18 mai 2024
ActualitateArgint internațional pentru Bacău

Argint internațional pentru Bacău

* performanța aparține elevului Teodor Ionuț Grosu, din clasa a X-a, de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, care a reprezentat România la Olimpiada Internațională de Astronomie, ce a avut loc în perioada 18-27 octombrie 2019, la Piatra-Neamț.

„A fost de departe cea mai frumoasă experiență din viața mea. Să strângi atâția oameni cu atâtea culturi care, deși erau foarte diferiți între ei îi unea un singur lucru, pasiunea pentru astronomie, mi se pare extraordinar. A fost greu, a fost stresant, dar nu aș schimba nimic din ce am trăit, nicio emoție, nicio persoană, nicio secundă, nici măcar locul în care s-a desfășurat pentru că, deși nu am apucat să merg așa departe de casă, am apucat să văd cum altora lucrurile pe care eu le văd de când eram mic li se par «like a fairytale», cum a spus o fată din Malaezia. Mă simt nostalgic, mă simt împlinit, mă simt atât de fericit că s-a întâmplat și atât de trist că s-a terminat, dar, mai presus de toate, mă simt pregătit pentru orice vine de acum încolo. Premiul acesta înseamnă o confirmare că sunt bun la ceea ce fac, la ceea ce îmi place să fac, de fapt.”

Teodor Ionuț Grosu, declarație oferită pentru Deșteptarea, imediat după premiere



 

Sub coordonarea Ministerului Educației, Olimpiada Internaţională de Astronomie (IAO) găzduită de România și organizată la Piatra Neamț este deja la a XXIV-a ediție. Au fost, în total, peste 120 de participanți din 21 de țări, care au concurat, în funcție de vârstă, la două categorii: juniori și seniori. Lotul României a fost reprezentat de trei elevi juniori și patru elevi seniori. Aceștia au obținut șapte premii: două medalii de aur, patru medalii de argint și o medalie de bronz.

 

Pentru Teo, după cum ne-a declarat, concurenta a fost, cel mai probabil, formată din copii la fel de bine-pregătiți și pasionați ca și el. „Nu i-am văzut nicio secundă pe cei din celelalte țări drept concurenți, ci drept oameni extraordinari și atât, oameni de la care am ce învăța și cu care pot lega prietenii foarte frumoase chiar dacă stau la mii de kilometri depărtare”.

La grupa lui de vârstă, adică elevii până în 15 ani, au fost 52 de concurenți, iar la grupa de seniori au fost 47. Ca voluntari, au participat foști olimpici „oameni pasionați și muncitori; probabil, fără de care experiența aceasta nu ar fi fost nici pe jumătate la fel de frumoasă. Îmi place să cred că ei au fost familia mea de la IAO 2019, pentru că în unele momente am simțit că suntem mai mult decât olimpici, mai mult decât prieteni, mai mult decât o echipă, ne-a mai mărturisit Teo Grosu. Elevul „vrăncean” este pregătit de profesorii Florin Curbăt, de la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău (la Fizică) și Grigoruță Oniciuc, de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț (la Astronomie și Astrofizică). Teo învață individual pe această disciplină, care nu se studiază în nicio școală din Bacău, a făcut o pasiune din tot ce înseamnă Astronomie, își dorește chiar să facă o carieră pe acest domeniu.

 

Elevii laureați cu aur sunt Daria-Teodora Hărăbor (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați) și George Cristian Ardeleanu (Liceul Internațional de Informatică București).

Medaliile de argint au fost adjudecate de Traian Rareș Tuș (Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare), Teodor Ionuț Grosu (Colegiul Național „Gheorghe Vrânceanu” din Bacău), Dragoș-Andrei Sîrghi (Colegiul Național „Ștefan Cel Mare” din Suceava) și Adrian-Marian Țiripa (Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Brăila). Flavia-Cristina Pascal (Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț) a fost medaliată cu bronz. De asemenea, Adrian-Marian Țiripa a obţinut o diplomă specială pentru cel mai bun rezultat la proba observațională.

 

Lotul olimpic al României a fost coordonat de profesorii Grigoruță Oniciuc (Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț) și Lucian Stoian (Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri