25 aprilie 2024
ActualitateTirul, ca mersul pe bicicletă

Tirul, ca mersul pe bicicletă

Pe lângă activitățile cotidiene, pe care unitățile de jandarmi din Bacău le îndeplinesc, conform competențelor, cu ocazia aniversării Zilei Jandarmeriei Romîne s-a desfășurat și tradiționala competiție, „Cupa presei la tir”.

Ziua Jandarmerie este sărbătorită pe data de 3 aprilie, când se împlinesc 169 de ani de la înființare. În conferința de presă, suținută în jurul orei 10.00 la sediul unității din Str. Constantin Mușat Nr. 4, Bacău, organizată vineri, 29 martie, comandantul Inspectoratului de Jandarmi „Ștefan cel Mare” Bacău, colonel Adrian Luca, a prezentat o sinteză a activităților, misiunilor și rezultatelor Inspectoratului din primul trimestru al acestui an.

În continuare, col. Ion Sandu, comandantul Grupării de Jandarmi Moobilă, a detaliat apoi jurnaliștilor prezenți, particularitățile unor misiuni de asigurare și păstrare a ordinii publice, întâlnite mai ales la confruntările sportive, între galeriile de suporteri. După conferință, ziariștii au fost invitați în Poligonul Gherăiești, pentru ședințele de tragere.



„Dacă nu exersezi în fiecare zi nu înseamnă că-ți pierzi îndemânarea. Trasul la țintă este ca și mersul pe bicicletă”, ne încuraja înaintea ședinței de tragere, colonelul Ion Sandu. După instructajul obligatoriu și semnarea fișelor de protecție a muncii – intram doar în posesia unor unelte făcute să producă efecte letale – s-a mers pe aliniamentul de tragere.

Clasamentele s-au făcut diferențiat, pentru cele două tipuri de armament folosit. În prima manșă s-a tras cu pistolul Jeriko, de calibrul 9 mm. În ordinea listei s-au înscris următorii concurenți: Daniel Moldovan – PRO TV, Florin Crăciun – Evenimentul, Ana Maria Buhoci – Euro TV, Adrian Ionescu – Euro TV, Ioan Bîșcă – Deșteptarea, Marius Zaharia – Digi 24, Claudiu Tudor – Antena 3, Marius Curucli – Euro TV, și Adrian Ghiorghiu, Tele 1. După 3 focuri de reglaj au urmat 5 pentru punctaj. În a doua manșă s-a tras cu pușca mitralieră de calibrul 7,62 cu pat rabatabil, model sovietic (Kalashnikov).

Același număr de cartușe pentru punctaj. Înainte de a se trece la a treia manșă, cea din cortul de campanie, de unde venea un miros de zacuscă de post dar și de mici, s-a trecut la premierea celor mai buni țintași.

La proba de pistol, pe primul loc s-a clasat Adrian Ionescu -Euro Tv, norocul debutantului au spus toți. La cei 24 de ani a fost prima data când a tras cu o armă adevărată. Locul II, la un punct distanță, Ioan Bîșcă -Deșteptarea, și locul III, Marius Curucli – Euro TV.

Lingura de lemn, frumos pictată, i-a revenit ca premiu de consolare, ziaristului Florin Crăciun – Evenimentul.

La pistolul mitralieră, locul întâi, Adrian Gheorghiu – Tele 1, cu 49 de puncte din 50, locul II, Marius Curucli -Euro TV, și locul 3, Daniel Moldovan – Pro TV.

La această probă, lingura de lemn a ajuns în posesia cameramanului Marius Zaharia – Digi 24. În încheiere, comandantul Adrian Luca le-a mulțumit tuturor, pentru modul în care s-a desfășurat competiția:

„Am văzut și de data aceasta latura sportivă, să-i spunem, a ziariștilor, care și-au verificat și în această primăvară calitățile de trăgători, cu armele aflate în dotarea Jandarmeriei. Felicitări celor care au câștigat, care și-au arătat antrenamentul făcut de-a lungul anilor, și au lovit obiectivul, obținând punctaje, unele chiar surprinzători de mari, aproape de maxim. Felicitări tuturor participanților și să ne vedem și la edițiile viitoare, cât și la acțiunile pe care le organizăm în folosul cetățenilor.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri