23 aprilie 2024
Advertorial politicSenatorul PSD Bacău, Miron Smarandache: „Tichetele culturale, un nou stimulent destinat îmbunătăţirii...

Senatorul PSD Bacău, Miron Smarandache: „Tichetele culturale, un nou stimulent destinat îmbunătăţirii vieţii românilor”

Angajaţii din sectorul de stat vor primi începând cu anul viitor tichete culturale, în baza Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, votată recent de Parlament.

Potrivit acestui act normativ, nivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetelor culturale nu poate depăşi suma de 150 de lei pentru tichetele acordate lunar, respectiv suma de 300 de lei/eveniment pentru cele acordate ocazional. Tichetele vor putea fi folosite pentru abonamente sau bilete la spectacole, concerte, proiecţii cinematografice, muzee, festivaluri, târguri şi expoziţii, permanente sau itinerante, parcuri tematice, inclusiv cele destinate copiilor. De asemenea, sumele aferente acestor tichete pot fi utilizate şi pentru achiziţionarea de cărţi, manuale şcolare, albume muzicale, filme, în orice format. Legea mai prevede că este interzisă folosirea tichetului cultural pentru achiziţia altor servicii sau bunuri în afara celor menţionate.  

Legea 165/2018 reglementează biletele de valoare ca fiind tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creşă, tichetele culturale şi voucherele de vacanţă. Aceste bilete de valoare se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau în bugetele locale.

Noutatea acestui act normativ o constituie tichetele culturale, care sunt bilete de valoare acordate angajaţilor, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii de bunuri şi servicii culturale. Potrivit Legii, fiecare tichet cultural pe suport de hârtie este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi cuprinde datele personale ale beneficiarului şi perioada de valabilitate a utilizării tichetului.
Acordarea tichetelor culturale va diversifica opţiunile românilor de petrecere a timpului liber, fiind, după voucherele de vacanţă, o altă facilitate importantă destinată oamenilor de către actualul Guvern. Nu în ultimul rând, folosirea acestor bonuri de valoare va avea ca efect dinamizarea actului de cultură autohton, prin creşterea numărului celor care participă la evenimente de acest gen.

Senator PSD Bacău,
Miron Smarandache

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri