joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2352

Tăieri de sporuri la Protecția Copilului

    Sporul de tură de 15% primit de angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) va fi înlocuit, din septembrie, cu sporul de noapte de 25%. Conducerea instituției a recurs la această soluție pentru a putea asigura banii de salarii până la sfârșitul anului, dar Sindicatul „Familia” se împotrivește. „Noi le-am explicat faptul că, în acest moment, optăm pentru aplicarea Codului Muncii în varianta plătirii orelor de noapte.

    Colegii de la sindicat preferă varianta plătirii sporului de tură, dar nu sunt sume acoperitoare în buget pentru plata salariilor, iar ei nu au venit cu o altă soluție”, a declarat Dana Țîțaru, directorul DGASPC. Sporul de noapte de 25% din salariul de bază va fi acordat doar pentru munca prestată în timpul nopții (între orele 22 și 6). Vor fi afectați de această măsură toți angajații care lucrează în trei ture, dar și cei care lucrează 12 cu 24, „așa după cum stabilesc dispozițiile art. 20 din Legea-cadru 153/2017”, arată conducerea DGASPC.

    Angajații pierd 250 de lei

    Polixenia Oprișan, președinta Sindicatului „Familia”, face referire tot la Legea 153, dar invocă art. 1 din Capitolul II, Anexa II, care stabilește că în unitățile în care activitatea se desfășoară fără întrerupere angajații „pot primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopții, prevăzut la art. 20, un spor de 15% din salariul de bază pentru orele prestate în cele trei, respectiv două ture”. Sindicaliștii arată că „intenția legiuitorului a fost în sensul acordării unui beneficiu”.

    Prin înlocuirea sporului de tură cu sporul de noapte, angajații vor pierde 250-300 de lei pe lună. Sindicatul susține că sporul nu poate fi sistat „atâta timp cât nu se dovedește faptul că salariații nu mai prestează muncă în ture”. Nu sunt bani, explică directorul DGASPC, adăugând că oricum bugetul trebuie completat, dar prin aplicarea acestei măsuri se mai fac niște economii. Totul pleacă de la lipsa Contractului Colectiv de Muncă, document care trebuia semnat până pe 11 iulie, afirmă sindicaliștii.

    „Dacă până pe 17 septembrie nu va fi semnat Contractul Colectiv de Muncă vom deschide conflict de muncă, îl vom înregistra la ITM și vom recurge la toate formele de protest legale”, a declarat Polixenia Oprișan.

    Băcăuanii economisesc tot mai mult în băncile comerciale

    Economiile bancare totale ale băcăuanilor au crescut constant în ultimii șapte ani, de la aproape opt miliarde de lei în 2011, la aproape 10,5 miliarde în 2017. Numai în primele șapte luni ale acestui an – conform datelor făcute publice de Banca Națională a României (BNR) -, economiile bancare au ajuns la aproape 6,3 miliarde de lei, cu perspectivă de a depăși nivelul ultimilor ani.

    Creșterea s-a înregistrat pe fondul scăderii progresive a dobânzilor bancare, de la o medie de aproape 7% în 2011, la 0,80% în 2017. În acest an media dobânzilor a ajuns la 1,10%.

    Tot echilibrată este și situația creditelor bancare ale băcăuanilor în aceeași perioadă de timp, dar valoarea lor a fost cu mult mai mare față de cea a economiilor. Valoarea totală anuală a creditelor a început să scadă din 2012, când a ajuns la peste 48 de miliarde de lei, pentru ca în 2016 să ajungă la numai 41,5 miliarde, dar în 2017 a crescut din nou, la peste 43 de miliarde de lei.

    Traseul restanțelor bancare a fost, însă, unul ceva mai sinuos în cei șapte ani analizați. Acestea au plecat de la 3,8 miliarde de lei în 2011, au ajuns la 6,3 miliarde în 2013, de unde au început să scadă în fiecare an și au ajuns la numai 1,43 miliarde de lei în 2017. În primele șapte luni ale acestui an restanțele au ajuns deja la aproape 561 de milioane de lei.

    În toată țara, populația a depus de la începutul anului în curs, în monedă națională, 41,4 miliarde de lei, cu aproape 2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului 2017 – potrivit datelor BNR.

    Populația – spun comentatorii domeniului – a continuat să-și majoreze economiile lăsate în grija băncilor, deși acestea plătesc în continuare dobânzi în jurul a circa 1% pe an. Depozitele noi constituite de populație în lei reprezintă cea mai mare parte a economisirilor românilor, aproximativ 60%. Economiile în valută ale băcăuanilor sunt în creștere în acest an, lună de lună.

    Fotbal/ „Bubu Junior Cup”: Aerostar, pe podium

    Baza „Green Club” din Șerbănești a găzduit în weekend „Bubu Junior Cup”, competiție rezervată categoriilor mici de vârstă. La grupa 2011, Aerostar a ocupat locul al treilea, cu un bilanț de patru victorii și o înfrângere. Micuții „aviatori” au câștigat la pas seria după ce au trecut cu 8-2 de FC Dinamo Bacău, cu 7-1 de Sportul Onești și cu 3-1 de Luceafărul Galați.

    În semifinale, băcăuanii au fost învinși cu 4-1 de Juniorul Suceava, pentru ca în finala mică să se impună 2-1 contra Forestei Fălticeni.

    „Turneul a reunit cele mai bune 16 echipe din Moldova, unde am reușit să ocupăm locul 3. Este un nou început atât pentru copii, cât și pentru mine deoarece am început un nou proiect la un club de tradiție și vrem să punem la Aerostar bazele unui centru de copii și juniori cât mai puternic.

    Ne dorim ca în viitorul apropiat, o parte din copiii crescuți în centrul nostru să facă pasul către prima echipă”, a declarat antrenorul Nica Eusebiu, care a utilizat următorul lot: Andrei cel Mare, Denis Anghel, Alex Sujdea, Dragoș Sujdea, Șerban Vasilca, Luca Hazu, Fabrizio Catană, Luca David, Octavian Buliga, Damian Stanciu și Angelo Catană.

    Coriolan Bacău, la 7 metri de câștigarea Ligii Campionilor!

    Campioana județului a pierdut finala celei mai prestigioase competiții europene inter-cluburi la loviturile de departajare contra timișorenilor de la MAV Sport

    La prima sa participare în Liga Campionilor, Coriolan Bacău a făcut o figură superbă, fiind la un pas de a deveni prima echipă din România care câștigă trofeul. Băcăuanii au pierdut finala disputată duminică, la Terme Catez, în Slovenia, la loviturile de departajare în fața timișorenilor de la MAV Sport, scorul la sfârșitul timpului regulamentar fiind egal, 0-0. Pentru Întuneric, Doboș și Compania, competiția ce a reunit 64 de echipe a fost un adevărat maraton.

    Cu opt meciuri în doar patru zile. Repartizați în grupa A, băcăuanii au început Liga Campionilor cu o victorie: 2-0 împotriva israelienilor de la The Mexicans, goluri Corman și Doboș. A urmat singura înfrângere, 1-3 cu albanezii de la Prestige, însă accederea în „șaisprezecimi” a fost asigurată apoi de succesul la scor contra echipei austriece Kontakt: 8-2. Prima fază eliminatorie a scos în calea Coriolanului finalista 2017 a Ligii Campionilor, Ecos Bosna din Bosnia. Băcăuanii s-au impus însă cu 3-2 prin golurile lui Corman, Panainte și Doboș, pentru ca în „optimi” să treacă de croații de la Art Metali Junajted cu 4-3 grație reușitelor semnate de Doboș și Panainte (3). Din „sferturi”, în schimb, a început seria remizelor. Și a jocurilor decise la penalty-uri.

    Pentru calificarea în semifinale, Coriolan s-a luptat cu una din reprezentantele gazdelor, Lomanose. Băcăuanii au condus cu 2-0 prin golurile lui Panainte si Doboș, însă slovenii au egalat, împingând meciul în zona loviturilor de la 7 metri. Aici, Coriolan a avut câștig de cauză cu 3-2, Întuneric transformând lovitura decisivă. Careul de ași al semifinalistelor a fost alcătuit exclusiv din români. Semifinala Coriolan- Tazmannschaft a fost și cea mai spectaculoasă. Bucureștenii au condus cu 1-0, băcăuanii au întors rezultatul ca urmare a unui penalty al lui Întuneric și un contraatac al lui Doboș, însă Tazmannschaft a revenit, preluând conducerea cu 3-2. Din fericire, băcăuanii au egalat printr-un sut de la mare distanță al lui Panainte și astfel s-a ajuns la penalty-uri, unde reușita lui Întuneric a făcut diferența (3-2) și a trimis Coriolanul în finală.

    Meciul pentru câștigarea trofeu s-a jucat duminică după-amiază, iar oboseala și-a pus amprenta pe evoluția finalistelor Coriolan și MAV Sport Timișoara. Niciuna din echipe nu a reușit să deblocheze tabela, astfel încât s-a trecut, din nou, la loviturile de la 7 metri, care au dat de această dată câștig de cauză MAV-ului cu 2-1. Băcăuanilor le rămâne în schimb satisfacția unui turneu excelent, a unei finale albe și a faptului că au dat golgheterii competiției, Marius Doboș și Ionuț Panainte înscriind câte opt goluri la Terme Catez. Coriolan: Lepădatu, Ciobanu, Boghian, Doboș, Pușcașu, Senteș, Corman, Câmpanu, Panainte, Poancă, Patriche și Întuneric.

    Cu iubire despre pictură şi sculptură

    La sfârşitul săptămânii trecute, la Galeriile de Artă ALFA din Bacău a avut loc vernisajul unei interesante expoziţii de pictură şi sculptură, care va rămâne deschisă până la jumătatea lunii octombrie. Expun aici doi artişti, din două ţări diferite, România şi Belgia, respectiv Ilie Cioartă şi Rita Schuerweghs. S-au întâlnit, şi-au găsit linii convergente în artă şi în viaţă, pornind împreună să cunoască lumea dar şi să arate lumii arta lor. Ilie Cioartă face parte din celebra generaţie de artişti din anul 1967, generaţia lui Ilie Boca, cu care a fost coleg.

    Artist prolific, mânuitor al culorii, Ilie Cioartă devine repede cunoscut în lumea artelor bucureştene, participând la marile expoziţii ale vremii, însă prima personală, de altfel şi singura din România, o deschide la Slatina. Este membru al UAPR, iar după 1990 expune doar în Franţa, Italia, Belgia, unde o cunoaşte pe Rita Schuerweghs, de care îl leagă o frumoasă prietenie, alegând să expună împreună, pictură, iar Rita sculptură în piatră şi alte materiale preţioase. Curatorul expoziţiei din Bacău este Marcela Gavrilă, care i-a şi prezentat publicului.

    “Avem un cuplu inedit de artişti, spun inedit, deoarece, din experienţa mea, mai rar ca un pictor să aibă un partener o sculptoriţă şi invers. Trebuie remarcat că avem în faţă doi profesionişti, chiar dacă Rita Schuerweghs nu are studii de specialitate, însă provine dintr-o familie cu preocupări artistice, are în Belgia un magazin de bijuterii din piatră, iar din această relaţie de prietenie cu materialele din care a hotărât să facă lucrări de sculptură a ajuns la această etapă. Fiecare lucrare din această expoziţie este făcută din piatră de pe aproape toate continentele, lucrată cu migală, talent şi iubire. Sunt adevărate bijuterii, care pot sta în orice expoziţie sau colecţie particulară.

    Activitatea expoziţională în România a Ritei Schuerweghs este strâns legată de cea a pictorului Ilie Cioartă, care expun împreună de cinci ani, însă mai mult în Europa. De partea cealaltă artistul Ilie Cioartă are în spate o lungă şi bogată carieră artistică şi expoziţională, arta sa bucurându-se de o critică pozitivă, în toţi cei 50 de ani de activitate.”

    Aşadar, în prag de toamnă, Galeriile ALFA vă invită să cunoaşteţi doi artişti, care nu se sfiiesc să colinde galeriile de artă, cu lucrările la purtător, bucuroşi să descopere peste tot iubitori de artă şi să-şi facă alţi prieteni.

    Foto: Mihnea Baran

    ONEȘTI: Campanie împotriva cerșetoriei

      Polițiștii oneşteni au desfășurat activități pe linia prevenirii si combaterii faptelor de cerşetorie pe raza municipiului, alături de reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi jandarmi.

      Având în vedere protocolul de campanie ,,STOP, NU ÎNCURAJAŢI CERŞITUL’’, încheiat între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Politia municipiului Oneşti, s-a acţionat zilnic, în perioada 02-07 septembrie a.c.pentru prevenirea şi combaterea faptelor de cerşetorie.

      Poliţiştii au desfăşurat activităţi în zona centrelor comerciale şi a lăcaşelor de cult, pentru descurajarea persoanelor care apelează la mila publicului şi au un comportament necivilizat față de cetățeni. Astfel, poliţişti de ordine publică şi elevi ai şcolilor de poliţie, împreună cu jandarmi din cadrul Detasamentului 3 şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială au distribuit cetăţenilor pliante cu caracter preventiv.  

      Cu toate persoanele identificate s-au purtat discuţii şi au fost îndrumate să apeleze la serviciile şi instituţiile specializate în acordarea de asistenţă socială şi sprijin. De asemenea, poliţiştii solicită cetăţenilor să nu încurajeze cerşetoria oferind sume de bani persoanelor care apelează la mila publicului, gestul umanitar ajungând de multe ori în mâinile unor persoane care nu fac decât să exploateze fiinţe fără ajutor. Oferirea de bani nu ajută aceste persoane, cerşetoria fiind un prim pas către delincvenţă şi infracţionalitate.

      Rezumat video Universitatea Cluj – Aerostar Bacău

        10 septembrie 2018, scor final 3-2.

        Discret

          Unul din lucrurile pe care le veți citi în aceste puține rânduri este acela că mintea poate fi solicitată să găsească răspunsuri pentru dumneavoastră. Când vă puneți întrebări- de exemplu, “Cum aș putea să-mi îmbunătățesc sănătatea sufletului și a trupului?”, mintea dumneavoastră își începe urgent misiunea de căutare și de găsire a răspunsului corect. Întrebarea formulată o îndeamnă să găsească cât mai repede soluția perfectă.

          Pasul următor în cadrul procesului de reușită vă îndeamnă să alegeți corect ceea ce vreți și să o faceți în așa fel încât să vă activați mintea și să acționați imediat pentru a realiza obiectivul propus. Vă voi explica mai clar. Înainte de toate, pun o întrebare simplă: “Ce vreți?” Stop, nu vă grăbiți! Înainte de a da un răspuns, eu vă sugerez să îndrăzniți să faceți ceva care să merite cu adevărat și să fie realizabil.

          Astfel,“Nu mai vreau să fiu bolnav!” devine automat “Vreau să fiu sănătos!”; “Nu mai vreau să fiu gras!” devine fără doar și poate “Vreau să arăt bine!” sau “Nu mai vreau să fiu sedentar!” devine “Vreau să fac mișcare fizică aproape zilnic!”. Aceste înșiruiri de propoziții sunt metode de reformulare pentru a enunța ceea ce vreți în loc de ceea ce nu vreți. Tot ceea ce trebuie să faceți este să exprimați inversul nemulțumirii pe care o aveți. Este simplu: refaceți propoziția, schimbându-i sensul cu 180 de grade. Dacă spuneți: “M-am săturat să țin cure de slăbire toată viața!”, opusul ar fi “Vreau să trăiesc sănătos începând din acest moment și tot restul vieții!”

          Probabil vă veți întreba ce importanță au toate acestea pentru ceea ce ne interesează pe noi. De ce să inversăm niște propoziții, dacă nu vă vor ajuta să fiți sănătos, să arătați mai bine, să vă reactivați tonusul sau să vă remediați orice altă problemă! Bună întrebare, cititorule! “Acum să te văd, dragă terapeut, cum reușești să exprimi ceea ce vrei să transmiți.” Știu că nu este ușor pentru mine, dar surpriză: am “Asul din mânecă”. Și am să-l folosesc! Am o singură rugăminte, răspunsul poate fi unul discret? Ce spuneți, rămâne între noi? Cum de ce? Nu ați auzit de “magia îndeplinirii dorințelor”? Da, este adevărat! Majoritatea oamenilor nu au nicio idee despre acest lucru care este cu adevărat important. Eu vreau să gândiți curajos de discret, altfel decât ați făcut-o vreodată. “Îndrăzniți ceva care să merite cu adevărat!” sau altfel spus de mine “Nu-ți pierde vremea cu ceva care nu merită!”

          Alege un răspuns care ți se potrivește, un răspuns doar al tău. Nu te uita nici în stânga, nici în dreapta. Privește doar în față! Tu ești acum cel mai important și nu te lăsa influențat de sugestii eronate! Dacă vei practica această tehnică discretă înseamnă că poți face sau avea orice îți dorești, deoarece persoana responsabilă pentru toate acestea ești tu însuți, cititorule. Când vorbim despre sănătate, totul este admis. Din această perspectivă nu rezultă nimic rău. Pur și simplu, îți poți crea exact acel gen de viață pe care îl preferi. Iar asta mă aduce la subiectul acestei discuții transparente.

          Acordați atenția cuvenită segmentului Alimentației în viața dumneavoastră. Nu mâncați niciodată la întâmplare. Alimentația este una dintre cele opt legi ale sănătății. Respectați-le, cu tot atâta discreție și pe celelalte șapte. Care sunt? Eu nu mă supăr să mă repet. Această repetiție este benefică și pentru mine. Ce spuneți de “O gură de aer proaspăt” sau de “Koh-i-noor”-somnul să fie de 7-8 ore în fiecare noapte. Vă aduceți aminte de “Apa, miracolul vieții”– să folosiți din belșug apa atât în uz intern cât și extern sau ce spuneți de “Tinerețe fără bătrânețe”– să faceți mișcare fizică în mod frecvent. Au fost subiecte în care v-am îndrumat cu discreție să fiți cumpătați în lucrurile bune și vă sugeram să vă înfrânați de la cele dăunătoare și mai presus de toate, spuneam cu o emoție covârșitoare pe care o simt și în acest moment: “Încredeți-vă în Dumnezeu!” Cât adevăr!

          Acum nu-mi mai este greu să vă dau răspunsul pe care vi l-am promis. Mi-ar fi și mai ușor dacă dumneavoastră ați fi un bun exemplu pentru ceilalți membri ai familiei, ajutându-vă reciproc în cele bune și încurajându-vă în îndepărtarea obiceiurilor greșite. În special, stimulați-i pe copii să adopte încă din fragedă pruncie obiceiurile corecte de alimentație. Alimentele benefice sănătății noastre ar trebui să constituie așadar, Dieta Ideală pentru Om. La baza acestei diete sunt alimentele care trebuie consumate în cantități mari cum ar fi: cereale, leguminoase, fructe și legume, nuci și semințe, pește de calitate și cât mai puțină carne. Dacă omul consumă zilnic în mod echilibrat din toate aceste alimente enumerate, care constituie Dieta Ideală, sănătatea va avea numai de câștigat. Și așa „Vreau să fiu sănătos!” devine “Sunt sănătos!”; “Vreau să arăt bine!” este înlocuit cu propoziția “Chiar îmi place de mine!” Iar “Vreau să fac mișcare în fiecare zi” se transformă rapid în cea mai iubită expresie “Sunt în formă maximă!”

          Am reușit, nu-i așa? V-am convins. Glumesc! Știu că sunteți inteligenți, singuri ați concluzionat corect. Exemplul meu preferat sunt angajamentele pe care vi le luați față de voi înșivă, făcând în mod conștient promisiuni ca: “Voi face fapte bune!” sau “Voi fi corect cu mine însumi și cu cei din jurul meu!” Așadar, dorința trebuie să vină din interior. Simplificând lucrurile, de această dată pot și eu concluziona: Ceea ce accepți în lumea ta lăuntrică este factorul declanșator al experiențelor trăite în realitate. Și bazându-mă pe acest lucru, vă pun aceeași întrebare: „Ce vreți?” Atenție, răspunsul pe care-l dați vă definește adevărata identitate!

          Fii cât mai discret!

          Carmen Barcan, terapeut

          Gaze și gaze

          Răzvan Bibire

          De vreo lună de zile, presa națională ne intoxică întruna cu gazele lacrimogene ale jandarmilor care au deranjat sufletele sensibile ale protestatarilor de la mitingul de pe 10 august. În același timp, presa nu spune nici un cuvânt despre celelalte gaze, mai importante, de la Marea Neagră.

          Aparent, cele două tipuri de gaze nu au nici o legătură. În realitate, însă, maniera în atât presa cât și toate partidele de Opoziție, precum și o bună parte din PSD și ALDE ocolesc cu delicatețe subiectul gazelor lasă altă impresia. Și anume că subiectul gazelor lacrimogene este utilizat pe post de instrument de presiune.

          Serios acum, avem o resursă care ar putea furniza țării, în viitorii 20 de ani, miliarde de dolari dacă este exploatată în condiții financiare decente pentru țară și niciunul dintre partidele de Opoziție nu îndrăznește să atace subiectul? Niciuna dintre organizațiile „societății civile” nu ia poziție pentru că Statul să nu fie păgubit în relația cu firmele exploatatoare? Va mai amintiți de „Roșia Montană”?

          De valurile produse în societate de zeci de ONG-uri, de manifestățiile pentru ca resursele subsolului să nu fie exploatate în pagubă țării? Reprezentații companiilor petroliere străine vin unii după alții în birou la Dragnea și presa noastră nu scrie un rând despre asta, ocupată să numere diftongii Vioricăi.

          Trăim, parcă, într-o piesă de teatru absurd: în vreme ce se fac presiuni extraordinare pentru ca România să renunțe la pretențiile de a încasa măcar și niște sume modice din exploatarea gazelor care-i aparțin, mass-media mestecă într-una despre faptul că jandarmii au îndrăznit să nu lase protestatarii să între în clădirea Guvernului, ba i-au mai și alungat cu gaze lacrimogene când au luat-o pe arătură.

          Pe toate televiziunile ni se vorbește doar cât de pașnici și nevinovați erau participanții la mitingul neautorizat, rulând în buclă numai imagini bine alese, ca să evite secvențele in care demonstranții se manifesta violent…

          Al treilea magazin Kaufland din Bacău va avea 70 de angajați

          Kaufland, cel mai mare retailer din România după volumul de vânzări, va angaja 70 de salariați pentru cel de al treilea magazin pe care îl construiește în Bacău, în zona Narcisa, la ieșirea spre Onești. Noul magazin va avea aproximativ 6.000 de metri pătrați și este construit de compania SSAB AG din Bacău.

          În județul Bacău, Kaufland are deja patru magazine (două în Bacău și câte unul în Onești și Comănești). Ultimul construit și care este al doilea din municipiul Bacău a fost deschis la începutul lunii noiembrie 2014.

          Rețeaua Kaufkand din România va ajunge, cu noua unitate din Bacău, la 120 de magazine. Investiția medie într-un magazin Kaufland este de 6 până la 9 milioane de euro.

          Grupul Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa. Retailerul a deschis primul magazin în România în anul 2005 și este parte a grupului german Lidl & Schwartz, care mai operează pe plan local rețeaua de discount Lidl.

          Un portughez a spart mai multe mașini din Bacău fără să-și dea seama ca este filmat

            Un portughez de 33 de ani a spart mai multe mașini aflate într-o parcare din Bacău, fără să-și dea seama că în zona sunt nu mai puțin de opt camere de supraveghere.

            Un jandarm a văzut imaginile în plină desfăşurare a jafului şi l-a recunoscut imediat pe bărbat, mai ales că locuia în zonă. A anunţat, apoi, Poliţia care l-a prins pe hoţ în flagrant.

            Spărgătorul a fost arestat pentru 30 de zile iar mare parte din bunurile furate au fost recuperate.

            Polițiștii și jandarmii, prezenți la festivitățile de deschidere a noului an școlar

              Peste 200 de poliţişti au acţionat suplimentar, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţul Bacău, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă.

              Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au fost prezenţi, astăzi, 10 septembrie a.c. în mijlocul elevilor, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

              Fiecare unitate de învățământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare pedestre și auto ale poliţiştilor.

              Vor fi concepute și desfășurate programe și activități de informare și prevenire.
              Poliţiştii vor fi zilnic alături de elevi şi cadre didactice, iar parteneriatul pentru o școală în siguranță sperăm că se va dovedi și în acest an eficient.

              Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău urează tuturor mult succes în anul școlar 2018/2019!

              Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău asigură ordinea şi liniştea publică în zona instituţiilor de învăţământ
              în anul şcolar 2018-2019

              Odată cu începerea noului an şcolar unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, îl va constitui asigurarea ordinii şi liniştii publice şi creşterea gradului de siguranţă în zona instituţiilor de învăţământ.

              În anul şcolar care a început astăzi, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va continua activităţile specifice pe linia prevenirii faptelor antisociale precum şi pentru asigurarea unui climat de normalitate în proximitatea instituţiilor de învăţământ din mediul urban şi rural.

              Acţiunile vor viza, la fel ca şi până în prezent, consilierea şi îndrumarea elevilor în scopul creşterii interesului pentru participarea la cursuri, înţelegerea, conştientizarea şi respectarea legislaţiei în domeniul ordinii şi siguranţei publice. Vor fi desfăşurate acţiuni specifice în vederea prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional şi infracţional, în zona instituţiilor de învăţământ precum şi pe traseele de afluire şi defluire a elevilor şi cadrelor didactice şi se va ţine permanent legătura cu reprezentanţii instituţiilor şcolare.

              Rugăm elevii să vadă în continuare în jandarmi un prieten de nădejde la care să apele cu încredere atunci când au nevoie.

              Hală de ateliere tehnice la Colegiul „N.V.Karpen” Bacău

                Astăzi, de la ora 11.00, în prezența elevilor, a profesorilor, inspectorilor școlari, dar și a autorităților locale și a altor invitați, a fost inaugurată și Hala de ateliere tehnice de la Colegiul Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen”.

                O bază de instruire practică pentru domeniile electric, electromecanic și electronică-automatizări. O investiție de 83.000 de euro, realizată în perioada 2015-2018, lucrările fiind finanțate de Primăria Bacău (60.000 de euro) și cofinanțate de colegiu, din venituri proprii (23.000 de euro).

                Structura de rezistență a acestei hale a fost executată de SC Arctururs SRL, iar lucrările de arhitectură și instalații, în regie proprie, de către echipa de tehnicieni din școală. Hala, în suprafață totală de 411 mp, se compune din trei ateliere, fircare având aproape 100 mp, anexe, grupuri sanitare pentru elevi și hol de acces.

                În interior au fost amenajate 3 ateliere tehnice: atelierul electric auto și electromecanică, atelierul de electronică și laboratorul de tehnologie. Tot din bugetul local al Primăriei Bacau a fost alocată și suma de 29.000 de lei din care s-au achiziționat scule și echipamente de profil și videoproiectoare, iar Asociația Betania, reprezentată la inaugurarea de ieri de președintele Andre Muit, a făcut o donație de 7.500 de lei în vederea dotării atelierelor cu echipamente și consumabile pentru polish auto.

                „Într-o lume a lui «nu se poate», la Colegiul Tehnic de Comunicații «N.V.Karpen» Bacau viitorul se clădește solid pe trecut. Această hală s-a înfăptuit din necesitate, dar și din nevoia permanentă de schimbare. Totul a început cu o «licitație de colecție» în cadrul căruia obiecte care au marcat trecutul acestei școli au fost scoase la licitație cu scopul strângerii de fonduri necesare pentru demararea lucrărilor. Nu a fost deloc ușor, dar am reușit.”
                Prof. Remus Cazacu, director

                „Aici se dovedește încă o dată că «omul sfințește locul». Această construcție, această investiție nu s-ar fi putut realiza dacă nu era domnul director Remus Cazacu, împreună cu echipa sa de conducere. Aici este o echipă de management care știe să gestioneze un șantier, să citească o hârtie, să se descurce în birocrație, să administreze puținul financiar pe care îl avem. Felicitările mele sincere!”
                Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău

                Tamponare pe fondul consumului de alcool

                  La data de 08 septembrie a.c, în jurul orei 21.00, poliţiştii din Secuieni au fost sesizaţi de un tânăr de 24 de ani, din Bacău, despre faptul că în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 2F a fost acroşat de un autovehicul al cărui conducător auto şi-a continuat deplasarea.

                  În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a fostdepistat în trafic, la scurt timp, un bărbat de 33 de ani, din comuna Orbeni, care, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2F, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de tânărul de 24 de ani.

                  Conducătorul auto de 33 de ani a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                  A traversat prin loc nepermis și a fost surprins și accidentat de un autoturism

                    La data de 08 septembrie a.c., în jurul orei 22.00, poliţiştii Serviciului Rutier au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

                    Din primele verificări s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din comuna Bereşti-Tazlău în timp ce conducea un autovehicul pe DN 2 G, în localitatea Ardeoani a surprins şi accidentat un bărbat de 53 de ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile, prin loc nepermis şi fără să se asigure.

                    În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a fost transportat la Spitalul Moineşti pentru îngrijiri medicale, ulterior intervenind decesul.

                    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

                    Depistat de poliţişti la volan fără permis de conducere

                      La data de 08 septembrie a.c., în jurul orei 18.30, poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat un bărbat de 51 de ani, din comuna Căiuţi, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal fără permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

                      Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că autoturismul i-a fost încredinţat spre conducere de către pasagerul de 48 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, care era proprietarul autovehiculului.

                      În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane fără permis de conducere.

                      Atenție! Noul Cod Penal al României prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, pentru încredinţarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane fără permis de conducere.

                      A început școala

                      Peste 100.000 de elevi din tot județul au început, astăzi, școala.

                      Cei mici și cei mari

                      Piciul o zbughește pe poarta școlii. Se oprește brusc, se întoarce și smulge coșulețul cu flori din mâinile mamei. Tovarășul său nu stă pe gânduri și-l imită. Din fericire, buchetul cu flori rezistă. „Stați ușor, nu alergați, să nu dați peste cineva”, le strigă părinții. Cei doi elevi ai Școlii nr. 19 „Alexandru Ioan Cuza” nu se opresc însă din alergat.

                      „Suntem mari acum. În clasa I”, aruncă peste umăr unul dintre ei. Mamele pufnesc în râs: „Da, da, foarte mari. Anul trecut, când începeau «pregătitoarea» nu spuneau nici pâs, așa mari le erau emoțiile”. Emoții sunt și acum. Și nu doar pentru noii elevi din clasele pregătitoare. Cei de-a cincea, de exemplu, așteaptă cu nerăbdare să-și cunoască noii profesori. Iar ăi dintr-a șasea își dau ghionturi: „În sfârșit, învățăm și noi după-amiază. Marfă”. O bunică aranjează cu atenție codițele nepoatei. Puștoaica își întinde gâtul să vadă mai bine: „Cine vorbește la microfon?”.

                      Bunica ridică din umeri. Îi vine în ajutor tatăl: „Este doamna director Doinița Sârbu”. Doamna director le urează elevilor bun venit și succes în noul an școlar. La fel procedează și inspectorul școlar general adjunct, doamna Ana-Maria Egarmin. Fetița cu codițe își trage tatăl de mână: „Va vorbi și doamna învățătoare?”.

                      Tatăl zâmbește: „Nu, doamna vă va vorbi doar vouă. O va face când vă va prezenta clasa în care veți învăță până când veți intra în clasa a V-a”. Alături, un alt „boboc” de pregătitoare ține strâns rochia mamei: „Vii să mă iei, da? Nu cumva să uiți”. Ca peste un an va fi și el mare și o va zbughi pe poarta școlii, smulgând florile din mâna mamei.

                      La Colegiul Național „Vasile Alecsandri” a fost prezent și primarul Bacăului, Cosmin Necula.

                      Aici a fost inaugurat un nou laborator de informatică, finanțat de municipalitate:

                      Colegiul Național de Arte început noul an școlar cu un spectacol la Teatrul de Vară. La final, pe scenă au urcat elevii de la clasa zero și au fost prezentați profesorii unității de învățământ.


                      ,,Deschide-ti inima! este motto-ul adresat intregii comunitati bacauane de catre toate cadrele didactice de la Scoala Gimnaziala ,,Ion Creanga Bacau. Cu mic, cu mare, plini de emotie constructiva, elevii si parintii au pasit pragul scolii in clase foarte frumoase, decorate de mainile dibace ale doamnelor invatatoare, cu increderea intr-un Nou An Scolar plin cu bucurie şi realizări cat mai frumoase care sa le deschida in primul rand inima tuturor. (Va invitam cu inima deschisa sa ne cunoasteti si sa va minunati! Responsabil cu Imaginea Scolii Gimnaziale ,,Ion Creanga, prof. Irina Rusu

                      Început de an școlar la Târgu Ocna, la Școala Gimnazială nr. 2

                      10 septembrie, la ora 10! – acesta a fost mesajul conducerii Școlii Gimnaziale nr. 2 Târgu Ocna adresat elevilor pentru prezența la deschiderea noului an școlar 2017 – 2018. Fiind timp destul de dimineață pentru a fi prezenți la acest eveniment părinții au fost sfătuiți ca pe drumul spre școală să discute cu copiii lor despre pasiunile pe care aceștia le au și despre ce își doresc în noul an școlar. Bucuria revederii colegilor de școală, a reîntâlnirii cu cadrele didactice a fost trăită din plin de către elevi. Emoțiile începutului de an școlar au fost trăite alături de elevi și de către autoritățile orașului Târgu Ocna, de preoții care au dat binecuvântare la acest nou început de drum precum și de reprezentanții Poliției și Jandarmeriei.

                      Prof. Maria Bogdan, director al Școlii Gimnaziale nr. 2 Târgu Ocna a deschis festivitatea și a menționat ;”Ne dorim ca acest nou an școlar să fie la fel de fructuos ca cel pe care l-am lăsat în urmă!” Cuvinte de apreciere la adresa acestei școli a avut și Ștefan Șilochi, primarul orașului Târgu Ocna, ce a urat colectivului de cadre didactice ”mult succes în activitatea pe care o desfășoară, pentru că Școala nr. 2 a avut și are rezultate deosebite la învățătură”.

                      Este demn de remarcat faptul că la festivitatea organizată la Școala Gimnazială nr. 2 Târgu Ocna reprezentanții Poliției și Jandarmeriei din localitate au adresat elevilor dorința ca aceștia ”să aibă un an școlar cât mai sigur deoarece se va acționa pentru prevenirea fenomenelor infracționale în unitățile de învățământ”. Părinților elevilor le-a fost transmis mesajul ca ”să îndrume copiii să nu poarte asupra lor tablete și telefoane dintre cele mai moderne”. În larma specifică bucuriei începerii unui nou an școlar a fost prezentat întregul colectiv de cadre didactice ale școlii iar elevii au fost conduși în sălile de curs, unde i-au așteptat manualele școlare. Menționăm că Școala Gimnazială nr. 2 Târgu Ocna este o instituție școlară cu personalitate juridică ancorată în procesul reformei din învățământ, ea având ca structuri în orașul – stațiune de la poalele Măgurii încă o școală gimnazială (nr. 3) și câteva grădinițe.

                      A sunat clopoțelul și la Școlile Sanitare Postliceale „Sanity”

                      Cursurile anului de învățământ 2018 – 2019 au fost deschise oficial duminică după-amiază, 9 septembrie, și pentru cea de a șasea serie de asistenți medicali ai Școlilor sanitare postliceale „Sanity” din Bacău și Comănești și „Ana Aslan” (în curând tot Sanity) din Onești. Au fost prezenți la eveniment, alături de profesori, părinți și elevi, Ilie Bîrzu, din partea Consiliului Local Bacău, inspectori ai Inspectoratului Școlar Județean, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, Mădălin Pârâianu, Aura Crețu, managerul general al Serviciului Județean de Ambulanță, Gabriel Măgureanu, coordonatorul Centrului de voluntariat ale Fundației de Sprijin Comunitar Bacău și membri ai cluburilor Lions din Bacău.

                      Festivitatea, deschisă de președinta Asociației pentru Promovarea Învățământului European Bacău, prof. univ. dr. Lăcrămioara Mocanu, a început pe ritmurile imnului școlii, interpretat în premieră la un astfel de eveniment chiar de elevi.

                      Școlile Sanity sunt acreditate de Ministerul Educației Naționale și pregătesc asistenți medicali generaliști, de farmacie, de balneofiziokinetoterapie și de recuperare medicală.

                      „Elevii noștri – a spus Adina Albu, directoarea Școlii Sanity Bacău – s-au remarcat și anul trecut prin activitățile de voluntariat, dar și la olimpiadele și concursurile școlare și prin rezultatele la examenele de competențe. O apreciere specială fac și pentru cadrele noastre didactice, care peste 90 la sută sunt specialiști, dar care fac mereu eforturi de a se perfecționa să fie foarte buni pedagogi”.
                      Cu acest prilej au fost acordate diplome de merit unor profesori și elevi, dar și voluntarilor „Sanity”, care vor fi, peste două luni, și membri ai organizației de tineret a Lions Club Sanity Bacău. Tot cu acest prilej, Romel Guțu, trezorierul Districtului 124 România al Lions Clubs International, președintele Comisiei pentru diabet a Districtului 124 și membru al Lions Club Moldova Bacău, a înmânat, pentru noul an școlar, din partea mișcării Lions o bursă de studii unei eleve a Școlii Sanity din Bacău, pentru merite deosebite. La fel, Gabriel Măgureanu a anunțat cele șase burse acordate de FSC celor mai implicați voluntari din rândul elevilor Sanity, iar Lăcrămioara Mocanu bursele acordate de școală, care ajung la 70.000 de lei în total.

                      „Vrem să promovăm brandul Sanity chiar la nivel național. La acest moment avem înregistrarea lui la OSIM, iar din această săptămână și școala noastră din Onești va purta acest nume. Avem peste 430 de absolvenți, iar 99,90 la sută dintre ei lucrează în domeniul sanitar. Dar elevii noștri primesc oferte de muncă încă de pe băncile școlii. Și avem absolvenți care lucrează și în Germania, în Belgia și în Marea Britanie. Însă avem și elevi din alte județe ale Moldovei. Suntem o școală aflată pe primele locuri în domeniu, ceea ce ne responsabilizează și vrem să mergem din ce în ce mai mult pe calitate.”
                      Prof. univ. dr. Lăcrămioara Mocanu

                      Bani mai mulți pentru condiții foarte grele de muncă

                        Legea 221/2018 aduce avantaje pentru anumiți pensionari și salariați care au lucrat în grupa I și condiții speciale * Se reduce vârsta standard de pensionare și crește pensia * Recalcularea pensiei se face din oficiu

                        Peste 1.500 de persoane din județul Bacău vor beneficia de recalcularea pensiei în virtutea Legii 221/2018. Acest act normativ, prin care se modifică Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se referă, în primul rând, la anumite categorii de pensionari cu drepturi aflate în plată. Lor li se vor recalcula aceste drepturi prin utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a unui stagiu complet de cotizare mai mic decât cel folosit inițial, respectiv atunci când li s-a stabilit cuantumul pensiei pe care o au, în prezent.

                        Prin urmare, vor avea o pensie mai mare. Prevederile Legii 221/2018 li se vor aplica și anumitor categorii de persoane (salariați etc.) care vor solicita ieșirea la pensie începând cu 2 august 2018, data intrării în vigoare a noului act normativ. Dispozițiile legii care vizează persoanele respective au în vedere atât reducerea vârstei standard de pensionare, cât și stagiul complet de cotizare care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual.

                        Concret, beneficiare ale noilor reglementări vor fi persoanele care au lucrat un anumit număr de ani în grupa I de muncă înainte de 1.04.2001, pentru ele (cele care se vor pensiona după data de 1 august 2018) urmând ca vârsta standard de pensionare să se diminueze cu 1 până la 12 ani, în funcție de vechimea pe care au acumulat-o în condițiile de lucru amintite. Dar ele trebuie să fi realizat stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea 263/2010. Aceeași lege le are în vedere și pe anumite categorii socio-profesionale care sunt încadrate în condiții speciale de muncă și care vor beneficia de o reducere mai mare de 12 ani a vârstei standard de pensionare, precum și de un cuantum majorat al pensiei. Aceasta ca urmare a faptului că la determinarea punctajului mediu anual, în cazul lor, se va lua în calcul un stagiu complet de cotizare mai mic decât cel general. Dar și ele trebuie să fi lucrat în condiții speciale un anumit număr de ani.

                        Alături de categoriile amintite, vor fi și pensionarii care au beneficiat de majorarea prevăzută la art.169^1 și care, până la data de 31.12.2015, au avut o pensie stabilită prin utilizarea unui stagiu de cotizare mai mic decât cel general, în virtutea unor reglementări cu caracter special sau a dispozițiilor unor hotărâri judecătorești. Totodată, de Legea 221/2018 vor beneficia și pensionarii care s-au pensionat în perioada 1 ianuarie 2011-2 august 2018, care au muncit un anumit număr de ani în condițiile speciale prevăzute la art.30, al.1, lit.d, e și f, din Legea 263/2010. Beneficiari vor fi personalul navigant din aviația civilă, cei care au lucrat în exploatațiile forestiere, la foraj sonde țiței și gaze, ca mecanici sau ajutori de mecanici de locomotivă și alții.

                        Sunt și excepții

                        Dar nu toți cei care au lucrat în condiții foarte grele vor beneficia de noua lege. Aceasta nu se referă la cei pensionați anterior datei de 1 ianuarie 2011 și au beneficiat de majorarea punctajului mediu anual, în baza OUG 100/2008, OUG 209/2008, Legii 218/2009 și a art.169 din Legea 263/2010. Nu intră în calcul nici cei pensionați după 1 ianuarie 2011 și au făcut obiectul Legii 155/2016 (minerii din subteran, personalul din zonele I și II de radiații) și nici persoanele care au ieșit la pensie tot după 1 ianuarie 2011 și au muncit în condiții speciale, altele decât cele prevăzute la art.30, alin.1, lit. d, e și f, din Legea 263/2010.
                        Nu se depune cerere
                        Recalcularea pensiilor celor care au deja statut de pensionar (au ieșit la pensie până în data de 1 august 2018, inclusiv) și se încadrează în prevederile Legii 221/2018 va fi de durată. Se va realiza în perioada 1 octombrie 2018-30 septembrie 2019. De reținut că pensionarii vizați de lege nu trebuie să se prezinte la Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău pentru a solicita recalcularea. Referitor la aceasta, Alina Iftode, directorul CJP Bacău, ne-a declarat: ”Recalcularea se face din oficiu. Selecția celor care trebuie să beneficieze de recalculare se va realiza automat.

                        De la Casa Națională de Pensii, noi primim listate toate persoanele vizate de lege. Vom scoate dosarul de pensie al fiecăreia de pe listă și îl vom lucra. Nu are sens ca pensionarii la care se referă legea să vină la instituția noastră și să aglomereze ghișeele, pentru că nu se primesc cereri. Să aibă încredere că, dacă se impune prezența lor, noi îi vom anunța. Dar nu este cazul”. Așadar, CJP Bacău are la dispoziție un an pentru a finaliza recalcularea, care le va aduce bani mai mulți pensionarilor ce se încadrează în noua lege. Aceasta mai prevede că drepturile recalculate li se cuvin și li se vor acorda de la data de 1 octombrie 2018, indiferent de momentul emiterii și comunicării deciziei.

                        Auraș, un pumn de medalii

                        Relu Auraș a coborât din fotoliul de director al SCM Bacău și s-a urcat direct pe podiumul Naționalelor de Juniori de la Piatra Neamț, acolo unde boxerii săi au dat lovitura. Și ce lovitură! Pugiliștii băcăuani au obținut un pumn de medalii. Cea mai prețioasă a venit acolo unde le este cel mai greu voinicilor: la categoria +80 kg.

                        Aici, Albert Potocianu a dat de pământ și cu adversarii, dar și cu pronosticurile, adjudecându-și aurul în finala de sâmbătă. „Toată lumea îl dădea drept câștigător pe orădean, însă Potocianu a făcut un meci de senzație, obținând o victorie categorică”, a declarat antrenorul Relu Auraș, care trăiește, practic, o a doua tinerețe.

                        Energia i-o dă această generație promițătoare de pugiliști de la SCM Bacău care, pe lângă aurul lui Potocianu, a câștigat alte patru medalii la Campionatul Național de Juniori derulat saptămâna trecută, la Piatra Neamț. Astfel, Alexandru Macovei și Lucian Mititelu au cucerit argintul la 80 kg, respectiv 75 kg, în timp ce Doru Cristian și Samuel Cimpoieșu au luat bronzul la 70, respectiv 66 kg.

                        „Ani la rândul, am cunoscut bucurii imense cu Seniorii și cu Tineretul. De data aceasta, am decis să o iau de jos, de la juniori, pentru a construi o echipă care să ne aducă satisfacții majore, atât pe plan național, cât și internațional. Iar primul răspuns a venit acum, la Piatra Neamț, unde s-a demonstrat că suntem pe drumul cel bun.

                        Reușita este cu atât mai prețioasă cu cât competiția a fost una de un foarte bun nivel, în drumul pentru medalii fiecare boxeri fiind nevoit să dispute cel puțin trei meciuri”, a declarat Relu Auraș, care are și o altă mulțumire. De data aceasta, în calitate selecționer al lotului reprezentativ de Tineret: „Naționalele de Juniori de la Piatra mi-au permis să creionez structura viitorului lot de Tineret al României. Am planuri mari”.

                        Nimic de pierdut

                        Etapa a șasea a ligii secunde are ca epilog jocul din această seară, de la Cluj, dintre gazdele de la Universitatea și Aerostar Bacău. Programat de la ora 18.30, meciul de pe Someș aduce față în față două echipe nou promovate, care au însă stări de spirit total opuse. „U” vizează promovarea în prima ligă, înregistrând succese pe linie în jocurile de acasă, acolo unde nu a încasat nici măcar un gol. Aerostar, în schimb, luptă pentru evitarea retrogradării.

                        Ajunși pe ultimul loc în clasament, băcăuanii au doar un punct în cont. Și nimic de pierdut. „Mergem la Cluj cu dorința de a face un joc bun și de a obține un rezultat pozitiv. Știm că ne va fi greu, știm că vom întâlni o echipă redutabilă, în special în partidele de acasă, dar la fel de bine știm că în fotbal surprizele nu sunt excluse”, a declarat antrenorul „aviatorilor”, Cristi Popovici, care l-a inclus în lot și pe nou venitul Alin Mutu, ultima oară la ACS Poli Timișoara.

                        La trei zile după jocul cu „U” Cluj, Aerostar va bifa o nouă deplasare. De data aceasta în Cupa României, joi, la Miercurea Ciuc, contra divizionarei C Csikszereda. În aceste cirumstanțe, următorul joc de campionat al băcăuanilor, cel de pe teren propriu, cu Luceafărul Oradea, va avea loc duminică, 16 septembrie sau luni, 17.

                        Celelalte rezultate: Chindia Târgoviște- CS Mioveni 0-2, Luceafărul Oradea- UTA Arad 0-1, Academica Clinceni- ACS Poli Timișoara 1-0, Sportul Snagov- Ripensia 1-1, CS Balotești- Dacia Unirea Brăila 2-2, Metaloglobus București- Daco-Getica București 2-3, Energeticianul – Petrolul Ploiești 0-3. Ieri s-au disputat jocurile Pandurii Târgu-Jiu- Farul Constanța și ASU Politehnica Timișoara- FC Argeș.

                        Clasament

                        1. Acad. Clinceni 6 5 0 1 21-3 15p.
                        2. Sportul Snagov 6 4 2 0 10-2 14p.
                        3. UTA Arad 6 4 1 1 10-5 13p.
                        4. CS Mioveni 6 4 0 2 12-5 12p.
                        5. Petrolul Ploiești 5 3 1 1 8-2 10p.
                        6. Chindia 5 3 1 1 6-4 10p.
                        7. Energeticianul 6 3 1 2 10-10 10p.
                        8. Universitatea Cluj 5 3 0 2 8-3 9p.
                        9. FC Argeș 5 2 3 0 6-2 9p.
                        10. Pandurii Tg. Jiu 5 2 2 1 7-5 8p.
                        11. Daco-Getica 6 2 2 2 9-13 8p.
                        12. ASU Politehnica 5 2 1 2 4-4 7p.
                        13. Farul Constanța 5 2 0 3 9-10 6p.
                        14. Ripensia 6 1 2 3 8-12 5p.
                        15. Luceafărul 6 1 2 3 6-11 5p.
                        16. ACS Poli 6 1 1 4 8-16 4p.
                        17. Metaloglobus 6 1 1 4 4-13 4p.
                        18. Dacia Unirea 6 0 3 3 5-16 3p.
                        19. CS Balotești 6 0 2 4 3-13 2p.
                        20. Aerostar 5 0 1 4 5-10 1p.