20 aprilie 2024
ActualitateConsiliul Județean i-a premiat pe campioni: Aplauze pentru șahiști, arcași și gimnaste

Consiliul Județean i-a premiat pe campioni: Aplauze pentru șahiști, arcași și gimnaste

Performanțele deosebite obținute în competițiile naționale de către sportivii băcăuani au fost recompensate de Consiliul Județean (CJ), luni, în ședința ordinară a lunii octombrie. Cei care s-au clasat pe locul I au fost premiați cu 200 de euro, iar cei de pe locul II, cu 150 de euro.

Silvia Pătrășcanu

„Aceste rezultate trebuie apreciate și încurajate mereu pentru ca ele să devină fundamentul viitoarelor performanțe ale tinerilor noștri, cu care să se poată mândri toți băcăuanii”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele CJ, apoi a citit numele campionilor în aplauzele consilierilor.



Ca să-i aplaudați și dumneavoastră vă spunem cine sunt aceștia.

Astfel, dintre membrii Clubului Sportiv Regional de Șah „Nord-Est” Bacău au fost premiați Rafael Enășoaie, Gabriel Enășoaie și Ștefan Fabian, toți clasați pe locul II la Campionatul Național de Șah Rapid de la Iași.

De la Clubul Sportiv SAGA Bacău s-au evidențiat în concursurile naționale de tir cu arcul Geanina Iustina Ivu (locul II), Cristina Tuduriu (locul I), Călin Vizante (locul II), Teodora Tuduriu (locul I) și antrenorul Marius Mihai Vlad.

Sport Club Municipal Bacău a avut, în 2019, cinci sportivi care au obținut locul I la Campionatul Național de Gimnastică Artistică – Juniori, Arad. Este vorba despre Alexia Blănaru, Maria Bârgăoanu, Adina Păvălucă, Diana Păun și Eliza Boboc, toate cu medalii de aur în palmares. Și antrenorii lor – Corneliu Agop, Vasilica Agop, Mirela Păun și Răzvan Dumitru – au fost premiați de CJ Bacău pentru performanțele valoroase realizate de sportivii băcăuani în Campionatul Național de Gimnastică Artistică.

După ce și-au ridicat diplomele, sportivii au părăsit sala însoțiți de aplauzele consilierilor și ale invitaților.

Suma totală alocată din bugetul județului pentru premierea acestor minunați copii și tineri este de 3.100 de euro.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri