19 aprilie 2024
EconomieTârgu Ocna: Negocieri la sânge între liderii minerilor și administrația SALROM

Târgu Ocna: Negocieri la sânge între liderii minerilor și administrația SALROM

De la începutul săptămânii, minerii de la Salina Târgu Ocna sunt în grevă spontană. Ortacii protestează, în acest fel, față de neacordarea voucherelor de vacanță de către administrația societății de sare SALROM. Protestul a fost declanșat în mai multe unități de extracție a sării din țară, respectiv Praid, Ocna Dej și Slănic Prahova.

Potrivit unor surse sindicale, banii care li s-ar fi cuvenit minerilor ar fi fost direcționați către restructurarea (inclusiv, acordarea plăților compensatorii) unei alte exploatări, respectiv mina de la Râmnicul Vâlcea. În aceste condiții, cele două părți implicate în conflicul de muncă, sindicate și administrație, au demarat negocieri, la București, pe tema conflictului.

„Suntem, de dimineață, în negocieri, dar încă nu am ajuns la vreun rezultat. Vedem ce se va mai întâmpla. Cert este că, la Târgu Ocna, nu este niciun miner blocat la subteran”, ne-a declarat Ilie Ionel, directorul Salinei Târgu Ocna. Informația a fost confirmată și de liderul de sindicat de la Salina Târgu Ocna care ne-a precizat și că, urmare a protestului, a fost închisă activitatea de turism, vizitatorii nemaivând acces în baza de tratament din subteranul exploatării.



„Avem promisiunea că mâine (8 noiembrie n.r.) se votează voucherele pe 2019. Trebuie să așteptăm până mâine la ora 13,00”, ne-a transmis Daniel Popa, liuderul de sindicat al ortacilor târgocneni.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri