Acasă Blog Pagina 2268

Scriitori băcăuani, la Biblioteca din Gârleni

    Evenimentul “Vocea Scriitorului Băcăuan“, care a avut loc la Biblioteca “Dr. Julieta Ciobanu“ din Gârleni, a fost o întâlnire instructivă între elevi, bibliotecari, profesori şi scriitorii invitaţi…Am aflat multe aspecte ale educației de azi în şcoli, despre manuale, internet, citire şi scriere.

    Coordonatorul acţiunii a fost Mihaela Şchiopu, bibliotecar al comunei, iar rolul de moderator şi l-a asumat scriiotrul Dumitru Brăneanu, preşedinte al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. Au răspuns invitaţiei şi oficialităţile comunei, Eusebiu-Iulian Tancău, primar, Cătălin Apetroaie, viceprimar, cât şi preotul din comună, Cristian Toma.

    Scriitorii s-au adresat elevilor, cadrelor didactice, bibliotecarilor din mai multe comune, cu mesaje pentru dragostea de carte, de citit, ca fundament al educaţiei şi culturii. “Statisticile nu sunt prea bune, a spus Dumitru Brăneanu, la ora actuală, ţara are cam 500 de mii de cititori la o populație de 20 de milioane de persoane, scriitorii numără cam 4000 de autori, în schimb tirajele sunt infime, iar piața de carte a scăzut foarte mult.

    De aceea, rolul bibliotecii şi al bibliotecarilor ar trebui să crească, să-şi diversifice activitățile pentru a atrage elevii, tinerii spre lectură”, a mai precizat Brăneanu.
    Ion Fercu, poet, romancier, gazetar, profesor cu o mare experienţă didactică a replicat cu o afirmaţie surprinzătoare: “Elevii citesc, să nu cădem în acest mit a lipsei lecturii, doar că asistăm la ciocnirea a două civilizații: generația Gutenberg (a tiparului) şi civilizația internetului.”

    Cristina Ştefan a povestit despre experiența sa ca profesor la Şcoala Populară de Artă, când a aplicat o metodă alternativă de îndrumare, în care a folosit internetul: “Dacă există o selecţie bună a accesării pe internet rezultatele pot fi bune. Interzicerea internetului ar fi o greşeală…Ne plângem că nu se mai citește, că internetul a distrus dorinţa şi plăcerea de a citi.

    Este şi nu este adevărat. Ei sunt o generaţie de oameni foarte inteligenţi, chiar accesarea datelor pe internet le dezvoltă alte capacități pe care noi nu le-am avut. Cred că toate aceste transformări constituie o evoluție şi noi, maturii, ar trebui să ne adaptăm şi să-i atragem spre citit chiar cu aceste instrumente”, a mai spus Cristina Ştefan.

    Ioan Prăjişteanu, director al Revistei “Plumb” a completat cu propria lui poveste despre dragostea poezie, pentru literatură. A citit enorm şi a debutat la 14 ani, având o activitate permanentă în literatură, la reviste, câteva conduse personal, acum la Plumb, o revistă care-l face mândru prin calitatea ei şi recunoașterea la nivel național.

    Au mai vorbit Gheorghe Ungureanu, un prozator legat de comuna Gârleni, lecturând din ultimul său roman, şi criticul Petre Isachi cu o disertație amplă despre foloasele cititului şi ale scrisului la vârste cât mai fragede.

    Elevii au pus întrebări, au pregătit o planșă cu citate despre lectură, pe care le-au comentat.
    Bibliotecarele prezente au deschis un dialog cu scriitorii pe tema internetului, au reclamat manualele alternative impuse, care nu mai cuprind scriitori români, au criticat site-urile de pe internet pe care copiii au libertatea de a le accesa: pornografie, violenţă, incultură, dar au exemplificat şi activități benefice desfăşurate în biblioteci, la care elevii vin cu plăcere dacă subiectele alese stârnesc interesul.

    Mihaela Şchiopu, organizatoarea şi gazda evenimentului a mulţumit invitaţilor, dar şi profesorilor de la şcolile din comună pentru organizarea evenimentului cultural, care s-a dorit a fi un elogiu cărţii, celor care le scriu, dar şi cititorilor, “mai mulţi sau mai puţini”, încheind cu mesajul: “Veniți la Bibliotecă! Lumea de aici este magică!“

    Cristina Ştefan, membră a Uniunii Scriitorilor Bacău

    Primăria Dărmănești a dat în judecată ADIS

      Toma Constantin, primarul orașului Dărmănești

      Ședința Consiliului Local (CL) Dărmănești, în care aleșii ar fi trebuit să aprobe asumarea datoriei și plata acesteia către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) nu a mai avut loc.

      „Pentru mine nu reprezintă o dezamăgire, ci o confirmare a modului de acțiune a primarului. Și-a asumat în fața partenerilor contractuali (Romprest și Eco Sud, n.r.) că va convoca CL și va aproba hotărârea până pe 15 martie. El și-a încălcat angajamentul și a dat în judecată ADIS, cerând recalcularea sumelor”, arată Bogdan Seto, directorul ADIS Bacău.

      „Nu ne asumăm datoria, așteptăm să se pronunțe instanța. Suntem în recurs și nu putem să influențăm decizia judecătorilor”, susține Toma Constantin, primarul orașului Dărmănești. Din cauza asta, din orașul Dărmănești e primită la Celula 2 de depozitare a deșeurilor doar o mașină pe lună. Întrebat cum se descurcă cu depozitarea gunoiului, edilul a declarat: „Greu, foarte greu! Cetățenii reciclează cea mai mare parte, iar ce rămâne țin în curte.”

      „Vine Curtea de Conturi”

      Toma Constantin susține că la întâlnirea de la București cu operatorii și oficialitățile a promis altceva decât ceea ce afirmă Bogdan Seto, și anume că va iniția o ședință a CL Dărmănești pentru a discuta această problemă.

      Neavând buget și un punct de vedere definitiv al instanței, nu avea rost să aprobe o hotărâre de asumare a datoriei, a explicat edilul.

      „Nu sunt banii noștri, sunt ai cetățenilor. Vin alții după noi, vine și Curtea de Conturi și nu ne permitem să greșim”, a declarat primarul orașului Dărmănești. În final, a ținut să precizeze:

      „Noi am plătit integral suma datorată în 2018 pentru colectarea deșeurilor – 88.000 de lei pe lună -, plus cea pe luna ianuarie 2019. Zece lei/persoană ori 8.800. Problema rămâne deficitul.” Deficitul reprezintă diferența dintre suma taxelor locuitorilor existenți în statistici și cea achitată de locuitorii care trăiesc în Dărmănești în momentul acesta, nu în cel al recensământului, și produc deșeuri.

      De ce Carol al II lea și nu și Ceaușescu?

      Răzvan Bibire

      Osemintele regelui Carol al II lea au fost reînhumate în România cu ceremonial militar, fără ca acest lucru să stârnească prea multe comentarii. E drept, românii nu prea mai știu foarte multă istorie și, orbiți de falsa strălucire a Casei Regale, sunt dispuși să accepte orice idee venită dinspre rămășițele monarhiei.

      Așa a fost înmormântată cu ceremonial militar și funeralii naționale așa-zisa „Regina Ana”, care, de fapt, nu era regină. În cazul lui Carol al II lea, însă, problema este mult mai gravă decât cazul unei false regine, înaintată în rang de presă și hipsterime.

      Fostul rege are atâtea păcate față de această țară, încât nu ar fi meritat în vecii vecilor ceremonial militar, gardă de onoare și înhumare în Catedrală. În primul rând, în timpul Primului Război Mondial, Carol, pe vremea aceea, doar un prinț, a dezertat pentru a se căsători la Odessa.

      Alții, cu mai puțin sânge albastru, au fost împușcăți pentru dezertare; nu a fost cazul aici, unde a fost iertat. După încoronare renunță la tron, pleacă din țară, însă se răzgândește și pune la cale o lovitură de stat prin care redevine rege.

      Cea mai mare crimă a lui Carol al II lea a fost, însă, instaurarea dictaturii regale, prin dizolvarea partidelor politice și schimbarea Constituției. El a fost cel care a instaurat o succesiune de dictaturi care au durat până în 1989.

      Nu mai vorbim de corupția endemică de sub regimul său, el fiind întâiul corupt al țării după cum avea să demonstreze o anchetă ordonată, ulterior, de Antonescu. Cât despre politica sa internă și externă, ajunge să amintim că sub domnia lui, țara a fost ciopârțită, pierzându-se și Basarabia și nordul Ardealului, că de Cadrilater n-are rost să mai vorbim.

      În aceste condiții în care un fost dictator, corupt și cu proaste realizări politice primește onoruri militare și e reînmormantat cu fast, de ce nu am oferi același tratament și pentru Nicolae Ceaușescu? Tot dictator, poate mai puțin corupt, patriot, după cum zice lumea și cu mari realizări de politică externă, ca să nu mai vorbim că nu prea-i avea la inimă pe ruși, lucru care e din nou la modă.

      Vremea căutărilor

      CSM Bacău întoarce pagina. Deocamdată, la nivelul băncii tehnice, în speranța că, într-un timp cât mai scurt, va reuși o schimbare de macaz și în ceea ce privește rezultatele. Astăzi, la Timișoara, „CSMeii” dispută primul meci „post-Eden Hairi”.

      După despărțirea, pe cale amiabilă, de antrenorul constănțean, cu care echipa a pierdut toate cele nouă partide disputate în 2019, fiind țintuită pe penultimul loc în Liga Zimbrilor, CSM Bacău s-a orientat către o soluție internă.

      Una cu titlu de interimat: „secundul” George Călin. Acesta va fi asistat de team-managerul Gabriel Armanu, care are sarcina de a găsi, până la startul play-out-ului, un nou antrenor.

      Pentru moment, căutările nu au dat niciun rezultat, așa că nu ar fi exclus ca echipa băcăuană să fie condusă de Călin în toate cele trei jocuri rămase din sezonul regulat, dacă nu cumva și în cele din în play-out. Cert este că debutul lui George Călin se va produce astăzi, pe terenul unei echipe, Politehnica Timișoara, care ne-a bătut de două ori în acest sezon. De fiecare dată, la trei goluri diferență.

      În campionat, cu 26-23 și în „optimile” Cupei României, cu 27-24. Și cum nu există doi fără trei… Băcăuanii, care au plecat încă de luni spre Timișoara, îi au ca incerți pe ucraineanul Sadovyi și rusul Maksimov, ambii accidentați. Și ambii convocați la reprezentativele Ucrainei, respectiv Rusiei, la meciurile din preliminariile Euro 2020, în aprilie, după prima etapă din play-out-ul Ligii Zimbrilor.

      Celelalte meciuri ale etapei a 24-a: Dobrogea Sud- CSM Focșani, Dunărea Călărași – Potaissa Turda, CSU din Suceava – Universitatea Cluj, Minaur- CSM București. Mâine se joacă Steaua – CSM Făgăraș și HC Buzău – Dinamo.

      Clasament Liga Zimbrilor

      1 Dobrogea Sud 23 19 0 4 677-566 57p.
      2 CSM București 23 17 2 4 631-541 53p.
      3 Dinamo București 23 15 3 5 702-610 48p.
      4 Potaissa Turda 22 14 4 4 626-559 46p.
      5 Dunărea Călărași 23 14 3 6 638-590 45p.
      6 Steaua București 23 14 2 7 645-599 44p.
      7 Poli Timișoara 23 13 4 6 622-578 43p.
      8 CSM Focșani 23 12 1 10 606-570 37p.
      9 Minaur B. Mare 23 9 3 11 665-667 30p.
      10 HC Buzău 22 6 0 16 543-598 18p.
      11 CSM Făgăraș 23 6 2 16 546-617 17p.
      12 CSU din Suceava 23 5 2 16 541-627 17p.
      13 CSM Bacău 23 4 0 19 606-697 12p.
      14 Univ. Cluj 23 0 0 23 588-817 0p.

      Speranțele CSȘ Bacău, calificate la turneul final

      Echipele de volei ale CSȘ Bacău continuă să aibă lipici la turneele finale. Deschizătoare de drum în 2019 sunt Speranțele.

      Voleibalistele antrenate de Traian Șnel și Dumitru Matanie și-au asigurat prezența în primele opt echipe ale țării la această categorie de vârstă grație succesului categoric repurtat la turneul semifinal desfășurat chiar în Bacău, la finalul săptămânii trecute.

      Deși repartizate într-o grupă cu două câștigătoare de serii, CSM Medgidia și CSȘ Tulcea, (cea de-a treia componentă fiind Axiopolis Cernavodă), băcăuancele nu au avut probleme. S-au impus cu victorii pe linie, fără set pierdut. Mai mult, toate parțialele au fost adjudecate la diferențe clare, „sub 15”.

      „Adevărul este că am servit foarte bine, nedând șanse adversarelor”, a explicat antrenorul Traian Șnel, care a rulat lotul alcătuit din: Teo Țurcanu, Ilinca Boboc, Andreea Năstasă, Rafaela Spătaru, Ștefania Munteanu, Maria Antălucă, Francesca Hânganu, Mateea Popescu, Smaranda Munteanu, Maria Munteanu, Andreea Tălmăcel și Ioana Cuciurean.

      Turneul final se va desfășura în perioada 15-19 mai, CSȘ Bacău intenționând să-și depună candidatura pentru organizarea sa.

      Avatar alecsandrin. Grade 11 Second Prize la un concurs NASA

      A atins eventul! Cel mai mare premiu, pe Moldova, într-o competiție National Space Society, unde au participat peste 12.000 de concurenți din întreaga lume, cu aproape 2.700 de lucrări. Iar elevul băcăuan, Sebastian Romeo Pintilie, a fost al doilea la categoria sa, cu proiectul „Astera”. Un pariu personal câștigat. Deocamdată. Pentru că planurile sunt mult mai mari în continuare.

      National Space Society – Space Settlement Contest 2019. Un concurs internațional de renume, care se derulează de 25 de ani sub coordonarea NASA Ames Research Center. O competiție acerbă, pentru elevii din întreaga lume, de la clasele a VII-a până la a XII-a, care an de an crește, evoluează și atrage tot mai mulți participanți. Numai în acest an, de exemplu, s-au înscris la acest concurs 12.899 de elevi, cu 2.691 de lucrări, fie individual, fie în echipe restrânse (de 2-4 membri) sau lărgite (de peste 5 membri). Iar premiile au fost pe măsură: la fiecare categorie de vârstă și pe echipe. Și Bacăul a fost pe podium!

      Cel mai mare premiu pe zona Moldovei, e din Bacău

      Iar Bacăul a fost pe podium la această competiție NASA prin Sebastian Romeo Pintilie, elev în clasa a XI-a E, profil Științele naturii, intensiv engleză, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Un elev model, olimpic din clasa a VIII-a, la chimie, lingvistică, biologie, Științele Pământului și care se pregătește și dorește să urmeze… Medicina.

      Un copil frumos, modest, ușor timid, dar foarte muncitor, perseverent, ambițios, perfecționist. Și care mereu își stabilește ținte greu de atins pentru unii, dar foarte sigure pentru el. Iar acum, eventul! Locul II, la categoria clasei a XI-a, în această competiție. Cel mai bun premiu pe zona Moldovei! La o categorie care a fost, de altfel, câștigată în întregime de România (prin celelalte premii ale categoriei), alături de colegi de-ai săi de la Colegiul Național „Sf. Sava”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică și Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, toate din București.

      Iar pentru a se înțelege amploarea acestui concurs și nivelul său, mai adăugăm că premii și mențiuni au mai primit, la toate categoriile, pe vârste și echipe, elevi din: Statele Unite ale Americii (Hawaii, Texas, Michigan, Las Vegas), India, Coreea de Sud, Bulgaria, Turcia, Irlanda, Emiratele Arabe Unite, Taiwan, Kazakhstan, Japonia, Pakistan, China.

      Proiectul… „Astera”

      Proiectul care l-a urcat în topul competiției NSS pe elevul băcăuan se numește „Astera”. Un proiect care a surprins prin originalitate, dar și prin cantitatea mare și varietatea de informații obținute prin cercetare personală despre tot ce înseamnă colonii spațiale, cosmos, energii solare, asteroizi.
      Ne-a mărturisit că a aflat despre concurs din întâmplare, când era în clasa a X-a. A participat și atunci cu un proiect, împreună cu un coleg de clasă, Teodor Ursu (care a emigrat între timp în Canada), au făcut echipă și au luat, anul trecut, mențiune.

      Iar atunci, Sebastian și-a spus: „Clar. Anul viitor va fi podiumul!” Și a fost. A participat acum individual. Cu „Astera”, creație personală, o nouă provocare, unde „totul înseamnă fizică pură, inginerie, studiu intens, biologie, chiar și chimie, inclusiv noțiuni de astrofizică, dar și multă cercetare în limba engleză”, după cum ne-a explicat. S-a ambiționat, a lucrat intens, a muncit mult, și-a căutat informații, și-a făcut schițe, machete, a studiat, trei luni pline, și… a reușit.

      Cu „Astera” lui. De ce „Astera”? „Numele… a venit inițial de la un citat din Seneca – Per aspera ad astra – tradus cumva… prin muncă multă, prin căi anevoioase, prin efort, ajungi la stele. Adică, prin perseverență, ai să reușești! Ceea ce mi-a plăcut foarte mult și m-a inspirat mai ales pentru că pe acest principiu lucrez și eu. Apoi totul a luat și alte forme, cu alte variante, dar a rămas… «Astera»”, a mai completat.

      Iar ideea proiectului: Astera este o stație spațială de alimentare cu combustibil (un fel de avanpost), în orbita lui Ceres, o planetă pitică sau un asteroid foarte mare, cu resurse mari de apă și gheață, pe scoarță și sub scoarță, apă care poate fi extrasă, electrolizată și folosită ca și combustibil pentru rachete. Totul cercetat știintific, demonstrat, analizat. Destul de complicat! De aceea nici nu intrăm în detalii. Dar o idee inedită, care i-a adus succesul. Eventul! Un challenge personal. Un pariu personal câștigat. Deocamdată! Pentru că planurile sunt mult mai mari în continuare.

      Pasionat de biologie, dar și de tot ce ține de Științele Pământului

      Sebastian Romeo Pintilie se declară pasionat de biologie, dar nu numai. Pregătit de prof. Răducu Galeru, la chimie, de prof. Anișoara Nechifor, la fizică, de prof. Emanuela Oiegar, la biologie (care îi este și dirigintă la clasă), prof. Adriana Măcincă, la geografie, și prof. Mariana Andoni, la engleză, elevul de la „Alecsandri” își stabilește acum noi ținte: este deja calificat la Naționala de Biologie (care se va desfășura în Oradea, pe 21-26 aprilie), dar își dorește și calificarea în lotul lărgit al României la această disciplină; este deja calificat în lotul național lărgit la Științele Pământului (o olimpiadă pe patru discipline – chimie, fizică, biologie și geografie), dar își dorește să fie printre cei patru elevi care vor reprezenta țara la Internaționala acestei competiții, ce se va desfășura în Coreea de Sud. E puțin? Deloc. Noi nu putem decât să îi spunem: Multă baftă!

      „E o mare bucurie să ai un asemenea elev. Îl apreciez în mod deosebit pe Sebastian pentru originalitate, tenacitate, creativitate și perseverența sa. Noțiunile pe care le-a folosit în acest proiect depășeșc cu mult programa școlară, iar premiul pe care l-a obținut nu arată decât munca enormă depusă în plus. Mai ales că vorbim de un elev olimpic, care acum se pregătește pentru alte provocări personale. E un elev pe care și l-ar dori orice profesor într-o carieră didactică. E o adevărată fericire pentru un profesor să aibă un elev așa bun.”
      Prof. Anișoara Nechifor, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”

      „Elevul Sebastian Romeo Pintilie reprezintă, metaforic vorbind, un avatar alecsandrin, un model de urmat pentru toți ceilalți elevi ai colegiului nostru. Este un elev ambițios, care suntem convinși că nu se va opri aici, cunoscându-i aspirațiile și ambițiile justificate, putem spune că va avea pe viitor în continuare rezultate extraodinare. A făcut echipă cu mulți profesori din colegiul nostru și întotdeauna a reusit să își valorifice potențialul către maxim. De ce către maxim? Pentru că, așa cum am mai spus, Sebastian va avea rezultate exepționale nu doar pentru «Alecsandri», pentru Bacău, ci și pentru România și întregul învățământ în curs de globalizare.”
      Prof. Călin Boambă, directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri”

      Alecu Russo, omagiat la școala care îi poartă numele

        Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Alecu Russo” Bacău îl sărbătoresc în aceste zile pe patronul spiritual, Alecu Russo, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la naștere (17 martie 1819 – 17 martie 2019).

        Sunt zile dedicate marelui patriot despre care Vasile Alecsandri spunea: „Alecu Russo mi-a fost un bun prieten și aș fi prea fericit de a-l face cunoscut compatrioților, precum și merită, cât a fost el în viață, nu s-a gândit a cerca să ia loc între autorii moderni din Principate, deși avea destule cunoștințe și talentul ca să se poată ridica cât mai sus”.

        „Prin activități variate, de joc, cântec și poezie, prezentare de cărți, dramatizări, lectura unor texte ale autorului, concursuri specifice, dar și prin exemplele de bune practice ale instituției noastre vom face cunoscută actualitatea scrierilor lui Alecu Russo, contribuția sa la dezvoltarea statului român.

        Aceste zile festive sunt, de altfel, și un bun prilej pentru a sădi în sufletul copiilor dragostea și respectul față de cultura poporului român”, ne-a declarat prof. Elena Roșca, directorul școlii. Deschiderea activităților a început de luni, în biblioteca „Ion Creangă” a școlii, unde preșcolarii împreună cu elevii clasei a III-a B, sub îndrumarea profesorilor Maria Chiriloaie, Luminița Hoborici, Ana Maria Stupu Narli, Bogdan Mihaelavor au prezentat programul „Școala în sărbătoare -Timp frumos, bine-ai venit!”, dar și momente artistice. Au participat Corina Lucaci, bibliotecara școlii, și Iulia Leteanu, bibliotecară la Biblioteca Județeană „C. Sturdza”.

        În laboratorul de informatică, sub îndrumarea prof. Luminița Moroșanu, elevii de gimnaziu își vor prezenta PPT-urile realizate, videoclipurile realizate pentru concurs. Clasa a VII-a A, sub îndrumarea prof. Alina Camil, va prezenta un program literar-artistic, iar elevii claselor a VII-a B și a VIII-a vor participa la concursul „Cântare României”, prin lectura unor fragmente din opera lui Alecu Russo, pentru desemnarea celui mai expresiv cititor (coordonator prof. Ramona Cioarec).

        La Grădinița nr. 27, structură a școlii, preșcolarii, sub îndrumarea profesorilor Verginica Predan, Andreia Coman, Roxana Poenaru, Maria Lazăr, Alina Iorfachi, Mihaela Tănase, Elena Florea, Luminița Matei, Roxana Ciobanu, Mihaela Paveluc, Oana Cheșa, Maria Ciurea, Gianina Negru, l-au sărbătorit pe Alecu Russo prin expoziția de desene și printr-un inedit concurs de cântece și poezii. Și la Grădinița 30, tot structură a școlii, cei mici au sărbătorit prin cântece și dansuri, dar și printr-o expoziție de desene.

        Acest moment jubiliar, prilejuiește și lansarea unui număr omagial al revistei școlii „Jurnal Russo”, în care vor fi publicate materiale despre scriitorul Alecu Russo, dar și despre activitățile desfășurate.

        Cine mediază instanţele?

        A fost un val de optimism, iniţial. Apăruse profesia de mediator, adică, spuneam „adio” rezolvării litigiilor în instanţă. Depăşeam o etapă. Diferendele mai simple şi nu numai, erau rezolvate civilizat şi discret, cu mai puţine costuri, prin mediere. Cum spuneam optimismul era la cote maxime. Proaspeţii mediatori ştiau că nu va fi simplu să lupţi cu mentalitatea justiţiabilului, dar îşi asumau aceasta. Ce nu ştiau atunci mediatorii e că mai urma o confruntare, cu instanţa, pentru recunoaşterea acordurilor de mediere.

        Luptă care continuă în lipsa unei decizii de Unificare a Practicii Judiciare. Despre ce este vorba… Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, la art 64. pct. 1 prevede că: „Pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privitoare la: a) continuarea căsătoriei..etc.” iar la pct 2 şi ipoteza divorţului prin mediere „(2) Înţelegerea soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului se depune de către părţi la instanţa competentă să pronunţe divorţul.” În aceeaşi lege se prevede la art. 59. Pct. (2) că „Părţile acordului de mediere se pot înfăţişa la instanţa judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfinţească înţelegerea lor. (…)

        Hotărârea prin care instanţa încuviinţează înţelegerea părţilor se dă în camera de consiliu şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii.” Lucrurile par cât se poate de simple şi limpezi iar legea, clară. Că lucrurile nu stau aşa, ne-o demonstrează Decizia 3/2019 al ICCJ Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept. Decizie care deşi nu a statuat nimic în privinţa interpretării legii, ne-a demonstrat încă o dată cum, în cauze identice, instanţele din aria de competenţă a aceleiaşi curţi de apel pot să dea hotărâri diametral opuse. În faţa ICCJ a ajuns o sesizare privind o cauză în care o judecătorie a refuzat să ia act de acordul de mediere al celor doi soţi privind divorţul. E vorba de Judecătoria Buzău care a respins, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect consfinţirea acordului de mediere formulată de petenţi, reţinând că, „potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, neînţelegerile dintre soţi care pot face obiectul medierii sunt cele privind continuarea căsătoriei, nu şi divorţul….. (???)” Înalta Curte a solicitat să i se comunice jurisprudenţa instanţelor naţionale. Şi astfel am avut surpriza să constatăm de pildă că în aria de jurisdicţie a aceleiaşi curţi de apel există o practică neunitară să nu spunem contradictorie.

        Curtea de Apel Bacău a comunicat opinia judecătorilor Tribunalului Bacău, potrivit căreia instanţa de judecată nu poate lua act de acordul de mediere prin care părţile s-au înţeles cu privire la desfacerea căsătoriei, ci doar de acordul de mediere privind rezolvarea aspectelor accesorii divorţului. Tribunalul Neamţ a comunicat că judecătorii Secţiei I Civile şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că instanţa poate lua act de acordul de mediere prin care părţile s-au înţeles cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului. Aceeaşi este şi opinia majoritară a judecătorilor Judecătoriei Piatra-Neamţ. Dar mai grav e că însăşi în cadrul aceleiaşi instanţe cauza poate primi soluţii diferite. Depinde la ce judecător ajunge dosarul.

        De pildă, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat existenţa unei practici neunitare, în sensul că au fost pronunţate soluţii prin care instanţa de judecată a luat act de acordul de mediere încheiat între părţi numai în ce priveşte capetele de cerere accesorii divorţului şi situaţii în care s-a luat act de acordul de mediere inclusiv în privinţa desfacerii căsătoriei.

        A fost depus un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti de la judecătoriile Petroşani, Hunedoara, Deva, Sălişte, Avrig, Mediaş, Sibiu. Curtea de Apel Ploieşti, a comunicat opinia majoritară a judecătorilor Tribunalului Dâmboviţa – Secţia I Civilă, potrivit căreia instanţa poate lua act de acordul de mediere prin care părţile s-au înţeles cu privire la desfacerea căsătoriei. Tribunalul Buzău – Secţia I civilă a comunicat că această problemă a primit o rezolvare neunitară. Tribunalul Prahova – Secţia I civilă a comunicat că la nivelul Judecătoriei Ploieşti, practica este că instanţa nu poate lua act de acordul de mediere, astfel de cereri fiind respinse ca inadmisibile.

        Magistraţii judecătoriilor Câmpina, Sinaia, Mizil şi Vălenii de Munte împărtăşesc opinia contrară. Curtea de Apel Braşov a exprimat opinia admisibilităţii cererilor care au ca obiect consfinţirea acordului de mediere privind desfacerea căsătoriei. Judecătoriile, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Făgăraş s-au raliat aceluiaşi punct de vedere. Curtea de Apel Bucureşti a exprimat o opinie în sensul admisibilităţii cererilor privind desfacerea căsătoriei prin mediere, în timp ce Tribunalul Bucureşti, cu majoritatea, exprimă o poziţie contrară.

        La nivelul Tribunalului Ialomiţa s-a conturat opinia potrivit căreia instanţa poate lua act de acordul de mediere prin care părţile s-au înţeles cu privire la desfacerea căsătoriei. În cadrul Tribunalului Ilfov şi instanţele arondate acestuia s-au exprimat două opinii: într-o opinie majoritară apreciază că sunt admisibile cererile având ca obiect consfinţirea acordului de mediere iar într-o altă opinie minoritară (exprimată de o parte a magistraţilor Judecătoriei Buftea) s-a apreciat că nu este posibilă consfinţirea înţelegerii părţilor cuprinsă într-un acord de mediere având ca obiect divorţul prin acordul soţilor. Şi putem continua cu celelalte curţi de apel. La Iaşi, se poate, la Constanţa nu se poate, la Craiova se poate, la Galaţi nu se poate, la Tg. Mureş se poate, la Suceava nu se poate, la Timişoara se poate, la Piteşti nu se poate, la Cluj se poate, la Oradea nu se poate. Evident şi în aceste jurisdicţii sunt unele poziţii în dezacord cu poziţia majorităţii. Inalta Curte de Casatie şi Justiţie a lăsat chestiunea nerezolvată întrucât:

        „În ipoteza în care dispoziţiile legale în discuţie au fost aplicate şi interpretate de instanţe în mod neunitar, … se constată că există o practică judiciară conturată, fapt ce determină pierderea caracterului de noutate a problemei de drept supusă analizei.” În consecinţă, ICCJ nu a mai „dezlegat problema de drept”.

        Cum să-i explice atunci juristul, mediatorul, ori avocatul, justiţiabilului, omului simplu, că, într-o chestiune ce nu pare a naşte controverse, legea e doar un cadru pe care se croşetează interpretări…. Zonale. Ori, pur şi simplu personale?

        Jurist Adrian M. Ionescu

        20 martie 2019

          Sesizare PNL către ISJ: „Testele de la Simulare au fost de anul trecut!”

            Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău a fost sesizat de către PNL asupra unei „situații grave”, după cum se arată în comunicatul remis presei, de la Simularea Evaluării Naționale. Concret, deputatul PNL de Bacău Tudorița Lungu a semnalat Inspectoratul Școlar privind faptul că într-unul dintre centrele în care săptămâna trecută s-au desfășurat probele de Simulare a Evaluării Naționale, elevii ar fi primit, la testul de Matematică, subiectele de anul trecut, și nu pe cele de la actuala ediție.

            „Pe adresa cabinetului meu parlamentar mi s-a semnalat faptul că, în cadrul Simulării Evaluării Naționale, la școlile din comuna Răchitoasa, județul Bacău, elevii au primit la teza de matematică subiectele de la Evaluarea Națională 2018, și nu subiectele pe care restul elevilor din județ le-au avut de rezolvat.

            Pentru că situația prezentată este de o gravitate extremă, m-am adresat inspectorului general școlar Florin Lazăr, căruia i-am cerut să analizeze situația reală din teren, să facă o anchetă în acest caz și să-mi comunice, în cel mai scurt timp posibil, dacă sesizarea se confirmă. În caz afirmativ, va trebui să aflăm și care sunt măsurile pe care le va lua Inspectoratul Școlar Județean Bacău”, a precizat Tudorița Lungu. Solicitarea parlamentarului băcăuan a fost înregistrată la ISJ Bacău, de unde se așteaptă un răspuns în cel mai scurt timp.

            Răspunsul a venit imediat. Pentru presă!

            Contactat telefonic, prof. Florin Lazăr, inspector general la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, a confirmat faptul că, într-adevăr, a fost acea situație la școala din Răchitoasa și că la mijloc ar fi o eroare umană.


            „Am primit sesizarea de la PNL, ieri (luni, 18 martie, n.r.) a fost înregistrată la instituția noastră. Ce s-a întâmplat acolo, de fapt: subiectele de anul acesta s-au descărcat, din neatenția informaticianului și a comisiei organizatoare a școlii respective, într-un folder în care erau și subiectele de anul trecut.

            Apoi, când s-au printat pentru a fi date elevilor, e vorba doar de elevii din clasa a VIII-a, în loc să se printeze subiectele de anul acesta, s-au printat cele de anul trecut. Deci a fost o eroare de descărcare și listare. Am luat măsuri imediate, subiectele de anul acesta au fost deja discutate și rezolvate cu elevii de la clasă, notele de la Simulare oricum nu se trec în catalog, deci nu sunt mari probleme.

            Practic, prin această simulare, pe lângă faptul că se urmărește nivelul de pregătire actual al elevilor, pe de altă parte vorbim de un proces general prin care pregătim examenul real, iar actori sunt atât elevii, cât și profesorii. Și dacă am identificat această deficiență, este foarte bine, pentru că astfel nu vom avea probleme la examenul real.

            Repet, scopul acestor simulări este de a pune elevul în contextul specific desfășurării examenului, dar și de a corecta toate neregulile ivite.”
            Prof. Florin Lazăr, inspector școlar general ISJ Bacău

            De la Beethoven la Alessio Elia

            Continuând proiectul generos şi apreciat al Filarmonicii „Mihail Jora”, iniţiat de maestrul Ovidiu Bălan şi continuat de Pavel Ionescu, director al instituţiei concertistice băcăuane, de promovare a instrumentiştilor săi, prin susţinerea periodic a propriilor recitaluri, solişti sau grupuri, ceea ce îi motivează să se perfecţioneze, joi, 21 martie, ora 18.30, la Sala Ateneu, patru talentaţi artişti băcăuani, Emil Stancu – oboi, Mihai Badiu – fagot, Ioana Pecingină – vioară, Liviu Mera – violoncel, vor susţine, sub bagheta dirijorului Andrea Barizza din Italia, un atractiv spectacol muzical.

            În programul serii: Alessio Elia – Fading into colors, lucrare scrisă special pentru Filarmonica „Mihail Jora”; Joseph Haydn – Simfonia Concertanta HOB, 105; Ludwing van Beethoven – Simfonia nr. 2. „Din moment ce Dumnezeu mi-a dat o inimă veselă, mă va ierta pentru că îl slujesc cu veselie”, scria Joseph Haydn. A fost unul dintre cei mai prolifici compozitori din istoria muzicii. Printre compozițiile sale amintim 104 simfonii, 83 de cvartete pentru coarde, 23 de opere, 4 oratorii, 60 de sonate pentru pian.

            „Invitaţia noastră se adresează tuturor băcăuanilor de a veni la Ateneu pentru a asculta pe unii dintre cei mai talentaţi instrumentişti ai filarmonicii noastre, care au singuri sau împreună zeci de concerte, atât în ţară, cât şi în străinătate.

            De altfel, nu sunt singurii, în perioada următoare vom programa şi alte concerte, la care îşi vor da concursul şi alţi instrumentişti băcăuani”, ne-a spus la una dintre repetiţii Pavel Ionescu, manager al Filarmonicii „Mihail Jora”.

            Gala Națională a Asistenței Sociale: trei finaliști, niciun câștigător!

              Profesori universitari, cercetători, practicieni ai asistenței sociale, politicieni, directori, primari, președinți ai ONG-urilor care activează în domeniu, sponsori și jurnaliști au fost prezenți, marți seara, la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, organizată la Ateneul Român. Amfitrioana evenimentului a fost Andreea Marin.

              Dintre invitați, cei mai importanți și mai emoționați au fost finaliștii Galei. La această ediție, județul Bacău a avut șapte nominalizați la premii. Ca urmare a punctajului obținut, trei dintre aceștia au ajuns în finală: Simona Iuliana Bordei – Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bacău, Anca Adina Macarie – Spitalul Orășenesc Buhuși și Ștefania Andreea Silișteanu – Penitenciarul Bacău. Din păcate, anul acesta între câștigători nu s-a aflat niciun băcăuan.

              La ediția a V-a, cea din 2018, preotul Ilarion Mâță, președintele Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja, a obținut „Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii sociale”, iar Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, a primit titlul „Politicianul anului 2017”. Cu un an înainte, Luisa Avram din Balcani a câștigat „Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenței sociale comunitare”, urcând pe locul I la nivel național.

              Competiția este organizată de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) și are drept scop să-i recompenseze pentru efort pe asistenții sociali care s-au remarcat în anul precedent prin rezultate deosebite, dar și personalitățile care s-au implicat în viața comunității.

              Al doilea focar de Pestă Porcină Africană în localitatea Onești

                Marți, 19 martie, a fost confirmată prezența virusul pestei porcine africane (PPA) la un porc domestic mort în gospodăria unui proprietar din Onești. Diagnosticul a fost stabilit de IDSA – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală.

                De la notificarea suspiciunii de boală, pe probele analizate de Laboratorul de Sănătate Veterinară și Siguranța Alimentelor Bacău serviciile veterinare au intervenit de urgență.

                „Gospodăria afectată – ne-a informai directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău (DSVSA), Niky Liviu Vrabie – a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport. De asemenea, s-a procedat la uciderea preventivă a unui porc rămas în exploatație, la ecarisarea cadavrului și dezinfecția în focar.

                Tot marți, în ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor a fost aprobat Programul de măsuri pe care DSVSA și instituțiile cu atribuții îl aplică în zonele de restricție.

                ZONA DE PROTECȚIE cuprinde localitatea Onești, pe o rază de 3 km în jurul exploatației infectate;
                ZONA DE SUPRAVEGHERE, pe o rază de 10 km în jurul exploatației infectate, în care este inclusă și zona de protecție, și cuprinde localitățile Bârsănești, Caraclău – comuna Bărsănești; Brătila – comuna Helegiu; Temelia, Motocești, Gura Văii – comuna Gura Văii; Borzești, Slobozia – municipiul Onești; Răcăuți, Buciumi – comuna Buciumi; Gutinaș, Rădeana, Bogdana, Ștefan cel Mare – comuna Ștefan cel Mare; Cașin, Curița – comuna Cașin; Filipești, Bogdănești – comuna Bogdănești, Pârgărești, Pârâul Boghii, Nicorești, Bahna – comuna Pârgărești; Tuta, Viișoara, Târgu Trotuș – comuna Târgu Trotuș, Târgu Ocna – orașul Târgu Ocna, Marginea – comuna Oituz, Lupești, comuna Mănăstirea Cașin.

                Ce măsuri s-au impus

                O campanie de conștientizare a cetățenilor, prin instalarea semnelor și panourilor de avertizare pe căile de acces din zonele de protecție. Aceste semne se vor instala și pe drumurile care delimitează granițele zonelor de protecție și de supraveghere.

                În toate locurile de mare vizibilitate din localitățile cu restricții vor fi amplasate afișe cu reguli simple și clare pe care toți crescătorii de suine au obligația să le respecte pentru a preveni răspândirea bolii;

                Examinarea clinică, a tuturor porcilor înregistrați la recensământul efectuat în perioada 25.02 – 8.03.2019 și depistarea altor exploatații în care sunt crescuți porci, operațiune efectuată de medicii veterinari oficiali ai DSVSA;

                Amplasarea de dezinfectoare rutiere în jurul focarului ;

                Prin grija autorității publice locale, la intrările și ieșirile din gospodăriile populației care dețin porci din perimetrul stabilit de DSVSA, în jurul focarului, se vor instala dezinfectoare individuale în termen de 5 zile de la adoptarea prezentului plan de măsuri ;

                În vederea descurajării comerțului ilicit cu porci vii, carne și produse din carne, se fac controale în trafic în zonele de restricție;

                Se interzice circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private. Această interdicție nu trebuie să se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră, fără descărcare sau oprire, cu documente legale;

                În zonele în care s-a identificat PPA la porc domestic, în Fondul de vânătoare de pe raza unității administrativ teritoriale se face vânătoarea intensivă până la reducerea efectivelor de mistreți la limita cotelor optime

                Ce trebuie să respecte crescătorii de porci

                Circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private, sunt interzise.

                Se interzice intrarea / ieșirea porcilor din exploatație în perioada restricțiilor.

                Nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploatație, nici nu poate ieși din aceasta, fără autorizarea DSV.

                Anunțați imediat medicul veterinar de apariția oricăror semne de boală sau mortalitate la porcii din gospodărie.

                Se interzice creșterea liberă a porcinelor domestice în vecinătatea pădurilor, precum și pe suprafața gropilor de gunoi și în raza acestora, în scopul evitării contactului cu populația de porci mistreți.

                Creșteți porcii în spații împrejmuite, în adăposturi închise, cu respectarea condițiilor de igienă, microclimat și bunăstare.

                Nu intrați în adăposturile unde creșteți porcii cu încălțămintea și hainele cu care ați umblat pe stradă; este recomandat chiar ca pentru dezinfecția la intrarea în adăpost, să puneți o tăviță cu paie îmbibate cu o soluție slabă de sodă caustică.

                NU CUMPĂRAȚI PURCEI DIN LOCURI NECUNOSCUTE, DE LA INTERMEDIARI SAU MIJLOCITORI DE ANIMALE, FĂRĂ A FI IDENTIFICAȚI (CU CROTALIE) ȘI FĂRĂ CERTIFICAT SANITAR VETERINAR DE SĂNĂTATE ELIBERAT DE MEDICUL VETERINAR, PENTRU CĂ EXISTĂ PERICOLUL SĂ INTRODUCEȚI ÎN GOSPODĂRIE PORCI BOLNAVI ȘI ASTFEL SĂ DIFUZAȚI PESTA PORCINĂ AFRICANĂ.

                Se interzice sacrificarea porcilor din gospodărie fără anunțarea medicului veterinar.

                Colaborați cu medicul veterinar arondat pentru efectuarea examenelor clinice și recoltarea probelor pentru examene de laborator.

                Este interzisă scoaterea din gospodărie a cărnii de porc și produselor provenite de la aceștia.
                Nu comercializați carnea proaspătă și produsele din carne de porc rezultate din tăierea porcinelor în exploatația proprie (consumul acestor produse se face numai în exploatația respectivă, după examenul de specialitate asigurat de medicul veterinar arondat).

                Nerespectarea acestor măsuri poate atrage sancțiuni contravenționale sau penale după caz. Pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici și mistreții.

                Pește proaspăt în lacurile Gârleni și Lilieci

                Aduse în condiții excelente, tocmai de la Botoșani, de la cea mai mare fermă piscicolă din Moldova ( „Lebăda”), cele 900 kg de puiet de caras și-au găsit un nou cămin.

                Au fost populate cele două lacuri de baraj artificial, de pe Bistrița, situate în partea de nord a județului. Prima din acest an, acțiunea de primăvară s-a desfășurat ieri, în jurul amiezii, fiind inițiată de AJVPS Bacău în colaborare cu ANPA (Agenția Națională pentruPescuit și Acvacultură).

                „Noi ne dorim foarte mult să facem populare și pe apele de munte”, ne dă amănunte directorul asociației, Cătălin Ioniță. Din 2004, de când au fost preluate de la Direcția Silvică, aceste bazine piscicole nu au mai fost populate. În această perioadă, din cauza exploatărilor forestiere foarte intensive, apele s-au tulburat, iar populația de pătrăv este aproape inexistentă.

                Avem două mari probleme pe care cred că le putem rezolva. Prima, procurarea materialului biologic, respectiv a puietului de păstrăv indigen – păstrăvăriile din zonă, de pe Ciobănuș și Asău, producând doar păstrăv de cultură, Curcubeu și Fântânel, pentru consum.

                Și a doua problemă, să identificăm bazinele în care exploatările nu sunt atât de intensive și nu se fac pe firul pâraielor. Normal, exploatarea pe firul pâraielor este interzisă cu desăvârșire. Avem în vedere bazinele Asău, Sulța,Ciobănuș, Pleșuțu, și coborând mai jos, Slănicul și Cașinul. Să sperăm că până în luna mai să facem o astfel de acțiune și la munte.”

                Se așteaptă promulgarea noii legi a pescuitului. Trebuie reglementat permisul de pescuit recreativ și valabilitatea acestuia, și mai ales pe ce ape este valabil, existând posibilitatea de reciprocitate între asociațiile de pescari. Este necesar și ca asociațiile să aibă dreptul de a sancționa abaterile săvârșite, pe arealele de pescuit pe care le gestionează.

                Este în lucru și o aplicație care va reduce formalitățile actuale, permisul de pescuit recreativ fiind emis online. Va funcționa asemenea „radarului pădurii”.

                Prohibiția începe pe data de 11 aprilie, timp de 60 de zile, până pe 9 iunie 2019, inclusiv. Mai este timp de un fir întins!

                Cronica rutieră

                  Poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat în trafic pe DN 11 A, pe raza comunei, un tânăr de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa alcoolului.
                  Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                  De asemenea, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere.

                  Poliţişti din cadrul Compartimentului de Ordine Publică au depistat în trafic pe raza comunei Mărgineni un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

                  Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Comăneşti au depistat în trafic pe DN 12 A, în localitatea Brusturoasa, un bărbat de 52 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa alcoolului.
                  Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

                  Reţinut de poliţişti pentru furt calificat şi tâlhărie

                    Un tânăr de 25 de ani, din comuna Asău se află în arestul poliţiei după ce a săvârşit o infracţiune de furt din locuinţă şi a tâlhărit o bătrână de 73 de ani, din Bacău.
                    Acesta urmează să fie prezentat Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă.

                    La data de 18 martie a.c., în jurul orei 20.30, poliţiştii de investigaţii criminale au fost sesizaţi de către o persoană de sex feminin, de 73 de ani, din municipiul Bacău, despre faptul că un tânăr necunoscut, prin acte de violenţă şi ameninţare a deposedat-o de suma de 280 lei, un telefon mobil şi un încărcător.

                    Astfel, din investigaţii, poliţiştii au stabilit că la data de 10 martie a.c., un tânăr necunoscut a imobilizat-o pe bătrână în poarta de acces a locuinţei sale şi prin ameninţare i-a sustras suma de 280 de lei şi un încărcător de telefon.

                    De asemenea, la data de 17 martie a.c., în jurul orei 21.30, acelaşi tânăr a pătruns cu forţa în locuinţa bătrânei şi prin ameninţare i-a sustras telefonul mobil.

                    În urma cercetărilor specifice efectuate de către poliţişti, tânărul în cauză a fost prins şi reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore. Este vorba despre o persoană de sex masculin, de 25 de ani, din comuna Asău, asupra căruia poliţiştii au găsit telefonul sustras de la bătrână.

                    Totodată, din investigaţii a reieşit faptul că tânărul în cauză, la data de 20 februarie a.c. a pătruns în locuinţa unei femei din municipiul Bacău, de unde a sustras mai multe bunuri, printre care o drujbă.

                    În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt şi tâlhărie iar tânărul urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

                    Geantă cu documente, găsită de un jandarm

                      În multe situaţii jandarmii din cadrul unităţii, aflaţi în timpul serviciului sau in timpul liber, au găsit diverse bunuri sau sume de bani, pe care le-au restituit proprietarilor.

                      Este și cazul plt.adj. Vasile Pavăl, care în data de 19 martie a.c, în jurul orei 12:40, aflându-se in timpul serviciului de ordine interioară la Tribunalul Bacău, a observat pe o bancă din sala de sedință în care nu se mai afla nimeni, o geantă.

                      Jandarmul, în prezenţa unui martor, a procedat a verificat conţinutului genții în vederea identificării proprietarului, fiind găsite mai multe documente personale care aparţineau unei doamne.

                      Ulterior, subofiţerul a contactat persoana în cauză, care şi-a recuperat, astfel, bunurile pierdute.

                      Femeia, care încă nu remarcase lipsa genţii, a mulţumit jandarmului pentru vigilenţa sa şi pentru modul cum a acţionat.

                      Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
                      Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine. (Codul Penal-ART. 243 -Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor)

                      Poliția în alertă

                        supraveghere judiciară

                        Furt din supermarket, soluţionat de poliţişti

                        În urma investigaţiilor desfăşurate de poliţiştii moineşteni, un bărbat de 36 de ani, din localitate, a fost prins şi reţinut pentru o perioadă de 24 de ore pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat.
                        Astfel, în cursul nopţii de 15/16 martie a.c. acesta a pătruns în incinta unui supermarket din Moineşti, de unde a sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice, în valoare de aproximativ 450 lei.
                        În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat iar bărbatul va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

                        Cercetat pentru furt calificat

                        În urma investigaţiilor desfăşurate de poliţiştii buhuşeni, un tânăr de 20 de ani, din localitate, a fost prins şi reţinut pentru o perioadă de 24 de ore pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat.
                        Astfel, în cursul nopţii de 16/17 martie a.c. acesta a sustras din scara unui bloc situat pe strada Bradului din oraşul Buhuşi o tricicletă iar în data de 13 martie a.c. a sustras mai multe produse cosmetice dintr-un magazin.
                        În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi probarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului, care va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

                        Furt de animale soluţionat de poliţiştii Postului de Poliţie Corbasca

                        La data de 18 martie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Corbasca au fost sesizaţi de către un bărbat de 49 de ani, din localitate, despre faptul că un bărbat din comuna Tătărăşti i-a sustras acestuia mai multe ovine şi caprine, de pe un islaz de pe raza comunei.
                        În urma cercetărilor desfăşurate de poliţişti a reieşit faptul că bărbatul, în timp ce se afla pe un islaz din comuna Corbasca a sustras 35 de ovine şi caprine ce aparţineau reclamantului, întrucât acesta avea la autor o datorie de 7500 de lei.
                        Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt iar animalele au fost recuperate şi restituite părţii vătămate.

                        Poliția locală a reluat ridicarea mașinilor abandonate

                          Având în vedere competența polițiștilor locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră de a pune în aplicare prevederile Legii nr.421/2002, în anul 2018, lucrătorii Poliției locale au desfășurat activități pentru depistarea în teren a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public cu scopul determinării proprietarilor de a le repune în circulație ori de a elibera domeniului public sau privat al U.A.T.

                          Menționăm că, în perioada 01.01.2018-28.02.2019, ca urmare a activităților specifice desfășurate pe raza municipiului Bacău, au fost depistate un număr de 225 vehicule abandonate sau fără stăpân.

                          Din totalul vehiculelor identificate, în urma somării proprietarilor sau deținătorilor acestora, un număr de 68 de persoane s-au conformat și au procedat la ridicarea de pe domeniul public al acestor vehicule sau la repunerea lor în circulație, fiind ridicate de către serviciul de specialitate din cadrul Municipiului Bacău un număr de 22 de vehicule.

                          Întrucât, unii proprietari, nu s-au conformat somațiilor aplicate de polițiștii locali au fost înaintate către U.A.T. Bacău documentații pentru 74 de vehicule, fiind emise un număr de 47 Dispoziții de primar, pentru declararea acestora ca fiind abandonate, în vederea trecerii în proprietatea statului.

                          În acest context, joi 14.03.2019, polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră împreună cu reprezentanții Secției Utilaje și Servicii Tehnice aparținând Municipiului Bacău au fost implicați în ridicarea de pe domeniul public a unui număr de 6 autovehicule abandonate și fără stăpân, urmând ca acțiunea de ridicare să fie reluată în perioada următoare.

                          În momentul de față, polițiștii locali mai au în lucru un număr de 61 autovehicule abandonate sau fără stăpân, care fac obiectul Legii nr. 421/2002.

                          Cetățenii care doresc să semnaleze cazuri de mașini abandonate, o pot face la Dispeceratul Poliției Locale, tel 0234/986, sau pe adresa de e-mail office@politialocalabc.ro.

                          PNL sesizează Inspectoratul Școlar

                            Deputatul PNL de Bacău Tudorița Lungu a sesizat Inspectoratul Școlar Județean Bacău privind faptul că într-unul dintre centrele în care săptămâna trecută s-au desfășurat probele de Simulare a Evaluării Naționale, elevii de clasele a VII-a și a VIII-a ar fi primit, la testul de Matematică, subiectele de anul trecut, și nu pe cele de la actuala ediție.

                            ”Pe adresa cabinetului meu parlamentar, mi s-a semnalat faptul că, în cadrul Simulării Evaluării Naționale, la școlile din comuna Răchitoasa, județul Bacău, elevii au primit la teza de matematică subiectele de la Evaluarea Națională 2018, și nu subiectele pe care restul elevilor din județ l-au avut de rezolvat.

                            Pentru că situația prezentată este de o gravitate extremă, m-am adresat inspectorului general școlar Florin Lazăr, căruia i-am cerut să analizeze situația reală din teren, să facă o anchetă în acest caz și să-mi comunice, în cel mai scurt timp posibil, dacă sesizarea se confirm. În caz afirmativ, va trebui să aflăm și care sunt măsurile pe care le va lua Inspectoratul Școlar Județean Bacău”, a precizat Tudorița Lungu.

                            Solicitarea parlamentarului băcăuan a fost înregistrată la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, de unde se așteaptă un răspuns în cel mai scurt timp.

                            ULTIMELE ȘTIRI

                            P&C Bacau_iustin_157

                            P&C Bacau_iustin_114

                            P&C Bacau_iustin_047

                            P&C Bacau_iustin_037

                            IUS_3833