18 aprilie 2024
Top StoryExpoziţie de fotografii: Arhitectura Centenarului

Expoziţie de fotografii: Arhitectura Centenarului

Astăzi,de la ora 12.00, la parterul Palatului Administrativ din Bacău, a avut loc vernisajul unei interesante şi instructive expoziţii de fotografii, intitulată „Arhitectura Centenarului”, organizată de Filiala Regională Bacău – Neamţ a Uniunii Arhitecţilor din România şi Filiala Teritorială Bacău-Neamţ a Ordinului Arhitecţilor din România, în parteneriat cu CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie a municipiului Bucureşti. Expoziţia cuprinde 50 de panouri illustrate, imaginile selectate şi incluse în expoziţie provin din colecţiile prof. univ. dr. arh. Sorin Vasilescu, arhitectului Mădălin Ghigeanu, arhitectului Emil Ivănescu – curatorul Anualei de Arhitectura Bucureşti şi istoricului Emanuel Bădescu – bibliotecar în cadrul Bibliotecii Academiei Române.

„Expoziţia prezintă prin intermediul acestor fotografii monumente arhitecturale realizate între anii 1918 şi 2018, precum şi figuri marcante din domeniul arhitecturii, tematizând trei perioade distincte în arhitectura româneasca: perioada interbelică, perioada de după Al Doilea Război Mondial, precum şi cea de după Revoluţia din decembrie 1989. Pe fiecare panou, pe lângă imaginile cu cele mai reprezentative imobile din Bucureşti, vizitatorii pot afla şi informaţii despre autorii acelor construcţii, multe dintre ele fiind şi astăzi funcţionale”, a spus, la vernisaj Ana Daniela Sultana, curatorul expoziţiei, din partea CREART Bucureşti.

Despre acest proiect a vorbit şi Gelu Tudorache, preşedinte al Filialei Regionale Bacău – Neamţ a UAR, itinerând câteva dintre obiectivele filialei băcăuane, care desfăşoară o activitate de utilitate publică, de protejare a arhitecturii ca act de cultură de interes public, cu implicaţii urbanistice, economice, sociale, ecologice în generarea unei politici a patrimoniului construit în România, inclusiv în Bacău. „Expoziţia de astăzi este un bun exemplu în acest sens, fiecare panou fiind o bogăţie de informaţii despre diferitele stiluri arhitecturale în cei 100 de ani, tendinţele din fiecare perioadă şi mediile social-economice şi culturale. Mulţumesc CREART Bucureşti pentru că a inclus în programul expoziţional şi Bacăul, oferind, astfel, arhitecţilor, elevilor de la clasele de Arhitectură de la Colegiul Naţional de Artă «George Apostu», dar şi publicului larg, posibilitatea de cunoaşte istoria arhitecturii româneşti”, a spus Gelu Tudorache.



Publicul are ocazia să vadă splendidele imobile proiectate de celebrii arhitecţi Duiliu Marcu, Marcel Iancu, Horia Creangă, Arghir Culina, Petre Antonescu (arhitectul Arcului de Triumf), Gheorghe Matei Cantacuzino, Ioan Berindei, Dimitrie Ionescu Berechet, Constantin Pomponiu (unul dintre arhitecţii Mausoleului de la Mărăşeşti), Alexandru Orăscu, Radu Dudescu, Ion Davidescu (Palatul Băncii Naţionale), Mircea Alifanti (Aerogra Bucureşti) etc.

La vernisaj au fost prezenţi şi arh. Liliana Bârgu, preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, Filiala Teritorială Bacău – Neamţ, arhitecţi băcăuani, elevi ai CN „George Apostu”, un public numeros, care, în final, s-a întreţinut cu organizatorii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri