Acasă Blog Pagina 2169

A murit Florin Halagian, fost antrenor al FCM Bacău

    Luni, 12 august s-a stins din viață, la vârsta de 80 de ani, cel care a fost Florin Halagian.

    Antrenorul cu cele mai multe meciuri la nivelul Ligii I, 878, Armeanul, așa cum mai era cunoscut Halagian, a adus Argeșului singurele două titluri de campioană națională (1972 și 1979), dar și succesul național repurtat de Dinamo în 1992.

    Pentru microbiștii băcăuani, Hala a fost tehnicianul care, între noiembrie 1997 și august 1999 a condus echipa fanion a orașului, FCM Bacău.

    Cu Florin Halagian la timonă, „galben-albaștrii” au ocupat un loc 5 în ediția 1998- 99 a primului eșalon (atunci când au adunat 13 meciuri la rând fără înfrângere în startul de campionat) o semifinală de Cupa României în aceeași stagiune și o participare în Cupa Uefa-Intertoto în vara anului 1999. Halagian se retrăsese din antrenorat în 2010, de la CS Mioveni.

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!

    Pokerul, cel mai captivant joc pentru romani

    Pokerul a avut parte in luna iulie de unul dintre cele mai interesante si importante evenimente din calendarul pe 2019. Este vorba, bineinteles, de Main Event-ul de la World Series of Poker (WSOP), gazduit de “Rio Hotel and Casino” din Las Vegas, Nevada, Statele Unite ale Americii. Castigatorul, neamtul de origine iraniana Hossein Ensan, a plecat acasa cu un premiu de 10 milioane de dolari. Din pacate pentru el, dupa retinerea taxelor, acesta va avea in cont putin peste 5 milioane. In orice caz, un premiu consistent si un loc asigurat in analele pokerului.

     

    Cea de-a 50-a editie a Main Event-ului a fost una la care au luat parte si romani. Unul dintre ei, Mihai Manole, a fost atat de aproape de masa finala incat sigur si-a facut planuri de cum i-ar sta cu bratara la mana. Din pacate, conationalul nostru a iesit pe locul 18 si a trebuit sa se multumeasca cu un premiu de “doar” 400 de mii de dolari. Este cea mai buna performanta reusita de vreun roman la Main Event si un motiv de mandrie pentru toti jucatorii de poker din Romania.

     

    Dar cum a capatat Texas Holdem-ul asemenea teren in tara noastra si de ce este acest joc special? In primul rand, vorbim totusi despre un joc de noroc, iar romanii sunt mari amatori de activitati ce includ hazardul. Cei mai multi implica Divinitatea in tot ceea ce fac, deci nu este de mirare ca au impresia ca “soarta” le-a rezervat ceva magnific. Desigur, aici vorbim despre o anumita “masa” de jucatori, nu de cei profesionisti sau de cei care o fac doar de dragul distractiei.

     

    Apoi, pokerul implica si pacalirea adversarului, prin asa numitul “bluff”. Un jucator “bluffeaza” in momentul in care incearca sa-si mascheze mana ca fiind mai puternica decat e, totul pentru a castiga potul. Nu e deloc de mirare ca romanul a fost atras de aceasta caracteristica a pokerului.

     

    Insa posibilitatea de-a juca online fara prea multe restrictii a contribuit din plin la aceasta “relatie” dintre poker si romani. Lucrurile s-au mai schimbat intre timp, cu toate reglementarile impuse de ONJN, dar inceputul a fost unul pe care aproape nimeni nu l-a ratat. Acum sunt mai putine platforme pe care poti sa te joci online, iar “boom-ul” initial s-a redus semnificativ. Pe de alta parte, putem spune si ca doza de cantitate a fost inlocuita de calitate. Poti incerca oricand, la un operator licentiat precum Texas Holdem poker 888 si beneficia de o camera de joc cu un ambient placut si cu o echipa de profesionisti in spate.

     

    Un alt motiv pentru care romanii s-au indragostit de poker este Daniel Negreanu. Nascut in Toronto, Canada, din parinti emigranti romani, jucatorul de 45 de ani este una dintre cele mai carismatice fete din acest domeniu. Iar mostenirea sa carpato-danubiano-pontica l-a facut iubit in tara noastra. Negreanu chiar a vizitat Romania in mai multe randuri, adresandu-se de fiecare data in romana. Intr-unul dintre interviurile sale, a dezvaluit ca modul sau jovial de a aborda acest joc are legatura si cu atmosfera romaneasca din casa in care a fost crescut. El spunea ca mereu era muzica, veselie, oameni in vizita, iar mama sa era extrem de ospitaliera. Asa ca Daniel Negreanu a devenit “idolul” unei generatii de jucatori de poker din Romania.

     

    Asta si pentru ca orice poveste de poker contine si momente “Phoenix”, in care jucatorul a fost cumva la pamant, dar a reusit sa se ridice din ultimii bani. Ca orice profesionist, nici Negreanu nu duce lipsa. Si romanii, cu multe astfel de evenimente cu rasturnari de situatie din postura de “underdog” in istoria lor, adora asemenea povesti.

     

    De aceea, nu este de mirare ca, in prezent, exista o sumedenie de romani care au scos capul in lume la turnee internationale. Mihai Manole este cel mai bun exemplu, dar scena romaneasca este mai plina ca niciodata. Exista tot mai multi profesionisti, oameni care au capatat experienta si si-au dezvoltat jocul. Iar castigurile mari in bani au fost doar urmarea fireasca.

     

    Dar nu este tarziu nici pentru tine. Ori ca vrei sa joci de placere, ori ca ai aspiratii mai mari, poti intra pe 888poker pentru a-ti testa abilitatile. Nu poti sa stii niciodata ce-ti rezerva viitorul.

     

    Prevenirea efectelor negative ale caniculei

    Deşi populaţia a fost avertizată în repetate rânduri, s-a constatat că există persoane care ies pe stradă în perioada 11,00-16,00 şi, deşi suferă de unele afecţiuni cronice, nu-şi respectă tratamentul sau îl întrerup, expunându-se astfel unor riscuri suplimentare (în special persoanele care suferă de afecţiuni psihice, cardio-vasculare şi hipertensiune arterială).

    În perioadele cât se înregistrează temperaturi ridicate, organismul uman poate suferi o serie de modificări negative, precum:
     tulburări de ritm cardiac ,
     creşterea riscului apariţiei infarctului de miocard și a accidentelor vasculare cerebrale,
     şoc caloric (manifestat prin: febră, tegumente uscate, pierderea cunoştinţei),
     şoc hipovolemic (manifestat prin: tegumente reci şi palide, tensiune arterială scăzută),
     crampe musculare la nivelul membrelor,
     insomnii neobişnuite ce pot conduce la nervozitate şi oboseală,
     dermatită actinică (apariţia pe piele a unei iritaţii datorată expunerii la soare şi excesului de transpiraţie),
     stare de disconfort general.

    Pentru evitarea apariţiei acestor efecte negative ale temeperaturilor ridicate asupra sănătăţii oamenilor recomandăm:
    – evitarea expunerii la soare, în special între orele 11 – 17 şi protejarea pielii cu creme cu factori de protecţie, deoarece există riscul apariției arsurilor solare sau a insolației;
    – consumarea de lichide suficiente (2-3 litri/zi) pentru a evita deshidratarea, fără a se aştepta instalarea senzaţiei de sete, de preferat apă minerală deoarece prin transpiraţie se pierd şi săruri minerale;
    – evitarea alimentelor grase şi condimentate sau a celor ușor perisabile, precum şi a consumului de alcool şi cafea, acestea favorizând eliminarea lichidelor din organism;
    – evitarea consumului de alimente de la comercianţii stradali sau din magazinele care nu dispun de instalaţii frigorifice funcţionale pentru păstrarea alimentelor;
    – evitarea plimbărilor şi a mersului la cumpărături în orele pranzului;
    – purtarea de îmbrăcăminte lejeră, de culori deschise şi din fibre naturale şi protejarea ochilor cu ochelari de soare și a capului cu pălărie;
    – sugarii sau copiii mici nu vor fi scoşi din locuinţe în orele de pranzului, ci înafara acestei perioade şi numai îmbrăcaţi lejer, cu pălăriuțe sau şepci pe cap. De asemenea se va păstra sistemul de alimentaţie avut, fără a încerca introducerea de alimente noi în această perioadă și bineînțeles realizarea unei hidratări corespunzătoare. La cel mai mic semn de suferinţă a copilului sau sugarului, se recomandă adresarea de urgenţă la medicul de familie;
    – să nu se lase copiii sau animalele de companie în interiorul maşinii când se merge la cumpărături, întrucât există pericolul decesului prin deshidratare;
    – efectuarea mai multor duşuri pe zi;
    – păstrarea ferestrelor locuinţei închise pe timpul zilei şi protejarea ferestrelor cu draperii în zonele expuse soarelui;
    – dotarea pe cât posibil a locuințelor cu sisteme de ventilaţie şi aer condiţionat;
    – evitarea scăldatului în locuri neamenajate (râuri, lacuri, iazuri, etc.) deoarece există riscul de înec, dar şi de contactare a unor afecţiuni (leptospiroză, meningită, boli de piele, etc.), recomandare valabilă atât pentru copii cât şi pentru adulţi;
    – persoanele care suferă de afecţiuni cronice să respecte cu stricteţe tratamentul prescris şi să se prezinte de urgenţă la medic pentru adaptarea schemei terapeutice ori de câte ori este nevoie;
    – atenţie sporită la comportamentul animalelor şi insectelor care datorită temperaturior ridicate, pot deveni agresive;
    – în cazul apariţiei insolaţiei, manifestată prin dureri de cap, ameţeli, frisoane, greaţă, congestia feţei, este necesar ca persoana în cauză să se aşeze imediat la umbră, să-şi stropească faţa cu apă rece şi să-şi facă ventilaţie câteva minute. În cazul în care nu-și revine, se va adresa Serviciului de Ambulanță sau celei mai apropiate unităţi medicale !

    Direcția de Sănătate Publică Bacău

    Poliția locală adună cerșetorii de pe stradă

      Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au desfășurat, de la începutul anului până în prezent, un număr de 27 acțiuni care au vizat identificarea persoanelor fără adăpost și a adăposturilor improvizate, precum și a persoanelor care apelează la mila publicului pe raza municipiului Bacău.

      Cu această ocazie au fost depistate și identificate 66 de persoane fără adăpost, 153 persoane care căutau în ghenele de gunoi și 81 persoane care apelau la mila publicului fiind aplicate un număr de 172 sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.700 lei. Pentru persoanele depistate cu domiciliul în Bacău s-a dispus măsura conducerii acestora către Direcția de Asistență Socială pentru efectuarea de anchete sociale, în vederea identificării de soluții privind reintegrarea în societate, iar pentru persoanele care proveneau din alte localități acestea au fost îndrumate către localitățile de domiciliu.

      În vederea diminuării acestui fenomen, îndemnăm cetățenii să ne informeze cu privire la persoanele care își improvizează adăposturi, caută în ghenele de gunoi sau apelează la mila publicului pentru a lua măsurile ce se impun. De asemenea, pentru a semnala astfel de situații, puteți apela Dispeceratul Poliției Locale a Municipiului Bacău la numărul de telefon 0234/986 fiind disponibil 24/24h.

      Box/ Campionatul Național de Tineret: În așteptarea gongului de start

      Săptămâna aceasta, Bacăul devine capitala boxului românesc, urmând să găzduiască finalele Campionatului Național de Tineret. Organizate de SCM Bacău cu sprijinul Consiliului Local Bacău, Naționalele de Tineret vor debuta mâine, în Sala de Atletism și se vor încheia sâmbătă, 17 august.

      „Este o competiție foarte importantă deoarece reprezintă ultimul criteriu de selecție, dar și ultima verificare înaintea Campionatului European care va debuta pe 2 septembrie, în Bulgaria”, a precizat noul antrenor al lotului național de seniori al României, Relu Auraș. De altfel, Auraș a efectuat, săptămâna trecută, la Bacău, un stagiu comun de pregătire cu lotul național de Seniori (cantonat în această perioadă la Onești) și cu cel de Tineret.

      „A fost o acțiune foarte utilă, pe care este foarte posibil să o repetăm pe viitor”, a precizat tehnicianul băcăuan. Revenind la Naționalele de Tineret, care vor reuni la Bacău peste 100 de pugilisti ce vor lupta la zece categorii, mâine dimineață va avea loc cântarul și tragerea la sorți, primele meciuri fiind programate în cursul după-amiezii. De altfel, de marți și până vineri, galele vor începe mereu la ora 17.00. Finalele se vor disputa sâmbătă,de la ora 11.00.

      Băcăuanii de la SCM și CSM vor miza la această competiție pe zece boxeri: Sergiu Apostu (48 kg), Cosmin Toboșaru și Adelin Balan (ambii 56 kg), Erik Tudor și Valentin Bîrgăoanu (ambii 64 kg), Alex Badea și Doru Cristian (ambii 69 kg), Marwan Alfari (81 kg) și Albert Florescu și Eric Farțade (ambii +91 kg).

      Gourmand Festival cu plusuri și minusuri

      Băcăuanii au mai încheiat un weekend de vară, anotimp care se îndreaptă, din păcate, spre final. Și fiecare dintre ai noștri au petrecut cum au știut ei mai bine. Foarte mulți au ales să plece la munte sau la mare, la ștranduri sau la pădure, sau cine mai știe pe unde. Acest lucru s-a cunoscut și prin faptul că aglomerația nu a fost atât de evidentă. Mai ales la principalul eveniment din weekend, Gourmand Festival, derulat în Parcul Cancicov.

      Aflat la ediția a II-a, festivalul nu a avut ecolul altor evenimente asemănătoare, asta și din cauza faptului că foarte multă lume este în concediu. Un alt element care a constituit o prezență slăbuță, probabil, a fost prețul pe care l-au practicat cei care s-au ocupat de zona de food a festivalului. Cel puțin cam așa erau reacțiile băcăuanilor pe care i-am auzit comentând că e cam scump un burgher, o clătită sau un cârnat. Orientativ, un burger era de la 25 de lei în sus, o clătită 18 lei, sau un cârnat cu câțiva cartofi alături, 20 de lei. Iar o porție de cartofi, 10 lei. Evident, nu ți-a băgat nimeni mâna în buzunar dar am văzut multe chipuri înghițind în sec pe la tarabele mobile ale festivalului. Chiar și în aceste condiții băcăuanii s-au bucurat împreună de o ieșire în parc, la ceas de seară, măcar la un pahar de bere, care costa 7 lei. Pe timp de zi, zona era liniștită, doar câțiva adolescenți zăcând în zona în care erau amplasate șezlonguri. La umbră. Una peste alta, familii cu mulți copii și prieteni au petrecut în parc.

      „Eu zic că e o idee bună și bine pusă în practică. Diversitatea produselor, chiar dacă sunt fast-food, sunt pe gustul nostru. Ce-i drept un pic cam piperate la preț, dar din când în când ne permitem și noi un mic exces. Serile au fost plăcute iar muzica a fost super mai ales pentru cei mai tineri. Dar și nouă ne-a plăcut”, a spus Silvia T., participantă la Gourmand Festival împreună familia și prietenii.

      Și pentru că s-a pomenit de muzică, trebuie spus că festivalul s-a bucurat de concerte cu nume de marcă din showbiz-ul românesc. Astfel, pe scenă au cântat Ami, Maxilian, Randi sau Grasul XXL. Alături de ei, publicul a fost în extaz cântând la unison. Interesantă a fost remarca unui domn ce părea trecut de 50 de ani: „Dacă le pica Randi la Bac toți luau examenul cu 10.” Cel mai probabil, mai ales că, nu știu din ce considerente, toți artiștii au avut în repertoriu piese gen „Constantine, Constantine”, „Cântă cucu-n Bucovina” sau de genul acesta. Și publicului i-a plăcut. Așa cum a fost pe ansablu tot Gourmand Festival ediția a II-a. Că vorba aceea a românului: „Nica-i bun?”.

      În ”inima pământului”, la Salina Târgu Ocna

      Vara este anotimpul călătoriilor, al amintirilor de neuitat. Este timpul în care pornim să cunoaștem locuri noi, să ne bucurăm de frumusețile patriei. Un astfel de loc mirific, ce aduce în suflet ”taina descoperirii” unui tărâm din adâncuri este Salina Târgu Ocna.

      Trecând peste ”coșmarul” drumului (încă nefinalizat pe câteva sute de metri), care ne conduce către poarta Salinei, pornim de aici cu un autobuz spre a ajunge în subteran. Aici razele soarelui sunt foarte darnice și ne toropesc cu căldura lor iar în autobuz cei porniți în descoperirea ”lumii din adâncuri” vorbesc în mai multe limbi străine , în mod frecvent în limbile engleză, italiană și franceză, copleșindu-ne și graiul moldovenesc al turiștilor de peste Prut! Pătrunzând în subteran avem surpriza de a ne bucura de … răcoare! După ce străbatem peste 3 kilometri pe un drum în care întunericul este cel mai pătrunzător, cu luminile pale ne întâmpina marea boltă a Salinei Târgu Ocna, unde temperatura medie este de 12 – 13 grade Celsius, indiferent de anotimp.

      Biserica din adâncuri

      Cu primii pași pe care-i faci în această adâncime de 240 metri întâlnești biserica săpată în sare, de unde se aud cântări bisericești. ”Este cea mai mare bucurie să poți înălța rugăciuni din adâncul pământului către cer și să slăvim aici pe Dumnezeu! Târgu Ocna este un oraș binecuvântat, ce are o mulțime de biserici, una fiind aici, la 240 metri sub pământ”ne-a declarat preotul slujitor Elisei Roncea, ce este primul slujitor al acestui lăcaș de cult, care a fost amenajat în câteva luni (aprilie – decembrie 1992).

      Este de notat faptul că această biserică se mândrește cu câteva lucruri unice: este singura din Europa realizată numai din sare la o adâncime de peste 200 metri și are ”mobilierul” (stranele, candelabrul, scaunul arhieresc) lucrate în sarea muntelui. Toate obiectele din sare din această biserică au fost tratate cu un lac special, pentru a nu atrage umezeala, asigurând astfel rezistența în timp iar catapeteasma este formată din 24 icoane în care este reprezentată Sfânta Muceniță Varvara, ocrotitoarea minerilor. Acest sfânt lăcaș luminat din galeriile Salinei Târgu Ocna păstrează din 2017, prin grija părintelui Agafangel, Mitropolit de Odessa o parte din moaștele Sfintei Varvara.

      „Piaciuto tanto”

      Bucuria preotului Elisei Roncea este și mai mare amintind că ”turiștii care vin aici, în muntele de sare pot primi și un tratament duhovnicesc. Aici am oficiat cununii religioase și un botez”. El a menționat că ”la toate sărbătorile religioase și în fiecare sâmbătă și duminică la biserica din Salina Târgu Ocna se săvârșește Sfânta Liturghie, aici slujindu-se ca «în peștera din Bethleem», din inima pământului fiind înălțate rugăciunile”.

      Turiștii care vizitează Salina Târgu Ocna sunt încântați în subteran de contemplarea unui lac cu apă sărată și a unei cascade dar și de balansoare, aparate de fitnes, de terenuri de minifotbal, baschet, tenis de câmp. Împătimiții biliardului și ai tenisului de masă se pot bucura din plin de plăcerea de a juca iar copiii au la dispoziție leagăne, tobogane, spații de joacă și câteva calculatoare.

      În subteran este și o sală de spectacole (ce poartă numele marelui actor Florin Piersic), aici fiind prezenți magicieni, trupe de dans modern și de teatru. Terasa și magazinul de suveniruri (cu multe , multe provocări pentru a pleca din Salină cu amintiri foarte plăcute), un spațiu pentru gimnastică și Muzeul Sării devin cel mai bun prilej pentru o invitație de a reveni, la vizitarea acestui obiectiv turistic.

      Salina Târgu Ocna adună, pentru județul Bacău, cei mai mulți vizitatori (anual fiind peste 230 000 de turiști care ajung aici) și sunt edificatoare câteva însemnări din ”Cartea de onoare” a Muzeului Sării. Aceasta este așezată pe un piedestal de sare și cuprinde multe gânduri frumoase ale vizitatorilor:” Piaciuto tanto” (”Ne-a plăcut mult!”) a notat o familie de italieni în timp ce un grup de turiști din județul Dâmbovița au însemnat:”Ce țară frumoasă avem! Salina Târgu Ocna este o oază de liniște, un loc superb, ce te îndeamnă să revii mereu!”

      Mai mult decât locul unde și un grup de ucraineni s-au minunat scriind cuvântul ”Magnific” la vizitarea Salinei, în Muzeul Sării sunt unelte ale minerilor, un … țambal (rămas ca o amintire a tarafului tradițional ce însuflețea serbările câmpenești) dar și vechi mărturii despre orașul Târgu Ocna. Datorită importanței exploatării sării de aici în februarie 1846 acest oraș a primit titlul de Eforie, așezarea prosperând mereu împreună cu Mina de sare. În acest muzeu sunt și frânturi poetice despre această bogăție a pământului, benefică pentru oameni (” un vârf de cuțit de sare alungă slăbiciunea corporală”), astfel că sub înălțimea boltelor înalte de 8 metri ale Salinei toate gândurile se îndreaptă către minerii ”ce au sfredelit pământul”, pentru a scoate la lumină ”aurul alb”.

      Foto Dan Dima

      „CSMeii”, locul 2 la „Cupa Municipiului Bacău”

      Trofeul a revenit Focșaniului, învingătoare în ultima secundă, cu 17-16, în partida de ieri, contra grupării pregătite de Adi Petrea

      Cea de-a 14-a ediție a „Cupei Municipiului Bacău” la handbal masculin a fost adjudecată de CSM Focșani. Verdictul s-a dat în ultima secundă a turneului. Dintr-o lovitură de la 7 metri care, dincolo de faptul că a tensionat în mod nejustificat finalul partidei dintre CSM Bacău și CSM Focșani, a adus victoria cu scorul de 17-16 și, implicit, trofeul echipei vrâncene. Cu două victorii în primele două zile ale turneului, „CSMeilor” le-ar fi fost suficientă și o remiză în compania Focșaniului.

      De partea cealaltă, formația antrenată de Dalibor Cutura era obligată însă să învingă deoarece, în cazul egalității de puncte, departajarea o făcea rezultatul direct. Ca și în primele zile, când Crăciunescu, Freiwlad și Tamaș au strălucit, și ieri, poarta băcăuană a răspuns foarte bine cerințelor, Saldatsenka opunându-se în repetate rânduri adversarilor, inclusiv la trei lovituri de șapte metri.

      Din păcate, pe faza de construcție și, în special, pe cea de finalizare, „CSMeii” au scârțâit în „finala” cu Focșaniul. O demonstrează și cele numai șase goluri marcate în primele 34 de minute de joc. Elevii lui Adi Petrea au reușit, totuși, să revină pe final de meci, două „aeriene” de mare efect marca Păunică-Tărîță și o lovitură de la 7 metri transformată de Tîrzioru prefațând golul de 16-16 înscris de Crnoglavac în min. 57.

      Finalul a fost însă unul cu strigături. La propriu și la figurat. Presiunea exercitată de focșăneni pe arbitri a dat roade, CSM Bacău evoluând ultimele 11 secunde în dublă inferioritate numerică, iar Focșaniul impunându-se, așa cum aminteam, dintr-o lovitură de la 7 metri. Dacă CSM Focșani a câștigat trofeul, în schimb CSM Bacău și-a adjudecat trei din cele patru premii individuale: cel mai bun poartar (Viachaslau Saldatsenka), golgheterul turneului (Alexandru Tărîță, cu 16 goluri) și MVP-ul competiției (Bahdan Serhel).

      Rezultate

      Vineri: CSM Focșani- HC Buzău 27-22 (15-10), CSM Bacău- CSM Făgăraș 28-26 (15-15). CSM: Saldatsenka, Freiwald- Tărîță 8 goluri, Crnogalavac 4, Păunică 4, Tîrzioru 3, M. Cotinghiu 3, Huta 2, Sadovyi 2, Păunescu 2.
      Sâmbătă: CSM Făgăraș- CSM Focșani 24-22 (15-12), CSM Bacău- HC Buzău 27-23 (17-14). CSM: Crăciunescu, Tamaș- Serhel 7, Crnoglavac 6, Tîrzioru 4, Gal 3, Huta 2, Tărîță 2, G. Cotinghiu 2, Juverdianu 1.
      Duminică: HC Buzău- CSM Făgăraș 34-25 (21-13), CSM Bacău- CSM Focșani 16-17 (5-11). CSM: Saldatsenska, Freiwald- Tărîță 6, Crnoglavac 3, Tîrzioru 3, Sadovyi 2, Serhel 1.
      Clasament: 1) CSM Focșani 6p., 2) CSM Bacău 6p., 3) HC Buzău 3p., 4) CSM Făgăraș 3p.

      S-a deschis Arena Laser Tag

        Este vorba de cel mai nou și modern loc de joacă din Bacău, care s-a deschis în incinta Centrului Comercial Luceafărul, la etajul III. Noua sală de jocuri, amplastă pe o suprafață considerabilă, dispune de un labirint de 350 de metri pătrați în care doritorii de senzații unice se pot „împușca” cu arme cu laser, Laser Tag. Este vorba de un joc în realitate în care participanții se „împușcă” cu armele laser într-un spațiu amenajat, o arenă combat cu obstacole gen labirint, inspirat din antrenamentele militare.

        „Jocul funcționează pe baza unui program de calculator, în care există mai multe scenarii de joc. În cea mai simplă variantă, combatanții sunt echipați cu veste cu senzori și cu armă. În momentul în care țintești adversarul cu raza laser, dacă îl atingi, el pierde puncte sau „moare”. Se poate juca pe echipe, mai multe chiar, persoana care are cele mai multe împușcături fiind căștigătore”, a relatat Costel Postolache, administratorul Arena Laser Tag, precizând faptul că o partidă de Laser Tag durează 20 de minute.

        Locul de joacă deține și o zonă de VR, de realitate virtuală, care constituie o evadare într-un alt spațiu. Această secțiune cuprinde 100 de jocuri distribuite pe cinci echipamente. Sunt trei scaune, dintre care unul gen robot, două platforme digitale și două platforme orizontale. „Toate echipamentele transmit senzații unice, în 9D, majoritatea senzațiilor fiind transmise prin ochelarii speciali care amplifică, multiplică, au o vedere de 360 de grade, astfel încât senzațiile să fie cât mai veridice”, a mai spus Costel Postolache.

        Programul de funcționare Arena Laser Tag este de luni până duminică, inclusiv, de la ora 10.00 la ora 22.00, dar, la cererea clienților poate fi modificat. Asta pentru că se pot organiza petreceri pentru copii dar și petreceri de relaxare de tip team-building pentru angajații din diferite firme și companii, pentru care Arena Laser Tag are deja programări. Arena Laser Tag este un „Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020”, proiect Start Up Yourself, prin care s-au creat trei noi locuri de muncă.

        „Am gândit spațiul acesta ca o alternativă de divertisment de calitate pentru copiii de peste 8 ani, timp în care părinții pot petrece timp de calitate într-o zonă de socializare cu toate dotările necesare. Ne dorim să oferim divertisment de calitate în Bacău și în permanență să venim cu echipamente noi, să putem satisface toate gusturile celor pasionați de experiența VR ”, a conchis Costel Postolache.

        Se stabilește țintarul

        Astăzi, la ora 15.00, la sediul Federației Române de Fotbal va avea loc tragerea la sorți a programului competițional din Liga a III-a. FRF a dat publicității componența celor cinci serii din eșalonul al treilea. Cele două divizionare C băcăuane, Aerostar și CSM au fost repartizate în Seria I, acolo unde a fost reprimită CSM Pașcani și de unde a dispărut Metalul Buzău, grupare mutată în Seria a II-a.

        Iată componența Seriei I: Aerostar (retrogradată din Liga a II-a), Bucovina Rădăuți, Oțelul Galați, Știința Miroslava, Foresta Suceava, CSM Focșani, Sporting Liești, KSE Târgu-Secuiesc, Ceahlăul Piatra Neamț, Șomuz Fălticeni, FC Botoșani II, CSM Pașcani (reprimită în Liga a III-a, după ce retrogradase de pe locul 13), Ozana Târgu-Neamț, CSM Bacău, Hușana Huși și CS Universitatea Dunărea de Jos Galați (ultimele patru, promovate din Liga a IV-a). Campionatul va începe pe 24 august, finalul turului fiind programat pe 30 noiembrie. În funcție de țintar, Aerostar va stabili unde și contra cui va disputa ultimul amical al verii.

        „Aviatorii” au încheiat ieri stagiul de pregătire centralizată de la Vatra Dornei. Pe durata cantonamentului montan, „aviatorii” au susținut două noi jocuri de verificare, ambele contra unor viitoare adversare de campionat și ambele câștigate cu 2-0. După ce marți s-au impus în fața celor de la FC Botoșani II grație reușitelor lui Vraciu și Denis Botezatu, vineri, la Pojorâta, băcăuanii au trecut de Foresta Suceava prin golurile înscrise de Horia Ilie, care a finalizat o frumoasă acțiune de atac purtată în min. 35 pe axa Gorovei-Nemțanu- Vraciu și de Zaharia, care a fructificat în min. 65 pasa lui Nemțeanu.

        În ultimul test, cel cu Foresta, antrenorul Aerostarului, Daniel Munteanu a utilizat următorul „11” de start: Axinte- Vișinar, Tecuțanu, Chirilescu, Bobaru- H. Ilie, Chirilă, Botezatu, Nemțeanu- Gorovei, Vraciu. Au mai jucat: Cebotari, C. Ardei, Mihălăchioae, Florescu, Barb, Zaharia, Artenie, Dogaru și Tilibașa. În ceea ce priveste cealaltă divizionară C băcăuană, CSM a pus punct vineri unui semi-cantonament local. Sâmbătă, gruparea pregătită de Giani Florian și Gică Penoff a disputat la Vaslui, un joc-test contra unei selecționate botoșănene pe care l-a pierdut cu 2-1. Golul „CSMeilor” a fost semnat de Gherman.

        Ferdinandiști la Bruxelles

          Parteneriatul dintre Consiliul Județean Bacău, Primăria Bacău și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prin Centrul de Informare Europe Direct Bacău a prilejuit o mare bucurie câștigătorilor concursului județean academic de dezbateri „EU ALEG EUROPA!”, organizat de Centrele de Informare Europe Direct Bacău și ValeaTrotușului-Comănești, cu sprijinul Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Declarați învingători, pe 9 mai 2019, chiar de Ziua Europei, membrii echipei Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău, respectiv elevii Alexandra-Maria Anghel, Victor Olaru, Tudor-Cristian Fînaru și prof. Gabriela Laslău, au fost recompensați pentru efortul lor cu o vizită de documentare și informare în capitala Belgiei, acasă la instituțiile europene.

          Simbol al Uniunii Europene, orașul Bruxelles și-a primit tinerii vizitatori în perioada 2-5 august 2019. Însoțiți și de directorul de turneu, prof.dr. Nicoleta Zărnescu, ferdinandiștii băcăuani au fost impresionați nu numai de arhitectura grandioasă, dar și de eleganța stilului de viață belgian, de respectul acordat celorlați, dar și mediului înconjurător. Atmosfera străzilor vechi de secole și încărcate de monumente și clădiri medievale a fost completată de vizitarea unor obiective-marcă ale Uniunii Europene: Parlamentul Europei, unde liceenii au văzut „pe viu” distribuția forțelor politice, eleganța eficientă a noului cartier general al NATO, loc prin care unii dintre cei mai importanți oameni ai planetei au pășit, dar și sediul impresionant al Comisiei Europene.

          Însă, ceea ce părea o simplă vizită de informare și documentare a căpătat o altă semnificație, plină de speranță. Instituțiile există prin oameni și nu mică ne-a fost mirarea când, pășind cu sfială în sonorele sedii vizitate, am fost întâmpinați de românii care își desfășoară activitatea de zi cu zi, aici. Ne-au impresionat plăcut cu profesionalismul lor, cu simplitatea lor, în pofida funcțiilor înalte pe care le exercitau în sistem, cu promptitudinea cu care au răspuns cerințelor grupului.

          Am părăsit eleganta capitală belgiană cu certitudinea că viitorul Uniunii Europene depinde într-o mare măsură de tineri, de votul lor conștient, așa cum s-a susținut și în 9 mai 2019, atunci când, în concursul de dezbateri, a fost apărată moțiunea „Viitorul UE depinde de votul tinerilor la Alegerile europarlamentare 2019″, de acceptarea faptului că trăim într-o lume care se schimbă în permanență. Sentimente de mândrie ne-au însoțit în tot acest timp, sentimente provocate de faptul că România este stat membru al UE și NATO. Încă o dată, au fost dovedite importanța comunicării și a colaborării dintre diverse state ale lumii. Tinerii musafiri ai Bruxelles-ului sunt recunoscători pentru oportunitatea de a participa la această excursie și consideră că au avut parte de o experiență care îi va determina să mediteze asupra calitățiilor de cetățeni europeni.
          conf.univ. dr. Luminița Drugă, reprezentant Centru Europe Direct, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău

          Amenzi în unitățile de alimentație publică din zonele turistice

            Inspectorii sanitari veterinari ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au aplicat, după controalele în comerțul alimentar din zonele de agrement și localitățile de interes turistic în sezonul estival din județul Bacău, sancțiuni contravenționale în cuantum total de 46.000 de lei.

            Controalele au fost efectuate în ultimele 30 de zile și au vizat prevenirea toxiinfecțiilor alimentare în unitățile de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării și controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, dar și riscul asociat cu răspândirea virusului pestei porcine africane.

            Au fost aplicate – spune purtătorul de cuvânt al DSVSA, dr. Florin Baltă – 31 de amenzi în restaurante, fastfood-uri, hipermarket-uri, unități de comercializare a peștelui, carmangerii, baruri, brutării, laboratoare de patiserie-cofetărie, magazine alimentare, aprozare și depozite alimentare.

            Complementar, au fost confiscate 22 kg de produse alimentare care erau ambalate și etichetate necorespunzător”. Numai pentru neconformități privind sănătatea animalelor s-au dat amenzi în sumă totală de 2.400 de lei, în controalele din trafic, respectiv la transportul animalelor fără documente sanitare veterinare.
            Principalele deficientele constatate și sancționate au fost nerespectarea normelor stabilite la întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și valorificare a produselor alimentare, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare și manipularea produselor alimentare fără respectarea normelor sanitare veterinare.

            De asemenea, au fost aplicate amenzi pentru ambalarea și etichetarea necorespunzătoare, pentru transportul de animale fără documente sanitare veterinare și pentru neidentificarea spațiilor, raionarea necorespunzătoare și pentru echipament de protecție incomplet.

            S-a decis! Școala începe pe 9 septembrie!

            În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educației Naționale, de a stabili data începerii noului an școlar prin consultarea tuturor părților implicate, ministrul interimar al Educației, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie. Decizia a fost luată ca urmare a discuțiilor purtate între reprezentanții Ministerului Educației Naționale și partenerii săi de dialog social.

            În continuare, fără vacanță intersemestrială

            Ca și în anul scolar trecut, pe noua structură a anului școlar, nici anul acesta nu va fi vacanță intersemesterială, în schimb vacanța de iarnă va avea trei săptămâni. Structura anului școlar cuprinde semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

            Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

            – vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020);
            – vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020);
            – vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021, care încă nu a fost stabilită).

            Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor mai avea o săptămână de vacanţă în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

            Pentru că vor susține examenele naționale, elevii din clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă vor încheia anul școlar în data de 29 mai 2020, iar cei din clasele a VIII-a, pe 5 iunie 2020. Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a calificării profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului Educaţiei.

            PNL critică repartizarea bugetului

              „Locuitorii și investițiile din județul Bacău nu sunt o prioritate pentru Guvernul PSD-ALDE, iar cea mai bună dovadă o reprezintă alocările realizate în aceste zile pentru echilibrarea bugetelor cu sume defalcate din taxa pe valoare adăugată (TVA)”, se arata într-un comunicat al organizației județene PNL.

              Județului Bacău i-au fost repartizate doar 7,5 milioane de lei, în condițiile în care vecinii de la Neamț, cu o populație mult mai mică, au primit peste 10 milioane de lei.

              „De altfel, o analiză comparativă cu județe din toate zonele țării, care au o populație similară cu cea a Bacăului, arată că am rămas la coada clasamentului în ceea ce privește alocările bugetare: peste 14 milioane de lei la Arad, 13 milioane de lei la Argeș, aproape 15 milioane de lei la Mureș și peste 11 milioane de lei la Buzău”, se spune în comunicat.

              PNL acuză conducerea județului Bacău de continuarea unei politici de repartizare a banilor, în funcție de culoarea politică a primarilor. „După ce aproape 40% din suma totală a fost alocată municipiului Bacău (2,8 milioane de lei), o parte dintre primarii Partidului Național Liberal au fost din nou tratați în batjocură, de parcă nu ar reprezenta comunități, ci carnete de partid.

              Este vorba, în special, despre primarii liberali ai comunelor lovite de catastrofele natural din vara anului 2018, care nici acum nu au primit fondurile necesare remedierii pagubelor. Bătaia de joc a autorităților continua față de locuitorii din Măgirești (15.000 de lei alocați), Slănic Moldova (43.000 de lei) sau Pârjol (8.000 de lei)”, mai precizeaza sursa citată.

              112 este număr de urgenţă!

              Tragedia de la Caracal a emoţionat o ţară întreagă. Cazurile nu sunt încă elucidate, nici după trei săptămâni de cercetări. Manualele de criminalistică spun că, dacă în şapte zile de la petrecerea unui eveniment (crimă, tâlhărie, viol etc.) nu se descoperă indicii clare, autorii nu sunt deferiţi justiţiei, şansele scad cu fiecare zi care trece. Caracalul ne-a arătat un fapt pe care doar îl bănuiam: numărul de urgenţă 112 are lacune tehnice, dar mai ales umane.

              Pe de altă parte, oficiali din guvern afirmă că numărul apelurilor false sau non-urgente depăşeşte procentul de 55 la sută. Este enorm, este incalificabil că oameni întregi la minte (sau nu) se ţin de farse, vin apoi copiii care se joacă, urmate de apeluri involuntare (!).

              Incredibil este faptul că apelurile false continuă chiar şi în aceste zile când 112 este subiect naţional, când, normal, ar fi fost să se manifeste o reţinere, o conştientizare a riscului unor asemenea gesturi incalificabile. La Constanţa, în Bucureşti, la Baia Mare, mai nou şi în Bacău (cum s-a întâmplat sâmbătă, 10 august), ca să amintesc doar de câteva asemenea apeluri false, devenite publice, inconştienţa, ascunsă după o cartelă Prepay, a pus în alertă zeci de poliţişti, la care se adaugă timpul în care 112 este deturnat de la adevărata menire. Individul/indivizii nu se gândesc că în acel moment cineva este într-un pericol real, viaţa lui depinde de intervenţia rapidă a forţelor disponibile?

              Aud că sancţiunea maximă pentru o asemenea faptă este o amendă de 1000 de lei. Ridicol! Copil sau matur, eu le-aş pune la nota de plată şi cheltuielile înregistrate, plus o mediatizare, cu nume şi prenume, a acestor cretini. Eliminarea neregulilor din sistemul 112 este treaba instituţiilor abilitate, însă folosirea abuzivă a liniei unice devine o problemă şi a opiniei publice, a familiei, şcolii, a ong-urilor, a noastră, a tuturor.

              Marea cacealma

              Răzvan Bibire

              Printre revendicările oficiale ale mitingului ratat de pe 10 august nu s-a numărat demisia guvernului. Pare ciudat, nu-i așa?, ca o astfel manifestare organizată cu mare zumzet și care s-a revendicat a fi o comemorare a mitingului de anul trecut să nu solicite fix cea mai importantă cerința pusă pe tapet pe 10 august 2018.

              Dar nu e nimic ciudat, dupa cum nu e ciudat nici faptul că nu s-a mai adunat poporul de anul trecut. Dacă pentru numărul mai mic de participanți răspunzători sunt organizatorii din umbră, cei care știu unde și când trebuie să apese pe coarda sensibilă și să publice chemări pe rețelele sociale, pentru revendicarea lipsă ar trebui să ne uităm la beneficiarul real al acestei manifestări.

              Cine și-a lansat candidatura (din nou!) pentru un nou mandat, cine a început strângerea de semnături și, mai ales, cine are nevoie ca guvernul Dăncilă să se târasca mai departe și să joace rolul de sac de box? Evident, locatarul de la Cotroceni! Iohannis nu are nevoie ca actualul Guvern sa cadă. Una la mână, nimeni nu și-ar asuma guvernarea cu câteva luni înainite de alegeri și, doi la mână, după condamnarea lui Liviu Dragnea, trebuie să existe cineva care să încaseze lovituri și pe care propaganda să-l facă responsabil de toate relele din țară.

              Multă lume zice că, în acest sens, Dăncila are un blat cu Iohannis; o fi, n-o fi, totusi nu prea sunt semne că nu ar fi. Partea mai ciudată este, însă alta: toată lumea pare să aiba blaturi. Sau, ca să fiu mai clar, dintr-o dată ne-am trezit că oamenii politici încep sa vorbeasca lucruri trăsnite, sa se pupe cu foștii dușmani, să-i respinga pe foștii prieteni și toți să ceara într-un glas mai mulți bani pentru baieții cu ochi albaștri.

              Și o tăcere grea s-a lăsat după ultima rectificare, când s-a luat de la Educație și Sănătate ca să se dea la Servicii. Baieții ăia cu „Vrem spitale, nu catedrale” nici măcar n-au scos un ciripit cât de mic. De fapt, a fost o întrecere naționala din a evita acest subiect. Dormiți liniștiți, sunteți pe mâini bune. Totul va fi bine și la vară cald!

              Biciclist băcăuan, accidentat grav la Izvorul Muntelui

                Foto: Salvamont Romania - Dispeceratul National Salvamont

                Salvamontiștii din Neamț au intervenit, astăzi, pentru acordarea primului ajutor și transportul unei persoane accidentate în zona Izvorul Muntelui.

                Este vorba despre un ciclist de 26 de ani din Bacău, care a fost preluat de EPA SMURD de la Baza Salvamont Durău.

                Victima a suferit un accident în timp ce cobora în zona Pârâul Mare – Sasca din Masivul Ceahlău.

                Bărbatul a suferit un traumatism grav a centurii scapulare (fracturi ale claviculei și a brațului), TCC acut închis cu pierderea cunoștțntei, numeroase contuzii și escoriații la nivelul toracelui, a brațelor și în zona bazinului.

                S-a intervenit cu două autospeciale de teren variat.

                Identitate textilă cu MILLEF Atelier

                Rochii de mireasă, rochii de seară, elegante, unice și la modă. Din dantelă sau tafta, din mătase sau tülle, accesorizate cu franjuri de sticlă sau cristale fine, în diferite tonuri de alb, ivoire sau auriu, potrivite serilor speciale în care ești în centrul atenției. Rochii sofisticate, cu aer regal, din țesături fine și aplicații de perle, cristale, paiete sau broderii accesorizate. Stil minimalist cu efect maxim. Rochii pentru party, îndrăznețe, ample, senzuale, foarte elegante și purtate cu atitudine. Materiale de calitate și cristale Swarovski multicolore pentru sclipiri discrete și de efect. Eleganță în linii simple. Bucuria de a purta culori… Toate acestea le găsești la MILLEF Atelier, a designer-ului vestimentar Oana Gârbea.

                Muncă multă, ambiție, imaginație și o minte deschisă către nou. Mult studiu, multă practică, amabilitate și o fină psihologie. Sunt doar câteva dintre „ingredientele” din activitatea creatoarei vestimentare Oana Gârbea. Un om de succes, cu o afacere de succes. Ne-a întâmpinat în micul ei atelier, de pe strada Vasile Alecsandri 41, etaj 6, cu o față luminoasă, zâmbitoare, ce reflectă o bunătate pe care nu o vezi adesea la un antreprenor, în sensul clasic al cuvântului. Ne-a arătat rochiile de mireasă, concepute și lucrate de ea, adevărate opere de artă, fără să exagerăm în cuvinte, rochiile de seară, trusourile pentru bebeluși, accesoriile, materialele. O mare de culori și de bun gust. Un atelier în care te simți altfel, în care te visezi deja prințesă la o nuntă de vis, contesă la un bal la palat sau un manechin pe podiumurile de prezentare. Pur și simplu asta simți. Te simți o femeie frumoasă, elegantă, apreciată, specială. Discuția noastră a decurs normal, simplu, natural.

                – Ați studiat design vestimentar, ați lucrat în mari ateliere ca designer, ați făcut și Facultatea de Arte, ați învățat permanent, v-ați perfecționat.
                – Am avut norocul ca în anii ’90, la Liceul de Artă să fie și o secție de design vestimentar, cu profesori absolut minunați, care ne-au învățat tainele acestei meserii și care și-au făcut treaba foarte bine. E păcat că s-a desființat această secție. Am urmat apoi Facultatea de Arte, dar nu pe design vestimentar, am ales imprimeul pe textile, o altă pasiune de-a mea, pe care încă nu am reușit să o dezvolt atât cât mi-aș fi dorit, dar nu am abandonat ideea, e o proiecție de-a mea pe viitor, pentru că simt că mă reprezintă. Apoi am lucrat, chiar aici în Bacău, la o fabrică de tricotaje, ca designer, cu practică intensă, de masă. Am învățat să fac și proiectare de broderie, să mă recalific, să mă perfecționez. Croitoria am învățat-o singură, pas cu pas. Și mereu am tot învățat. Chiar de curând am făcut un curs de calificare, unde am învățat cu un profesor să croiesc. Dar așa, ca la carte, cu tipare, cu modele, cu tot ce trebuie, acea croitorie în forma sa clasică, cum se făcea pe vremuri. Abia acum am reușit, pentru că nu se mai fac astfel de cursuri, nu mai e interesată piața de așa ceva.

                – Să trecem direct la subiect, la modelele pe care le creați. Este sezonul nunților, deși nu numai vara putem vorbi de nunți. Dar haideți să vedem ce se mai poartă, dacă mai există un anumit tipar de rochie de mireasă, dacă se mai poartă albul pur sau dacă ieșim din aceste șabloane…
                – Sunt rochii gândite, accesorizate, făcute pe măsuri, personalizate, concepute aici, în atelier, eu le creez, arăt tipare și apoi le fac după tipologia miresei. Venim cu modele noi, diferite, unicat. Nu pot crea două rochii la fel. Eu văd mireasa elegantă, acea mireasă simplă, epurată de foarte multe accesorii. Ofer și consiliere aici, în atelierul meu, de altfel acesta este și primul pas, discuția cu mireasa. Apoi, în funcție de conformația ei propun anumite modele și apoi ne apucăm de treabă. Rochia de mireasă „se naște” practic aici. Prezint produsul pe cataloage, dar apoi lucrăm pe desen, pe măsuri și ajustăm pe forme.
                Ce se poartă? Cel mai bine anul acesta am vândut rochiile de mireasă a-line, care avantajează foarte mult silueta. Nu se mai caută rochiile princess, foarte mari, care sunt și incomode. Ce se mai poartă anul acesta sunt rochiile de mireasă fluide, cu trene foarte lungi, detașabile, care se pot scoate seara, la petrecere, adică acele rochii care pentru biserică au un look, iar pentru seara, alt look. Sunt și rochii mult mai comode.
                Se poartă în continuare și voalul, dar voalurile lungi, nu foarte scurte, prinse în coc sau doar așezate pe cap, voaluri, de asemenea, detașabile.
                Culori pentru rochiile de mireasă? Nu neapărat albe. Am vândut chiar și rochii bleu sau roz, cel mai mult se merge însă pe combinații de alb ivoire și nude. Aplicațiile sunt lucrate manual, cu dantelă geometrică, cristale, perle, foarte multe paiete, cu franjuri de sticlă, se poartă în continuare tülle, mătasea, taftaua, care este un material foarte pretențios, dar și foarte elegant, dar care trebuie purtat și cu o anumită atitudine.
                Lucrez și rochii de mireasă cu modele tradiționale, în care folosesc mătasea naturală, cu aer prețios și festiv, cu accesorizări – cercei, diademe personalizate, rochii scurte sau lungi și foarte frumoase, depinde de ceea ce își dorește mireasa.

                – E diferită rochia de mireasă în sezonul de vară, față de cea de toamnă sau iarnă?
                – Da, ușor da. În general, la rochiile de mireasă pentru sezonul de toamnă sau când este mai frig se aleg materiale mai pline, se păstrează accesorizarea, dantela, perlele, paietele, dar se preferă în plus tunica pe deasupra sau o vestă pe o rochie cu mâneci lungi. Veste brodate, în aceeași nuanță cu rochia, care ies foarte bine în evidență și care au chiar un mare succes.

                – Intrăm pe zona de seară, de petrecere, realizați și astfel de rochii, pentru mamele soacre, domnișoarele de onoare, nașe și nu numai. Ce se mai poartă în această zonă?
                – În general, la domnișoare de onoare se merge pe anumite teme, pe culoarea folosită la nuntă, la ornamentul sălii, se poartă aceeași gamă de culoare pentru toate domnișoarele, dar nu în culoarea miresei. Și pentru că avem oferte pachet, avem și rochii pentru mamele soacre, care, mai nou, doresc culori deschise, îndrăznețe, combinații de culori vii, auriu, bej cu vișiniu, mult albastru, albastru electric sau bleu-marin, merge iar foarte bine verdele-turcoaz, la domnișoarele de onoare mergem pe roz-magenta, pe verniluri, care arată foarte bine. Se poartă orice. Negrul nu mai este un etalon, din contră.
                Lucrăm orice se cere și se poartă. Și rochii de zi, și rochii de biserică, și rochii de seară. Facem și rochii pentru banchete, pentru concursuri de miss, pentru petreceri de orice fel. Orice, pe comandă.

                – Iar ca modele…
                – Ca modele: rochiile lungi, vaporoase, înflorate, cu mâneci largi, evantai, sau bufante, strânse la nivelul încheieturii mâinii, în stil rusesc, mai sobre, dar fine și elegante, rochii cu umerii goi, rochii lungi și cu șliț mare pe picior, dar și rochii scurte, cu croi simplu, care să pună în valoare femeia și corpul ei. Se caută și rochiile cu lungimi medii, peste genunchi, din anii ’40 – ’50, gen Marilyn Monroe. În general se poartă asimetriile, lucrurile cu… „o anumită găselniță”, știu și eu, șlițuri foarte adânci, umeri goi, spatele gol.

                – Pentru că am vorbit inclusiv de nașe, știu că lucrați și trusouri pentru bebeluși. Și aici putem vorbi despre… „ce e la modă”?
                – Da. Sunt două direcții: una e trusoul tradițional, și una e pe trusoul elegant, cum îl numesc eu. Să le luăm pe rând.
                La trusoul cu iz tradițional lucrăm pe reinterpretare de motive tradiționale, din toate zonele tării – am cules motive din Banat, din Muntenia, din Moldova. Nu-mi plac lucrurile foarte încărcate, ci cu broderii personalizate, dar discrete. Și aplic aceste motive cu iz tradițional pe tot trusoul, fără a epata, fără a încărca prea mult. Se merge și pe mesaje personalizate, pe anumite culori, pe gulerașe, pălăriuțe, mai nou, chiar pe turbane.
                La partea de trusou elegant, supremația este tot pe tülle, la fetițe, și pe catifea și pe tafta, la băieței. Ofer partea completă a trusoului, personalizată, în culori vii, se merge în continuare pe roz la fetițe și bleu la băieței, dar nu numai. Am făcut și trusouri colorate, în toate nuanțele, cum se cere.

                – Așa ca de final, și în acest domeniu este un must have. Unul profesionist.
                – Se poartă naturalul, simplitatea. Acesta este must have-ul în tot ce ține de îmbrăcăminte. Asta trebuie să definească, în final, identitatea ta textilă. Acesta este și sloganul nostru: identitate textilă. Este frumos ce este simplu, cu detalii mici, dar de mare efect. Se poartă ceea ce îți stă bine, nu ce este la modă. Trendurile nu sunt făcute pentru oamenii de rând, ci pentru vedete și pentru covorul roșu. Ce îți stă bine, asta trebuie să te definească. Și, foarte important, este să îți creezi un stil personal. Atunci abia ieși din mulțime, când ai linia ta personală în care te simți bine și confortabil. În care ești… tu! Tu și identitatea ta!

                Sabotare personală și relațională prin „vreau să am dreptate”

                Psihicul nostru este nativ înzestrat cu dorința de a găși în interiorul și în exteriorul nostru argumente pentru a dovedi că „avem dreptate”, atunci când credem un anume aspect, iar convingerile noastre ne focusează atenția asupra acelor aspecte din jurul nostru care le susțin. Dacă avem convingerea că viață este grea, vom observa aspectele legate de obstacole, iar dacă avem convingerea că viață este ușoară, vom observa resurse și oportunități; și totul vine în sprijinul nevoii psihicului de a ne da dreptate.

                În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, atitudinea de “auto-convingere” devine sabotaj în 2 cazuri: (1) în relația cu sine. “Dacă insist să cred că nu știu, nu pot, nu mă descurc, nu merit etc., voi observa în jurul meu, în diverse contexte și în atitudinea oamenilor, exact elementele care-mi vor confirma convingerile. Ba chiar voi avea tendința că și aspectele neutre să le iau personal și să le interpretez ca fiind din zona de neplăcere. Și asta se întâmplă doar pentru că acolo este atenția și imaginația mea!”, explică psihologul; (2) în relațiile cu ceilalți. “Dacă insist să cred că ceilalți nu mă văd, apreciază, înțeleg, acceptă, iubesc, susțin, respectă, că au ceva personal cu mine, voi observa în atitudinea lor exact elementele care-mi vor confirma convingerile. Mai mult, prin reacția mea la ceea ce spun, simt, fac ei, pot chiar să-i determin să-mi răspundă exact din „povestea” care-mi displace”, declară Laura Maria Cojocaru.

                Când este utilă această atitudine de „auto-convingere”?

                Psihologul Laura Maria Cojocaru consideră că această atitudine de “auto-convingere” este utilă în viața noastră atunci când convingerile noastre ne ajută să creștem, să evoluăm, să ne menținem motivația către atingerea obiectivelor, să fim flexibili, să putem acceptă, ierta, iubi, respecta pe ceilalți sau chiar pe noi înșine. Astfel, “auto-convingerea” poate fi utilă atunci când alegem 5 aspecte de bază:

                1. Credința: să credem în noi înșine și în propriile resurse, să credem în viață, să credem că fiecare „problemă” are cel puțin o soluție.

                2. Flexibilitatea: să rămânem flexibili în a păstra ce este util în convingerile noastre și a schimba ce nu ne mai este de folos.

                3. Acceptarea: să acceptăm că părerea noastră nu este singură valabilă și că putem găși modalități de gândire care să ne aducă mai aproape de rezultat.

                4. Curiozitatea: să rămânem curioși în a descoperi noi și noi variante mai rapide, mai ușoare și mai plăcute pentru atingerea obiectivelor.

                Creativitatea: să ne folosim creativitatea pentru a construi ceva nou și mai bun, plăcut și/sau potrivit pentru noi.

                Cum ne eliberăm de Dependențe?

                Consumul și dependențele de alcool, droguri precum și alte dependențe de comportament, problemele sociale, de sănătate și comportamentale asociate, precum și preocuparea față de aceste fenomene constituie o permanență în istoria omenirii. Există dovezi, arheologice dar și antropologice, că oamenii au consumat de mii de ani diverse substanțe cu efecte fiziologice și psihologice. Adicțiile reprezintă o modalitate simplă dar eronată, de activare a mecanismelor neuropsihice ale plăcerii și durerii. Practic satisfac un scop pozitiv, într-un mod negativ, nesănătos.

                În lumea de azi, varietatea comportamentelor adictive este mai amplă și mai problematică decât în oricare alte momente istorice. Pentru a înțelege ce este comportamentul adictiv, cum ar fi cel legat de alcool, de droguri, de jocuri de noroc, mâncare, de sex etc., este util șă știm că adicțiile sunt „fenomene socio-umane totale” care afectează ființa umană sub toate structurile si functiile sale.

                “Adicția sau dependența, așa cum este mult mai cunoscută în limbajul comun, este o incapacitate psihologică și fizică de a opri consumul de substanțe chimice, droguri sau activități, chiar dacă provoacă daune psihice și fizice. Așadar, dependențele sunt probleme complexe, adesea de natură cronică, care afectează atât funcționarea creierului cât și a corpului. De asemenea, acestea provoacă daune grave la nivel familial și social pentru persoana dependentă. Cele mai frecvente simptome ale dependenței sunt pierderea severă a controlului, utilizarea continuă în ciuda consecințelor grave, preocuparea utilizării, lipsa concentrării și atenției, încercările eșuate de renunțare, toleranța și retragerea”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

                Care sunt tipurile de dependențe cunoscute în prezent

                Specialistul afirmă că există dependențe la nivel de substanțe și la nivel de comportament. Astfel, alcoolul, nicotina, drogurile, zahărul și medicamentele sunt principalele substanțe care provoacă dependențe. De cealaltă parte, la nivel de comportament, se disting o serie de dependențe, cum ar fi: dependențe în context de comportament alimentar (anorexie, bulimie), dependenţa de jocurile de noroc, dependenţele afectiv-sexuale (de sex sau de iubire), dependenţa de muncă („workaholism”), dependenţa de putere și control asupra celorlalţi, inclusiv prin violență și agresivitate, dependenţele de realitatea virtuală, computer si internet (rețele de socializare, jocuri online, pornografie), dependenţa de religie şi misticism, de practici spirituale și ritualuri, dependeța de sporturi ,exerciţii , asociata cu dopajul etc.
                Cum pot fi tratate dependențele?

                În opinia hipnoterapeutului Eugen Popa, primul pas către recuperare este recunoașterea faptului că dependenta a devenit o problemă în viața persoanei care perturbă calitatea vieții sale. Odată ce individul recunoaște impactul negativ al unei dependențe asupra vieții sale, poate începe căutarea celei mai eficiente modalități de tratament în cazul său.
                “Acest prim pas este acceptarea și recunoașterea din partea persoanei dependente a faptului că că substanța sau comportamentul adictiv a ajuns să pună stăpânire pe sine, aşadar se predă în faţa adicţiei. Adesea individului îi este foarte greu să recunoască nu doar faţă de ceilalţi dar mai ales faţă de sine însuşi. Este însă un prim pas esențial, deoarece în lipsa conștientizării și a hotărârii ferme a persoanei de a se vindeca, șansele de recuperare sunt nule. Aproape niciun individ care începe un tratament sau o terapie fiind supus insistențelor familiei, prietenilor apropiați sau obligat de un sistem social, nu va duce la bun sfârșit procesul sau își va relua viciul “când furtuna trece”, explică Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

                Mai mult, specialistul afirmă că opțiunile de tratament pentru dependență depind de mai mulți factori, inclusiv tipul de tulburare de dependență, lungimea și severitatea utilizării și efectele acesteia asupra individului.

                Metode de tratare a dependențelor

                Dezintoxicarea. “Probabil, dezintoxicarea este cea mai cunoscută formă de tratament pentru persoanele dependente de substanțe cu ricuri și efecte puternice. Dezintoxicarea implică curățarea unei substanțe din corp și limitarea reacțiilor de retragere. În 80% din cazuri, procesul se face într-o clinică de tratament care va folosi medicamente pentru a reduce simptomele de sevraj. Dacă o persoană este dependentă de mai multe substanțe, de multe ori va avea nevoie de medicamente diferite pentru a reduce simptomele de sevraj pentru fiecare. Dezintoxicarea va fi însoțită, în cele mai multe cazuri, de alte forme de terapie pentru a ajuta individul să depășească psihic dependența, să învețe să trăiască fără comportamentul adictiv și să se reintegreze în familie și în societate”, consideră hipnoterapeutul Eugen Popa.

                Terapia cognitiv – comportamentală. “Terapia cognitiv-comportamentala este terapia clasică, conversațională, care își propune să înțeleagă și apoi modifice comportamentele și experiențele care au condus la instalarea adicției, gândirea negativă, atitudinea si comportamentul ce blochează recuperarea. Psihoterapia cognitiv-comportamentală este un proces în general de lungă durată, care variază în funcție de natura adicției dar și de motivația individului de a se vindeca. Riscul pe care îl prezintă orice terapie pe termen lung sunt reprezentate de posibilele descurajări și de efortul crescut prin care trece cel dependent pentru a ține departe substanța sau comportamentul distructiv”, explică specialistul.

                Terapia de grup. “O metodă de terapie devenită din ce în ce mai populară este terapia de grup, chiar dacă rezultatele sale au fost puse de multe ori la îndoială. În cadrul terapiei de grup se întâlnesc oameni care au experimentat şi au trăit aceleaşi lucruri ca şi tine. Participanţii vorbesc despre acest lucru, se ajută reciproc în viaţa de zi cu zi şi pot petrece timpul liber împreună. Nu există constrângeri – membrii se întâlnesc de bună voie, având aceeași motivație puternică de a-și schimba viața”, declară Eugen Popa.

                IEMT (Terapia Integrativă prin Mișcarea Ochilor). “Vom aduce în curând în România, în premieră la Asociația Română de Hipnoză, tehnica IEMT care va fi predată chiar de către Andrew T. Austin, creatorul tehnicii. Terapia constă în faptul că orice experiență pe care o avem, este „codificată” la nivel mental și, pentru a o accesa, trebuie să „ne uităm la ea”. Terapia se folosește de mișcarea ochilor care permite accesarea informațiilor. Împreună cu mișcări simple ale ochilor, IEMT folosește și tehnici de interogare pentru a schimba modele de gândire și credințe dăunătoare, producând rezultate fantastice pentru orice tip de adicție”, conchide hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

                ULTIMELE ȘTIRI