A intrat în teatru acum aproape 30 de ani ca recuziter. Provine dintr-o familie cu 10 fraţi, a fost fotbalist la „Avântul” SCR, a făcut balet cu Andrei Lupu, dans de societate, aproape 20 de ani a fost dansator la Casa de cultură şi la „Busuiocul”. A cutreierat lumea cu dansul, însă nu i-a trecut prin cap să rămână acolo. Din 1996 este regizor tehnic la Teatrul „Bacovia”, „omul orchestră”, cel care preia spectacolul de la regizorul artistic şi îl duce până la ultima reprezentaţie. El încuie, el descuie teatrul. Îşi iubeşte meseria, iubeşte teatrul, de la care a primit mult şi i-a dat tot ce a ştiut şi a putut: dragoste, pasiune, disciplină, ordine, astfel ca fiecare spectacol să meargă ceas: actori, recuzită, decor, lumini, sunet, efecte speciale. Nicu Paşcu este regizor tehnic, a locuit mulţi ani în teatru, fiica lui este actriţă de la cinci ani, acum joacă pe scenele bucureştene, este, şi el, când i se cere, actor figurant şi chiar cu replică. În teatru şi-a făcut prieteni, actori, regizori, maşinişti etc. Ei sunt marea familie a unui teatru, chiar dacă nu sunt pe afiş. Ei sunt în inima unui spectacol de teatru. (Gh.B)
„Din cei 70 de ani ai teatrului din Bacău, 30 sunt şi ai mei. Am venit aici în 1990, la sugestia lui Nea Titi, Constantin Blănaru, director adjunct al teatrului, şi n-am mai plecat. Prima dată am fost recuziter, mă ocupam de recuzita mică, pahare, tavă, sticle, cărţi, ziare, genţi, recuzita consumabilă, necesare la fiecare piesă. Şeful meu era Fernando Călinescu, regizor tehnic, un om foarte bun în meserie, de la care am învăţat tot ce ştiu eu acum. Dumnezeu să-l odihnească! Am avut ocazia să lucrez cu nişte maşinişti foarte buni, cum a fost nea Jugaru, care, pot să spun, a fost mentorul meu. Noi lucrăm în echipă, la teatru nu se poate altfel, fie că eşti pe scenă, în spatele ei, la lumini sau în atelierele de producţie.
În 1996 am fost numit, promovat, regizor tehnic al teatrului. A fost înainte o perioadă de acumulări, de învăţat, de furat meserie, cum se spune, deoarece nu este o şcoală de regizori tehnici. Ce face un regizor tehnic, mă întrebaţi. Vă spun simplu şi pe direct: coordonează tot ce mişcă pe scenă şi în jurul ei, de la A la Z. În momentul când regizorul artistic îmi predă spectacolul, după premieră: ăsta-i spectacolul!, din acel moment, eu răspund de el până la ultima reprezentaţie. Regizorul pleacă, deoarece el are altă treabă, pune altă piesă. Spectacolul rămâne al teatrului, al meu. Eu ştiu, trebuie să ştiu absolut tot ce hotărăşte regizorul tehnic şi scenograful. Precum un dirijor de orchestră, regizorul tehnic coordonează intrările pe scenă, schimbarea decorurilor, sonorizarea, luminile, efectele speciale, circulaţia actorilor, trebuie să ştie unde se găseşte fiecare actor în orice minut, când trebuie să intre, pe unde iese, are grijă ca locurile de intrare-ieşire să fie libere etc. Este foarte important ca regizorul tehnic să înţeleagă cum doresc regizorul artistic şi scenograful să arate spectacolul. Regizorul tehnic trebuie să aibă ureche muzicală, vedere bună, să aibă putere de reacţie, intuiţie şi, foarte important, să aibă o bună memorie vizuală şi atenţie distributivă.
Este obligatoriu, şi anii te învaţă, să ştii să lucrezi cu oamenii din echipă, să-i cunoşti bine, pentru a şti pe cine te poţi baza în orice moment, dar mai ales în momente de criză. Toate acestea se leagă, se ansamblează în multe ore de repetiţii, de muncă împreună, de colaborare cu regizorul artistic.
Scena este răspunderea noastră, scena, mare noastră dragoste, dar şi marea noastră problemă. Eu am caietul cu scenariul, pe care îmi notez absolut tot, de la primul gong, la aplauze. Spectacolul este copilul nostru, trebuie să-l ducem mai departe aşa cum l-a născut mama lui – regizorul.
Noi suntem oamenii care nu se văd, oamenii din umbră, din spatele scenei, din ateliere, de la lumini, de la decoruri, recuzitieri, plasatori, peruchieră, coafeză, pompier, de la casa de bilete, garderobieri, electricieni, mecanici. Fiecare pune suflet acolo unde este numit, astfel ca spectatorul să vină cu plăcere la spectacol, să se simtă bine, de la intrare şi până la ieşirea din teatru.
Meseria asta este foarte, foarte grea, însă am şi satisfacţii, foarte multe satisfacţii. Eu ştiu că aplauzele sunt pentru actori, dar îmi place să cred că ni se adresează şi nouă, le luăm ca drept mulţumire că şi noi am contribuit la reuşita unui spectacol. Teatrul este viaţa noastră, este o familie, o mare familie, din care face parte şi publicul.
Toţi oamenii din teatru sunt pregătiţi pentru cel mai mare festival de teatru care s-a organizat în Bacău, teatrul împlineşte 70 de ani şi îi dorim cât mai mulţi. Eu, ca regizor tehnic, pot să spun să suntem pregătiţi pentru primul gong. Vă invităm la teatru.”
