Începuturile


PUBLICITATE

Din primul deceniu al secolului trecut, şcoala filologică românească, sub influenţa binefăcătoare a civilizaţiei occidentale, a gândit lumea literelor în relaţie de îndatorare faţă de limba maternă. Cei mai mulţi dintre creatori recunoşteau că arta scrisului nu este altceva decât reordonarea materialului lingvistic în corsetul unei idei. Se accepta aproape fără excepţie adevărul că un scriitor care stăpâneşte subtilităţile limbii în care doreşte să comunice cu cititorul este avantajat din start, comparativ cu colegul de breaslă care preamăreşte ideea/tema, în dispreţul formei de exprimare.

Deschizătorii de drumuri…

Cărturarii paşoptişti făcuseră din graiul străbun un stindard al unităţii de neam, elogiind în toate împrejurările limba română, „căreia i se închinară părinţii noştri ca unui idol viu şi însufleţitor, singurul tezaur ce ne-a rămas de la ei, ereditate neînstrăinată şi necomună cu alţii şi care, ca un fir roşu, singură e în stare a ne conduce prin toate labirinturile întunecate ale istoriei acestui popor antic” (Timotei Cipariu, Blaj). La câteva decenii distanţă, filologii noştri au preluat ştafeta. Unul dintre ei, Giorge Pascu (1882, Bacău – 1951, Zlatna, judeţul Alba), a devenit primul profesor de istoria literaturii române vechi de la Universitatea din Iaşi (azi, „Alexandru Ioan Cuza”). Doctrina preluată de la mentorul său, Alexandru Philippide, privea osmoza dintre limbă şi literatură. (De altfel, Giorge Pascu este cunoscut mai degrabă ca lingvist decât ca literat.) Prima lui carte în domeniu trădează această optică: „Istoria literaturii şi limbii române din secolul XVI” (Bucureşti, Editura „Cartea Românească”, 1921) şi se constituie într-un frumos omagiu adus întâiului text în limba română, „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung”, datată în urmă cu patru secole: 1521.

… şi urmaşii lor

Corina Tîrnăveanu, fiica lui Giorge Pascu, ieşeancă (născută la 21 octombrie 1928), cultivă cu sârg memoria tatălui, privilegiată de aproximativ acelaşi parcurs profesional. Profesoară de limba şi literatura română la Gheorgheni şi apoi la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu-Ilarian” din Târgu-Mureş, se bucură şi azi de recunoaşterea meritelor de adevărat dascăl de umanioare. Un fost elev, Tudor Cătineanu (scriitor şi filosof clujean), o etichetează drept „profesoară exemplară”, rememorând cu gratitudine anii de liceu şi aşezând-o la temelia dragostei sale pentru limba română, de care se bucură de multă vreme. Cartea de poezii „Trădarea rimelor” (Cluj-Napoca, Editura „Şcoala Ardeleană”, 2018), bine primită de critică („Într-un climat literar prea mult degradat în ultimele două decenii, a apărut, în fine, un poet original şi profund” – Ioan Buduca), ne arată un Tudor Cătineanu meditativ: „Foc nestins,/ neaprins,/ prins în joc/ de necuprins”.

Un proiect viabil

Revenind la subiectul unităţii limbă-literatură, facem cunoscută propunerea lui Corneliu Vadim Tudor, de aplicat mai ales într-un an special ca acesta: „Într-o lucrare lăudabilă, care ar putea fi retipărită urgent şi fără probleme, Giorge Pascu analiza vremea în care a pătruns la noi alfabetul chirilic, ca şi intercalările de litere în varii documente, trăgând concluzia: «Stabilirea timpului când s-a introdus la noi alfabetul chirilic constituie în acelaşi timp un argument că românii au scris româneşte încă din secolele XIII şi XIV» (Istoria literaturii şi limbii române din secolul XVI, 1921)” („Mândria de a fi român”, Bucureşti, Editura „Sport-turism”, 1986, pp. 266-269).

Alte articole