25 aprilie 2024
ActualitatePrefectul verifică asfaltările din județ. Drumul Moinești-Bacău, finalizat până vineri

Prefectul verifică asfaltările din județ. Drumul Moinești-Bacău, finalizat până vineri

Valentin Ivancea, prefectul județului Bacău, s-a deplasat, sâmbătă, pe traseul Bacău-Moinești pentru a verifica stadiul lucrărilor de modernizare a DN 2G. „Sunt plăcut impresionat de faptul că, după ultima vizită, care a avut loc cu o săptămână în urmă, constructorul a reușit să se mobilizeze și să se apropie de Moinești”, a precizat prefectul județului.

Concret, în trei zile s-au turnat peste 3.500 de tone de asfalt: pe 18 octombrie – 1.300 tone mixtură asfaltică BA 16, pe 17 octombrie – 1327,56 tone mixtură asfaltică BA 16, iar pe 16 octombrie – 882 tone mixtură asfaltică BA 16. „În acest ritm, preconizez că până la sfârșitul săptămânii se va încheia asfaltarea tronsonului Moinești- Bacău, rămânând astfel de finalizat doar 3,5 km până la limita cu municipiul Moinești”, a afirmat Valentin Ivancea, mulțumit de implicarea firmei de construcții, a DRPD Iași și Secției Drumuri Naționale Bacău.

Cadastru pentru ultimele exproprieri



Într-un ritm foarte bun se desfășoară și realizarea Centurii. Prefectul i-a convocat, vineri, pe primarii comunelor Săucești, Sărata, Letea Veche și pe reprezentanții OCPI Bacău și ai firmei de construcții într-o ședință de lucru privind exproprierile pentru terenurile ai căror proprietari nu au fost identificați și care fac parte din coridorul de expropriere aflat pe amplasamentul aprobat prin H.G. nr.620/2013.

„Sunt probleme uzuale, dar care trebuie rezolvate ca să putem înainta o hotărâre de guvern privind exproprierile suplimentare”, a spus Valentin Ivancea. În final, s-a stabilit că primăriile vor acorda sprijin pentru întocmirea planurilor parcelare necesare definitivării documentațiilor cadastrale și vor întocmi un memoriu justificativ pentru terenurile ai căror proprietari nu au fost identificați.

„Constructorul, cu o remarcabilă mobilizare, execută în acest moment lucrări de așternere a stratului asfaltic de bază pe Obiectul 3 al Variantei Ocolitoare Bacău, km 3+950 – km 4+550, legătură DN2 cu DN 11, zona Nicolae Bălcescu. S-au asfaltat deja primii 600 de metri”, a precizat Valentin Ivancea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri