M-am bucurat că o să am câteva zile libere, mai multe ca de obicei, de sărbători, și mi-am făcut planuri peste planuri. Și-mi ziceam că o să am timp berechet să fac tot ce mi-am propus. Când colo, m-am trezit că habar nu am când a trecut toată acea perioadă de vacanță, pentru că zilele parcă s-au topit unele în altele și au format un fel de fâșie, ceva nedefinit care mi-a zburat prin fața ochilor, ca un peisaj văzut din goana trenului.

Zile de cumpărături, alergat după cadouri, mers în vizite, primit vizite, stat la mese și la taclale, dar și lungi sesiuni de citit, apoi ore întregi de văzut filme și seriale, și gata cu mini-vacanțele de sărbători. Voiam să scriu mai mult, am câteva promisiuni neonorate, mi s-au cerut niște cronici de teatru la revista de specialitate, și apoi speram să mai umplu niște pagini în lucru, dar am rămas, ca de fiecare dată, cu datorii la capitolul ăsta. În fine, acum, că am revenit la treabă, o să mai dreg eu lucrurile din mers.

Bine că am petrecut un Crăciun frumos în familie, alături de copii și de nepoți, și că a trecut și Revelionul, care nu înseamnă mai nimic pentru mine. Pe vremuri, îmi plăcea să merg undeva, să plec din oraș, și mă atrăgea ideea unei nopți cu multă veselie și cu mult dans, neapărat, dar acum lucrurile s-au schimbat și am alte gusturi. Oricum, nu împărtășesc părerea lui Flaubert care zicea că tot farmecul Revelionului stă în cârnați și caltaboși. Ăștia au fost la masa de Crăciun, și nici măcar nu s-au consumat, fiindcă ai mei copii sunt adepții unei alimentații mai dietetice, evitând mâncărurile grele, grase. Care nu-mi plac nici mie, și doar de dragul tradiției cumpăr „porcării” la sărbători.

Nu și pentru noaptea de Anul Nou, când am pe masă o friptură ușoară de pasăre, pește, brânză albastră, vin roșu, șampanie, diverse dulciuri, preferabil un tort de înghețată și, neaparat, struguri. Știu că e un obicei din alte părți, mai calde, mediteraneene, să mănânci câte o boabă de strugure pentru fiecare lună a anului, ca să-ți aducă noroc, prosperitate, și eu l-am adoptat. Mi-am luat însă vreo doi ciorchini de struguri albi fără sâmburi și unul mare, de struguri roz, și am depășit cu mult numărul de boabe mâncate. Oare voi avea mai mult noroc ? Cred că la asta mă gândeam, în chip naiv, când înghițeam boabele de struguri, asta îmi doream, să-mi meargă mai bine anul ăsta și să am motive să fiu mulțumită de mine. Ceea ce mi se întâmplă foarte, foarte rar, eu voind mereu mult mai mult de la mine.

Îmi vin în minte spusele lui Mark Twain despre Anul Nou, văzut ca „un eveniment anual nevinovat, fără nici un folos vădit pentru nimeni, cu excepția de a fi un motiv pentru chefuri promiscue, apelative prietenești și făgăduieli gratuite.” Twain avea dreptate și umor, după cum se știe, și se vede și din cele reproduse.

Totuși, stând de vorbă cu mine, ajung să-mi fac niște făgăduieli. Unele sunt secrete, le păstrez doar pentru mine și mă voi strădui să nu le dau repede uitării. Dar cel mai important legământ pe care-l fac cu mine este acela de a nu mă obișnui cu răul, de a nu ceda în fața unor presiuni exterioare, de a mă ține departe de lucrurile urâte, de tot ce mi-ar putea strica echilibrul lăuntric. Țin mult la liniștea mea, așa relativă cum este, la un sentiment statornic de calm, pe care vreau să-l transmit și ființelor celor mai dragi mie sau celor apropiate. Cum sunt oamenii cu care formez o echipă și cărora vreau să le asigur un bun climat de lucru, o atmosferă prielnică inspirației, creativității.