Acasă Blog Pagina 2092

Miss și Mister, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Cel Mare” Bacău.

    Ediția din acest an a Balului bobocilor, desfășurată joi seara în incinta Tteatrului de Vară, „Radu Beligan” din Bacău, a avut ca temă modul cum te prezinți la o petrecere.

    Mai pe scurt: „Guess who’s in the house”. Fiecare pereche, din cele zece care au urcat pe scenă, și-a ales ținuta și atitudinea potrivită evenimentului la care se presupune că ar fi fost invitați. Prezentatorii, Roberta Popa, Ioana Onea și Răzvan Măstăcan, au întreținut atmosfera timp de mai bine de patru ore, alternând probele la care erau testați concurenții cu programe artistice realizate de elevii colegiului.

    După deliberarea juriului (coordonator, prf. Elena Lavinia Băisan) premiile de populariteate au revenit concurenților Izabela Bican și Cătălin Antoche. Titlul de Mister a fost adjudecat de Ștefan Marin, iar cel de Miss boboc 2019, și coronița, i-au oferite Dianei Funariu, care a adunat cel mai mare punctaj. Sponsorii au oferit tuturor premii.

    Grădinița „Lizuca”, la 20 de ani. Sărbătoarea preșcolarilor

      Grădinița cu program prelungit „Lizuca” din Bacău, structură a Școlii „Ion Creangă”, a marcat, joi, 20 de ani de la înființare. Momentul aniversar a beneficiat de prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Bacău, a angajaților și a foștilor salariați ai unității preșcolare, colaboratori, alături de copiii înscriși în programul de educație și părinții acestora.

      În debutul manifestării, conducerea unității a adresat un cuvânt de bun venit participanților, evocând, totodată, perioadele de început, cât și anii de experiență sub îndrumarea fostelor directoare ale unității, Veluța Maftei și Petronela Moraru.

      „Este o mare sărbătoare. Din 1999, când a luat ființă, grădinița noastră a adus un suflu nou în învățământul băcăuan, mai ales la această categorie – preșcolari – mai puțin vizualizată. În acei ani de început, unitatea noastră era o noutate absolută, astfel că, la început, lumea credea că suntem semi-privați, nicidecum o instituție de stat. Pe parcurs, am căpătat un prestigiu care s-a transformat într-o excelență, într-un model de bună practică, confirmată atât de forurile noastre locale, cât și de cei care ne-au pășit pragul, în 2009, respectiv cadrele didactice din UE venite într-o vizită de studiu”, a declarat prof. Florentina Vieru, directorul Școlii „Ion Creangă”.

      Evenimentul a inclus şi un moment de reculegere în memoria fostului primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, unul dintre cei care au sprijinit înfiinţarea grădiniţei „Lizuca. „Dumitru Sechelariu este omul care, atunci, ne-a ajutat să ne încadrăm în termene, ne-a sprijinit în permanență. De exemplu, am găsit, la preluarea conducerii, în anul 2012, utilaje specifice, industriale, aduse încă de la început, prin grija primarului Dumitru Sechelariu, cum ar fi mașina specială de călcat, uscătorul, la fel de special. Țin să amintesc și de cantina unității, dotată cu absolut tot ce avea nevoie, din care mai există și acum utilaje și nu numai, după 20 de ani. La fel și domnul inginer Sergiu Sechelariu, reprezentantul constructorului de atunci, prezent la sărbătoarea de azi, care, de asemenea, s-a preocupat, a clădit, la propriu și la figurat, cărămidă cu cărămidă, această instituție de care ne bucurăm acum”, a punctat Florentina Vieru.

      Au fost premiați cu diplome și cupe, atât cei care au contribuit la ridicarea grădiniței, cât și foștii angajați ai instituției de învățământ, inclusiv artiștii Liceului de Artă, care, cu ani în urmă, coordonați de profesorul Aurel Stanciu, au decorat spațiile interioare ale edificiului cu emblematicele scene din „Dumbrava minunată”. Au urmat minute prelungite de prestații artistice – recitaluri la pian, de muzică clasică, dar și melodii din folclor și dansuri populare etc – toate puse în scenă de foști preșcolari, împreună cu „locatarii” de azi ai grădiniței.

      „Impresionant este că lumea își amintește frumos de noi, cum la fel de emoționant a fost momentul de reculegere ținut în amintirea fratelui meu. E drept, eu am executat lucrarea, am făcut inclusiv mobilierul care a intrat în dotarea grădiniței. Sunt amprenta pe care am lăsat-o în viața mea de constructor. Or, noi doi, eu și fratele meu Doru, am fost oamenii locului care au lăsat urme vizibile asupra Bacăului, atât construcțiile, cât și faptele de caritate. Iar, noi, oamenii, cu asta rămânem: cu amintirile lucrurilor pe care le-am făcut în viață.”

      Sergiu Sechelariu

      Scurt istoric

      Debutul anului școlar 1999 a marcat inaugurarea și deschiderea Grădiniței cu program prelungit „Lizuca”, instituție de învățământ care, în scurt timp, și-a câștigat un binemeritat prestigiu. Astfel că, după 20 de ani de existență, o putem considera un adevărat „laborator de preșcolari” care a influențat din plin evoluția multor generații de copii din Bacău și din localitățile limitrofe. În anul 2009, grădinița a dorit o implicare mai mare în sprijinirea educațională a copiilor cu aptitudini înalte, care să le ofere posibilitatea dezvoltării potențialului.


      Astfel, s-au pus bazele organizației non-profit ,,Asociația Ferestre Deschise”, cu scopul asigurării asistenței educaționale și sociale a tinerei generații. În cele două decenii de existență, au avut loc multiple colaborări cu instituțiile locale (începând cu Ateneul și terminând cu muzeele, teatrele, Planetariul sau Vivariul etc). Proiecte ca „Lizuca merge la muzeu”, „Lizuca la pompieri”, „Lizuca știe tot” au ținut cap de afiș în cadrul activităților desfășurate din 2007- 2014. În aceeași perioadă, grădinița a colaborat si cu unități școlare din afara țării prin proiecte Comenius și parteneriate cu Italia, Anglia, Bulgaria.

      Din 2014, o serie de proiecte („Lizuca în aventura cunoașterii”, cu participare națională, coordonat de prof. Păduraru Lenuța) au permis crearea unei culturi organizaționale marcate de activități precum „Carnavalul Toamnei”, „Târgul de toamnă”, Concursul artistico-plastic cu participare națională „Toamna în culori”, „Români mici cu inimi mari”, „Hai să dăm mână cu mână”, „Mărțișorul – simbol al primăverii”. Alte proiecte, cum ar fi „Artiștii Lizucăi” și Festivalul Județean „În pas de dans și voie bună”, au adus plus valoare învățământului băcăuan.

      În prezent, în concordanță cu noul curriculum, grădinița „Lizuca” desfășoară anual diverse activități curriculare și extrașcolare (serbări școlare, festivități și simpozioane) sau activități care au ca rol socializarea copilului (vizite la teatru, muzeee etc.), dar și activități recreative (excursii, onomastici, plimbări în parc, jocuri în curte). Grădinița are un lung istoric în implicarea în viața societății, prin proiectele social – comunitare ,,Lizuca comunitară”, „Lizuca voluntară”, „Pentru toți e loc sub soare”, „Juniori în acțiune”, „Părinți și copii”, precum și altele prin care s-au făcut donații către copiii și bătrânii din unitățile de învățământ defavorizate din mediul rural, dar și din centrele instituționalizate partenere.

      În grădiniță, învață circa 230 de copii, în 8 grupe. Colectivul de cadre didactice al grădiniței este format din personal calificat, cu o bună pregătire profesională, 14 din 16 educatoare sunt absolvente de studii superioare, fiind încadrate în funcția de profesor pentru învățământul preșcolar.

      Copiii de ieri și de azi, cu toții, au participat la diverse concursuri locale/naționale/internaționale rezultatelor obținute stau mărturie diplomele lor. Dintre proiectele la care s-a participat amintim: „Piticot”, „Colorăm și învățăm, „Bimbo Bravo”, „Europreșcolarul – Cu Europa la joacă”, „Timy – Tim” etc. De menționat ar fi și premiile obținute la concursurile artistico -plastice „Marțisoare, mărțișoare”, „Panseluța de ciocolată”, „Arlechino”, „Datini la români” și altele.

      Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a conferit titlul de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Johanna Elisabeth van Bruggen

        În cadrul şedinţei de Senat festiv, prezidată de prof.univ.dr.ing. Dr.h.c. Valentin Nedeff, a avut loc, joi, 14 noiembrie, ceremonia pentru decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău prof. univ. dr. Johanna Elisabeth van Bruggen, de la Universitatea Dalhousie din Canada.

        „Suntem onorați să conferim cel de-al 34-lea titlu de Doctor Honoris Causa, respectiv cel de-al 12-lea titlu de acest gen, unei personalități din comunitatea științifică internațională, doamna prof. univ. dr. Johanna Elisabeth van Bruggen, ca o încununare a unei colaborări cu Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacău, care a început în anul 2002. Prin contribuția domniei sale, Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacău a acreditat pentru prima dată în România programul de studii Terapie Ocupațională”, a declarat prof.univ.dr.ing.Dr.h.c. Valentin Nedeff.

        Evenimentul a coincis cu sărbătorirea a 10 ani de învățământ superior de Terapie Ocupațională în România și în Bacău, marcând, totodată, includerea Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății în consorțiul învățământului superior european în domeniul Terapiei Ocupaționale și acreditarea, în anul 2018, a programului de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău la nivel internațional.

        Conf.univ.dr. Gabriela Raveica a citit Laudatio, în care a sintetizat activitatea bogată a prof.univ.dr. Johanna Elisabeth van Bruggen, fondatorul Consorțiului ENOTHE (Rețeaua Europeană de Terapie Ocupațională în Învățământul Superior), fost președinte și director executiv ENOTHE, precum și co-fondatorul Consiliului Terapeuților Ocupaționali din Țările Europene. În prezent, prof.univ.dr. Johanna Elisabeth van Bruggen este directorul unui ONG, numit FAPADAG (Facilitarea și Participarea grupurilor dezavantajate), profesor asociat la Universitatea Dalhousie din Canada și cercetător de onoare al Universității Kwazulu-Natal din Africa de Sud. Activitatea sa prodigioasă este susținută de lista de contribuții științifice și activitatea profesională și didactică: coordonator a 27 proiecte internaționale de tip Erasmus, Tempus, Joint Action, Erasmus+, EU-AU, EU-India; peste 100 de prezentări în calitate de invitat la conferințe internaționale; 11 titluri onorifice și premii/medalii; editarea a peste 30 de publicații internaționale.

        „Sunt extrem de onorată și recunoscătoare pentru că am primit acest titlu de la Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacău, în special pentru că am o relație îndelungată cu această universitate, de peste 17 ani, și admir puterea inovatoare a acestei instituții. Felicit Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacău pentru cei 10 ani de învățământ superior în domeniul Terapiei Ocupaționale. Întreaga echipă de colegi de la Bacău contribuie la identificarea soluțiilor privind provocările globale ale inegalității și incluziunii sociale prin intermediul terapiei ocupaționale. Activitatea mea de terapeut ocupațional s-a concentrat întotdeauna pe participare, incluziune, abordarea inegalităților și influențarea politicilor. Consider că esența terapeuților ocupaționali constă în puterea transformatoare a ocupației.”
        prof.univ.dr. Johanna Elisabeth van Bruggen

        Inspectoratul Școlar Județean Bacău este condus din nou de prof. Ida Vlad, inspector școlar adjunct Aceasta a preluat și atribuțiile de inspector școlar general

          Decizia este una temporară pentru maximum 60 de zile. Din echipa de conducere a instituției continuă să facă parte și prof. Ana Maria Egarmin, inspector școlar adjunct, cea care a avut aceste atribuții din luna iunie, când fostul „general” prof. Florin Lazăr și-a dat demisia.

          Prof. Ida Vlad a mai fost inspector școlar general tot cu preluare de atribuții în 2017.

          Un tânăr de 24 de ani, bănuit de furt de bijuterii, reținut de poliţişti, în urma unor percheziţii domiciliare

            La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au reținut un tânăr, de 24 de ani, din comuna Dofteana, bănuit de furt calificat.

            Pe parcursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti pentru dispunerea unei măsuri preventive.

            În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bănuitul, în perioada 17.10-04.11.2019, ar fi pătruns, fără drept, în locuinţa unei femei de 39 de ani, din comuna Dofteana, de unde ar fi sustras bijuterii din aur, în valoare de 16.000 de lei.

            Poliţiştii au efectuat 3 percheziţii domciliare în baza mandatelor emise de Judecătoria Oneşti. Totodată, au fost identifcate o parte din bunuri la case de amanet de pe raza Staţiunii Târgu Ocna şi municipiului Oneşti. O mare parte din prejudiciu a fost recuperat de poliţişti.

            Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

            Manifestări științifice la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

              În perioada 15-16 noiembrie 2019 la Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău vor avea loc manifestările științifice organizate sub semnul aniversării a 55 de ani de învăţământ superior de educaţie fizică şi sport în Bacău.

              În acest cadru se vor desfășoara:Conferinţa Stiinţifică Internaţională „Realizări şi perspective în domeniul Științei Sportului și Educaţiei fizice în contextul interdisciplinarităţii învăţământului european”, ediţia a VIII-a și Conferința Științifică Internațională Studenţească sub genericul „Cercetări interdisciplinare în formarea viitorilor specialişti în domeniul Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice”, ediția a II a.

              Organizate sub auspiciile unor organizații de prestigiu la nivel internațional și a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, cele două evenimente științifice au polarizat atenția a peste 180 de autori din peste 40 de centre universitare și unități școlare și sportive din România și din străinătate (Franța, Spania, Slovacia, Serbia, Turcia și Republica Moldova).

              În competiția științifică la care s-au înscris peste 150 de lucrări vor fi prezentate cercetări științifice ale studenților și specialiștilor în domeniul „Științei Sportului și Educației Fizice”.

              Manifestările științifice se vor deschide în ziua de 15 noiembrie, prin competiția științifică a viitorilor formatori și prin desfășurarea a 5 workshop-uri pe tematici diferite ale domeniului.

              Festivitatea de deschidere și de decernare a diplomelor de onoare și a plachetelor aniversare, va avea loc în data de 16 noiembrie 2019, ora 9:00, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

              Primul accident pe Centura Bacăului

                Doi tineri au ajuns la spital dupa ce mașina lor s-a ciocnit de o automacara pe șantierul șoselei de Centură a Bacăului.

                După ce au băut bine, tinerii de 19, respectiv 27 de ani, s-au urcat într-o mașină și au pornit la plimbare pe șoseaua încă nefinalizată.

                La un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului și mașina s-a izbit într-o macara.

                Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                Șoferul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și sub influența alcoolului.

                Aerostar Bacău este foarte aproape să termine turul pe primul loc

                Liga a 3-a se apropie încet și sigur de finalul turului, la sfârșitul lunii noiembrie campionatul urmând să se întrerupă pentru aproximativ trei luni. Meciurile din retur urmează să fie reluate în luna martie.

                Structurată pe cinci serii, Liga a 3-a din România aduce multe echipe la linia de start. Însă lupta pentru titlul neoficial de campioană de iarnă este mai aproape de echipele din Seriile 1 și 4. Una dintre echipele care se bucură de un avantaj relativ lejer în fruntea clasamentului este Aerostar Bacău.

                Lider de etape bune în Seria 1 din Liga 3, Aerostar Bacău are 33 de puncte, cu cinci mai multe față de Ceahlăul Piatra Neamț. După zece victorii consecutive, formația băcăuană a fost învinsă de către Foresta Suceava, dar într-o deplasare. După acel eșec, Aerostar s-a ,,înălțat’’ din nou, revenind cu victorie în runda imediat următoare. 2-1 a fost scorul meciului cu Știința Miroslava, din etapa a 12-a.

                Astfel, după 12 runde disputate din Seria 1 a Ligii a 3-a, Aerostar, Ceahlăul și ACS Foresta Suceava sunt pe podium. Spre deosebire de alte ligi, din al treilea eșalon în jos, o singură echipă promovează, respectiv cea care încheie pe primul loc.

                Primele 3 clasate Seria 1 Liga 3

                1. Aerostar Bacău – 33 puncte

                2. ACSM Ceahlăul Piatra Neamț – 28

                3. ACS Foresta Suceava – 26

                Derby-ul orașului închide turul

                Două echipe reprezintă orașul Bacău în această serie. Aerostar și CSM sunt acestea, cu toate că pentru moment este o diferență între ele. Privind clasamentul, ele se află la poli opuși. Dacă Aerostar este lider detașat, CSM se afla abia pe locul 13, având cel mai slab atac. Cele două echipe se vor înfrunta în chiar ultima etapă din acest tur de campionat. Pe 30 noiembrie, de la ora 14:00, se va juca derby-ul orașului Bacău.

                Până la terminarea primei jumătăți de campionat, Aerostar mai are meciuri cu Huși, respectiv CSM Focșani. Ultimele două etape se vor disputa pe propriul teren, acolo unde, până în prezent are punctajul maxim.

                ACS Hușana Huși – CS Aerostar Bacău

                CS Aerostar Bacău – CSM Focșani 2007

                CS Aerostar Bacău – CSM Bacău

                Aerostar, prima echipă cu zece victorii în Liga a 3-a

                Daniel Munteanu este un antrenor bucuros, echipa lui merge foarte bine și nu s-a pus problema să părăsească prima poziție din Seria 1. Încă din prima etapă a știut să pună accentul pe performanță, drept pentru care băcăuanii au avut rezultate notabile. Aerostar Bacău a fost prima echipă de zece, având victorii pe linie în primele zece etape disputate. De altfel, alături de U Craiova 1948, sunt singurele echipe din cele cinci serii care au ajuns la acest număr de victorii. Cele două echipe sunt și cele care au cel mai mare avans în fruntea clasamentului, în seriile 1, respectiv 4.

                Apărarea și atacul au mers la capacitate maximă

                Pierderea golgheterului din ediția trecută de campionat, atunci când a retrogradat, nu a afectat-o foarte mult pe Aerostar. Aceasta a găsit în Cătălin Vraciu un golgheter, fotbalistul marcând 13 goluri până în momentul de față. De asemenea, el este și executantul loviturilor de la 11 m, câteva dintre reușitele sale venind din astfel de faze. Liga a 3-a este preferata atacantului „aviatorilor”, care a mai ieșit golgheterul campionatului în sezonul 2017/2018, când băcăuanii promovau în al doilea eșalon.

                Și apărarea a avut un cuvânt serios de spus. Dintre toate cele 80 de echipe care au luat startul la ediția 2019/20 a Ligii a 3-a, Aerostar Bacău este echipa cu cele mai puține goluri primite. CSM Bucovina Rădăuți este singura echipă care până acum, în 12 meciuri, a înscris mai mult de un gol în poarta băcăuanilor.

                Promovând un fotbal spectaculos si cu multe echipe ce nu duc deloc lipsă de fani, Liga a 3-a a devenit interesantă si pentru o parte din agențiile de pariuri online, care includ din ce în ce mai des în ofertă partide din cel de-al treilea eșalon. Chiar si site-urile specializate in ponturi pariuri experți analizează în ultima vreme partide din Liga a 3-a, pentru a găsi si oferi vizitatorilor pronosticuri cât mai valoroase nu doar din fotbalul de top, ci și din ligile inferioare.

                 

                 

                 

                 

                Deputatul Elena Hărătău: „Ușa mea va rămâne deschisă pentru băcăuani, indiferent de culoarea lor politică”

                În prag de iarnă, România avea nevoie de un Guvern stabil și, de asemenea, de definitivarea cât mai urgentă a Legii bugetul de stat pentru anul viitor. Sănătatea și Educația trebuie să rămână primordiale și pentru noul Executiv, iar aprobarea alocațiilor bugetare pentru aceste domenii vitale este esențială.
                Consider, cu responsabilitate, că actul guvernării trebuia scos din impasul în care se afla, după demiterea guvernului PSD, pentru ca țara și instituțiile statului să funcționeze în continuare. Votul meu pentru învestirea Guvernului Orban a fost expresia acestei convingeri.

                Am acționat pragmatic, într-un moment delicat pentru România, deoarece nimeni nu și-ar fi dorit exacerbarea situației de criză în care s-a ajuns după demiterea fostului Executiv. Din aceste considerente, am luat decizia de a-mi exprima votul pentru acest guvern, și nu de a sta deoparte la comandă politică, pentru că, dincolo de apartenența politică, sunt convinsă că pentru orice parlamentar interesul național trebuie să primeze în fața înțelegerilor politicianiste și partinice.

                Sunt încredințată că, într-o democrație autentică, așa cum se dorește să fie și în România, datoria unui parlamentar este să se implice, să participe, nu să stea deoparte atunci când se dezbat și votează probleme vitale pentru viitorul națiunii. Din acest punct de vedere, mi-am asumat acest vot pentru continuitatea guvernamentală a țării, conștientă fiind de sancțiunile ce vor urma!

                Voi continua munca de deputat în Parlamentul României în slujba oamenilor, și îndeosebi a băcăuanilor, pe care-i respect și stimez indiferent de culoarea lor politică. Așa cum am făcut-o și până acum, ușa mea va fi deschisă tuturor cetățenilor din municipiul și județul Bacău care au de rezolvat aspecte legate de funcționarea instituțiilor statului, neconcordanțe legislative și orice fel de nemulțumiri, bineînțeles în limitele prevăzute de statutul meu de deputat.

                În plan parlamentar, voi continua să veghez la îmbunătățirea legislației din domeniul educației, în calitate de membru al Comisiei pentru învățământ, știință, sport și tineret din Camera Deputaților. De asemenea, voi susține și vota toate proiectele de lege menite să conducă la creșterea nivelului de trai al românilor, precum și proiectele investiționale legate de dezvoltarea județului Bacău.

                Deputat de Bacău,
                ELENA HĂRĂTĂU

                Ședință extraordinară a Consiliului Local

                  Consiliul local: circul continuă

                  Consilierii locali băcăuani sunt convocați vineri, 15 noiembrie, la a doua ședință extraordinară a lunii. Aceasta va avea loc nu la centrul de Afaceri și Expozitii, ci în sala de ședințe de la Thermoenergy.

                  Pe ordinea de zi figurează mai multe proiecte referitoare la creșterea tarifelor la căldură și a subvenţiei unitare acordată de la bugetul local al Municipiului Bacău pentru energia termică furnizată în sistem centralizat.

                  Un alt proiect, care nu a mai apucat să fie discutat la ședința trecută, se referă la aprobarea Actului Adițional la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a Municipiului Bacău, încheiat cu SC Soma SRL. Consilierii vor mai dezbate și acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei familiilor şi persoanelor singure domiciliate în municipiul Bacău, în perioada sezonului rece, respectiv 1 decembrie 2019 – 31 martie 2020, aprobarea Organigramei, a numărului de personal, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției de Asistență Socială și aprobarea proiectului „Modernizarea, dotarea si extinderea corpurilor Ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău”.

                  PSD a anunțat că va susține proiectele referitoare la acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței familiilor și persoanelor singure, în perioada sezonului rece, creșterea subvenției la căldură pentru populația branșată la sistemul public de termoficare, asocierea cu Fundația de Sprijin Comunitar în vederea organizații „Galei Voluntarului” și aprobarea proiectului de modernizare, cu fonduri europene, a Ambulatoriului de la Spitalul de Pneumoftiziologie.

                  În același timp, PSD a anunțat că nu va mai prezida ședințele de consiliu în contextul degradării ireversibile a caracterului solemn al acestora și a instalării unei atmosfere de iarmaroc/bâlci.

                  „Frumoasele bălcănărițe și flăcăii”, la ediția I

                    Căminul Cultural din Balcani va găzdui în acest week-end prima ediție a unui festival-concurs de folclor, eveniment organizat de Primăria Balcani și profesoara Mădălina Hîlborea, interpret de muzică populară și coordonatoarea unui grup vocal. Cum s-a născut acest proiect?

                    „Am văzut că Mădălina are succes și m-am gândit să încheiem un protocol ca să fructificăm talentul și energia ei în plan local și să aducem bucurie oamenilor”, mărturisește Vasile Luca, primarul comunei. Festivalul se numește „Frumoasele bălcănărițe și flăcăii” și va avea patru secțiuni: muzică populară, doină/baladă, grup vocal și dans popular.

                    Manifestarea va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie, cu începere de la ora 10. Din juriu fac parte artistul Ștefan Deaconița, președinte, primarul Vasile Luca, viceprimarul Vasile Heisu și prof. Mădălina Hîlborea, care este și directorul festivalului. La concurs pot participa toți iubitorii de folclor cu vârsta între 6 și 25 de ani, singura condiție fiind să aibă talent.

                    Pe „treptele încrederii”, la Universul Sănătății Sf. Spiridon

                      Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) îi așteaptă pe băcăuani, joi, 14 noiembrie, de la ora 17, la Universul Sănătății Sf. Spiridon, care va găzdui Seminarul caritabil „Cele 3 trepte ale încrederii”, susținut de Tatiana Șoldeanu, trainer & coach John Maxwell Team.

                      „Majoritatea limitărilor pe care le avem nu se bazează pe lipsa abilităților, ci pe lipsa încrederii în sine. O încredere de sine scăzută funcționează ca o bombă cu ceas, care va exploda în frică și dezorientare ori de câte ori viața îți scoate în cale oportunități de neimaginat pentru convingerile tale profunde despre ceea ce poți sau ceea ce meriți”, arată trainerul.
                      Fiecare bilet achiziționat pentru seminarul caritabil „Cele 3 trepte ale încrederii” va contribui la accesul la o educație de calitate a celor 400 de copii asistați social din județul Bacău de către FSC.

                      Participarea la eveniment se face pe baza unei donații de 50 lei în contul IBAN RO98 FNNB 0036 0266 2753 RO03 al Fundației de Sprijin Comunitar, deschis la Credit Europe Bank pentru „Seminar caritabil 14 noiembrie”. Codul fiscal este 9626572. Donația se poate face și cash joi, 14 noiembrie, prin înscrierea pe https://forms.gle/z5EgJjFGF4jchKug7.

                      Taxa de participare la acest seminar ajută câteva sute de copii dezavantajați să găsească în continuare la „Clubul cu Lipici” locul cald și primitor, unde crește încrederea. Companiile care donează în contul FSC pentru minim 10 participanți obțin calitatea de sponsor al evenimentului.

                      Cămătari cu guler alb

                      E clar că, în piața de la noi, nu (prea) există discliplină, fimele putând să-și facă mendrele, fără teama că vor trebui să dea socoteală în fața legii. Cele mai multe își permit aroganța asta, în virtutea profiturilor uriașe pe care le obțin.

                      Dispun de suficiente resurse care să le asigure cu lejeritate angajarea în procese costisitoare și de anduranță. Spre deosebire de omul simplu care nu va avea niciodată bani să se lupte cu coloșii din comerțul de pe la noi. Abia aici poate interveni statul care, prin structurile sale din teritoriu, mai are curajul să se ia de gât cu nemernicii care calcă pe gâtul românului simplu. Din fericire.

                      Pentru că, până acum vreo zece ani, nu exista nici legislație care să pună piedici practicilor abuzive ale comerciantului, mai ales dacă vorbim despre contractele de creditare, și nici instituții care să se ocupe de ele. De altfel, pe fondul acestui vid legislativ a apărut și s-a dezvoltat… arta lăcomiei, cu deznodământ nefericit în viețile financiare ale milioane de români: FNI, Caritas, SAFI ori Bancorex, Banca Religiilor, Bankcoop, Dacia Felix ș.a.m.d. Din păcate, multă lume a avut de suferit din cauza acestor practici ilegale pe care le-au adoptat, în comportamentul lor, băncile și firmele de creditare.

                      Vă mai amintiți, probabil, de anii de tristă amintire în care aceste firme, la concurență cu adevărații cămătari care stăteau la fiecare colț de stradă, jecmăneau fără nicio rușine românul dispus să se îndatoreze, fermecat, săracul, de strălucirea din vitrine. Se ajunsese, la un moment dat, ca pe ulița principală, să găsești mai multe bănci decât magazine cu mâncare.

                      Un fel de Wall Street balcanic. Până a venit criza și le-a cam tăiat elanul bancherilor. Acum, balanța s-a înclinat în favoarea consumatorului care, când află că este scuturat la buzunare de bănci, are un instrument care să-l ajute să iasă din încurcătură.

                      Bacăul se îmbracă astăzi în albastru, de Ziua Mondială a Diabetului

                        Astăzi, 14 noiembrie, de la ora 17.00, fațada Palatului Administrativ din Bacău va fi colorată în albastru – culoarea simbol a luptei împotriva diabetului.

                        Inițiativa aparține LIONS Club Moldova Bacău și va marca astfel Ziua Mondială a Diabetului propusă de Federația Internațională de Diabet cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății pentru a fi celebrată în fiecare 14 noiembrie. În Piața Tricolorului, tot azi, dar de la ora 10.00, vor fi lansate 100 de baloane albastre, acțiune organizată tot de LIONS Club Moldova, la care vor participa copii mobilizați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău.

                        LIONS Club Moldova marchează în fiecare an Ziua Mondială a Diabetului și de 26 de ani organizează, în Bacău, anual, și prima Tabără pentru copiii insulino-dependenți din România. Deviza mișcării lioniste este „We Serve” (Noi servim), iar acțiunile ei sunt dedicate comunităților în care activează cluburile LIONS.

                        Două noi titluri de Doctor Honoris Causa la Universitatea „George Bacovia”

                          Miercuri au continuat activitățile din cadrul Manifestărilor științifice anuale ale Universității „George Bacovia”. Primele pe lista celei de-a doua zi a evenimentului bacovian au fost acordarea titlurilor de Doctor Honoris Causa prof.univ.dr. Călin Oprea de la Academia de Studii Economice din București și prof. univ.dr. Aurel-Mihai Țîțu de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, activități care s-au derulat în Aula Moldova a universității băcăuane.

                          „În această zi este un bun prilej de a ne întâlni cu personalități ale lumii științifice, culturale, din societatea civilă, personalități atât din țară, cât și din străinătate. Ne bucurăm să avem înalți oaspeți de la Academia de Studii Economice din București, dar și oameni din domeniul cercetării. Este un eveniment plăcut și sper să fie de bun augur atât pentru noi, ca universitate, cât și pentru băcăuani”, a declarat prof.univ. dr. Neculai Lupu, rectorul Universității „George Bacovia” Bacău.

                          Competența didactică recunoscută de peste 50 de generații de studenți ai Academiei de Studii Economice din București, calitățile remarcabile de cercetător științific consemnate în peste 340 de titluri publicate în edituri din țară și din străinătate, contribuția la crearea unei școli de cercetare științifică în domeniul contabilității de gestiune și calculației costurilor, profesionalismul și dăruirea în slujba învățământului superior românesc în calitate de vicepreședinte al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, sunt doar câteva repere din prezentarea făcută prof.univ.dr. Călin Oprea de către lect. univ. dr. Gabriela Fotache. În semn de recunoaștere a prestigioasei activități în slujba catedrei universitare, a cercetării științifice și pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea învățământului superior în plan naționl și internațional, Senatului Universităţii „George Bacovia” din Bacău a acordat titlul de Doctor Honoris Causa, prof. univ. dr. Oprea Călin. Calitățile și sprijinul pe care le-a acordat universității băcăuane de-a lungul timpului prof. univ. dr. Oprea Călin au fost evocate și de prof. univ. dr. Dhc. Dumitru Marius Paraschivescu, primul rector al Universității „George Bacovia”.

                          Autor a 86 de cărţi, monografii şi tratate, a 42 de brevete de invenţie, 11 lucrări ştiinţifice publicate în reviste indexate ISI, peste 90 de articole publicate în ISI Proceedings, peste 300 de lucrări ştiinţifice incluse în baze de date internaţionale, director a 31 de contracte de cercetare ştiinţifică la nivel naţional, director a 11 contracte de cercetare ştiinţifică la nivel internaţional, 19 instalaţii şi tehnologii puse în funcţiune, 17 produse software realizate şi utilizate şi aplicate în cadrul unor granturi, contracte de cercetare, colaborări, teze de doctorat și multe altele sunt coordonatele prof.univ.dr. Aurel-Mihai Țîțu de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, cel de-al doilea laureat cu titlul de Doctor Honoris Causa în cadrul Manifestărilor științifice anuale ale Universității „George Bacovia”. Un impresionant laudatio a fost prezentat de lect. univ. dr. Violeta Urban, decanul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative din Universitatea „George Bacovia”.

                          La decernarea titlurilor onorifice a celor doi profesori de excepție au participat pe lângă gazdele de la universitatea băcăuană și numeroși reprezentanți ai unor instituții bancare, afaceriști și oameni implicați în societatea civilă. Cei doi proaspeți laureați și-au exprimat mulțumirea pentru recunoașterea muncii lor și au precizat că pe viitor vor susține și mai mult comunitatea academic și economică băcăuană.

                          Activitățile au continuat după-amiază cu o masă rotundă: „Rolul profesionistului și omului de științe în lumea contemporană”, sesiune de dezbateri pentru absolvenții Școlii doctorale a Academiei de Studii Economice București organizată de prof. univ. dr. Dhc. Dumitru Marius Paraschivescu, conducător științific. Au participat în calitate de invitați academicieni și profesori universitari din toată țara, dar și din Republica Moldova, de la Academia de Științe a Moldovei.
                          Astăzi, de la ora 10.00, va avea loc prima sesiune în plen a două conferințe reunite: „Economy, Transdisciplinarity, Cognition” ETC – Ediția 7/2019 și „Devianță și Criminalitate. Evoluție, Tendințe și Perspective” DECRET – Ediția 5/2019.

                          Amendă record primită de o firmă de leasing financiar

                            A venit și rândul marilor firme să dea socoteală în fața legii pentru atitudinea incorectă față de consumatori. De data asta este vorba despre o renumită firmă de creditare (IFN), la serviciile căreia a apelat o clientă care dorea să-și cumpere, în leasing, o mașină nouă.

                            [lock_content]

                            Abuzuri peste abuzuri

                            La scurt timp, bucuria femeii avea să fie umbrită de numeroasele abuzuri comise de firma creditoare. Mai exact, IFN-ul a decis să aplice ilegal o serie de comisioane și dobânzi, inclusiv penalități, toate acestea ducând la imposibilitatea rambursării în condiții normale a împrumutului. Tupeul creditorului a ajuns atât de departe încât acesta și-a permis să omită din contract detalii absolut obligatorii, cum ar fi tipul de credit, tipul ratei dobânzii, dobânda anuală efectivă și modul de calcul al acesteia. Mai mult, IFN-ul a condiționat ilegal plata anticipată a creditului de existența a cel puțin două rate achitate. Plus un comision de 3 la sută din valoarea capitalului achitat în avans.

                            Instanța a decis: firma de leasing e bună de plată

                            Toate aceste abuzuri au determinat-o pe clientă să apeleze la sprijinul Protecției Consumatorilor. Analizând plângerea, instituția de control a decis să sancționeze firma de leasing cu nu mai puțin de 8 amenzi, totalizând 130.000 de lei. „Au fost foarte multe practici ilegale care au determinat aplicarea acestor sancțiuni. De exemplu, pe lângă faptul că în contract nu era precizată modalitatea aleasă de consumator pentru rambursarea creditului – rate egale sau rate descrescătoare, firma de leasing a decis de la sine putere să aplice penalități de 15 la sută. Și asta în condițiile în care legiuitorul a menționat că rata dobânzii penalizatoare nu poate fi mai mare de trei puncte procentuale care se adaugă la rata dobânzii curente și se aplică la principalul restant”, au arătat reprezentanții Protecției Consumatorilor Bacău. Firma de credit nu doar că nu a ținut cont de măsurile luate împotriva sa de Protecția Consumatorilor, continuând să aibă același comportament abuziv față de clientă, ci a și contestat în instanță amenzile primite. Numai că, luna trecută, după un proces care a durat aproape un an, instanța de judecată s-a pronunțat definitiv în favoarea menținerii amenzilor aplicate de Protecția Consumatorilor. Pe cale de consecință, creditorul este…bun de plată.

                            În loc de concluzii

                            De aproape zece ani, Protecția Consumatorilor are în atribuții și rezolvarea abuzurilor din cadrul contractelor de credit. Pentru aceasta, la nivelul fiecărui comisariat județean au fost specializați angajați care să se ocupe exclusiv de aceste cazuri. Prin urmare, băcăuanii pot sesiza orice abuz pe care o bancă comercială sau o firmă de creditare îl comite într-un contract de împrumut. De altfel, în ultimii ani, destul de mulți consumatori din județ s-au plâns de clauzele/comisioanele abuzive din contracte, poprirea unor sume peste limita legală ori de executarea unor sume după încetarea popririi etc.

                            [/lock_content]

                            Eliberarea lui Lula

                            Foarte mulți români sunt convinși, în continuare, de faptul că fostul președinte brazilian, Lula da Silva, este un corupt, motiv pentru care a fost și condamnat la 12 ani de închisoare și băgat la pușcărie chiar în preajma alegerilor. Lula a fost, acum câteva zile, eliberat din închisoare împreună cu sute de alți deținuți după ce Curtea Constituțională a țării a decis că acuzații care nu și-au epuizat căile de atac trebuie să fie liberi.

                            Aici a fost, de fapt, făcătura cea mai mare din procesul lui Lula: deși mai avea o cale de atac a sentinței, a fost închis pentru a nu i se permite să candideze, el având în toate sondajele cel mai mare scor.

                            Restul amănuntelor par desprinse din realitatea românească. S-a dovedit că judecătorul care a instrumentat cazul avea întâlniri secrete cu procurorii, că stabileau împreună modalitățile de atac, martorii care să fie aduși și așa mai departe, totul culminând cu faptul că, nici până la finalul procesului, procurorii nu au reușit să indice localizarea obiectului mitei – un apartament. Miza blocării candidaturii lui Lula a fost, însă, mai mare decât o simplă afacere prezidențială. Miza este una economică și depășește granițele țării.

                            Nu este vorba doar de economia braziliană, de deciziile de dreapta impuse de actualul președinte, și nici de faptul că judecătorul care a instrumentat cazul lui Lula a ajuns ministru de Justiție. Este vorba, mai ales, de apartenența Braziliei la BRICS, alături de Rusia, India, China și Africa de Sud, o organizație a economiilor emergente care urmărește să-și construiască propriile mecanisme de colaborare și, se vorbește, chiar propria monedă care să permită acestor state să ocolească dolarul american și toate problemele care derivă de aici.

                            S-a vorbit mult despre implicarea SUA atât în condamnarea lui Lula, cât și în demiterea președintelul Dilma Rousseff, așa cum se vorbește, azi, despre implicarea americană în lovitura de stat din Bolivia sau în alegerile din Ecuador ori în problemele din Venezuela. Cert este că economia americană ar fi cea mai afectată de opțiunea braziliană pentru colaborarea economică cu China. Nu în ultimul rând trebuie remarcată atitudinea lui Lula împotriva austerității, el declarând:

                            „Austeritatea este cuvântul magic prin care bogații de pretutindeni atacă drepturile și realizările clasei muncitoare. «Trebuie să economisim resursele, să reducem costurile», spun ei, în timp ce dezmembrează statul și devin și mai bogați, iar săracii devin și mai săraci. Așa este în Marea Britanie. Așa este, din nou, în Brazilia”.

                            Congresul Național de Chirurgie Pediatrică, în Bacău. Suntem gazda celul mai mare eveniment medical din acest an

                            În Bacău, în aceste zile, între 13 și 16 noiembrie, se organizează ediția a X-a a Congresului Național de Chirurgie Pediatrică. Manifestarea, desfășurată sub patronajul Societății Române de Chirurgie Pediatrică, are loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Aceasta cuprinde teme precum traumatologie și oncologie pediatrică, abord minim invaziv, protocoale terapeutice și metode moderne de tratament, fiind, totodată, o ocazie extraordinară pentru schimb de cunoștințe și experiență, dar și de dezbateri cu medici din țară și din străinătate. Participă nume importante ale chirurgiei și ortopediei pediatrice românești și internaționale, peste 250 de specialiști din toată România, care au secții de chirurgie pediatrică, dar și din Republica Moldova, Franța, Marea Britanie și Austria.

                            Conform programului congresului, ieri, în prima zi, s-au organizat două cursuri: unul de laparoscopie pediatrică și unul de abordare multidisciplinară a malformațiilor congenitale. La primul curs, s-au prezentat elemente de anatomie laparoscopică și instrumentarul medical, dar au fost și prezentări de cazuri, demonstrații și antrenamente hands-on pe 6 posturi de lucru cu pelvitrainer Storz pe modele inanimate. Al doilea curs a abordat tratamentul pentru buza de iepure și gura de lup, două afecțiuni care implică o echipă complexă în diagnostic și tratament, pentru că este vorba de un impact extraordinar asupra vieții copilului afectat, atât din punct de vedere funcțional, cât și din punct de vedere emoțional și psihologic.

                            „Este pentru prima dată când ne adunăm laolaltă medicii chirurgi pediatri și medicii ortopezi pediatri, ceea ce este foarte bine, pentru că aceste două specialități în mai toate cazurile funcționează împreună. Mă bucură faptul că au venit mulți colegi chirurgi pediatri, din toată țara, chiar și în ultimele zile au fost înscrieri. Sunt și lectori buni din toată țara care prezintă cursuri, cazuri, lucrări. Este prima dată și când organizăm un astfel de congres, la o asemenea amploare, pentru care am militat foarte mult, și cred că este o reușită și o onoare faptul că putem să îl găzduim în orașul nostru.”
                            dr. Mihai Galinescu, medic primar chirurgie şi ortopedie pediatrică, șef Secţie Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, președintele Comitetului de organizare.

                            Astăzi, 14 noiembrie, va fi ziua în care se deschid oficial lucrările congresului, pentru ca apoi să fie prezentări științifice, pe anumite patologii, în special pe tumori, și discuții privind colaborarea chirurg pediatru – ortoped pediatru – oncolog – anatomo-patolog. Vor fi și mese rotunde, care vor continua și vineri, când va fi inclusiv o conferință științifică dedicată asistenților medicali, foarte importanți în echipa operatorie. Sunt patru zile maraton, care se vor încheia sâmbătă cu o Gală de final, în care vor fi premiate cele mai bune lucrări stiințifice prezentate, dar se vor decerna și diplome de onoare.

                            Prof.dr. Sebastian Ionescu,
                            președintele Societății Române de Chirurgie Pediatrică

                            „Bacăul este un centru important pentru chirurgia copilului, atât din această zonă, cât și la nivel național. Aici s-a practicat dintotdeauna o medicină de înaltă calitate în chirurgia pediatrică, aici este un centru în care s-a reușit și dotarea spitalul aproape de necesitățile actuale. Și mai cred că oamenii din Bacău sunt foarte sufletiști. Și nu-i o laudă, ci o realitate.
                            Este foarte important că la acest congres, pe lângă prezentările de caz, de cursuri, de aparatură medicală, de lucrări de specialitate, se vor discuta și protocoalele medicale, foarte importante în orice specialitate. Scopul acestora este să dea o orientare oricărui medic ce practică această specialitate, privind standardul internațional de tratare a pacientului cu o anumită afecțiune. Sigur, ele reprezintă doar linii directoare, nu este obligatoriu să se practice etapă cu etapă toți pașii, ci trebuie adaptat pe fiecare caz în funcție de patologia copilului. Copilul este un pacient cu o varietate extraodinară de manifestări, cu un polimorfism cu totul deosebit, neîntâlnit la adult, și atunci cu atât mai mult trebuie printr-un astfel de ghid terapeutic să permiți medicului să aleagă pentru ca, în final, bineînțeles, pacientul să aibă parte de o îngrijire adecvată situației.
                            Per ansamblu, congresul este o întâlnire importantă atât din punct de vedere educațional, cât și practic, pentru că va crea premisele realizării unor principii de tratament multimodal adecvat, adresat copiilor, pe diferite patologii. De asemenea, reprezentă și un bun mijloc de a asigura schimbul de experiență, de verificare și actualizare a cunoștințelor.”

                            Congresul Național de Chirurgie Pediatrică este organizat de Fundația Comunitară Bacău, cu sprijinul Spitalului Județean de Urgență, a Colegiului Medicilor din Bacău, având și acreditare EMC (Educație Medicală Continuă), a autoritătilor locale, dar și a unor firme private din Bacău.

                            Judo/ Memorialul „A. Câmpeanu”: Premiați de Fabio Basile

                            Opt judoka antrenați de Dorin Cruceanu la CSM- Palatul Copiilor Bacău au participat, recent, la cea de-a 17-a ediție a turneului internațional Memorialul „A. Câmpeanu”, de la Focșani. Cinci dintre aceștia au urcat pe podium, trăind satisfacția de a fi premiați de campionul olimpic de la Rio de Janeiro 2016, italianul Fabio Basile, care a fost invitalul special al competiției ce a reunit 315 sportivi din șase țări.

                            Din cele cinci medalii cucerite de băcăuanii pregătiți de Cruceanu, una a fost de aur, două de argint și două de bronz. Aurul a revenit Rebecăi Bejan, care s-a impus la Under 15, categoria de greutate +57 kg. Deși este născută în 2008, Christina Gherasimescu a reușit performanța de a cuceri argintul la Under 15 (62 kg), categorie de vârstă la care s-a clasat a doua și Roxana Radu, dar la 36 kg.

                            În fine, bronzul a fost adjudecat de reprezentantele U18, Andreea Radu, la 52 kg, și Kimberley Ungureanu, la 63 kg. „Sunt mulțumit de rezultate, iar bucuria cea mai mare a fost oferită de Rebeca. Christina a dovedit că are capacitatea de a lupta cu succes la o categorie avansată, în timp ce cadetele s-au descurcat îndeajuns de bine încât să menținem ridicată ștacheta clubului”, a declarat antrenorul băcăuan Dorin Cruceanu, care pregătește o nouă participare internațională, weekendul viitor, în capitala Bulgariei, Sofia.

                            ULTIMELE ȘTIRI