duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2393

Volei masculin: A2 e de noi!

În viitorul sezon, Știința va miza în mare parte pe juniori, obiectivul revenirii în prima ligă fiind exclus

Vara trecută, echipa de volei masculin a Științei Bacău se retrăgea din prima ligă din rațiuni financiare. Studenții sperau ca perioada de… carantină să dureze un singur sezon, timp în care să se redreseze și situația economică. Din păcate, deși au acces la turneul final de promovare, băcăuanii nu au reușit să facă din nou pasul către Divizia A1. Și nici bugetul nu a înflorit.

Dimpotrivă. În aceste condiții, perspectivele sunt gri. Știința va aborda ediția 2018-2019 a Diviziei A2 cu un lot alcătuit în mare parte din juniori, ceea ce exclude din start un eventual come-back în prima ligă. „Nu se pune problema promovării.

Cel puțin, nu în viitorul campionat”, a declarat antrenorul Eusebiu Țurcanu, care a pierdut o bună parte din titulari: „Vițelaru s-a înțeles cu cei din Câmpia Turzii, Târcavu a plecat la Buzău, iar Roberto Lazăr a pus punct carierei din motive medicale. De văzut ce decizie va lua Todoruț și cât și cum ne va mai putea ajuta Răzvan Purice, care face parte și din staff-ul tehnic al echipei feminine”.

La capitolul noutăți, pe lângă juniorii cadeți care vor fi promovați de la CSȘ Bacău, un singur nume la Știința: cel al tulceanului Cosmin Ciubotariu, un centru de 2.05 metri înălțime, aflat la vârsta majoratului.

„Ne-am înțeles cu Ciubotariu, chiar dacă nu am semnat încă nimic. Am mai fost în discuții cu doi jucători de la Oradea, care au preferat însă să plece la Timișoara, și cu un gălățean, care a ajuns la Cluj, în A1. E greu să atragem jucători în condițiile financiare date.

Prin urmare, obiectivul nostru în viitorul apropiat va fi cel de a crește jucătorii din pepiniera CSȘ-ului. Rămânem în A2 în speranța că, la un moment dat, ne vom putea gândi din nou la promovare”, a spus Sebi Țurcanu, care a fixat reunirea lotului pe data de 13 august.

Atletism / Petronela Simiuc, campioană balcanică

A traversat Oceanul pentru a cuceri Balcanii. Nu e un joc de cuvinte, ci realitatea. Stabilită în Statele Unite ale Americii, unde urmează cursurile Universității Toledo din Ohio, atleta Petronela Simiuc continuă să fie legitimată la CSM Bacău. Iar sub culorile „CSMeilor”, băcăuanca obține noi și noi succese.

Ultimul a fost repurtat zilele trecute, la Balcaniada de la Stara Zagora, din Bulgaria.

Aici, Petronela s-a laureat campioană balcanică în proba de 1500 de metri. „Este o victorie importantă, chiar dacă Petronela nu a alergat la nivelul său de vârf decât în partea finală a cursei. A fost mai mult o cursă tactică, menită să-i asigure aurul balcanic”, a declarat antrenoarea CSM Bacău, Carmina Vorovenci, care a elaborat un plan comun de pregătire împreună cu tehnicienii din SUA ai Petronelei.

„Lucrurile merg bine, așa cum o demonstrează și acest succes balcanic la 1500 metri, dar și recordul personal la 800 de metri stabilit de Petronela”, a mai spus Carmina Vorovenci.

Pentru Petronela Simiuc urmează Naționalele de Seniori de la Pitești, programate în acest weekend, și la care băcăuanca va concura la probele sale favorite: 800 și 1500 metri.

Pagina 1

    Senatorul PSD Bacău, Miron Smarandache: „Tichetele culturale, un nou stimulent destinat îmbunătăţirii vieţii românilor”

    Angajaţii din sectorul de stat vor primi începând cu anul viitor tichete culturale, în baza Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, votată recent de Parlament.

    Potrivit acestui act normativ, nivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetelor culturale nu poate depăşi suma de 150 de lei pentru tichetele acordate lunar, respectiv suma de 300 de lei/eveniment pentru cele acordate ocazional. Tichetele vor putea fi folosite pentru abonamente sau bilete la spectacole, concerte, proiecţii cinematografice, muzee, festivaluri, târguri şi expoziţii, permanente sau itinerante, parcuri tematice, inclusiv cele destinate copiilor. De asemenea, sumele aferente acestor tichete pot fi utilizate şi pentru achiziţionarea de cărţi, manuale şcolare, albume muzicale, filme, în orice format. Legea mai prevede că este interzisă folosirea tichetului cultural pentru achiziţia altor servicii sau bunuri în afara celor menţionate.  

    Legea 165/2018 reglementează biletele de valoare ca fiind tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creşă, tichetele culturale şi voucherele de vacanţă. Aceste bilete de valoare se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau în bugetele locale.

    Noutatea acestui act normativ o constituie tichetele culturale, care sunt bilete de valoare acordate angajaţilor, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii de bunuri şi servicii culturale. Potrivit Legii, fiecare tichet cultural pe suport de hârtie este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi cuprinde datele personale ale beneficiarului şi perioada de valabilitate a utilizării tichetului.
    Acordarea tichetelor culturale va diversifica opţiunile românilor de petrecere a timpului liber, fiind, după voucherele de vacanţă, o altă facilitate importantă destinată oamenilor de către actualul Guvern. Nu în ultimul rând, folosirea acestor bonuri de valoare va avea ca efect dinamizarea actului de cultură autohton, prin creşterea numărului celor care participă la evenimente de acest gen.

    Senator PSD Bacău,
    Miron Smarandache

    Primele rezultate la Definitivat

      Azi s-au afișat primele rezultatele la probele scrise ale examenului național de Definitivat 2018 în învățământul preuniversitar. În Bacău, au fost validați în concurs 273 de candidați.

      Dintre aceștia, patru au media 10 pe linie (doi la Matematică – Valentin Adam, de la Școala Gimnazială „Nicu Enea” Bacău și Mihaela Iliescu, de la Școala Gimnazială „Emil Racoviță” Onești, un candidat de la învățământul primar – Elena Grozavu, de la Școala Gimnazială „George Bacovia” Bacău, și unul pe Religie Ortodoxă – Liviu Pădurescu, de la Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău). Note peste 9 (nouă) au obținut 83 de candidați, iar între 8 (opt) și 9 (nouă), 122 de candidați.

      „Asta înseamnă că au promovat examenul 209 candidați. Aceștia sunt cei care au media peste 8 (opt), așa cum prevede legea. Sunt și 64 de candidați care nu au promovat. Aceștia au dreptul să susțină examenul fără plată de trei ori, apoi, dacă nu reușesc, vor plăti o taxă. Până iau definitivatul, candidații nepromovați pot lucra în sistem, dar ca debutanți, fără grad didactic”, ne-a declarat prof. Oana Bărbuț, inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

      Cei nemulțumiți de note pot depune contestații în zilele de 24 și 25 iulie, urmând ca, după rezolvarea lor, pe 27 iulie să se afișeze rezultatele finale ale acestui examen.

      Vezi ce note s-au luat pe www.definitivat.edu.ro

      Cine e de vină pentru criza de apă

        Nu mai puțin de două ore s-a discutat, marți, în ședința de Consiliu local problema avariei care a lăsat Bacăul fără apă timp de o săptămână. Conducerea Companiei Regionale de Apă (CRAB) a fost supusă unui veritabil interogatoriu, unii ar spune că mai mult politic, de către unii consilieri care au lăsat impresia ori că urmăresc să scape de orice răspundere fosta administrație, pe vremea căreia s-a realizat conducta, ori să acuze actuala administrație pentru toate problemele legate de criza de apă.

        Liberalul Daniel Miclăuș, extrem de vocal, mai ales că de față erau și vreo patru camere video (o performanță rar întâlnită în ultima vreme) a amenințat că dacă nu va face primarul Necula plângerea penală pentru avarie, o va face el. Miclăuș, de altfel, le-a cerut consilierilor locali să-și dea demisia în bloc pe motiv de incompetență și a cerut și primarului Necula să demisioneze.

        Ce spune CRAB

        Petruș Rădulescu, directorul tehnic al CRAB, spune că Bacăul nu a avut niciodată o rezervă de apă și asta este o problema care trebuie să fie rezolvată. În acest moment, orașul este aprovizionat cu apă de la Valea Uzului și cu apă din captările subterane. Cam 60% din apă vine de la Valea Uzului, pe conducta nouă. Atunci când sunt avarii pe conductă, este folosită apa din fronturile subterane pentru a se furniza acel program de avarie care nu ajunge peste tot, din cauza terenului: zonele înalte sau etajele superioare nu pot fi aprovizionate. Însă, o parte din cartiere – Gherăiești, Șerbănești, ANL primesc apă de la captări și au existat zone în care populația a avut apă în timpul crizei. El estimează că 40% din oraș a avut apă.

        Conflict între consilieri

        Întrebările și direcția acestora adresate de Daniel Miclăuș au deranjat-o pe Cristina Breahnă (PSD), care i-a cerut să înceteze manipulările. Ea l-a acuzat pe Miclăuș și pe consilierii liberali că au votat împotriva rezervei de apă atunci când au respins proiectul de buget pe 2018 care cuprindea și alocările de credite bugetare pentru acest proiect. „M-am săturat să asist la un teatru ieftin și la o demagogie de doi lei”, i-a spus ea consilierului liberal, care a reacționat cerând demisia tuturor din Consiliul local. „Îmi pare rău că politizăm această problema. Trebuie să ne respectăm unii pe alții”, a intervenit Ilie Birzu (PNL).

        Cosmin Necula: „Nu este ghinion!”

        Primarul Necula a atras atenția asupra unor posibile erori de proiectare a conductei care are pe 65 de kilometri doar trei vane, iar când este o avarie, trebuie golită toată conducta. Ar putea fi și probleme de execuție deoarece la avarie s-a constatat o piesă neconformă. „Există fotografii, acolo, o conductă cu diametrul de 1.000 de mm intră într-o conductă cu diametrul de 800 mm iar flanșele de îmbinare nu erau cele care trebuiau să fie”, a spus Necula. „S-a tot spus că avem ghinion cu avariile astea. Dar ghinion e atunci când ai o conductă bine executată, după un proiect bun și bine exploatată, dar care crapă. Nu este cazul de față. Băgăm 52 de milioane de euro și constatăm că sunt greșeli de executare, poate și de proiectare”. El face o comparație cu revărsarea Bârnatului. „Am avut inundație în 2005, în 2008, am avut și anul ăsta. Suntem în 2018 și încă mai cărăm saci cu nisip. Ăsta nu este ghinion!”.

        „Să fim solidari!”

        Primarul Cosmin Necula a dorit să mulțumească tuturor celor care s-au implicat în acele zile. „A fost o mobilizare din partea instituțiilor statului și a unor companii private. Ar fi de dorit să fim mai solidari unii cu alții. Să trecem peste patima asta pentru că nu veți câștiga averi din mărirea asta efemeră care este funcția de consilier local. Când tragem linie, tot în pământ ajungem cu toții. Mi-aș fi dorit mai multă solidaritate în aceste momente de criză”. Bacăul a fost și în pericol să fie inundat din nou de Bârnat și noaptea jandarmii, pompierii și alți lucrători ridicau ziduri din saci de nisip. „A venit un om cu cafea, apă și mâncare pentru militarii care trudeau. Aș fi dorit să fie mai mulți oameni de acest fel”.

        „Cât a costat orașul Bacău această criză? Sunt sume considerabile care puteau fi alocate unor proiecte de investiții. Numai 622.000 de lei a costat apa potabilă. Acum facem calculele pentru restul: motorină, oameni, închirieri de mașini. Unde ne ducem cu aceste facturi?”
        Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău
        primarul municipiului Bacău

        Rezerva de apă

        Primarul Necula explică modul în care a evoluat proiectul pentru rezerva de apă: în 2016 s-a produs avaria, bugetul era deja aprobat, nu s-au mai putut aloca bani pentru investiții. În iunie 2017 s-a depus proiectul pe PNDL, a fost aprobat iar în decembrie s-a semnat contractul de finanțare. Anul acesta s-a scos la licitație, conform legii, însă anunțarea câștigătorului s-a tot amânat pentru că au fost cerute tot felul de clarificări. Desemnarea constructorului trebuia să fie făcută săptămâna trecută, a fost amânată pentru ieri și, până la urmă, se va face săptămâna viitoare.

        Fără director la CRAB

        În vreme ce independentul Cristian Ghingheș îi cerea insistent demisia, directorul interimar al CRAB, Nina Chiper, încerca să-i explice că ea este numită doar pentru a-l înlocui pe fostul director care a demisionat. CRAB a demarat procedurile pentru desemnarea unei firme care să organizeze concursul pentru selecția viitorului director al companiei. Când i s-a reproșat de către Ghingheș că nu are studii inginerești, ea i-a replicat faptul că inginerii care au condus până acum CRAB au lăsat-o în starea în care se află: fără utilaje, fără materiale pentru intervenții. „Îmi pare rău că nu am primit explicații de la fostul director general care a demisionat, că nu cred că de bine a plecat de la CRAB”, a spus primarul Necula. „Joi noaptea căutam electrozi pentru sudură pentru că la CRAB nu erau. Eu, subprefectul și administratorul public. Noroc că am găsit la Thermoenergy”.

        Un nou consilier local

        Enula Pricopoaea a depus, marți, jurământul în față Consiliului local. Ea îl înlocuiește pe Mădălin Pârâianu, care a demisionat pentru a ocupa funcția de director al Spitalului de Pneumoftiziologie. Enula Pricopoaea este jurist de profesie și a candidat pe listele PSD în 2016.

        Bani pentru asfaltarea Căii Bârladului

        În ședința de marți a fost aprobată o rectificare de buget care prevede alocarea de circa 1,8 milioane de lei pentru refacerea străzii Calea Bârladului. „Această sumă era alocată încă de miercurea trecută în proiectul de buget”, a precizat primarul Necula. Reamintim că duminică stradă a fost blocată de cetățenii din zonă care au cerut repararea ei.

        Hotelul Central mai așteaptă

        Municipalitatea a alocat la începutul anului circa 200.000 de euro pentru cumpărarea clădirii Hotelului Central, scos la licitație de lichidatorul firmei care-l are în proprietate. La ședința de ieri, banii au fost redistribuiți deoarece creditorul principal a cerut suspendarea licitației pentru hotel. Primăria a anunțat că urmărește această problemă în continuare.

        O pianină pentru pasagerii Aeroportului Bacău

          Terminalul nou al Aeroportului Internațional „George Enescu” (AIGE) va fi dotat, din această lună, cu o pianină. Instrumentul va fi amplasat în zona publică de procesare a pasagerilor, fiind invitați să cânte toți cei care tranzitează aerogara și au cunoștinte muzicale.

          „Există, evident, o strânsă legatură între crearea acestui eveniment și denumirea Aeroportului, care poarta numele marelui compozitor George Enescu. În același timp, printr-o astfel de abordare, ne dorim să venim în întâmpinarea pasagerilor cu o atmosferă cât mai placută, cât mai caldă”, precizează Cezara Ficuță, purtător de cuvânt.

          Lansarea va avea loc miercuri, 25 iulie, când Sorin Zlat, singurul pianist din afara SUA care a obținut Marele Premiu la The Great American Jazz Piano Competition, va încânta audiența prin interpretarea celor mai cunoscute piese ale sale. Sorin Zlat vine special la AIGE pentru lansarea acestui concept, folosind zborul introdus în această vară: București (Otopeni) – Bacău, arată Cezara Ficuță.

          La eveniment au fost invitați și elevii Colegiului de Artă „George Apostu”. Toate acestea sunt posibile și prin implicarea companiei Direct Sound, cea care a organizat, în iunie, Piano Jazz Festival Bacău, ediția I.

          „Ideea de a amplasa pianina în incinta terminalului pentru a putea fi folosită de orice persoană cu minime cunoștințe muzicale creează imaginea unui aeroport viu, dinamic. Marile aeroporturi din Europa pun un accent deosebit pe aceasta componentă în relaționarea cu pasagerii și ne bucurăm că am găsit la AIGE Bacău aceeași abordare”, spune Cezara Ficuță.

          Momente duhovnicești de sărbătoare la Slănic Moldova

          Timp de mai multe zile slănicenii și oaspeții lor veniți la odihnă de pe mai multe meleaguri și de peste Prut, au trăit momente profunde de credință și duhovnicie. În centrul tuturor acțiunilor a fost Biserica Ortodoxă Sfântul Ilie, unde au avut loc mai multe activități de împărtășire spirituală, organizate sub oblăduirea Protopopiatului Onești și a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Astel, într-o zi plină a acestor manifestări cultural – spirituale în biserica menționată a avut loc vernisarea unei expoziții de icoane pe sticlă dedicată Sfinților români, autorii lucrărilor fiind elevi de la Școala Gimnazială nr. 1 Slănic Moldova, Școala Gimnazială nr. 1 și de la Liceul Tehnologic (ambele, din Târgu Ocna).

          Vorbind despre lucrările cuprinse în această expoziție prof. Viorica Mocanu a declarat: :”Prin aceste lucrări aducem un omagiu celor peste 800 de deținuți politici care au fost până în anul 1954 în Penitenciarul Spital Târgu Ocna, în jur de 100 dintre ei lăsându-și aici osemintele. Ei zac și azi uitați în partea dreaptă a cimitirului din preajma Penitenciarului – Spital pentru că neștiința, necredința și uitarea sunt cei mai mari dușmani ai omului! Îmi este drag în țara aceasta, în nevrednicia mea am studiat acea epocă și doresc să cercetăm câți sfinți români avem în sufletele noastre?”

          Un moment de poezie creștină a completat vernisarea acestei expoziții și a prefațat lansarea unui volum deosebit. Este vorba despre cartea “Sfânta Treime în viața noastră”, ce a fost realizată la Editura Filocalia de preotul Cătălin Ilie, de pe valea Slănicului . Despre acest volum au vorbit profesorii Dan Sandu (care a realizat și “cuvântul înainte” al lucrării), Ștefan Epure, Adina Mitroiu, Corneliu Stoica, scriitorul slănicean Alexandru Dumitru și preotul Petru Roncea.

          “Bucoavna de față se vrea debutul unor lucrări de sinteză, proiectate în monumentalul spiritualității ortodoxe – pe anumite paliere ale ontologiei, purtătoare de intuiții revelatorii prin care autorul propune idei și teme structurate în ritmurile imuabile ale existenței primare în lungul și asprul drum spre Viața cea adevărată, văzută ca Inimă a lui Dumnezeu – Tatăl”, a menționat scriitorul Dan Sandu despre această nouă apariție editorială. Un cuvânt emoționant a rostit profesorul Corneliu Stoica, ce a apreciat pe autorul cărții ca fiind “un om care și-a găsit rostul în sânul comunității” iar prof. Adina Mitroiu a citit din cele mai frumoase pagini ale volumului. Părintele Petru Roncea a remarcat faptul că “fiecare pagină este scrisă cu sideful dragostei de cuvânt, fiind învelit acest cristal cu apele binecuvântate ale duhului”.

          Menționăm că pe lângă cinstirea prin slujbe religioase a Sfântului Ilie, ocrotitorul stațiunii Slănic Moldova și a parohiei din această localitate, a mai avut loc o procesiune spre Izvorul Sfântului Spiridon, unde au fost sfințite un monument din piatră (construit de Primăria orașului) și un mozaic donat de către Emanoil Susai. Prezent la mare parte din evenimentele desfășurate primarul orașului Slănic Moldova, Gheorghe Baciu a felicitat pe cei implicați și a reafirmat dorința de a se realiza o monografie a acestei localități.

          Reabilitarea podului peste Trotuș de la Onești mai are de așteptat

          Bucuria oneștenilor la aflarea unei vești recente – referitoare la semnarea de către primarul municipiului Nicolae Gnatiuc a Raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică privind Execuție lucrări la Obiectivul Reabilitare pod pe DN 11 peste râul Trotuș – a fost estompată de depunerea unei contestații.

          După cum a notat Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești pe pagina sa de pe o rețea de socializare (unde este foarte activ), “în perioada legală de 5 zile pentru depunerea eventualelor contestații, unul din ofertanții declarați necâștigători a depus contestație atât la autoritatea contractantă cât și la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, prelungind astfel termenul de începere al lucrărilor”.

          Menționăm faptul că la licitația organizată pentru execuția lucrărilor de reabilitare a podului de peste râul Trotuș (aflat într-o stare critică de peste un an, unde s-a desprins o mare parte a unei balustrade), s-au înscris trei ofertanți. Aceștia au fost: o societate comercială din comuna Rosetti (jud. Buzău), o firmă din Onești cu terți susținători și o asociere de firme din Bacău și Iași cu un subcontractant din orașul de pe Bistrița – ce au fost desemnați câștigători ai licitației.

          Firma din municipiul Onești este cea care a depus contestație astfel că, după cum a menționat primarul Nicolae Gnatiuc, “după soluționarea acesteia se va proceda la încheierea contractului de achiziție publică cu ofertantul declarat câștigător, dacă decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nu va fi contestată și la instanța de competență superioară, respectiv la Curtea de Apel Bacău”.

          Nemulțumirea a numeroși oneșteni care doresc ca lucrările de reabilitare ale podului să înceapă cât mai repede, este împărtășită și de edilul – șef al Oneștiului, care a declarat:”Nimănui nu-i convine această situație , cauzată de contestația depusă însă trebuie respectate condițiile de legalitate și procedurile achizițiilor publice. Odată soluționată această contestație nu vor mai fi impedimente pentru încheierea contractului de lucrări.

          Acesta este în valoare de 8 112 241 lei din care 7 740 836 lei reprezintă finanțarea de la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice restul fiind din bugetul municipiului Onești”.

          Festivalul Judeţean de Folclor –Slănic-Moldova

          Aflată la ediţia a XXVI-a, manifestarea a fost o oază de frumuseţe, talent şi pricepere, oferită slănicenilor, dar şi oaspeţilor veniţi din ţară sau din străinătate, dornici să petreacă sfârşitul de săptămână în ambianţa muzicii, dansului şi meşteşugurilor tradiţionale.

          Organizat de Consiliul Judeţean Bacău, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în colaborare cu Primăria oraşului Slănic-Moldova, evenimentul a adunat, pe terasa Cazinoului din localitate, formaţii coregrafice şi grupuri vocal-instrumentale de amatori din Oituz (Corul Mixt Ţărănesc şi Ansamblul Folcloric „Mlădiţele Oituzului”, dirijat de Gheorghe Oprea), Poduri (Grupul Folcloric „Păunaşii”), Sascut-Sat (Formaţia de Dansuri Populare şi Grupul Vocal Folcloric „Doruleţul”), Săuceşti (Ansamblul Folcloric „Muguraşii”), Pănceşti, com. Sascut (Formaţia de Dansuri Populare şi Grupul Vocal Folcloric „Mugurelul”), Bacău (Ansamblul Folcloric „Ciucurelul” şi Formaţia Mihai Bălan, cu solista Bianca Popa), Agăş (Ansamblul Folcloric „Muguraşii”), Asău (Ansamblul Folcloric „Cununa de pe Valea Muntelui”), Brusturoasa (Grupul Folcloric Bărbătesc „Dor străbun”), Moineşti (Ansamblul Folcloric „Moineşteanca”), Valea Seacă (Grupul Folcloric „Florile satului”), Traian (Ansamblul de Cântece şi Dansuri Populare „Plaiuri trăienene”), Sănduleni (Grupul Folcloric „Siminocul”), Cucuieţi, com. Solonţ (Grupul Folcloric „Florile din Cucuieţi”), Bereşti-Tazlău (Formaţia de dansuri populare), Găiceana (Ansamblul Folcloric „Cărăşelul”), Faraoani (Ansamblul Folcloric „Ecoul din Vale”).

          Mult aşteptat a fost şi Târgul Meşteşugurilor Artistice Tradiţionale, cu participarea unor meşteri din Oituz (Ionuţ Budău şi Maria Budău, olari; Anica Fichioş, Elena Boacă, Tereza Covaci, Ileana Balint, Veronica Covaciu, ţesătoare; Ion Anoca, împletitor din coşuri de nuiele), Sănduleni (Marian Lungu şi Anamaria Lungu, confecţioneri de costume populare) şi Bacău (Rodion Stoian, sculptor de icoane şi confecţioner de căciuli şi opinci; Mihai Popa şi Denisa Uscatu, sculptori de lemn decorativ; Marilena Enăşoaie şi Niculina Mardare, ţesătoare-cusătoare de costume populare în cadrul atelierului Ansamblului Folcloric „Busuiocul”; Constantin Borulea şi Silvia Borulea, cusători de goblenuri).Unii dintre aceştia sunt şi profesori sau elevi ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Bacău.

          Vizitatorii au fost însoţiţi permanent de cântecul la fluier al rapsodului popular Petru Alistar. A fermecat publicul un ţânc de 4-5 ani (foto), din Moineşti, care avea în versurile cântate nume de aşezări amintind de provinciile istorice româneşti: Bucovina de nord şi Basarabia. De altfel, Florin Zăncescu, directorul C.J.C.P.C.T. Bacău, a precizat în fiecare dintre cele două zile egida Festivalului: Centenarul Marii Uniri.

          Adomniței vrea ca firma de apă a Iașului să preia CRAB

            Avaria care a lăsat Bacăul fără apă timp de o săptămâna a atras atenția asupra problemelor cu care se confruntă Compania Regională de Apă Bacău (CRAB).

            Unii, însă, privesc aceste probleme ca o posibilitate de extindere a altor companii cu acest specific. Dacă alimentarea cu apă a Oneștiului a fost adjudecată de RAJA Constanța, de ce CRAB nu ar putea fi absorbită de ApaVital Iași?

            „Soluţia poate fi fuziunea dintre CRAB şi ApaVital, în condiţii care să convină tuturor părţilor, schimbarea managementului din Bacău şi implementarea calitativă a tuturor proiectelor de mediu a căror finanţare deja a fost semnată de către ambele companii. […]

            Pentru Bacău, ar însemna exact acest atât de necesar suflu nou şi profesionist, aport de capital, de know-how şi de încredere în relaţiile cu terţii, fie ei finanţatori, contractori sau clienţi. Aşadar, fuziunea celor două poate crea cel mai mare operator român de apă şi canal şi poate rezolva pe viitor, în mod durabil, problema Bacăului”, spune Cristian Adomniţei, fost președinte PNL Iași, cunoscut pentru celebrul episod al destituirii sale din funcția de ministru al tineterului după ce s-a dus la propria cununie cu un elicopter al MAI.

            El spune că decizia va fi una exclusiv politică și solicită un dialog imediat între factorii de decizie pentru a se hotărî această problema. „Urmaşii politici imediaţi ai celor de astăzi din conducerea Bacăului vor asista, ca şi la Paşcani, la decesul natural al CRAB şi la implorarea altora ca să vină şi să preia serviciul public judeţean de alimentare cu apă şi de canalizare pe care îl opera defuncta CRAB”, a mai spus Adomniței.

            Fostul șef al CJ iași, Cristian Adomniței (PNL) dorește ca ApaVital să preia operatorul de apă bacauan pentru a aduce „suflu nou şi profesionist, aport de capital, de know-how şi de încredere în relaţiile cu terţii”, după cum s-a exprimat el.

            Ideea este respinsa din start de primarul Bacaului, Cosmin Necula.

            „Nu mai suntem în etapa comunistă în care prim- secretarul de partid lua decizii și toți se supuneau. Eu cred că la CRAB ceea ce se impune este să vedem ce lucrări s-au făcut referitor la aductiunea de apă”.

            Pagina 1

              Jupânii

              Despre asociațiile de proprietari sunt multe de spus și nu tocmai de bine. Și asta din simplul motiv că acolo se petrec, de cele mai multe ori, lucruri deloc în regulă. Personal, nu am știință despre vreun caz în care ei să arate că sunt 100 % „pentru” membrii comuniunii, și nu „împotriva”. Admit că, în general, tabelele cu toate cheltuielile fiecărui locatar sunt afișate în loc public, dar nu e obligatoriu ca acele cifre să și reflecte în totalitate realitatea.

              Ca să nu mai spun că, de câte ori apare vreun nemulțumit pe la ghișeul asociației, acesta va fi întâmpinat cu dispreț cât China. Când, de fapt, reprezentantul asociației este angajatul proprietarului și nu invers. În realitate, știm cu toții, ei sunt „jupânii” de la asociație.

              Câți dintre dvs. au văzut afișate, de exemplu, drepturile salariale și celelalte beneficii ori scutiri (sau alte asemenea) ale președintelui asociației, adminstratorului, cenzorului sau ale altui reprezentant plătit din contribuția proprietarilor? Sau pe câți dintre acești angajați i-ați auzit cerându-și scuze pentru orice neajuns creat proprietarilor?

              În fine, ne-am putea consola (sau nu) cu noutățile legislative care intervin, de acum, la nivelul asociațiilor de proprietari. Bunăoară, găsesc oportună prevederea care-i sancționează pe rău-platnici, mai ales pe aceia care cu bună știință ocolesc casieria. La fel și cea care-i scobesc în buzunare pe cei ce nu le permit accesul în casă meseriașilor plătiți de asociație pentru a remedia avariile la partea comună a instalațiilor. Legea de acum se îndreaptă inclusiv spre spinoasa problemă a clădirilor cu risc seismic.

              N-aș prea fi de acord, însă, cu obligativitatea reabilitării termice a locuinței, pentru simplul motiv că unii proprietari chiar nu dispun de bani pentru a face așa ceva. În plus, de ce unora li s-a anvelopat gratis apartamentele, iar acum legea îi obligă exact pe cei care nu au avut cu ce face așa ceva? Dar, să zicem că legea… este perfectibilă.

              OBLIGAȚII prin noua lege a asociațiilor de proprietari

                Vechea lege a asociaţiilor de proprietari a fost înlocuită prin intermediul unui act normativ care a primit recent aprobarea președintelui Klaus Iohannis. Astfel, prin noul cadru legal sunt clarificate aspecte legate de folosinţa, modificarea şi întreţinerea locuinţei, normele de conduită în cadrul blocurilor de locuit sau modalitatea de înfiinţare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari, cheltuielile datorate de proprietari, asociațiile de chiriași etc.

                În noua formulă, legea include o serie de modificări atât pentru proprietari, cât și pentru chiriași sau pentru cei care folosesc imobilul cu altă destinație decât cea de locuință.

                Pe noua lege, persoanele care au restanțe la întreținere vor putea fi sancționate dur de asociația de proprietari. Cei care au datorii neachitate de mai mult de 3 luni, care depășesc valoarea de 1.900 de lei, nu vor putea să-și vândă proprietatea până nu își onorează obligațiile de plată. Pe viitor, în cazul marilor datornici, asociaţia va avea o ipotecă legală asupra apartamentelor și asupra bunurilor mobile din acestea, pentru sumele restante la plată.

                Refuzul executării unor lucrări de urgență se amendează

                Nu cred că există imobil în Bacău în care să nu locuiască un Gică-contra, din cauza căruia ceilalți proprietari/locatari/chiriași să nu fi avut de suferit. De regulă, acest Gică-contra refuză accesul în locuință al reprezentanților asociației de proprietari atunci când problema pentru care este solicitat se află la el în casă.

                De acum încolo, dacă sunt necesare reparații de urgență și aceste persoane refuză să permită accesul în locuință vor fi amendate cu o sumă cuprinsă între 500 și 3.000 de lei. În locuință, are voie să intre la cerere președintele asociației sau un membru al comitetului executiv, administratorul şi persoana calificată să realizeze lucrările.

                Modificări interioare doar cu autorizație

                Inconfundabilul zgomot al ciocanului rotopercutor s-ar putea auzi mai rar de la vecini și asta doar pentru că noua lege a asociațiilor de proprietari prevede că atunci când doriți să faceți modificări în casă veți avea nevoie de autorizație. În plus, trebuie să anunțați asociația de proprietari, cu cel puțin 30 de zile înainte de începerea lucrărilor. Băcăuanii care nu vor proceda astfel riscă amenzi cuprinse între 500 și 3.000 de lei.

                Noutățile îi vizează inclusiv pe proprietarii care schimbă destinaţia locuinţei și o folosesc ca firmă de apartament. Aceștia vor plăti amenzi mai mari dacă nu respectă legislaţia.

                Proprietarii vor fi nevoiţi să obțină aprobări scrise și să încheie cu vecinii direct afectaţi convenţii prin care să declare activitatea ce se va desfăşura în apartament şi numărul de persoane în funcţie de care se vor plăti cheltuielile la asociaţie.

                Despre imobilele cu risc seismic

                Potrivit acestui act legislativ, proprietarii care locuiesc în imobile încadrate în clasele de risc seismic au obligaţia să ia măsuri ca să reducă riscul la cutremur.

                ”Proprietarii construcţiilor, persoane fizice sau juridice, şi asociaţiile de proprietari, precum şi persoanele juridice care au în administrare construcţii încadrate în clasele de risc seismic şi/sau afectate de seisme, sunt obligaţi să ia măsurile prevăzute de lege pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor”, se arată în articolul 32, alineatul (5) al Legii promulgate.

                Potrivit textului legii, proprietarii sunt obligați deopotrivă să ia măsuri de consolidare şi modernizare a locuinţei, prin „modernizarea echipamentelor, instalaţiilor şi dotărilor aferente, montarea contoarelor pentru individualizarea consumurilor la nivel de proprietate individuală, reabilitarea termică în scopul creşterii performanţei energetice, precum şi reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei condominiului pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a acestuia, potrivit prevederilor legale, în condiţiile menţinerii aspectului armonios şi unitar al întregului condominiu, indiferent de natura intervenţiilor”.

                Șobolanul din cadă

                  Un bătrân din municipiul Bacău a tras o sperietură zdravănă duminică dimineață după ce a găsit un șobolan în cadă. Bărbatul locuiește singur pe strada Panselelor și când a descoperit grozăvia și-a alertat copiii ca să-i vină în ajutor, să scape de rozătoare.

                  „Nu pot să-mi explic cum a ajuns șobolanul în casă! Am verificat gheul și nu avea cum să urce pe la țevi pentru că există beton între etaje, prin vasul de toaletă nu avea cum să iasă pentru că tata ține mereu capacul închis, așa că singura variantă plauzibilă rămâne fereastra de la baie. Gândiți-vă totuși că apartamentul este la etajul doi al imobilului!”
                  Cristi Ignea, fiul proprietarului

                  Acesta a declarat pentru Deșteptarea că nu și-a imaginat niciodată un astfel de tablou hidos. Cristi Ignea spune că pe str. Panselelor nr. 6 nu s-a făcut deratizare de ani de zile. El a luat legătura cu asociația de proprietari și a solicitat să se facă deratizare în regim de urgență.

                  „Dacă ne invadează șobolanii locuințele, mai rămâne să găsim șarpele în WC și vipera în pat! După ce am scăpat de șobolan, am spălat tot, am schimbat mocheta din casă și am igienizat locuința. Bătrânul este foarte bolnav, iar organismul lui slăbit numai de vreo boală nu are nevoie!”, declară Cristi Ignea.

                  Tabletele folosite pentru înregistrări la examinarea auto sunt înlocuite de camere video

                    Începând de astăzi, 24 iulie, pe durata susținerii probei practice a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere se vor folosi camere de luat vederi de dimensiuni reduse.

                    Așa cum am mai scris în Deșteptarea, noua tehnologie este introdusă pentru a optimiza vizibilitatea candidaților asupra traficului.

                    „Pentru înregistrarea audio-video, examinatorii din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto și Înmatriculare Vehicule Bacău vor utiliza noile camere de înregistrare de dimensiuni reduse. Acestea înlocuiesc tabletele utilizate în timpul examinării în ultimul an.

                    Dimensiunea camerelor este mult mai mică față de cea a tabletelor și, astfel, este eliminat pentru candidați orice disconfort vizual asupra traficului”, declară Carmen Cioltan, purtător de cuvânt la Instituția Prefectului județul Bacău.

                    Prețul Carom scade cu un sfert față de prima licitație

                    organizatorii licitației cer acum 6,85 de milioane de euro, fără TVA

                    R & I Group SPRL București, lichidatorul judiciar al proprietarului societății Carom Onești, compania Energy Bio Chemicals București (aflată în faliment), a scăzut cu un sfert prețul cerut la prima licitație.

                    Noul preț a ajuns la aproape 6,85 de milioane de euro, fără TVA, dar lichidatorul precizează că dacă acest preț nu se atinge, Carom va fi vândută la cel mai mare preț oferit, dar nu mai puțin de 30% din cel solicitat la prima licitație, care a fost de 11,5 milioane de euro, fără TVA. Vânzarea se va face chiar dacă se prezintă o singură persoană care a oferit prețul de pornire a licitației.

                    Vânzarea a ceea ce a mai rămas din combinatul de cauciuc sintetic se face în bloc. Se vând terenuri din arealul pe care erau instalațiile combinatului, de aproape 2,5 milioane mp, dar și bunuri mobile (echipamente, instalații, utilaje, mijloace fixe, obiecte de inventar). Aceste bunuri urmează a fi valorificate împreună cu activul imobiliar, prețul lor fiind inclus în prețul total de pornire a licitației.

                    Ofertanții sunt obligați să depună, până la termenul de vânzare, garanția de 10% din prețul de pornire a licitației.
                    R&I Group SPRL este fosta ZRP Insolvency SPRL care se ocupa de vânzarea Carom.

                    Ne întoarcem la Marx (I)

                    Răzvan Bibire

                    În Evul Mediu târziu românesc – cel care s-a încheiat abia după Al Doilea Război Mondial – țăranii fără pământ (adică fără surse de venit) primeau de la proprietarul moșiei o bucată de teren pe care s-o cultive și din care să trăiască. În schimbul acestui teren, țăranul se obligă să muncească un număr de zile pe pământul boierului.

                    Vă sună cunoscută ideea? În limbajul de astăzi, se poate spune că țăranii erau asistații moșierului, care le dădea un ajutor social în schimbul unor zile de muncă în folosul nu al comunității, ci al proprietarului moșiei.

                    La 1930, de exemplu, circa 500.000 de țărani nu aveau nici un petic de pământ în proprietate; existau alte sute de mii de țărani care nu se puteau întreține din loturile de 1-3 hectare pe care le dețineau. Legea care s-a dat recent și care leagă sistarea ajutorului social de refuzul unui loc de muncă aduce țăranii fără pământ în aceeași situație ca înainte de Război.

                    Dacă vor refuza sau dacă primarul din comună îl va face pe țăran să refuze un loc de muncă prost plătit la dracu-n praznic, țăranul va pierde ajutorul social în valoare de 142 de lei pe lună (cu alocația copiilor inclusă) și va pierde și asigurarea de sănătate.

                    Legea votată de toată lumea – de la PSD la PNL și USR – îl transformă pe țăranul fără pământ în iobag dependent de primar și/sau de oamenii de afaceri. Și, așa cum am mai explicat deja, chiar dacă acceptă, chiar dacă nu acceptă locul de muncă, tot își pierde asigurarea de sănătate, deoarece, dacă va câștiga mai mult decât valoarea ajutorului social, va pierde și ajutorul, și asigurarea.

                    Am văzut reacții de mare satisfacție de la diferite persoane care sunt convinse că din cauza lenii românii nu se înghesuie să muncească pe salarii de mizerie. Acum vor fi nevoiți să o facă iar țăranii vor deveni lumpen-proletariatul rural, care va ține locul șomerilor din mediul urban când este vorba să fie amenințați lucrătorii care mârâie că vor o mărire de salariu.

                    Telenovela ACS Gauss continuă. În Liga a III-a!

                    Întorsătură de situație

                    Nume: ACS Gauss Bacău. Gen: telenovelă. Ca în orice telenovelă, găsim intrigi și întorsături de situație, despărțiri și împăcări. Și ca în toate telenovelele, avem un episod pe săptămână. Numai bun să te țină cu sufletul la gură. În urmă cu doar câteva zile, povestea campioanei județului Bacău la fotbal era țăndări. Aproape toți titularii își luaseră legitimațiile de la club, iar echipa părea că promovase de pomană, conducătorii anunțând că, deși înscrisă în Liga a III-a, ACS Gauss are toate șansele de a rămâne în eșalonul patru. Ultimul episod anunță însă o răsucire de 180 de grade, adunând și lipind cioburile poveștii de iubire: Gauss va juca în Liga a III-a și, în absența altor evenimente neprevăzute, o va face cu lotul de jucători cu care a promovat!

                    Din episoadele…

                    Așa cum stă bine genului, pentru a înțelege ultimul episod, trebuie să derulăm, pe repede înapoi, evenimentele de până acum. Promovată în Liga a III-a ca urmare a câștigării „barajului” cu botoșănenii de la Avântul Albești, ACS Gauss, despre care s-a tot vorbit că este continuatoarea FCM Bacău, devine obiectul disputelor. Și al negocierilor. Între conducere și jucători, interesați să preia echipa prin intermediul unor sponsori, între conducere și Viitorul Curița, interesată de locul de C al Gauss-ului. Se vorbește despre bani, șantaje, amenințări, presiuni și jocuri duble. Nimic nu curge limpede și nimic nu se finalizează cu succes. Tot ce rămâne sunt acuzele. Și o echipă fără de jucători și fără de viitor.

                    …anterioare

                    „Cu excepția lui Miron și Sascău, toți jucătorii și-au luat legitimațiile și au părăsit echipa. Gauss nu dispare, dar, chiar dacă ne-am înscris în Liga a III-a, va trebui, probabil, să jucăm în Liga a IV-a”, spunea, la începutul săptămânii trecute, președintele ACS Gauss, Sebastian Păuceanu. Aflat în vacanță, antrenorul-jucător Andrei Întuneric, confirma ruptura: „Găsisem un grup de sponsori care doreau să preia echipa. Propunerea noastră a fost însă refuzată. După asta, am aflat că s-a negociat cedarea echipei la Onești. În aceste condiții, noi ne-am luat legitimațiile, parăsind Gauss-ul. Rămâne de văzut unde vom continua”. Mai mult, pe pagina de facebook, foștii jucători ai Gauss-ului anunțau că „proiectul FCM 1950 Bacău va continua fără ACS Gauss Bacău”.

                    Numai că…

                    Numai că finalul săptămânii trecute a schimbat totul. Vineri, Păuceanu a depus dosarul de afiliere la Federația Română de Fotbal, pentru ca ACS Gauss Bacău să evolueze în Liga a III-a. După care a anunțat: „Vom juca în eșalonul al treilea, iar domnul doctor Cristian Postolache va finanța în continuare clubul. Îi așteptăm pe jucători înapoi la echipă. Am și vorbit cu o parte din ei. Marți este reunirea”. Contactat de „Deșteptarea”, Andrei Întuneric, care s-a întors în țară duminică seara, a spus: „Într-adevăr, ne reunim marți. Atunci vom ști mai multe. Să vedem ce vor decide și băieții. Oricum, există posibilitatea să continuăm la Gauss”.

                    Final fericit?

                    Golgheterul sezonului trecut, Bogdan Lupu a fost mai tranșant: „În proporție de 80-90 la sută, vom continua la Gauss. În linii mari, am stabilit niște coordonate, inclusiv financiare, cu cei din conducerea Gauss-ului și sperăm ca ele să rămână bătute în cuie. Când ni s-a confirmat că echipa va activa în Liga a III-a, am decis că ar fi păcat să nu continuăm, mai ales că am muncit pentru această promovare”. Lupu a fost unul dintre jucătorii ofertați în această vară de Viitorul Curița. A refuzat însă să meargă la Onești, chiar dacă propunerea era una tentantă din punct de vedere financiar: „Am rămas aici pentru grup. Să știți că suntem un grup unit. Și gata să facă față unei noi provocări, mai ales că Liga a III-a se anunță un campionat puternic, cu echipe ca Oțelul, Miercurea Ciuc, Foresta sau Știința Miroslava”. Pe 24 august începe campionatul Ligii a III-a. După toate probabilitățile, cu Gauss în Seria I. Început de campionat, final de telenovelă?

                    Amical cu Rapidul?

                    ACS Gauss se va reuni astăzi, în aceeași formulă cu care a reușit promovarea în Liga a III-a. La finalul săptămânii se preconizează și primul amical. Unul de lux. Promovată, la rândul său în eșalonul al treilea, Rapid București își va prezenta lotul și i-a invitat pe băcăuani pentru un amical cu acest prilej. Cele două echipe s-au mai aflat față în față în Giulești, în pauza dintre turul și returul sezonului precedent. Atunci, rezultatul a fost 2-2, pentru băcăuani înscriind Bogdan Lupu și Ramon Gheorghe.

                    Acasă, la Letea-Veche

                    În ediția 2018-2019, Gauss va disputa meciurile de campionat de pe teren propriu pe stadionul din Letea-Veche. Săptămâna aceasta, o comisie FRF va veni la fața locului pentru a omologa arena.