Acasă Blog Pagina 2438

Privind înapoi cu mândrie

Cum se fură meseria

Publicația era caldă. Mereu. La propriu și la figurat. La propriu: hârtia era proaspăt ieșită de sub tipar. La figurat: „Steagul Roșu” avea să ajungă în chioșcurile județului de-abia a doua zi, sâmbăta. Dar noi, copiii Parcului, îl citeam în fiecare vineri seara. Ni-l întindea peste gardul uns cu smoală al tipografiei de pe Eliberării zețarul Mitică Chiribici.

Ne spunea simplu: „Luați și citiți, copii”. Luam. Și citeam. Întotdeauna începeam de la coadă la cap. Motivul? Ultima pagină era cea de sport. Desertul. Așa că, lăsam deoparte ciorba plenarelor PCR și recolta de cartofi. Mai întâi ocheam cronica de meci a Sport Clubului.

Și chiar dacă trecuse aproape o săptămână de la victoria contra „Babei UTA”, iar între timp „rejucasem” meciul și în fața blocului, și în paginile Sportului Popular, și în șuetele chibiților din Pasaj, nu ne plicitiseam defel să citim cum l-a învins Doru Botez pe arădeanul Ducadam (grafia vremii) cu un șut din marginea careului. Nu ne plicitiseam pentru că semnatarul cronicii, Ștefan Olteanu știa meserie. Iar unii dintre noi o furam, fără nici măcar să bănuim.

Un bunic poliglot

Astăzi ar fi de neconceput să citești cronica unui meci desfășurat în urmă cu o săptămână. Totul s-a schimbat. Totul e acum. Now, live, online. Până și secolul vitezei a rămas în urmă. Dar, cu toate că nu mai scrie decât ocazional, Ștefan Olteanu ține pasul cu vremurile. Ajuns la 75 de ani, pe care i-a împlinit pe 23 august, nea’ Fănică, așa cum îl strigă cunoscuții mai tineri, își împarte timpul între Bacău, orașul în care s-a mutat acum peste jumătate de veac, și Bruxelles, metropola de reședință a fiului sau, Vlad, director juridic la o multinațională.

„Citesc zilnic ziarele pe net. «Desteptarea», în schimb, prefer să o cumpăr de la chioșc. Iar când nu o iau eu, o ia Mișu Buznea. Să știi că mai joc și fotbal, dar rar”, spune nea’ Fănică Olteanu cu zâmbetul pe care i-l cunosc de când…îl cunosc, adică de mai bine de un sfert de veac. „Când ajung în Belgia, una din îndeletnicirile mele de bază e cea de bunic. Maia Lena are doi ani și jumătate și îmi comandă în engleză și franceză. Eu, în schimb, îi spun povești în română”, se destăinuie bunicul nostru.

Iar poveștile care nu sunt pentru Maia Lena, sunt pentru noi, cititorii băcăuani care l-am citit ani la rândul pe Ștefan Olteanu. Mai întâi în paginile Steagului Roșu și apoi ale Desteptării, al cărui redactor șef a fost vreme de un deceniu. Așa că, deșartă-ți tolba, nea’ Fănică!

Bilete de tabără

„Primul articol l-am scris în studenție”, precizează cel care a absolvit Filologia la Iași, în 1966. Publicația? Flacăra Iașiului. Tema? Discriminarea Centrului Universitar Iași în privința biletelor de tabără. De la biletele de tabără la sport e o cale mai lungă. Cam cât de la Iași la Bacău. Cu un mic ocol pe la Secuieni. Și unul, ceva mai lung, prin pagina de Cultură- Învățământ a ziarului regional. Pe rând, acum. „După absolvire, am fost repartizat la Secuieni-Roman, Regiunea Bacău. În presă am ajuns printr-un concurs de împrejurări.

Mă aflam la Direcția de Învățământ a Regiunii și luasem la cunoștință că Steagul Roșu a scos la concurs trei posturi la nivelul redacției. N-am stat pe gânduri. Două locuri erau la Cultură -Învățământ, iar cel de-al treilea era rezervat…Culturii Mari, adică Agricultura. Am lăsat producțiile la hectar lui Ostroveanu și am luat din nou drumul școlii. De data aceasta, ca ziarist”, spune Fănică Olteanu, care se mândrește că
a călcat în toate școlile din județ.

La București, cu…șareta

Unele școli nici măcar nu mai există. Așa cum nu mai există nici unele sate. „Țin minte că în comuna Vultureni era un sat care se chema Bucureștii Noi”, dă din nou timpul înapoi Ștefan Olteanu: „Am mers acolo odată, undeva pe la mijlocul anilor ‘70, cu Radu Cârneci, pentru a discuta cu primarul. Ajungem și aflăm că primarul e plecat. «Unde?», întrebăm noi. «La București» ni se răspunde. «Păi când a plecat? Că am vorbit cu el dimineață și am convenit să ne aștepte» răbufnesc eu. „Să tot fie vreo două ceasuri, dar se întoarce imediat. În juma’ de oră e-napoi», ne liniștesc oamenii. Eu, crucindu-mă, întreb din nou: «Da’ cu ce a plecat dom’le, cu elicopterul?». Replica; „Nu, tovarășe, cu șareta». Așa am aflat de Bucureștii…Noi”.

Un sport binecuvântat

Ștefan Olteanu a cârmit-o spre jurnalismul sportiv prin 1969.
„A fost schimbarea care mi-a marcat viața. Am avut un sport binecuvântat. Doamne, câte satisfacții! Mai întâi din partea fotbalului, cu acea echipă unică a lui Dinamo Bacău. Au urmat atletismul, voleiul, iar apoi a ieșit la rampă marea echipă de handbal feminin a Științei. Mă pot lăuda că participam la toate ședințele de analiză ale meciurilor”, rememorează nea’ Fanică. Peste tot și peste toate a fost însă gimnastica. Și, bineînțeles, Nadia Comăneci.

„Pe Nadia nu a descoperit-o Bela Karoly, așa cum știu cei mai mulți. A descoperit Marcel Duncan, cel care, în calitate de membru în Comisia Tehnică Masculină, călătorea peste tot în Europa și își încheia rapoartele de specialitate trimise prin poștă cu invariabilul «Trăiască Partidul Comunist Român!» Când s-a decis să rămână în Italia, a scris în finalul raportului: «Trăiască Partidul Comunist! Rămân», povestește jurnalistul băcăuan.

A prezis succesul Nadiei

„Nadia a fost însăși esența gimnasticii. Dezinvoltură, muncă uriașă și frumusețea sportului în sine. Plus o capacitate fantastică de a se desprinde la nivel mental de tot ceea ce o înonjura pe parcursul unui exercițiu”, spune Ștefan Olteanu, care a văzut-o pe
Nadia la lucru zeci, sute, mii de ore. Deloc întâmplător, cu doar două zile înainte de startul Olimpiadei de la Montreal, în revista Cronica din Iași apărea articolul „Un milion de ore pentru desăvârșire”, în care semnatarul Ștefan Olteanu pronostica succesul total al Nadiei.

„Fănică, te sinucizi cu pronosticul ăsta”, i-a aruncat Victor Bănciulescu. Numai că „sinucigașul” știa, încă dinainte de Europenele de la Skien 1975, ce poate cu adevărat Nadia. Și la individual compus, si la bârnă, și la paralele. Știa și că la sol și la sărituri, arbitrii te pot „ciupi” în numele Mamei Rusia. Și mai știa că primul 10 din istoria gimnasticii fusese deja luat. Nu la Montreal, la Olimpiadă, ci la Bacău, la Naționale.

Cartea din sertar

Ștefan Olteanu a scris mai multe cărți. Cea mai dragă lui, „De la speranță la perfecțiune”, în care descria ascensiunea Nadiei Comăneci nu a văzut însă lumina tiparului decât sub forma unui serial în Scânteia Tineretului. Deși a primit un avans de 2500 de lei din partea Editurii Sport Turism, cartea care avea ca prefață un citat din Gaslworthy („Prima condiție a victoriei este sacrificiul”) a rămas doar una de sertar. Fănică Olteanu s-a revanșat câștigând în 1978 premiul pentru cronică sportivă oferit de Uniunea Ziariștilor cu un articol având ca subiect gimnastica.

„A fost pentru prima dată când o cronică de gimnastică a învins două cronici de fotbal”, zâmbește nea’ Fănică. Mai spune, iar aici zâmbetul îi dispare, că, dacă ar fi fost rusoaică, Nadia ar fi câștigat în carieră de trei ori mai mult. Și mărturisește că, în calitate de jurnalist sportiv, cea mai mare bucurie i-a oferit-o Montrealul ‘76, iar cea mai mare dezamăgire, Moscova ‘80, când Nadia nu mai era…Nadia.

„Cazul Cristina Grigoraș”

Pe final, mai e loc de o poveste.

Tot cu gimnastica. Dar nu cu Nadia. „La finalul anilor ‘70,

Cristina Grigoraș fusese exclusă, pe nedrept, din viața sportivă.

Am scris un articol de o pagină, condamnând toate abuzurile federale și bătându-mă ca gimnasta să fie repusă în drepturi deoarece reprezenta marea noastră șansă pentru Madrid. Am vorbit cu cei de la Scânteia Tineretului pentru a-l publica: nimic. M-au liniștit spunându-mi că l-au trimis la Scânteia. Numai că nici în Scânteia nu a apărut. Am fost îndrumat spre Flacăra lui Adrian Păunescu. Păunescu a citit articolul și mi-a spus că dacă garantez că tot ce am scris e adevărat, va publica materialul: «E tare». Apoi m-a întrebat cu vocea sa de stentor: «Și ce-i cu semnătura asta, Ștefan Olteanu?». I-am zis că așa mă cheamă, la care poetul mi-a aruncat: «Asta am înțeles. Numai că fă bine și trece dumneata și adresa, ca să știe de unde să te ia Securitatea dacă vor fi probleme»”.

N-au fost probleme, iar Cristina Grigoraș a cucerit trei medalii la Madrid. „Când privesc înapoi, sunt mândru de ceea ce am realizat din punct de vedere profesional”, concluzionează Ștefan Olteanu, zâmbind din nou. Surâsul e cald, ca Steagul Roșu înmânat peste gard de Mitică Chiribici, în urmă cu patru decenii.

Grupul de pompieri „Maior Constantin Ene”

O spun cronicile vremii. Localitatea medievală, situată lângă cursul apelor Bistriței, a trecut prin două pârjoliri aproape consecutive, pe vremea când românul Matei Corvin a ajuns rege al Ungariei. Înfrângerea armatei acestuia de către Ștefan cel Mare, la Baia, după ce a intrat în Moldova prin pasul Oituz (lupta s-a dat în noaptea de 14-15 decembrie, 1467) s-a resimțit pe spinarea locuitorilor de aici.

Alianța cu turcii, pentru a-l da jos de pe tron pe principele Moldovei, și impactul asupra vieții trăitorilor acestor meleaguri sunt descrise plastic (adică mai…sec), de istoricul profesor doctor Dumitru Zaharia, în volumul „Bacău, Istorie Adevărată”, Editura BABEL, 2013:

„Daunele cauzate de cele două armate năvălitoare asupra Bacăului au fost imense. Oamenii localității urbane au reușit să refacă cu eforturi deosebite localitatea și puterea economică a acesteia, în condițiile păstrării independenței statului, prin politica înțeleaptă a marelui și priceputului domn. Hoardele năvălitoare de: tătari, cazaci, otomani, poloni, maghiari, secui, austrieci și ruși au cauzat mari și numeroase incendieri parțiale localității situate lângă cursul Bistriței.”

Abia din 1832, în cuprinsul Regulamentului Organic al Moldovei, apar primele reglementări privind „privegherea și prevenirea incendiilor și combaterea efectelor distrugătoare ale acestora”, articolele 60 -67 ale legii respective, care, printre altele, impunea măsurile necesare înființării „breslei de tulumbagii”.

Eforia Târgului Bacău avea obligația să asigure bugetele bunei funcționări, plata chiriei sediului și a oamenilor angajați, procurării echipamentului de care trebuiau să se folosească, precum și obligația să poarte o îmbrăcăminte aparte. Stofa a fost procurată de la fabrica înființată de Mihail Kogălniceanu, în localitatea Tg. Neamț. (S-a ținut licitație sau a fost încredințare directă? Vax populi!). După toate pregătirile, Mihai Sturza, domnul Moldovei, a aprobat „Așezământul pentru organizarea companiei de pompieri din capitale”.

Eforia Târgului Bacău a început să funcționeze din acest timp. „Primul sigiliu”, cunoscut și folosit de administrația locală și de formațiunea de pompieri din Bacău, a fost cel din anul 1838. Semnele heraldice reprezentau mijloacele tehnice folosite: pompa pentru scoaterea apei, butoiul pentru păstrarea ei, scările și topoarele. Șase ani mai târziu, tot în scripte, sunt consemnate următoarele:

„Comanda Pojărnicească din Târgul Bacăului are un efectiv de zece oameni. Doi la manevrare tulumbă, șase la sacale, doi la căruțele trase de cai, toți aflați la dispoziția Eforie și Poliției Târgului Bacău”. Plata pompierilor se ridica la suma de 360 lei, pe fiecare an. Adică vreo 10 bani de căciulă pe zi?! Nu pot echivala puterea de cumpărare decât dacă aflu cât costa, atunci, vadra de vin. Mai aflu că instituția avea în dotare opt cai, repartizați și întrebuințați în felul următor: doi la tulumbă, patru la sacale și doi la căruțe. Per total, cu tot cu chirie, Isprăvnicia Ținutului scotea din buzunar, 7050 de lei anual.

Totuși… cât costa vadra! Cu toată „pregăteala” asta, în februarie 1853, altă dandana se abate asupra târgului. Poate de acolo și ideea cântecului care avea să devină șlagăr în perioada interbelică. Pe un ger de crăpau pietrele, focul nimicitor a izbucnit din casa lui Zeilic Bârlădeanu și s-a extins, cu rapiditate, pe o mare întindere a localității. Legea privind organizarea Armatei Române, elaborată în anii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a prevăzut îmbunătățiri substanțiale în privința recrutării, pregătirii și întreținerii oamenilor încadrați în această structură militară a statului.

Pompierii aveau o dublă subordonare. În privința instruirii militare și a disciplinei, erau subordonați Ministerului de Război, dar sub raportul dotării și al întreținerii, depindeau de Ministerul de Interne. Cu trei ani înainte de ce avea să rămână cunoscut în istorie ca „Războiul de Independență”, pe 12 martie 1874, intră în vigoare o nouă lege de organizare a Armatei Române. Pompierii militari sunt pregătiți și în calitate de artleriști.

Pentru supravegherea focului a fost construit un turn, denumit „foișor”. Locul ridicării acestuia avea să fie cunoscut mai târziu drept „Piața Florescu”.

În cursul anului 1895, secția de pompieri este încadrată Regimentului 12 Artilerie Bacău. Primăria, prin reprezentanții ei, cumpără casele lui Mavromate Sion, aflate între Șoseaua Națională și Str. Precista.

Clădirea principală, ridicată pe două etaje, avea 25 de camere (736 m.p.) Casa achiziționată a servit drept sediu pentru pompierii și polițaii orașului Bacău. Și cum numai pe plaiurile lui Dorel se poate întâmpla, ghiciți ce putea să ia foc și să ardă din temelii? Chiar sediul instituției. Totul s-a transformat în cenușă. Mâna destinului îi este întinsă arhitectului George Sterian.

După planurile sale, între 1895 -1897, noua clădire avea să intre în istoria băcăuanilor drept Palatul Ateneului (părculețul din spate, lângă Policlinica veche, îi ascunde ruinele). Noua construcție, renovată integral în 1906, a devenit pentru o perioadă îndelungată, Sediul Pompierilor, Chesturii Poliției, dar și al Ateneului Cultural și Bibliotecii Ateneului.

În ultima perioadă a existenței respectivei clădiri, la parter a fost amenajat spațiul pentru funcționarea cinematografului „Forum”. La etaj exista o sală pentru organizarea de spectacole. În loc să fie restaurată și păstrată, a fost demolată, conform planului urbanistic de la începutul anilor ’60. Pe spațiul rămas viran s-a amenajat actualul părculeț și s-au construit, după inspirație sovietică, blocurile cu bulină roșie pe care le vedem și astăzi. Mama lui de elan muncitoresc! Sper să nu mă înjure cei care locuiesc acolo!

Și așa s-au mutat pompierii lângă Autogara nouă, ca să-i descopăr eu, în drumul spre liceu. Cu câțiva ani înainte de Revoluție – încă nu ne-am lămurit ce-a fost cu adevărat – compania de pompieri s-a mutat întrun sediu nou, pe strada Milcov, unde își desfășoară activitatea și astăzi. Grupului de Pompieri din municipiul de pe Bistrița i-a fost atribuit numele eroului băcăuan al independenței naționale „Maior Constantin Ene”.

Alături de cei de la „Apărarea Civilă”, grupare înființată în 2005, veghează împreună pentru siguranța și liniștea noastră. Acum, când spui I.S.U., SMURD, vezi și auzi sirenele mașinilor dotate pentru descarcerare și acordare a primului ajutor, cu elicopter pentru situații de urgență în cazurile deosebite, pompierul cu tulumba rămâne doar ca emblemă. Data de 13 septembrie nu este o zi cu ghinion. Să o sărbătorim alături de pompieri, să le urmăm sfaturile și să sunăm cât mai rar la 112.

Șapte dintr-o lovitură

Secția de karate a CS Știința Bacău este ca voinicul din poveste: doboară șapte dintr-o lovitură. În cazul de față, lovitura a fost dată la Cupa României derulată weekend-ul trecut, la Sala „Apollo” din București.

Și a avut ca rezultat cucerirea a șapte medalii. „Noi am participat cu șapte sportivi, care au luat șapte medalii. Mădălin Enache a urcat în două rânduri pe podium, în timp ce Elena Ciosu a fost singura care nu s-a regăsit în rândul medaliaților, dar asta nu este o tragedie. Învățăm, ne perfecționăm și totul va fi bine”, a declarat antrenorul Științei, Adrian Loghin.

Rezultate CS Știința Bacău:

Locul 1: kumite seniori +80 kg: Mihai Radu.
Locul 2: kumite seniori +80 kg: Alexandru Palma.
Locul 2: kata seniori: Mădălin Enache.
Locul 2: kumite tineret 68 kg: Răzvan David.
Locul 3: kumite seniori 68 kg: Claudiu Zaharescu.
Locul 3: kumite seniori 68 kg: Mădălin Enache.
Locul 3: kumite tineret 68 kg: Marius Udrea.

Cupa României a fost ultima repetiție oficială a băcăuanilor înaintea Campionatului Mondial programat luna viitoare, în Republica Moldova, la Chișinău.

Pagina 1

    În continuare, în…aer

    Continuă momentul negativ al Aerostarului. Luni seara, în epilogul etapei a șasea a ligii secunde, „aviatorii” au înregistrat a cincea înfrângere stagională. Și a patra la rând. Și de această dată, eșecul a fost unul la limită: 2-3 pe terenul Universității Cluj, o echipă care nu știe ce înseamnă să pierzi puncte acasă.

    Țintuiți pe ultimul loc al clasamentului, elevii lui Cristi Popovici se pot lăuda că sunt singurii care au înscris în poarta Universității la Cluj. Și încă în două rânduri. Din păcate, defensiva Aerostarului a comis-o din nou, axul central al apărării părând un adevărat Triunghi al Bermudelor: aici se pierd mingi cu o ușurință înspăimântătoare.

    Practic, meciul de pe „Cluj Arena” a început de la 1-0 pentru „U”, oamenii lui Falub deschizând scorul în min. 4, prin Gavra, care a sancționat o gafă impardonabilă a stoperului Alexandru Ichim. În min. 21, Aerostar merita să primească un penalty, însă „centralul” Ardelean a…mutat în afara careului hențul lui Twumasi, iar lovitura liberă executată slab, în zid, de Mihăeș, a rămas fără rezultat. Și totuși, oaspeții au reușit să găsească drumul spre gol și spre egalare în min. 26, atunci când incursiunea pe dreapta a lui Hurdubei, urmată de o centrare în fața porții, a fost finalizată din 3 metri de Buhăcianu. Trei minute: atât a durat echilibrul pe tabela de marcaj.

    La un corner clujean de pe partea stângă a venit o nouă bâlbâială în apărarea băcăuană, balonul respins de Hărăguță fiind reluat năpraznic la colțul lung de Twumasi, complet liber. La reluare, Aerostar a trecut în două rânduri pe lângă un nou gol egalizator, ca urmare a ocaziilor lui Buhăcanu și Vraciu, însă cei care au marcat au fost tot clujenii, prin Takacs, autorul unui șut de senzație în min. 76.

    Cu cinci minute înainte de final, Twumasi a comis un nou henț în propria suprafață de pedeapsă, iar de data aceasta arbitrul Ardelean a pus mingea pe punctul de la 11 metri, de unde Vraciu a stabilit scorul final: 3-2. Aerostar continuă să ocupe ultimul loc în clasament și se pregătește de jocul de duminică, împotriva Luceafărului Oradea, care va fi prefațat de întâlnirea de joi, din Cupă, de la Miercurea-Ciuc, cu Csikszereda.

    Aerostar: Harăguță- B. Ardei, A. Mutu, Al. Ichim, Mihăeș (’78 Căinari), Chirilescu- Hurdubei (’69 A. Pavel), Chirilă (’75 Adăscăliței), Sahru- Buhăcianu, Vraciu.

    Rezultatele complete ale etapei a șasea: Chindia Târgoviște- CS Mioveni 0-2, Luceafărul Oradea- UTA Arad 0-1, Academica Clinceni- ACS Poli Timișoara 1-0, Sportul Snagov- Ripensia Timișoara 1-1, CS Balotești- Dacia Unirea Braila 2-2, Metaloglobus București- Daco-Getica 2-3, Energeticianul- Petrolul Ploiești 0-3, Pandurii Târgu-Jiu- Farul Constanța 5-3, ASU Politehnica Timișoara- FC Argeș 2-3, „U” Cluj- Aerostar 3-2.

    Clasament

    1. Acad. Clinceni 6 5 0 1 21-3 15p.
    2. Sportul Snagov 6 4 2 0 10-2 14p.
    3. UTA Arad 6 4 1 1 10-5 13p.
    4. CS Mioveni 6 4 0 2 12-5 12p.
    5. „U” Cluj 6 4 0 2 11-5 12p.
    6. FC Argeș 6 3 3 0 9-4 12p.
    7. Pandurii Tg. Jiu 6 3 2 1 12-8 11p.
    8. Petrolul Ploiești 5 3 1 1 8-2 10p.
    9. Chindia 5 3 1 1 6-4 10p.
    10. Energeticianul 6 3 1 2 10-10 10p.
    11. Daco-Getica 6 2 2 2 9-13 8p.
    12. ASU Politehnica 6 2 1 3 6-7 7p.
    13. Farul Constanța 6 2 0 4 12-15 6p.
    14. Ripensia Timiș. 6 1 2 3 8-12 5p.
    15. Luceafărul 6 1 2 3 6-11 5p.
    16. ACS Poli Timiș. 6 1 1 4 8-16 4p.
    17. Metaloglobus 6 1 1 4 4-13 4p.
    18. Dacia Unirea 6 0 3 3 5-16 3p.
    19. CS Balotești 6 0 2 4 3-13 2p.
    20. Aerostar Bacău 6 0 1 5 7-13 1p.

    Cu Luceafărul, duminică, la 11.00

    Runda a șaptea se va desfășura pe parcursul a trei zile, Aerostar urmând să evolueze duminică, pe teren propriu, contra Luceafărului Oradea.

    Sâmbătă, ora 11.00: CS Mioveni- Energeticianul, Daco-Getica București- Chindia Târgoviște, Farul Constanța- Metaloglobus București, Dacia Unirea Brăila- Pandurii Târgu-Jiu, Ripensia Timișoara- CS Balotești.
    Sâmbătă, ora 12.30: UTA Arad- Academica Clinceni.
    Duminică, ora 11.00: Aerostar – Luceafărul Oradea, ACS Poli Tim ișoara- Sportul Snagov.
    Duminică, ora 13.00: Petrolul Ploiești- ASU Politehnica Timișoara.
    Luni, ora 18.00: FC Argeș- „U” Cluj.

    Programul de curățenie națională „Let’s Do It, Romania!” se va derula și în Bacău

    Data de 15 septembrie, sâmbătă, a fost numită la nivel mondial „World Cleanup Day”, ziua în care milioane de voluntari de pe tot Globul vor ieși la curățenie. Și România s-a alăturat acestui proiect prin programul „Let’s Do It, Romania!”, o zi dedicată curățeniei naționale și care și-a propus să mobilizeze 1 milion de români la curățenie în toată țara, într-o singură zi.
    În municipul Bacău și-au anunțat deja participarea 2000 de voluntari.

    În perioada premergătoare au existat mai multe campanii de cartare a deșeurilor din județ, fiind identificate mai multe locații care așteaptă să fie curățate.

    „Scopul nostru este să scoatem la această campanie 5% din populația județului, ceea ce oficial înseamnă 35.000 de oameni. Nu cred că vom fi chiar atât de mulți dar noi sperăm măcar la 30.000. Ni s-au alăturat în această campanie foarte multe școli din județ. O școală din Onești va participa cu 500 de elevi, profesori și părinți. Ne sunt alături școli, instituții și firme din Hemeiuș, Măgura, Comănești, Moinești, Buhuși, din tot județul”, a declarat Denis Blidariu, coordonator pentru județul Bacău al programului „Let’s Do It, Romania!”.

    Programul este sprijinit de Poliția Locală, Primăria Municipiului Bacău, D.G.A.S.P.C., Jandarmerie și ISU Bacău.

    Doritorii de participare în acest grandios proiect se pot înscrie până sâmbătă, 15 septembrie, pe platforma letsdoitromania.ro, sau se pot prezenta la startul campaniei care se va da sâmbătă dimineață la ora 9.00 în parcarea de la Stadionul Municipal.
    De-a lungul timpului, România a mai participat în cinci astfel de campanii, în anii 2010, 2011, 2012, 2013 și 2016, acțiuni în care au fost implicați 1.400.000 de voluntari și s-au strâns în total 25 de tone de deșeuri.

    În județul Bacău, infracționalitatea stradală a scăzut

      Infracționalitatea stradală a scăzut în municipiul Bacău și în județ, anul acesta. Asta arată datele, exact asta declară și comisarul Vasile Oprișan. Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău a prezentat în fața aleșilor o informare cu privire la eficiența serviciilor și instituțiilor care fac parte din ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) și care răspund de siguranța cetățenilor.

      El a vorbit despre programele și campaniile de combatere și prevenire derulate în 2018, apoi a prezentat rezultatele.

      „Infracționalitatea stradală a scăzut cu 10,7 la sută, fiind înregistrate 184 de infracțiuni, cu 22 mai puține decât în primul semestru al anului 2017. Îmbucurător pentru toți cetățenii județului este faptul că s-a redus numărul accidentelor rutiere și al rănirilor”, a declarat chestorul Vasile Oprișan. Cauzele cele mai frecvente ale accidentelor sunt viteza excesivă, indisciplina pietonilor și depășirea neregulamentară. O altă veste bună e diminuarea cu 4,7 la sută a numărului infracțiunilor produse în zona școlilor.

      Se fură direct de pe raft

      În schimb, a crescut numărul hoților. Mai exact, al faptelor îndreptate împotriva patrimoniului, acestea fiind cu 1,2 la sută mai multe. De exemplu, numărul sesizărilor cu privire la furturi din societăți comerciale a crescut cu 57 față de prima jumătate a anului trecut. 72,8 la sută dintre acestea au fost comise în timpul programului, direct de pe raft.

      Au fost mai puține furturile din locuințe (cu 10,9 la sută), furturile de animale (28,3) și materiale feroase (28,1), tâlhăriile (9,7), înșelăciunile (8,5) și distrugerile (4). Pe total, numărul sesizărilor adresate IPJ Bacău a fost mai mare cu 1,6 la sută, ceea ce reprezintă 111 de infracțiuni în plus. Creșterea a fost cauzată de faptul că, în primul semestru al anului 2018, au fost înregistrate cu 63,7 la sută mai mute sesizări în penitenciare, cele mai multe vizând infracțiuni de loviri sau alte acțiuni violente.

      Un mistreț, în Canalul de fugă

        FOTO: CRE Bacău

        Pe canalul de fugă al Hidrocentralei Răcăciuni, pescarii au semnalat, azi dimineață, prezența unui mistreț căzut în apă și care nu putea urca pe dalele de beton.

        La fața locului au venit reprezentanții gestionarul fondului de vânătoare (SVPS Bacău), fiind sesizat ISU Bacău, dar și Centru Regional de Ecologie (CRE).

        Inițial s-a încercat prinderea mistrețul, dar această soluție nu a putut fi pusa în aplicare.

        S-a luat decizia de a conduce animalul în aval, animalul reușind sa iasă pe mal în gura canalului, în zona comunei Corbasca.

        „Urgențele” vor fi modernizate și vor avea platformă pentru elicopterele SMURD

        O nouă investiție importantă pentru sănătatea băcăuanilor va fi realizată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional gestionat de ADR N-E.

        Proiectul depus de Consiliul Județean (CJ) pentru modernizarea Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău a parcurs cu succes toate etapele și a obținut 85 de puncte. Pentru a trece la pasul următor, selecția și contractarea, ADR N-E a cerut documente suplimentare, între care și hotărârea CJ Bacău prin care sunt aprobate cheltuielile și contribuția proprie.

        Aceasta a fost urgența pentru care aleșii s-au întâlnit marți în ședință extraordinară. „E un pas important spre implementarea acestui proiect pe care ni l-am dorit toți și pe care l-am depus pe 16 aprilie 2018. Obiectivul specific are în vedere modernizarea, extinderea, dotarea UPU și realizarea unui heliport pentru elicopterele SMURD”, a declarat președintele Sorin Brașoveanu. Proiectul are o valoare totală de 13,42 milioane de lei, din care valoarea eligibilă este de 6,83 milioane de lei.

        Recuperăm 46 de milioane de lei

        O altă veste bună legată de proiectele din Sănătate este că pe Axa 8.2 vor fi recuperate sumele cheltuite din 2014 încoace din bugetele locale. E vorba despre investițiile făcute în Unitățile de Primiri Urgențe ale SJU Bacău, Spitalul Municipal Onești și Spitalul Municipal Moinești. Specialiștii CJ Bacău și ai spitalelor respective au întocmit documentația necesară obținerii sumelor investite, documentație care trebuie să justifice toate cheltuielile făcute. De această măsură vor beneficia și spitalele din județele Vaslui și Neamț.

        „Valoarea totală a proiectului pe care îl gestionează Ministerul Sănătății este de 37,84 milioane de lei, din care județului Bacău îi va reveni suma 23,37 de milioane, ceea ce reprezintă 62 la sută”, a declarat Sorin Brașoveanu. Proiectul se află în etapa de evaluare. Vor fi recuperate, de asemenea, sumele investite în dotarea ambulatoriilor de specialitate, adulți și copii, în total 28,2 de milioane de lei.

        Județul Bacău va primi peste 23 de miloane de lei, ceea ce înseamnă 82,3 la sută. „Sunt bani pe care Consiliul Județean și Consiliile Locale i-au alocat pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate”, a precizat Sorin Brașoveanu, în final.

        Pagina 1

          Cum a început școala

            Străzi pline de flori și baloane colorate. Uniforme, zâmbete și multe emoții. A început școala. Micuții boboci cu buchete și ghiozdane mai mari decât ei, veselie în fiecare unitate de învățământ, frumusețe, revedere și un nou pas pe drumul cunoașterii. A început școala. Cu bune și rele, cum spunem cu toții în fiecare an.

            Un nou început peste tot

            A început școala. Peste tot careuri, discursuri, emoții. Sau, mă rog, aproape peste tot. Prefectul Maricica Coșa a participat la deschiderea de an școlar la Școala „Mihai Drăgan”, iar primarul Cosmin Necula a făcut un tur de forță, încă de dimineață, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” – unde a inaugurat un laborator de informatică dotat cu 30 de sisteme complete de operare, în valoare de 120.000 de lei, bani de la Primăria Bacău, la Școala Gimnazială „Al.I.Cuza”, la Colegiul Național de Artă și la Colegiul Tehnic „N. V.Karpen”.

            La Colegiul Național Catolic „Sf.Iosif ” Bacău, începutul de an școlar a fost … altfel. Aici, elevii au participat, ca în fiecare an, la o liturghie, care a început la ora 10.00, iar Colegiul Național de Artă „George Apostu” a urcat direct pe scena Teatrului de Vară, unde a deschis oficial noul an școlar cu un frumos spectacol la care au participat toți elevii, dar și invitați speciali.

            Statistici

            Ieri a sunt clopoțelul în toate grădinițele, școlile și liceele. În județul Bacău au fost așteptați în bănci peste 100.500 de preșcolari și elevi. Circa 15.300 dintre aceștia sunt înscriși în învățământul preșcolar, aproape 29.000 sunt în ciclul primar (5.300 în clasele pregătitoare), peste 23.700 în cel gimnazial, 17.500 sunt elevi de liceu, circa 450 vor învăța la postliceală, iar 1.300 la seral. La învățământul profesional vorbim despre aproape 3.400 de elevi, în învățământul special de circa 850 și în cel particular de aproximativ 3.000 de preșcolari și elevi. Numerele sunt aproximative, mai pot fi fluctuații după începerea anului școlar, când se mai fac tranferuri între județe sau mai revin în bănci elevi care au studiat (din diferite motive) în alte țări și au decis să revină acasă, pentru a-și continua studiile. În plus, nu toate școlile au transmis la inspectoratul școlar evidența înscrierilor în învățământ, așa că datele pot suferi ușoare modificări.

            Școli și grădinițe comasate

            Rețeaua școlară pentru anul școlar 2018 – 2019 este formată din 168 unități de învățământ de stat cu personalitate juridică (dintre care 72 unități în mediul urban și 96 în mediul rural) și 337 unități de învățământ arondate (dintre care 67 în mediul urban și 270 în rural), adică un total de 505 entități. La acestea se adaugă 20 de unități de învățământ particular (19 cu personalitate juridică și una arondată), toate în mediul urban (în general grădinițe și școli postliceale sanitare). Sunt însă și unități școlare închise (comasate). În special în mediul rural, 199 de unități școlare s-au transformat din structuri în nivel de învățământ (este cazul grădinițelor, mai ales).

            Grădinița 12 Onești, amână cu o săptămână începerea cursurilor

            Există o singură unitate de învățământ în județ în care se amână cu o săptămână începerea cursurilor. Este vorba despre Grădinița cu Program Prelungit Nr. 12, structură a Colegiului Sportiv „Nadia Comăneci“ Onești. Aici se efectuează lucrări ample de reabilitare care necesită mai mult timp până la finalizare. „Se schimbă toată tâmplăria din lemn cu termopan, se face hidroizolație și se schimbă acoperișul. E o lucrare pe care am demarat-o încă din luna iunie, când s-a terminat școala, cu bani de la Consiliul Local Onești. A durat procedura de achiziție, lucrările au început din iulie, dar de pe 17 septembrie totul va fi la normal. Este vorba despre o grădiniță cu program prelungit. Dacă era cu program normal, nu era nicio problemă, însă trebuie să respectăm anumite norme igienice”, a explicat prof. Florina Ganea, directorul Colegiului Sportiv „Nadia Comăneci” Onești. În această grădiniță sunt înscriși circa 80 de copii în 4 grupe (o grupă mică, una mijlocie și două mari). Toți părinții au fost anunțați de această amânare, iar orele pierdute se vor recupera pe parcursul anului școlar.

            Fără abecedare la clasa I

            În principiu, există manuale pentru elevii care au început școala pe 10 septembrie, exceptând câteva situații: pentru clasa I sunt doar parțial (1.774 de abecedare numai de la un sigur autor, restul de peste 4.100 cât mai este nevoie pentru toți elevii de clasa I urmând să fie distribuite săptămâna aceasta), iar pentru elevii clasei a VI-a variază. Comenzile s-au efectuat în timpul verii, în unele cazuri chiar și de la finalul anului școlar trecut. Astfel, au sosit: Religia, Româna, Matematica (unul din cele două tipuri existente), Informatica, Biologia, Fizica, Istoria, Geografia (blocată în depozit). Urmează să fie livrată și comanda pentru Tehnologie, iar celelalte manuale vor fi comandate în momentul în care Ministerul Educației va deschide aplicația specifică.

            „În ultimele două săptămâni au venit o bună parte din manualele de clasa a VI-a și I, în momentul de față având cam două treimi din necesar. Sperăm ca în această săptămână să ne vină și restul de manuale, pentru că noi am făcut comandă pe platforma ministerului și acum așteptăm să vină”, a declarat prof. Sorin Bostan, directorul Școlii Gimnaziale „C. Platon” Bacău.
            Rechizite școlare distribuite gratuit

            Și în acest an continuă programul național guvernamental de acordare a pachetelor de rechizite ce vor fi distribuite gratuit de către stat. Este vorba despre programul „Rechizite școlare gratuite pentru elevii săraci”, ce se derulează prin Inspectoratul Școlar Județean. Anul acesta școlar, în judetul Bacău, numărul beneficiarilor este de 15.949. Primesc aceste rechizite elevii din învățământul de stat, primar și gimnazial, cursuri de zi, care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie, este de maximum 50 la sută din salariul de bază minim brut pe țară (1.900 lei). Pentru clasele primare pachetul este de 25 lei pe fiecare elev, iar pentru gimnaziu, de 30 de lei. Pachetele conțin mimimum necesar de rechizite de la stilou, penar până la caiete, ghiozdan pentru elevii de clasa I și, în plus, o trusă de geometrie pentru cei din clasele V-VIII.

            „Un nou start” de la Armata Salvării

            Copiii participanți la Clubul Copiilor organizat în Bacău de Armata Salvării au avut parte de o surpriză de proporții. 47 dintre aceștia, cu vârste între 9 și 16 ani, au primit rechizite și jocuri din partea organizației. „Suntem o organizație care desfășoară mai multe activități, cu traineri certificați, de la jocuri interactive, coregrafie de dans popular și modern, până public speaking sau diferite instrumente de dezvoltare personală (care să îi ajute pe copii să conștientizeze ca e important să meargă la școală, să termine studiile, să învețe bine și să continue să învețe pe tot parcursul vieții lor”, ne-a declarat Dumitru Nicolae, ofițer al Armatei Salvării. Armata Salvării este o misiune crestină de binefacere internațională. Mişcarea, fondată în 1865 de către William Booth, s-a răspândit din Londra, Anglia, în mai multe țari ale lumii (128). În România activează din 1999, iar în Bacău, din 2016, cu sediul pe strada Oituz nr. 42.

            67 de unități școlare NU au autorizație sanitară de funcționare

            Din totalul de 934 de clădiri au autorizație sanitară de funcționare 845 de clădiri, iar 89 nu au această autorizație sanitară. Însă, numărul de clădiri în care elevii desfășoară activități care au autorizatie sanitara de funcționare este de 793, iar numărul de cladiri în care elevii desfășoară activități care nu au autorizație sanitară de funcționare este 67. Motivele principale? Mereu aceleași: lipsa apei curente și a canalizării, curți ce prezintă denivelări, necesitatea recondiționării exteriorului, planul de conformare expirat, clădiri care prezintă un grad avansat de uzură, acoperiș necorespunzător, săli subdimensionate, iluminare necorespunzătoare, clădiri în construcție sau în reabilitare nefinalizată din cauza unor litigii etc.

            164 de clădiri din patrimoniul școlar NU au autorizație ISU

            Pe de altă parte, din cele 934 de clădiri aflate în baza materială a unităților de învățământ din întreg județul, 517 dintre ele trebuie să dețină și autorizație ISU (securitate la incendiu). Dintre acestea, 48 au autorizație ISU, 417 nu necesită autorizație pentru că sunt construite înainte de 1992 și nu au executat lucrări de modernizare care să modifice structura, în 189 s-au efectuat aceste lucrări, pentru care s-a emis doar aviz ISU, iar în 116 clădiri, cu lucrări de modernizare efectuate și aviz eliberat se fac demersuri pentru a se solicita autorizația ISU. Așadar, din 934 de clădiri, 164 nu au nici autorizație ISU, nici aviz ISU. Dintre acestea, 123 sunt clădiri în care elevii nu desfășoară activități, iar 770 de clădiri au autorizația, aviz sau nu necesită autorizație ISU.

            Unele microbuze școlare merg cu… frâna trasă

            În anul școlar 2017-2018, din totalul celor 164 microbuze școlare repartizate în intreg județul, 81 au o stare tehnică foarte bună, 45 o stare tehnică bună, 27 o stare tehnică medie, 5 sunt într-o stare tehnică proastă, iar unul în stare tehnică foarte proastă. De asemenea, un microbuz școlar a fost tras pe dreapta, pentru că este nefuncțional, iar alte patru astfel de mijloace de transport au fost propuse spre casare.

            Gradații de merit pentru 300 de profesori

            Pentru anul școlar 2018-2019 au fost obținute 303 gradații de merit de către cadrele didactice care au participat la Concursul de acordare a gradațiilor de merit, sesiunea 2018.

            Transport gratuit pentru elevi și peste 100 de clase pregătitoare

            Și în acest an școlar, Primăria Bacău împreună cu SC Transport Public SA Bacău asigură transport gratuit pentru elevi, pe toată perioada desfășurării activității școlare. Pentru a beneficia de această facilitate, elevii își pot ridica abonamentul gratuit (subvenționat 100% de primărie și societatea de transport) de la unitățile de învățământ.
            Tot Primăria Bacău a modernizat și dotat, numai în ultimii doi ani (2017 și 2018) peste 100 de clase pregătitoare din școlile municipiului, printr-un program inițiat cu scopul de a fi continuat și în anii următori, dar și extins pentru alte categorii de elevi.

            Parfum de școală

            Astăzi, când mă voi referi la învățământul românesc, n-am să vorbesc despre lipsa supleței acestuia sau despre procedurile desuete ale dascălilor ori despre problemele de subfinanțare. Nici măcar nu o să mă opresc asupra duzinelor de miniștri care s-au ocupat de „sistem” din ’89 încoace, nici a corupției care a vaporizat nu mai știm câte milioane, poate miliarde….

            O să-mi amintesc, în schimb, cu nemăsurată plăcere și o neprefăcută emoție, despre prima mea zi de elev, e drept, petrecută în plin avânt al comunismului. Mă credeți că acea zi avea un miros specific, unul pe care îl redescopeream de fiecare dată când reluam cursurile, în toamnă, pe la mijlocul lui septembrie? Totul mirosea a… cerneală, a coperți de caiete ori a creioane chinezești. Și musai a Palux – soluția pe care o aplicau pe parchetul mereu rașchetat din clasa de curs.

            Îmi amintesc și cum mirosea… pasta de pix sau lipiciul ăla prost care mai mult mă mudărea decât își făcea treaba (am gustat din ambele!!!). Dar radiera, mai știe cineva ce parfum avea? Sau hainele cele noi pentru școală? Mie mama mi le spăla pe cele din anul precedent – evident, care mi se mai potriveau -, îmi scrobea, obligatoriu, cămașa (cu făină de grâu, când nu mai aveam apret din comerțul de stat), apoi mi le călca pe toate. Și astea aveau un miros pe care veci n-am să-l uit! Cum n-am să uit nicicând parfumul „București” pe care-l folosea tata de fiecare dată când mă conducea la școală, nici pe cel al învățătoarei (de care eram aproape îndrăgostit, fără ca măcar să-mi dau seama că ăsta ar fi fost sentimentul revederii cu ea). În fine, anii mei de școală primară aveau… miros.

            Acel miros! Credeam că anul ce urma să-l petrec pe băncile școlii avea să mă ducă pe un tărâm magic. Serios! Nu exista vreun personaj din manualele școlare (v-amintiți mirosul lor?) pe care să nu fi dorit să-l urmez în viața reală, atât de cucerit eram de ele. Macaragiu, cel mai des. Și tată. De fată. Pe prima n-am avut-o, dar despre a doua, atât vă spun: sunt binecuvântat.

            Tăieri de sporuri la Protecția Copilului

              Sporul de tură de 15% primit de angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) va fi înlocuit, din septembrie, cu sporul de noapte de 25%. Conducerea instituției a recurs la această soluție pentru a putea asigura banii de salarii până la sfârșitul anului, dar Sindicatul „Familia” se împotrivește. „Noi le-am explicat faptul că, în acest moment, optăm pentru aplicarea Codului Muncii în varianta plătirii orelor de noapte.

              Colegii de la sindicat preferă varianta plătirii sporului de tură, dar nu sunt sume acoperitoare în buget pentru plata salariilor, iar ei nu au venit cu o altă soluție”, a declarat Dana Țîțaru, directorul DGASPC. Sporul de noapte de 25% din salariul de bază va fi acordat doar pentru munca prestată în timpul nopții (între orele 22 și 6). Vor fi afectați de această măsură toți angajații care lucrează în trei ture, dar și cei care lucrează 12 cu 24, „așa după cum stabilesc dispozițiile art. 20 din Legea-cadru 153/2017”, arată conducerea DGASPC.

              Angajații pierd 250 de lei

              Polixenia Oprișan, președinta Sindicatului „Familia”, face referire tot la Legea 153, dar invocă art. 1 din Capitolul II, Anexa II, care stabilește că în unitățile în care activitatea se desfășoară fără întrerupere angajații „pot primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopții, prevăzut la art. 20, un spor de 15% din salariul de bază pentru orele prestate în cele trei, respectiv două ture”. Sindicaliștii arată că „intenția legiuitorului a fost în sensul acordării unui beneficiu”.

              Prin înlocuirea sporului de tură cu sporul de noapte, angajații vor pierde 250-300 de lei pe lună. Sindicatul susține că sporul nu poate fi sistat „atâta timp cât nu se dovedește faptul că salariații nu mai prestează muncă în ture”. Nu sunt bani, explică directorul DGASPC, adăugând că oricum bugetul trebuie completat, dar prin aplicarea acestei măsuri se mai fac niște economii. Totul pleacă de la lipsa Contractului Colectiv de Muncă, document care trebuia semnat până pe 11 iulie, afirmă sindicaliștii.

              „Dacă până pe 17 septembrie nu va fi semnat Contractul Colectiv de Muncă vom deschide conflict de muncă, îl vom înregistra la ITM și vom recurge la toate formele de protest legale”, a declarat Polixenia Oprișan.

              Băcăuanii economisesc tot mai mult în băncile comerciale

              Economiile bancare totale ale băcăuanilor au crescut constant în ultimii șapte ani, de la aproape opt miliarde de lei în 2011, la aproape 10,5 miliarde în 2017. Numai în primele șapte luni ale acestui an – conform datelor făcute publice de Banca Națională a României (BNR) -, economiile bancare au ajuns la aproape 6,3 miliarde de lei, cu perspectivă de a depăși nivelul ultimilor ani.

              Creșterea s-a înregistrat pe fondul scăderii progresive a dobânzilor bancare, de la o medie de aproape 7% în 2011, la 0,80% în 2017. În acest an media dobânzilor a ajuns la 1,10%.

              Tot echilibrată este și situația creditelor bancare ale băcăuanilor în aceeași perioadă de timp, dar valoarea lor a fost cu mult mai mare față de cea a economiilor. Valoarea totală anuală a creditelor a început să scadă din 2012, când a ajuns la peste 48 de miliarde de lei, pentru ca în 2016 să ajungă la numai 41,5 miliarde, dar în 2017 a crescut din nou, la peste 43 de miliarde de lei.

              Traseul restanțelor bancare a fost, însă, unul ceva mai sinuos în cei șapte ani analizați. Acestea au plecat de la 3,8 miliarde de lei în 2011, au ajuns la 6,3 miliarde în 2013, de unde au început să scadă în fiecare an și au ajuns la numai 1,43 miliarde de lei în 2017. În primele șapte luni ale acestui an restanțele au ajuns deja la aproape 561 de milioane de lei.

              În toată țara, populația a depus de la începutul anului în curs, în monedă națională, 41,4 miliarde de lei, cu aproape 2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului 2017 – potrivit datelor BNR.

              Populația – spun comentatorii domeniului – a continuat să-și majoreze economiile lăsate în grija băncilor, deși acestea plătesc în continuare dobânzi în jurul a circa 1% pe an. Depozitele noi constituite de populație în lei reprezintă cea mai mare parte a economisirilor românilor, aproximativ 60%. Economiile în valută ale băcăuanilor sunt în creștere în acest an, lună de lună.

              Fotbal/ „Bubu Junior Cup”: Aerostar, pe podium

              Baza „Green Club” din Șerbănești a găzduit în weekend „Bubu Junior Cup”, competiție rezervată categoriilor mici de vârstă. La grupa 2011, Aerostar a ocupat locul al treilea, cu un bilanț de patru victorii și o înfrângere. Micuții „aviatori” au câștigat la pas seria după ce au trecut cu 8-2 de FC Dinamo Bacău, cu 7-1 de Sportul Onești și cu 3-1 de Luceafărul Galați.

              În semifinale, băcăuanii au fost învinși cu 4-1 de Juniorul Suceava, pentru ca în finala mică să se impună 2-1 contra Forestei Fălticeni.

              „Turneul a reunit cele mai bune 16 echipe din Moldova, unde am reușit să ocupăm locul 3. Este un nou început atât pentru copii, cât și pentru mine deoarece am început un nou proiect la un club de tradiție și vrem să punem la Aerostar bazele unui centru de copii și juniori cât mai puternic.

              Ne dorim ca în viitorul apropiat, o parte din copiii crescuți în centrul nostru să facă pasul către prima echipă”, a declarat antrenorul Nica Eusebiu, care a utilizat următorul lot: Andrei cel Mare, Denis Anghel, Alex Sujdea, Dragoș Sujdea, Șerban Vasilca, Luca Hazu, Fabrizio Catană, Luca David, Octavian Buliga, Damian Stanciu și Angelo Catană.

              Coriolan Bacău, la 7 metri de câștigarea Ligii Campionilor!

              Campioana județului a pierdut finala celei mai prestigioase competiții europene inter-cluburi la loviturile de departajare contra timișorenilor de la MAV Sport

              La prima sa participare în Liga Campionilor, Coriolan Bacău a făcut o figură superbă, fiind la un pas de a deveni prima echipă din România care câștigă trofeul. Băcăuanii au pierdut finala disputată duminică, la Terme Catez, în Slovenia, la loviturile de departajare în fața timișorenilor de la MAV Sport, scorul la sfârșitul timpului regulamentar fiind egal, 0-0. Pentru Întuneric, Doboș și Compania, competiția ce a reunit 64 de echipe a fost un adevărat maraton.

              Cu opt meciuri în doar patru zile. Repartizați în grupa A, băcăuanii au început Liga Campionilor cu o victorie: 2-0 împotriva israelienilor de la The Mexicans, goluri Corman și Doboș. A urmat singura înfrângere, 1-3 cu albanezii de la Prestige, însă accederea în „șaisprezecimi” a fost asigurată apoi de succesul la scor contra echipei austriece Kontakt: 8-2. Prima fază eliminatorie a scos în calea Coriolanului finalista 2017 a Ligii Campionilor, Ecos Bosna din Bosnia. Băcăuanii s-au impus însă cu 3-2 prin golurile lui Corman, Panainte și Doboș, pentru ca în „optimi” să treacă de croații de la Art Metali Junajted cu 4-3 grație reușitelor semnate de Doboș și Panainte (3). Din „sferturi”, în schimb, a început seria remizelor. Și a jocurilor decise la penalty-uri.

              Pentru calificarea în semifinale, Coriolan s-a luptat cu una din reprezentantele gazdelor, Lomanose. Băcăuanii au condus cu 2-0 prin golurile lui Panainte si Doboș, însă slovenii au egalat, împingând meciul în zona loviturilor de la 7 metri. Aici, Coriolan a avut câștig de cauză cu 3-2, Întuneric transformând lovitura decisivă. Careul de ași al semifinalistelor a fost alcătuit exclusiv din români. Semifinala Coriolan- Tazmannschaft a fost și cea mai spectaculoasă. Bucureștenii au condus cu 1-0, băcăuanii au întors rezultatul ca urmare a unui penalty al lui Întuneric și un contraatac al lui Doboș, însă Tazmannschaft a revenit, preluând conducerea cu 3-2. Din fericire, băcăuanii au egalat printr-un sut de la mare distanță al lui Panainte și astfel s-a ajuns la penalty-uri, unde reușita lui Întuneric a făcut diferența (3-2) și a trimis Coriolanul în finală.

              Meciul pentru câștigarea trofeu s-a jucat duminică după-amiază, iar oboseala și-a pus amprenta pe evoluția finalistelor Coriolan și MAV Sport Timișoara. Niciuna din echipe nu a reușit să deblocheze tabela, astfel încât s-a trecut, din nou, la loviturile de la 7 metri, care au dat de această dată câștig de cauză MAV-ului cu 2-1. Băcăuanilor le rămâne în schimb satisfacția unui turneu excelent, a unei finale albe și a faptului că au dat golgheterii competiției, Marius Doboș și Ionuț Panainte înscriind câte opt goluri la Terme Catez. Coriolan: Lepădatu, Ciobanu, Boghian, Doboș, Pușcașu, Senteș, Corman, Câmpanu, Panainte, Poancă, Patriche și Întuneric.

              Cu iubire despre pictură şi sculptură

              La sfârşitul săptămânii trecute, la Galeriile de Artă ALFA din Bacău a avut loc vernisajul unei interesante expoziţii de pictură şi sculptură, care va rămâne deschisă până la jumătatea lunii octombrie. Expun aici doi artişti, din două ţări diferite, România şi Belgia, respectiv Ilie Cioartă şi Rita Schuerweghs. S-au întâlnit, şi-au găsit linii convergente în artă şi în viaţă, pornind împreună să cunoască lumea dar şi să arate lumii arta lor. Ilie Cioartă face parte din celebra generaţie de artişti din anul 1967, generaţia lui Ilie Boca, cu care a fost coleg.

              Artist prolific, mânuitor al culorii, Ilie Cioartă devine repede cunoscut în lumea artelor bucureştene, participând la marile expoziţii ale vremii, însă prima personală, de altfel şi singura din România, o deschide la Slatina. Este membru al UAPR, iar după 1990 expune doar în Franţa, Italia, Belgia, unde o cunoaşte pe Rita Schuerweghs, de care îl leagă o frumoasă prietenie, alegând să expună împreună, pictură, iar Rita sculptură în piatră şi alte materiale preţioase. Curatorul expoziţiei din Bacău este Marcela Gavrilă, care i-a şi prezentat publicului.

              “Avem un cuplu inedit de artişti, spun inedit, deoarece, din experienţa mea, mai rar ca un pictor să aibă un partener o sculptoriţă şi invers. Trebuie remarcat că avem în faţă doi profesionişti, chiar dacă Rita Schuerweghs nu are studii de specialitate, însă provine dintr-o familie cu preocupări artistice, are în Belgia un magazin de bijuterii din piatră, iar din această relaţie de prietenie cu materialele din care a hotărât să facă lucrări de sculptură a ajuns la această etapă. Fiecare lucrare din această expoziţie este făcută din piatră de pe aproape toate continentele, lucrată cu migală, talent şi iubire. Sunt adevărate bijuterii, care pot sta în orice expoziţie sau colecţie particulară.

              Activitatea expoziţională în România a Ritei Schuerweghs este strâns legată de cea a pictorului Ilie Cioartă, care expun împreună de cinci ani, însă mai mult în Europa. De partea cealaltă artistul Ilie Cioartă are în spate o lungă şi bogată carieră artistică şi expoziţională, arta sa bucurându-se de o critică pozitivă, în toţi cei 50 de ani de activitate.”

              Aşadar, în prag de toamnă, Galeriile ALFA vă invită să cunoaşteţi doi artişti, care nu se sfiiesc să colinde galeriile de artă, cu lucrările la purtător, bucuroşi să descopere peste tot iubitori de artă şi să-şi facă alţi prieteni.

              Foto: Mihnea Baran

              ONEȘTI: Campanie împotriva cerșetoriei

                Polițiștii oneşteni au desfășurat activități pe linia prevenirii si combaterii faptelor de cerşetorie pe raza municipiului, alături de reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi jandarmi.

                Având în vedere protocolul de campanie ,,STOP, NU ÎNCURAJAŢI CERŞITUL’’, încheiat între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Politia municipiului Oneşti, s-a acţionat zilnic, în perioada 02-07 septembrie a.c.pentru prevenirea şi combaterea faptelor de cerşetorie.

                Poliţiştii au desfăşurat activităţi în zona centrelor comerciale şi a lăcaşelor de cult, pentru descurajarea persoanelor care apelează la mila publicului şi au un comportament necivilizat față de cetățeni. Astfel, poliţişti de ordine publică şi elevi ai şcolilor de poliţie, împreună cu jandarmi din cadrul Detasamentului 3 şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială au distribuit cetăţenilor pliante cu caracter preventiv.  

                Cu toate persoanele identificate s-au purtat discuţii şi au fost îndrumate să apeleze la serviciile şi instituţiile specializate în acordarea de asistenţă socială şi sprijin. De asemenea, poliţiştii solicită cetăţenilor să nu încurajeze cerşetoria oferind sume de bani persoanelor care apelează la mila publicului, gestul umanitar ajungând de multe ori în mâinile unor persoane care nu fac decât să exploateze fiinţe fără ajutor. Oferirea de bani nu ajută aceste persoane, cerşetoria fiind un prim pas către delincvenţă şi infracţionalitate.

                Rezumat video Universitatea Cluj – Aerostar Bacău

                  10 septembrie 2018, scor final 3-2.

                  Discret

                    Unul din lucrurile pe care le veți citi în aceste puține rânduri este acela că mintea poate fi solicitată să găsească răspunsuri pentru dumneavoastră. Când vă puneți întrebări- de exemplu, “Cum aș putea să-mi îmbunătățesc sănătatea sufletului și a trupului?”, mintea dumneavoastră își începe urgent misiunea de căutare și de găsire a răspunsului corect. Întrebarea formulată o îndeamnă să găsească cât mai repede soluția perfectă.

                    Pasul următor în cadrul procesului de reușită vă îndeamnă să alegeți corect ceea ce vreți și să o faceți în așa fel încât să vă activați mintea și să acționați imediat pentru a realiza obiectivul propus. Vă voi explica mai clar. Înainte de toate, pun o întrebare simplă: “Ce vreți?” Stop, nu vă grăbiți! Înainte de a da un răspuns, eu vă sugerez să îndrăzniți să faceți ceva care să merite cu adevărat și să fie realizabil.

                    Astfel,“Nu mai vreau să fiu bolnav!” devine automat “Vreau să fiu sănătos!”; “Nu mai vreau să fiu gras!” devine fără doar și poate “Vreau să arăt bine!” sau “Nu mai vreau să fiu sedentar!” devine “Vreau să fac mișcare fizică aproape zilnic!”. Aceste înșiruiri de propoziții sunt metode de reformulare pentru a enunța ceea ce vreți în loc de ceea ce nu vreți. Tot ceea ce trebuie să faceți este să exprimați inversul nemulțumirii pe care o aveți. Este simplu: refaceți propoziția, schimbându-i sensul cu 180 de grade. Dacă spuneți: “M-am săturat să țin cure de slăbire toată viața!”, opusul ar fi “Vreau să trăiesc sănătos începând din acest moment și tot restul vieții!”

                    Probabil vă veți întreba ce importanță au toate acestea pentru ceea ce ne interesează pe noi. De ce să inversăm niște propoziții, dacă nu vă vor ajuta să fiți sănătos, să arătați mai bine, să vă reactivați tonusul sau să vă remediați orice altă problemă! Bună întrebare, cititorule! “Acum să te văd, dragă terapeut, cum reușești să exprimi ceea ce vrei să transmiți.” Știu că nu este ușor pentru mine, dar surpriză: am “Asul din mânecă”. Și am să-l folosesc! Am o singură rugăminte, răspunsul poate fi unul discret? Ce spuneți, rămâne între noi? Cum de ce? Nu ați auzit de “magia îndeplinirii dorințelor”? Da, este adevărat! Majoritatea oamenilor nu au nicio idee despre acest lucru care este cu adevărat important. Eu vreau să gândiți curajos de discret, altfel decât ați făcut-o vreodată. “Îndrăzniți ceva care să merite cu adevărat!” sau altfel spus de mine “Nu-ți pierde vremea cu ceva care nu merită!”

                    Alege un răspuns care ți se potrivește, un răspuns doar al tău. Nu te uita nici în stânga, nici în dreapta. Privește doar în față! Tu ești acum cel mai important și nu te lăsa influențat de sugestii eronate! Dacă vei practica această tehnică discretă înseamnă că poți face sau avea orice îți dorești, deoarece persoana responsabilă pentru toate acestea ești tu însuți, cititorule. Când vorbim despre sănătate, totul este admis. Din această perspectivă nu rezultă nimic rău. Pur și simplu, îți poți crea exact acel gen de viață pe care îl preferi. Iar asta mă aduce la subiectul acestei discuții transparente.

                    Acordați atenția cuvenită segmentului Alimentației în viața dumneavoastră. Nu mâncați niciodată la întâmplare. Alimentația este una dintre cele opt legi ale sănătății. Respectați-le, cu tot atâta discreție și pe celelalte șapte. Care sunt? Eu nu mă supăr să mă repet. Această repetiție este benefică și pentru mine. Ce spuneți de “O gură de aer proaspăt” sau de “Koh-i-noor”-somnul să fie de 7-8 ore în fiecare noapte. Vă aduceți aminte de “Apa, miracolul vieții”– să folosiți din belșug apa atât în uz intern cât și extern sau ce spuneți de “Tinerețe fără bătrânețe”– să faceți mișcare fizică în mod frecvent. Au fost subiecte în care v-am îndrumat cu discreție să fiți cumpătați în lucrurile bune și vă sugeram să vă înfrânați de la cele dăunătoare și mai presus de toate, spuneam cu o emoție covârșitoare pe care o simt și în acest moment: “Încredeți-vă în Dumnezeu!” Cât adevăr!

                    Acum nu-mi mai este greu să vă dau răspunsul pe care vi l-am promis. Mi-ar fi și mai ușor dacă dumneavoastră ați fi un bun exemplu pentru ceilalți membri ai familiei, ajutându-vă reciproc în cele bune și încurajându-vă în îndepărtarea obiceiurilor greșite. În special, stimulați-i pe copii să adopte încă din fragedă pruncie obiceiurile corecte de alimentație. Alimentele benefice sănătății noastre ar trebui să constituie așadar, Dieta Ideală pentru Om. La baza acestei diete sunt alimentele care trebuie consumate în cantități mari cum ar fi: cereale, leguminoase, fructe și legume, nuci și semințe, pește de calitate și cât mai puțină carne. Dacă omul consumă zilnic în mod echilibrat din toate aceste alimente enumerate, care constituie Dieta Ideală, sănătatea va avea numai de câștigat. Și așa „Vreau să fiu sănătos!” devine “Sunt sănătos!”; “Vreau să arăt bine!” este înlocuit cu propoziția “Chiar îmi place de mine!” Iar “Vreau să fac mișcare în fiecare zi” se transformă rapid în cea mai iubită expresie “Sunt în formă maximă!”

                    Am reușit, nu-i așa? V-am convins. Glumesc! Știu că sunteți inteligenți, singuri ați concluzionat corect. Exemplul meu preferat sunt angajamentele pe care vi le luați față de voi înșivă, făcând în mod conștient promisiuni ca: “Voi face fapte bune!” sau “Voi fi corect cu mine însumi și cu cei din jurul meu!” Așadar, dorința trebuie să vină din interior. Simplificând lucrurile, de această dată pot și eu concluziona: Ceea ce accepți în lumea ta lăuntrică este factorul declanșator al experiențelor trăite în realitate. Și bazându-mă pe acest lucru, vă pun aceeași întrebare: „Ce vreți?” Atenție, răspunsul pe care-l dați vă definește adevărata identitate!

                    Fii cât mai discret!

                    Carmen Barcan, terapeut

                    ULTIMELE ȘTIRI