Cel mai mare eveniment medical din acest an. Congresul Național de Chirurgie Pediatrică, în Bacău

Bacăul va găzdui, săptămâna viitoare, între 13 și 16 noiembrie, ediția a X-a a Congresului Național de Chirurgie Pediatrică. Manifestarea, desfășurată sub patronajul Societății Române de Chirurgie Pediatrică, va avea loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Aceasta va cuprinde teme precum traumatologie și oncologie pediatrică, abord minim invaziv, protocoale terapeutice și metode moderne de tratament, fiind, totodată, o ocazie extraordinară pentru schimb de cunoștințe și experiență, dar și de dezbateri cu medici din țară și din străinătate. Cele 4 zile de congres vor cuprinde cursuri, demonstrații practice, mese rotunde, conferințe și discuții interactive asupra patologiei chirurgicale pediatrice. De asemenea, se vor organiza conferințe dedicate unor metode de tratament modern, la care vor participa nume importante ale chirurgiei și ortopediei pediatrice românești și internaționale. Vor fi inclusiv sesiuni științifice atât pentru medici, cât și pentru asistenții medicali din acest domeniu.


„Această întâlnire este importantă atât din punct de vedere educațional, cât și practic, pentru că va crea premisele realizării unor principii de tratament multimodal adecvat, adresat copiilor cu malformații congenitale, cancer, traumatisme și numeroase alte patologii. De asemenea, va reprezenta un bun mijloc de a asigura schimbul de experiență, dezbatere, verificare și actualizare a cunoștințelor. O asemenea oportunitate nu ar trebui ratată de nici unul dintre specialiștii implicați în tratamentul complex al patologiei chirurgicale pediatrice.”
Prof.dr. Sebastian Ionescu,
președintele Societății Române de Chirurgie Pediatrică

Congresul este organizat de către Fundația Comunitară Bacău, cu sprijinul Spitalului Județean de Urgență, a Colegiului Medicilor din Bacău, având și acreditare EMC (Educație Medicală Continuă), a autoritătilor locale, dar și a unor firme private din Bacău. Președintele Comitetului de organizare este dr. Mihai Galinescu, medic primar chirurgie şi ortopedie pediatrică, șef Secţie Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, care a oferit mai multe detalii din programul acestui eveniment medical.



– Domnule doctor, acest Congres Național de Chirurgie Pediatrică are un program complex, bine structurat. Vor fi patru zile maraton, în care nume mari din această specialitate medicală ne vor onora cu prezența aici, în Bacău.
– Da, așa este. Vorbim de un Congres Național de Chirurgie Pediatrică, cu secțiune de ortopedie pediatrică, în care pe lângă colegi medici din țară vor veni și specialiști din Republica Moldova, Franța, Marea Britanie și Austria. Deci este un congres național, dar cu participare națională și internațională. În total, vor fi în jur de 250 de participanți. Va fi un eveniment care înseamnă foarte mult pentru tot ce ține de calitatea actului medical chirurgical la pacienții pediatrici, dar și de colaborarea cu industria medicală, pentru ca vor fi prezente și mari firme de profil, cu expoziții de aparatură medicală.

– Să le luăm pe rând. Conform programului congresului, în prima zi se organizează două cursuri: unul de laparoscopie pediatrică și unul de abordare multidisciplinară  a malformațiilor congenitale. Sunt două cursuri care încep miercuri, de la ora prânzului, dar care se continuă și a doua zi.
– În primul curs, Abordul laparoscopic al patologiei canalului inghinal, am investit foarte multă energie, pentru că vorbim de chirurgia pediatrică laparoscopică, o metodă revoluționară care se dezvoltă foarte bine și la noi în țară, o abordare pe care noi o practicăm de aproape 10 ani în Secția de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, având și toate dotările necesare. Vom prezenta elemente de anatomie laparoscopică și instrumentarul medical, vor fi prezentări de cazuri, demonstrații și antrenamente hands-on pe 6 posturi de lucru cu pelvitrainer Storz pe modele inanimate. Vor prezenta aceste lucrări dr. chirurg pediatru Daniela Gorduza, care este băcăuancă, dar care vine tocmai din Lyon (Franța) la acest congres, pentru că în prezent acolo lucrează, vor fi doctorii Radu Iacob și Vlad David, de la Spitalul Clinic pentru Copii din Timișoara, dr. Lorena Vatră, de la Spitalul „Marie Curie” București și dr. Iulia Ciongradi, de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” Iași. Inclusiv eu voi avea prezentări de cazuri și de diferite aborduri laparoscopice, de chirurgie minim-invazivă.

– În paralel se va derula și al doilea curs: Abordarea Multidisciplinară a Tratamentului Chirurgical pentru Buza de iepure și Gura de lup. Sunt două afecțiuni care implică o echipă multidisciplinară în diagnostic și tratament.
– Aici vorbim de un program Erasmus, pe această abordare multidisciplinară a copiilor care au astfel de probleme de sănătate. Pentru a fi tratați, din echipă trebuie să facă parte nu numai medicul chirurg, ci și anestezistul, terapeutul, logopedul, asistentul social, pentru că vorbim de un impact extraordinar asupra vieții copilului afectat, atât din punct de vedere funcțional, cât și din punct de vedere emoțional și psihologic. Va fi un curs ținut de dr. Radu Spătaru, de la Spitalul „Marie Curie” București, care are o activitate medicală de peste 25 de ani, o bogată experiență clinică în sfera anomaliilor oro-faciale, dar și în chirurgia oncologică și a diverselor malformații congenitale.

– Iar joi, 14 noiembrie, va fi ziua în care se deschid oficial lucrările congresului, pentru ca apoi să fie prezentări științifice.
– Da, aici ne vom axa pe anumite patologii, în special pe tumori și discuții privind colaborarea chirurg pediatru – ortoped pediatru – oncolog – anatomo-patolog. Vor veni trei medici oncologi de la Spitalul de Copii „Budimex” București, care vor vorbi de bolile tumorale la copii, care sunt foarte complicate. Astfel de mese rotunde vor continua și vineri, când avem și o conferință științifică dedicată inclusiv asistenților medicali, foarte importanți în echipa operatorie.

– Am văzut în programul congresului și o secțiune specială în care se vor discuta și stabili Protocoalele terapeutice în patologia chirurgicală pediatrică, conform alocării temelor pe centre universitare.
– Pentru prima dată ne reunim să vorbim și despre aceste lucruri. Chiar mă bucur că am reușit să organizez și această secțiune cu ocazia Congresului Național de Chirurgie Pediatrică, aici, în Bacău. E foarte important să standardizăm modul de abordare, să știm cu toții ce trebuie să facem atunci când ai un copil cu o anumită afecțiune. Să fie stabilit în mod clar care este locul în care ar fi cel mai bine să fie tratat, după ce i se stabilește un diagnostic. Vor fi practic stabilite niște ghiduri terapeutice prin care se va ști foarte exact ce trebuie să facem pentru ca pacientul nostru să beneficieze de un diagnostic corect, de un tratament corect și să fie urmărit în continuare exact cum trebuie. Avem nevoie de aceste ghiduri terapeutice, care în acest moment nu există, mai ales că la nivel național sunt foarte multe secții ce au nevoie de dotări, de specialiști. Iar cei de acolo trebuie să știe punctual unde să trimită pacientul, dacă acolo nu au cum să-l trateze. Dacă vom reuși să stabilim aceste protocoale, va fi un pas enorm, pentru că până acum totul s-a derulat doar în stadiu de discuții, dar nimic concret.

– Iar finalul va fi cu decernare de premii.
– Vor fi și premii, pe lucrările stiințifice prezentate, dar și decernări de diplome de onoare, sâmbătă, într-o Gală de final, care va închide și programul congresului. Tot atunci va fi premiată și Judith Darmady, un medic pediatru din Marea Britanie, ce va fi alături de noi pe perioada întregului eveniment. Un om implicat, dedicat, care, după ce a ieșit la pensie s-a concentrat foarte mult pe acte de caritate la noi în țară, inclusiv în județul nostru, la Trustul Orfelinatelor Ungureni, a susținut copiii fără posibilități materiale să își continue studiile, iar mulți dintre ei au făcut inclusiv facultate. A ajutat și medicii, inclusiv pe mine, prin invitațiile pe care le-a făcut în Marea Britanie pentru schimburi de experiență în diferite domenii. Printr-un astfel de schimb, în 2002, eu am învățat, de exemplu, ecografia de șold și am fost printre primii medici români care a aplicat această procedură în țară. Iar acum o fac toți, pentru că între timp s-au organizat și cursuri de inițiere. Va fi un premiu onorific, iar noi suntem onorați că-l putem oferi.

– Ca o concluzie… va fi o manifestare care va situa Bacăul pe harta excelenței în Chirugia Pediatrică.
– Astfel de evenimente științifice medicale desigur că au mai fost organizate la Bacău dar, din ceea ce știu eu, niciodată la nivel de congres. De obicei, o asemenea manifestare este organizată în centre universitare, cum ar fi București, Iași, Timișoara. Pentru a arăta și ceva din specificul nostru, vom avea pe holurile Centrul de Afaceri și Expoziții și o expoziție de mere cu degustare, organizată de profesorul universitar dr. ing. Viorel Rați, dar și o expoziție de pictură cu lucrări de-ale artiștilor plastici Dragoș Burlacu și Marius Crăiță-Mândră. Va fi un eveniment medical de amploare, pentru care am militat foarte mult și cred că, într-adevăr, este o reușită faptul că putem să o organizăm în orașul nostru.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"