marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2169

“Spaţiile suprapuse” ale artistei Carmen Poenaru

Carmen Poenaru, Marius Tiţă şi Mariana Popa, la vernisajul de la Galeriile ALFA

Un eveniment artistic remarcabil, a avut loc la Galeriile “Alfa” din Bacău, la care a participat un numeros public, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când invitaţia vine din partea uneia dintre cele mai reprezentative, iubite şi apreciate artiste plastice băcăuane, care, de peste 30 de ani ne încântă cu arta sa. Marea Galerie de Artă de pe Mărăşeşti găzduieşte până pe 13 mai expozţia “Spaţii suprapuse”, o “personală” Carmen Poenaru, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Bacău, al cărei preşedinte este.

„Continuăm şi astăzi, la Galeriile ALFA, cu nume mari ale artei plastice băcăuane. Pe simeze, după Cristina Ciobanu, avem creaţiile tot a unei doamne, este vorba după cum vedeţi, de prietena noastră Carmen Poenaru.

Despre Carmen se pot spune foarte multe lucruri, astăzi mă surprinde cu o noutate, aceste colaje textile. Se pare că iarna a fost lungă şi ursitoarele au fost darnice cu artista noastră. Există aici o extraordinară combinaţie între pictură, arta textilă şi pastel de o mare frumuseţe, care o să vă bucure sufletele şi inimile”, a spus în deschidere Mariana Popa, artist plastic, manager al Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”.

De altfel, vernisajul a avut loc, cum se întâmplă în marile galerii din ţară şi străinătate, după un timp acordat publicului pentru a se familiariza cu noua propunere a artistei. Pentru a aduce publicul “cu picioarele pe pământ” şi a-i direcţiona atenţia spre temele principale ale expoziţiei, ale mesajuluidirect sau subliminal, Carmen Poenaru a invitat un critic de artă din Bucureşti, Marius Tiţă, cronicar de artă şi jurnalist pentru piaţa de artă, critic, curator, colecţionar, redactor şef, Radio România Internaţional.

“Expoziţia de faţă este o poveste unitară, este un cântec, curge foarte direct, natural, ceea ce înseamnă că de la început, pe undeva a existat o determinare în sufletul artistului de a pune pe simeze aceste opere, reunite sub titlul de «Spaţii suprapuse». Artiştii plastici care lucrează în 2D, pictură – artă textilă, vin cu o anumită observaţie a tot ce ne înconjoară. Este, dacă vreţi, un joc cromatic de culori şi spaţii. Simţim aceste lucru atunci când ne aflăm în faţa unei lucrări bune, adevărate, sincere, la care aş adăuga armonia acestui concert al emoţiilor pe care pictura o creează. Vă invit să urmăriţi această frumaosă poveste a artistei Carmen Poenaru”, am reţinut din observaţiile critice ale profesorului Marius Tiţă.

În încheiere, surprinzător la un asemenea gen de eveniment, Carmen Poenaru şi-a expus în limbajul emoţiilor, al artei programatice, al crezului ei artistic, determinarea de care vorbea criticul Marius Tiţă: ce înseamnă pentru artista Poenaru “spaţii suprapuse” şi de ce a ales să le expună, să le ofere publicului pentru a se elibera de această obsesie.

În Săptămâna Patimilor, dar şi în Săptămâna Luminată vă puteţi oferi o bucurie vizitând expoziţia “Spaţii suprapuse” de la Galeriile ALFA.

Elevii de la „Miron Costin”, într-un schimb de bune practici în Macedonia

Șase elevi și doi profesori de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău au trăit experiențe inedite pe meleagurile lui Alexandru cel Mare. La sfârșitul lunii trecute, timp de o săptămână, echipa formată din Alexia Nica, Alexandra Jușcă, Diana Cucu, Tudor Stolniceanu, Luca Mardare, Andrei Olteanu și profesorii lor Alina Drăghici și Liliana Adochiței s-au deplasat în Macedonia de Nord, în cea de-a doua mobilitate a proiectului Erasmus + „Boosting Entrepreneurial Skills”.

Pe lângă faptul că au vizitat școala gazdă, OOU „Dimkata Angelov Gaberot”, din Kavadarci, echipa din Bacău s-a întâlnit cu mai mulți antreprenori locali din Macedonia, pentru a afla din secretele care au constituit rampa de lansare în carieră. „Am avut ocazia să vedem încă un model de învățământ din Europa, ceea ce ne permite să facem o comparație cu ceea ce este în România, respectiv în Bacău. Școala vizitată din Macedonia, deși mică, în comparație cu Școala «Miron Costin», poate constitui, în anumite privințe, un model de bune practici pentru cadrele didactice de la noi și pentru elevi”, a precizat prof. dr. Liliana Adochiței, coordonatorul proiectului.

Proiectul „Boosting Entrepreneurial Skills” a fost realizat cu intenția de a crea oportunitatea elevilor din Spania, Turcia, Macedonia, Bulgaria și România de a se întâlni, a se cunoaște, a învăța unul de la celălalt și a găsi împreună soluții pentru dezvoltarea abilităților manageriale și de antreprenoriat, încă de la o vârstă fragedă.

Obiectivele proiectului sunt: dezvoltarea sentimentului de inițiativă a elevilor, descoperirea și explorarea oportunităților oferite de UE, promovarea toleranței și popularizarea diversității, prin cunoașterea culturilor europene, dobândirea anumitor cunoștințe legate de antreprenoriat. Grupul țintă este format din aproximativ 200 de elevi, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani. Următoarea întâlnire în cadrul proiectului va fi în luna octombrie 2019, când Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău va fi gazdă pentru partenerii europeni.

Se asfaltează strada Șafran

    Societatea de Servicii Publice Municipale Bacau a început asfaltarea străzii Alexandru Șafran.

    Reparațiile se vor face pe o suparafață totală de peste 3500 de metri pătrați, pentru care este nevoie de aproximativ 450 de tone de mixtură asfaltică.

    Până la finalizarea Centurii Municipiului Bacău, această arteră reprezintă una dintre variantele ocolitoare ale orașului, pentru mașinile care vin dinspre Onești și Moinești.

    ”Orașul Bacăul pare trist și cenușiu. La orizont, o nouă criză a apei și o mochetă sintetică în loc de gazon”

    constatarea aparține realizatorului Tv Rareș Bogdan, candidat la alegerile europarlamentare din partea Patidului Național Liberal

     

     

    Domnule Rareș Bogdan, deschideți lista Partidului Național Liberal pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. Ce-l determină pe un jurnalist de succes să se implice activ în politică?

     

    Am luat această decizie, în primul rând pentru că m-am săturat să văd disprețul cu care Liviu Dragnea și al său PSD îi tratează pe români. Un dispreț care denotă suficiență, aroganță, ipocrizie și multă, foarte multă minciună. Noi, oamenii onești, nu mai putem sta deoparte dacă vrem să schimbăm ceva, pentru că ne confruntăm cu o clică pusă doar pe hoție și interesată să găsească o cale să-l scape pe Dragnea! A lăsa țara în continuare pe mâna lor înseamnă să îi trădezi pe români. Nu cred că vrem să trăim în țara în care jandarmii gazează protestatarii, în care cei aflați la putere iau decizii împotriva liniștii și bunăstării românilor, cu o mentalitate de vechili, fără niciun fel de principii. Eu refuz să accept că așa arată România în care ne creștem copiii! Vreau să fiu respectat la mine acasă, vreau să văd că politicienii iau decizii pentru interesul public, pentru oameni, pentru bunăstarea și liniștea lor, nu pentru o clică de partid!

     

    La 30 de ani de la Revoluție, întreaga clasă politică pare compromisă, sondajele de opinie arată că românii au foarte puțină încredere în politicieni. E corectă percepția publică?

     

    Tocmai pentru că foarte mulți sunt dezamăgiți de clasa politică am decis să candidez. Am convingerea că putem schimba această percepție, dacă procedăm așa cum trebuie: cu gândul la români și la nevoile lor! De asta este nevoie să scăpăm de Dragnea, de Vâlcov, în general, de toți condamnații care ocupă funcții importante în stat! Eu m-am luptat cu ei seară de seară, ani de zile. De aceea m-am hotărât să plec acum la Bruxelles, pe venituri mai mici decât aveam în presă. Puteți spune că sunt un idealist, însă eu mai cred în șansa României, în șansa noastră de a sta în primul rând, de a fi respectați în Europa, iar vocea noastră să conteze.

     

    Cum vede Rareș Bogdan orașul Bacău?

     

    Vin în Bacău dinspre Sibiu și Brașov. Între Brașov și Bacău sunt 180 de kilometri pe șosea, dar diferențele reale sunt de un secol! Intri în Bacău printr-un pasaj rutier subteran, înțeleg că a fost făcut cu fonduri europene de administrația liberală. Să nu vă supărați pe mine, eu spun ce cred și ce gândesc: cu cât pătrunzi mai mult în Bacău oraș, mai ales în anumite cartiere, există doar cenușiu și tristețe. Eu știu orașul încă din anii studenției, când veneam în vacanțe la niște prieteni. Astăzi, niciunul dintre ei nu mai locuiește în Bacău. Unii au plecat în străinătate, alții la Cluj sau la București. Între două crize ale apei și o mochetă sintetică montată în loc de gazon, știrile despre Bacău sunt inexistente. Semn că orașul moare. Și nici nu este de mirare, cu un primar care a pierdut o finanțare europeană pentru modernizarea Insulei de agrement, iar proiectele pentru atragerea de bani europeni sunt insignifiante. Ba da, am mai citit ceva despre Bacău: Spitalul Municipal, care ar fi fost primul spital public nou construit în România, tot la inițiativa liberalilor, este îngropat de PSD și de actualul primar.

     

    Vedeți vreo rezolvare rapidă a situației?

     

    Nu. Și, dacă vreți, mai continui și cu alte lucruri pe care le știu, deși nu-mi face mare plăcere! Când vă îmbolnăviți mai grav, voi, băcăuanii, mergeți la spitalele din Iași, Cluj și București. Actualul dumneavoastră primar a preferat să se împrumute decât să scrie proiecte europene. A învățat asta de la șefii săi, care refuză să construiască spitale regionale cu fonduri europene, refuză să lege Moldova de Ardeal cu o autostradă care are finanțare europeană, dar pe care PSD nu vrea să o acceseze. Județul Bacău este condus 30 de ani doar de PSD, iar cel mai longeviv președinte de Consiliu Județean, Dragoș Benea, candidează acum pentru un mandat de europarlamentar. Credeți că va face treabă la Bruxelles, dacă nu a reușit să scoată un județ din noroaie? Eu mă îndoiesc.

     

    Veniți din Ardeal și se vorbește mult despre diferențele dintre Moldova și Ardeal. Sunt ele atât de evidente?

     

    În mod categoric, da! Acolo, primarii au ales să muncească în folosul comunităților, acolo cu toții și-au dat mâna pentru dezvoltare, fie că vorbim despre Alba, Cluj, Oradea sau Arad. Iar cel mai bun barometru este că, astăzi, mulți tineri nu mai pleacă în Occident, ci aleg să rămână în țară, dar în aceste orașe. Peste tot sunt primari sau președinți de consilii județene liberali. Este clar că liberalii știu să scrie proiecte, să atragă fonduri. Ați avut și voi, aici, în Bacău, un astfel de exemplu și știți că am dreptate. Liberalii mei din Ardeal au construit parcuri industriale, infrastructură modernă. Ardealul este un model care poate fi exportat și în Moldova, una dintre cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene. De aceea, cred că cu tărie că după 26 mai, lucrurile se vor schimba, PSD va fi înfrânt, iar cei care vor pleca la Bruxelles vor ști să se bată pentru țara lor. De aceea, vă spun: Nu uitați să iubiți Bacăul, în fiecare zi! Nu uitați să iubiți România, în fiecare zi!

     

     

     

     

     

     

    Om bun

    Ce sădești, aia culegi! Dacă vrem să avem parte de tot ce e mai bun în viață, trebuie să sădim cu sufletul. Dacă ne cultivăm obiceiuri bazate pe credință și moralitate, la fel vor fi și roadele pe care o să le culegem. Caracterul dăinuie, rezistă, trece testul vieții…Cât de importantă este educația? Stai o clipă și încearcă să vezi lucrurile astfel: cine ești tu? Tu ești adevărul din cap până-n picioare. Recunoaște mai întâi că ești creația lui Dumnezeu, lucru care îți garantează desăvârșirea. Pe măsură ce-ți examinezi propriile tale gânduri, ai putea descoperi că o mare parte din ființa ta vrea să învețe să fie un om bun. De exemplu, poți fără jenă să te declari mare învățat, după ce ai petrecut atâția ani studiind. Și cu cât ai studiat mai mult, ar trebui să fii mai priceput în a face lucrurile bine. Să fie oare adevărat? Depinde ce fel de învățat ești. Poți fi un instruit mediocru, care reține unele lucruri și conștient fiind, practică eronat cele învățate. Așa nu, niciodată! Reține: Cei care au valoare, au și o doză mare de bun simț. Și așa oamenii de valoare stau retrași în umbră. Ba chiar pot spune că mediocritatea a făcut un pas în față de ceva timp…

    Într-o lume care pare să producă din ce în ce mai multă confuzie, transformă-te într-o persoană care alege să fie blândă și onestă. Propune-ți să rămâi retras în colțul tău de rai. Nu uita: discreția, decența și măsura transmit mai departe valori. Aceste virtuți nu sunt străine firii noastre, ci dimpotrivă, fac parte din ființa noastră. Așadar, reprimă-ți tentația de a te compara cu altcineva și de a atrage atenția asupra ta. Lasă-i pe ceilalți să se creadă importanți, să se laude cu puterea și popularitatea lor, făcând public absolut totul. Fă efortul de a rămâne într-o perfectă stare de echilibru pe plan mental. Astfel, emoțiile vor fi controlate mult mai ușor. Nu cădea în capcana de a te simți slab și nesemnificativ! Toate aceste obstacole le poți evita dacă depășești stilul de gândire care te-a adus aici de la bun început.

    Fii realist! Nu-i așa că e frumoasă viața? Crezi că viața ta este un exemplu bun pentru ce înseamnă să ai un vis și să nu renunți la el? Te întreb acum, ce vârstă ai? Îți place unde te afli? Ce vrei de la viață? Altfel spus, care este adevărata ta chemare în viață? Ți-ai pus vreodată această întrebare? Este mai mult decât un clișeu să spun că aceia care au un vis, au o speranță: aceea de a avea o viață frumoasă și fericită. Unii oameni îmi spun: “Nu știu ce vreau!” Cunoașteți genul acesta de oameni, nu-i așa? Adevărul este că mint. Ei de fapt știu ce vor. O știu chiar în acest moment. Dacă faci parte dintre cei câțiva care spun că nu știu ce vor, te minți pe tine însuți. Undeva în sinea ta se află visul pe care nu vrei să-l exprimi. Pur și simplu nu-i dai glas. Fiecare dintre noi știm ce vrem. Numai că puțini trecem la fapte și ne asumăm întreaga responsabilitate.

    Știați că responsabilitatea propulsează personalitatea? Să fii responsabil înseamnă să-ți asumi orice cuvânt, gest, faptă. Responsabilitatea deplină înseamnă că trebuie să-ți asumi absolut tot ce se întâmplă în viața ta. Cu alte cuvinte, lumea în care trăiești este creația ta. “Uau! Este greu de asumat o astfel de responsabilitate!”, spune speriată Andreea. “A fi responsabil pentru ceea ce spun sau ceea ce fac este un lucru. Și îmi asum cu mare precizie. Dar să fiu responsabilă pentru ceea ce spun oamenii din viața mea, e prea mult! Este cu totul altceva.” O clipă, Andreea! Dacă îți asumi întreaga responsabilitate pentru viața ta, atunci tot ce experimentezi în vreun fel sau altul, este responsabilitatea ta pentru că permiți să se întâmple acest lucru. Întotdeauna ai dreptul la alegeri, chiar și atunci când ești înconjurată de oameni. Oamenii din jurul tău vor fi doar oamenii aceia pe care tu îi accepți. Niciodată alții!

    Dacă vrei să-ți îmbunătățești viața, trebuie mai întâi să o vindeci. Reiese că a te respecta pe tine însuți este cea mai importantă cale de a deveni bun și dacă tu devii un om mai bun și lumea ta va deveni frumoasă. Sunt de părere că, indiferent de drumul ales în viață, dacă îți iei un angajament ferm și ai o dorință arzătoare alături de credința că poți schimba ceva în lume, perseverența și curajul îți vor aduce garantat succesul. Mizează pe un lucru cert: perseverența te va ajuta să-ți dezvolți și alte abilități, mai ales dacă ești cu adevărat interesat să faci un bine oamenilor cu care intri în contact. Compasiunea și bunătatea față de semenii noștri este un prilej de exprimare a iubirii față de Dumnezeu, nimic mai mult. Bunătatea influențează benefic din punct de vedere fiziologic imunitatea noastră, antrenând și o însănătoșire a sufletului. Nu pot acum, spunându-vă toate aceste lucruri, să nu-mi aduc aminte și să vă împărtășesc totodată o întâmplare recentă. Eram în aeroport. Tocmai ce coborâsem din avion și mă pregăteam să recuperez bagajele.

    Se apropie de mine o doamnă specială. Nu are nici mai mult, nici mai puțin decât 92 de ani. Cu ochii umezi de emoție și cu un glas melodios mă întreabă: “Unde este soțul dumneavoastră? Aș vrea să-i vorbesc puțin.” Culmea, nu sunt mirată, ne îmbrațișăm ca și cum era ceva normal și omul căutat tocmai ce se apropia. Rapid, distinsa doamnă îi întinde mâna și cu un glas tremurând îi spune: “V-am privit și v-am analizat de la distanță. Sunteți un om tare blând și calm. Sunteți un om bun! Mă bucur că am avut prilejul să vă cunosc!” Uimitor, zic eu. A fost doar o săptămână în care acești doi oameni s-au intersectat de câteva ori în circumstanțe întâmplătoare. Această femeie minunată, cu o experiență de viață pe măsură, a avut bunăvoința și bunătatea de a vedea ceea ce noi, ceilalți, pierdem de cele mai multe ori din vedere: să observăm oamenii buni care ne-ar putea schimba într-un fel sau altul destinul în bine. Avem mare nevoie de ei! Să petrecem cât mai mult timp cu astfel de oameni care au o influență benefică asupra noastră.

    Acum îți vorbesc din suflet cititorule și știu că dacă încă mă asculți, o faci cu inima deschisă. Astfel, îndrăznesc să pătrund în lumea ta și să-ți spun: Îți mulțumesc că exiști în lumea mea, Omule bun!

    Carmen Barcan, terapeut

    Jurnal de festival. Bacău Fest Monodrame

    Concursul de Monodramă s-a încheiat în această seară cu ultima reprezentație. Weekendul a fost plin, sâmbătă fiind jucate două spectacole: Romana Caran din Serbia („I love you like a horse”), Dana Voicu („Îngerul pantofilor”), iar seara a fost dedicată actorilor Teatrului Municipal Bacovia, care au prezentat rezultatele Atelierului Cehov. În urma unei munci susținute de cinci zile, alături de Alexander Agarov și traducătorul Raluca Rădulescu, actorii au ieșit în fața publicului cu o schiță de spectacol după „Trei surori”.

    Duminică, s-au jucat trei spectacole în concurs, respectiv Eugen Titu („Iona”), Dumitru Rusu („Bărbați singuri”) și Bayasglan Tserendorj (I am Edith Piaf, Mongolia).

    Artistul Alexandru Repan, actor al Teatrului ”Nottara” din București, a pășit duminică seară pe scena Bacău Fest Monodrame pentru a se mărturisi publicului de festival, după aproape 60 de ani de carieră, în teatru și film. Și ne-a cucerit din nou, cu șarmul și cu eleganța unui ”Crai de Curtea Veche”, vorbindu-ne cu naturalețe, onestitate și căldură despre viața sa, despre iubirile pe care le-a trăit sau le-a inspirat, despre teatru, roluri sau despre proiectele de regie pe care le-a realizat, provocat la dialog de către Marinela Țepuș, manager al Teatrului ”Nottara”, și Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”.

    Confesiunile au fost intercalate, din dorința de a nu vorbi prea mult ”cu vorbele lui”, de momente emoționante de poezie, lecturi din Shakespeare, Bacovia și Macedonski. În care am savurat sonoritatea inconfundabilă a vocii sale, devenită marcă a teatrului și filmului românesc.

    A fost o întâlnire de teatru cu amprenta firescului pe care artiștii veritabili o dau prezenței lor în lume. Publicul i-a sorbit cuvintele și l-a aplaudat cu dragoste și căldură, la finalul unor mărturisiri în care Alexandru Repan a subliniat că teatrul este, în esență, iubire.

    Luni, au dat ultimele reprezentații Silvia Răileanu („Să nu ne răzbunați”) și Irina Bodea Radu („Aglaja și Dumnezeul ei din mămăligă), iar seara s-a încheiat cu „Janka”, producție a Teatrului Evreiesc de Stat, cu Maia Morgenstern în rol principal, într-un spectacol sensibil.

    Festivitatea de premiere va avea loc marți, 23 aprilie, de la ora 19.30 la sala mare, urmând ca de la ora 20.30 să o vedem evoluând pe Rodica Mandache, în „Republica Melania”, producție a Teatrului Odeon.

    Bacăul, gazda Olimpiadei Naționale de Agricultură

      Luni seara, de la ora 18.00, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri”, s-a deschis oficial Olimpiada Națională de Agricultură, organizată în acest an în Bacău, pe două domenii: Creșterea animalelor și Cultura plantelor. Participă efectiv în competiție peste 80 de elevi din toată țara, din clasele a XI-a și a XII-a, care au venit însoțiți de 31 de profesori. Bacăul are în concus patru elevi: trei pe Cultura plantelor și unul pe Creșterea animalelor. Aceștia sunt de la Parincea (doi), Sascut și Făget.

      La deschiderea oficială au participat reprezentanţi ai Prefecturii şi Consiliului Judeţean Bacău, Primăriei Bacău, Direcţiei Judeţene de Agricultură, ai Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, membri ai Comitetului Local de Dezvoltare a învăţământului profesional şi tehnic Bacău, reprezentanţi ai sponsorilor şi organizatorilor, precum şi directori şi cadre didactice din învăţământul profesional şi tehnic. Festivitatea de deschidere a inclus şi un scurt program artistic oferit de elevii de la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” Bacău.

      Organizatorii principali ai etapei naționale pe această olimpiadă care are loc în Bacău sunt Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău și Liceul Tehnologic „Grigore Antipa” Bacău (unde se vor desfășura și probele de concurs), alături de Liceul Tehnologic „G.J. Cancicov” Parincea și Liceul Tehnologic „J. M. Elias” Sascut.

      Comisie complexă

      Comisia Centrală care va asigura desfăşurarea olimpiadei şi evaluarea participanţilor este formată din: preşedinte – prof. univ. dr. Ioan Viorel Raţi, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, preşedinte executiv – prof. Mircea Corlăţeanu, inspector şcolar pe discipline tehnice de la Inspectoratul Școlar Județean Neamţ, secretar – prof. Mihaela Ciuchi, inspectorul şcolar pentru învăţământ profesional şi tehnic de la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, secretar ştiinţific – Irimia Gabriela de la Centrul Național de Evaluare și Examinare Bucureşti şi doi traducători pe ambele domenii ale olimpiadei din Bacău, pentru elevii care solicită subiecte în limba maternă (maghiară), respectiv prof. Constantinescu Herman de la Liceul Tehnologic „Apor Peter” Târgu Secuiesc, Covasna, şi Vizi Hajnalka de la Liceul Tehnologic „Tivai Nagy Imre” Sânmartin, Harghita. Sunt, în Bacău, totodată, și 9 membri evaluatori pe domeniul Cultura plantelor şi 8 membri evaluatori pe Creşterea animalelor. Aceștia provin de la diferite licee cu profil agricol din ţară (Argeş, Arad, Botoşani, Dolj, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Vaslui, Suceava, Hunedoara, Bihor etc.).

      Două probe de concurs

      Programul olimpiadei cuprinde două probe de concurs: astăzi, 23 aprilie – proba scrisă (între orele 9.00-12.00) şi pe 25 aprilie – proba practică (în același interval orar). Pentru proba practică, pregătirea a necesitat un efort deosebit din partea organizatorilor, deoarece la cele două domenii materialele de lucru sunt total diferite. De exemplu, pentru proba Creşterea animalelor au fost pregătite schelete de animale, medicamente de uz veterinar, instrumentar folosit pentru intervenţii obstetricale la animale, instrumentar pentru administrarea medicamentelor etc, iar la Cultura plantelor sunt puse la dispoziția elevilor participanți diverse seminţe, răsaduri, instrumente pentru determinarea temperaturii, texturii solului, pentru diferite lucrări de întreţinere etc. Pentru aceste probe practice sprijină competiția și cele două licee cu profil agricol din judeţ – Liceul Tehnologic „G. J. Cancicov” Parincea şi Liceul Tehnologic „J. M. Elias” Sascut -, alături de Holdingul Agricola Internaţional Bacău. De asemenea, S.C. Transport Public S.A. Bacău va facilita transportul gratuit al tuturor participanţilor în municipiul Bacău, pe toată durata desfăşurării olimpiadei.

      Pauză, doar miercuri

      Miercuri, 24 aprilie, în pauza dintre cele două probe, toţi participanţii vor cunoaşte câteva puncte de atracţie turistică din judeţ, fiind planificată vizitarea Salinei de la Târgu Ocna, a oraşului Slănic Moldova şi a Complexului de la Borzeşti. Premierea câştigătorilor va avea loc, joi, după ora 16.00, în sala de festivităţi de la Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău.

      „Sunt aici în Bacău cei mai buni elevi din țară pe cele două domenii, elevi care s-au calificat în etapele anterioare ale olimpiadei organizate în județele lor. Se vor acorda trei premii, I, II și III, la fiecare nivel de clasă, dar și mențiuni ce sunt stabilite în funcție de numărul de participanți, adică 2 sau maximum 3 mențiuni la fiecare clasă. Prima probă, cea scrisă, este eliminatorie, adică pot participa la a doua probă, cea practică, doar elevii care au peste 50 de puncte, conform regulamentului de organizare al Olimpiadei Naționale din aria curiculară «Tehnologii», din care fac parte și aceste două domenii care sunt organizate aici, în Bacău. Le urăm succes tuturor participanților și rezultate frumoase.”
      prof. Mircea Corlăţeanu, președintele executiv al Comisiei Centrale, inspector şcolar pe discipline tehnice de la Inspectoratul Școlar Județean Neamţ

      Mobilizare fără precedent la Centrul de Transfuzii

        Vestea tragică a accidentului suferit de olimpicii noștri de la biologie care mergeau la „naționale” la Oradea a făcut rapid înconjorul internetului și a ținut cap de afiș al știrilor din media, mai ales cea locală.

        Cei care au avut de suferit în teribilul accident au fost supuși unor intervenții chirurgicale care au avut nevoie de foarte mult sânge de la Centrul de Transfuzii din Cluj-Napoca.

        Chiar dacă se află în concediu de odihnă, dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău, la aflarea nefericitului accident a luat legătura cu Centrul de Transfuzii de la Cluj pentru a se asigura că totul e în regulă din acest punct de vedere.

        „Colegii de Cluj mi-au spus că au stocuri de sânge și să nu ne facem probleme. Cu toate acestea este bine să nu stăm cu mâinile în sân, să luăm măsuri tocmai pentru a fi pregătiți pentru astfel de evenimente nefericite. Urmează perioada vacanței de Paște și ne putem aștepta la orice, mai ales că statisticile din ultimii ani nu sunt îmbucurătoare”, a declarat dr. Adriana Ghindă referindu-se la o perioadă în care se înmulțesc accidentele rutiere iar Centrele de Transfuzii trebuie să fie permanent pregătite.

        Cu toate acestea, în mediul virtual, după aflarea de groaznicul accident, băcăuanii și în mod special elevii Colegiului Național „Vasile Alecsandri” s-au mobilizat pentru a dona sânge și a-i ajuta astfel pe cei aflați în nevoie de lichidul vital. Astfel, luni de la prima oră a zilei, Centrul de Transfuzii Bacău a fost luat cu aslat de toți cei care au dorit să ajute. Elevi și profesori de la mai multe colegii băcăuane, angajații unor companii și oameni simpli care au auzit de cele întâmplate și pur și simplu nu au putut sta deoparte.

        „Colegii noștri care au avut de suferit în urma acestui accident au avut nevoie de sânge, pe care l-au primit din rezerva statului. Acum ne-am mobilizat și încercăm cu toții să aducem, cumva, sângele înapoi. Vom face și o campanie de strângere de bani pentru a încerca să ajutăm, cât de cât, colegii și familiile lor.”

        Campania de donare de sânge prilejuită de tragicul accident al „olimpicilor” băcăuani este departe de a se fi încheiat. Numărul donatorilor înregistrați luni, 22 aprile, a fost de circa 116, iar campania va continua și zilele următoare.

        Crucea Roșie Bacău se alătură campaniei de donare de sânge

          Crucea Roșie Bacău se alătură campaniei de donare de sânge, inițiată în sprijinul elevilor olimpici băcăuani, spitalizați în urma accidentului rutier, de sâmbătă, 20 aprilie. Microbuzul care transporta nouă dintre cei 11 elevi care formează lotul de olimpici al judeţului Bacău la biologie, s-a răsturnat în localitatea Căpuşu Mare, din judeţul Cluj.

          „Trei dintre elevii răniți sunt voluntari ai organizației noastre și suntem cu sufletul alături de ei și de colegii lor, sperând că se vor însănătoși cât mai repede”, se arată într-un comunicat al organizației.

          Voluntari și angajați ai Crucii Roșii Bacău au donat astăzi sânge la Centrul Judetean De Transfuzie Sanguină Bacău.

          Reamintim că pentru a deveni donator de sange trebuie sa indepliniti următoarele condiţii: vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani; greutate peste 50Kg; să nu fii suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale; să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării; sa nu fiți sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

          Ziua Veteranilor de Război

            Cu prilejul ,,ZILEI VETERANILOR DE RĂZBOI”, Garnizoana Bacău organizează în perioada 23 – 24.04.2019, o serie de manifestări în cinstea acestei zile, astfel:

            – pe 23 aprilie 2019, ora 11.00, în sala mare a Cercului Militar Bacău, va avea loc un simpozion organizat de Garnizoana Bacău în colaborare cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – filiala Bacău, al cărui preşedinte este Col. (r) Timofte Paul – Valerian.

            – pe 24 aprilie 2019, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor Neamului din Cimitirul Central, Garnizoana Bacău în colaborare cu Unitatea Administrativ – Teritorială şi cu Asociaţia Veteranilor de Război ,,General Eremia Grigorescu”, – filiala Bacău organizează o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane, jerbe şi buchete de flori cu prilejul sărbătoririi ,,Zilei Veteranilor de Război”.

            Bărbat de 84 de ani, grav rănit într-un incendiu

              UN bărbat de 84 de ani, din comuna băcăuană Sascut, se zbate între viață și moarte, după ce a suferit arsuri grave într-un incendiu care i-a cuprins casa.

              Incidentul s-a petrecut în satul Fântânele, în jurul orei 10.00. Două autospeciale cu apă și spumă și o unitate SMURD au ajuns la fața locului.

              Până să vină pompierii, localnicii au scos din casă victima de 84 de ani, cu arsuri pe circa 90% din suprafața corpului, cu leziuni incompatibile cu viața.

              Incendiul a fost anunțat ca lichidat în jurul orei 11.43. Cauza focului a fost stabilita a fi fost jarul căzut din sobă.

              De la începutul anului până în prezent, în județul Bacău s-au înregistrat 12 persoane decedate la incendii sau în urma producerii unui incendiu.

              VIDEO: Cel mai prost hoț din Bacău

                FOTO: Ionut Popa

                Trei mașini au fost avariate în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona Orizont din Bacău. Incidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere care arată cum un bărbat se chinuie să spargă geamurile autoturismelor pentru a fura din ele.

                .VIDEO: ‎Ovidiu-Daniel Pruteanu‎

                Obiective visate, obiective atinse…

                Aeroportul este „poarta de intrare în județ”, după cum au afirmat adesea politicienii care s-au străduit să obțină finanțare, dar și recunoașterea de către Comisia Europeană a faptului că fondurile alocate contribuie la dezvoltarea regiunii fără să distorsioneze piața.

                E limpede că investițiile în modernizarea Aeroportului sunt importante, mai importante, poate, decât cele care vizează infrastructura rutieră. Aici, la coborârea din avion, și pe traseul spre oraș își fac străinii prima idee despre gradul de civilizație și prosperitate al zonei. Și poate tot aici decid dacă vor mai veni sau nu. Aeroportul generează creștere economică, dar și confort pentru locuitorii regiunii, cei care pleacă spre alte zări, apoi revin acasă. Iar acest „acasă” trebuie să fie primitor începând de la kilometrul zero, nu doar de la intrarea în grădinița cu flori a casei părintești.

                Duminică, reprezentanții administrației băcăuane au făcut declarații de pe un șantier. Dat fiind impactul obiectivului, e firesc ca aceștia să le explice cetățenilor ce s-a făcut și ce se mai face încă. Care sunt obiectivele finalizate și cele în desfășurare. Avem un terminal nou, un turn nou, o parcare mare și vom avea, nu peste multă vreme, și o pistă care va suporta avioanele grele. Ca locuitor al urbei, nu pot decât să mă bucur.

                Am auzit de „n” ori, din partea unor bucureșteni sau ieșeni, că Bacăul e sărăcăcios, provincial, anost. Mi-am dorit mult să fie altfel și abia aștept să văd finalizate și zonele de recreere. M-aș fi bucurat la fel de mult și dacă altă administrație ar fi modernizat strada Aeroportului sau Insula de Agrement. Cred că asta simte orice om sănătos la minte. Din perioada aceea ne-am ales cu regretele. Îmi amintesc, de exemplu, ideea lansată de un primar liberal de a dezvolta orașul și pe axa est-vest, idee care era foarte bună și care a rămas în aer.

                Revenind în prezent, mă mai bucură ceva, și anume faptul că în campania electorală a alegerilor din anul următor nu vor mai fi tăiate panglici la obiective visate, ci la cele terminate, care pot fi văzute și atinse.

                Drumurile județene intră în reabilitare

                  Va fi o vară plină pentru Serviciul Public Județean de Drumuri (SPJD) deoarece urmează să fie demarate proiectele finanțate de Guvern prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a (PNDL II). Acestora li se vor adăuga lucrările de reabilitare realizate din fondurile județului. Una dintre investiții va fi executată pe un sector de doi kilometri din DJ 114.

                  Preluarea acestuia de la Consiliul Local Onești, în vederea modernizării, a fost aprobată de aleșii județului în ședința din 17 aprilie. Acest tronson face legătura între municipiul Onești și localitatea Viișoara, reprezentând singura cale de acces din DN 11A.

                  Pentru alte lucrări, în ședințele trecute au fost aprobate devizele. Astfel, pe DJ 117 vor fi reabilitate patru poduri și va fi modernizat un tronson, iar DJ 252 Buhoci-Bibirești și DJ 156H, Buhuși-Runc vor fi consolidate ziduri de sprijin. „Sectorul propus pentru lucrările de consolidare pe DJ 117 face legătura între localitățile Berzunți și Moinești, traversând localitatea Cernu și are o lungime de 4,18 kilometri”, arată Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău. Porțiunea de pe DJ 117 care va fi modernizată este acoperită cu balast și are acostamente din pământ. În unele zone, acostamentele au dispărut complet, fiind luate de ape.

                  Estul județului scapă de izolare

                  Dintre cele șapte proiecte de modernizare a drumurilor județene selectate pe PNDL II, pentru trei au fost semnate deja contractele de execuție. Primul vizează asfaltarea DJ 241 B Pădureni – Fruntești – Filipeni – Brad – Mărăști, investiție în valoare de 5,3 milioane de euro. DJ 241B face legătura cu rețelele din județele Bacău și Vaslui, prin intersecțiile cu DJ 252 F și DC 74.

                  Al doilea proiect finanțat prin PNDL II are ca obiectiv modernizarea DJ 252A Horgești – Sohodor – Recea – Răcătău Răzeși – Răcătăul de Jos, de 7,5 km, în valoare de 4,1 milioane de euro. Ultimul contract de execuție semnat de CJ Bacău vizează DJ 243B Motoșeni-Gura-Crăiești-Benești-Balotești-Stănișești, de 15 km, a cărui modernizare va costa peste 29 de milioane de lei.

                  Din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, va fi finanțată modernizarea drumului interjudețean Bacău-Neamț, care va avea 165 km. În județul nostru, vor beneficia de investiții trei tronsoane însumând 99,4 km: DJ 207D (granița cu județul Neamț – Dămienești – Mâgla – Prăjești – Traian – DN2F km 28), DJ 241 A (Obârșia – Izvoru Berheciului – Secuieni) și DJ 241 (granița cu județul Vrancea – Podu Turcului – Glăvănești – Răzeșu- Motoșeni – Burdusaci – Răchitoasa – Buda – Putini – Colonești – Călini – Spria – Izvoru Berheciului).

                  Pe cei 99 de kilometri se vor executa lucrări de reprofilare, consolidare cu straturi de beton sau piatră, asfaltare, construire de noi podețe, rigole și șanțuri, amenajare de acostamente și benzi de încadrare.

                  CS „Dan Botezatu”, bilanț meritoriu

                  Bilanț meritoriu pentru CS „Dan Botezatu” Bacău în Muntenegru, acolo unde, recent, s-au derulat Europenele de karate SKDUN și Cupa Europeană pentru Kohai. La Bar, gazda celor două competiții, s-au reunit la start 790 de sportivi din 21 de țări.

                  Gruparea băcăuană antrenată de Ionuț Cășeru s-a prezentat cu șapte karateka, trecându-și în cont două medalii de aur, una de argint și cinci de bronz. La Cupa Europei, CS „Dan Botezatu” a dat doi campioni continentali: Serena Ciobanu (kumite individual cadete +50 kg) și Bogdan Iștoc (kumite individual seniori 75 kg). La aceeași competiție, Ioan Miron a fost dublu medaliat cu argint la kumite individual juniori open și cu bronz la kata individual juniori.

                  La Campionatul European, băcăuanii au avut de asemenea doi dublu medaliați: Darius Robu-Lungu (bronz la kumite individual cadeți 62 kg și bronz la kumite echipe cadeți +55 kg) și antrenorul- sportive Ionuț Cășeru (bronz la kumite echipe seniori open și bronz la kumite echipe veteran).

                  „A fost o competiție dificilă, dovadă faptul că nu toți sportivii cu care am participat au reușit să aducă medalii. Ana-Maria Rusu a pierdut de puțin podiumul la kata minicadete, în timp ce Robert Coșerariu nu a reusit să-și păstreze bronzul de la ediția precedent a Europenelor.

                  Urmează Mondialele din Cehia, acolo unde ne dorim ca toți membrii clubului ce vor fi prezenți în competiție să urce pe podium”, a declarat antrenorul CS „Dan Botezatu”, Ionuț Cășeru.

                  Răpuși în ultima secundă

                  13 octombrie 2018. Este etapa a 12-a. Aerostar o conduce pe Farul cu 2-1 și se pregătește să ia toate cele trei puncte. Puncte mari și importante în lupta pentru supraviețuire. Este minutul 94, iar arbitrul trebuie să fluiere finalul din clipă în clipă. Chirilă îl faultează undeva în marginea terenului pe Doumbia, constănțenii încearcă un ultim atac, care pare însă sortit eșecului. Mingea ajunge la tânărul Săbăngeanu (18 ani împliniți în preziua jocului de la Bacău), care, aflat la 35 de metri de buturile apărate de Fl. Muntean, își încearcă forțele și norocul cu un șut pe care ai șansa să-l prinzi o dată pe sezon. Dacă-l prinzi. Ei bine, Săbăngeanu îl prinde. Și-l prinde chiar acum. Șutul său cu exteriorul piciorului drept propulsează mingea în vinclul porții lui Muntean. Este gol! Și e 2-2! Farul respiră ușurată, Aerostar se sufocă. Vor urma zile agitate în tabăra băcauană, Aerostar despărțindu-se de antrenorul Cristi Popovici și alegând cartea Florin Bratu chiar în ajunul următorului meci: 3-3 cu Dacia Unirea, la Brăila.

                  20 aprilie 2019. Etapa a 31-a. Aerostar vrea să-și ia revanșa la Constanța. Momentul e propice, băcăuanii tocmai vin după o victorie cu Daco-Getica obținută în ultimul minut al prelungirilor, victorie care a pus punct unei serii de cinci înfrângeri consecutive. Meciul de pe Litoral se îndreaptă spre o remiză, 1-1. Deși au sperat la toate punctele, după ce Vraciu deschisese scorul în min. 41, „aviatorii” se mulțumesc și cu o remiză, care i-ar menține la doar patru puncte în urma Farului. Constănțenii au egalat în min. 54, prin Tudor Moldovan, iar finalul găsește cele două combatante în inferioritate numerică: după Tabacariu (min. 73), a fost eliminat și Ispas (min. 83). Este min. 94, iar arbitrul trebuie să fluiere din clipă în clipă.

                  Constănțenii obțin o lovitură liberă în partea dreaptă și încearcă un ultim atac. Balonul este aruncat în careu, iar Moldovan îl întoarce cu capul pentru șutul din apropiere lui Georgian Păun (liber la opt m), care înscrie plasat în dreapta lui Udeanu. E gol! Și e 2-1! Farul urcă pe locul 13, cu 36 de puncte, Aerostar rămâne țintuită pe 17, cu doar 29 de puncte. Urmează zile agitate în tabăra băcăuană. Iar vineri, pe „Aerostar” vine „lanterna”, Dacia Unirea Brăila.

                  Rezultatele etapei a 31-a: CS Balotești – Luceafărul Oradea 0-0, Sportul Snagov – Pandurii Târgu-Jiu 3-2, Academica Clinceni – Metaloglobus București 1-0, ACS Poli Timișoara – ACS Energeticianul 1-1, Ripensia Timișoara – ASU Politehnica Timișoara 0-1, Farul Constanța – Aerostar Bacău 2-1, Daco-Getica – FC Argeș 1-0, UTA Arad – Chindia Târgoviște 2-2, Dacia Unirea Brăila – Universitatea Cluj 0-8. Partida CS Mioveni – Petrolul Ploiești se dispută mâine, de la ora 19.30.

                  Clasament

                  1 Acad. Clinceni 31 24 1 6 64-17 73p.
                  2 Chindia 31 20 7 4 61-31 67p.
                  3 Universitatea Cluj 31 20 6 5 72-23 66p.
                  4 Sportul Snagov 31 19 6 6 48-28 63p.
                  5 Petrolul Ploiești 30 18 5 7 53-28 59p.
                  6 FC Argeș 31 16 8 7 44-25 56p.
                  7 CS Mioveni 30 14 6 10 43-32 48p.
                  8 UTA Arad 31 12 7 12 48-47 43p.
                  9 Ripensia Timiș. 31 10 9 12 36-42 39p.
                  10 ASU Politehnica 31 10 8 13 29-29 38p.
                  11 Luceafărul 31 10 8 13 41-53 38p.
                  12 Metaloglobus 31 10 7 14 29-51 37p.
                  13 Farul Constanța 31 11 3 17 40-51 36p.
                  14 Pandurii Tg. Jiu 31 9 7 15 50-54 34p.
                  15 Energeticianul 31 8 10 13 35-39 34p.
                  16 Daco-Getica 31 7 12 12 41-49 33p.
                  17 Aerostar Bacău 31 8 5 18 42-59 29p.
                  18 CS Balotești 31 6 6 19 25-28 24p.
                  19 ACS Poli Timiș. 31 5 8 18 27-55 23p.
                  20 Dacia Brăila 31 4 7 20 27-84 19p.

                  3 goluri decisive a marcat în ultimele cinci etape Georgian Păun pentru Farul. Pe lângă reușita de 2-1 contra Aerostarului, fotbalistul de 33 de ani a adus victoria constănțenilor și împotriva Chindiei (1-0, min. 79, în etapa a 27-a), și a Energeticianului (1-0, min. 75, în runda a 28-a).

                  Colegiul Național „Ferdinand I” – între performanță și continuă devenire

                  Dedicare, plăcere, iscusință… Acestea sunt cuvintele ce definesc Colegiul Național „Ferdinand I”, Bacău. Având la bază profesori devotați, acest colegiu de elită reușește constant să ne surprindă cu noi performanțe ale elevilor. În cadrul anului școlar 2018-2019, s-au remarcat aproximativ 100 elevi, prin calificarea la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare. Dintre aceștia, având în vedere concurența acerbă la olimpiadele pe discipline, pentru calificarea la faza națională, se evidențiază elevii și profesorii lor îndrumători.

                  Elevi calificați la olimpiadele și concursurile naționale 2019

                  Pesa-Moza Anais Helen (V-a A)- educație tehnologică, prof. coordonator Puiu Liliana, Scutaru Șerban-Ioan (V-a B) – geografie, prof. coordonator Mușat Mirela, Bucur Elif-Ioana (VI-a B) – educație tehnologică, prof. coordonator Puiu Liliana, Năstuneac Ștefan-Alexandru (VII-a A) – matematică, profesor coordonator Savu Eleonora, Tanțoș Ioana (VII-a B) – calificată la 2 olimpiade naționale – limba română, prof. coordonator Roșu Roxana și biologie, prof. coordonator Bran Simona, Ichim Paraschiva -Miriam (IX-a B)- limba franceză, prof. coordonator Stanciu Florentina, Bereș Antonia (IX-a A) – religie romano-catolică, prof. coordonator Bejenaru Maricica, Prisacaru Georgiana (IX-a E) – istorie, prof. coordonator Zărnescu Nicoleta, Jugănaru Sara-Maria (IX-a E) – limba engleză, prof. coordonator Nistor Nicoleta, Pădureanu Teodor (IX-a E)- chimie, prof. coordonator Bogdăneanu Silvia, Oțetea Marian (IX-a E)- sport-șah, prof. coordonator Mihăiță Olteanu, Iacob Paul Ionuț (IX-a F) – tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC), prof. coordonator Gărgăun Cătălin, Corciu Alexandru (X-a D) – limba spaniolă, prof. coordonator Roșioru Daniela, Coșa Andrei (X-a D)-Tehnologia Informației și a Comunicațiilor, prof. coordonator Muraru Crina, Lădaru Carla-Ingrid (X-a E)- limba germană, prof. coordonator Briahnă Oana, Pahonțu Raluca-Ioana (X-a F)- matematică, prof. coordonator Popa Carmen, Mihăilă Antonia-Nicoleta (XI-a D), limba spaniolă, prof. coordonator Roșioru Daniela, Enea Theodora (XI-a D)- reprezentant echipă- Made 4 Europe, prof. coordonator Frânculescu Cristina, Ravariu Eugen (XI-a D)calificat la 3 olimpiade naționale – informatică, prof. coordonator Sichim Cristina; fizică, prof. coordonator Harasemciuc Nicu-Vasile; lingvistică – prof. coordonator Ceunaș Gigliola, Bogdan Denisa Ștefania, (XII-a B)- geografie, prof. coordonator Coman Mariana, Tănase Iulia-Gabriela (XII-a E)- limba germană, prof coordonator Briahnă Oana.

                  C. N. „Ferdinand I” este reprezentat cu succes și la concursurile MEN, faza națională: Doboș Yvonna (VII-a B)- Speak Out, prof coordonator Nistor Nicoleta, Pădureanu Teodor (IX-a E) și Hamad Al-Essa Samir (IX-a F)- Sesiunea de comunicări științifice chimie, prof coordonator Bogdăneanu Silvia, Burghelea Cristian (XI-a D) – Prosoft, prof coordonator Sichim Cristina, Ravariu Eugen (XI-a D)- Urmașii lui Moisil, prof coordonator Sichim Cristina, Pădureanu Teodor (loc I), Hamad Al-Essa Samir (loc I), Marin Cristiana, Băisan Răzvan (loc III), Vârlan Ana Maria (loc III), Oros Alexandra (mențiune) – Concurs chimie Magda Petrovanu, prof coordonator Bogdăneanu Silvia. La Concursul Interdisciplinar fizică-geografie „Ștefan Hepiteș” s-au calificat la etapa națională 20 elevi, dintre care unii au reușit să obțină rezultate bune și foarte bune, concretizate în mențiuni: Sava Alexia (IX-a B), prof coordonatori Florescu Dragoș și Mușat Mirela, Sicora Valeri (IX-a D), prof coordonatori Iftimescu Otilia și Mușat Mirela, Cornescu Tudor (X-a C), prof coordonatori Florescu Dragoș și Anghel Viorel, Iliescu Andrei (XI-a E), prof coordonatori Florescu Dragoș și Mușat Mirela. Aceiași profesori (la care se adaugă și prof coordonator fizică Vascan Nicoleta) au coordonat și elevii care au reprezentat cu cinste colegiul: Iliescu Sânziana (IX-a B), Roman Adrian (IX-a B), Roșu Iulia (IX-a B), Tătaru Alexia (IX-a B), Tătaru Nistor Alexandra (IX-a B), Sandu Ștefana (IX-a C), Hamad Al-Essa Samir (IX-a F), Marin Cristiana (IX-a F), Tanțoș Maria (X-a C), Chirilă Răzvan (X-a C), Dabija Alexandra (X-a E), Nevschi Raluca (X-a E), Văideanu Renata (X-a E), Dinu Paul (XI-a E). De asemenea, la concursurile naționale de robotică s-au obținut premii importante – First Lego League- Into Orbit – echipa Thugi Bot formată din elevi ai clasei IX-a E, Prisacaru Georgiana, Ungureanu Octavian, Pădureanu Teodor, Preașcă Iulian și Bardașu Alexandru, prof. coordonator Sichim Cristina și antrenor Burghelea Cristian (XI-a D) – premiul al II-lea; BRD First Tech Challenge, echipa colegiului Echo Pulse (formată din 13 elevi de liceu) – premiul III.

                  *******

                  Performanța este valoroasă atât timp cât în spatele rezultatelor deosebite se află relațiide prietenie și de admirație reciprocă profesor-elev.
                  „Cancelaria Ferdinand este preocupată, în primul rând, să promoveze și să insufle atât informații științifice, cât și principii, valori, modele comportamentale, în conștiința generațiilor, ceea ce demonstrează că la Ferdinand este ALTFEL, școala fiind destinată tuturor, nu numai olimpicilor.” (Roxana Șova, absolvent și profesor limba română Colegiul Național „Ferdinand I”, Bacău)

                  Lucrând perseverent și cunoscându-ți mentorul, efortul depus devine plăcere, căci, după spusele lui Aristotel ,,suntem ceea ce facem în mod repetat; prin urmare, excelența nu este un act, ci un obicei”. Încercând să aflăm ce presupune această satisfacție de a se califica printre cei mai buni din țară, am inițiat un scurt dialog cu olimpici ferdinandiști.

                  Ce reprezintă pentru tine calificarea la etapa națională?

                  „Anul acesta a fost pentru mine o surpriză, fiindcă am reușit să mă înving pe mine însămi. M-am calificat atât la etapa națională la biologie, cât și la limba română. Astfel, aceste calificări constituie pentru mine verigi importante în evoluția mea. Mă ajută să aflu informații în afara celor studiate la școală, să îmi dezvolt abilități ce îmi vor folosi mai târziu pentru a deveni un medic bun (referitor la olimpiada de biologie), dar și să învăț să vorbesc frumos cu oamenii, astfel încât și pe cei mai ursuzi pacienți să-i fac să îmi povestească problemele lor și să înțeleagă că încerc să-i ajut. Toate aceste olimpiade mă pregătesc pentru viața ce se va desfășura în afara băncilor școlii și vor ocupa un loc de cinste în totalitatea activităților mele școlare și extrașcolare.” (Tanțoș Ioana, clasa a VII-a B)

                  Ce se află în spatele acestui rezultat?

                  „Consider că, perceput diferit de fiecare persoană, succesul reprezintă un cumul de factori: pe lângă perseverență și multă muncă, este pasiunea și bucuria de a face ceea ce iți dorești, de a fi împlinit. Mi-a plăcut istoria dintotdeauna și pot spune că nu am avut niciodată dificultați în a memora date istorice în care s-au desfășurat diferite evenimente și nici în a face conexiuni între ele sau a stabili relațiile de cauză-efect. Importante sunt și numeroasele ore de studiu, în care am citit cât de multe cărți am putut și am încercat să absorb cât mai multe informații, știind că detaliile fac întotdeauna diferența. Prima dată am participat la Olimpiada de Istorie anul trecut, în clasa a VIII-a, reușind și prima calificare la etapa națională. Deși acum sunt la profil real, matematică-informatică, istoria a ramas, aș putea spune, «marea mea dragoste». Aceasta reprezintă materia din care am învățat că totul are atât o cauză, cât și o consecință, evenimentele petrecându-se într-o continuă legătură și influențându-se reciproc. Un rol foarte important l-a avut doamna profesoară Nicoleta Zărnescu, care m-a ajutat să înțeleg istoria ca pe o poveste, câteodată complicată, dar întotdeauna frumoasă, m-a susținut psihic și emoțional și mi-a oferit mereu încurajarea de care aveam nevoie pentru a merge mai departe si a mă ambiționa și mai tare.” (Prisacaru Georgiana, clasa a IX-a E)

                  Care este rețeta succesului?

                  „După participarea la nouă olimpiade naționale și cu încă trei la orizont, am ajuns la concluzia că, pentru a obține succesul, este nevoie de patru chei. Primul este munca, desigur, deoarece consider că nu poți realiza nimic în viață fără muncă. Al doilea este sprijinul profesorilor coordonatori pasionați: Gigliola Ceunaș (Limba Română, Lingvistică), Savu Eleonora (Matematică), Nicu Harasemciuc (Fizică) și Sichim Cristina (Informatică) m-au îndrumat și mi-au înlesnit învățarea materiei de olimpiadă. Cel de-al treilea lucru necesar este inițiativa – dacă nu încerci, nu vei putea câștiga niciodată – și cel de-al patrulea, pasiunea -dacă nu iți face plăcere să lucrezi, nu merită efortul.’’ (Ravariu Eugen, clasa a XI-a D)

                  „În cei peste 150 de ani de excelență, această instituție de învățământ a demonstrat în mod evident și permanent potențialul competitiv și înclinația spre un act educational de calitate, o abnegație imprimată atât de mentori-profesori, cât și de elevi-absolvenți, care au învățat în orele petrecute în acest liceu că efortul susținut cu talent și responsabilitate te definesc ca personalitate și ca evoluție individuală. De altfel, Ferdinand nu înseamnă numai olimpiade și concursuri școlare, ci înseamnă o extraordinară dăruire și pasiune din partea unor cadre didactice, părinți, absolvenți (reuniți în ALUMNI Ferdinand) de a colabora cu elevii în multiple activități și cluburi extrașcolare, de la robotică la dezbateri, de la teatru la sport, dansuri sau film/fotografie. Un efort cuantificat doar prin bucuria copiilor și satisfacția părinților care au privilegiul de a vedea cum progresul și performanța sunt, deopotrivă, încurajate, susținute și apreciate.”
                  Prof. Nicu Harasemciuc, directorul colegiului

                  „Iată de ce, a fi elev la Colegiul Național «Ferdinand I» a devenit sinonim cu performanța, pasiunea, munca și relația de parteneriat mentor-discipol, ceea ce pune amprenta pe devenirea ta ca om. Să ai curajul de a visa, de a-ți deschide aripile spre zări mai înalte, să te dezvolți și să te redescoperi, prin efort și pasiune, nu reprezintă doar obținerea unei performanțe la o olimpiadă, ci, mai mult, presupune o autoinvestigație și o provocare autentică! Și, pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, le spunem doar, de cinci ani, ReGala Ferdinand. Prilej de sărbătoare, întâlnire, bucurie, recompense, în care ei, elevii, au rolul principal. Mulțumim Alumni și partenerilor.”

                  Prof. dr. Nicoleta Zărnescu, directorul adjunct

                  Roxana Neagu, cu sprijinul elevei Romina Neagu, clasa a IX-a A

                  Concert de „Florii” la Orbeni

                    Ieri, în duminica în care creștinii ortodocși sărbătoreau Floriile iar cei catolici Paștele, la Orbeni a avut loc debutul artistic al Ansamblului „Spic de Grâu” din localitate. Concertul a avut loc după liturghia de la prânz la Biserica din Deal.

                    Ansamblul „Spic de Grâu” a fost înființat la 1 martie 2019 de către cunoscuta interpretă de muzică populară și profesoară la Școala Populară de Artă Bacău, Maria Șalaru, cea care s-a ocupat și de repertoriul ansamblului.

                    „Am găsit aici o atmosferă foarte caldă și oameni dornici să realizeze cât mai multe în plan cultural”, a precizat Maria Șalaru. Ansamblul „Spic de Grâu” are 25 de membri, copii cu vârste între 8 și 16 ani.

                    „Oamenii au venit în număr mare la biserică și au fost mândri să-și vadă copiii cântând. Am avut în program cântece religioase și patriotice cu care am ajuns la sufletul celor prezenți.

                    Ne dorim pe mai departe să avem mai multe participări în festivaluri, și cel mai important, sperăm ca la vară, aici, la Orbeni, să organizăm Festivalul Grâului odată cu zilele comunei, un festival în care să sărbătorim rodnicia locului.

                    Trebuie să subliniez că pentru evenimentul de astăzi (ieri, n.r.) s-a mobilizat toată lumea, începând cu domnul primar și cu preoții de la biserică și trebuie să le mulțumesc”, a declarat după concert artista Maria Șalaru.

                    Creştin-ortodocşii au sărbătorit intrarea lui Iisus în Ierusalim

                      Sărbătoarea Floriilor nu are o dată fixă, fiind marcată cu o săptămână înainte de Învierea Domnului.
                      Prima atestare documentară a sărbătorii de Florii datează din secolul al IV-lea, când Sf. Epifanie scrie două predici pentru această ocazie. Tot referitor la sec. IV, pelerina Etheriei relatează modul în care Floriile erau sărbătorite la Ierusalim şi face prima menţiune a sfinţirii ramurilor de salcie în biserici, în evocarea bucuriei întâmpinării Mântuitorului.

                      Iisus intra în Ierusalim călare pe un măgar, însoţit de apostoli şi întâmpinat de mulţime ca rege spiritual al iudeilor, cu ramuri de finic – o specie de palmier. Mântuitorul mergea să-şi întâmpine destinul, pentru ca aceeaşi gloata care îl primea cu bucurie avea să-l piardă căteva zile mai târziu. Duminica Floriilor marchează începutul Săptămânii Patimilor, dar tradiţia precreştină atribuie acestei zile semnificaţia renaşterii naturii.

                      De Florii, duminică, 21 aprilie, în toate bisericile ortodoxe din Bacău şi din întrega ţară, milioane de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie de Florii, cu gândul la intrarea lui Iisus în Ierusalim. Preoţii au sfinţit ramurile de salcie, pe care creştinii le-au dus acasă pentru a le aşeza la tocurile uşilor, ferestrelor, la streaşină, la icoane, ori chiar pe morminte. Se crede că, după sfinţire, salcia aduce linişte şi prosperitate în cămine. Conform acestor tradiţii, ramura de salcie simbolizează înnoirea, primăvara, renaşterea naturii.

                      În seara de Florii au încep slujbele deniilor, care vor continua în Săptămâna Patimilor.

                      Dispută pe tema autorizațiilor de taxi

                        Un punct disputat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Bacău de vineri a fost cel referitor la aprobarea procedurii de atribuire a autorizațiilor taxi pentru desfășurarea activității de transport în regim de taxi, la nivelul municipiului Bacău.

                        Narcis Dominteanu (foto), de la Asociația taximetriștilor independenți, a criticat o prevedere care acordă doar 0,1 puncte pentru taximetriștii cu o vechime de cinci ani.

                        Punctajul se folosește la stabilirea priorităților pentru autorizațiile de taxi. Acesta a spus că e un punctaj prea mic, pus în bătaie de joc.

                        Cătălin Zală, consilier în aparatul de specialitate al primăriei, a replicat că s-a stabilit acest punctaj pentru a nu se crea posibilitatea ca unii solicitanți cu vechime în meserie dar cu mașini vechi să aibă prioritate în fața celor cu mașini mai noi.

                        „În plus, a spus el, se autorizează mașina, nu persoana”. „În vechea administratie, niște șmecherași au luat sute de autorizații și au făcut monopol”, a intrat în discuție și viceprimarul Constantin Scripăț.

                        „Dacă vrea cineva să intre pe piață nu poate; acum dăm posibilitatea oricui dorește să primească licență de taximetrie. Deranjam pe unii, e drept, dar chiar doresc să deranjăm această mafie a taximetriștilor”.

                        „Această atribuire se face pe bază de proceduri competitive. Autorizațiile sunt limitate la o singură persoană, mașinile electrice primesc punctaj în plus, 10 puncte față de 5 cât primește o masină obișnuită, iar mașinile hibride primesc 8 puncte. Vă garantez că o să fim foarte atenți pe proceduri”, a spus și primarul Cosmin Necula.