Doru Kalmuski ar fi împlinit…
Doru Kalmuski ar fi împlinit pe 13 aprilie șaptezeci si cinci de ani. Și-ar fi lansat poate o nouă carte,provocând bucurie( prietenilor), invidie abil deghizată (neprietenilor).Ori revoltă(amatorilor de adevăruri gata confecționate). Afară ar fi plouat. Lucru care pe DK nu l-ar fi supărat. Dimpotrivă:,,Cei patru evangheliști ai muzicii sunt ploaia,clipocitul valurilor, foșnetul frunzelor, Mozart.”(,,Mesaj către manechine”,2018). Acum nu mai putem decât să ni-l amintim. Echilibrat(acea stare senină care vine după o zdruncinătură). Nedornic de a seduce, ca scriitorii care au făcut asta prin scris! Discret,refuzând cuvinte,gesturi protocolare.
Dar deloc dispus la a admite impostura, kitsch-ul, ierarhiile consacrate. Oricare dintre cărțile lui trădează spaima faţă de cuvântul ce ar putea închide mersul spiritului,transformând textul într-o dulceață zaharisită, plescăită cu delicii pe la paranghelii, împreună cu bătăi pe umăr şi alungări de scame invizibile de pe reverele unor haine apretate. Ne-a oferit o Formulă a supraviețuirii într-o carte care ar trebui tradusă în cât mai multe limbi. O carte din care poţi citi tămăduitor .După ce ai închis televizorul ori o încâlceală realizată prin lipire şi adiţionare numită, gingaş, carte.
Trăim într-o lume dominată de frica de anonimat. De aceea se pun atâtea,, glorii”în pagină. Ca sa nu rămână necunoscute.
DK: ,,Distincția nobiliară implică anonimatul”.(despre călugării tibetani,n n).
Doru Kalmuski a oferit Bacăului(care l-a meritat? nu l-a meritat?) o imagine asemănătoare celei a Poetului, despre care cineva spunea că voia sa treacă pe stradă nevăzut.
Şi așa cred că trec toți acei scriitori pentru care paginile scrise vorbesc!
Cornelia Ichim Pompiliu
Eugen Budău consemna în Bacăul literar, 2004: “Fire incomodă şi spirit justiţiar, Doru Kalmuski este totodată un militant pentru instalarea deplină a libertăţii în societatea noastră”(…) el rămâne un scriitor cu o vigoare narativă particulară, apropiat de tehnicile kafkiene, aluziv şi direct deopotrivă, al cărui statut valoric îl recomandă, fără putinţă de tăgadă, printre prozatorii de frunte ai literaturii române de azi. În Religia minciunii , (cu marşul „fericiţilor” de pe DE 85), Doru Kalmuski „vede lumea ca pe un spaţiu al Răului, demascându-i realităţile incoerente, gravitatea întâmplărilor şi inconsistenţa efectelor”.
A debutat literar în „Luceafărul” (1968) şi editorial în 1974. Colaborează cu articole de atitudine, cronici de artă şi proză în „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Steagul roşu”, „Deşteptarea” (zilnic, din 13 decembrie 1989 până în 7 mai 1990), „Moldova”, „Pur şi simplu”, „Tineretul liber”, „Cuvântul Românesc” (Canada), „Vatra”, „Steaua”, „Vitraliu” ş.a. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
La „lansările spectaculoase ale propriilor cărţi, cu iz avangardist” s-a adăugat în 2015 răstignirea unei cărţi, în spirit de protest faţă de mascarada cu puscăriaşii – scriitori. Breasla pentru care a luptat a fost absentă.
Textele adunate în volumul – Conspiraţia iudaică şi alte arătări – sunt un amestec de real şi imaginar, de documente şi ficţiuni, de apocrif şi oficial, de idealism şi raţionalism, de legendă şi istorie, de elevaţie, de refuz al literaturii şi complicitate cu ea. De aceea poate părea un labirint. Un labirint căruia nu-i găsesc ieşirea. Desigur, nici nu doresc s-o găsesc: ştiu ce-i dincolo de ea.
Această carte (Spre Vest prin Nord Est – Afacerea Chardonnay – Ed. Deşteptarea, 2012) este reacţia mea faţă de realitatea gregară, amorală şi duplicitară. Ea are o semnificaţie personală dar poate servi şi drept compendiu autobiografic unei epoci şi personajelor ei, care multiplică zi de zi înţelesul păcatului originar.
„Nu ştiu dacă mai suntem un popor, părinte. Suntem ce-au făcut alţii din noi. Ne-au injectat cu tot felul de otrăvuri, ca la pui. Şi ce-am ajuns. Nici îndeajuns de răi ca să fim temuţi, nici buni ca să ne zugrăvească în biserică. Un amestec călâi în care nici parveniţii nu cred despre ei că s-au ajuns, ci doar întind gâtul să vadă dacă e destul de sus”.
Patru meditaţii despre predestinare …factura neachitată a istoriei noastre e şi creatoarea destinului acestui popor. Un fanariotism cu vechi state de serviciu, rudimentar, resentimentar şi agresiv faţă de orice ar ştirbi clientelismul tribal, ţine la un loc, coagulate, dejecţiile. Iar cu cât în morala politică se va vorbi mai apăsat de progres şi emancipare cu atât vom şti că mulţimii slugilor i se pregăteşte ştreangul în numele bunăstării generale.
Doru Kalmuski declara într-un interviu:”… Important este să-ţi afli identitatea, locul, atât în universul material, cât şi în cel spiritual. Ultimul reprezintă, desigur, locul esenţial. Fără vorbe mari, mă interesează adevărul fiinţei mele, liniştea mea, sigur, relativă (O.K).
