4 mai 2024
Advertorial politicDeputatul Elena Hărătău: „Ușa mea va rămâne deschisă pentru băcăuani, indiferent de...

Deputatul Elena Hărătău: „Ușa mea va rămâne deschisă pentru băcăuani, indiferent de culoarea lor politică”

În prag de iarnă, România avea nevoie de un Guvern stabil și, de asemenea, de definitivarea cât mai urgentă a Legii bugetul de stat pentru anul viitor. Sănătatea și Educația trebuie să rămână primordiale și pentru noul Executiv, iar aprobarea alocațiilor bugetare pentru aceste domenii vitale este esențială.
Consider, cu responsabilitate, că actul guvernării trebuia scos din impasul în care se afla, după demiterea guvernului PSD, pentru ca țara și instituțiile statului să funcționeze în continuare. Votul meu pentru învestirea Guvernului Orban a fost expresia acestei convingeri.

Am acționat pragmatic, într-un moment delicat pentru România, deoarece nimeni nu și-ar fi dorit exacerbarea situației de criză în care s-a ajuns după demiterea fostului Executiv. Din aceste considerente, am luat decizia de a-mi exprima votul pentru acest guvern, și nu de a sta deoparte la comandă politică, pentru că, dincolo de apartenența politică, sunt convinsă că pentru orice parlamentar interesul național trebuie să primeze în fața înțelegerilor politicianiste și partinice.

Sunt încredințată că, într-o democrație autentică, așa cum se dorește să fie și în România, datoria unui parlamentar este să se implice, să participe, nu să stea deoparte atunci când se dezbat și votează probleme vitale pentru viitorul națiunii. Din acest punct de vedere, mi-am asumat acest vot pentru continuitatea guvernamentală a țării, conștientă fiind de sancțiunile ce vor urma!

Voi continua munca de deputat în Parlamentul României în slujba oamenilor, și îndeosebi a băcăuanilor, pe care-i respect și stimez indiferent de culoarea lor politică. Așa cum am făcut-o și până acum, ușa mea va fi deschisă tuturor cetățenilor din municipiul și județul Bacău care au de rezolvat aspecte legate de funcționarea instituțiilor statului, neconcordanțe legislative și orice fel de nemulțumiri, bineînțeles în limitele prevăzute de statutul meu de deputat.

În plan parlamentar, voi continua să veghez la îmbunătățirea legislației din domeniul educației, în calitate de membru al Comisiei pentru învățământ, știință, sport și tineret din Camera Deputaților. De asemenea, voi susține și vota toate proiectele de lege menite să conducă la creșterea nivelului de trai al românilor, precum și proiectele investiționale legate de dezvoltarea județului Bacău.

Deputat de Bacău,
ELENA HĂRĂTĂU

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri