23 aprilie 2024
ActualitateColorează-ți educația. La final

Colorează-ți educația. La final

Proiectul „Colorează-ți educația. Competențe pentru viața de după școală” a adus instrumente de cunoaștere și autocunoaștere adolescenților și tinerilor care au participat, oferindu-le un cadru de creștere și dezvoltare personală pentru a lua deciziile potrivite. De la conștientizarea răspunsurilor emoționale sănătoase la stimulii supărători din mediu, dezvoltarea competențelor de a iniția și păstra relații sănătoase în viața lor până la ce depinde de ei și ce pot face pentru a avea succes.

Cofinanțat de Municipiul Bacău, proiectul a constat într-o serie de workshop-uri de dezvoltare a competențelor tinerilor, conferințe și o tabără de terapie prin artă.

Conferința „Greșesc, deci exist” a adunat peste 250 de oameni care au dezbătut alături de terapeuți și psihologi importanța acceptării cadrului de eroare și a eșecului ca mijloc de creștere. Speakeri motivaționali au fost chiar oameni din comunitate care au dorit să împărtășească experiențe de viață tocmai pentru a demonstra că „eșecul” este definit de fiecare dintre noi. Cum au ales să facă acest lucru? După un speech despre ce înseamnă „greșeala” pentru ei, aceștia au discutat mai profund despre experiența lor cu Alina Căprioară, Bogdan Vetu, Cristina Trepcea și Vlad Tăușance.



Tabăra de terapie prin artă a adus la un loc o serie de artiști tineri (și adolescenți) care au folosit instrumente cunoscute lor (foto, artă plastică, actorie, dans) pentru a experimenta procese de conștientizare și dezvoltare personală. Sub forma unei tabere de trei zile, Atelierele Experențiale Culturale au îmbinat arta și cultura pentru a da naștere unor experiențe noi, pentru a provoca participanții la un proces de dezvoltare personală care să aducă claritate asupra modului în care trăiesc, să deblocheze creativitatea și să aducă libertatea de expresie în prim plan. Tinerii artiști s-au exprimat prin dans contemporan și experiențe vizuale în workshop-urile organizate de Ana Maria Guguian – artist vizual și performer, prin exerciții de actorie și improvizație organizate de Andreea Gabor și prin scriitură și storyelling, workshop organizat de scriitoarea bucureșteană Rucsandra Pop. Procesul a fost facilitat de psih.dr. Alina Căprioară și psihoterapeut Alina Bălan.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri