27 aprilie 2024
SportVolei feminin/ Divizia A1: Cine se ridică?

Știința Bacău- CSM Târgoviște (sâmbătă, ora 17.00, Sala Sporturilor)

Volei feminin/ Divizia A1: Cine se ridică?

Două echipe rănite. Rănite de același „agresor”, Dinamo. Cu aceeași lamă de cuțit, 1-3, la o săptămână distanță una de cealaltă. Doar locația a diferit: Știința a fost răpusă la București, CSM Târgoviște acasă. Sâmbătă, ultimele două victime ale dinamovistelor se vor afla față în față. Uitând de toate durerile. Și luptând pentru a se repune pe picioare, într-o reeditare a disputei „de bronz” din ediția trecută de campionat.

Fără niciun fel de îndoială că Știința- CSM Târgoviște este cel mai interesant al etapei a șasea a Diviziei A1 la volei feminin. Sigur, astăzi, de la 16.30, în uvertura rundei se joacă Dinamo- CSM Lugoj. Altfel spus, locul 2 contra locului 1. E clar însă că vorbim doar despre un derby de circumstanță, Lugojul având avantajul unui program condescendent în prima jumătate de tur. Clou-ul rămâne confruntarea de la Bacău. „Este un meci foarte important, având în vedere momentul în care ne aflăm. Și tocmai de aceea sperăm să-l câștigăm.

Totodată, îmi doresc să am întreg lotul valid la ora partidei și să jucăm la adevărata noastră valoare, spre satisfacția publicului care, nu am nicio îndoială, ne va sprijini ca întotdeauna. Întâlnim o echipă puternică, o echipă căreia i-a picat înfrângerea cu Dinamo așa cum ne-a picat și nouă, adică rău, dar am încredere în jucătoarele mele că pot trece de Târgoviște”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. Dacă în sezoanele trecute (2015-2018), avea ca punct de forță atacurile lui Collar, acum, CSM Târgoviște mizează mult pe cubaneza Yusleinis Herrera (29 de puncte în jocul de săptămâna trecută, cu Dinamo). Să sperăm că block-ul Științei va neutraliza loviturile cubanezei de 35 de ani și că serviciile Alexandrei Dascălu, la fel ca și atacurile Denisei Rogojinaru, Tinei Grudina sau Slavinei Koleva vor face diferența.
Celelalte meciuri ale etapei a șasea: U” NTT Data Cluj- FC Argeș Rapid București- Alba Blaj, CSO Voluntari 2005- Belor Galați, Dinamo- CSM Lugoj. CS Medgidia stă.



Clasamentul Diviziei A1

1 CSM Lugoj 5 4 1 14-6 13p.
2 Dinamo București 4 4 0 12-1 12p.
3 Alba Blaj 4 4 0 12-1 12p.
4 CSM Târgoviște 5 4 1 13-3 12p.
5 Belor Galați 5 4 1 12-5 12p.
6 Știința Bacău 4 3 1 10-3 9p.
7 FC Argeș 4 1 3 4-10 3p.
8 Rapid București 5 1 4 3-14 2p.
9 CS Medgidia 5 0 5 4-15 0p.
10 „U” NTT Cluj 5 0 5 2-15 0p.
11 CSO Voluntari 5 0 5 0-15 0p.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri