duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2177

Văz şi auz

UN PREMIU ŞI DE LA NOI. Ofelia Popii, intervievată (de Pompilius Onofrei) după nominalizarea la Premiile Gopo, a folosit de câteva ori sintagma „ceva de genul ăsta”, în condiţiile în care tot mai des auzim „ceva de genul”. Asta da actorie!

CU… MINTEA DE LA NOI. Există la RRC o emisiune aşteptată de ascultătorii interesaţi de cultura generală: „Cu… minte de weekend”. Chiar dacă este numită cu un anglicism (recunoscut de DOOM), realizatoarea Andreea Ionescu e de partea noastră când ne invită să-i răspundem „cu un like sau, pe româneşte, «îmi place»”.

ORA NOUĂ E DE VINĂ. „E destul de greu la ora 9 şi 32 de minute să nimereşti chiar toate sunetele dintr-un cuvânt”, mărturiseşte dezinvolt Adrian Soare, la Matinalul de la R.-R.A. (Îi ieşise [amintinʼ-vă], în loc de [amintindu-vă].) Am înţeles: era noua oră, de vară. Şi mai era şi duminică (7 aprilie).

TÂNGUIRE DUPĂ DATIV. Aţi recunoscut, poate, titlul uneia dintre „găurile-n cer” din Revista „Ateneu”, semnate de C. D. Zeletin (n. 13 aprilie 1935, Burdusaci, comuna Răchitoasa, judeţul Bacău). Plângem şi noi după dativ când citim pe pancarta taximetriştilor protestând în Piaţa Victoriei: STOP (sus)
PIRATERIA (jos). Ca atare, şoferii bucureşteni au un aliat căruia îi lipseşte obiectul muncii. Nu-i deloc grea flexiunea: STOP PIRATERIEI!

MARIN PREDA, SCRIS DE MOROMEŢII. La cursurile de pregătire (gratuite) pentru bacalaureat organizate de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (duminica, între orele 9 şi 13), vin elevi din clasele terminale (XI-XII) din judeţul Bacău şi din împrejurimi. Provocându-i să fructifice oferta lingvistică a cuvântului-cheie „plumb” pentru a susţine încadrarea poeziei bacoviene în sfera simbolismului, am avut trista surpriză să constat că niciunul dintre cei din faţa mea nu a văzut în structura fonetică a termenului măcar vocala (una doar, închisă… de două ori: ca realizare a gradului de deschidere şi ca poziţie în economia cuvântului), darămite consoanele (număr, tip, topică). Mi-au mărturisit că nu au studiat în clasă decât despre valoarea simbolică a termenului: culoare, greutate, loc în tabelul lui Mendeleev etc. După o discuţie aplicată de circa un sfert de oră, o elevă a exclamat: „Bine, dar acest cuvânt, plumb, l-a scris pe Bacovia”. Minunată răsplată! Adolescenta mi-a amintit de paradoxul din titlul acestor însemnări, care a fost tema la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba şi Literatură Română „Mihai Eminescu” de prin anii ʼ90.

În aceeaşi zi, Dumitru Brăneanu mă anunţă că în emisiunea de cultură de la TV „Trinitas”, Alex Ştefănescu deplângea starea predării limbii române în şcoala noastră, în primul rând acolo unde e nevoie pentru a motiva o chestiune de teorie literară sau pentru a desţeleni un text. „Aici e cheia analfabetismului funcţional!”, conchide preşedintele filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România.

DE CE SIMPLU, CÂND SE POATE AMALGAMAT… Lidia Vianu, eminentă profesoară de limba şi literatura engleză la Universitatea din Bucureşti, se arată surprinsă de preferinţa tinerilor pentru cuvinte pompoase, care nu sunt de folos decât teoreticienilor: „Dacă avem termenul roman, de ce studenţii de azi sunt învăţaţi să spună ficţiune istoriografică?” Nici didactica limbii engleze nu mai e ce a fost: „Azi e doar conversaţie, fără ca aceasta să fie precedată de noţiuni gramaticale” (R.-R.C., emisiunea „Acolade literare”; în dialog cu Oana-Georgiana Enăchescu). La clasele mici e la fel: nu se mai aplică metoda fonetică, analitico-sintetică, proprie limbii române, ci metoda globală, ca pentru limba engleză.

Party și concerte

A venit din nou vremea petrecăreților, pentru că sfârșitul de săptămână vine cu o ofertă consistentă și destul de variată, în fața căreia doar gripa și astenia de primăvară te fac să rămâi…impasibil. Așa că pregătiți-vă ținutele de party, înarmați-vă cu mult șarm și alegeți din următoarele variante:

Vineri, de la ora 20.00, la Villa Borghese e rost de folk bun cu ocazia Turneului aniversar Marius Matache – 15 ani.

De la ora 21.00, cei ce au viteză maximă în mâni precum pistolarii din Vestul Sălbatic sunt așteptați la Shot Up Party în Mixology Pub.

Tot de la ora 21.00 puteți alege să dansați cât vă țin picioarele la Discoteque în The Stage cu Prankie Dominic & Cazimir.

Ca de obicei, la urmă se lasă ce e mai bun. Așa că vă recomandăm o porție sănătoasă de „Sarmalele Reci”, care vor fi într-un concert ce-ți va merge la suflet, mai ales dacă ești fan, toată „nebunia” începând la ora 22.00 la Valhalla.

Cei care nu s-au „săturat” sau cei care au întârziat au noi variante de „risipit” energia sâmbătă seară.

Astfel, de la ora 20.00, folkul este acasă la Villa Borghese unde va avea loc concertul „Cu Lupii Laolaltă!” sub chitara lui Adi Beznă.

Iar dacă ți-ai propus să nu ajungei acasă în această noapte, ar fi bine să-ți iei pijamaua la pachet și să te alături celor care, de la ora 21.00, și-au dat întâlnire la petrecerea tematică „Perna mea”, un pijama party în MixologyBar.

Și pentru că orice weekend se termină epic, să-ți poți lua energia pentru săptămâna ce vine, pentru duminică seara, de la ora 20.00, îți recomandăm concertul extraordinar Pacifica & Toni Șeicărescu. Felicitările, masa și dansul, la Villa Borgese. Tuturor, voie bună!

Invitație la teatru

Din punct de vedere al spectacolelor de teatru, weekendul debutează cu „Barbați singuri”, regia Geo Balint, reprezentație programată vineri, de la ora 19.00 la Teatrul Municipal Bacovia. „Bărbați singur” este un spectacol de tip one man show, cu Dumitru Rusu, o adaptare liberă după romanul „ O femeie” („Egy no”, 1995), de Péter Esterházy.

Surpriza cea mai mare se va produce duminică, de la ora 19.00, când va avea loc premiera piesei „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, în regia lui Petru Vutcărău. Spectacolul este o comedie în trei acte, cu o distribuție de excepție: Florin Zăncescu, Ana Adelaida Perjoiu, Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Firuța Apetrei, Nina Ionescu, Alina Simionescu, Corina Goranda, Bogdan Matei, Bogdan Buzdugan și Ștefan Ionescu.

Și cei mici au parte de spectacolul lor, actorii de la secția animație a teatrului băcăuan invintându-i duminică, de la ora 11.00, la „Aladin”, o adaptare după un basm arab din „O mie şi una de nopţi”. Regia: Gheorghe Balint. Scenografia: Edi şi Liliana Laşoc. Muzica: Ciprian Manta. Distribuție: Andreea Sandu, Alina Neagu, Ilinca Istrate, Laurențiu Budău, Tiberiu Gabor Bitere, Mihai Chihaia, Puiu Gheorghiu, Andi Andriucă, Ion Coșa.

Premiere cinematografice

Sfârșitul de săptămână vine cu noutăți pentru iubitorii de film, aceștia primind pentru această perioadă două producții în premieră.

În primul rând este vorba despre „Șefa a intrat la apă”, o comedie fantastică ce-i are în prim plan pe Regina Hall, Justin Hartley și Tone Bell într-o peliculă regizată de Tina Gordon. Regina Hall, pe care o știm din Girls Trip, și Marsai Martin, din serialul Black-ish sunt protagonistele comediei „Șefa a intrat la apă”, prima în rolul președintei unei companii IT de succes, iar cea din urmă, în versiunea adolescentină a acesteia, care se trezește într-o dimineață că are acum 13 ani, fix înaintea unei prezentări de care depinde viitorul firmei ei. Issa Rae (Insecure), este April, multîncercata ei asistentă personală și singura care cunoaște secretul – și anume că torționara ei este acum captivă în trupul unei fetițe.

„Șefa a intrat la apă” este o comedie ireverențioasă despre prețul succesului, puterea solidarității feminine și despre o a doua șansă de a te maturiza așa cum trebuie.

A doua premieră cinematografică, „Shazam!”, este un film fantastic plin de acțiune și aventuri care îi aduce pe marile ecrane pe Zachary Levi, Mark Strong și Djimon Hounsou. Toți avem puteri nebănuite de supererou.

Este nevoie doar de puțină magie ca să le scoatem la suprafața. Billy Batson, de exemplu, nu trebuie decât sa spuna „Shazam!” astfel încât, dintr-un adolescent isteț de 14 ani să devină un ditamai supereroul, grație atingerii magice a unui vrajitor. Restul poveștii vă lăsăm să o descoperiți urmărind filmul care este regizat de David F. Sandberg.

O seară de neuitat pentru melomanii băcăuani: 10 tenori din 10 ţări!

Respectându-şi numele şi renumele, tradiţia şi blazonul, Filarmonica “Mihai Jora” a oferit publicului băcăuan iubitor de muzică, joi, 11 aprilie, de la ora 18.30, pe scena Teatrului de Vară “Radu Beligan”, la iniţiativa directorului acesteia, Pavel Ionescu Ambrozie, un concert, un regal de arii şi canzonette, din creaţia marilor compozitori G.Verdi, G.Puccini, G.Rossini, G. Donizetti, F. Cilea, G. Bizet, U. Giordano, A. Thomas, A Lara, C. Gardel E. Cannio, R. Leoncavallo, L. Denza, S. Cardillo, E de Curtis.

Intitulat sugestiv O SOLE MIO, după celebra arie cu acelaşi nume, pe scenă au urcat, în aplauzele publicului 10 tenori, veniţi din 10 ţări, de pe 4 continente. O altă premieră a acestui inedit concert a fost rolul de prezentator asumat de celebra soprană băcăuană Gabriela Iştoc, care, cu eleganţă şi bucurie, într-o superbă rochie albastră şi cu la fel de superbe emoţii, şi-a prezentat invitaţii: Fabio Andreotti (Italia), Shinichiro Kawasaki (Japonia), Guoyi Ma (China), Mihai Urzicana (România), Julien Attoumbre (Coasta de Fildeş), Sebastian Ferrada (Chile), Rodrigo Trosino (Mexic), Ignacio Encinas (Spania), Kastriot Tusha (Albania), Lee Chung Man (Coreea de Sud), oferind apoi spectatorilor, în premieră, povestea/poveştile fiecărei arii interpretată.

Extraordinarul dirijor de origine italiană Leonardo Quadrini, muzician cu o vastă experienţă, a realizat împreună cu soliştii, după doar o repetiţie integrală, un spectacol de mare clasă, aducând vocile tenorilor, solo sau în grup, la posibilităţile maxime ale fiecăruia, încântând publicul, care a umplut până la refuz imensa sală a Teatrului de Vară “Radu Beligan”.

“Demonstraţie de forţă şi profesionalism a Filarmonicii «Mihail Jora», care în lunile februarie şi martie a oferit publicului băcăuan două capodopere ale creaţiei universale: Opera «Nunta lui Figaro» de W. A Mozart şi Missa nr. 3 în fa minor, de Anton Bruckner, având solişti de renume din România, Italia, Austria, Rusia, SUA şi China. Luna aprilie debutează, iată, cu o altă manifestare de prestigiu, când 10 tenori din 10 ţări şi 4 continente, acompaniaţi de orchestra filarmonicii noastre, a prezentat publicului, într-un eveniment unic: cele mai frumoase arii şi canţonete pentru tenor, compuse vreodată. Cu siguranţă, până la încheierea stagiunii, vom mai avea asemenea evenimente”, ne-a spus Pavel Ionescu, managerul Filarmonicii “Mihail Jora”.

Încă de la sosire, miercuri de dimineaţă, artiştii invitaţi în concert au fost aşteptaţi de gazdele din Bacău şi au luat primele contacte cu atmosfera oraşului. Am reuşit să smulgem câteva cuvinte de la:Rodrigo Trosino (Mexic): ¡Te estamos esperando, amigo!; Mihai Urzicana (România): “Vin mereu cu emoţie şi plăcere în Bacău. Sper să ne vedem cât mai mulţi la acest extraordinar concert.”
A fost o seară memorabilă, de neuitat pentru băcăuani.

Bravo organizatorilor, bravo tenorilor, dirijorului şi orchestrei!

Un proiect inovativ al FSC, dedicat femeilor din mediul rural

    Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Asociația Mutatis Mutandis, Asociația Cultura’n Șură și Spitalul Județean de Urgență Bacău a demarat un nou proiect intitulat Femeie. C.L.A.R. Sat. Teatru ce își propune să răspundă nevoii fundamentale de acces la servicii de sănătate și de consiliere socială și psihologică a femeilor din 4 comunități rurale și orașul Bacău. 210 femei și 40 de bursiere FSC vor beneficia de sesiuni de informare pe temă sănătății reproducerii și contracepție, transport pentru consultații de specialitate în Spitalul Județean Bacău, sesiuni de consiliere psiho-socială și oportunitatea, ca mărturiile lor de viață să fie inspirație pentru crearea unui spectacol de teatru pe tema depresiei postnatale.Proiectul se desfășoarăîn perioada 15 martie – 31 mai și beneficiază de o finanțare de158.540 RON prin programul „In stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

    Deși au fost realizate progrese, există în continuare diferențe în ceea ce privește accesul la servicii de sănătate pentru femeile din comunitățile vulnerabile în România. Una din zece femei nu are acces la servicii de asistență medicală maternă în primele luni de sarcină iar țara noastră are în continuare cele mai ridicate rate ale mortalității infantile, rate ridicate ale mortalității materne, ale avorturilor și nașterilor prin cezariană. Chiar dacă, în teorie, drepturile femeilor și gravidelor din România sunt consfințite de lege, în practică nu sunt respectate. Să acceseze gratuit și complet serviciile medicale prenatale garantate de lege rămâne o provocare umilitoare pentru mamele românce din mediul rural.

    Violență domestică este o altă problemă socială gravă care afectează atât viața victimei, cât și a celorlalți membri ai familiei. La fiecare 30 de secunde, o româncă e ținta violenței domestice, arată statisticile iar una din zece femei este victimă a violenței în familie.

    Aceste realități sunt dublate și agravate de accesul mult mai scăzut al femeilor din rural la servicii și instituții care le-ar putea oferi educație culturală, sprijin, orientare, consiliere sau protecție, acestea fiind concentrate în zonele urbane dezvoltate. Prin urmare, creșterea accesibilității acestor servicii pentru femeile din mediul rural printr-un program care să le ofere informații, sfaturi și consiliere specializată chiar la ele în comunitate și să le faciliteze accesul ulterior la servicii specializate, este vital pentru a crește calitatea vieții acestor femei, șansele la demnitate și respect și depășirea discrepanțelor fată de bărbați sau femeile din marile orașe. Acesta este motivul pentru care Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Asociația Mutatis Mutandis și Asociația Cultura’n Șură au lansat încă de la jumătatea lunii martie proiectul „Femeie. C.L.A.R. Sat. Teatru” care urmărește să ofere unui număr de 250 de femei provenind din 4 comunități rurale (Stănișești -inclusiv satul Slobozia- Nouă-, Motoșeni, Dealu Morii, Podu Turcului) și orașul Bacău activități de informare, educație, consiliere și acces la servicii medicale de specialitate (obstetrică-ginecologie), servicii sociale și psihologice, menite să le ajute să-și îmbunătățească standardul de viață, În același timp, experiențele lor de viață vor fi sursă de inspirație pentru realizarea unui spectacol de teatru de conștientizare națională a riscurilor asociate depresiei post-partum cu consecințe asupra educației copiilor, relațiilor de cuplu, calității vieții în ansamblul ei.

    Beneficiarele sunt 210 de femei din patru comunități rurale marcate de sărăcie și lipsa oportunităților de dezvoltare precum și a unei infrastructuri de servicii de bază și 40 de eleve de liceu cuprinse în programul de burse FSC, provenind din satele sărace ale județului Bacău. Cele 210 femei sunt mamele sau rude ale copiilor beneficiari ai centrelor educaționale Clubul cu Lipici deschise de FSC în cele 4 comunități rurale și orașul Bacău.

    Concret, în cadrul proiectului va exista o echipă mobilă de specialiști: medic ginecolog, un psiholog, un asistent medical și un asistent social care va livra în satele vizate sesiuni de educație pentru sănătate, dezvoltare personală și viață socială activă, într-un mod prietenos, interactiv și adaptat beneficiarelor. Sesiunile și celelalte activități ale proiectului se vor desfășura în cadrul Cluburilor cu Lipici deschise de FSC în cele 5 comunități rurale și orașul Bacău. Discuțiile vor avea și o finalitate concretă: în urmă întâlnirilor cu medicul specialist femeile cu probleme de sănătate constatate sau potențiale, ca și cele gravide, vor fi orientate către Spitalul Județean Bacău pentru investigații complete și rezolvarea problemelor de sănătate. Deoarece una dintre piedicile de care se lovesc aceste femei pentru a ajunge la Spitalul Județean este distanță mare și lipsă resurselor financiare, în cadrul proiectului li se va pune la dispoziție, gratuit, microbuzul de Transport în Interes Comunitar serviciu înființat cu câțiva ani în urmă de FSC în aceste comunități.

    Un psiholog din cadrul Asociației Mutatis Mutandis va organiza sesiuni de discuții și consiliere individuală și în grupuri mici, pe diferite teme specifice femeilor de la fiecare centru în parte vizând identificarea și rezolvarea problemelor individuale sau de grup ale femeilor, dezvoltarea încrederii acestora în sine și în cei din jur, dezvoltarea unor relații armonioase în familie și comunitate, probleme legate de violentă domestica, prin metoda psihoeducatională C.L.A.R – metodă inovativa de schimbare comportamentală și rezolvare de probleme emoționale și relaționale.

    Una dintre activitățile inedite și inovative ale proiectului va constă în crearea unui spectacol de teatru pe baza mărturiilor preluate de prof. dr. Alina Căprioară în urmă ședințelor de consiliere psihologică cu grupul vulnerabil. Piesa va fi concepută, regizată și pusă în scenă de echipa Asociației Cultura’n Șură, iar prezentarea spectacolului se va face pe plan național, în mai multe locații, prin încheierea unor parteneriate cu teatre din orașele Bacău, Iași, București, Cluj. Scopul prezentării acestui spectacol este conștientizarea de către publicul larg a problematicii femeii aflate în situații psihologice de criză- începând cu nașterea și implicațiile ei emoționale, dar și cu factorii determinanți în declanșarea unei depresii post-partum, afecțiune despre care informarea în România este foarte redusă.

    “ Parteneriatul care a condus la acest proiect a fost posibil cu sprijinul Fundație pentru Dezvoltarea Societății Civile care a propus în luna dedicată femeilor un hackathon de proiecte în cadrul programului În Stare de Bine, finanțat de Kaufland România. În cadrul aceluiași program, FSC a finalizat în luna februarie un alt proiect adresat copiilor și tinerilor din comunitățile rurale unde ne desfășurăm activitatea. De această data, beneficiare vor fi mamele și rudele acestor copii deoarece nevoile acestora de educație si acces la servicii de sănătate sunt la fel de mari ca și ale celor mici si ne preocupa in egala măsură” Anca Dobarceanu- coordonatorul proiectului

    Proiect derulat de Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Asociația Mutatis Mutandis, Asociația Cultura’n Șurăși Spitalul Județean de Urgență Bacău și finanțat prin programul „In stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societătii Civile.

    Nu-i loc de întors

    Cinci înfrângeri la rând. Ultima, miercuri, la Mioveni: 0-2, goluri Măzărache (min. 62) și Boboc (min. 71). Cinci înfrângeri, un golaveraj 2-12 și locul 17, la șase puncte de prima poziție care garantează permanența în B. Aerostar se află cu spatele la zid. Și nu are decât o soluție: să-i dea și nu să ia bătaie! Începând cu meciul de sâmbătă, de acasă, cu Daco-Getica, o contracandidată în lupta pentru evitarea retrogradării.

    Partida cu bucureștenii este una vitală. Nu-i loc de întors pentru Aerostarul lui Florin Bratu: ori, ori. O victorie cu Daco-Getica nu ar sălta echipa băcăuană în clasament, dar i-ar permite să se apropie la un punct de adversara sa și, totodată, ar ajuta-o să pregătească în alte condiții următoarea „finală”, cea de sâmbăta viitoare, de la Constanța, cu Farul.

    Programul etapei a 30-a din Liga a II-a

    Sâmbătă, 13 aprilie, ora 11.00: ASU Politehnica Timișoara – Dacia Unirea Brăila, Pandurii Târgu-Jiu- Academica Clinceni, Aerostar Bacău – Daco-Getica București, Ora 12.00: CS Balotești – Sportul Snagov. Ora 14.00: Universitatea Cluj- Farul Constanța.

    Duminică, 14 aprilie, ora 11.00: Metaloglobus București – UTA Arad, ACS Energeticianul – Ripensia Timișoara. Ora 12.00: Chindia Târgoviște – ACS Poli Timișoara. Ora 14.00: Luceafărul Oradea – Petrolul Ploiești.

    Luni, 15 aprilie, ora 18.00: FC Argeș- CS Mioveni.

    Clasament

    1 Acad. Clinceni 29 22 1 6 61-17 67p.
    2 Univ. Cluj 29 18 6 5 62-22 60p.
    3 Chindia 28 18 6 4 56-29 60p.
    4 Petrolul Ploiești 29 18 5 6 52-25 59p.
    5 Sportul Snagov 29 18 5 6 45-26 59p.
    6 FC Argeș 29 15 8 6 42-24 53p.
    7 CS Mioveni 29 14 6 9 43-30 48p.
    8 UTA Arad 29 12 6 11 46-42 42p.
    9 Ripensia Timiș. 28 9 9 10 33-37 36p.
    10 Pandurii Tg. Jiu 29 9 7 13 48-49 34p.
    11 Luceafărul 29 9 7 13 38-52 34p.
    12 Metaloglobus 29 9 7 13 26-50 34p.
    13 Energeticianul 29 8 9 12 32-35 33p.
    14 Farul Constanța 29 10 3 16 37-48 33p.
    15 ASU Politehnica 29 8 8 13 24-29 32p.
    16 Daco-Getica 29 6 2 11 39-47 30p.
    17 Aerostar Bacău 29 7 5 17 39-56 26p.
    18 ACS Poli Timiș. 29 5 7 17 26-53 22p.
    19 CS Balotești 29 6 4 19 25-58 22p.
    20 Dacia Brăila 29 4 7 18 27-72 19p.

    Rezultatele etapei a 29-a: Academica Clinceni – CS Balotești 4-0, ACS Poli Timișoara – Metaloglobus București 1-0, CS Mioveni – Aerostar Bacău 2-0, Sportul Snagov – Luceafărul Oradea 2-4, Farul Constanța – ASU Politehnica Timișoara 1-1, Dacia Unirea Brăila – Energeticianul 3-1, UTA Arad- Pandurii Tg. Jiu 3-3, Petrolul Ploiești- FC Argeș 1-2, Daco-Getica – „U” Cluj 2-6.

    A fost închis focarul de Pestă Porcină din Oituz

      Focarul de Pestă Porcină Africană (PPA) din comuna Oituz, primul confirmat în județul Bacău, a fost închis.

      „Au fost ridicate restricțiile impuse de la mijlocul lunii februarie – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, dr. Florin Baltă. Restricțiile sunt impuse în Zona de protecție și în Zona de supraveghere a acestui focar”.

      Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) din județul Bacău s-a întrunit în ședință extraordinară în luna februarie și a adoptat planul de măsuri privind controlul, combaterea și eradicarea pestei porcine africane. S-au stabilit o zonă de protecție pe o rază de 3 km și o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km în jurul focarului.

      Tot CLCB a hotărât, miercuri, 10 aprilie, închiderea focarului.

      În județ mai sunt active trei focare de PPA, două în Onești și unul, confirmat acum două zile, în Holt – Letea Veche.

      Olimpiada Națională de Agricultură, în Bacău

      La mijlocul acestei luni, mai exact în perioada 22-26 aprilie, Bacăul va fi gazda Olimpiadei Naționale „Tehnologii” – domeniul Agricultură: Creșterea animalelor și Cultura plantelor. O olimpiadă care are în structură și alte domenii distincte (ex. Mecanică, Construcţii, instalaţii şi lucrări publice, Electric, electrotehnic, electromecanic, Electronică, automatizări, telecomunicaţii, Industrie textilă şi pielărie, Fabricarea produselor din lemn, Economic, administrativ, comerţ, Turism şi alimentaţie, Protecţia mediului, Industrie alimentară, Educaţie tehnologică sau Analiza produselor alimentare), dar pentru care organizatori sunt și alte județe.

      „În ultimii 10 ani, judeţul Bacău a mai fost organizator al etapelor naţionale ale acestei olimpiade, dar pe Educaţie tehnologică (clasele V-VIII) și pentru domeniile Electric, electrotehnic, electromecanic şi Electronică, automatizări, telecomunicaţii, în anul 2015. În acest an, vom găzdui cele două domenii specifice Agriculturii, pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a de la liceele agricole şi de zootehnie din toată ţara. Județul Bacău este promotor al performanței educaționale, prin rezultatele obținute de elevii noștri care participă în fiecare an la etapele naționale ale Olimpiadei interdisciplinare tehnice. Ca o recunoaștere a acestui fapt, am fost desemnați ca anul acesta să găzduim faza națională pe domeniile Cultivarea plantelor și Creșterea animalelor”, a declarat pentru Deșteptarea prof. Mihaela Ciuchi, inspector școlar pe învățământ profesional și tehnic la Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

      Participanți vor fi din toate județele țării, iar conform noii Metodologii-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare vor fi mai mulţi elevi, deoarece modalitatea de calificare s-a schimbat iar alături de primii clasaţi din fiecare judeţ se mai adaugă încă 15 sau 23 de elevi, în ordinea clasamentului naţional (respectiv acei elevi care au obținut peste 50 de puncte la etapa județeană). În aceste condiţii, în Bacău vor fi prezenţi peste 120 de elevi din colegiile și liceele din întreaga țară, profesorii lor însoţitori, dar şi 20 de membri ai Comisiei centrale.

      Organizatorii principali ai etapei naționale pe această olimpiadă din Bacău sunt Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău, Liceul Tehnologic „Grigore Antipa” Bacău, Liceul Tehnologic „G.J. Cancicov” Parincea și Liceul Tehnologic „J. M. Elias” Sascut. Deschiderea festivă va avea loc, pe 22 aprilie 2019, de la ora 18.00, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău.

      Probe și program

      În cadrul olimpiadei vor fi două probe: una scrisă care se va desfăşura în spațiul Liceului Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău și una practică, în cadrul Liceului Tehnologic „Grigore Antipa” Bacău. Pe 24 aprilie, în pauza dintre cele două probe, va fi asigurat și un program cultural, prin realizarea unui scurt circuit al judeţului ce include vizitarea Salinei de la Târgu Ocna, a oraşului Slănic Moldova şi a Complexului de la Borzeşti, organizatorii dorind astfel ca toţi participanţii să cunoască și câteva dintre punctele de atracţie turistică din judeţ.

      S-au implicat în organizare

      Primăria Municipiului Bacău și Consiliul Judeţean au sprijinit organizatorii pentru a intra în contact cu diferiţi agenţi economici şi persoane care pot susține desfășurarea acestui eveniment educaţional din judeţul nostru. Până în prezent cei mai importanţi sponsori sunt: S.C. Transport Public S.A. Bacău care va facilita transportul gratuit al tuturor participanţilor în municipiul Bacău, pe durata desfăşurării olimpiadei, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și Asociaţia pentru Dezvoltare Economică Locală Bucureşti.

      În urmă cu patru ani, în aprilie 2015, o elevă din județul nostru a fost olimpică națională pe această specializare. Povestea ei a fost prezentată în cotidianul Deșteptarea, la acea vreme. Este vorba despre Ana Maria Botezatu (foto), pe atunci în clasa a XII-a la Liceul „G.J. Cancicov” Parincea, care a luat Premiul I la Olimpiada Națională de Agricultură, domeniul Cultura plantelor, desfășurată la Caracal, în județul Olt, unde au participat 80 de elevi din toată țara. Din păcate, problemele financiare de acasă au determinat-o pe olimpica noastră de la Parincea să renunțe la cel mai mare vis al ei: înscrierea la o facultate de profil (își dorea să urmeze Agronomia în Iași).

      Vine campioana!

      Încă un meci de foc pentru voleibalistele Științei Bacău. Al doilea în mai puțin de patru zile. După ce miercuri seara au evoluat la Blaj, pe terenul vice-liderei, Alba, duminică, de la ora 11.30, băcăuancele primesc vizita campioanei, CSM București. La Blaj nu a mers totul ca pe roate. Studentele au pierdut cu 3-0 (22, 24, 16), dar nu atât rezultatul apasă, cât alte lucruri.

      Cum ar fi, de exemplu, accidentarea bulgăroaicei Koleva (entorsă la gleznă), care a cedat locul Adinei Roșca. Și, mai presus de toate, greșelile de arbitraj, care au oferit pe tavă gazdelor setul doi. Un set controlat de Știința, care a avut la un moment dat 20-17 pe tabelă. Gazdele au punctat de cinci ori la rând, însă studentele au rămas agățate de adversare și de tabelă, ducând actul în prelungiri. Și aici, arbitri au dat o mână de ajutor Blajului, care s-a impus cu 26-24 după 29 de minute de joc.

      „Cu un arbitraj imparțial, am fi câștigat setul doi. La 1-1 la general, se putea întâmpla orice. Nu zic că am fi câștigat noi meciul, dar era altceva”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. Duminică, împotriva celor de la CSM București, Știința își dorește să nu se mai confrunte cu greșeli de arbitraj.

      „Ne așteaptă un meci foarte dificil, dar noi ne jucăm șansa”, a spus Grapă, care speră sa o poate recupera pe Koleva.

      Câinii jandarmilor au participat la activităţile derulate în cadrul programului „Şcoala altfel”

        Joi, 11 aprilie 2019, la solicitarea conducerii Grădiniţei „Roza Venerini” Bacău , grupa conductori câini de serviciu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău a prezentat, în cadrul săptămânii „Şcoala altfel” exerciţii demonstrative specifice cu câini de serviciu din dotarea unităţii.

        De asemenea, jandarmii au prezentat o expunere referitoare la prevenirea violenţelor fizice de orice fel , a agresiunilor verbale, precum şi a modului de acţiune în situaţii de pericol; copiilor li s-au explicat, pe înţelesul acestora, care sunt principalele atribuţii ale jandarmilor, cum trebuie să acţioneze în momentul în care au o problemă, cum pot apela serviciul 112 – Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă şi care este finalitatea apelului respectiv, cum trebuie să se comporte în diferite situaţii şi să solicite sprijinul jandarmilor, poliţiştilor sau altor persoane.

        Copii au fost foarte încântaţi de precizia şi modul de execuţie a elementelor de dresaj prezentate de către jandarmi; unul din punctele de atracţie deosebite ale prezentării a fost dresajul recreativ prezentat de către plt. adj. Nechita Mihăiţă cu câinele de serviciu Rebad.

        La finalul activităţii conducerea grădiniței a mulţumit jandarmilor pentru participarea la această activitate şi pentru implicarea lor pe linia menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în zona instituţiilor de învăţământ.

        Doamna coordonator-grădiniță Nastasă Anca-Mihaela ne-a declarat: „Mulţumim pentru participarea la activitatea de astăzi şi pentru implicarea în derularea acestui proiect; este de remarcat importanţa pe care o acordaţi în asigurarea protecţiei şi siguranţei copiilor”.

        Expoziţia Mineralia Bacău, 12-14 aprilie. Cristale, pietre naturale şi bijuterii

          O nouă ediţe a celei mai mari expoziţii dedicată exclusiv pietrelor fine, pietrelor de podoabă, pietrelor preţioase şi cristalelor.

          Pasionaţii lumii mineralelor vor găsi peste 100 de specii minerale în eşantioane de colecţie, roci cu fosile, meteoriţi si cristale cu forme naturale; roci sculptate şi obiecte de decor din agat, jasp, calcar, jad sau malachit. Gemele – pietre cu calităţi estetice superioare – sunt prezentate sub forme şlefuite pentru a scoate în evidenţă frumuseţea, culorile sau transparenţa.

          Amonit fosil

          Doamnele si domnişoarele vor putea admira si achizitiona bijuterii dintre cele mai diverse, medalioane zodiacale, brăţări, cercei sau coliere elaborate, toate din pietre de podoabă, fine sau preţioase.

          Mineralul pus în evidenţă la această ediţie va fi rubinul.

          O piatra preţioasă din familia corindonului, cunoscută pentru culoarea roşu intens, de unde a primit si numele (din latină rubinus=cel roşu). Natural apare în roci metamorfice formând cristale hexagonale de duritate mare, imediat sub diamant. Cele mai frumoase piese din bijuteriile cu rubin provin din Asia – Myanmar, Sri Lanca sau Brazilia.

          Descoperiţi drumul de la piatra brută la bijuterie în expoziţia deschisă timp de 3 zile la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău, strada 9 Mai, nr.7.

          Tatăl Loredanei Groza a lansat un volum de poezii

            În răgazul unei zile de week – end, cu un cer senin și liniștit oneștenii au trăit clipe pline de ”lumina poeziei”, la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” lansarea a două volume transformându-se într-o sărbătoare plină de iubire și de bucurie.

            Cei care au adus aceste clipe pline de ”reverberația versurilor” au fost Vasile Groza (tatăl cunoscutei interprete de muzică ușoară Loredana Groza) și Cătălin Pilly, lor alăturându-se cunoscuți interpreți de muzică folk de pe ale Trotușului meleaguri (Mihai Teleagă, Lică Chițcan, Romeo Ifrim) precum și Ansamblul ”Chindia”, al Școlii Gimnaziale Jitia (din jud. Vrancea).

            În timp ce Vasile Groza a lansat volumul ”Limerici pentru licurici, copii și bunici”, Cătălin Pilly a prezentat în premieră la Onești o carte dedicată victimelor Holocaustului – ”Nu va mai fi niciodată”. Prezența împreună a acestor autori (în foto) la lansarea de carte ce a avut loc la biblioteca oneșteană nu a fost întâmplătoare, Vasile Groza fiind cel care a scris postfața volumului realizat de Cătălin Pilly, care se deschide cu un poem scris în limba ebraică.

            Lansare pitorească

            Față de alte evenimente culturale oneștene este de evidențiat faptul că această lansare a fost una plină de pitoresc, autorii (re) citind numeroase poezii aflate între paginile volumelor ce au văzut acum lumina tiparului. Cătălin Pilly a remarcat despre Vasile Groza că ”la 82 de ani aleargă «pe maidanele amintirilor » scriind versuri despre incantația iubirii și a purității”. Poeziile pentru copii scrise de tatăl Loredanei au putut fi recitate și de participanții (de vârstă școlară) la acest eveniment, unele poeme fiind prezentate asemeni monologurilor lirice ori ”miniscenetelor în versuri”.

            Astfel s-a creat o frumoasă atmosferă în care diferite dispute au fost lămurite de morala ”când așchia își uită trupul / și sare fără de măsură / judecata o dă timpul / ce e fără-ntorsătură!” Versurile amuzante, cu ”poante stranii” scrise de Vasile Groza au bucurat spectatorii de toate vârstele, ele vorbind – cu mult umor ! – și de lumea animalelor (”vaca-i vacă, boul –bou / dar de le luăm la valoare / atunci e «altă mâncare»”, în același registru fiind și ”nu e nevoie să mai explicați / un bou rămâne bou / fie-n sat sau la oraș!”

            Brâul de la Jitia

            Și prietenii lui Cătălin Pilly au făcut ca această lansare de carte să fie una deosebită. Romeo Ifrim a urcat învingător pe scenă și a interpretat o melodie (”Pleacă trenul, ne rămâne dragostea”), după doi ani în care a luptat cu o boală nemiloasă iar Lică Chițcan a dăruit publicului cântecul ”Floare de cireș”. Prof. dr. Mihai Teleagă (ce a activat la Cenaclul ”Flacăra” și acum îndrumă spre frumoasele ritmuri folk tinerii din Târgu Ocna ce iubesc acest gen muzical), a menționat că având ”un stil modern, subtil, versul lui Cătălin Pilly este întotdeauna expresia spiritului uman” .

            Mai mult, menționând că autorul noului volum este fascinat de ”forța expresivă și muzicalitatea poeziei lui Adrian Păunescu”, Mihai Teleagă a interpretat o melodie compusă pe versuri de Cătălin Pilly. Dincolo de versurile ”Un aspru condei, zbor în sine / Tsunami venind din cuvânt / Un val ridicându-te-n tine / Furtună pe-o mare, nu vânt…” scrise și recitate de Cătălin Pilly, programul artistic susținut de Ansamblul ”Chindia” din comuna vrânceană Jitia a fost ”garnitura” artistică la înălțime a acestei duble lansări de carte. Ansamblul, păstrător al ”suitei bărbătești” și a ”Brâului de la Jitia” (ce au o tradiție de aproape 80 ani!), a fost reînființat în anul 1995.

            ”Costumele noastre se remarcă prin unicitate și autenticitate, toate ținutele scenice fiind dăruite «din lada de zestre a bunicilor», de peste 50 de ani, din generație în generație . Dansurile sunt autentice, de la rapsozii populari ai comunei Jitia și împrejurimilor iar ansamblul este deseori însoțit de lăutarii satului, ce au trecut demult de vârsta tinereții”, ne-a declarat prof. Petruța Lalu, coordonator al Ansamblului ”Chindia” al Școlii Gimnaziale din Jitia.

            La ”căderea cortinei”, într-o atmosferă cu mulți prieteni, a urmat o … prelungită sesiune de fotografii, iar ”mereu tânărul” Vasile Groza a rostit adevărul unei străvechi cugetări creștine (”Dumnezeu nu îi alege pe cei desăvârșiți ci îi desăvârșește pe cei aleși”), de care spectatorii s-au putut convinge în timpul acestei duble lansări de carte.

            „Valea Plângerii” devine „Valea Speranței”. S-a semnat contractul pentru DJ 243 B Motoșeni-Stănișești

              S-a dat startul modernizării DJ 243B, un drum de piatră care leagă comunele Stănișești și Motoșeni, lung de 15 kilometri. Semnarea contractului de execuție cu asocierea de firme Conextrust – Evalcons Tech, care a câștigat licitația, a avut loc joi, 11 aprilie, la Consiliul Județean (CJ) și a fost urmată de o conferință de presă.

              Au fost prezenți senatorul Dragoș Benea, liderul județenei PSD, Ionel Floroiu, deputat, Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, vicepreședintele Silviu Pravăț, Dorian Pocovnicu, fost prefect, în calitate de „fiu al locului”, primarul Teodor Bogdan Popa din Stănișești, primarul Corneliu Ghelase din Motoșeni, viceprimari și consilieri locali din cele două comune, reprezentanți ai Serviciului Public Județean de Drumuri și ai firmei de construcții.

              Sorin Brașoveanu a prezentat date tehnice cu privire la investiție și a vorbit despre importanța acesteia. „Într-o lună și jumătate, este al treilea contract de proiectare și execuție semnat, din pachetul de șapte drumuri județene care au obținut finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală”, a explicat președintele CJ Bacău.

              „O zi istorică pentru cetățeni”

              După adjudecare, valoarea investiției depășește 29 de milioane de lei. Sunt lucrări complexe, care vor aduce confort cetățenilor din cele două comune și care, alături de alte investișii, vor diminua discrepanța dintre zona de est și cea de vest a județului, a mai precizat Sorin Brașoveanu.

              Dragoș Benea, liderul PSD Bacău, a declarat că, fiind vorba despre Valea Zeletinului, va lăsa microfonul deputatului Ionel Floroiu, care o cunoaște mai bine și care „a resetat modul de a comunica cu aleșii locali”, ceea ce a schimbat soarta acestei zone care devenise, din cauza orgoliilor, „un fel de Cenușăreasă” a județului. Ionel Floroiu a recapitulat investițiile demarate de curând prin cel mai important program al Guvernului, PNDL, program care va reuși să crească nivelul de trai în localitățile rurale.

              „Este o zi istorică pentru cetățeni și vă asigur că nu sunt cuvinte mari. Acest drum, care este din balast, crea un disconfort foarte mare locuitorilor din cauza gropilor, a prafului și de aceea spun că e o zi istorică. Acest drum întregește celelalte investiții pe care le facem: drumul județean care va lega comuna Dămienești, de la hotarul cu județul Neamț, de comuna Podu Turcului, drumul județean de la Filipeni, știți ce probleme sunt acolo din cauza infrastructurii, și drumul de la Horgești, care este, de asemenea, foarte important” a declarat Ionel Floroiu, adăugând că „Valea Plângerii devine Valea Speranței”.

              Despre investiții și politică…

              Dragoș Benea a mulțumit CJ Bacău, „cu ghilimele de rigoare”, pentru faptul că licitația a fost câștigată de o firmă din județul Bacău. Asta deoarece zilele trecute a fost criticat de Opoziție, mai exact de o deputată a PNL. „Deși a fost șefă la Apele Române și nu s-a remarcat prin cine știe ce investiții pentru județul Bacău, se joacă cu demagogia și ipocrizia. Mă ceartă pe mine că o firmă din Neamț a câștigat decolmatarea, atunci trebuie să felicit și eu Consiliul Județean, azi, că o firmă din județul Bacău, cu un portofoliul larg de lucrări, reușește să asfalteze niște kilometri”, a declarat Dragoș Benea. Liderul PSD a mărturisit, apoi, că se bucură foarte mult că DJ 243B, un drum despre care discuta cu edilii din Motoșeni și Stănișești în urmă cu cinci ani, va fi modernizat.

              În final, primarii Bogdan Popa și Corneliu Ghelase au mulțumit Consiliului Județean pentru această investiție, care va însemna creșterea confortului cetățenilor, dar și speranța că firmele vor deveni mai interesate să dezvolte afaceri în zonă. De altfel, și Sorin Brașoveanu, întrebat de ziariști dacă se face ceva pentru atragerea investitorilor, a subliniat că „soluția este conectivitatea” și de aceea s-a și mers pe modernizarea drumurilor care fac legătura cu județele Neamț, Vaslui și Vrancea.

              Tânăr urmărit pentru furt în Germania, prins pe Aeroportul Bacău

                Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J.Bacău şi cei de frontieră au acţionat în incinta aeroportului „George Enescu” din localitate, ocazie cu care au depistat un tânăr de 23 de ani, din judeţul Suceava, urmărit naţional şi internaţional.

                Acesta se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare emis de autorităţile germane, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

                Tânărul a fost depus la Centrul de Arest Preventiv din cadrul I.P.J.Bacău şi urmează să se efectueze demersurile declanşării procedurii de predare către autorităţile germane.

                Păcate vechi, dispute noi: Război politic cu Spitalul Municipal

                  De multă vreme nu s-a mai vorbit despre Spitalul Municipal în ședințele Consiliului Județean (CJ), deși proiectele din domeniul sănătății au fost numeroase. Apropierea alegerilor, probabil, i-a făcut pe consilieri să devină brusc interesați de acest obiectiv. Prilejul l-a constituit o hotărâre privind asocierea CJ Bacău și CL Bacău pentru construirea unei parcări lângă Spitalul Municipal.

                  Motivația e simplă: pe terenul de 8 ha a Spitalului Județean de Urgență (SJU) se află zece clădiri cu 28 de secții medicale. Legătura dintre pavilionul medico-chirurgical, în care funcționează secții importante, se realizează prin fața clădirii Spitalului Municipal. Zona este neamenajată și aproape imposibil de traversat, mai ales pe vreme rea. Prin construirea parcării se vor facilita consultațiile între secții, livrarea medicamentelor și a hranei, precum și parcarea autovehiculelor aparținând cadrelor medicale, vizitatorilor și pacienților în mod ordonat.

                  Pe facebook, dispare aparatura…

                  Primul a ridicat mâna Neculai Nechita, PNL, care a vrut să știe dacă, așa cum se aude, dispar echipamente din Spitalul Municipal și ce se mai întâmplă cu unitatea. „Văd pe facebook, la știri pe surse, că la Spitalul Municipal nu se mai face absolut nimic, din contra, din spital încep să se ridice diferite aparate, cu alte cuvinte îl dăm la dezmembrări”, a spus Nechita. El a acuzat că Spitalul Municipal, care e „nou, vopsit, la standarde europene”, rămâne în paragină, iar Spitalul Județean, „care are peste 100 de ani și știm ce bacterii are în pereți, îl ținem în picioare”, prin urmare vrea să știe de ce se întâmplă asta. „Acum văd că facem parcare prin asociere, municipiul cu județul. Păi, să facem întâi unirea celor două spitale, să terminăm investiția, apoi facem și parcare”, a insistat Neculai Nechita.

                  În replică, Silviu Pravăț a afirmat că, inițial, Spitalul Municipal a fost construit în inima SJU „nu ca o completare de care era nevoie”, ci urmare a unor ambiții politice. „Din păcate, admnistrația PNL, în frunte cu fostul primar, domnul Stavarache, a făcut atât de bine documentele încât acum încearcăm, o armată de oameni, să scoatem din baltă pietroiul aruncat atunci.” Cât privește aparatura, „cumpărată înainte de a se începe construcția Spitalului Muncipal, nu e mai bine să o folosim decât să o ținem în beci atâția ani? Chiar dacă e nouă, e uzată din punct vedere moral. Iar parcarea era prevăzută lângă Spitalul Municipal, dar se pare că nu ați citit proiectul. De ce se face în asociere cu noi? Pentru că acolo avem și noi teren”, a precizat Silviu Pravăț.

                  PSD: „Începem să dregem lucrurile”

                  Dezbaterea a continuat cu acuzații privind respingerea de către PNL a proiectului de cumpărare a terenurilor din curtea SJU, în mandatul trecut. Vicepreședintele Pravăț le-a mai amintit liberalilor că au primit bani de la Guvern pentru analize medicale gratuite și nu i-au folosit, iar Neculai Nechita l-a acuzat că face „confuzii uriașe” și disputa a devenit tot mai aprinsă.

                  „Eu v-am întrebat ce facem cu unirea celor două spitale și când va fi pus în funcțiune Spitalul Municipal”, a spus Nechita. Tonul fiind foarte ridicat, Sorin Brașoveanu, președintele CJ, a încercat să potolească spiritele: „Domnule Nechita, din cauza asta am ajuns aici, că fiecare a avut niște orgolii care nu au ținut cont de interesele cetățeanului. Noi suntem în etapa în care începem să dregem lucrurile și să găsim soluții pentru a integra totul.”

                  El a insistat că unificarea celor două spitale trebuie privită ca un obiectiv în integralitatea lui și că s-a apelat la specialiști pentru a regândi structura. La Spitalul Municipal sunt în derulare procedurile de proiectare, pentru ca cele două unități să fie complementare, după care se va trece la partea de execuție, a dat asigurări Sorin Brașoveanu.

                  PNL e acuzat că are amnezie

                  Lucrurile s-ar fi liniștit, dar Petrică Mihăilă, PNL, i-a acuzat pe cei din PSD că întâi au retrocedat terenurile din curtea SJU, apoi au vrut să le cumpere. Ana Marchiș i-a amintit că acestea au fost câștigate în instanță de proprietari și că PNL a boicotat răscumpărarea lor, deși tranzacția era în interesul SJU și al pacienților. Mihăilă nu a renunțat: a afirmat că, după aprobarea unificării spitalelor, PSD, deși are toate pârghiile, nu a făcut nimic pentru acest holding. Și mai grav, „acum sunt speculații că aparatura din Spitalul Municipal pleacă și nu prea știm unde”.

                  Ion Cucerescu, PSD, a încercat să traducă ceea ce spusese și Silviu Pravăț, anume că din cauza greșelilor fostei administrații s-a ajuns la problemele juridice care fac dificilă fuziunea, iar în privința echipamentului l-a lămurit Adrian Popa, managerul SJU: un singur aparat a fost mutat din Spitalul Municipal la secția Endocrine a SJU. Petrică Mihăilă a continuat să acuze, iar Neculai Nechita să ceară o informare.

                  Ca să oprească hărmălaia, căci aleșii PNL și PSD vorbeau simultan, Sorin Brașoveanu a supus aprobării proiectul privind asocierea în construirea parcării de lângă Spitalul Municipal.

                  Victima lui Freud

                  Acum vreo șapte ani, un individ a pătruns, noaptea, în casa unei femei care locuia singură. A plecat de acolo cu niște caș găsit într-o cămară. Sesizați imediat, polițiștii n-au avut o sensibilitate prea mare pentru caz nici la trei zile de la „vizita” nocturnă. L-am întrebat, ca jurnalist, pe cel care „se ocupa” de caz, un agent, la ce concluzie a ajuns.

                  Răspunsul său m-a oripilat: „Haide, domnule, facem atâta caz pentru un boț de caș?” La această dimensiune redusese infracțiunea: o banalitate…

                  În teorie e totul OK; vorbe frumoase despre misiunea instituției. În practică, unii polițiști (ca mulți alții, de alte profesii) sunt victimele… Sinelui… Freud spune că psihismul uman are trei instanțe: Sinele, Eul și Supraeul. Spre deosebire de ultimele două, Sinele este inconștient. Rezervor primitiv al dorințelor impulsive, locul reprezentărilor și al comportamentului arhaic, al sincerității noastre ascunse și al refulărilor, Sinele reușește să păcălească uneori cenzura morală a psihismului și să se aventureze în real, provocând avarii/ revoltă în mentalul colectiv.

                  Asta s-a întâmplat și în cazul polițistului cu fireturi de lux care a spus că, pentru o nimica toată – o mioritică și conjugală poacă -, nimeni n-ar trebui să deranjeze, mai ales la ceas de odihnă nocturnă, serviciul care are ca fișă a postului vegherea la siguranța hărțuitei noastre ființări. Chiar îl cred că n-a vrut să spună asta. L-a înghesuit însă ofensiva inconștientului Sine, care, evadând zburdalnic în lumea conștientului, a trădat una dintre credințele glăsuitorului.

                  Vă mai amintiți ce a spus cândva un lider al Camerei Deputaților, la deschiderea unei ședințe? Nonagenarul, lovind cu știutul ciocan în masă, a cuvântat: „Declar închise lucrările ședinței!” Râsete din plin. Dar Sinele său a reușit să spună ce voia: că-i era scârbă de dezbaterile care urmau… Așa și cu polițistul cu fireturi numite.

                  Cine n-a plantat un pom… mai are timp s-o facă

                  Plantari 04.04.2007

                  Primăvara, pe lângă muncile câmpului, săpăturile din vie și curățatul pomilor din livezi, tot gospodarul știe că a venit și vremea primenirii locuinței, curățeniei și a plantărilor de flori și arbori. Se pare că semnalul tras vinerea trecută, în preambulul acestei pagini a avut ecou exact unde trebuia să se audă.

                  Luni, 8 aprilie, edilul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a scos toți oamenii din primărie la o acțiune de igienizare a parcurilor. Se obișnuia, aproape în fiecare an, ca presa să fie invitată alături de aleșii noștri și de alți oficiali să pună cot la cot mâna pe cazma, dând cetățenilor urbei un bun exemplu de urmat.

                  Pe baza fotografiilor aflate în arhivă, am încercat să vedem cine a avut mână bună sau nu la plantat, și dacă timpul a cruțat arborii sădiți cu atâta elan. În numărul de astăzi, ne întoarcem în timp cu un reportaj realizat acum aproape două decenii, semnat de Doina Mincu și Gheorghe Bălțătescu.

                  De la mapă pân’ la sapă

                  „Ieri, prim-ministrul României nu a mai organizat săptămânala videoconferință cu autoritățile locale. Și așa țara se mișcă binișor, de aceea s-a considerat că nu a mai fost nevoie de încă o «săpuneală». Pentru destindere, Trustul de Presă Deșteptarea a organizat o ieșire la aer a mai multor VIP-uri băcăuane. Aliat ne-a fost Vasile Buțurcă, directorul Direcției Salubritate și Spații Verzi din cadrul Primăriei Bacău, care ne-a «concesionat» fără știrea Consiliului Local o bucată de pământ în Parcul «Cancicov», pentru a planta mai mulți puieți de tei. De dimineață am stabilit parcela, tehnologia extrem de sofisticată, am lustruit cozile săpătoarelor, pentru a evita accidentele.” Acțiunea se desfășura în a doua săptămână a lunii aprilie, 2003.

                  „Prima care a sosit la locul faptei a fost Rodica Pădureanu, echipată corespunzător pentru o asemenea muncă. La colț, s-au întâlnit Cornelia Cojocaru și Petre Hăineală. Cum se obișnuiește la români, sfertul de ceas întârziere s-a respectat. Cum de altfel am înregistrat și absențe la apel. După instructajul de rigoare, în conformitate cu noul cod al Muncii, lumea s-a pus pe treabă. Chestiunile de ordin tehnic au fost stabilite din capul locului: fiecare are de făcut o groapă de 80 cm, adâncă tot de 80 cm. A fost chinul de pe lume! Pământul tare, antrenament zero! S-a acceptat o derogare: câte doi la groapă. S-au format echipele. Nelu Niță cu Laurian Lucaș, Cornelia Cojocaru cu Oana Chelaru, Petre Hăineală cu Gabriel Vlase. Doar Doina Melinte și Rodica Pădureanu au avut curajul să «atace» singure obiectivul. Primele semne de oboseală le-a arătat Gabriel Vlase.

                  «Prea mare groapa, coane Vasile (Buțurcă, directorul de la Spații Verzi)! Ieri am plantat la Gârleni doi copaci și a fost mai ușor». Petre Hăineală ne-a făcut observație că nu am chemat și un sobor de preoți. «Să ne pomenească», a precizat Cornelia Cojocaru. Laurian Lucaș și-a luat în serios rolul și a purces la săpat. Prima care a terminat groapa standard a fost Rodica Pădureanu.

                  Pe locul doi s-a clasat Doina Melinte, neobișnuită de altfel în această postură! Bronzul a revenit perechii Niță – Lucaș. Surprinzător pentru noi a fost spiritul de întrecere care s-a instalat încă de la început. Toate tirurile ironice s-au îndreptat către echipa «Sănătatea». Oana Chelaru și Cornelia Cojocaru: «Nu mai avem nicio șansă, s-au terminat medicamentele compensate și cele gratuite», dă tonul Nelu Niță, «O să murim cu zile, aici pe tarla, până primim o pastilă!», nu se lasă Petre Hăineală. «Nici paturi nu mai sunt, o să venim cu pliantul de acasă», înțeapă și Rodica Pădureanu.

                  «Hai, băieți, treceți mâine pe la DSP să vă explic ce-i cu reforma sanitară», pune punct Cornelia Cojocaru. Și discuțiile au continuat. Oricum, după aproape o oră, treaba a fost isprăvită. Cel mai câștigat a fost, așa cum ne-am propus, Parcul Cancicov!”

                  Deși au trecut atâția ani, constați cu ușurință că problemele societății băcăuane au rămas cam aceleași. Asta după două decenii de evoluție, pe care nu o mai putem numi… tranziție. Deșteptarea!!!

                  Memorial galben-albastru

                  Ultimul meci de old-boys al foștilor jucători de la FCM Bacău a avut loc în decembrie 2017, la Sala Sporturilor

                  Sâmbătă, baza sportivă „Play” din Sărata va găzdui un turneu în amintirea lui Dumitru Sechelariu, Neculai Alexa, Sorin Condurache și Florin Ganea, nume de rezonanță în istoria FCM Bacău
                  Astăzi, FCM Bacău mai „joacă” doar pe terenul amintirilor. Și în filmările de epocă: unele alb-negru, altele color. Sâmbătă, însă, amintirile vor coborî din nou pe gazon. Și vor juca de-adevăratelea. La baza sportivă „Play” din Sărata.

                  Într-un memorial galben-albastru. De altfel, „Memorial galben-albastru” se și numește turneul organizat de fostul fotbalist al FCM Bacău, Ionuț Vetrea în amintirea regretaților Dumitru Sechelariu, Neculai Alexa, Sorin Condurache și Florin Ganea, nume de rezonanță în istoria FCM Bacău. Vetrea nu se află la prima acțiune de acest gen.

                  „Dacă în trecut am mai organizat Memoriale închinate uneia sau alteia dintre figurile marcante ale FCM Bacău, de la Mircea Nedelcu la Vasile Șoșu, de data aceasta, am ținut să facem un eveniment mai amplu”, a declarat Ionuț Vetrea, care a adăugat:. „De aceea am și inclus în titulatură culorile galben și albastru.

                  Vor fi bannere dedicate lui Nicu Alexa și Sorin Condurache, respectiv lui Gică Ganea, dar și un banner special realizat în memoria lui Dumitru Sechelariu. Fără el, nu am fi avut fotbal de Liga I în Bacău în anii ’90-2000. Îmi amintesc și acum cum venea să mă vadă jucând pe vremea când eram junior. Avea o simpatie aparte față de mine. Cobora treptele stadionului „Letea” și striga: «Hai, Piticule, că sunt cu ochii pe tine».

                  Fiind un simplu puști, toată această atenție mă copleșea”. Vetrea a subliniat și cum a decis organizarea acestui „Memorial galben-albastru”: „De fapt, Dumnezeu a decis așa, strângându-i la El, înainte de vreme, pe toți acești oameni deosebiți. Noi nu facem decât să le pomenim memoria. Iar pe lângă Dumitru Sechelariu, Neculai Alexa, Sorin Condurache și Florin Ganea, Memorialul ține sa cinstească și amintirea lui Nicolae Păduraru, a lui Teofil Bora, a lui Mircea Nedelcu sau a lui Simi Blaga, persoane care s-au identificat cu FCM Bacău”.

                  „Memorialul galben-albastru” se va desfășura sâmbătă, pe 13 aprilie, cu începere de la ora 9.00, la baza sportivă „Play” din Sărata și va include două manifestări. Prima se referă la un turneu rezervat grupelor de copiii născuți în 2008. Vor participa opt echipe băcăuane repartizate în două serii: FC Bacău, Aerostar, Viitorul, FC Dinamo (Seria A), Atletico, FC Star, Aripile și Juniorii (Seria B).

                  Cea de-a două manifestare, programată de la ora 17.00, înaintea finalelor turneului de copii, va avea în centrul atenției un meci de old-boys, la care și-au anunțat participarea, printre alții, Anton, Ciocoiu, Croitoru, Căpușă, Bolfă, Petcu, R. Ciobanu, Trofin, Axinte, Lovin, Firici și Păvăluță, alături de organizatorul Ionuț Vetrea, de antrenorul Gheorghe Poenaru și de ultimul președinte activ al FCM Bacău, Daniel Scânteie. „Este o acțiune de suflet, care merită toate felicitarile”, a mărturisit fostul technician al FCM-ului, Ghiță Poenaru. „Îmi doresc să permanentizăm acest «Memorial galben-albastru»”, a concluzionat Ionuț Vetrea.

                  Premieră națională

                  La partida Schalke 04- Hoffenheim, programată pe 20 aprilie, în etapa a 20-a din Bundesliga, jucătorii celor două echipe vor pătrunde pe teren alături de 22 de micuți fotbaliști din județul Bacău. Acțiunea va fi posibilă grație parteneriatului dintre AJF Bacău și Asociația Regională de Fotbal din Westfalia
                  Matija Nastasic și Sebastian Rudy, Breel Embolo și Benjamin Stambouli. Sau Andrej Kramaric și Nico Schultz, Ishak Belfoldil și Joelinton. Toți, fotbaliști unu și unu.

                  Văzuți în Liga Campionilor. Sau la echipele lor naționale. Ori, cel mai adesea, în Bundesliga. Weekend-ul viitor, 22 de puști de nouă și zece ani din județul Bacău vor sta la doar câțiva centimetri de toți acești „coloși” ai fotbalului. Și nu doar că le vor sta alături, ci îi vor putea lua și de mână. Și, împreună, vor pătrunde pe teren, în uvertura partidei dintre Schalke 04 și Hoffenheim, din etapa a 30-a Bundesligii. Totul, în fața a 50.000-60.000 de spectatori cât adună, de regulă, echipa din Gelsenkirchen la jocurile de acasă.

                  Acțiunea constituie o adevărată premieră pentru România. Și va fi posibilă grație parteneriatului existent între Asociația Județeană de Fotbal Bacău și Asociația Regională de Fotbal din Westfalia (FLVW).

                  „Este o acțiune cu adevărat inedită, iar pentru copii va fi o experiență de neuitat. În baza parteneriatului pe care-l avem, FLVW ne-a adresat invitația de a merge în Germania cu o selecționată de copii din județul Bacău.

                  Este pentru a doua oară când vom intreprinde o asemenea vizită. În urmă cu doi ani am mers cu copii nascuți în 2007-2008, acum mergem cu copii de 2009 și 2010”, a declarat președintele AJF Bacău, Cristi Sava. Pe durata sejurului din Germania, puștii băcăuani vor fi cazați la Kamen Kaiserau, locul obișnuit de cantonament al reprezentativelor de juniori ale DFB. Schalke- Hoffenheim nu va fi singurul meci pe care băcăuanii îl vor vedea live.

                  Pe 21 aprilie, ei vor viziona jocul din Zweite Bundesliga, Arminia Bielefeld- Ingolstadt. Totodată, vor vizita stadionul „Veltins Arena” din Glesenkirchen și vor juca o serie de amicale cu Kaiserau, cu TuS Hattingen, cu DJK Hattingen și, o altă premieră de prim rang, cu juniorii lui Schalke 04. În paralel, președintele AJF Bacău, Cristi Sava va avea o serie de întâlniri tematice cu oficialii FLVW, președintele Gundolf Walaschewski, vicepresedintele Manfried Schnieders și reprezentantul Comisiei de Arbitri, Oliver Topp.

                  22 de copii de la cinci cluburi

                  Reprezentativa băcăuană care va efectua deplasarea în Germania a fost configurată de antrenorii Giani Florian și Gabi Vârlan în urma a două acțiuni de selecție. Cei 22 de puști selecționați sunt legitimați la cluburile FC Bacău, Atletico Junior Bacău, CSM Moinești, CS Aerostar Bacău și AS Viitorul Bacău. Iată componența selecționatei: Andrei Roberto Bârzu (an de naștere 2009), Luca Andrei Marcu (2009), Tudor Andrei Coșa (2009), Victor Andrei Drăghia (2009), Denis Constantin Anasie (2009), Matei Ioan Rugină (2010), Luca Popoiu (2009), Eric Ionuț Pâriac (2009), Rareș Andrei Pătrățanu (2010), Andrei Moisi (2009), Darius Ștefan Bârjoveanu (2009), Andrei Cristian Gaciu (2009), Ianis Mihai Oancea (2009), Radu Marian Fridl (2009), Teodor Sprenteroiu (2009), Ștefan Marco Năstac (2010), Elvis George Pruteanu (2010), Andrei Tudor Solomon (2009), Yusuf Denis Sayin (2010), Ștefan Rareș Ungureanu (2009), Matei Ștefan Bejan (2009), Leonardo Ionuț Tulac (2009).