rog să nu visați. Dacă visați, mai bine mergem să bem o bere. Voi o bere, eu o cafea”. Fostul câștigător din 1970 al Roland Garros-ului la dublu a mai zis: „Eu cred că ar fi bine ca, pe lângă fotbal, să mergeți și pe handbal. Și mai cred că, dacă tot suntem aici, în Bacău, ar trebui să vorbiți și cu Dragoș Pavăl, de la Dedeman; este un om care ajută mult sportul”.

                    Petre Roman l-a asigurat pe Țiriac: „Am vorbit cu Dragoș și el mi-a zis: «Dacă aveți sprijinul lui Florentino Perez, puteți conta și pe-al meu»”. La plecare, Roman s-a arătat optimist: „Venirea lui Ion Țiriac a fost foarte utilă. Ne-a ajutat mult. De aceea am și apelat la domnia sa; are o vastă experiență în acest tip de investiții. Vom vedea ce urmează. Oricum, Ion Țiriac ne-a spus că poate sprijini 300 de copii, în condițiile în care noi vom găsi forma cea mai potrivită pentru a demara acest proiect”.

                    La ora 16.00, Țiriac, Roman și Saez erau deja la aeroportul „George Enescu” din Bacău. La 16.15, elicopterul pilotat de fostul tenismen se afla în aer, cu destinația București. Mai greu de spus este în schimb ce drum va apuca școala de fotbal băcăuană asistată tehnic de „Fundația Real Madrid”. Asta dacă va apuca vreun drum.

                    Ofertă către municipalitate: „Vă dau Casa Agronomului dacă faceți orfelinat și Cămin de bătrâni”

                    La întâlnirea de la stadionul „Letea”, Ion Țiriac a făcut o ofertă municipalității băcăuane prin intermediul administratorului public Romică Chindruș: „Printr-una din fundațiile mele, eu dețin o parte din Casa Agronomului. Vorbiți cu primarul Bacăului și spuneți-i că o dau cadou cu condiția să faceți acolo un orfelinat și un Camin de bătrâni”. Casa Agronomului se află la ieșirea din Bacău, în localitatea Măgura.

                    Doi secretari de stat la deschiderea Salonului de Primăvară al Artei Naive

                    N-a fost chiar o zi de primăvară deplină, vineri, 30 martie, însă cea de-a XXVII-a ediţie a Salonului de Primăvară al Artei Naive, deschis la Muzeul de Artă Contemporană al Centrului Internaţional de Cultură „George Apostu” a compensat prin bogăţia culorilor şi a mesajelor de pe cele 120 de lucrări expuse, semnate de 49 de artişti naivi din toate zonele etno-geografice ale României. Şi s-a mai întâmplat un lucru care a ridicat temperatura din sala de expoziţie: la vernisaj au participat, premieră pentru judeţul Bacău, doi secretari de stat din Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, respectiv Alexandru Pugna şi Gheorghe Popa.

                    Cei doi demnitari au apreciat în cuvântul lor colaborarea dintre două instituţii de prestigiu ale culturii băcăuane, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Centrul de Cultură „George Apostu”, pentru organizarea, dar mai ales pentru longevitatea unei asemenea manifestări, unde, la loc de cinste este arta naivă, arta care nu a avut nevoie de academii pentru a străluci de-a lungul anilor, ci doar de talentul, ideile, umorul, cunoaşterea tradiţiilor, simţul culorilor şi bunul…simţ al celor care, fără a fi naivi, se joacă cu arta naivă, fie pictură sau sculptură.

                    Salonul a fost deschis de Doina Barbu, director interimar al Centrului „Apostu”, şi Florin Zăncescu, director al CJCPCT, care au evidenţiat participarea şi calitatea lucrărilor trimise pentru Salon, apreciind creşterile calitative de la o ediţie la alta. Despre arta naivă, despre expozanţi şi lucrările lor a vorbit Iulian Bucur, critic de artă. Cu aceeaşi ocazie, a fost lansată şi cartea Feodosiei Rotaru, „Reţete de bucate aduante de la sate”, rod al mai multor ani de cercetări în 16 localităţi din trei zone ale judeţului Bacău. A gustat serios din conţinutul cărţii, conf.univ.dr. Ioan Dănilă, a cărui prezentare a trimis publicul în bucătăriile ţărăneşti ale părinţilor şi bunicilor.

                    A urmat „cireaşa de pe tort”, festivitatea de premiere şi acordare diplomelor merituoşilor câştigători al Salonului de Primăvară al Artei Naive, Bacău 2017. Juriul, format din artistul Ioan Văsâi (preşedinte), Olguţa Pâţu (Carmen Voisei) şi Mari Bucur, artişti plastici, a premiat următorii artişti naivi: Marele Premiu al Salonului, acordat de Centrul de Cultură „George Apostu” – Lucica Ciobanu, Iaşi.
                    Premiile Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale: Mircea Cojocaru (Galaţi), Rodion Stoian (Bacău), Viorica Farkaş (Reşiţa), Mihaela Mocanu (Buzău), Gabriela Florea(Bacău), Salomia Andronic (Bacău).

                    Pe tot parcursul manifestării, a intervenit cu muzică, muzică populară instrumentală, Taraful „Hora”, format din Mihai Bălan (acordeon), Robert Romanescu (sax/clarinet), Cristian Piron (chitară), Marco Bălan (contrabas).

                    Declaraţiile celor doi secretari de stat, ale premianţilor şi criticilor de artă, cât şi alte detalii de la salon, în ediţia tipărită a ziarului Deşteptarea, de luni, 2 aprilie.

                    „Satele Culturale ale României”, alese în Bacău

                      Bacăul a găzduit, vineri, ceremonia de jurizare și decernare a plachetelor pentru titlul de „Sate Culturale ale României – 2018”, ediția a V-a. Evenimentul a fost organizat de Asociația „Cele mai frumoase sate din România”, la Muzeul de Științele Naturii „Ion Borcea”, în parteneriat cu CJ Bacău. Între finaliste s-a aflat și comuna Dofteana.

                      Invitații și-au bucurat sufletul descoperind mânăstirile de lemn din Sadu, siturile din Țibănești, aflând minunate lucruri despre Mânăstirea Vorona, peștera Cuviosului Onufrie, conacul și muzeul „Raluca Iurașcu”, mama poetului Mihai Eminescu.
                      La fel de captivant a fost filmul documentar realizat de Virgil Scripcaru despre Piscu, sat de olari din sudul României, și Țigănești, raionul Strășeni.

                      Satele sunt „ca două surori rătăcite una de alta”: amândouă au o mânăstire numită Țigănești, cu același hram, Adormirea Maicii Domnului, amândouă sunt sate străvechi de olari.

                      Bătrâni meșteri, care încă își mai pot mișca degetele, au arătat cum se fac oalele – oale pentru vin, oale pentru găluște, gavanoase -, iar femeile au modelat fluierașe și turluiece de forma unor păsări cântătoare.

                      Oaspeții au aflat despre „Ziua Iei” sărbătorită în tandem și au vizitat, cu ajutorul reportajului, muzeele olăritului din Piscu și Țigănești.

                      Au urmat alte prezentări interesante despre Muzeului Satului și bisericile din Recea, Castelul Ghika, Jocul Ursului și Dansul Irozilor din Dofteana, Țara Hangului și Cetatea Prejmer. După cele 18 prezentările video, juriul a decis câștigătorii: Sadu (Sibiu) – locul I, Miroslava (Iași) – locul II și Corbi (Argeș) – locul II.

                      Județul Bacău are patru sate care se pot mândri că au intrat în Asociația „Cele mai frumoase sate din România”: Ciugheș-Palanca, Poiana Sărată – Oituz, Dofteana și Cașin, primele trei fiind incluse în Ghidul turistic, iar Cașin, deocamdată în procedură de admitere.

                      Finalistele

                      Comunele finaliste au fost Sadu (județul Sibiu), Vorona (Botoșani), Drăguș (Brașov), Vălișoara (Hunedoara), Corbi (Argeș), Țibănești (Iași), Ruginoasa (Iași), Bobohalma (Mureș), Țânțăreni (Gorj), Pădureni (Vaslui), Piscu (Ilfov), Recea (Maramureș), Dofteana (Bacău), Gălăutaș (Harghita), Miroslava (Iași), Moroeni (Dâmbovița), Țara Hangului (Neamț), Prejmer (Brașov).
                      Criteriile de jurizare

                      Pentru a obține titlul de „Sat Cultural”, localitatea avea nevoie de minimum 70 de puncte din 100 posibile. Iată criteriile de jurizare: calitatea, numărul și diversitatea evenimentelor – 40 puncte, viziunea comunei, prezentarea proiectelor de dezvoltare – 20 puncte, parteneriate locale (presă, ONG-uri, UAT-uri, CJ etc.) – 10 puncte, experiența candidatului – 10 puncte, impactului evenimentelor – 10 puncte, parteneriat sau înfrățire cu o localitate din R. Moldova sau altă localitate din Europa – 10 puncte.

                      Polițiști la «Școala altfel»

                        Săptămâna aceasta poliţiştii băcăuani s-au întâlnit cu elevii din judeţ în cadrul proiectului “Săptămâna Şcoala Altfel”. Copiilor le-au fost transmise recomandări şi informaţii pentru siguranţa lor.

                        În cursul aceste săptămâni, preșcolarii, elevii de gimnaziu sau de liceu, din județul Bacău, s-au întâlnit cu polițiștii și au discutat despre siguranța personală, în funcţie de specificul vârstei lor, în cadrul proiectului “Săptămâna Şcoala Altfel”.

                        În acest context, având în vedere Programul de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor 2018 aflat în derulare la I.P.J. Bacău, poliţiştii de prevenire, de ordine publică, de proximitate şi rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, informare şi responsabilizare a elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, urmărindu-se asigurarea vizibilităţii poliţistului în mediul şcolar şi diminuarea factorilor de risc infracţional şi victimal.

                        Încă de la începutul anului poliţiştii băcăuani au fost asaltaţi de profesori în legătură cu organizarea unor activităţi în unităţile de învăţământ în cadrul Programului “Săptămâna Şcoala Altfel”. Astfel, în baza programărilor efectuate, au fost organizate activităţi în tot judeţul Bacău, atât în mediul urban, cât şi rural, în cadrul cărora peste 1200 de elevi de toate vârstele au relaţionat direct cu poliţiştii, în cadrul unor acţiuni preventive, concursuri, prezentări şi marşuri.

                        Spre exemplu, marţi, poliţiştii de prevenire au ales să se întâlnească cu preşcolarii de la Grădiniţa George Bacovia din Bacău, unde cei mai mici au învăţat că atunci când vor să ajungă la grădiniţă, la bunici, la teatru sau în parc, trebuie să circule cu mare atenţie, respectând regulile de circulaţie; astfel de activităţi, derulate şi de către alte subunităţi de poliţie în rândul celor mici, au avut drept scop dezvoltarea unor deprinderi de comportament civilizat pe stradă, înţelegerea necesităţii respectării semnelor de circulaţie, înţelegerea rolului poliţistului în dirijarea circulaţiei şi respectarea traseelor de acces şi deplasare pe trotuare.

                        Miercuri a fost o zi destinată elevilor oneşteni de la şcolile gimnaziale “Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” şi “Ghiţă Mocanu”. Elevii au discutat cu poliţiştii despre bulliyng şi violenţa din şcoli, stabilind împreună că pentru a fi integraţi şi acceptaţi în colectiv, aceştia trebuie să aibe un comportament prosocial, care exclude violenţa şi că sancţionarea unor astfel de comportamente îi poate învăţa că violenţa nu poate fi acceptată în stabilirea unor relaţii interumane eficiente.

                        Joi, la Liceul Tehnic “Anghel Saligny” din Bacău, poliţiştii au apelat la una dintre cele mai reuşite activităţi extracuriculare din rândul liceenilor – debate-ul. Împărţiţi în două tabere, coordonaţi de profesori şi poliţişti, elevii au adus argumente pro şi contra pentru violenţă şi au identificat “mesajele ascunse” din mass-media ce denotă sau împing la violenţă.

                        Cu certitudine nu putem evita comiterea unor acte de violenţă în şcoală. Putem însă să prevenim manifestarea unora dintre ele acordând atenţie nu numai performanţelor academice ale elevilor, ci desfăşurând activităţi de dezvoltare socială şi emoţională. Aşa au procedat poliţiştii de la Postul de Poliţie Sarata, care au organizat împreună cu elevii un marş prin localitate, atrăgând în acest fel atenţia opiniei publice cu privire la problematica violenţei în rândul tinerilor.

                        Zilnic în această săptămână, poliţiştii băcăuani, de la I.P.J. Bacău sau subuităţi, secţii şi posturi de poliţie, au fost prezenţi în unităţile de învăţământ cu activităţi organizate, care au avut ca principal scop îmbunătăţirea abilităţilor decizionale ale tinerilor, cu privire la adoptarea unor tipuri de comportament ce stau la baza formării personale şi promovarea valorilor sociale.