Cântă la armonică și la fluier oriunde se află și recită fără greșeală cele câteva mii de versuri ale Baladei lui Baba Novac. A ajuns la aproape 68 de ani, s-a retras în satul în care s-a născut și a crescut, dar nu se lasă și nu iartă nici un prilej de a-și etala talentul. A fost maistru constructor și a predat „la cheie”, prin câteva țări ale lumii,cartiere întregi de locuințe și importante obiective civile și industriale. El este Gheorghe Bratu, din satul Frumușelu, comuna Glăvănești.
Dacă te întâlnești cu Gheorghe Bratu și-l provoci la vorbă, vei avea surpriza că ai stârnit un vulcan latent în care mocnesc nenumărate povești de viață. O viață de constructor pornit de tânăr prin lume, din 1967, ajuns și prin Turkmenistan, la granița cu Iranul, în Astrahan la Marea Caspică, în Rusia (la Moscova) și în Italia (la Padova). Și în România și-a lăsat semnătura de maistru constructor și de șef de formație pe sumedenie de lucrări, de la Castelul Peleșpână la multe dintre edificiile cunoscute ale Bacăului, precum complexul comercial Cora, blocul Bancorex, sediul SIF Moldova, Bazinul de Înot, clădiri ale Universității „Vasile Alecsandri”, Tribunalul, clădirile Transelectrica, Vama și Stația CFR etc. De asemenea, de-a lungul timpului a lucrat la Tulcea, la Sinaia, pe șantierul Spitalului din Podu Turcului, dar și la ridicarea de blocuri de locuințe în Podu Turcului, Răchitoasa, Motoșeni, Găiceana sau Dealu Morii. „Am văzut multă lume și am avut directori și ingineri buni, ca Gelu Oțel, N. Mihu, Sergiu Sechelariu și alții” – spune Gheorghe Bratu.
Nici acum nu a lăsat uneltele jos și lucrează la renovarea Bisericii Sf. Voievozi Mihail și Gavril din satul natal, Frumușelu, unde este un brav gospodar. Are patru copii, trei băieți și o fată, Mariana, Vasilică, Giorgică, dar și opt nepoți, de care este foarte mândru.
În pielea lui Baba Novac
Dar Gheorghe Bratu este și un suflet de artist. Are o patima care îi chinuie sufletul de când se știe pe lume: cântă la armonică și fluier și recită non-stop balade și poezii clasice. Cea mai dragă îi este Balada lui Novac. Dacă nu aș ști că balada are mii de versuri,aș spune că Gheorghe Bratu o rostește ca dintr-o suflare, deși recitalul durează mai bine de o oră, iar omul trăiește aievea fiecare scenă a poveștii uluitoare a celebrului erou din vremea lui Mihai Viteazul. Intră, parcă, în pielea faimosului erou.
Pe rapsod l-am cunoscut în casa profesoarei Mariana Gârmacea-Pâncescu, ea însăși coautoare a unei cuprinzătoare monografii a satului Frumușelu. Profesoara tocmai i-a recondiționat rapsodului o veche tipăritură a cunoscutei balade -varianta scrisă de Petre Dulfu,care are nu mai puțin de 25 de capitole.Ghiță Bratu a moștenit cartea de la tatăl său, împătimit și el de lectură, atât cât se putea face la vremea aceea.„Am învățat balada dintr-o scriere de la tatăl meu, care avea multe cărți vechi, și mi-a intrat la suflet – spune rapsodul. Cărțile acelea le-am purtat cu mine peste tot, pe șantiere, în Turkmenia și în Rusia, la Peleș sau prin toată țara. Eu dacă citesc ceva și îmi place, memorez totul”.
Primul salariu l-a dat pe armonică
Ca un rapsod autentic, parcă după modelul celor din vechime, Ghiță Bratu umblă peste tot însoțit de o armonică și de un fluier. Oricând se ivește ocazia scoate la vedere unul dintre instrumente și cântă. Armonica are și ea o vârstă venerabilă. „Am cumpărat-o în 1967 – spune rapsodul. Am învățat singur să cânt la ea. La mine în familie toți cântau numai la fluier. Pe alții i-am văzut însă cântând și la acordeon sau la armonică. Îmi era drag acest instrument, iar din primul salariu din viața mea am cumpărat o armonică, din București, de pe Lipscani. Cu timpul am mai reparat-o, dar o am și acum. După câte un bal din sat, când mă întorceam acasă luam armonica și cântam ce auzeam acolo.
Așa am învățat și am cântat și la nunți, la cumetrii, la baluri. Cu fluierul am câștigat, la un festival, un televizor, primul din comuna mea la vremea aceea. Eu și acum mă duc la oricare nuntă, ca nuntaș, dar cu armonica după mine. Mă cunosc toți lăutarii. Unii m-au și plătit să cânt cu ei. Altfel, cânt și recit și când mă duc cu oile. Și în Italia, în vizită la copii, tot cu armonica după mine am fost. Cânt oriunde îmi vine sau se nimerește”.
Cu armonica în avion
Ghiță Bratu a cântat cu armonica și în avioanele care îl duceau prin lume sau îl aducea acasă. „La urcare – spune armonistul – făceam o sfântă cruce și aveam mereu cu mine o carte de rugăciuni veche, găsită de tata la Băile Oglinzi, din județul Neamț, într-un pod de casă părăsită. De ea nu m-am despărțit în toți anii mei de serviciu. Pot spune pe de rost multe dintre rugăciuni. Dar mereu folosesc rugăciunea pentru vrășmași, pentru că mă aflu mult în mijlocul oamenilor, care sunt invidioși. După ea, nu mai am nici un stres.
Când eram elev recitam mult, dar și cântam cu fluierul. Mă luau profesorii în cancelarie să le cânt până se termina pauza mare. Cântam la toate serbările. Cu armonica și cu fluierul am plecat și în armată, unde am avut mare trecere.Odată, am luat locul al doilea pe județ cu formația de armoniști din satul meu. Eram cu Georgică Merlan, cu Voicu Balaban, cu Adam, cu Fănică Ciofu și cu Ghiță Barbu.”.
Iar ca povestea rapsodului din Frumușelu să aibă o notă în plus, acesta se laudă că deține chiar o armonică a lui Barbu Lăutaru sau cel puțin pe care este înscris numele starostelui lăutarilor. „Am cumpărat-o în 1974 de la un bătrân din Tulcea, care și el a cumpărat-o de la București, de la moștenitorul unei familii vecine cu Barbu Lăutaru. Pe ea este o emblemă metalică pe care scrie «La Barbu Lăutaru, Bd. Brătianu nr. 5, București».
„Noi,românii, avem o istorie excepțională. Nu știu dacă de aici încolo nepoții și strănepoții noștri o vor mai cunoaște-o și o vor mai respecta. Eu am memorat multe dintre vorbele de duh ale oamenilor mari ai istoriei și le recit mereu.”
Gheorghe Bratu, rapsod din Frumușelu
