Poate fi măsurată suferința celor care, fără voia lor, au ajuns să depindă de alții, chiar și atunci când vor să facă un lucru mărunt? Pot fi răstingiți, mereu, și mereu, cei cărora viața deja le-a așternut un covor de spini pe care sunt obligați, zi de zi, să pășească?
Nicidecum, aș zice din toată ființa mea, în cor cu lumea de bine care se încăpățânează să fie altfel decât restul, pe placul lui Dumnezeu. Și-atunci, de ce să nu-i ajutăm pe semenii noștri mai puțini norocoși care își trăiesc într-un chin continuu zilele lăsate de Creator? În alte țări, mai civilizate, gestul bizonilor care ocupă cu nonșalanță un loc de parcare destinat în exclusivitate persoanelor cu dizabilități e aspru sancționat, de autorități, dar și de întreaga societate.
Din fericire, și la noi există legi îndreptate împotriva celor care trec cu bocancii plini de clisă peste reguli, norme și alte…canoane. Mulțumirea mea e că se și aplică (vorbim aici de amenzi destul de mari), astfel încât chiar și cei pe care-i dau banii afară din casă să înțeleagă, într-un final, ce înseamnă respectul. Poate că ar ajuta și dacă opinia publică ar fi mai prezentă și s-ar implica activ de fiecare dată când apar printre noi astfel de patrupede cu aspect de om.
Sunt convins că ar fi funcționa. Bunăoară, îmi amintesc de un reportaj-manifest exact pe tema asta, realizat de un tip simpatic și cu atitudine, un vlogger din Cluj, de altfel, foarte cunoscut și urmărit în mediul online. Mircea Bravo, cred că era numele lui de „scenă”. Ei bine, omul asta făcea: îi „amenda” pe nesimțiții care ignorau regulile de bun simț și ocupau taman locurile de parcare ale persoanelor cu dizabilități.
Și, ce să vezi? Cei mai mulți dintre mocofani (femei și bărbați, deopotrivă) reacționau, straniu!, deranjați fiind că au fost prinși tocmai ei „în ofsaid”. Foarte puțini și-au admis culpa. E bun și așa. Avem garanția că măcar pe ei i-am recuperat. E un început. Aș zice „Bravo!”. Cu felicitări.
