Acasă Blog Pagina 2482

Karting/ CN Școlar: O nouă etapă la „Speed Park”

Speed Park

La mijlocul verii, școlarii se află, desigur, în vacanță. Nu însă și Campionatul Național Școlar de karting, care își va consuma în acest sfârșit de săptămână o nouă etapă. Gazdă este circuitul „Speed Park” din Bacău, care a asigurat în primăvară și uvertura campionatului.

Organizată de Palatul Copiilor Reșița, ediția 2018 a Naționalelor Școlare totalizează șase etape împărțite în mod egal între circuitele din Prejmer și Bacău. Fiecare rundă reunește la start peste o sută de piloți de la 20 de Palate ale Copiilor din întreaga țară.

„Conform datelor noastre, Campionatul Național Școlar este competiția cu cei mai mulți piloți de vârstă mică din Sud-Estul Europei. Prezența numeroasă asigură, firește, un plus de atractivitate campionatului”, a precizat directorul PC Reșița, Sorin Savu.

Această a doua etapă băcăuană a CN Școlar programează sâmbătă sesiunile de calificări, iar duminică manșele finale. Concurenții se vor întrece la nouă clase, cea mai mică, Promo BB, fiind rezervată copiilor până în șapte ani. La etapa de debut, mezina competiției a fost Antonia Bulf (CC Rucăr), în vârstă de numai patru ani și jumătate.

Aleșii ne-au înfrățit cu românii din Raioanele Orhei și Rîșcani

    Ultima întâlnire din iulie a aleșilor județului a fost una relaxată, chiar veselă, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, remarcând de câteva ori „zumzăitul” care îl obliga să vorbească mai tare decât altădată. El i-a felicitat pe colegii care își sărbătoresc în această lună ziua de naștere – Toma Bandea, Cezar Olteanu, Vasile Cautiș, Angela Bogea, Răzvan Șendrea și Mihai Mititelu -, apoi a trecut la ordinea de zi.

    Consilierii au aprobat un proiect care corecta o hotărâre din 2017 privind trecerea unui imobil din administrarea Centrului Școlar nr. 1 în cea a Școlii „Maria Montessori”, contul de execuție bugetară al județului, exproprierea terenurilor pe care vor fi construite instalațiile aferente pistei Aeroportului și raportul privind evaluarea unei clădiri de pe domeniul public.

    Alături de acestea, aleșilor le-au fost propuse și două înțelegeri de cooperare și înfrățire cu Raioanele Orhei și Rîșcani din Republica Moldova. Acestea au ca scop dezvoltarea legăturilor românilor din cele două raioane cu cetățenii județului Bacău, „a relațiilor de prietenie, asocierea în vederea acționării într-o perspectivă europeană” pentru rezolvarea problemelor, dezvoltarea de rețele asociative, fiind deja avizate de Ministerul Dezvoltării și Ministerul Afacerilor Externe.

    Singura intervenție a aparținut Anei Marchiș: „Eu apreciez că ne înfrățim, e un lucru foarte bun având în vedere că suntem în Anul Centenarului, dar ar trebui să trecem la a doua etapă a acestor înfrățiri și să ne cunoaștem mai bine.” Cu alte cuvinte, să facem ceva concret, „să nu ne înfrățim doar pe hârtie”.

    Sorin Brașoveanu a dat asigurări că sunt luate în calcul câteva domenii de interes și se va veni cu proiecte de finanțare. Dacă, între timp, nu va avea loc o rectificare de buget, următoarea ședință a CJ Bacău va fi pe 28 august.

    Ziua transmisioniștilor militari

      Ziua transmisioniștilor

      Porțile Unității Militare nr. 01769 se deschid pentru băcăuani, sâmbătă, de Ziua Transmisioniștilor Militari. Accesul în unitate este permis în intervalul orar 09.00 – 12.00, timp în care vor avea loc mai multe activități specifice unui astfel de moment.

      La sediul unității militare din strada Constanţei nr. 1 va avea loc un ceremonial militar și religios pentru aniversarea a 145 de ani de la înființarea Armei Transmisiuni.

      În cadrul aceluiași eveniment se va dezveli și placa comemorativă ridicată în memoria soldaților și însemnele armei comunicații și informatică.

      Cei interesați pot vizita sălile de tradiție și expoziția cu tehnică de comunicații și informatică și a armamentului din dotare. La această activitate sunt invitați reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, reprezentanți ai structurilor din Sistemul Național de Securitate, cadre militare active, în rezervă și retragere, membri ai familiilor personalului unității, precum și alte persoane care doresc să participe la eveniment.

      Pagina 1

        Teroriştii din alimentaţia publică

        Ceea ce se întâmplă şi se descoperă în multe dintre unităţile de alimentaţie publică este de-a dreptul scandalos, o adevărată crimă pentru sănătatea populaţiei şi a bugetului de stat.

        Citesc în ziare, văd la televizor ştiri, anchete, din care rezultă grozăviile descoperite de instituţiile specializate de control în restaurante, cofetării, măcelării, brutării, magazine şi cantine: adevărate cocine care funcţionează cu siglă de restaurant sau cantină, la care servesc masa adulţi şi copii. În sala de primire totul este în ordine, iar în spate (bucătării, spaţii de depozitare, personal) este jale, îţi vine să-i arestezi pe toţi, pe loc, şi condamnaţi la ani grei de ocnă.

        Cum au primit aceşti oameni autorizaţiile de funcţionare? S-a uitat cineva la studiile lor, le-a cerut vreo instituţie un CV? Te duci cu pruncul la cofetărie şi după o apetisantă prăjitură chemi Salvarea, cumperi carne, produse din carne şi habar nu ai unde şi cum a fost depozitată. Mii de persoane au ajuns la spital din cauza inconştienţei unor oameni puşi doar pe căpătuială, în dispreţul clientului. Şi nu-i numai atât! Aceleaşi unităţi practică o evaziune deşănţată, pe faţă, introducând la vânzare produse preluate de la diferiţi samsari sau producători dubioşi. Ce să mai vorbim de bon fiscal, sunt păsări rare…

        N-am auzit de nicio condamnare, doar de câteva amenzi ameţite, o confiscare şi, eventual, sistarea activităţii pe o perioadă de timp, după care, pentru recuperarea pierderilor, patronul continuă destrăbălarea şi mai abitir. Pentru asemenea infracţiuni, abateri, nicio măsură legală actuală nu-i suficientă. Ar trebui aplicate legile pentru contrabandişti, terorişti, care atentează la siguranţa naţională, confiscarea totală, trimiterea în judecată şi interzicerea, pe viaţă, a desfăşurării unor asemenea activităţi.

        Senatorul PSD Bacău, Miron Smarandache: „Adoptarea primului Cod Administrativ, o şansă uriaşă pentru modernizarea României”

        Parlamentul României a legiferat, prin votul final din Camera Deputaţilor, Codul Administrativ al României, un act normativ de o importanţă deosebită pentru viitorul ţării, buna funcţionare a administraţiei publice locale şi centrale, şi, nu în ultimul rând, pentru optimizarea relaţiilor dintre stat şi cetăţean.

        Iniţiat cu aportul decisiv al Guvernului şi a grupurilor parlamentare ale PSD, această lege reprezintă garantul unei administraţii publice eficiente, moderne şi suple.

        Codul Administrativ are drept obiective consolidarea autonomiei locale, eficientizarea corpul funcţionarilor publici, reglementarea proprietăţii publice, în baza practicii şi a solicitărilor autorităţilor locale. De asemenea, acest act normativ extrem de complex, primul document care unifică toate actele normative referitoare la administraţie de după 1989, aduce claritate şi coerenţă în activitatea administraţiei publice, şi, nu în ultimul rând, aşează România în rândul democraţiilor avansate în ceea ce priveşte dinamizarea actului administrativ.

        Noua lege elimină paralelismele, suprapunerile şi dificultăţile de aplicare în plan practic a legilor existente până acum în domeniul administraţiei publice locale şi centrale, simplificând legislaţia într-un cadru unitar, care unifică şi sistematizează în mod profesionist toate prevederile existente în acest domeniul important.

        Codul Administrativ reglementează următoarele sectoare: administraţia publică centrală; prefectul, instituţia prefectului şi serviciile publice deconcentrate; administraţia publică locală; exercitarea dreptului de proprietate publică şi privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale; statutul funcţionarilor publici şi statutul juridic aplicabil personalului contractual din administraţia publică; răspunderea administrativă, precum şi capitolul serviciilor publice.

        Nu în ultimul rând, noua lege, care sper să fie promulgată cât mai repede, aduce mai mulţi bani unităţilor administrativ-teritoriale şi judeţelor, prin reîmpărţirea acordării redevenţelor. Până acum, sumele din concesionarea activităţilor de exploatare a resurselor de suprafaţă reveneau în întregime bugetului de stat, însă prin noua lege 40% din aceşti bani vor reveni bugetului local al comunei, oraşului sau al municipiului, după caz, pe teritoriul căreia/căruia există activitate de exploatare, 40% la bugetul local al judeţului pe teritoriul căruia există activitatea de exploatare, şi doar 20% la bugetul de stat. În acest fel, localităţile şi judeţele ţării vor avea creşteri substanţiale la bugetele proprii, ceea ce le va da posibilitatea să investească în servicii sociale şi în infrastructură, în scopul creşterii nivelului vieţii oamenilor.

        Senator PSD Bacău,
        Miron SMARANDACHE

        Peste 300 de fântâni, colmatate în urma inundațiilor

          DSP Bacău a distribuit din rezerva antiepidemică dezinfectanți, iar 112 persoane au fost imunizate cu vaccin antitetanic

          După inundațiile care au măturat mai bine de jumătate din județ, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău a efectuat o evaluare în teren a locuințelor, anexelor, a surselor de apă și a persoanelor din localitățile afectate. În paralel, au prelevat probe din surse neafectate și au informat autoritățile locale cu privire la calitatea apei.

          Tot primăriilor le-au fost transmise și care sunt etapele procesului de curățare și dezinfecție a surselor de apă, tipul, concentrațiile dezinfectantului și timpul de contact, iar aceste măsuri să fie obligatoriu urmate de repetarea probelor.

          „Până la finalizarea acestor proceduri, populația este informată să nu consume apă, iar sursele respective vor fi inscripținate cu avertismentul «apă nepotabilă». Autoritățile locale trebuie să asigure o sursă de apă potabilă (apă îmbuteliată rezervoare portabile, stație portabilă de tratare a apei etc.)”, a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău.

          Se prelevează probe din fântânile curățate

          Potrivit evaluării DSP Bacău, 60 de localități au fost afectate de inundații, cele mai mari probleme fiind înregistrate la Slănic Moldova, Asău și Tg. Trotuș. Au fost colmatate 320 de fântâni, la acest moment fiind în curs de prelevare probele de la sursele unde s-au finalizat operațiunile de asanare, curățare și dezinfecție.

          Autoritățile sanitare au distribuit din rezerva antiepidemică substanțe dezinfectante și nu doar pentru apă, ci și pentru locuințe, suprafețe sau veselă.

          În același timp, medicii de familie din aceste zone asigură asistența medicală de urgență a celor aflați în dificultate și efectuează supravegherea clinico-epidemiologică la nivelul populației afectate de inundații, 112 persoane fiind vaccinate cu vaccin antitetanic. (Geta P.)

          Recomandări pentru zonele inundate:

          – folosirea unei surse de apă sigure pentru băut, gătit sau igiena personală
          – prepararea hranei pentru sugari cu apă îmbuteliată
          – fântânile afectate, până la asanare, dezinfecție și recoltarea de probe, vor fi inscripționate cu înscrisul „apă nepotabilă”
          – păstrarea, prepararea și consumul alimentelor să se facă în condiții igienice

          Noul URSS

          Răzvan Bibire

          Este tot mai greu, văzând tratamentul la care suntem supuși atât de politicienii, cât și de firmele din SUA, să nu faci o comparație cu maniera în care România era tratată de URSS.

          Există, ce-i drept, persoane de un optimism nezdruncinat de recentele scandaluri, însă nu putem să nu observăm că există o presiune constanță din exterior pentru protecția unor companii străine și pentru ca acestea să beneficieze de un tratament privilegiat.

          Toată povestea cu protestele, codurile și gazele de la Marea Neagră poate fi împachetată și explicată într-un mod care ne amintește de felul în care populația „revoltată” a Iranului l-a dat jos pe premierul care naționalizase industria petrolieră, revoltele fiind orchestrate cu banii CIA. Putem să presupunem că am trecut printr-o experiență similară? Mi-e teamă de răspuns.

          Totuși, temporizarea este suspectă. Pe plan economic, maniera de lucru a companiilor petroliere americane (să nu ne facem iluzii, și cele rusești stăteau la pândă, că doar și ele au concesiuni la Marea Neagră, doar că nu s-au expus) ne arată că, în spatele unor zâmbete de fațadă, stau interese financiare imense.

          Pe de altă parte, am fost de acord să plătim în avans patru miliarde de dolari pe sistemele Patriot, fără nici o discuție, fără o licitație. Și mă tem că suntem abia la început, președintele Trump spunând despre cheltuielile militare că trebuie să ajungă la 4 la sută din PIB, nu 2% cât ne angajasem.

          Asta amintește foarte mult de modul în care șefii militari ai URSS presau România să cumpere într-una armament pe motiv că nu e suficient înzestrată.

          Pe plan politic am asistat la nenumărate momente în care ambasadorii SUA au ieșit la rampă să ne amenințe sau să ne dea lecții, așa cum numai ambasadorii sovietici își permiteau în anii ’50-’60. Este tot mai greu să nu observi aceste lucruri și să nu faci comparații.

          Și e tot mai greu pentru un român să rămână filoamerican în acest context. Cum am mai spus-o, propagandă poate funcționa doar pe termene limitate; oricât s-ar strădui nu poate avea efecte pe termen lung. Toată vorbăria americană despre democrație, anticorupție, parteneriate și așa mai departe pălește când încep să iasă la lumină interesele economice.

          În ajutorul unui tânăr din Dărmănești

            Numeroși dărmăneșteni au venit miercuri seară la Căminul Cultural Plopu care a găzduit evenimentul caritabil organizat în sprijinul lui Florin Cătălin Panainte, ce a fost diagnosticat recent cu tumoare pe creier și trebuie operat în străinătate. Pentru asemenea operații este recomandată o clinică din Germania, unde trebuie ca să fie transferat tânărul dărmăneștean Florin Cătălin Panainte, costurile acestei intervenții ajungând la aproape 60 000 EURO.

            La evenimentul caritabil, organizat de către Primăria orașului Dărmănești și de Liceul Tehnologic din localitate, la care colegii absolventului Florin Cătălin Panainte au făcut tot ce este posibil pentru a veni în sprijinul acestuia, au fost prezente autoritățile locale, reprezentanți ai bisericii, numeroase cadre didactice și localnici cu sufletul deschis. Constantin Toma, primarul orașului Dărmănești a apreciat prezența în număr mare a dărmăneștenilor la acest eveniment și a menționat.

            ”Întotdeauna am simțit că suntem o mare familie pentru membrii comunității noastre și-i felicit pe toți cei care au răspuns cu multă căldură și energie, pentru ca din puținul lor, să ajutăm o cauză! E tare greu să te gândești că la 19 ani te confrunți cu o problemă atât de gravă!”, declară Constantin Toma, primarul orașului Dărmănești

            Un moment foarte emoționant de la acest eveniment a fost cel în care a fost citită o scrisoare a profesoarei Necșuța Gheorghe (diriginte al clasei a XII a la Liceul Tehnologic Dărmănești) adresată către Florin Cătălin Panainte, dar și celor prezenți la Căminul Cultural Plopu. Florin este un tânăr exuberant, ce își trăia tinerețea cu intensitate și se bucura de viață, dar care, printr-o cumplită boală, a simțit frângerea zborului.

            La nici două săptămâni de la banchetul absolvirii clasei a XII-a, el a fost diagnosticat cu o tumoră agresivă pe creier și trebuie transferat în Germania! Viața i-a oferit o palmă dureroasă și trebuie să-l putem ajuta să trăiască! Florin Cătălin Panainte își dorește să devină polițist. El a avut puterea de a se prezenta la examenul de bacalaureat, motivat și încrezător în forțele proprii! Suntem alături de tine și te vom salva!” – se menționează în această scrisoare, ce i-a impresionat profund pe toți cei prezenți. La acest eveniment a rostit un cuvânt de încurajare și prof. Maria Asandei, director al Liceului Tehnologic Dărmănești. Pe scenă au urcat solistul de muzică populară George Cojocărescu precum și Ansamblul de dansuri populare “Fiii Dărmăneștiului” și Corul “Cantus” din localitate.

            Menționăm că suma de bani ce a fost adunată la acest eveniment caritabil a fost oferită către Sorin și Maria Panainte – părinții lui Florin Cătălin Panainte, ce au fost prezenți la Căminul Cultural Plopu, Primăria orașului Dărmănești venind în sprijinul acestui tânăr cu 1.500 euro. Numeroase mesaje de încurajare și de ajutor vin pentru Florin și pe rețelele de socializare. Un astfel de mesaj suna așa:“Șansa lui suntem noi!Să ajutăm un tânăr care are viața înainte! Merită să trăiască!”

            În sprijinul lui Florin Cătălin Panainte au fost deschise și două conturi: RO02BTRLRONCRT0456029601(în lei) și RO49BTRLEURCRT0456029601 (în Euro).

            O mașină a luat foc într-o stație de carburant

              FOTO: Alec's Dumitru

              S-a întâmplat, ieri, în orașul Comănești, după ce o șoferiță de 48 de ani a oprit autoturismul pentru alimentare la stația de încărcare cu GPL.

              La scurt timp, însă, acesta a luat foc, iar femeia și gestionara de acolo au încercat să-l scoată din stație, dar nu au reușit să-l împingă suficient de departe.

              Au luat apoi două stingătoare și au încercat să stingă ele incendiul până la sosirea echipajelor de pompieri.

              Militarii ajunși la eveniment au constatat că tot mai exista pericolul de extindere la buteliile de gaz depozitate în apropiere, dar au reușit să stingă vâlvătaia la timp.

              Incendiul, care a distrus autoturismul în proporție de 80 la sută, s-a iscat, cel mai probabil, de la un scurtcircuit electric.

              Poliția în acțiune

                Poliția în acțiune

                Depistat de poliţişti la volan fără permis de conducere

                La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 10.30, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Prăjeşti au depistat un bărbat de 61 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 F, pe raza comunei Plopana, fără permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
                În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în executare de poliţişti

                La data de 11 iulie a.c., poliţiştii municipiului Bacău au depistat un bărbat de 43 ani din comuna Coloneşti, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Bacău.
                Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă de 6 ani pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, în forma violenţei în familie.
                Bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

                Poliţiştii din Comăneşti i-au reţinut pe tinerii care, la data de 10 iulie a.c., au sustras trei telefoane mobile

                La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 15.30, poliţiştii oraşului Comăneşti au fost sesizaţi cu privire la comiterea unei infracţiuni de furt a unor telefoane mobile şi a sumei de 500 lei.
                După extinderea cercetărilor poliţiştii au stabilit că cei doi tineri de 23, respectiv 20 de ani, ambii din oraşul Comăneşti, au sustras bunurile de la trei minori, doi de 17 ani, din comuna Ghimeş-Făget şi unul de 15 ani din comuna Agăş, faptă săvârşită cu violenţă. Astfel, s-a dispus încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de furt în infracţiunea de tâlhărie.
                Cei doi tineri bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie au fost reţinuţi de poliţişti şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, cu propunere de arestare preventivă.

                Dosar penal pentru alcool la volan

                La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 02.30 poliţiştii oneşteni au depistat un bărbat de 32 ani din comuna Răcăciuni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252E sub influenţa alcoolului.
                În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                Băcăuanca Ștefania Alexa în semifinală la Vocea României Junior

                  Ştefania Alexa, artista de numai 11 ani din Bacău, concurentă la Vocea României, a participat săptămâna trecută de etapa confruntărilor. Ștefania este singurul copil din județul Bacău care ajunge în această etapă a celui de-al doilea sezon al acestei emisiuni.

                  În etapa confruntărilor, carismatica artistă s-a „duelat” cu alți doi concurenți la fel de talentați, Andreea și Tudor, ambii din București. Toți trei au făcut spectacol pe scenă, primind multe aplauze din partea publicului. Momentul deciziei antrenoarei a fost unul foarte încărcat de emoție. „E foarte greu să aleg: Andreea are tehnică bună, Ştefi are o sensibilitate aparte, Tudor are un timbru pe care îl recunoşti de oriunde”, a declarat Andra. După un lung moment de aşteptare, antrenoarea a anunțat decizia ei: „Merg mai departe cu Ştefi!” Lacrimile de bucurie ale Ștefaniei au fost amestecate cu cele de tristețe pentru colegii ei care nu au trecut mai departe.

                  „După acest moment, Ștefania a primit multe mesaje de felicitare din partea celor cărora le-a plăcut prezența ei scenică. În fiecare echipă, au rămas acum doar câte 3 copii din 9, ceea ce este o performanță extraordinară pentru Ștefania. Și dacă ţinem cont de faptul că în fazele iniţiale ale acestei emisiuni s-au prezentat la preselecţii peste 1.000 de copii, reușita fiicei mele este cu atât mai meritorie”, declară Irina Alexa, mama Ștefaniei.

                  Parcurs

                  Reamintim că, așa cum am mai scris, în Deșteptarea, în etapa audițiilor pe nevăzute, Ștefania a ales să facă parte din echipa Andrei după ce a întors scaunele a doi antrenori: Andra și Marius Moga. Cei doi s-au luptat pentru ea, Andra declarând: „Ai ureche muzicală foarte bună, cânţi foarte bine, eşti perfectă pentru echipa mea”. Chiar dacă are multe activităţi extraşcolare, Ștefania Alexa reuşeşte să facă faţă cu brio și la şcoală, ea terminând anul şcolar cu media 9.97 (premiul 1), fiind elevă a Colegiului Naţional de Artă “George Apostu” din Bacău (secţia pian). Studiază canto cu prof. Claudia Vasilache, persoana care are o mare contribuţie la formarea artistică a Ștefaniei.

                  Vineri, 13 iulie 2018, de la ora 20.30, va avea loc semifinala emisiunii Vocea României Junior, în care din cei 3 semifinalişti ai fiecărei echipe, doar un singur concurent va ajunge în finală. În echipa Andrei au rămas acum 3 trei fete, Ştefania fiind cea mai mică dintre ele. Îi ţinem pumnii şi îi dorim mult succes!

                  Se închide robinetul de apă caldă în patru puncte termice – UPDATE

                    UPDATE:

                    Apa caldă revine în zona gării

                    Thermoenergy a finalizat lucrările executate la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Bogdan Voievod, necesare pentru remedierea unei avarii apărute la conducta de agent primar din zonă. Odată finalizată lucrarea s-a trecut la umplerea instalațiilor astfel încât consumatorii să primească din nou agent termic. Echipa de intervenție lucrează la aducerea terenului la starea inițială.

                    __________________________________
                    O avarie apărută la intersecția străzilor Bogdan Voievod și Mihai Eminescu, pe rețeaua de agent termic primar lasă sute de consumatori fără apă caldă. Conform reprezentanților Thermoenergy, apa caldă va fi oprită temporar în intervalul 12 – 13 iulie, timp în care se lucrează la remedierea avariei și reumplerea instalațiilor.

                    Florin Pavăl, directorul general al Thermoenergy, declară că această oprire îi va afecta pe consumatorii arondați punctelor termice nr. 69, 96, 96 și 97. Furnizorul de agent termic estimează că programul va reveni la normal în cursul zilei de 13 iulie.

                    Un comisar șef de la IPJ Bacău, găsit incompatibil de ANI

                      Agenția Națională de Integritate (ANI) a comunicat că a constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei funcționari publici, dintre care unul cu statul special din Bacău. „T.D., funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău – stare de incompatibilitate.

                      În perioada 16 decembrie 2011 – 2 octombrie 2017, a exercitat simultan calitatea de funcționar public cu statut special (comisar-șef de poliție – psiholog) și profesia liberă de psiholog în cadrul societății civile T. și A., obținând venituri”, se arată în comunicatul celor de la ANI. Aceștia mai spun că persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, dar și drepturile de care beneficiază. Este vorba despre dreptul de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. „Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se mai precizează în comunicatul ANI.

                      La IPJ Bacău nu a ajuns până acum nicio informare cu privire la această situație. „Până la acest moment, noi nu am primit nicio adresă oficială din partea Agenției Naționale de Integritate. Când o vom primi, se va dispune în consecință”, a declarat inspector principal Gabriela Ciobanu, purtător de cuvânt la IPJ Bacău.

                      Pagina 1

                        Ziua Mondială a Fotografului

                          Fotografia, o profesie relativ recentă, are și un ocrotitor spiritual pentru cei care o practică: Sfânta Veronica. Aflăm din Biblie că această tânără fecioară, când Iisus trecea prin Bethleem, i-a oferit un prosop să-și șteargă fața. Pe acest prosop ar fi rămas întipărit chipul lui Iisus, ca o adevărată minune. După 2000 de ani, Papa de la Roma a numit ziua de 12 iulie, Ziua Fotografului, aceasta fiind dedicată Sfintei Veronica.

                          Giulgiu din Torino ar fi cumva a doua formă de imortalizare a unei imagini intrată în legendă. Sfântul Giulgiu este un material textil, conservat în prezent la Torino. Începând din 1578, această pânză e venerată de credincioșii creștini ca fiind Giulgiul în care a fost pus în mormânt Iisus.

                          Ea are 436 cm lungime și 110 cm lățime. Diferitele urme de pe pânză conturează două imagini – din față și din spate – ale unui bărbat cu înalțimea de 1,85 m. Problema autenticității Giulgiului este dezbătută și astăzi. În pașii spre „adevărata fotografie”, cum spune artistul fotograf Romeo Mărăndici, trebuie amintit și Leonardo da Vinci, inventatorul camerei obscure. Totuși, prima fotografie consemnată ca atare în istorie a fost făcută în anul 1826, de francezul Joseph Nicephore Niepce și a fost intitulată „Vedere de la fereastră”. Procesul fotografierii a durat 8 ore, fotografia fiind în alb-negru.

                          Tu apasă pe buton, facem noi restul!

                          Ca o coincidență, tot pe 12 iulie, în anul 1854, s-a născut George Eastman, cel care avea să fondeze compania Kodak, care a permis ca fotografia să devină accesibilă tuturor. El a fabricat un aparat ușor de fotografiat și un film care permitea 100 de expuneri. Nu-ți rămânea decât să apeși pe declanșator. Trimiteai aparatul la Rochester și primeai înapoi fotografiile imprimate și aparatul încărcat cu un nou film.

                          Prețul era de doar 10 dolari. O sumă totuși nu chiar așa de accesibilă la vremea aceea, când un muncitor era plătit cu 50 de cenți pe zi. Atunci Eastman a lansat sloganul publicitar al firmei sale, valabil și astăzi pentru studiourile foto: „You press the button, we do the rest!”.

                          Profesia de fotograf putem spune că începe din anul 1839, când Louis Daguerre, la o întrunire a Academiei de Științe și a celei de Arte din Paris, a prezentat o nouă metodă de fixare și obținere a unei imagini.

                          Fotografia stă și la baza cinematografiei, considerată una dintre „Cele 7 Arte”. Fotografii profesioniști asta fac de fapt. În studiouri, în industria publicitară, în foto-jurnalism. Fotografia a devenit astăzi ceva comun și foarte la îndemână. E suficient să aveți un telefon.

                          Când ești mulțumit de selfie-ul rezultat, tu, fotografule, să nu uiți să ridici ochii spre cer și să-i mulțumești Sfintei Veronica pentru că a avut grijă de tine. Pe 12 iulie mai sunt sărbătorite: Ziua tatălui în Uruguay, Ziua copilului în Australia, Ziua Internațională a Simplicității (Henry David Thoreau), Ziua Malala (Pakistan).

                          Ce le urează fotograful profesionist Romeo Mărandici tuturor celor pasionați de fotografie: „De Ziua Mondială a Fotografului, sub protectoratul Sfintei Veronica, să ne bucurăm, să ne urăm «La mulți ani!», să ne dăruim dragostea și pacea. Să ne iubim! Și, înainte de a apăsa pe declanșator, să ne gândim cu respect la înaintașii noștri”.
                          Fotografii Bacăului trecuți în neființă:Emil Prato, Chevalier, Max, Sfartzman, Benu, Manciulea, Mihăilescu, Dionisie Cercasov, Mitică Negheș, Victor Roșca, Adrian Cucu, Nely Nederi, Sîrbu, Anton Gălbează, Magda Chiriac, Bica Enache, Vladimir Lucavețchi, Constantin Bursuc, Ioan Ciuraru, Dumitru Raicu, Ionel Zaiden, și familia Mărăndici, Nicanor, Elisabeta, Larisa. Dumnezeu să-i odihnească în pace!

                          Crucea Roșie „deschide o ușă” persoanelor vârstnice

                            80 de persoane vârstnice din municipiul Bacău vor beneficia până la sfârșitul anului de sprijinul filialei Bacău a Crucii Roșii, prin proiectul „Deschideți o ușă”.

                            Acesta se adresează Centrului de Servicii de Îngrijire de Asistență la domiciliu, primind finanțare de la Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bacău și cofinanțare de la Crucea Roșie.

                            În fiecare lună de implementare, sunt oferite pachete alimentare, ce conțin alimente de bază – orez, ulei, mălai, făină, conserve de multe feluri, dulceață, paste, dulciuri etc, precum şi produse de igienă personală.

                            De asemenea, echipa Crucii Roşii Bacău se deplasează la domiciliul vârstnicilor pentru a monitoriza situația beneficiarilor, pentru a ajuta la curățenie, pentru a plăti diferite utilități, pentru a face cumpărăturile sau pur și simplu pentru a petrece timp împreună.

                            „Prin acest proiect urmărim, de fapt, creşterea calităţii vieţii și a accesului persoanelor vârstnice la un trai mai bun prin implementarea și acordarea unor servicii de calitate de îngrijire la domiciliu, care să corespundă nevoilor celor aflați în situații de izolare socială, sărăcie extremă, vârstă înaintată, cu anumite afecţiuni asociate care necesită asistenţă medicală.”
                            Dan Marcel Babliuc, director Crucea Roșie Bacău

                            Să ne purtăm de grijă singuri

                            Pentru multă lume, șomerii sunt persoane care nu au loc de muncă. În realitate, șomeri sunt doar cei aflați în plată, la un moment dat. E ceea ce se vede, „vârful aisbergului”, cum spunea un oficial băcăuan, în iunie. Numărul celor fără loc de muncă este, din păcate, mult mai mare.

                            După expirarea celor nouă luni de șomaj, unii se angajează, majoritatea nu. Motivele sunt diverse: primesc oferte departe de casă, iar naveta costă mult, găsesc locuri de muncă prost plătite ori nu găsesc deloc. La un salariu de 1.900 de lei, primești 1.100 de lei în mână din care plătești naveta sau chiria, utilitățile, o haină, pachețelul și rămâi cu nimic. Mulți locuitori din mediul rural renunță și stau acasă, să crească animale, să lucreze propria grădină și să muncească cu ziua.

                            Tânguirile unor patroni prezenți la Bursă că „tinerii din ziua de azi” au pretenții prea mari sunt lipsite de realism. Tinerii cer atât cât e necesar pentru a trăi: un salariu din care să poată achita un credit ipotecar, ca să nu mai locuiască cu părinții, să plătească utilitățile, hrana, să-și poată întemeia o familie. A crescut rata șomajului în ultima vreme, spun oficialii.

                            De ce? Poate din cauză că transferarea contribuției de la angajator la angajat a pus în dificultate unele IMM-uri. Nu pe toate, doar pe acelea care până acum nu virau statului această contribuție, deși o rețineau din salariul angajatului.

                            Nu plâng de mila angajatorilor incorecți, ci a miilor de salariați care se vor trezi, la bătrânețe, fără pensie. Transferul contribuției, care îi protejează pe români de astfel de practici, e doar un pas.

                            Sper că următorul va fi trecerea la formula aplicată în Occident: impozitul pe venitul global. S-a discutat și la noi, în 2017, dar a sărit în sus Opoziția. În acest sistem, negocierile cu angajatorul ar viza venitul net, „în mână”, deoarece impozitul este plătit de cetățean direct la Fisc.

                            Avantajul e că salariații care au copii, soție casnică, credit pentru casă, locuiesc cu părinții sau bunicii beneficiază de reduceri. Soluția aceasta i-ar învăța pe cetățeni să-și poarte singuri de grijă și să gestioneze cât mai bine bugetul, iar pe angajatori să-și respecte angajații și să-i plătească așa cum merită.

                            94 de absenți și 80 de retrageri la proba scrisă de la Titularizare

                              Ieri, 11 iulie, cei care vor să intre în învățământ sau care lucrează deja în sistem și doresc să se titularizeze pe catedră au susținut proba scrisă în acest examen. Au fost validate în total 812 de dosare, asta după ce candidații care s-au înscris la Titularizarea 2018 au avut de susținut probele practice sau inspecțiile la speciale la clasă. Dintre aceștia, 24 sunt absolvenți de liceu din promoția de anul acesta.

                              Proba scrisă a început la ora 10.00 și a durat patru ore, în cele două centre de examen stabilite de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău, respectiv Colegiul Economic „Ion Ghica” și Colegiul „Mihai Eminescu”.

                              Subiectele au fost elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, în concordanță cu programele pentru concurs. Pentru a fi angajați ca titulari (pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte), atât la proba scrisă, cât și la proba practică în profilul postului, să ocupe un loc cu o viabilitate de cel puțin 4 ani și să aibă definitivatul în sistem.

                              Pentru a lucra ca suplinitori, pe perioada determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci), la cele două probe. Candidații care nu au obținut la inspecția specială la clasă sau la proba practică minimum nota 5 (cinci) nu au putut intra ieri în examen.

                              Concurență mare și pe posturi netitularizabile

                              Cei mai mulți candidați s-au înscris la disciplinele Limba română (103), Educație fizică și sport (97), dar și pentru posturile de învățători (94) și educatoare (130). În total sunt 2.532 de posturi/catedre (coduri), cu număr de ore variabile (de la o oră până la 18 ore – pentru profesori și 24 de ore – pentru învățători), iar dintre acestea numai 144 sunt titularizabile: cele mai multe în învățământul preșcolar (56) și primar (29), dar și pe disciplinele muzică instrumentală (16), consiliere psihopedagogică (11). Pentru restul disciplinelor, locurile titularizabile sunt sub 10. La Limba română anul acesta, deși sunt multe înscrieri, nu este alocat niciun post titularizabil.

                              Nota obținută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare. Pe 17 iulie se vor afișa primele rezultate, între 17 și 18 iulie se înregistrează contestațiile la ISJ Bacău, iar rezultatele finale vor fi făcute publice până pe 23 iulie.

                              „Au predat efectiv lucrările comisiei de examen doar 556 de candidați. Din cei 812 de candidați înscriși, doar 637 au fost prezenți și, dintre aceștia, 80 s-au retras în timpul examenului, iar unul a fost eliminat.”
                              Prof. Oana Bărbuț, inspector școlar ISJ Bacău

                              Un băcăuan a dat în judecată Inspectoratul General al Poliției Române

                                Poliția Română este chemată în instanță de acest bărbat ca să comunice informații de interes public. El cere și plata unor daune morale de 250.000 lei. Dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Bacău.
                                 
                                D.V. arată în motivarea acțiunii, că anul trecut a solicitat în scris IPJ Bacău – Direcția Circulație să îi comunice mai multe informații de interes public legate de avizul de semnalizare al unei firme de construcții. Răspunsul primit, reclamă bărbatul, nu are legătură cu întrebările adresate. O lună mai târziu, el a înaintat o nouă cerere către conducerea IPJ Bacău prin care a solicitat explicații, solicitând totodată respectarea prevederilor Legii 544/2001 privind accesul la informații publice.

                                O cerere a fost trimisă și către IGP București prin care a adus la cunoștință faptul că, anterior, a adresat două solicitări către IPJ Bacău și că răspunsul primit nu-l mulțumește. Dar IGP București a refuzat să rezolve cererea sa și a direcționat-o înapoi către IPJ Bacău.

                                “Reclamantul a mai indicat faptul că, a primit în plicul ce are data de 25.08.2017 un răspuns al IPJ Bacău ce datează din 24.07.2017. În acest răspuns, IPJ Bacău susține că punctul lor de vedere la toate cele 12 întrebări adresate IGP București și pe care aceștia le-au direcționat către ei i-au fost comunicate prin răspunsul adresat la cererea din 12.06.2017”, se arată în acțiune.

                                Au urmat alte cereri, inclusiv solicitarea unor cercetări de către Corpul de control intern al Poliției Române, fiind sesizat și Ministerul Afacerilor Interne căruia i se cerea să ia măsuri împotriva persoanelor care se fac vinovate de această situație.

                                “Petiția a fost înaintată către IGP București care a răspuns că s-au respectat toate legile țării și că s-a răspuns la toate solicitările sale”, mai arată D.V. în acțiune. Din acest motiv, el a decis să deschidă acțiune în instanță, înregistrată la Tribunalul Bacău. “Reclamantul a mai arătat faptul că, de fapt, nu vor să răspundă la întrebările adresate întrucât răspunsul lor ar putea trage la răspunderea penală un angajat al IPJ Bacău, însă acest lucru nu ar trebui să condiționeze răspunsul”, este opinia bărbatului.

                                În întâmpinarea depusă la dosar, IGPR arată că solicitarea băcăuanului nu privește informații de interes public deținute de IGPR și că “IPJ Bacău are facultate de a desfășura orice raport juridic și de a-și gestiona și organiza activitatea instituției în putere proprie, fără a fi reținută în sarcina IGPR vreo culpă în modul de diseminare al informațiilor de interes public”.

                                Solicitările de informații au fost trimise în contextul în care D.V. a fost implicat, în 2011, într-un accident rutier pe raza localității Găiceana, intrând involuntar cu mașina într-o groapă săpată în carosabil și lăsată nesemnalizată. Din cercetările penale, reiese că accidentul rutier s-a produs pe fondul lipsei indicatoarelor de avertizare ori de restricție pentru groapa săpată în carosabil în condițiile în care circulația se desfășura pe timp de noapte. Bărbatul crede că la mijloc ar putea fi vorba și de un abuz în serviciu și a făcut în acest sens plângeri penale, însă, acestea au primit clasare. Începând din 2011 și până în prezent, D.V. a formulat 25 de petiții și adrese înaintate către IPJ Bacău în care reclamă modul de soluționare a accidentului, modul de eliberare a avizului de instituire a restricțiilor pe DJ 252 sau răspunsurile primite.

                                Magistratul de la Tribunal a apreciat că IGPR nu a fost sesizat cu o cerere prin care să se solicite informații de interes public și care să se refere la activitățile acestei autorități publice.

                                “Mai mult, reclamantul nu a indicat în mod expres care este solicitarea la care nu i s-a răspuns, instanța analizând toate solicitările adresate pârâtului cu care acesta a înțeles să se judece, constatând că cererile adresate în datele de 28.08.2017 și 11.10.2017 nu vizau informații de interes public, ci în esență efectuarea de cercetări de către Corpul de control intern al Poliției Române, iar cererea din data de 01.08.2017 a fost direcționată către IPJ Bacău, acesta din urmă formulând răspuns. (…) Așadar, având în vedere aceste considerente, tribunalul apreciază că IGPR nu are calitate procesual pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care nu poate fi obligat nici să răspundă la solicitările ce au fost adresate IPJ Bacău”, explică instanța. Ca atare, Tribunalul a respins cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Bacău.

                                ULTIMELE ȘTIRI