29 mai 2024
ActualitateGrădinița „Lizuca”, la 20 de ani. Sărbătoarea preșcolarilor

Grădinița „Lizuca”, la 20 de ani. Sărbătoarea preșcolarilor

Grădinița cu program prelungit „Lizuca” din Bacău, structură a Școlii „Ion Creangă”, a marcat, joi, 20 de ani de la înființare. Momentul aniversar a beneficiat de prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Bacău, a angajaților și a foștilor salariați ai unității preșcolare, colaboratori, alături de copiii înscriși în programul de educație și părinții acestora.

În debutul manifestării, conducerea unității a adresat un cuvânt de bun venit participanților, evocând, totodată, perioadele de început, cât și anii de experiență sub îndrumarea fostelor directoare ale unității, Veluța Maftei și Petronela Moraru.

„Este o mare sărbătoare. Din 1999, când a luat ființă, grădinița noastră a adus un suflu nou în învățământul băcăuan, mai ales la această categorie – preșcolari – mai puțin vizualizată. În acei ani de început, unitatea noastră era o noutate absolută, astfel că, la început, lumea credea că suntem semi-privați, nicidecum o instituție de stat. Pe parcurs, am căpătat un prestigiu care s-a transformat într-o excelență, într-un model de bună practică, confirmată atât de forurile noastre locale, cât și de cei care ne-au pășit pragul, în 2009, respectiv cadrele didactice din UE venite într-o vizită de studiu”, a declarat prof. Florentina Vieru, directorul Școlii „Ion Creangă”.



Evenimentul a inclus şi un moment de reculegere în memoria fostului primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, unul dintre cei care au sprijinit înfiinţarea grădiniţei „Lizuca. „Dumitru Sechelariu este omul care, atunci, ne-a ajutat să ne încadrăm în termene, ne-a sprijinit în permanență. De exemplu, am găsit, la preluarea conducerii, în anul 2012, utilaje specifice, industriale, aduse încă de la început, prin grija primarului Dumitru Sechelariu, cum ar fi mașina specială de călcat, uscătorul, la fel de special. Țin să amintesc și de cantina unității, dotată cu absolut tot ce avea nevoie, din care mai există și acum utilaje și nu numai, după 20 de ani. La fel și domnul inginer Sergiu Sechelariu, reprezentantul constructorului de atunci, prezent la sărbătoarea de azi, care, de asemenea, s-a preocupat, a clădit, la propriu și la figurat, cărămidă cu cărămidă, această instituție de care ne bucurăm acum”, a punctat Florentina Vieru.

Au fost premiați cu diplome și cupe, atât cei care au contribuit la ridicarea grădiniței, cât și foștii angajați ai instituției de învățământ, inclusiv artiștii Liceului de Artă, care, cu ani în urmă, coordonați de profesorul Aurel Stanciu, au decorat spațiile interioare ale edificiului cu emblematicele scene din „Dumbrava minunată”. Au urmat minute prelungite de prestații artistice – recitaluri la pian, de muzică clasică, dar și melodii din folclor și dansuri populare etc – toate puse în scenă de foști preșcolari, împreună cu „locatarii” de azi ai grădiniței.

„Impresionant este că lumea își amintește frumos de noi, cum la fel de emoționant a fost momentul de reculegere ținut în amintirea fratelui meu. E drept, eu am executat lucrarea, am făcut inclusiv mobilierul care a intrat în dotarea grădiniței. Sunt amprenta pe care am lăsat-o în viața mea de constructor. Or, noi doi, eu și fratele meu Doru, am fost oamenii locului care au lăsat urme vizibile asupra Bacăului, atât construcțiile, cât și faptele de caritate. Iar, noi, oamenii, cu asta rămânem: cu amintirile lucrurilor pe care le-am făcut în viață.”

Sergiu Sechelariu

Scurt istoric

Debutul anului școlar 1999 a marcat inaugurarea și deschiderea Grădiniței cu program prelungit „Lizuca”, instituție de învățământ care, în scurt timp, și-a câștigat un binemeritat prestigiu. Astfel că, după 20 de ani de existență, o putem considera un adevărat „laborator de preșcolari” care a influențat din plin evoluția multor generații de copii din Bacău și din localitățile limitrofe. În anul 2009, grădinița a dorit o implicare mai mare în sprijinirea educațională a copiilor cu aptitudini înalte, care să le ofere posibilitatea dezvoltării potențialului.


Astfel, s-au pus bazele organizației non-profit ,,Asociația Ferestre Deschise”, cu scopul asigurării asistenței educaționale și sociale a tinerei generații. În cele două decenii de existență, au avut loc multiple colaborări cu instituțiile locale (începând cu Ateneul și terminând cu muzeele, teatrele, Planetariul sau Vivariul etc). Proiecte ca „Lizuca merge la muzeu”, „Lizuca la pompieri”, „Lizuca știe tot” au ținut cap de afiș în cadrul activităților desfășurate din 2007- 2014. În aceeași perioadă, grădinița a colaborat si cu unități școlare din afara țării prin proiecte Comenius și parteneriate cu Italia, Anglia, Bulgaria.

Din 2014, o serie de proiecte („Lizuca în aventura cunoașterii”, cu participare națională, coordonat de prof. Păduraru Lenuța) au permis crearea unei culturi organizaționale marcate de activități precum „Carnavalul Toamnei”, „Târgul de toamnă”, Concursul artistico-plastic cu participare națională „Toamna în culori”, „Români mici cu inimi mari”, „Hai să dăm mână cu mână”, „Mărțișorul – simbol al primăverii”. Alte proiecte, cum ar fi „Artiștii Lizucăi” și Festivalul Județean „În pas de dans și voie bună”, au adus plus valoare învățământului băcăuan.

În prezent, în concordanță cu noul curriculum, grădinița „Lizuca” desfășoară anual diverse activități curriculare și extrașcolare (serbări școlare, festivități și simpozioane) sau activități care au ca rol socializarea copilului (vizite la teatru, muzeee etc.), dar și activități recreative (excursii, onomastici, plimbări în parc, jocuri în curte). Grădinița are un lung istoric în implicarea în viața societății, prin proiectele social – comunitare ,,Lizuca comunitară”, „Lizuca voluntară”, „Pentru toți e loc sub soare”, „Juniori în acțiune”, „Părinți și copii”, precum și altele prin care s-au făcut donații către copiii și bătrânii din unitățile de învățământ defavorizate din mediul rural, dar și din centrele instituționalizate partenere.

În grădiniță, învață circa 230 de copii, în 8 grupe. Colectivul de cadre didactice al grădiniței este format din personal calificat, cu o bună pregătire profesională, 14 din 16 educatoare sunt absolvente de studii superioare, fiind încadrate în funcția de profesor pentru învățământul preșcolar.

Copiii de ieri și de azi, cu toții, au participat la diverse concursuri locale/naționale/internaționale rezultatelor obținute stau mărturie diplomele lor. Dintre proiectele la care s-a participat amintim: „Piticot”, „Colorăm și învățăm, „Bimbo Bravo”, „Europreșcolarul – Cu Europa la joacă”, „Timy – Tim” etc. De menționat ar fi și premiile obținute la concursurile artistico -plastice „Marțisoare, mărțișoare”, „Panseluța de ciocolată”, „Arlechino”, „Datini la români” și altele.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri