28 martie 2024
ActualitatePompierii militari băcăuani și-au sărbătorit ziua în stradă

Pompierii militari băcăuani și-au sărbătorit ziua în stradă

* activitățile dedicate au avut loc în Piața Tricolorului, iar ziua oficială a pompierilor va fi celebrată sâmbătă, 15 septembrie, la Moinești

Pe 13 septembrie s-au împlinit 170 de ani de la marea bătălie din Dealul Spirii din 1848 când pompierii bucureșteni, conduși de căpitanu Pavel Zăgănescu, au înfruntat armata otomană venită să înăbușe Revoluția pașoptistă.

În memoria lor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean (ISUJ) Bacău a organizat o serie de activități care au debutat cu o depunere de coroane și flori la Cimitirul Central, la mormântul pompierilor eroi căzuți la datorie pe timpul incendiilor. Au urmat o serie de activități dedicate publicului larg care s-au derulat în Piața Tricolorului, acolo unde pmpierii militari au deplasat o impresionantă flotă de tehnică de intervenții.



„Acest eveniment a fost adresat în special celor mici, pentru a se familiariza cu ceea ce folosesc pompierii pe timpul intervențiilor, dar și a afla mai multe lucruri despre cum trebuie să se comporte pe timpul situațiilor de urgență. Asta pentru că cei mici sunt cei care disiminează mult mai bine informația în sânul familiei”, a declarat cpt. Andrei Grecu, purtator de cuvânt în cadrul ISUJ Bacău.

Publicul prezent la aceste activități din Piața Tricolorului au fost încântate de demonstrațiile pompierilor militari, copiii fiind cei mai impresionați și participând efectiv la exerciții. Dacă unii au…tras cu tunurile cu apă la țintă (găleți stingător folosite și în concursurile școlare-n.r.), alții au făcut „plimbări” cu autoplatforma de lucru și salvare de la înălțime, autoplatformă de pe care un pompier militar a executat o coborâre în rapel. Tot în Piața Tricolorului au mai fost expuse un pavilion de lucru al pirotehniștilor pompieri (cei care dezamorsează muniții rămase de prin războaie și găsite de populație-n.r.), o ambulanță de terapie intensivă precum și o autospecială CBRN (Chimic, Bacteriologic, Radiologic, Nuclear), un laborator mobil cu care se fac măsurători.

Concomitent cu aceste activități la ISUJ Bacău s-au făcut pregătiri pentru evenimentul din 15 septembrie de la Moinești, acolo unde se va sărbători oficial Ziua Pompierilor. Astfel, sâmbătă, de la ora 8.30, va avea loc sfințirea bisericii din cadrul subunității de pompieri din Moinești, eveniment la care au fost invitate personalități de la nivel central, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne și Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, care nu au confirmat până la redactarea acestui material prezența la eveniment.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri