25 aprilie 2024
CulturăMaia Morgenstern, actriţa care dat viaţă unui „popor de personaje”, Doctor Honoris...

Maia Morgenstern, actriţa care dat viaţă unui „popor de personaje”, Doctor Honoris Causa al Universităţii „George Bacovia”

Decor academic. Togi şi imnuri. Solemnitate. Intră Senatul în Aula „Moldova” a Universităţii „George Bacovia”. Sărbătoare. E început de Festival. O nouă ediţie a Festivalului Naţional „George Bacovia”. Anul acesta sărbătoarea Poetului şi a Poeziei nu începe cu poezia, începe cu Teatrul. Ceremonia este deschisă de Adrian Jicu, director al Festivalului, care adresează salutul organizatorilor către toţi invitaţii, din Bacău şi din ţară. Sunt prezenţi Sorin Braşoveanu, preşedinte al Consiliului Judeţean, Neculai Lupu, rector al Universităţii „George Bacovia”, consilieri judeţeni şi municipali, profesori universitari, directori ai unor instituţii publice, studenţi, elevi.

„Mă bucur că anul acesta, Festivalul dedicat poetului Bacovia porneşte de la noi şi am acceaşi bucurie că pentru prima dată, în cadrul festivalului se acordă un titlu de Doctor Honoris Causa, un titlu onorific, unei actriţe, unei mari actriţe, unei Doamne a teatrului românesc, doamnei Maia Morgenstern. Universitatea noastră este implicată în acest festival încă din 1996, astfel că ceremonia de astăzi încununează munca unui Om, a unui Artist, la care şi noi suntem părtaşi. Sunt convins că teatrul, poezia, dansul, muzica vă vor încânta în aceste zile cât sunteţi oaspeţi ai Marelui Festival «George Bacovia»”, a spus Neculai Lupu, rector al Universităţii „George Bacovia”.

Laudaţio la acordarea Titlului de Doctor Honoris Causa actriţei Maia Morgenstern a fost rostit de conf. univ.dr. Nicoleta Popa, de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, care a făcut o trecere în revistă a activităţii şi personalităţii actriţei de teatru şi film, reliefând în cuvinte calde, cu o semnificaţie aparte, rolul creatorului de personaje, despre puterea actorului de a sparge cel de-al patrulea zid, cel dintre actori şi public, despre talent, sacrificiu, renunţări şi bucurii.



„Director al Teatrului Evreiesc de Stat, decan al Facultăţii de actorie de la Universitatea «Hyperion», actor, societar al Teatrului Naţional Bucureşti, colaborator al multor teatre din România şi din străinătate, Maia Morgenstern a dat viaţă, sub bagheta unor mari regizori, «unui popor de personaje», a întruchipat cu o forţă de creaţie extraordinară, cu talent, virtuozitate, măiestrie şi dragoste peste 140 de personaje din teatru şi film, din marea literatură românească şi universală. A fost răsplătită cu numeroase premii, premii onorante, acordate de instituţii teatrale şi de film din lumea întreagă, devenind ea însăşi un personaj al teatrului şi filmului mondial.”
conf. univ.dr. Nicoleta Popa

În aplauzele asistenţei, preşedintele Senatului Universităţii, conf.univ.dr. Alexandru Amititeloaie, a dat citire Hotărârii Senatului din 12 septembrie 2018, prin care se acordă Titlul de Doctor Honoris Cauza Doamnei Maia Morgenstern, „pentru contribuţia deosebită la promovarea teatrului românesc, pentru activitatea didactică de descoperire şi şfefuire de noi talente, cât şi pentru activitatea socială din comunitatea în care îşi desfăşoară cu onoare activitatea.”

Cu solemnitatea specifică momentului, în conformitate cu protocolul academic, Maia Morgenstern primeşte Toga de Doctor Honoris Causa, devenind membră de onoare a Senatului Universităţii şi membru al comunităţii academice de la Universitatea „George Bacovia”.

Impecabilă ca prezenţă, cu emoţia actorului de la o premieră, Maia Morgenstern a mulţumit pentru onoarea care i s-a făcut, a mulţumit Senatului, membrilor comunictăţii academice, oficialităţilor locale şi organizatorilor Festivalului Naţional „George Bacovia”.

„Sunt onorată, sunt mândră pentru acest titlu. Sunt fericită că sunt în Bacău, sunt de asemenea foarte fericită că pot să înnoiesc şi să reînnoiesc legăturile mele cu Bacăul, cu dumneavoastră, pe care de astăzi vă pot numi prietenii mei. Mă bucur că pot să particip la sărbătoarea poeziei, a poetului George Bacovia, o sărbătoare a muzicii, a dansului, a teatrului. Eu sunt actrită, iar rolul şi rostul meu pe acest pământ este să fac lumea fericită, să o fac să râdă, în ciuda răului, a fricii, a durerilor. Acesta este crezul meu, crezul fiecărui actor, iar titlul acordat astăzi, darul pe care mi l-aţi făcut, înseamnă pentru mine semnificaţie, simboluri, cunoştinţe, răspundere, frumos, nobleţe.
E vreme frumoasă!”
Maia Morgenstern, actriţă, Doctor Honoris Causa al Universităţii „George bacovia”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri