duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2441

A fost desemnat cel mai bun fasonator forestier al anului din județul Bacău

    Direcția Silvică Bacău a organizat, în poligonul special amenajat din Gârleni, ediția a noua a Concursului profesional „Cel mai bun fasonator” și va fi reprezentată la faza națională de Adrian Vartolomei, de la Ocolul silvic (OS) Târgu Ocna, care s-a clasat pe primul loc. Pe următoarele două locuri s-au clasat Cristian Vintilă, de la OS Mănăstirea Cașin, și Iulian Lucaci, de la OS Căiuți. La concurs au participat 14 concurenți, câte unul din fiecare ocol silvic al Direcției Silvice.

    Premianții concursului: Adrian Vartolomei, Cristian Vintilă și Iulian Lucaci

    Ediția din acest an a concursului a avut loc doar în poligon și a venit cu o noutate absolută penru concurenți – proba de doborâre a arborilor susținută pe simulator, nu direct într-un parchet forestier. Celelalte patru probe au fost montarea lanțului și întoarcerea lamei fierăstrăului mecanic, tăierea combinată a arborilor, tăierea de precizie a lor și tăierea crengilor de pe bușteni. Echipa de arbitri a fost condusă și în acest an de Gheorghe Gafița – arbitru internațional. Alături de concurenți și organizatori a venit și directorul tehnic al Direcției Silvice, Gheorghe Mănăilă.

    Scopul concursului: perfecționarea profesională

    „Concursul – am aflat de la președintele comisiei de organizare a fazei județene, inginrul Marius Iftime – este organizat anual de Romsilva și face parte din Programul de formare profesională a fasonatorilor. Această meserie este una cu riscuri imprevizibile și supusă celor mai multe noxe profesionale, dar am putut cuantifica eventualele riscuri ale activității concurenților prin prezența reprezentanților Inspectoratului teritorial de Muncă și Direcției pentru Sănătate Publică Județeană. Scopul concursului este, de altfel, îmbunătățirea elementelor care țin de acest sistem de muncă, să limităm riscurile aferente lui”.
    Premiile, la faza județeană, au fost între 700 și 1.500 de lei, dar și sponsorii concursului, cu reprezentare națională, Husqvarna – furnizor de fierăstraie mecanice (drujbe) și Mavi Prod – furnizor de piese de schimb pentru tractoare, i-au premiat pe primii trei câștigători (cu un fierăstrău mecanic, o motocoasă și un costum de fasonator).

    Speranțe mari la faza națională

    „Particip la acest concurs de la prima ediție – ne-a declarat, la final, Adrian Vartolomei. În 2013 am ocupat, de asemenea, locul întâi pe județ și am participat la faza națională, unde m-am plasat pe locul al șaptelea. Sper să avem rezultate și mai bune în acest an. Am 45 de ani, dar lucrez în această meserie de 24 de ani numai la Ocolul silvic din Târgu Ocna”.
    Faza națională a concursului se va organiza, în acest an, la Cavnic, în Maramureș, la care și Direcția Silvică Bacău va avea un reprezentant.
    Concursul de formare profesională a fasonatorilor face parte dintre principiile impuse pentru acordarea certificării FSC aordată de organizația independentă Forest Stewardship Council, din Germania. Și Direcția Silvică Bacău a obținut, pentru o perioadă de cinci ani, certificarea FSC.

    ”Activitatea de exploatare forestieră este una dintre cele mai periculoase meserii, dar prin acest concurs se încearcă ridicarea nivelului profesional. Concurenții sunt cei mai buni fasonatori din ocoalele silvice din care provin, dar în cursul unui an de muncă trebuie permanent să se perfecționeze, pentru a se prezenta tot mai bine la întrecere. Și sper ca la faza națională reprezentantul nostru să fie pe primele locuri, cum și Direcția Silvică Bacău este între primele trei-patru dintre cele 41 de instituții similare din România”.
    Gheorghe Mănăilă, director tehnic al DS Bacău

    Săptămâna Prevenirii Criminalității la final

      Prima ediție din acest an a Săptămânii Prevenirii Criminalității a ajuns la final. Ultimile două zile au fost dedicate de poliţişti, prevenirii violenței și a victimizării prin accidente rutiere.

      Joi, 24 mai, polițiștii de prevenire au continuat activitățile în domeniu, tema specifică acestei zile fiind prevenirea infracțiunilor comise cu violență, cu accent pe prevenirea violenței în familie. Demersurile polițienești s-au adresat în special pentru prevenirea victimizării sexuale în rândul femeilor și tinerelor care pot fi afectate de diferitele forme de violență, atât în viața de familie, cât și în afara ei.

      Astfel, polițiștii au desfășurat activități specifice la Liceul Tehnologic ”G. J. Cancicov” din comuna Parincea. Scopul a constat în identificarea principalelor probleme din domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva copiilor și a femeilor, sensibilizarea comunității cu privire la protejarea și apărarea drepturilor acestora, a valorilor familiale, dar și identificarea celor mai potrivite metode pentru a preveni violența în familie, victimizarea sexuală și alte genuri de infracțiuni comise cu violență.
      La activitate au participat peste 100 de elevi care au urmărit materiale video prezentate de poliţişti și au purtat discuții directe cu aceştia despre multiplele situații în care pot deveni victime, despre faptul că evoluția lumii moderne aduce tot mai multe tentații și pericole pentru tineri.

      Vineri, în ultima zi, polițiștii de prevenire, însoțiți de către cei de la Serviciul Rutier, Criminalistic și Serviciul pentru Acțiuni Speciale au desfășurat activități de prevenire a victimizarii prin accidente de rutiere. Ei au fost prezenți dis de dimineață la Grădinița ”Lizuca”, din municipiu, unde cei mai mici, au primit legitimații de polițist pentru că au știut să răspundă corect la întrebările de siguranță rutieră, au explorat autospeciala de poliție, au claxonat și s-au amuzat pornind semnalele acustice și luminoase ale acesteia.

      Activitățile au continuat în curtea Școlii ”Alexandru Ioan Cuza” unde elevii, de la mic la mare, au ascultat, învățat și repetat împreună cu polițiștii regulile de circulație, au luat contact cu trusa criminalistică, s-au amprentat și au probat echipamentele din dotarea polițiștilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

      La final de activități, polițiștii își doresc, încet dar sigur, să culeagă roadele prevenirii întrucât este mult mai ușor să previi decat să combați.

      Onești: Monumentul Eroilor, dezvelit de Centenar

        În semn de recunoștință și pentru eterna proslăvire a celor care au sfințit cu sângele lor actul Marii Uniri de la 1918 și pentru a le elogia faptele istorice, joi a fost dezvelit Monumentul Eroilor de pe Bulevardul Oituz nr. 1 și s-au oficiat ceremonii religioase de pomenire a eroilor neamului, iar în cadrul evenimentelor festive derulate la Monumentul „Regina Maria”, veteranii celui de-al II-lea Război Mondial au primit plachete și diplome de onoare pentru faptele lor eroice săvârșite sub arme.

        Un moment deosebit în cadrul acestor ceremonii l-a constituit prezența Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Vigil Bădulescu” din Miercurea Ciuc şi a Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa“ din Braşov, care au defilat pe b-dul Oituz.

        Video: Claudiu-Tiberius Ştefănescu

        Premiile Reuniunilor Culturale „Alecsandriada”, ediţia a II-a

        În ultima zi a Reuniunilor Culturale „Alecsandriada”, organizate sub patronajul Consiliului Judeţean, în parteneriat cu Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” şi Societatea Ştiinţifică „Vasile Alecsandri, a avut loc Gala Premiilor acestei importante manifestări culturale, artistice şi ştiinţifice.

        În Sala Mare a Teatrului Municipal „Bacovia”, în prezenţa unui public iubitor de teatru şi poezie, a invitaţilor la Reuniunile Culturale, poeţi, romancieri, dramaturgi, critici şi istorici literari din Republica Moldova, Bucovina de Nord şi România, au asitat la un regal al spiritului şi culturii române, pus sub semnul celui care a dat naştere, a contribuit şi a înnobilat literatura română modernă, poetul, prozatorul, dramaturgul şi diplomatul Vasile Alecsandri, născut aici, în Bacău. Juriul, condus de criticul şi istoricul literar Adrian Dinu Racheru, prorector al Universităţii „Tibiscus” Timişoara, a acordat următoarele premii:

        Laureat al Reuniunilor Culturale „Alecsandriada” – 2018 – Mircea Martin, critic şi teoretician literar, membru corespondent al Academiei Române.

        Premiul pentru Poezie – Nicolae Dabija, Chişinău, membru corespondent al Academiei Române.

        Premiul pentru Critică şi istorie literară – Ion Holban, Iaşi, director de teatru, conducător de reviste literare.

        Premiul pentru Dramaturgie – Dumitru Crudu, Chişinău.

        Premiul pentru Proză – Grigore Grigan, Cernăuţi.

        A fost instituit, la ediţia din 2018 a Reuniunilor…., Premiul Centenarul Unirii, acordat de oraganizatori Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău, Liceului „Vasile Alecsandri” Chişinău şi Şcolii din Mahala (Cernăuţi), trei şcoli din trei provincii româneşti.

        Tot cu aceeaşi ocazie, au fost premiate trei reviste de cultură, din cele trei provincii istorice, care au o contribuţie importantă la promovarea culturii naţionale, „Actualitatea literară”, din Lugoj, „Spaţii culturale”, din Râmnicu Sărat,, „Mărturii culturale”, din Satu Mare, şi „Tecuciul literar”, din Tecuci.

        Ca şi la prima ediţie, a fost organizat şi un concurs de poezie şi dramaturgie pentru tineri, care nu au debutat editorial. Juriul, condus de poetul Dumitru Brăneanu, preşedinte al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, managerul de proiect al Reuniunilor Culturale „Alecsandriada”, a acordat următoarele premii:

        Dramaturgie, Premiul I – Dana Zeto, Bacău, Premiul II – Mihai Zota, Bacău.

        Poezie, Premiul I – Andreea Elena Chiriac – Suceava, Premiul II – Emilia Nedelcov – Iaşi, Premiul III – Daniel Sascău – Bacău.

        A fost o seară de excepţie, prezentările premianţilor, care au aparţinut criticului Adrian Dinu Racheru, o personalitate a criticii literare româneşti, un om de o rară distincţie, erudit, cu o prezenţă agreabilă, dar mai ales discursurile distinşilor oameni de cultură premiaţi au fost de o înaltă ţinută intelectuală, care au lăsat urme adânci în inimile celor prezenţi, astfel că marele poet şi dramaturg, Vasile Alecsandri, a fost, dacă mai era nevoie, (re)împământenit în acest oraş, dar şi în sufletele băcăuanilor.

        În aceeaşi zi, de la ora 10.30, în Sala de conferinţe a Hotelului “Decebal” a avut loc o interesantă şi viu disputată dezbatere cu tema “Dramaturgia românească, încotro?, moderată de dramaturgul Viorel Savin şi Valeria Tăicuţu, ocazie de a puncta câteva dintre cauzele care au dus şi duc la lipsa dramaturgiei româneşti contemporane de pe afişele teatrelor din România. Cum la dezbatere au participat şi directori, redactori şefi şi redactori ai unor publicaţii literare din ţară, opiniile exprimate vor fi, cu siguranţă, consemnate.

        Păcat că de la colocviu nu au fost invitaţi şi directori de teatre, regizori, scenografi şi actori, cei care au fost “acuzaţi” de starea actuală a dramaturgiei autohtone. De la ora 12.00, mai mulţi scriitori din România, Republica Moldova şi Bucovina de Nord s-au întâlnit cu profesori şi elevi ai Colegiului Naţioanl “Vasile Alecsandri”, ocazie de a schimba impresii, de a marca apropiata sărbătoare a poetului.

        Invitaţii au citit din creaţiile lor, fiind aplaudaţi de elevii participanţi. Un moment emoţionant l-a constituit cuvântul poetului Mircea Jurebie, care a făcut precizarea că, acum 55 de ani a finalizat cursurile acestui liceu, în chiar clasa în care a avut lor întâlnirea.

        Sigur, ediţia a II-a s-a încheiat, mai sunt multe de spus, o vom mai face şi cu alte prilejuri, trebuie, totuşi, să spun organizatorilor, că de astăzi începe ediţia a III-a, asta pentru a nu mai invoca lipsa de timp şi de personal calificat în organizarea unor asemenea manifestări, la care invităm mari personalităţi ale culturii române şi, implicit, angajăm imaginea judeţului Bacău.

        Caravana „Centenarul Filmului Românesc” ajunge la Moinești și Onești

          invitații speciali sunt actorul Teodor Corban și regizorul Stere Gulea

          Caravana „Centenarul Filmului Românesc va ajunge sâmbătă, 26 mai la Moinești, iar a doua zi, 27 mai, va fi și la Onești. Caravana Centenarului continuă cu alte trei filme românești și trei invitați, care vor ajunge în localitățile menționate.

          La Moinești – ne-a informat directorul Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” din Onești, Ionuț Tenie – va proiecta, în Moinești, de la ora 18,00, la Centrul Cultural „Lira”, comedia „6,9 pe scara Richter”, iar invitatul special al eveimentului va fi actorul Teodor Corban. La Moinești, eveniment va fi realizat cu sprijinul Primăriei și a Consiliului Local.

          La Onești, duminică, 27 mai, Caravana va opri la Cinema Capitol, unde de la ora 18,00 va fi proiectat filmul „Sunt o babă comunistă”, iar invitatul special al evenimentului va fi regizorul Stere Gulea. În municipiu eveniment va fi realizat cu sprijinul Primăriei și a Bibliotecii „Radu Rosetti”.

          În deschiderea celor două evenimente, de la ora 16,00 va fi proiectat documentarul Agerpres „România, la 100 de ani”.
          Caravana este organizată de Asociația Artis, din Iași, și de Asociația Obștească MIA, din Chișinău, cu un număr mare de parteneri.

          Corina Goranda: „În teatru doar cortina este de catifea!”

          Ivona Lucan: Teatrul Municipal „Bacovia” este…
          Corina Goranda: Nu vreau să sune nici clișeic și nici pompos, dar da, TMB este acasă. Aici mi-am făcut prieteni, mi-am cunoscut iubirea, am crescut, aici trăiesc și îmi place să trăiesc.

          Povestește-ne puțin despre sosirea ta în acest Teatru.
          Am fost chemată acum 32 de ani pentru un rol, în Profesorul de franceză, de Tudor Mușatescu, în regia lui Nae Cosmescu (acesta fiind spectacolul meu de debut). Și am rămas!

          Care a fost sau este cel mai îndrăgit/incomod rol din cariera ta actoricească?
          Fiecare rol în parte mi-a plăcut, m-a enervat, mi-a dat de furcă, mi-a provocat insomnii, dar și satisfacții. În fiecare personaj pe care l-am creat am pus pe cât am putut mai bine picuri de magie și mult drag.

          Ce momente de „cumpănă” sau mai puțin plăcute ai întâmpinat în teatru de-a lungul timpului?
          În teatru doar cortina este de catifea, am mai spus asta! Munca actorului se înscrie în niște rigori cazone, de aceea, actorul are datoria să mențină pacea sufletelor, dar ca să îți răspund punctual, da! Am avut un moment greu atunci când am aflat că tatăl meu a murit, iar eu jucam într-un sicriu.

          Dacă ar fi să dai timpul înapoi ai schimba ceva?
          De ce? Tot ce-am trăit până acum m-a făcut să fiu cea de azi. Îmi place și ce văd în oglinda sufletului, dar și ce văd în „oglindă, oglinjoară”.

          Ce îți (mai) dorești din partea Teatrului Municipal „Bacovia”?
          Să vadă că am putere, forță, determinare și creativitate. Vreau noi provocări!

          Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând, care îți trece prin cap când auzi acest lucru poate fi?
          Merry Christmas! Așa le urez eu, la ceas aniversar, celor dragi mie

          Ivona Lucan,
          Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”

          Pogorâre sau coborâre?

          Modernizare refuzată

          Când a venit vremea de a se construi o biserică cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, inclusiv în Bacău, au existat voci care cereau vehement renunţarea la învechitul pogorârea şi adoptarea modernului coborârea. Mai că era să reuşească acea insolită campanie dacă nu ar fi intervenit slujitorii bisericii. Aceştia au adus în discuţie dreptul unei credinţe de a-şi apăra teritoriul terminologic, invocând înainte de orice factorul tradiţie.

          Reamintire

          Reproducem definiţia din dicţionarele religioase: „pogorâre Coborâre. Pogorârea Sfântului Duh = una dintre cele douăsprezece mari sărbători domneşti ale Bisericii creştine, în amintirea zilei când Duhul Sfânt s-a pogorât asupra apostolilor în chip de limbi de foc, aşa cum Iisus promisese apostolilor înainte de înălţarea Sa la cer”.

          Dublete sinonimice

          Pentru că o serbăm la 50 de zile de la Învierea Domnului, mai este cunoscută sub numele de Cincizecime, dar mult mai răspândit este termenul Rusalii. Avem la îndemână şi sintagme: Ziua Duhului Sfânt, când prăznuim a treia persoană a dumnezeirii, sau Ziua cincizecilor. Mai există unitatea frazeologică Cincizecimea luminată, desemnând perioada dintre Paşti şi Rusalii.

          Cât de vechi sunt termenii?

          Cincizecimea apare la Bogdan-Petriceicu Hasdeu, în a sa Istorie critică a românilor din 1875. Rusalia (aceasta e forma de bază, deşi extrem de rar se foloseşte la singular) e consemnată de Codicele Voroneţean (Cernăuţi, 1885), iar pogorâre, provenit din slavul pogor „în jos”, ne trimite la Dosoftei, în secolul al XVII-lea.

          Mai multe despre Rusalii

          E interesantă pendularea semantică între sacru şi profan sau păgân. În afară de înţelesul benefic (orice sărbătoare religioasă purifică şi înalţă; în unele zone ale ţării, este precedată de stratul de Rusalii sau strada/sfredelul Rusaliilor, o sărbătoare situată cu 24 de zile înainte de Rusalii; rareori, rusaliile desemnează rugăciunile care se fac cu trei zile înainte de Înălţarea Domnului), există un sens negativ. În credinţele populare, rusaliile sunt fiinţe mitologice: zâne rele care declanşează calamităţi naturale şi schilodesc oamenii ori le sucesc minţile. (Sinonimele sunt drăgaice sau iele.) În poveşti, sunt prezentate ca aducătoare de nenorociri: „Omoară vite, aduc furtuni cu grindină, aprind case, după cum iau pe sus pe cei ce lucrează în zilele lor, mai ales la Rusalii. Nişte femei au ghilit pânza la Rusalii, altele au scuturat ţoalele în acea zi şi s-a stârnit un vânt mare care le-a zvârlit pânza şi ţoalele tocmai pe sârmele de telefon” (Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, de Ovidiu Bîrlea). Aici sunt de recunoscut Muma-Pădurii sau Fetele-Pădurii, dar şi zânii răi (Tatăl-Pădurii, Păduroiul ş.a.). Intrăm astfel în teritoriul practicilor foarte vechi, din Imperiul Roman, când erau admise trei sărbători destinate cultului morţilor: Teralia, Parentalia (ţinute între 13 şi 25 februarie) şi Rosalia, fixată în anotimpul călduros. Numele ultimei dintre sărbători trebuie asociat cu obiceiul, la romani, de a se depune roze/trandafiri la mormintele familiale şi de a da mese bogate în memoria celor dispăruţi. Acest al treilea ritual s-a impus întâi în mediul sătesc şi apoi în oraşe, ca obicei păgân, şi a supravieţuit chiar şi după oficializarea creştinismului, până astăzi, sub numele de Rusalii.

          Înapoi la pogorâre

          A discuta despre inutilitatea unui termen din limbajul religios este o adevărată impietate. Respectul faţă de cele sfinte se vădeşte şi în admiterea necondiţionată a vocabularului tematic din această sferă.

          Sfinta Treime

            Este Ziua Domnului: „Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl, şi Fiul unul-născut al lui Dumnezeu, precum şi Duhul Sfânt, pentru că şi-a arătat îndurarea faţă de noi!” Semnul Crucii, cu care începem şi încheiem fiecare rugăciune, aminteşte mereu marele mister al Sfintei Treimi, al acelui Dumnezeu care este începutul a toate, care s-a revelat în Cristos Isus şi care continuă lucrarea sa de mântuire în Duhul Sfânt. După ce am meditat asupra principalelor evenimente ale mântuirii, celebrând rând pe rând întruparea, patima, moartea şi învierea, înălţarea Domnului la cer şi venirea Duhului Sfânt, astăzi contemplăm icoana Preasfintei Treimi, ocean de iubire fără margini din care izvorăsc toate şi spre care toate se îndreaptă. Misterul divin rămâne insondabil şi după ce Dumnezeu a vorbit şi s-a revelat. Chiar dacă nu poate fi înţeles, fiind o realitate infinit mai mare decât putem îmbrăţişa cu mintea, Dumnezeu poate fi cunoscut şi iubit ca Tată, ca Fiu şi ca Duh. În realitatea sa cea mai profundă şi mai intimă, Dumnezeu este Tatăl creator, Dumnezeu este Fiul răscumpărător şi Dumnezeu este Duhul Sfânt de iubire. Celebrând sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, participăm la masa euharistică în comuniunea celor trei Persoane divine care însufleţesc viaţa noastră de credinţă, de speranţă şi de iubire. Celebrând solemnitatea Preasfintei Treimi suntem invitaţi să exprimăm uimirea că Dumnezeu este o „comunitate de iubire”. Măreţia lui Dumnezeu este afirmată la începutul şi la sfârşitul Psalmului 8: „Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul”! Dumnezeu este comuniune. A spune că Dumnezeu este Treime înseamnă a afirma – pe cât putem înţelege – că Dumnezeu este iubire, şi nu o iubire oarecare. Dumnezeu nu este singurătate, nu este izolare. Dumnezeu este familie, este comunitate, este iubire expansivă, gratuită; este dăruire spontană pentru alţii. Dacă Dumnezeu este iubire, Trinitatea este diagrama Iubirii care înfăţişează relaţia dintre Tatăl care iubeşte, Fiul care este iubit şi Duhul Sfânt care este însăşi iubirea. Cunoscând din revelaţie că Dumnezeu este iubire şi comunitate, înţelegem imediat chemarea noastră la iubire. Dumnezeule, Părinte ceresc, tu l-ai trimis în lume pe Fiul tău, Cuvântul adevărului, şi pe Duhul tău, izvorul sfinţeniei, pentru a le descoperi oamenilor misterul minunat al vieţii dumnezeieşti. Dă-ne, te rugăm, harul, ca, mărturisind adevărata credinţă, să recunoaştem slava veşnicei Treimi şi să adorăm unitatea celor trei persoane în mărirea puterii sale.
            „Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, lui Dumnezeu care este, care era şi care vine!”

            Pr. Cristian Diacu, Parohia Catolică „Înălţarea Sfintei Cruci” Luizi-Călugăra

            Duminica Pogorârii Sfântului Duh

              Marele praznic al Pogorârii Sfântului Duh, praznicul întemeierii Bisericii, a adus şi aduce bucuria şi bogăţiile revărsării luminii sfinţitoare peste Apostoli şi peste toţi aceia cărora vor duce mesajul Evangheliei. Sfântul Duh a sfinţit pe Fecioara Maria pe ucenicii Domnului şi pe urmaşii acestora. Duhul Sfânt are în viaţa Bisericii un rol asemănător cu acela al sufletului în organizarea vieţii noastre omeneşti. După cum sufletul dă viaţă şi mişcare tuturor mădularelor, tot aşa Duhul Sfânt dă viaţă şi mişcare, spre mântuire mădularelor Sfintei Biserici care suntem noi creştinii. „ Prin Sfântul Duh am dobândit şi iertarea păcatelor noastre, prin el ne-am curăţit de toate petele păcatelor, prin darurile sale, oamenii, care se povăţuiesc de harul său, se fac îngeri, nu prin aceea, că îşi schimbă firea, ci, ceea ce este mai minunat, prin aceea că ei, deşi rămân oameni, dar se poartă aşa de curat şi sfânt, ca îngerii” (Sf.Ioan Gură de Aur). Duhul Sfânt se numeşte „Duhul Adevărului, Mângâietorul” pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pământ, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfânta Evanghelie în lume, se inspiră sfinţii, proorocii, ierarhii, preoţii şi cuvioşii care păstoresc Biserica lui Hristos, care vestesc cele viitoare şi povăţuiesc sufletele pe calea mântuirii. Pe toate le sfinţeşte, le îndreptează şi le călăuzeşte „la tot adevărul” care rămâne cu noi „în veac”. Duhul Sfânt va mărturisi” despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul şi Judecătorul lumii şi „va vesti”, adică va descoperi celor aleşi tainele Sale cele viitoare. Duhul Sfânt a dat aceste daruri cu îmbelşugare şi cu bucurie mare, nu numai Apostolilor, ci şi urmaşilor lor. Tot Duhul Sfânt va mustra şi va vădi necredinţa celor lepădaţi de Dumnezeu, eresul ca şi răutatea păcătoşilor robiţi de păcate şi nepocăiţi. Pentru aceasta atât aici, cât şi în cealaltă viaţă, să avem o încredinţare tare şi să secerăm fericita bucurie ca rod al acestei sărbători, să aruncăm hainele cele necurate ale sufletului, dar mai ales pizma să o depărtăm. În sfântă ziua aceasta cu evlavie împreună să ridicăm rugăciune zicând: „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, vino peste noi şi Te sălăşluieşte întru noi, şi vieţuieşte întru noi cu putere, lumină şi căldură, ca viaţă a noastră şi bucurie a noastră! Curăţeşte-ne pe noi de toată întinăciunea, Bunule, și mântuieşte sufletele noastre!”
              „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, vino peste noi…”

              Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

              Tulburătorul poem

                18 mai. 2018, ora 18. Universitarul, poetul, eseistul, disidentul Liviu Antonesei îmi/ne spune: „Acum 38 de ani, la ora aceasta, securiștii ieșeni, cu întăriri de la centru, aveau să dea năvală peste circa 30-35 de persoane din cercul revistelor studențești ieșene Dialog și Opinia studențească – studenți, cadre didactice universitare, cercetători științifici și chiar liber-profesioniști. O zi de percheziții și interogatorii, care s-au lungit până seara.

                Alții au mai fost aduși și a doua zi, ba chiar mai multe zile. Oficial, ancheta s-ar fi terminat în septembrie același an. Din documente recuperate de la CNSAS, reiese că, pentru unii nu s-a terminat până la sfârșitul vechiului regim. După ancheta aceea, unii s-au liniștit, alții s-au reorientat, iar o parte au ajuns la radicalizare. Oricum, peste o treime din lista semnatarilor Apelului împotriva realegerii lui Ceaușescu, inițiat de Dan Petrescu, apărut în toamna anului 1989, cu vreo două luni înaintea Congresului de realegere, erau dintre anchetații din 1983. Oricum, la începutul lui iunie, Al. Călinescu și Sorin Antohi au fost zburați de la conducerea Dialogului, iar eu de la cea a Opiniei studențești. A. C. și S. A., fiind membri de partid, au avut parte și de reușite ședințe de demascare, după tipicul anilor ’50.

                În aceeași perioadă, a fost debarcată și conducerea Echinoxului clujean – Ion Pop, Ion Vartic și regretatul Marian Papahagi -, dar măcar n-au beneficiat și de o anchetă! În noaptea care a urmat anchetei, n-am putut dormi. În schimb, am scris un poem, cumva de liniștire, de eliberare de tensiune. În tipografie, era în lucru un număr al Opiniei studențești. Dimineață, m-am dus în tipografie, am scos din pagină ceva și am introdus poemul. La puțină vreme după ce lucrul era făcut, a venit un inspector, sau ce-o fi fost, de la județeana de partid și s-a uitat pagină cu pagină. Fumam cu un tipograf într-un loc pentru fumat și îl priveam pe inspector cu inima purice. A frunzărit vreo jumătate de oră – precizez că făcea asta după ce revista primise «bunul de tipar» – și n-a observat schimbarea. Titlul de atunci al poemului era mult mai explicit decât cel care avea să apară mai târziu în carte, data de 18 mai 1983, apărea în titlu. Revista a apărut. Când s-au prins, era deja distribuită! Nu de asta m-au dat afară, era ceva deja planificat, dar și-or fi zis că au dreptate să mă elimine! (…) Au trecut exact 35 de ani…”

                Acum, tulburătorul poem al lui Liviu Antonesei…:

                Anatomia speranţei

                 „În mijloc, o uriaşă inimă de metal pompînd un puroi/violet, bolborosind sub presiune în arterele uscate,/un creier putrefact de asemenea, o portocală cenuşie -/apoi, concentrice sfere de influenţă cu legăturile/
                tensionate, milioane de insecte tinere în tricouri/colorate, refuzînd istoria speciei de la un punct/încolo, mişcîndu-se, depărtîndu-se, automate /strălucitoare/(şi tăcute în ordinea unui sens mai adînc), un fel/
                de dans isteric în lumina neoanelor, în sunetele/gîlgîitoare şi neordonate, în spatele/în faţa unor/ uşi veşnic închise, neauzind nimic, nespunînd nimic,/după un fel de estetică a rupturii, fantastică/ autarhie compensatorie, nevroză mecanomorfă – împotriva/ nebuniei uşor cazone totuşi, uşor fără lege totuşi,/separare lăuntrică s-ar putea spune (fără o reală/interiorizare), un spectacol gălăgios şi monoton/care ajută cui?care foloseşte cui? care există/ poate numai ca simplă mişcare autoreferenţială -/ şi încă este bine că s-a scris eu, supremul şi că/
                alfabetul elin mai aruncă seminţe în mare şi că/poetul ossip nu şi-a luat şi versurile dincolo/ de mormînt, iar în fiecare dimineaţă o ceaşcă de/
                lapte rece încercuie plumbul care se adună pe/arterele uscate, pe creier, în inima obosită…/ şi, mai departe, cîmpii nesfîrşite, păduri din/
                care fiarele de mult au dispărut şi vînătorul/ trece trist cu puşca inutilă pe umeri şi cîinele/ de rasă devine potaie de haită şi printre/
                blocurile galbene hingherii în haine de piele (cu/ strălucitoare cercuri portocalii pe spinare şi cefe/subţiri) îşi aşază capcanele, îşi aruncă plasele /grele de sîrmă. Şi e frumos cînd, seara, luna-şi/aruncă lumina rece pe suprafaţa apei Ciric./ Şi e bine.” (18 mai 1983)… 

                O lecție a demnității. Istorie. O pagină doldora de verticalitatea acelor ani de supraviețuire zămislită de cei care au/aveau în ființa lor carnea Strigătului. Oamenii aceștia care au incendiat întunericul minților sunt eroii istoriei noastre. Mulțumesc, L.A.

                Hublou / Restul e literatură

                  Cum îmi arunc ochii pe ştiri, cum îmi stric ziua. Numai văzând titlurile, ţi se face părul măciucă şi te ia cu fiori. Tragic, şoc şi groază, nu se mai poate face nimic, dezastru, catastrofă, în fine, cam ăsta e registrul în care sunt redactate cele mai multe texte. Dar, din fericire, viaţa e mult mai bună decât se vede la televizor, şi decât spun ştirile. Apoi, până şi doamna premier, care le ştie pe toate, ne-a asigurat că nu e vorba despre nicio apocalipsă, da, să stăm liniştiţi, pentru că nu vine. Oricum eu am alergie la tot ce ţine de spaime induse, de sentimente de panică, de nevricale, de fandacsii.

                  Mă simt bine numai printre oameni relaxaţi şi într-o atmosferă calmă, iar dacă ascult şi vorbe de duh acolo unde mă aflu, totul se colorează într-un chip plăcut şi buna dispoziţie se instalează. Zilele trecute discutam cu nişte confraţi despre musicalul pus recent în scenă şi în România, după un mare succes internaţional, care ţine afişul de ani de zile. E vorba despre Mamma mia! De la povestea din acest musical foarte amuzant(cu o încâlcită rău de tot relaţie dintre părinţi-copii), îndrăgit de o mulţime de spectatori din lumea întreagă, discuţia s-a mutat la o cărticică apărută mai de mult, cuprinzând hazoasele „Legi ale mamei Murphy”. Pe care o citisem, aşa că pot să spun câte ceva despre ea.

                  Aşadar, mama Murphy este delicioasa invenție a unui bărbat, Bruce Lansky, un american de treabă, tată divorţat care și-a crescut singur-singurel copiii, fiind, pe rând, și mamă și tată. Astfel că autorul nostru a căpătat ceva experiență în domeniu, dar s-a ales și cu câteva serioase frustrări de care s-a hotărât să scape inventând legile despre care vă povesteam. Tip generos, el a făcut cadou apoi aceste descoperiri ale sale tuturor acelora în criză de umor, ca să-și mai descrețească frunțile și să-și mai ozoneze creierul. Mama Murphy este o persoană cu mult „savoir vivre à l’américaine”, care ia lucrurile așa cum vin și cum sunt ele, fără să dramatizeze nimic. Despre ce combate ea, care îi sunt subiectele de predilecție?

                  Păi, ne spune singură că scrie „despre iubire, sex, căsătorie și alte dezastre și (de parcă toate astea nu ar fi fost de-ajuns) despre meseria de părinte”. Ce aflăm nu este chiar nou, dar este formulat atât de „haios”, încât se ține minte și se transmite și mai departe. Să luăm câteva exemple: „Tații sunt fericiți să rămână cu copiii când este meci la televizor, bere în frigider și micuțul doarme”. Sau: „copiii se modelează după părinți. Se copiază fiecare viciu sau eșec”. Încurajator, nu-i așa? Ce să vă mai spun? La capitolul „adolescență”, vai, atât de problematic, simpatica mamă Murphy ne dă multe sfaturi „beton”. Ea ne aduce aminte, de pildă, că „un adolescent poate cheltui într-o zi mai mulți bani pe vestimentație decât dai tu pe întreaga garderobă într-un an întreg”. Ce să mai vorbim despre eterna criză a comunicării?

                  Din moment ce „adolescenții doresc să-ți vorbească doar despre ce le poți cumpăra în drum spre casă”. Aveți și alte probleme? În dragoste, să zicem? Păi nu ați aflat că „singurul loc în care dragostea este înaintea sexului e în dicționar?” Și nu știați că „iubirea este o boală mentală temporară, care se vindecă numai prin căsătorie”? Tot din nesecata înțelepciune a mamei Murphy sunt și următoarele panseuri: „cea mai erogenă zonă este mintea”, „afrodisiacul cel mai puternic e banul”. Contați pe mama Murphy, că nu se înșeală. Pentru orice situație ea are un remediu sigur. Vreți să vă răzbunați pe o femeie pentru că v-a luat soțul? Cea mai simplă metodă este să o lăsați să trăiască cu el. Și ca să nu vă mai faceți o mulțime de probleme inutile sau Doamne ferește, complexe, ascultați și următoarea „lege”: „numai proaspăt căsătoriții și mincinoșii fac dragoste în fiecare zi”. Restul e literatură.

                  S-a deschis Festivalul Naţional al Artei Naive

                  După Salonul Naţional de Primăvară al Artei Naive, începând din acest an, în Bacău, unde funcţionează cu rezultate de excepţie, o adevărată şcoală de artă naivă, a debutat Festivalul Naţional al Artei Naive, la care au fost invitaţi pictori naivi din toate zonele ţării, artişti cu o bogată activitate expoziţională şi laureaţi ai mai multor concursuri şi festivaluri din ţară şi din străinătate.

                  Organizat de Asociaţia Naţională a Artei Naive din România, Festivalul a debutat vinei, 25 mai, cu vernisajul, la Galeriile ALFA din Bacău, a expoziţiei, unde sunt expuse 100 de lucrări, câte una pentru fiecare an din Centenarul Marii Uniri , lansarea catalogului şi a unui album de artă naivă.

                  În deschidere, Mircea Stroe, preşedinte al ANAN, Ioan Măric, celebrul nostru artist naiv, preşedinte de onoare al ANAN, au prezentat numerosului public prezent artiştii invitaţi să expună, scopul acestui festival şi au mulţumit pentru sprijinul acordat autorităţilor locale prezente la vernisaj, Sorin Braşoveanu, preşedinte al Consiliului Judeţean, Cosmin Necula, primar al municipiului Bacău, colegilor de la Filiala Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din România, manifestându-şi speranţa că acest festival va avea o viaţă lungă, deoarece au găsit, în Bacău, înţelegere şi disponibilitate pentru promovarea artei populare, a artiştilor naivi, care au câştigat numeroase premii internaţionale, arta naivă fiind o remarcabilă ambasadoare a imaginii Bacăului şi a ţării în spaţiul european.

                  Festivalul continuă şi sâmbătă, de la ora 11.00, la Cinema City fiind prezentat, în premieră, filmul „Comoara naivă”, al cărui protagonist este pictorul Ioan Măric. Programul mai cuprinde simpozionul „Arta populară, trecut, prezent şi viitor”, lansări de carte, spectacole. După vernisarea expoziţiei de la Galeriile ALFA, a urmat un spectacol folcloric, susţinut de Ansamblul “Muguraşii” din Săuceşti.

                  Cu alte detalii, vom reveni în ediţiile următoare ale ziarului DEŞTEPTAREA.

                  Ce impact au artele asupra copiilor de grădiniță

                    Grădinița cu program prelungit “Rază de soare” a fost vineri gazda unui cerc pedagogic în care cei implicați au vorbit despre stimularea activităților didactice în învățământul preșcolar și impactul acestora la nivelul comunității.

                    Structură a Școlii Gimnaziale “Mihai Drăgan” Bacău, Grădinița “Rază de soare” a propus de data aceasta ca temă “Frumosul, armonia, sunetul și ritmul – valori ale artelor cultivate la vârstele timpurii”.

                    În mijlocul cadrelor didactice participante, din Centrele metodice Nr.1 și Nr.2 s-au aflat în calitate de invitați conf. univ. dr. Liliana Mâță, de la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău și prof. Viorica Pricopoaia, reprezentant CJRAE Bacău. Prima parte a zilei a fost dedicată activităților demonstrative de la grupele mică, mijlocie și mare.

                    La grupa mare, activitatea coordonată de educatoarele Maria Munteanu și Mădălina Burghelea, a constat într-un program artistic cu tema “La carnaval”, la grupa mijlocie au fost responsabile de program educatoarele Mariana Fodor și Liliana Davidescu care i-au îndrumat pe ei mici la pictură, iar la grupa mică, educatoarele Andreea Palade și Magda Adam, au prezentat un moment artistic numit sugestiv “Simte ritmul!”, folosind instrumente de percuție confecționate împreună cu cei mici.

                    Workshop-urile cu tema “Evaluarea dezvoltării mișcării și aptitudinelor muzicale la vârsta preșcolară” și “Ritm și emoție în managementul stresului”, au fost conduse în partea a doua a activității de conf. univ. dr. Liliana Mâță și de prof. Viorica Pricopoaia.

                    La finalul activității prof. Luminița Huțuțui, director la Școala “Mihai Drăgan” și prof. Florentina Mănăilă, director adjunct la aceeași unitate de învățământ au punctat importanța desfășurării Cercului pedagogic pentru stimularea activităților didactice în învățământul preșcolar și impactul acestora la nivelul comunității. Cadrele didactice au făcut precizări privitoare și la tema întregului program prezentat, punctând faptul că artele au un impact deosebit asupra personalităților fragile ale preșcolarilor.

                    Tocmai de aceea, organizatorii evenimentului cred că frumosul, sunetul și ritmul trebuie să constituie repere stabile ale educației timpurii.

                    IScratch la “Ferdinand”

                      Colegiul Național “Ferdinand I” deschide sâmbătă, 26 mai mai, ora 10.00, prima ediție a Concursului Interjudețean IScratch.

                      Evenimentul va acea loc în amfiteatrul colegiului, iar la realizarea lui și-au dat concursul reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, Inspectoratului Școlar Județean Bacău și ai Colegiului Național “Ferdinand I”.

                      Competiția se adresează elevilor din clasele I-IX pasionați de Scratch și celor care reușesc să controleze roboții.

                      În concurs s-au înscris 146 de copii din 6 județe, iar președinte de onoare este prof. Nușa Dumitriu-Lupan, inspector general în MEN.

                      Prof. univ. dr. emerit Petru Ioan, Doctor Honoris Causa al Universității „Vasile Alecsandri”

                        În Aula Universității, joi, 24 mai 2018, de ora 12.00, a avut loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, conferit prof.univ.dr.emerit Petru Ioan de la Universitatea „Al.I.Cuza” Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social – Politice.

                        Filosof remarcabil, logician și semiotician, în mod deosebit, cărturar și pedagog de aleasă ținută intelectuală, magistru neîntrecut în arta vorbirii şi a scrierii, profesorul emerit Petru Ioan se află în galeria marilor oameni de cultură. Amploarea programului de cercetare și bogata activitate publicistică derulată de acesta între 1970 și 2018 se relevă, între altele, prin cele 36 de volume de autor, prin cele 28 de studii în volume colective tematice coordonate de domnia sa, prin cele 66 de studii în alte volume coordonate de alți colegi, prin cele 6 monografii (tratate, respectiv cursuri universitare), prin cele peste 100 de studii în revistele academice de profil, ori prin foarte numeroasele articole din volume retrospective sau din periodicele de cultură.

                        Creația științifică a prof.univ.dr.Petru Ioan impresionează prin diversitatea și amploarea scrierilor dedicate logicii și metalogicii, în volume precum: Axiomatica, un studiu morfo-logic, Logică și metalogică, Perspective logice, Logică și dialectică, Orizonturi logice, Logică și filosofie, Logica integrală, Logica la confluență cu hermeneutica, Prin logică, spre metafilosofie, Modalitate și modalizare în perspectiva logicii integrale, Introducere în protologie. Comisia care a decis decernarea acestui titlu a fost formată din prof.univ.dr.ing.Dr.h.c.Valentin Nedeff (preşedintele Senatului universității) și prof.univ.dr.ing.Carol Schnakovsky (rector), acad.dr. Constantin Toma, de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, alături de ceilalți membri ai comisiei din Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, respectiv prof.univ.dr. Adriana-Gertruda Romedea, conf.univ.dr.Cristina Cîrtiță-Buzoianu și conf.univ.dr.Brîndușa-Mariana Amălăncei.

                        Prof.univ.dr.Petru Ioan s-a născut pe 26 aprilie 1947, în municipiul Huşi, vechi centru episcopal al Moldovei. A urmat clasele școlii primare și secundare în urbea natală, absolvind ca șef de promoție liceul centenar „Cuza Vodă”, în vara anului 1965. Pe intervalul 1965 – 1970 a frecventat cursurile secției de Filosofie din cadrul Facultății de Istorie – Filosofie a Universității „Al. I. Cuza” Iași, pe care le-a absolvit tot ca șef de promoție, fiind angajat ca asistent la catedra de Logică și Istoria Filosofiei din pomenita instituție. În primul semestru al anului 1975, urmează un stagiu de specializare, sub îndrumarea celebrului profesor Jean Ladrière, la Institutul de Filosofie al Universității Catolice din Louvain, Belgia, pe coordonatele logicii și epistemologiei. Revenit la Iași, își finalizează doctoratul în vara aceluiași an, după care parcurge toate etapele ierarhiei didactice: lector în 1977, iar direct profesor titular în 1990, când devine și conducător de doctorat. După schimbările de regim politic din iarna anului 1989, contribuie decisiv la reînființarea Facultății de Filosofie, în titulatura pe care o avea la 1860, devenind primul decan al instituției astfel reconfigurate.

                        Frumosul, armonia, sunetul şi ritmul

                          La Grădiniţa Colegiului Naţional Pedagogic “Ştefan cel Mare” Bacău, s-a derulat vineri, 25 mai 2018, activitatea de formare continuă prin Cerc pedagogic din Centrul metodic nr. 3, cu tema “ Frumosul, armonia, sunetul şi ritmul”.

                          Desfăşurată sub patronajul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, inspector de specialitate, prof. Veluţa Maftei, coordonată de prof. Elena Roşca şi responsabil comisie metodică Chiruţă Mioriţa, acţiunea a reuşit să trezească ecouri vii atât în minţile, cât şi în sufletele participanţilor: oaspeţi şi gazde.

                          Armonia, sunetul şi ritmul au însoţit oaspeţii atât în mediul educaţional al întregii grădiniţe, cât şi prin înalta calitate a programului prezentat:

                          ADP – „ O zi în lumea minunată a primăverii” ( Prof. Bujoreanu Iulia, grupa mică)

                          ALA1 – Ştiinţă: „Buburuza” – fişă de lucru
                          – Artă: „ Fluturaşul dulce” – lipire
                          ( Ed. Andrei-Măgirescu Camelia, grupa mică)

                          ADE – Educarea limbajului: „ Ghiceşte, ghiceşte, floarea cum se numeşte!” – joc didactic ( Prof. Trifan Alina, prof. Vasiliu Valentina, grupa mijlocie B)
                          ALA2 – Dans tematic: „ Magia dansului”( Prof. Bută Daniela, ed. Ilie Stela)

                          Prezentare referat: „ Frumosul, armonia, sunetul şi ritmul – ca valori ale artelor cultivate la vârste timpurii”( Prof. Apostolescu Petronela, prof. Grigore Diana, grupa mijlocie A)

                          Organizatori: Chiruţă Mioriţa ( responsabil comisie metodică), Pipa Nicoleta, Turcu Dorina, Andrei- Măgirescu Camelia, Apostolescu Petronela, Berza Cristina, Bujoreanu Iulia, Bută Daniela, Grigore Diana, Ilie Stela,Trifan Alina, Vasiliu Valentina, Vlase Aneta

                          Această primă parte a topit toate barierele declanşând în oaspeţi bucuria de a dezbate tema, dar şi de a aduce aprecieri elogioase întregii activităţi.

                          Frumuseţea sufletelor ce trăiesc în armonie a fost partea aplicativă ce a declanşat emoţiile participanţilor, majoritatea foste eleve ale Colegiului Naţional Pedagogic “Ştefan cel Mare” Bacău.

                          Ca o concluzie a zilei, s-a putut constata că atunci când între minte şi suflet, iubire de copii, profesionalism şi dăruire există armonie, nimic nu este imposibil.

                          Relu Auraș și Alberto Biro, premiați de Consiliul Județean

                            Aleșii județului s-au întâlnit vineri, în sala mare a Palatului Adminstrativ, pentru a decide ce taxe mai percep insituțiile publice, ce finanțări mai pot fi alocate, ce salarii mai cresc etc.

                            Primul proiect propus de Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean (CJ), a avut ca obiect premierea sportivului Alberto Biro, 19 ani, și a antrenorului său, Relu Auraș, pentru rezultatele obținute la Campionatul European de Box, ediția 2018.

                            „Alberto Biro, coordonat foarte bine de maestrul său Relu Auraș, s-a numărat printre laureați, obținând medalia de bronz la categoria 81 de kilograme. De fiecare dată, noi ne-am exprimat recunoștința și prețuirea pentru munca, pregătirea și dăruirea sportivilor noștri, precum și pentru profesionalismul și seriozitatea de care au dat dovadă antrenorii lor”, a declarat Sorin Brașoveanu.

                            Speranțe pentru Tokio – 2020

                            „Vă mulțumesc din suflet pentru acest gest. Tocmai îi explicam sportivului Biro câte probleme importante aveți de rezolvat! Mi-a pus zeci de întrebări cu privire la ce se întâmplă aici, iar eu i-am explicat că dumnevoastră, oamenii din acest for, sunteți cei care au grijă ca județul Bacău să meargă bine din toate punctele de vedere, și social, și economic, dar, iată, nu ați uitat sportul”, a declarat Relu Auraș, adăugând că gestul contează, nu banii și că sportivii sunt mândri să reprezinte județul Bacău în lume.

                            Relu Auraș speră ca Alberto Biro să fie în ring și la Jocurile Olimpice din 2020. Sportivii au fost răsplătiți cu diplome de excelență, un premiu de 200 de euro și două runde de aplauze.

                            Plângerea Moineștiului mai așteaptă

                            În continuare, consilierii au aprobat mai multe asocieri care vor permite susținerea evenimentelor programate în vara aceasta, promovarea pe trepte superioare a unor funcționari și obiectivele a două societății publice.A existat un singur amendament, cel prin care Sorin Șova, consilier independent, a propus diminuarea tarifelor plătite de unitățile de învățământ pentru închirierea Sălii „Ateneu”.

                            Ambrosie Ionescu, directorul Filarmonicii „Mihail Jora”, a declarat că diminuarea bugetului ar fi de 2-3 %, prin urmare amendamentul a fost aprobat.

                            Singurul proiect care ar fi putut declanșa discuții a fost amânat la solicitarea lui Adrian Popescu, vicepreședintele CJ Bacău. E vorba despre respingerea plângerii prealabile depusă de Primăria Moinești împotriva unei hotărâri care a stabilit contribuțiile autorităților locale pentru persoanele ocrotire în centre.

                            Colegii de partid ai primarului Valentin Vieru au solicitat retragerea proiectului „deoarece trebuie să ne lămurim dacă plângerea prealabilă se justifică din punct de vedere juridic”, a declarat Vasile Humulescu.

                            Avea hârtii în loc de țigări

                              La data de 24 mai a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat şi identificat un bărbat de 53 de ani, din Bacău, bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

                              Din cercetări a rezultat că acesta ar fi vândut unui bătrân de 82 de ani, din comuna Solonţ, un cartuş cu zece pachete de ţigări cu suma de 80 de lei.

                              Când bătrânul a ajuns la domiciliu ar fi constatat că cele zece pachete de ţigări erau umplute cu hârtie.

                              În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiunii de înşelăciune, iar bărbatul de 53 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propuneri legale.

                              Polițiștii băcăuani vor asigura ordinea și liniștea publică, în minivacanţa de Rusalii

                                supraveghere judiciară

                                Aproximativ 200 de polițiști vor acționa zilnic în stradă, în județul Bacău, pentru liniștea și siguranța cetățenilor, în această perioadă.

                                Astfel, în perioada 25 – 28 mai a.c., în județul Bacău, zilnic, se vor afla la datorie aproximativ 200 de polițiști de la ordine publică, de la poliția rutieră, precum și din cadrul structurilor de investigarea criminalității economice, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase.

                                Polițiștii vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat și creşterea siguranţei rutiere, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare.

                                Peste 70 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

                                Polițiștii vor acţiona atât pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători, prin patrule pedestre şi auto.

                                Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naţionale şi județene, utilizând aparatele radar din dotare.

                                Poliţiştii vă urează DRUM BUN şi fără evenimente rutiere!

                                Percheziții la Buhuși. Patru persoane au fost reținute

                                  Poliţiştii din Buhuşi, împreună cu cei de investigaţii criminale, de acţiuni speciale şi criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au efectuat 6 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

                                  La data de 24 mai a.c., poliţiştii au efectuat şase percheziţii domiciliare pe raza localităţii Buhuşi, la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

                                  În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea confiscării mai multe bunuri susceptibile ca fiind provenite din săvârşirea acestor infracţiuni, respectiv spray-uri lacrimogene, bâte din lemn, un topor şi un cuţit .

                                  Cei nouă bănuiţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 50 de ani au fost conduşi la sediul unităţii de poliţie.

                                  Din cercetările poliţiştilor a rezultat că la data de 04 mai a.c., în jurul orei 22.00, cei nouă bănuiţi ar fi pătruns fără drept în curtea locuinţei unei femei de 44 de ani, din Buhuşi, unde pe fondul unui conflict anterior, ar fi provocat distrugeri cu obiecte contondente, tulburând ordinea şi liniştea publică. Totodată, la data de 16 mai a.c., trei dintre bănuiţi ar fi revenit la acelaşi domiciliu, unde ar fi agresat un bărbat de 45 de ani, din localitate.

                                  Faţă de patru dintre bănuiţi s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi cu propunere de arestare preventivă.