Acasă Blog Pagina 2183

Bacul din Furnicari, din nou suspendat

    Locuitorii din Tamași nu au avut norocul să circule prea mult cu bacul, în vara aceasta. De vină a fost vremea: „Ba a fost secetă, ba a plouat prea mult, apoi iar a fost secetă! Acum e suspendat din cauză că apa a scăzut foarte tare și trebuie decolmatat canalul. Am comandat șufa și acum o așteptăm să sosească”, a declarat Veronica Donțu, primarul comunei Tamași.

    Decolmatarea va fi realizată de constructor, bacul fiind în perioada de garanție până la sfârșitul anului 2019. Bacul de pe Siret e necesar tuturor locuitorilor din zonă, adulți care merg la serviciu, la cumpărături, la spital sau elevi care învață în municipiul Bacău.

    Când bacul nu funcționează, oamenii sunt obligați să ocolească peste 15 km. Obiectivul a fost realizat prin proiectul „Varianta de traversare a râului Siret în dreptul localității Furnicari”, în valoare de 1,3 milioane de lei, realizat de Consiliul Județean și Primăria Tamași în parteneriat. Veronica Donțu speră că bacul își va relua activitatea peste circa două săptămâni.

    Prosumator

    Răzvan Bibire

    Astăzi va fi mai complicat. Vorbim despre cum am ajuns să devenim atât producători, cât și consumatori iar acest lucru creează o serie întreagă de probleme. Acum 15 ani, termenul de „prosumator” era o simplă posibilitate teoretică. Se discuta mult, dar nu multă lume îl băga în seamă. Din păcate. Astăzi în multe domenii din sfera creării de bunuri simbolice, cei care consumă se ocupă și cu produsul. Mai simplu:

    Acum un sfert de secol, existau unii care produceau știrile și alții care le consumau. Astăzi, rețelele sociale au pus semnul egalității între un ziarist și un turist înzestrat cu smartphone. Turistul care transmite live prăbușirea unui avion are acces la aceeași audiență pe care o poate avea și un jurnalist care a documentat un foarte profesionist material despre crima organizată, de exemplu.

    În realitate, însă, treburile stau mult mai rău întrucât cititorul de pe Facebook are tendința să-l creadă pe colegul de rețea care spune că aselenizarea este o doar poveste inventată și nu pe jurnalistul care prezintă dovezile aselenizării.

    Asta deoarece cetățeanul a obosit; el vrea să fie scutit de chinul de a gândi iar Rețeaua este rezolvarea perfectă. În același timp, rețeaua îi și sugerează cetățeanului tipul de reacție dezirabil. Cetățeanul vrea înapoi în Matrix, vrea să viseze frumos, să fie „high”, nu mai vrea să fie nevoit să facă alegeri.

    Pentru că orice alegere generează consecințe, de unde și conflictul permanent care-l macină pe cel care știe că trebuie să-și asume responsabilități. Așa că se apucă să producă propria realitate, pe wall-ul său. Consumă și produce, e prosumator, dar fără responsabilități și fără griji.

    Sunt alții cei care gândesc, el doar se distrează. Și așa apar enormitatile cu „Pământul plat”, cu „noua medicină germană” care-ți spune că bolile nu-s provocate de viruși, ci de conflicte emoționale, apar enormitățile cu vaccinurile care provoacă autism, centrul energetic de sub Sfinx sau imaginile cu frumusețile României fotografiate prin China sau Azore.

    Iar majoritatea acestor „producții” au consecințe care sunt speculate abil de politicieni, corporații sau servicii secrete.

    Încă două victorii băcăuane

    Ioan Sergiu Apostu și Cosmin Andrei Toboșaru au completat ieri seria succeselor repurtate de CSM-SCM Bacău la Naționalele Under 19 de box. Gala de azi, decisivă pentru accesul în semifinale, va începe la ora 17.00, accesul în Sala de Atletism fiind liber.

    Boxul băcăuan își respectă statutul de gazdă al Naționalelor de Tineret. O confirmă bilanțul primelor două zile de concurs: trei partide, trei victorii în contul pugiliștilor legitimați la SCM- CSM Bacău. După reușita obținută în sesiunea inaugurală de Valentin Bârgăoanu, la 64 kg, ieri au venit două noi succese pentru boxerii coordonați de Relu Auraș.

    Astfel, la 46-49 kg, Ioan Sergiu Apostu nu i-a dat nicio șansă gorjeanului Dorinel Corduși. Grație unei prestații fără niciun fel de ezitare, băcăuanul și-a silit adversarul să abandoneze după prima rundă. Un meci foarte bun a făcut și celălalt reprezentant al Bacăului care a urcat ieri în ring: Cosmin Andrei Toboșaru.

    Acesta l-a învins la puncte în limitele categoriei 56 kg pe Marian Chiriac la capătul unei confruntări apreciate de asistența din Sala de Atletism. „Având în vedere că, pe lângă medaliile puse în joc, miza acestor Naționale este selecționarea pentru Europenele din septembrie, din Bulgaria, este normal ca sportivii să dea tot ce au mai bun”, a opinat antrenorul lotului reprezentativ al României, Relu Auraș.

    „Avem copii buni, care își demonstrează valoarea, mai ales că evoluează acasă”, a adăugat „secundul” lui Auraș, Nicu Cara. Gala de astăzi, programată la ora 17.00 și la care accesul publicului este liber, se anunță decisivă pentru accederea în semifinalele de vineri.

    Fotbal/ Liga a IV-a: Se stabilește programul

    Astăzi, la ora 10.00, la sediul Asociației Județene de Fotbal Bacău va avea loc Adunarea Generală a cluburilor de Liga a IV-a. Principalul punct pe ordinea de zi este programul competițional. Și în ediția 2019-2020, care va începe weekend-ul viitor, eșalonul al patrulea va include un sezon regulat, urmat de play-off și play-out.

    De asemenea, se păstrează, pentru sezonul regulat, cele două Serii: Bacău și Valea Trotușului. Noutățile vizează cerințele în privința participării în play-off. Evident, principalul criteriu rămâne locul din clasamentul Seriei respective: 1-3.

    Dar factorul strict sportiv nu este unica cerință care trebuie îndeplinită. Astfel, pentru a evolua în play-off, echipele clasate pe locurile 1-3 în fiecare Serie la finalul sezonului regulat trebuie să aibă și o echipă de juniori, indiferent de vârstă, înscrisă în campionatele AJF.

    Iar respectivii juniori trebuie să fie legitimați la clubul în cauză, AJF excluzând varianta unor asocieri între echipele de Liga a IV-a și grupări cu activitatea axată pe copii și juniori. Un alt aspect cu titlu de obligativitate este legat de Certificatul de Identitate Sportivă. Concret, vor fi admise în play-off doar grupările care au CIS-ul eliberat de Ministerul Tineretului și Sportului.

    „Echipa care nu îndeplinește toate aceste condiții, nu va juca în play-off. Locul său va fi luat de următoarea clasată care întrunește regulile amintite”, a declarat președintele AJF Bacău, Cristi Sava. La capătul ședinței de azi se va cunoaște cu exactitate și numărul echipelor care se vor alinia la startul Ligii a IV-a. Față de stagiunea precedentă, este anunțată ca posibilă retragerea celor de la Berești Tazlău.

    În privința noutăților, două certitudini: FCM 1950 Bacău în Seria de Bacău și Bradul Mânăstirea Cașin în Seria Valea Trotușului. Ca posibile noutăți figurează Rapid Bacău, respectiv AS Căiuți. Campionatul va începe pe data de 24 august, iar pe durata turului nu sunt anunțate etape intermediare.

    În așteptarea internaționalelor

    Echipa de volei feminin a Științei Bacău are ca obiectiv în viitoarea ediție de campionat, care va debuta în luna octombrie, revenirea pe podiumul Diviziei A1. Pentru a-și atinge ținta, băcăuancele și-au întărit serios lotul în această vară. Înainte de toate, prin aducerea a trei straniere: centrul sloven în vârstă de 24 de ani, Tina Grudina, trăgătoarea secundă de 28 de ani Alexandra Dascălu, care este de origine română dar are cetățenie franceză, și centrul finlandez de 29 de ani Laura Pihlajamaki.

    Lor li s-a alăturat ridicătoarea Lorena Ciocian, revenită la Știința după paranteza numită CSM Târgoviște, dar și două junioare: Carmen Dițu (centru, ex CSM Târgu-Mureș) și Ana Stoian („secundă”, CSM București).

    Având în vedere că din titularele de anul trecut au rămas Kapelovies, Rogojinaru, Faleș, Koleva și Ciucu (Cazacu urmând să revină pe teren în 2020), este clar că Știința va avea un rol de protagonistă. Cu toate acestea, antrenorul studentelor, Florin Grapă, se confruntă cu o problemă majoră: nu va putea avea la dispoziție lotul complet decât la începutul lui septembrie. Și asta pentru că o bună parte dintre voleibalistele legitimate la gruparea băcăuană se află la loturile naționale, pentru Campionatul European ce va avea loc între 23 august și 8 septembrie în Ungaria, Polonia, Slovacia și Turcia. Și nu vorbim doar de jucătoarele convocate la prima reprezentativă a României.

    Într-o situație similară se află și cele trei noi straniere: Grudina, aflată în pregătiri cu Slovenia, Dascălu, convocată sub tricolorul francez, și Pihlajamaki, selecționată în naționala Finlandei. „Eu nu pot face decât să aștept ca jucătoarele respective să-și încheie treaba la Europene. Depinde acum cât de departe merge fiecare din această națională în parte”, a declarat antrenorul băcăuan Florin Grapă, care a adăugat: „Având în vedere că am adus multe jucătoare noi, vom avea de lucru în privința omogenității. Iar faptul că voi dispune de lotul complet de-abia în septembrie este o piedică în acest sens. Deocamdată, am demarat pregătirile cu celelalte jucătoare din lot.” Tehnicianul băcăuan a exclus participarea Științei la vreun turneu de pregătire în perioada următoare.

    Se desființează CSM București?!

    Câștigătoare a Challenge Cup în 2016 și campioană a României în urmă cu un an, echipa de volei feminin CSM București este în pragul colapsului! După desființarea secțiilor de rugby și volei masculin, clubul tutelat de Primăria Capitalei ar urma să renunțe și la echipa de volei fete din motive financiare. În acest context, singura secție care ar supraviețui la CSM București ar fi cea de handbal, feminin și masculin.

    Aur pentru o monografie scrisă de un băcăuan

    Albumul monografic „Grigore Pascu, linii, puncte, timbre”, realizat și lansat de cunoscutul colecționar, cartofilist și filatelist băcăuan Mihai Ceucă, a fost premiat cu medalia de aur la o recent vernisată expoziție națională de exponate și lucrări de literatură carto-filatelică din țară, la Timișoara.

    Cartea face portretul adevărat al primului telegrafist și filatelist băcăuan, Grigore Pascu, și este o excepțională și cuprinzătoare lucrare care a văzut lumina tiparului sub auspiciile Editurii Bibliotecii „C. Sturdza”, din Bacău. Lucrarea este, însă, și o surprinzătoare monografie „a unei familii de băcăuani veritabili”, cum o etichetează chiar autorul, prea puțin cunoscută până acum, dar care a dat culturii băcăuane și naționale încă un nume important, unul dintre fiii ei fiind Giorge Pascu, cel care a avut contribuții esențiale la dezvoltarea filologiei românești.

    „Sub coordonarea inimosului filatelist și cercetător cartofil, Marius Muntean- scrie Mihai Ceucă pe pagina sa de Facebook -, expoziția a găzduit spuma exponatelor și lucrărilor de literatură carto-filatelică din țară. Juriul expoziției, compus din Leonard Pașcanu (președinte al FFR), Emanoil Săvoiu, Mircea Calu, Nicolae Salade și Francisc Ambruș, greii filateliei românești contemporane mi-au apreciat munca de cercetare și medalia mă onorează.

    Încă un prilej de a dedica succesul concitadinilor mei și de a face cunoscut întregii lumi filatelice un băcăuan, pionier al telegrafiei și filateliei românești.”
    Mihai Ceucă a devenit de curând cetățean de onoare al municipiului Bacău, la propunerea Filialei Bacău-Neamț „Marius Mircu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

    Crucea Roșie și-a pregătit voluntarii pentru situații de urgență

      Devenită deja o tradiție, la Comănești, pe dealul Galion, tocmai s-a încheiat o nouă
      ediție a „Taberei Internaționale de pregătire și intervenție în caz de dezastre”, care s-a desfășurat în perioada 6-12 august 2019.

      Organizată de Filiala Bacău și subfiliala Comănești a Crucii Roșii, cu sprijinul Sediului Central al Crucii Roșii Române, tabăra a avut o participare numeroasă: 80 de voluntari proveniți din 15 filiale și subfiliale ale Crucii Roșii Române.

      Aceștia au fost pregătiți în domeniul managementului situațiilor de urgență, intervenție, logistică, triaj, primul ajutor, organizarea taberelor de sinistrați, dar și comunicare și IT pe timp de criză. Anul acesta, tabăra s-a bucurat și de prezența unei delegații de voluntari ai Crucii Roșii italiene, Comitatul Moncalieri.

      Partenerii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău au realizat o serie de demonstrații practice cu echipamentul de care dispun, oferind multe informații utile participanților. În plus, voluntarii au fost puși în fața provocării de a-și pregăti singuri masa, de a face față unei alunecări de teren, iar cu sprijinul Cercetașilor României au învățat cum să se descurce când nu au apă potabilă, adăpost, hrană și semnal.

      De asemenea, reprezentanții Salvamont Vatra Dornei i-au învățat pe voluntarii prezenți în tabără cum se acordă primul ajutor pe traseele montane, lucrând în echipă pentru salvarea a două «victime» dintr-o alunecare de teren.

      „Mulțumim tuturor celor implicați, în special Primăriei orașului Comănești și primarului Viorel Miron, președintelui subfilialei Comănești de Cruce Roșie, Narcis Jitaru, CAR Prietenia, CAR Progresul-CFR, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Maior Constantin Ene» al județului Bacău, Detașamentul pompieri Moinești”, a declarat la final lt. col.(r) Marcel-Dan Babliuc, directorul filialei Bacău a Crucii Roșii. Iar tradiția va continua, cu o nouă ediție, anul viitor!

      Rezidenţă Artistică Internaţională, Tescani 2019

      Organizată şi susţinută şi anul acesta de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” şi Ovidiu Ungureanu – artist vizual – şi Chromatique – Photo Studio & Art Gallery, în parteneriat cu Muzeul Naţional „George Enescu”, secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”, la Tescani, se desfăşoară o nouă ediţie a Taberei Internaţionale de Creaţie Artistică, la care sunt invitaţi artişti dintr-o multitudine de domenii: pictură, grafică, sculptură, multimedia etc.

      Unul dintre obiectivele rezidenţei este comunicarea interdisciplinară, organizarea de colocvii şi schimburi de experienţă între artişti provenind din paradigme diferite şi cu diferite modalităţi de abordare şi interpretare a actului creativ, Tescaniul fiind locul ideal pentru un astfel de eveniment. Cu peste patru decenii de tradiţie în găzduirea rezidenţelor artistice, conacul vechilor boieri Rosetti-Tescanu a devenit un pol de referinţă în cultura şi creaţia autohtonă şi internaţională.

      Participă Ilie Boca, Liviu Suhar, Dionis Puşcuţă, Mihai Chiuaru, Ovidiu Ionescu, Vasile Crăiţă Mândră, Ştefan Pelmuş, Valeriu Şuşnea, Doru Ulian, Bogdan Teodorescu, Pablo Rodriguez Guy (Spania), Ammar Alnahhas (Siria), Akmay Janos (Ungaria), Ovidiu Ungureanu, Mariana Popa, Cristina Ciobanu, Gheorghe Coman, Dumitru Macovei, Marius Niţă.

      Vernisajul expoziţiei cu lucrările realizate va avea loc luni, pe 19 august, ora 17.00, la Muzeul din Tescani, urmat de un recital de pian al artistei Ştefania Vasiliu.

      Creaţiile din cadrul rezidenţei urmează să fie expuse în galeria Muzeului de Artă din Bacău (la o dată care va fi anunţată din timp) şi alte spaţii expoziţionale din ţară şi străinătate, beneficiind de un album dedicat şi de un scurt film documentar.

      Ziarul Deşteptarea este partener media al evenimentului.

      „Privighetorile Zeletinului ” la festivalul de folclor de la Ohrid, Macedonia

      Membrii Ansamblului folcloric „Privighetorile Zeletinului”, din Podu Turcului, condus de profesorul Nicolae Popa, au plecat la Ohrid, în Macedonia, unde în perioada 15 – 19 august are loc un tradițional festival de folclor internațional.

      „Mergem la acest festival – spune Nicolae Popa – cu orchestra ansamblului, cu soliștii vocali și cu soliștii instrumentiști, dar și cu grupul vocal. Membrii ansamblului sunt elevi și foști elevi din Podu Turcului și din localități învecinate. Anul trecut, la festivalul de la Ohridau venit peste 600 de artiști din toată lumea”.

      Participarea ansamblului din Podu Turcului la festival este susținută de Consiliul Județean prin proiectul „Bacăul, prin cânt în lume”.

      Ansamblul folcloric „Privighetorile Zeletinului” a fost înființat în anul 1975 în Podu Turcului de profesorul Nicolae Popa, și a apărut de nenumărate ori în spectacole concert, în festivaluri sau concursuri județene și naționale și a obținut multe premii.

      Prin Proiectul „Drag mi-i cântul românesc”, finanțat de Consiliul Județean, ansamblul participă la manifestări culturale de prestigiu. Acum, după Ohrid, membrii ansamblului vor fi, pe 26 august, la Tecuci, la un festival național de folclor, iar pe 29 august la Zilele comunei Căiuți. Pe 8 septembrie vor fi la Găiceana, iar pe 14 septembrie la Buhuși.

      Ohrid este cel mai mare oraș de pe Lacul Ohrid și cel de-al optulea oraș din Macedonia, cu peste 42.000 de locuitori. În 1979, respectiv în 1980, Ohrid și Lacul Ohrid au fost acceptate în Patrimoniul Mondial Cultural și Natural al UNESCO. Ohrid este astăzi un centru cultural, spiritual și turistic. În această perioadă acolo vin mulțime de turiști din Olanda, Finlanda, Polonia, Suedia, Germania, Serbia, Bulgaria, Slovenia și Turcia.

      Primăria orașului Comănești, felicitată de Academia Română

        Manifestările organizate de Primăria Comănești, cu prilejul ”Zilelor Orașului”, în special Simpozionul Științific Internațional ”Dimitrie Ghika – Comănești”, aflat la cea de-a noua ediție, au stărnit admirația și aprecierea Academiei Române. Sub semnătura vicepreședintelui Bogdan Simionescu, prestigioasa instituție a transmis, printr-o scrisoare publică, mulțumiri și felicitări organizatorilor.

        ”Stimate Domnule Primar. Am luat act cu deosebită satisfacție de modul ireproșabil în care, atât Dvs., cât și personalul aflat sub directa Dvs. Coordonare, v-ați implicat în organizarea și desfășurarea Ediției a IX-a a Simpozionului Internaâțional ”Dimitrie Ghika – Comănești”, prilej de a vă transmite mulțumiri din partea Comitetului Român de Istorie și Filosofia Științei al Academiei Române, în calitate de coorganizator al acestui eveniment”, se arată în scrisoarea trimisă primarului Viorel Miron.

        ”Un asemenea gest ne onorează. Trăim satisfacția că aici, la Comănești, construim durabil, un viitor modern, inspirat din valorile trecutului. De fapt, eu spun că mulțumirile Academiei Române sunt adresate întregii comunități care știe să-și cinstească înaintașii, privește cu respect la trecut, și cu încredere în viitor”, a declarat Viorel Miron, primarul orașului Comănești.

        În finalul scrisorii, Academicianul Bogdan Simionescu, își exprimă speranța că ”printr-o viitoare colaborare între CRIFST și Administrația Publică Locală a orașului Comănești, deosebitul potențial cultural – științific al acestei zone, poate fi pus în valoare cu prilejul desfășurării altor manifestări similare”.

        Biroul de presă al Primăriei Comănești

        S-a reluat furnizarea apei la Gura Văii după două luni

          Ca urmare a măsurilor dispuse în cadrul Comitetului județean pentru situații de urgență Bacău (CJSU) și a controalelor efectuate de către Grupul de suport tehnic al pentru asistență medicală de urgență în caz de dezastre, epidemii și epizootii, cu măsurile propuse și aprobate în cadrul CJSU Bacău, s-au demarat de către SC RAJA S A Constanța procedurile de reluare a furnizării apei potabile pentru Serviciul public local de gospodărire comunală Gura Văii.

          Unitatea administrativ teritorială Gura Văii a achitat debitul restant, astfel că cetățenii vor avea, din nou, apă potabilă prin sistemul centralizat, care este monitorizat cu privire la calitatea apei furnizate.

          Scandal cu lovituri de cuțit

            Scandalurile iscate într-o familie din județul Bacău au fost pe punctul de a se încheia cu o tragedie, informează ProTV. Un bărbat de 54 de ani și-a ieșit din minți când a văzut că fiica lui și soția au fost lovite de iubitul fetei.

            Omul a ripostat cu un cuțit de bucătărie.

            Strigătele tuturor i-au alertat pe vecinii care au sunat imediat la 112. În final, tatăl fetei a fost reținut pentru tentativă de omor.

            Tânărul are o relație de mai mulți ani cu fiica suspectului și au împreună doi copii.

            Tânărul de 23 de ani a ajuns la Spitalul Județean de Urgențe din Bacău și a fost operat.

            Când și-a dat seama de ce a făcut, suspectul le-a spus polițiștilor că a vrut să le apere pe cele două femei.

            Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor”.

            Băcăuan, condamnat de Tribunalul Vrancea, prins de polițistii de la Neamț

              Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț au depistat un bărbat de 50 de ani, pe numele căruia era emis de Tribunalul Vrancea un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor și violare de domiciliu.

              La data de 13 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat pe raza localității Alexandru cel Bun, un bărbat, de 50 de ani, din Bacău, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

              Acesta era condamnat de Tribunalul Vrancea la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor și violare de domiciliu.

              În fapt, la data de 25 februarie 2012, bărbatul a pătruns fără drept în locuința fostei concubine, unde a lovit-o cu pumnul și a tăiat-o cu un cuțit în zona gâtului şi a bărbiei.

              Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Tîrgu-Ocna, în vederea executării pedepsei.

              A condus un autoturism cu o alcoolemie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat

                La data de 14 august a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au depistat în flagrant un bărbat, de 57 de ani, din comuna Odobeşti, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului.

                În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                Din verificări a rezultat că bărbatul în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere.

                Polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, la datorie pentru o minivacanță în siguranță

                  Poliția în acțiune

                  În perioada 15-18 august a.c., peste 150 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău vor fi în stradă, zilnic, pe toată perioada minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

                  Polițiști de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, investigaţii criminale și de la alte structuri se vor afla în stradă pentru siguranţa cetăţenilor.

                  Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă, vor fi organizate zilnic peste 70 de patrule de siguranţă publică, cele mai multe fiind auto.

                  Efectivele din teren vor acționa pentru siguranța cetățenilor care participă la evenimente sau manifestări religioase ori cultural-artistice și pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier pe principalele artere din județ.

                  De asemenea, polițiștii de la rutieră, sprijiniți de cei de la ordine publică, vor acționa pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care pun în pericol siguranța rutieră prin nerespectarea regulilor de circulație.

                  Se vor folosi și autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor.

                  Le recomandăm tuturor cetățenilor să adopte un comportament responsabil, să respecte normele de conviețuire socială și regulile de circulație.

                  De asemenea, în cazul în care sunt martorul sau victima unei infracțiuni, le recomandăm să apeleze gratuit numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau să anunțe cel mai apropiat polițist din teren.

                  Zilele orașului Târgu-Ocna 2019

                    Primăria orașului-stațiune Târgu-Ocna organizează în perioada 15 – 18 august, manifestările dedicate ,,Zilelor orașului”, ediția a XIX-a.

                    La evenimentul care se va desfășura în Parcul ,,Măgura” vor participa artiștii: Fuego, Alex Velea, Claudia Pavel, Serena, Nemuritorii, Ilie Roșu, George Cojocărescu, Andrei Ciobanu, Taraful Casei de Cultură Târgu-Ocna, ansambluri folclorice și talente locale.

                    Cu această ocazie vor fi sărbătorite și cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

                    Și tot în Târgu-Ocna, în zilele de 14 și 15 august, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu ocazia hramului bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” (fostă ,,Precista”) vor avea loc o serie de manifestări cultural-catehetice și religioase, sub genericul ,,Zilele Parohiei Precista”.

                    Romulus-Dan BUSNEA

                    Programul Poștei de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

                      Toate unitățile Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) vor fi închise în perioada 15-17 august. Joi, 15 august, este sărbătoarea religioasă creștină Adormirea Maicii Domnului, zi declarată oficial liberă.

                      Guvernul a dispus ca și ziua de 16 august să fie liberă pentru salariații din unitățile de stat, pentru a se crea o minivacanță în perioada 15-18 august.

                      La hotărârea de guvern s-a adăugat și decizia directorului general al CNPR, prin care zilele de 16 și 17 august sunt declarate zile libere, iar recuperarea lor se va face prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la 31 august.

                      „Ca urmare a programului anunțat – spun cei de la CNPR -, este posibil ca trimiterile poștale să înregistreze timpi mai mari de circulație.

                      Vin vijeliile!

                        Meteorologii prognozează, pentru următoarele trei zile, intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină în majoritatea regiunilor.

                        Potrivi unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de miercuri, 14 august, ora 9:00, şi până vineri, 16 august, ora 9:00, se vor manifesta astfel de fenomene, frecvente la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat şi în restul teritoriului.

                        În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp.

                        ANM precizează că, pe parcursul zilei de miercuri (14 august), disconfortul termic şi canicula vor persista în sudul, estul şi centrul teritoriului.

                        Băcăuani tratați GRATUIT prin Programele Naționale de Sănătate

                          Pentru a facilita accesul pacienților la tratament pentru diagnostice considerate de importanță vitală în România, în ultimii 15 ani s-a perfecționat continuu legislația specială referitoare la programele naționale de sănătate. Acestea se desfășoară fie sub directa supraveghere a Direcțiilor Județene de Sănătate Publică, fie a Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Sunt incluși în aceste programe, până la vindecarea afecțiunii, bolnavii cu sau fără venituri, asigurați sau nu, în baza unei adeverințe de la medicul specialist din care rezultă că a fost introdus în registrul național al bolii ce face parte din Programul Național de Sănătate. Astăzi ne referim la acele programe derulate prin Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău.

                          „Pentru derularea acestor programe, contractele încheiate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău sunt atât cu furnizorii de servicii medicale, respectiv spitalele publice și private, cât și cu farmaciile cu circuit deschis pentru asigurarea medicamentelor. Derulăm astfel de contracte cu trei spitale publice (Spitalul Județean de Urgență Bacău, Spitalul Municipal de Urgență Moinești și Spitalul Municipal Onești), cu trei centre private de dializă (Frezenius Onești, Fesenius Bacău și Malp SRL Moinești), dar și cu 67 de farmacii cu care sunt încheiate contracte specifice pe Programele Naționale de Sănătate.”
                          Marius Savin, președinte-director general CJAS Bacău

                          Cheltuieli cu medicamentele și materialele sanitare: peste 85.500 mii lei anual
                          Ca să ne facem o idee privind cheltuirea banilor prin aceste programe naționale de care beneficiază bolnavii cu anumite afecțiuni, dacă pe consumul de medicamente „curente” (din listele A, B, C1, C3 și D) în ultimii trei ani vorbim de o cheltuială de 114.271 mii lei în 2016, de 80.184 mii lei în 2017 și de 94.347 mii lei în 2018, consumul total de medicamente și materiale sanitare înregistrat în aceeași perioadă în cadrul Programelor Naționale de Sănătate a fost de:
                          • 76.274 mii lei, în 2016;
                          • 81.500 mii lei, în 2017;
                          • 85.571 mii lei, în 2018.

                          Iar trendul este în creștere și în 2019, pe o situație realizată în primul semestru al acestui an.

                          În Bacău, nouă Programe Naționale de Sănătate

                          În Bacău, bolnavii beneficiază de nouă Programe Naționale de Sănătate (PNS), pentru următoarele tratamente:

                          1. Programul Național de Oncologie

                          Prin acest program se asigură tratamentul specific cu citostatice, imunomodulatori, hormoni, factori de creștere și inhibitori de osteoclaste, în spital și ambulatoriu. Numărul de bolnavi țintă la nivel național este de circa 126.500 de pacienți/an cu un cost mediu/bolnav/an de 12.002 lei.

                          În județul Bacău s-au înregistrat în ultimii trei ani:

                          – 2.223 de pacienți, pentru care s-au alocat prin programul național 23.788 mii lei (2016)
                          – 2.174 de pacienți, cu un cost total de 18.911 mii lei (2017)
                          – 2.294 de pacienți, ce au beneficat de tratamente în valoare totală de 18.953 mii lei (2018).
                          În plus, numai în prima jumătate a anului 2019 (semestrul I) s-au înregistrat 1.836 de pacienți, cu un cost mediu/bolnav tratat de 5.070 lei.

                          „Trebuie remarcat și faptul că în 2018 s-au tratat și 49 bolnavi cu medicamente care fac obiectul unor contracte cost-volum. Aceste contracte sunt pentru moleculele nou introduse în ultima perioadă și despre care se presupune că au o eficiență mai mare decât tratamentul clasic. Costul mediu pentru fiecare (!) dintre acești 49 de bolnavi a fost, numai anul trecut, de 85.694 lei.”
                          Dan Stoica, director executiv Direcția Relații Contractuale CJAS Bacău

                          2. Programul Național de Diabet

                          Prin acest program se asigură tratamentul medicamentos cu insulină (de diferite tipuri), pentru bolnavii diagnosticați cu diabet, testele pentru diabet pentru copii și adulți, evaluarea periodică a bolnavilor prin dozarea hemoglobinei glicozilate, asigurarea pompelor de insulină și montarea lor etc.
                          În Bacău, numărul de pacienți înscriși în PNS-diabet
                          a crescut foarte mult în ultimii 10 ani, de la circa 5.000 (în 2008), la 20.756 (în 2016), la 21.928 (în 2017) și la 23.165 (în 2018). Numai în prima jumătate a anului 2019 sunt înscriși în acest program 22.135 de pacienți băcăuani (aproape cât totalul pacienților din anul trecut, dar vor mai fi intrări noi).

                          3. Programul Național de dializă

                          Acest program asigură serviciile medicale de dializă, inclusiv medicamentele, materialele sanitare specifice și transportul dus-întors de acasă la furnizor a bolnavilor care suferă de insufiență renală cronică și au nevoie de această procedură. Numărul pacienților diferă însă în funcție de tipul dializei efectuate. La nivel național sunt în total 13.012 de pacienți incluși în acest program.

                          În Bacău, în 2016 au fost 432 de pacienți, pentru care s-a asigurat prin programul național suma de 26.904 mii lei, în 2017 au fost 533 de pacienți pentru care s-a alocat suma de 30.931 mii lei, iar în 2018 pentru 546 de bolnavi s-au înregistrat costuri de 32.668 mii lei. În prima jumătate a lui 2019 sunt înregistrat deja 476 de pacienți care sunt tratați prin dializă.

                          Costul unei ședințe de hemodializă este în prezent de 496 lei. Un pacient cronic face în medie 13 ședințe de hemodializă pe lună, rezultând un cost lunar /pacient de 6.448 lei.

                          4. Programul Național de Ortopedie

                          În județul Bacău, acest program se desfășoară doar pentru adulți. Spitalele aflate în contract pentru acest program sunt Spitalul Județean de Urgență Bacău, Spitalul Municipal de Urgență Moinești și Spitalul Municipal Onești. Numai anul trecut au beneficiat de intervenții de endoprotezare 246 pacienți băcăuani, cu un cost mediu/dispozitiv/an de 3.667 lei. Totodată, tot în 2018, în cele trei spitale au fost implantate 114 proteze totale de sold și 19 proteze de genunchi, ca urmare a unor intervenții ortopedice extrem de complexe.

                          De la începutul acestui an, au fost implantate 146 de endoproteze la pacienții băcăuani, pe un cost mediu/bolnav de 5.079 lei.

                          5. Programul Național de Hemofilie și Talasemie

                          Prin acest program se asigură doar prin farmacia din Spitalul Județean Bacău medicația și tratamentul specific pentru prevenția și tratarea accidentelor hemoragice ale bolnavilor cu hemofilie congenitală. Se asigură două componente ale acestui program, respectiv componenta profilactică continuă și componenta „on demand” al accidentelor. În Bacău au fost asigurate asemenea tratamente pentru 10 bolnavi (în 2016), 11 (în 2017) și 12 în 2018, dintre care 4 pacienți pentru profilaxie și 8 pentru „on demand”. Costul mediu înregistrat /pacient/an este de 86.854 lei. În primul semestru al anului 2019 sunt monitorizați 4 pacienți pentru profilaxie și 5 pentru „on demand”.

                          6. Programul Național de Boli Rare

                          În literatura de specialitate sunt definite ca fiind boli rare aproape 7.000 de diagnostice. Majoritatea bolilor genetice sunt rare, dar nu toate bolile rare sunt genetice. Există boli infecţioase foarte rare, de exemplu, dar şi boli autoimune şi cancere rare. Până în prezent, cauza multor boli rare este încă necunoscută.
                          În județul Bacău, prin programul național derulat de CJAS, sunt monitorizate, în prezent, câteva boli rare, respectiv: boala Fabry (o boală genetică de metabolism) – 1 caz (23 de cazuri în toată țara), sindromul Hurler – 1 caz (boală datorată deficitului unor enzime – 6 cazuri în țară), afibrinogenemia congenitală – 1 caz (ce va fi preluat de CJAS Iași pentru că persoana respectivă este studentă în anul I, boala fiind una rară ce afectează sistemul sangvin – alte 2 cazuri diagnosticate sunt în țară), sindrom de imunodeficiență primară – 1 caz (o boală a sistemului imunitar), angioedem ereditar (o boală genetică) – 2 cazuri, mucoviscidoza – 14 cazuri (o boală ce afectează mai ales plămânul și pancreasul) și scleroza laterală amiotrofică (boală neurologică) – 11 cazuri.
                          Costul mediu pe pacient/an în 2018 a fost de 70.350 lei.

                          7. Programul Național de Radioterapie

                          Prin acest program se asigură serviciile de radioterapie, de tip ortovoltaj, cobaltoterapie, radioterapie cu accelerator liniar 2D, cu accelerator linear 3D, radioterapie IMRT și brahiterapie.

                          Din 2017, această procedură se efectuează în Compartimentul de Radioterapie al Spitalului Județean de Urgență Bacău, ce asigură 2 tipuri de radioterapie, respectiv 3D și IMRT. Aceste servicii sunt și cele mai complexe tehnologic, la acest moment în piața serviciilor de radioterapie. Costul de iradiere este de 320 lei/ședință pentru 3D și 640 lei/ședință pentru IMRT. Pentru comparație, precizăm că ședința de cobaltoterapie este 144 lei, iar radioterapia 2D este 180 lei (dar sunt proceduri sub aceste niveluri).

                          În 2018, au beneficiat de serviciile de radioterapie la SJU Bacău 302 pacienți (în 2017 doar 91, în condițiile în care aparatul a fost dat în funcțiune în luna iulie), din care 82 pacienți cu radioterapie 3D și 220 pacienți cu radioterapie IMRT. În 2019, numai în primul semestru s-au tratat 40 de pacienți cu radioterapie 3D și 184 prin radioterapie IMRT.
                          8. Programul Național de Transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană

                          Pacienții care au beneficiat de un transplant de organ au nevoie de un tratament permanent cu medicamente care să preîntâmpine respingerea respectivului organ. Gradul de compatibilitate a organului transplantat cu pacientul beneficiar determină costul lunar cu medicația respectivă. Grupul țintă național cu bolnavii tratați post-transplant este de 3.787. În județul Bacău, în ultimii trei ani, sunt în medie cca 100 pacienți care beneficiază lunar de medicația cu imunosupresoare. Costul mediu anual/pacient este de 10.592 lei.

                          9. Programul Național de Boli endocrine

                          În prezent, CJAS Bacău are în evidență 225 de bolnavi cu osteoporoză și 482 diagnosticați cu gușă prin tireomegalie datorată carenței de iod. Costul mediu/bolnav cu osteoporoză este de 127,28 lei. Costul mediu/bolnav cu gușă este de 1,63 lei.

                          Un alt program național, Free-Interferon, monitorizat de CJAS Bacău

                          „Este important de știut că, începând cu octombrie 2018, Casa de Asigurări de Sănătate Bacău a fost nominalizată între cele 12 astfel de instituții care monitorizează și tratamentul hepatitei cu medicație specifică contractelor cost-volum-rezultat. Acest tip de contract prevede, în esență, faptul că plata medicamentelor se face după ce rezultatul pozitiv este confirmat de o comisie națională”.
                          Dan Stoica, director executiv Direcția Relații Contractuale CJAS Bacău

                          În județul Bacău, până la 30 iunie 2019 (semestrul I al acestui an) au fost înscriși în acest program primind medicația interferon-free 634 de pacienți. Deja 110 dintre ei au primit confirmare de negativare totală a bolii, iar pentru 7 pacienți s-a întrerupt tratamentul pentru că analizele au arătat că nu mai există boala. Până acum, procentul de reușită este de peste 93%. Pentru medicația necesară celor 110 pacienți vindecați se va achita suma de 14.460.540 lei, respectiv un cost mediu/pacient de 131.460 lei.

                          „Monitorizarea riguroasă a acestor Programe Naționale de Sănătate este foarte importantă pentru asigurarea tratamentului pacienților. Sunt unele diagnostice prevăzute în aceste programe care sunt cu risc vital. Sunt însă și pacienți care au diagnostice rare ce nu sunt finanțate prin programele naționale sau medicamentul recomandat de clinici din străinătate nu se regăsește în lista de medicamente aprobate în România. Aceștia, din păcate, își asigură tratamentul prin forțe proprii. Am avut și situații în care Spitalul Județean de Urgență Bacău, de exemplu, a asigurat medicația din venituri proprii până când legislația ne-a permis să finanțăm costurile tratamentului pentru anumite boli rare vitale pentru pacienții respectivi. În general însă, în situația contractelor din Programele Naționale de Sănătate nu sunt probleme în a asigura finanțarea tratamentelor.”
                          Marius Savin, președinte-director general CJAS Bacău

                          ULTIMELE ȘTIRI