6 mai 2024
ActualitateFosta Școală de Arte și Meserii, pe cale să devină parcare supraterană

Fosta Școală de Arte și Meserii, pe cale să devină parcare supraterană

Cine trece prin zona Autogării, poate vedea peste drum ruinele unor clădiri vechi. Până acum câțiva ani, clădirile erau întregi. Ele au fost demolate cărămidă cu cărămidă de persoane rămase necunoscute, pe care autoritățile nu au făcut eforturi să le identifice.

Cum, aceleași autorități, nu au făcut nici un efort să protejeze clădirile. Dezastrul s-a petrecut înainte de 2016, în vremea când în acel loc, prin 2013, își instalase cartierul general o firma care se ocupa de pusul de pavele prin oraș. Terenul și clădirile aparțineau de Ministerul Educației și erau administrate de Colegiul Anghel Saligny. Aprobarea pentru amplasarea organizării de șantier a fost dată de Primărie. Inspectoratul Școlar se declara și el de acord, deși nu e proprietarul clădirii.

Firma ocupă terenul, își face treaba, însă, în paralel încep problemele: clădirile sunt jefuite fără că nimeni să ia măsuri. Așa s-a ajuns în situația în care unele corpuri de clădire au dispărut iar din altele au mai rămas doar bucăți.



Acolo a fost școală de Arte și Meserii

În “Bacăul din trecut și de azi”, monografie a urbei întocmită de Grigore Grigorovici la 1934, se spune că, pe bulevardul Carol I, lângă podul de fier peste Bistrița se află Școală de Arte și Meserii. “La 1899 d-rul Constantin Istrati, fiind ministrul lucrărilor publice, înființează la atelierul circumscripției VII-a a orașului, o școală practică de arte și meserii”, scrie în monografie.

“Școala de meserii are următoarele secțiuni: tâmplărie, rotărie, ferarie, tinichigerie, lăcătușerie-mecanică și sculptură. În vara anului 1932, prin stăruință d-lui director Gh. Vanghelescu, s-a construit în curtea școlii, cu puțină cheltuiala, un spațios local de zidărie, destinat pentru internatul elevilor acestei școli, din județul nostru și din alte localități, cari până atunci era într-un local închiriat”. Școală a funcționat sub această titulatura pâna în septembrie 1936, când a devenit liceu industrial. Din 1942, a devenit școală industrială de grad I, cu durata de școlarizare de 6 ani.

În 1944 a recăpătat formă de liceu, iar în 1948 s-a desființat. După 1950 a fost pe rând, școală de științe comerciale, de drumuri și poduri, de construcții, Grup Școlar Profesional și Tehnic sau Complex Școlar de Construcții. În anii ’80, s-a numit Liceul industrial nr. 5. După 1990 a primit numele de Grup Școlar Industrial „Anghel Saligny”, pentru că în anul 2001 să primească numele de «Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”».

“Nu știm, n-am văzut”

În 2016, Deșteptarea a publicat un documentar cu privire la dezastrul de lângă Autogară. Autoritățile au deplâns problema, unii au vărsat lacrimi de crocodil, alții s-au învârtoșat dar nu am auzit să se fi făcut nici o anchetă serioasă care să ducă la aflarea celor vinovați de faptul că, la câteva sute de metri de centrul orașului, niște clădiri au fost demolate de persoane necunoscute care au furat cărămizile și alte materiale de construcție. Cei care au gestionat problema s-au acoperit de acte și s-a pus cruce.

Punct. Și de la capăt

Pe locul fostelor ateliere ale Colegiului Tehnic Anghel Saligny din apropierea Autogării Bacău ar urmă să se ridice o parcare supraterană. Clădirile nu mai pot fi salvate, construirea altora ar costa și nu se știe la ce ar putea fi folosite. Municipalitatea s-a gândit să construiască o parcare supraterană, pentru a contribui la descongestionarea orașului. Bacăul este considerat cel mai motorizat oraș din zona de NordEst, cu un număr de 390 de mașini la mia de locuitori, foarte aproape de indicele de motorizare pentru București, dar fără a avea infrastructură de transport în comun a Capitalei: metrou, tramvai, troleibuz.

Nici la capitolul parcări nu stăm bine: doar o mașînă din patru are locul asigurat. Municipalitatea consideră că, amplasată în acel loc, parcarea ar contribui la decongestionarea oraşului, deoarece şoferii care întră în Bacău cu treburi şi-ar lăsa maşinile acolo şi apoi ar merge pe jos sau cu un mijloc de transport în comun prin oraş.

Deocamdată, Ministerul Educației a respins solicitarea Primăriei de schimbare a destinației terenului. Primarul Cosmin Necula a declarat pentru Deșteptarea că municipalitatea a trimis documentația din nou spre avizare la Ministerul Educației cu toate documentele solicitate, inclusiv o expertiză și așteaptă răspunsul.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri