duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2065

Final în Tabăra pentru copiii insulino-dependenți

    A XXVI-a ediție a Taberei pentru copii insulino-dependenți de tip 1 și acțiuni de conștientizare și susținere pentru prevenirea diabetului zaharat, organizată de Lions Club Moldova în Bacău, s-a închis, după opt zile de activitate. Evenimentul a fost marcat printr-un scurt spectacol oferit de cei 12 copii din tabără, la care au asistat, alături de medici, de organizatori și de părinții copiilor, și membri ai cluburilor Lions din Bacău și invitații lor. Au fost prezenți și președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și directorul Centrului Cultural „G. Apostu”, Gheorghe Popa, ei înșiși membri Lions. Centrul „G. Apostu” este gazda anuală a acestei tabere.

    Despre specificul taberei și despre istoria organizării ei în Bacău, dar și despre menirea mișcării lionistice au vorbit Ovidiu Marchiș – președintele în exercițiu al Lions Club Moldova, Gheorghe Popa – cel care a inițiat tabăra în anul lionistic 1991-1992 și Răzvan Șendrea – președintele regional al Districtului 124 România al Lions Clubs International. În tabără, copii au avut un program de recreere, dar și de pregătire pentru tipul de viață pe care îl presupune o afecțiune precum diabetul zaharat. Ei au vizitat multe dintre obiectivele turistice și culturale ale județelor Bacău și Neamț, s-au întâlnit cu magicianul Augustin și cu «Profesorul trăsnit» (actorul Bogdan Matei) și au participat la ateliere de pictură, de handmade și de filatelie, unde cunoscutul filatelist și cartofilist Mihai Ceucă a organizat și un concurs, intitulat „Terapie prin filatelie”, iar apoi a oferit și premii câștigătorilor.

    Tabăra a fost organizată în parteneriat cu Spitalul Județean și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău și a fost susținută financiar și material printr-un proiect aprobat de Consiliul Județean și de un grup important de sponsori, între care companiile Dedeman, SIF Moldova, Agricola, Aerostar și Demeco Bacău.
    Alături de copiii din tabără au fost, permanent, medicul Gabriela Fetecău, asistenta medicală Lidia Gârleanu, psihologul Angela Lăcătușu, dar și Ovidiu Băleanu, de la DGASPC.

    „Mă bucur că în tabără a fost păstrată aceeași echipă frumoasă de medici și coordonatori. Și autoritățile publice locale trebuie să susțină astfel de inițiative. Deviza cluburilor Lions este We Serve (Noi servim), iar autoritatea locală trebuie să fie alături de membrii clubului. Numai împreună putem face lucruri frumoase!.”
    Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean

    Îngerii Nicoletei Cărare şi Mihaelei Craiu – plăsmuiri spirituale

    Galeriile „Sara Good Art” Bacău găzduiesc, de la sfârşitul săptămânii trecute, o dublă expoziţie de artă plastică, cu acelaşi titlu: „Plăsmuiri Spirituale”. Expun Nicoleta Cărare şi Mihaela Craiu, două artiste ajunse la maturitatea creaţiei lor, ambele membre ale Filialei Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici, care, au urcat pe simezele de la Galeriile „Sara Good Art” lucrări cu aceeaşi temă, îngeri şi reprezentarea lor, însă folosind tehnici şi modalităţi de exprimare diferite.

    O temă atât de sensibilă nu putea să fie privită decât prin ochii unui pictor – critic de artă, este vorba de dr. Aurel Stanciu, de un scriitor – critic literar, Adrian Jicu, director al Bibliotecii Judeţene „Costache Sturdaz”, şi de un preot, protopopul Costică Busuioc.

    Mai întâi, câteva date despre fiecare. Cristina-Nicoleta Cărare este absolventă a Liceului de Artă „George Apostu” şi a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, specializarea Pedagogia Artei, în prezent, profesor de Educaţie plastică la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Bacău. Începând cu 2007, Nicoleta Cărare participă la numeroase expoziţii personale, naţionale şi internaţionale, fiind răsplătită cu diplome şi premii prestigioase. De fapt, anul 2019 este unul de vârf în cariera artistei, fiind pe afişele a numai puţin de 19 expoziţii şi tabere de creaţie.

    Mihaela Craiu, a absolvit, în anul 1994, Liceul de Artă „George Apostu”, iar în 2003, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Arte Plastice Decorative şi Design, specializarea Artă Murală, în prezent, profesor de Educaţie vizuală.

    Este prezentă, din 1986, pe simezele unor prestigioase saloane de artă plastică din ţară şi din străinătate, printre care „Saloanele Moldovei”, Anualele UAP Bacău, Galeriile ALFA Bacău, „Ion Neagoe” Iaşi, „D.I. Grumăzescu” Iaşi, „Frunzetti” Bacău, dar şi din Franţa, Olanda, R. Moldova.
    Este autoarea unor lucrări de mari dimensiuni, de decorare a spaţiilor ambientale de la Colegiul Naţional „George Apostu” şi Grădiniţa „Lizuca” Bacău.

    Prof.dr. Aurel Stanciu, un prieten apropiat al Galeriilor „Sara Good Art”, a descifrat şi teoretizat pentru publicul prezent arta celor două artiste, care, întâmplător sau nu, au acceptat să expună împreună într-un spaţiu, în accepţiunea clasică, destul de mic.

    Cum nu cantitatea, ci calitatea şi mesajul sunt definitorii pentru un artist, după cum a apreciat profesorul Stanciu, astăzi, în Occident, dar şi în multe ţări din centrul şi estul Europei, sunt la modă galeriile mici, unde sunt expuse 4-5 lucrări de artă, însă asemenea galerii sunt cu zecile într-un oraş, şi nu numai în centru, cum este la noi, ci, peste tot, astfel că iubitorii de artă au posibilitatea să intre în contact cu arta, cu artiştii, care petrec mult timp împreună cu vizitatorii. Un alt aspect deloc neglijabil este faptul că asemenea galerii şi muzee fac parte din treseele turistice ale agenţiilor de turism. O asemenea galerie este şi „Sara Good Art”, mică, cochetă, unde expun artişti la început de drum, dar şi cei consacraţi.
    „Exopoziţia de astăzi are aceeaşi idee, acelaşi program artistic, reprezentarea heruvimilor, serafimilor şi îngerilor din pictura bizantină.

    «Plăsmuiri» înseamnă interpretarea, reprezentarea printr-un joc de aripi, împodobite fie în decor, fie în compoziţie, dar fără o organizare spaţială umană. În plus, la ambele artiste se vede bine şi ideea de zbor.
    Ceea ce le deosebeşte este reprezentarea, Mihaela Craiu a apelat la sfoară, în loc de linii, tehnică care, pe lângă idee şi talent, presupune şi o muncă titanică, migăloasă. Am mai remarcat, de asemenea, apelul la motivul popular, strecurat discret în mai toate operele de artă, în îmbrăcăminte, în desenele marginale.

    Nicoleta Cărare foloseşte o altă tehnică, uleiul, pasta uleioasă, decorul este realizat cu diferite materiale, care îmbogăţesc compoziţia. Şi aici, avem ideea de zbor, atunci când vezi o aripă, te gândeşti la zbor, magistral realizată de Brâncuşi. Aripa, la ambele artiste, domină şi întregeşte ideea şi spaţiul. Este o muncă frumoasă, reuşită şi eu le felicit”, a spus prof.dr. Aurel Stanciu.

    O abordare interesantă, dintr-un alt unghi, cel al literaturii, a fost a lui Adrian Jicu, critic literar. „Dintotdeauna, omul a simţit nevoia să se apropie mai mult de Dumnezeu, însă acel spaţiu de la noi la entitatea supremă îl umplem cu îngeri, de aceea artistele care expun astăzi s-au ocupat de acest spaţiu, în care găsim, după cum afirmă Dionisie Aeropagitul, o organizare aproape militară, mai întâi avem serafimii, care sunt mai aproape de noi, apoi heruvimii şi foarte sus arhanghelii şi îngerii. Informaţii interesante întâlnim la Dante, în «Infernul», «Purgatoriul» şi «Paradisul». Oricât am evolua sau mai bine zis ne-am schimba, avem nevoie de un reper, să ne raportăm la ceva în acest drum spiritual al umanităţii. Avem şi în literatura noastră, mă gândesc acum la scriitorul Eugen Uricaru, băcăuan de-al nostru, născut la Buhuşi, care, în cartea sa «Cât ar cântări un înger» abordează ideea raportării omului modern la înger şi divinitate, metafora din titlu cuprinde propria raportare la aceste două entităţi.

    În definitiv, nu se spune că fiecare dintre noi are un înger păzitor, sunt însă, în viziunea altora şi îngeri răi, dar nu despre asta vorbim acum. De aceea cred că şi reprezentările, după cum vedem, sunt atât de diferite, cum sunt şi între biserica bizantină, răsăriteană şi cea occidentală, la detalii şi viziune, la fel şi în literatură, cum este celebrul înger a lui Nichita Stănescu, unde lupta dintre îngeri este lupta din interiorul nostru, lupta cu sinele. Priviţi cu atenţie îngerii celor două artiste şi, cu siguranţă aceste metafore se observă în fiecare lucrare”, şi-a încheiat Adrian Jicu discursul.
    O altă privire asupra lucrărilor din expoziţie am observat la părintele protopop Costel Busuioc, una profundă, din punct de vedere teologic, al legăturii dintre om, divinitate şi rolul îngerilor în viaţa spirituală, religioasă, dumneazeiască.

    Diana Godea, gazda evenimentului, a invitat publicul la un recital de pian şi vioară, cu Elvis şi Diana Condrea.

    Diplomă de Onoare pentru Deșteptarea, de la ANTREC

      Cotidianul Deșteptarea a primit o Diplomă de Onoare de la Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), în anul în care aceasta a sărbătorit un sfert de veac de activitate. Diploma a fost înmânată la Festivalul plăcintelor organizat la Hârja (Oituz) duminică, 1 septembrie, de Filiala Bacău a ANTREC, Primăria Oituz, Asociația „Copiii în sânul familiei” și Așezământul „Sf. Voievod Ștefan cel Mare„.

      „Ziarul Deșteptarea – a spus la ceremonie președinta Filialei Bacău a ANTREC, Beatrix Grigoraș – a fost împreună cu noi la toate cele 19 ediții ale Festivalului plăcintelor, organizate în mai multe localități ale județului”. Organizatorii au înmânat diplome de onoare din partea ANTREC, și preotului Ilarion Mâță, președintele Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja, familiei Iuliana și Emil Comșa, de la ANTREC Alba, Așezământului Filantropic „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja, lui Vasile Boștiog, președintele Filialei ANTREC Vrancea, și Primăriei Oituz.
      Cu acest prilej, juriul festivalului a oferit și premiile pentru cele mai reușite dintre plăcintele înscrise în concurs, dar și pentru alte produse locale. Premiul I a revenit Filialei ANTREC Alba, pentru plăcinta cu cartofi. Premiul al doilea – ANTREC Bacău, Pensiunea Trifoi, din Hârja, pentru plăcinta cu carne și susan. Premiul al treilea – ANTREC Vrancea, pentru plăcinta la tavă cu brânză de oaie. Mențiuni – ANTREC Sud-Est Jariștea (Vrancea), pentru cele mai bune vinuri prezentate; Ferma Apicolă Liviu Zota, din Mărășești (Vrancea); Geta și Carmen, gospodine din Oituz, pentru plăcinta cu varză; Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, filiala Dărmănești, pentru plăcinta cu mac; DGASPC, Centrul „Pietricica” din Comănești, pentru prăjitura „Negresă”; ANTREC Neamț, pentru plăcinta cu hribi. Premiu special – Așezământului Filantropic „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja, pentru plăcinta cu brânză sărată la ceaun.

      3.000 de băcăuani au rămas fără energie electrică

        Aproape 3.000 de consumatori au rămas, marţi seara, fără energie electrică, în urma unei furtuni care s-a abătut asupra mai multor localităţi din judeţul Bacău.

        Potrivit reprezentanţilor companiei de furnizare a energiei electrice, sunt afectate de avariile apărute în urma furtunii zece localităţi: Stănişeşti, Dumbrava, Crăieşti, Baloteşti, Slobozia, Frumuşelu, Ţepoaia, Cornăţel, Beneşti şi Negoaia. În total, au rămas fără energie electrică peste 2.700 de consumatori, fiind nealimentate o linie electrică şi 37 de posturi de transformare, potrivit sursei citate.

        O echipă a companiei este în teren pentru identificarea problemelor şi rezolvarea defecţiunilor.

        Mai multe localităţi din judeţul Bacău au fost, marţi după-amiaza, sub avertizare Cod portocaliu. Meteorologii anunţau averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelie şi grindină de dimensiuni mici şi medii.

        A început să se vadă apa în Lacul Bacău

        După aproape două zile de când s-a dat drumul la apă, pentru a se reumple lacul din zona Insulei de Agrement din Bacău, acest lucru a început să se vadă, în special la barajul din aval.

        Lacul a fost golit pentru a fi decolmatat și a început să fie reumplut duminică.

        Se preconizează că operațiunea de reumplere a Lacului Bacău se va finaliza pe 8 septembrie.

        Educația la copiii noștri: La privat sau la stat?

        Copii sunt oglindă noastră și vrem tot ce este mai bine pentru ei. Venitul lunar obținut de părinți, permit sau nu, un nivel superior al școlii unde acesta să învețe.

        În opinia psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, există câteva diferențe care merită observate într-un regim privat și unul de stat. Acestea se pot verifica prin simpla observație la comportamentul copilului și cel al profesorului sau educatorului, și anume:

        ⦁ Comportamentul copilului: lipsa de răbdare, de atenție – concentrare, lipsa de reacție sau răspuns la noi jocuri care apar, de timpul de stat pe telefon, lipsa de creativitate în noi jocuri, de intrat în discuție cu alți copii sau nu. Aceste atitudini se pot observa și ele sunt un semn pentru dezvoltarea copilului. În acest caz, adulții ajută copilul prin implicare activă constantă.

        ⦁ Comportamentul educatorului: se face prin observarea față în față, în ședințe cu părinții și prin discuție liberă: Dacă menține atenție la ce îi spui sau îl rogi, mișcarea ochilor și mâinilor, zâmbetul sau aprecierea pe care o face față de alți copii, reacția sau răspunsul la sugestiile sau mențiunile părintelui, atitudinea emoțională față de copii și față de el însuși sau față oamenii din jur.

        Diferența între școlile private și cele de stat

        “Școlile de stat, cât și cele private sunt utile, însă utilitatea are nivele și ele trebuie menționate. Școlile de stat îl învață pe copil cum să se încadreze în societate, să învețe prin funcția sa rațională, să ia parte la competiție sau concurență, să memoreze mecanic, să se încadreze în legile și regulile școlii și să mențină ordinea generală, cât și comportamentul îndoctrinat de către educatori în ceea ce îi privește pe colegi.

        De cealaltă parte, școlile private îl învață pe copil cum să învețe, cum să găsească singuri soluții la probleme, cum să se raporteze emoțional la lumea din jur, îmbină învățatul prin funcția emoțională și cea rațională simultan, învață cum să investească încredere în alți copii sau în adulți, învață să piardă și să fie ok cu asta, nu promovează concurența sau competiția și nici bârfa”, conchide psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții.

        S-au afișat notele la Bac-ul de toamnă

          Final de sesiune. 27,62 % procent de promovare pe Bacău, la Bac-ul de toamnă

          Cei circa 1.000 de candidați din Bacău care au susținut examenul de bacalauret în sesiunea din toamnă au scăpat de emoții. În urmă cu câteva minute s-au afișat și primele rezultate, înainte de contestații. Dacă vrei să afli ce notă ai luat, accesează link-ul www.bacalaureat.edu.ro, secțiunea Bacău.

          60% din mașinile verificate de RAR în județul Bacău, neconforme

          Peste 1700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în prima jumătate a anului 2019, prezentau pericol iminent de accidente.

          Registrul Auto Român a verificat, în prima jumătate a anului 2019, din punct de vedere tehnic în trafic, 33.508 vehicule, în toată țara. În urma controalelor s-a constatat că mai puțin de jumătate (45,47%) dintre acestea erau neconforme.

          Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalația electrică de iluminare și semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punți, jante, anvelope și suspensie, vizibilitate precum și la sistemele de frânare și direcție.

          In Județul BACĂU cifrele sunt următoarele:

          Vehicule verificate: 1.325 dintre care 60,23% neconforme iar 105 mașini prezentau pericol iminent de accident.

          1,36% dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).

          În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în prima jumătate a anului 2019 au fost aplicate 348 de amenzi contravenționale și au fost retrase 259 de certificate de înmatriculare.

          În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.

          Rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.

          Județul Bacău intră în Cod Galben de furtună

            O avertizare meteo cod galben este în vigoare începând de marţi de la ora 13:00 până miercuri la ora 10:00, în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Buzău, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi.

            Meteorologii anunţă că în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi izolat 50-60 l/mp.

            Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova, apoi local şi în Transilvania.

            (S)PORTretul săptămânii. Mihaela Melinte, lacrimi pentru Sidney

            Cotidianul „Deșteptarea” inaugurează astăzi (S)PORTretul săptămânii. O rubrică menită să vă prezinte, la nivel de intimitate, personalități din sportul băcăuan.

            Deschizătoare de drum este fosta campioană mondială la aruncarea ciocanului și actualul director al SCM Bacău, Mihaela Melinte.

            Data și locul nașterii. „27 martie 1975, Bacău. Este orașul de care am fost legată întotdeauna, dovadă și faptul că, deși am avut, de-a lungul anilor, numeroase oferte din alte părți, nu l-am părăsit niciodată”.

            Stare civilă. „Necăsătorită, doi copii, Maria și Mihail și, trebuie precizat (râde), amândoi făcuți cu același bărbat”.

            Cea mai mare realizare profesională. „Titlul de campioană a lumii la seniori cucerit în vara lui 1999, la Sevilla, plus realizarea a nouă recorduri mondiale”.

            Cea mai mare neîmplinire profesională. Îi dau lacrimile:

            „Faptul că nu am fost lăsată să particip la Jocurile Olimpice. Uite, au trecut 19 ani de la Olimpiada de la Sydney, unde am fost scoasă din concurs chiar de pe stadion pentru un presupus caz de dopaj și încă mai izbucnesc în plâns când îmi amintesc.

            Dacă eram vinovată, poate că aș fi trecut mai ușor peste asta. Dar nedreptatatea care mi s-a făcut și spulberarea visului de a cuceri un titlu olimpic sau măcar de a mă bate pentru el mă apasă și în ziua de azi. Doamne, când mi-a fost comunicată decizia scoaterii mele din concurs, am simțit cum cade cerul pe mine! Din acel moment, chiar dacă am continuat să practic acest sport, eu am fost, de fapt, fosta aruncătoare de ciocan Mihaela Melinte”.

            Sportivul preferat. „Fostul campion mondial și olimpic la aruncarea ciocanului, Serghei Litvinov”.

            Hobbyuri. „Îmi place mult tenisul și, când am timp, ador să mă uit la filme”.
            Genul de muzică/artistul favorit. „Cântărețele care mi-au mers la suflet sunt Enya și Loreena McKennit. Vreau să spun însă că atunci când practicam sportul de performanță iubeam mult muzica ritmată, indiferent de gen. Mă ajuta foarte mult să mă pregătesc pentru concursuri”.

            Felul de mâncare preferat. „Ceafa la grătar și cartofii prăjiți. Ador acest fel, chiar dacă, din cauza surplusului de kilograme, ar cam trebui să-l elimin din meniu”.

            Orașul de suflet. „Bacăul. N-am zis doar că nu l-am părăsit niciodată?”

            Vacanța perfectă. „Două săptămâni pe o insulă unde să nu mă deranjeze nimeni”.
            Personalitatea cu care ar ieși la o cafea. „Uite, mi-ar plăcea să beau o cafea cu Tom Cruise”.

            Capitolul bancuri: le spune sau le ascultă? „Clar, le ascult. Nu sunt bună la spus bancuri”.

            Un lucru nebunesc făcut. „Nu-i chiar nebunesc, dar se situează undeva pe acolo: când eram sportivă, cam o dată la două luni stăteam în club și petreceam până la patru-cinci dimineața, iar la ora 10.00 aveam antrenament la aruncări”.

            Trei dorințe pe care le-ar putea îndelini peștișorul de aur. „Prima dorință este să câștig un titlu olimpic cu un sportiv de-al meu. A doua ar fi să slăbesc vreo 30 de kilograme. Iar a treia dorință, și aici ar face bine peștișorul să se grăbească, ar fi ca Bianca Perie-Ghelber să realizeze baremul de participare la Mondialele din octombrie, de la Doha, unde mi-aș dori să se situeze în primii 6”.

            Dacă nu ar fi fost atletă… „Cred că aș fi făcut oricare alt sport deoarece când eram mică îmi plăceau toate disciplinele sportive”.

            Cum se vede la 70 de ani. Râde: „Dacă ajung la 70”. Redevenind serioasă: „Oricum sufletul îmi va rămâne tânăr. La 70 de ani mă văd plimbându-mi nepoții în parc”.

            Volei feminin / Știința, de la EURO la RO

            Internaționalele care au reprezentat formația băcăuană la Campionatul European se vor prezenta săptămâna aceasta sub comanda lui Florin Grapă. După finlandeza Pihlajamaki și franțuzoaica Dascălu sunt așteptate la echipă româncele Rogojinaru, Faleș și Ciucu, slovena Grudina și ultima achiziție, liberoul croat Rene Sain.

            Știința Bacău a avut o întreagă echipă la ediția din acest an a Campionatului European de volei feminin, găzduit, în premieră, de patru țări, Polonia, Slovacia, Turcia și Ungaria. Trei românce (Denisa Rogojinaru, Georgiana Faleș, Alexandra Ciucu) și patru straniere, toate achiziționate în vară: finlandeza Laura Pihlajamaki, franțuzoaica Alexandra Dascălu, slovena Tina Grudina și, ultima pe listă, libero-ul în vârstă de 22 al naționalei Croației, Rene Sain (foto).

            Dacă Finlanda lui Pihlajamaki și Franța lui Dascălu nu au reusit să treacă de faza grupelor, în schimb România (cu Rogojinaru, Faleș și Ciucu), Slovenia (cu Grudina) și Croația (cu Sain) au avut un parcurs care s-a încheiat în „optimi”. În grupe, România a obtinut două victorii (3-1 cu Ungaria și 3-1 cu Estonia) si trei înfrângeri (0-3 cu Olanda, 1-3 cu Croația și 0-3 cu Azerbaidjan), luptând pentru accesul în „sferturi” cu superfavorita Serbia. Calculul hârtiei a validat supremația Serbiei, care s-a impus duminică, la Ankara, cu 3-0 (20, 17, 23) și va întâlni mâine reprezentativa Bulgariei. Tot cu 3-0, dar în fața Germaniei, a pierdut și Slovenia, care a avut în „băcăuanca” Grudina (9 puncte), cea de-a doua realizatoare a echipei, după Darja Erzen (12).

            Cel mai strâns meci al optimilor de finală a adus față în față Turcia și Croația, aceasta din urmă contând, așa cum aminteam, și pe ultima achiziție a Științei, libero-ul Rene Sain (1, 63 înalțime, fostă la OK Porec între 2013 si 2016, unde a cucerit titlul național in 2015, la Olomouc acum două sezoane, adjudecându-și Cupa Cehiei si la germanii de la Suhl Turingen stagiunea trecută). Turcoaicele s-au impus după 133 de minute de joc și cinci seturi (26-24, 18-25, 31-33, 22-25, 16-14!), evitând, astfel, „la mustață” eliminarea.

            „Este important, inclusiv pentru comunitatea băcauană, că în lotul Științei se regăsesc mai multe jucătoare care au ajuns cu echipele lor în fazele superioare ale Campionatului European”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă, care va avea la dispoziție, de la mijlocul acestei săptămâni, întreg lotul de jucătoare: „Ținând cont că, până acum, nu am putut conta pe lotul complet, e clar că avem de lucrat la capitolul relații de joc”. Cu o lună înainte de startul campionatului Diviziei A1, Știința intră într-o nouă fază a pregătirilor. De la Euro la…RO.

            ?

            Pe drumul vieții noastre, de-a lungul și, uneori, chiar și de-a latul, nu stau copaci, ci întrebări. Întrebări cu coroana bogată sau cu crengi uscățive. Simple sau abisale, scurte sau kilometrice, cu sau fără rost. Întrebări făr’de răspuns, întrebări cu răspunsul încorporat, întrebări cu mai multe răspunsuri. Unele întrebări ajung să ne atârne de gât până la finalul drumului, trăgându-ne în jos, iar altele să ne dea aripi, înălțându-ne.

            Întrebări? Întrebări. Oare va fi fată sau băiat? De unde vine toată această lumină? Da’ cine stă acolo cuminte în pătuț? Mai vrea bebe lăptic? De ce plângi, puiule? Ia spune, ce-ai făcut aici? De ce l-ai tras de coadă? Cum a fost azi la grădiniță? Ai învățat poezia? Ăsta să fie oare fi drumul spre școală? Cât fac doi plus doi? De ce ai întârziat? Iar nu ți-ai făcut temele? Între ce ani a domnit Ștefan? De ce v-ați păruit? Cine a fost Darwin? Ce caut eu aici? Încotro mă îndrept?

            Ce-s cu notele astea? Darwin? Darwin??? Sau…? Unde s-o fi sfârși Universul? Și cum stă treaba asta cu infinitul? Poți să ieși, te rog, din camera mea? Vrei să ne plimbăm prin parc? Oare ce culoare-i place? De ce nu-mi mai răspunde la telefon? S-ar impune să fac o schimbare? Ce dracu’, Doamne iartă-mă, vreau eu de la viață? Ce-o fi aia metempsihoză? Ai citit ceva de Balzac? Dar tu nu poți să mă lași o dată în pace? Îmi dai și mie din covrigul tău? Ai luat examenul? Oare iau examenul? Ce urmează? Chiar, pe bune, te-ai angajat? Și-ți place ce faci? Ce-mi place mie să fac? O știi pe aia cu…? S-a uitat în direcția mea sau doar mi s-a părut? Ce cadou să-i cumpăr? De ce nu mai vine odată? Mergem la mare împreună? De bunăvoie și nesilit/ă de nimeni, vrei să…?

            Știți cumva cum se ajunge în centru? Să luăm un credit pentru casă? Îi chemăm și pe ai tăi? De unde vii la ora asta? Cu cine ai stat? De ce nu tace odată? Ce mi-a trebuit mie toată asta? Oare va fi fată sau băiat? Da’ cine stă acolo cuminte în patuț? Poți să ai tu grijă de bebe cât ies eu? Când au trecut toți acești ani? Și zi, cum e la facultate? Ce-am făcut cu viața mea? Aveți la dumneavoastră cuponul de pensie? Ce vă doare? De când vă doare? O fi grav? Cât mai am? Cu ce ați păcătuit în viața aceasta? De unde vine tot întunericul ăsta?

            Începe montajul Ansamblului monumental de pe Dealul Coșna

              Macheta Ansamblului monumental

              Montajul elementelor Ansamblului monumental dedicat eroilor din Primul Război Mondial de pe Dealul Coșna, comuna Pârgărești, va începe miercuri, 4 septembrie. Proiectul aparține Asociației Prospectorii Istoriei (API), din Comănești, și Asociației „Regimentul 15 Infanterie”. Un sprijin important pentru realizarea proiectului vine de la Primăria Pârgărești, dar și de la Filiala din Iași a Muzeului Militar „Regele Ferdinand I”. Inaugurarea ansamblului monumental este programată pentru ziua de 5 octombrie.

              „O veste bună este că vom avea sprijin instituțional în organizarea și desfășurarea manifestărilor inaugurale, prin structurile subordonate, și de la Statul Major al Apărării.”
              Florin Boșoteanu, președintele Asociației Prospectorii Istoriei, Comănești

              Brigada 61 Vânători de Munte din Miercurea Ciuc va organiza ceremonialul militar și va veni la eveniment cu un pluton de militari. Brigada 15 Mecanizată „Podul Înalt” din Iași (continuatoare a tradițiilor Regimentului 15 Infanterie care a dus lupte grele în zonele Cireșoaia și Coșna) vine cu un pluton de militari.

              La eveniment va mai veni și Muzica Militară a Garnizoanei Bacău. Vor fi prezenți și reprezentanți de rang înalt din Statul Major al Apărării și din Statul Major al Forțelor Terestre. De asemenea, vor fi trimise invitații reprezentanților diplomatici ai Franței în România pentru a participa la manifestare, pentru că una dintre crucile Ansamblului monumental este dedicată eroului francez lt. Paul Edouard Bergé, căzut la datorie tot pe Dealul Coșna.

              La inaugurare mai sunt așteptați oficialitățile județului Bacău și militari și jandarmi din Școala de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni, structură care funcționează, în prezent, în cazarma fostului Regiment 16 Infanterie „Suceava”, la care lt. Paul Edouard Bergé a fost atașat, în 1917, în calitate de instructor din partea Misiunii Militare franceze. Și-au anunțat prezența și descendenții locotenentului francez, dar și un grup de jurnaliști fin Franța.

              Sponsorizare și voluntariat

              Elementele componente ale Ansamblului monumental, spune Florin Boșoteanu, sunt realizate în proporție de 80%. „Cu donațiile e mai greu – a precizat președintele API. Avem nevoie de aproape 10.000 de euro în total, iar până acum avem în jur de 2.000. Dar mai sunt promisiuni, unele de la firme importante din Bacău. Tot ce avem, la această oră, este de la persoane fizice și din fondurile proprii. O firmă execută unele lucrări ca sponsorizare în proiect, iar Asociația «Neamunit» execută cele două catarge ale amplasamentului”.

              Pentru donații, conturile bancare ale API sunt: RO08BTRLRONCRT0383625201 (RON) și RO55BTRLEURCRT0383625201 (EUR), (ASOCIAȚIA PROSPECTORII ISTORIEI, Banca Transilvania, agenția Comănești).

              La depunere trebuie specificat motivul tranzacției: „Realizare monumente Coșna”.

              Montajul Ansamblului presupune, însă, și un anumit volum de muncă. Celor două asociații nu le-ar strica un ajutor al celor cu spirit de voluntar, care pot lua legătura, în acest sens, cu inginerul Florin Boșoteanu pe adresa de mail pratmin@yahoo.com sau prin telefonul 0747776144.

              Elevii de 10 (zece) vor fi premiați și de Guvern

                Absolvenți de gimnaziu care au încheiat cu media 10 (zece) la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a (EN VIII) și liceenii care au obținut media 10 (zece) la examenul național de Bacalaureat 2019 (inclusiv sesiunea specială și Bacalaureatul bilingv) vor beneficia de stimulente financiare și de la stat. Guvernul României a adoptat o hotărâre în acest sens, inclusiv sumele.

                Astfel, fiecare elev cu media 10 la EN VIII va primi 1.000 de lei, în timp ce fiecare absolvent de liceu cu media generală 10 la examenul de Bacalaureat va primi 3.000 de lei. Lista nominală a beneficiarilor și modalitatea de acordare urmează să fie aprobate prin ordin al ministrului Educației Naționale.

                Elevii din județul Bacău care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Natională, sesiunea iunie 2019 sunt (ordinea alfabetică):

                • Răzvan Apostu – Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești
                • Ariadna Brănici-Faraon – Școala Gimnazială „George Călinescu” Onești
                • Antonia Brescan – Școala Gimnazială Nr.2 Tg. Ocna
                • Ioana Costea – Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău
                • Andrei Cucu – Școala Gimnazială „George Enescu” Moinești
                • Eliza Dona – Școala Gimnazială „Ștefan Luchian” Moinești
                • Andrei Fînaru – Școala Gimnazială Nr.1 Tg. Ocna
                • Alexandra Hrincescu – Școala Gimnazială „Al.I.Cuza” Bacău
                • Theodor Mitrofan – Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești
                • Clementina Moisă – Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău
                • Teona Nastac – Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău
                • Ștefan Pișcu – Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău
                • Elena Turcu – Școala Gimnazială „Al.I.Cuza” Bacău
                • Andreea Țugulea – Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău
                Absolvenții învățământului liceal din județul Bacău care au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019 sunt:
                • Mateea Țacu, absolventă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri”
                • Mălina Ghebu, absolventă a Colegiului Național „Ferdinand I”
                • Teodora Crina Mihai, absolventă a Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”
                • Andrei Badea, absolvent al Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” Onești
                • Mălina Crudu, absolventă a Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”
                • Raluca Iosub, absolventă a Colegiului Național „Ferdinand I”
                • Delia Mateeș, absolventă a Colegiului Național „Grigore Moisil” Onești.

                Toți acești elevi au fost premiați și de autoritătile locale, respectiv de Consiliul Județean Bacău și de Primăria Bacău, cu aprobarea Consiliul Local.

                Proiect inedit lansat de FSC. Bunici și nepoți, în acțiune!

                  În toamna aceasta, Centrul de zi pentru vârstnici „Dr. Ștefan Ciobanu” va găzdui un inedit proiect intergenerațional, care îi va aduce împreună pe beneficiarii tineri și pe seniorii FSC pentru a petrece timp împreună, „a-și dezvolta și exprima creativitatea și a face din Bacău un oraș deschis persoanelor de orice vârstă”, arată Elena Trăistaru Ivu, coordonatorul proiectului.

                  Proiectul se numește „Bunici în acțiune” și promovează îmbătrânirea activă, îmbunătățirea comunicării între generații, toleranța și incluziunea. Consiliul Județean va acoperi 22.200 de lei, din valoarea totală de 27.073 de lei. „Și acest proiect se încadrează în strategia FSC pe termen lung de a dezvolta și consolida un model de servicii integrate dedicate persoanelor vârstnice vulnerabile din județul Bacău, cu precădere pentru cei activi și să atragă atenția comunității asupra fenomenului de îmbătrânire accelerată a populației și nevoia integrării active a vârstnicilor în comunitate”, afirmă Gabriela Achihai, președinte FSC.

                  Pregătiți în arte combinate la Bran

                  Spre deosebire de alte proiecte destinate vârstnicilor, acesta pune accent pe comunicarea intergenerațională, încercând să aducă aproape copiii și vârstnicii din Bacău într-o interacțiune benefică pentru toți. În proiect vor fi implicați 50 vârstnici, activi în Centrul „Dr. Ștefan Ciobanu”, 15 voluntari, studenți ai facultăților băcăuane, 10 copii de la Centrul „Mozaic” și 150 vârstnici din Buhuși, Colonești și Motoșeni.

                  Seniorii și copiii vor aborda subiecte ca percepția asupra „generațiilor de azi/generațiile din trecut”, ce înseamnă „îmbătrânire activă”, ce își doresc copiii de la bunici și de la tineri, modele de urmat în viață etc. După ce vor fi dezbătute, conceptele se vor regăsi într-un spectacol complex ce va include elemente de teatru, cântec, costume și tradiții, dar și într-o revistă ce va povesti cu drag despre proiect, interacțiunea dintre generații și experiențele de viață. Cele trei grupuri de beneficiari vor lucra împreună, pe 5 și 6 septembrie, la Bran, unde vor fi coordonați de un specialist în arte combinate și vor folosi următoarele tehnici: teatru forum, teatru de umbre, colaje și improvizație muzicală. Spectacolul realizat de copii și bunici va fi prezentat în Buhuși, Colonești și Motoșeni, intrarea fiind liberă.

                  „Credem că acest spectacol, precum și celelalte activități creative ale proiectului vor genera viitoare idei de scenarii sau de proiecte care să vină în sprijinul încurajării unei vieți active și creative chiar și după pensionare. Noi știm, din experiența de peste 22 de ani a organizației, că seniorii au un potențial extraordinar și doar din cauza unor prejudecăți puternic înrădăcinate în societate, acest potențial nu este încurajat și exploatat în folosul nostru al tuturor membrilor comunității!”
                  Gabriela Achihăi, președinte FSC

                  „Liga Studențească” a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău

                  „Liga Studențească” a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău este o organizație cu un puternic impact social și cultural, implicându-se în organizarea de acțiuni cu caracter educativ și de divertisment pentru studenți. Consiliul de conducere este format din: Şefănuţ-Iulian Buhuș, Claudiu Ardeleanu; Evelina Ababei, Alex Seciu, Ioana Aștefănoaie, Alin Ciobanu, Ana-Maria Iojică, Alexandru Chetroiu, Bianca Mutu, Roxana Popa, Florina Feraru, Monica Ștefan, Cristian Georgiana, Ionuț Buiac, Răzvan Popovici.

                  „Experienţa acumulată în cei 29 de ani de activitate se datorează generațiilor de tineri care se înscriu şi activează în organizația noastră. Prin activitatea noastră, dorim să modelăm caractere de succes. Dorim să creăm un mediu confortabil și o sursă de creativitate pentru toți voluntarii noștri. Aici, la Liga Studenţească Bacău, credem că tinerii sunt cheia pentru un viitor mai bun. Prin fiecare experiență pe care o creăm, ne străduim să modelăm oamenii de mâine. În cazul meu, voluntariatul m-a responsabilizat, m-a maturizat și mi-a oferit foarte multe aptitudini. Îndrum toți studenții care au timp liber să se implice în voluntariat. La sfârșitul activității de voluntariat orizonturile se lărgesc deoarece există mai multe oportunități”. (Şefănuţ-Iulian Buhuș – Preşedinte).

                  Activităţi organizate de Ligă în anul universitar 2018-2019

                  Alături de colegii de la Liga Studenţească vei participa la activităţi de teamwork, public speaking, îţi vei dezvolta creativitatea şi te vei adapta la mediul academic. Printre activităţile realizate amintim: Tineriadă, Studenţiadă, Balul bobocilor, Student pentru 3 zile, Cursul festiv, Seara multiculturală, campanii sociale, activităţi sportive, culturale şi artistice, campanii de ecologizare, zeci de workshop-uri. Toate acestea au constituit argumente pentru premierea Asociaţiei de către UNSR pentru activitatea desfăşurată.

                  „Voluntariatul presupune plata pe care o acorzi semenilor tăi pentru ceea ce ești, cine ești și ceea ce vrei să fii. Dacă ai fii în fața mea, probabil ți-aș spune că voluntariatul nu este pentru toată lumea. Ți-aș spune că petreci mult timp respirând pentru alții sau că îți transformi temerile în așteptări, așteptările tale față de alți oameni. Apoi, uiți și realizezi că acel sentiment de împlinire în momentul în care îți așezi capul pe o pernă la finalul zilei, nu se compară cu nimic! Pentru că a fi voluntar presupune îndrăzneală, dorința de a te autodepăși, de a te ridica spre cele mai înalte ceruri și iubirea ta față de semenii tăi!Sunt voluntar, deoarece am vrut să fiu altcineva.” (Evelina Ababei – Director General Executiv)

                  „Pentru mine voluntariatul este și va fi o continuă perioadă de metamorfoză în care am evoluat din mai multe puncte de vedere. În primul rând, am întâlnit mulţi oameni noi, mi-am făcut mulţi prieteni şi mi-am ocupat timpul personal cu activităţi incredibile. Să dedici timpul voluntariatului înseamnă să dedici timp dezvoltării tale. Datorită Ligii Studențești, acum nu îmi mai este teamă să vorbesc în public sau să abordez oameni pe care nu îi cunosc. Am învăţat că deşi oamenii sunt diferiţi, aceştia pot găsi lucruri în comun pentru a lucra împreună. Voluntariatul te face să înveţi, să lucrezi în echipă, să accepţi oamenii şi să îi iubeşti. Un ONG este locul în care îţi găseşti noi prieteni cu care sigur vei ţine legătura peste ani. Am intrat în Liga Studențească pentru a face ceva nou şi am reuşit.Am vrut să cunosc oameni noi şi diferiţi şi am reuşit.” (Alex Seciu – Secretar general).

                  „Interacțiune, cunoștințe, emoție și nu în ultimul rând, oameni. Acestea sunt câteva cuvinte ce descriu motivul pentru care iubesc voluntariatul. Însă, cel mai important este faptul că voluntariatul rupe barierele necunoscutului și construiește prietenii. Să fii voluntar înseamnă să ai provocări, realizări și un sentiment de împlinire inegalabil. Mă bucur că am ales să fac parte din asociația Liga Studențească Bacău. E uimitor cum poți să îți dezvolți competențele organizatorice atunci când ești responsabil de câțiva tineri, cum prinzi curaj, tu, om timid, retras, să vorbești în fața lor, să ai grijă ca totul sa fie bine pentru ei. Te îndemn și pe tine să participi într-o experiență de voluntariat. Fii și tu voluntar al asociației Liga Studențească Bacău!” (Bianca Mutu – Vicepreședinte Departamentul Fundraising & Marketing).

                  Zilele Municipiului Moinești, sărbătorite cu economie!

                    Primăria Moinești, în parteneriat cu Asociația „Montpesa”, organizează, pe 6-8 septembrie, Zilele Municipiului Moinești, eveniment ce va cuprinde manifestări culturale, spectacole în aer liber, vernisaje și competiții sportive.

                    Primarul Valentin Vieru a declarat că în acest an vor fi cheltuiți cu 70 la sută mai puțini bani decât în anii anteriori. „Sumele cerute de artiști sunt foarte mari, depășesc orice măsură! E mult mai eficient să investești banii în obiective concrete, care rămân comunității, în loc să-i cheltuieșiti pe câteva zeci de minute de spectacol.

                    Cu banii economisiți vom realiza parcarea din fața Școlii «George Enescu» și parcarea din spatele Trezoreriei Moinești” a precizat edilul, pentru Deșteptarea. Vineri, programul va începe la ora 9 și va cuprinde un turneu de fotbal pe Stadionul municipal, concursuri de baschet pe str. V. Alecsandri, iar de la ora 13, la Centrul „Lira”, va avea loc vernisajul expoziției de artă a taberei de pictură și sculptură „Artiștii plastici în Moinești”.

                    Muzică populară, sport, apoi pop-opera!

                    Mult așteptată în fiecare an, procesiunea religioasă „Calea sfinților” se va desfășura vineri, de la ora 17, pe traseul Avion – str. T.Vladimirescu, sens giratoriu Select, Catedrala Sf. Nicolae. Seara se va încheia cu un recital al Asociației M.Y. Music Art și reprezentația Qwan Ki Do, ambele în Parc Băi. Sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 9, va avea loc parada ansamblurilor participante la Festivalului de Dans și Muzică Populară „Moineșteanca”, pe str. Tudor Vladimirescu, apoi concursurile de șah și tenis, iar la 11,30 va începe ceremonialul militar „100 ani de la Marea Unire – 100 ani de viață Procopie Ioan”, în parcul central.

                    Vor urma premierea cuplurilor care au împlinit 50 sau 60 de ani de căsătorie, premierea elevilor care au obținut nota 10 la evaluarea națională și un concurs de powerlifting. Seara, de la ora 20, va avea loc Gala laureaților Festivalului Moineșteanca și un recital susținut de Ștefan Deaconiță și Oltița Todârcă.

                    Ultima zi va fi dedicată competițiilor sportive (tenis, cros, ciclism), dar se va încheia tot cu muzică. Concret, pe scena din Parc Băi va urca „Ad Libitum Voices”, unul din primele grupuri de pop-opera din România, deschiderea fiind făcută de naista Benedicta Cadar.

                    Majorarea, care va rezulta din recalcularea pensiilor, va fi acordată anticipat?

                      Pensionarii ar putea primi mai devreme o parte sau tot procentul de majorare care va rezulta în urma recalculării pensiilor, prevăzută de Legea 127/2019. Cel puțin așa a declarat, duminică, 1 septembrie, Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor și, totodată, președintele executiv al PSD-ului.

                      Demnitarul a spus, la conferința Organizației Pensionarilor PSD, eveniment care a avut loc la Mamaia, că va propune ca toate persoanele cu venituri din pensie publică să beneficieze anticipat de o sumă forfetară, care, nu se știe, dacă va reprezenta o parte sau toată creșterea ce va reieși în urma recalculării.

                      ”În 2021, când se termină recalcularea, vedem cum a fost, dacă a fost sau nu corectă suma. Dacă e mai mult (creșterea va fi mai mare în urma recalculării-n.n.), îi dăm diferența omului, dacă e mai puțin, vedem ce facem atunci. Dar să primiți din timp, pentru că oamenii trăiesc astăzi”, a mai precizat demnitarul, la evenimentul amintit, fără, însă, să spună clar ce se va întâmpla în cazul în care unui pensionar i se va da anticipat o sumă mai mare față de cea rezultată din recalculare.

                      Nu a menționat nici dacă Ministerul Finanțelor dispune de fondurile necesare plății anticipate a sumei forfetare din majorarea ce va rezulta în urma recalculării, mai ales că de la 1 septembrie 2019 valoarea punctului de pensie a fost indexată cu 15 la sută, un efort enorm pentru bugetul statului. În 2020, tot din luna septembrie, valoarea punctului va urca la 1.775 lei, pentru ca după un an să ajungă la 1.875 lei.

                      Amintim, de asemenea, că pensiile din sistemul public vor fi recalculate în aproximativ un an și jumătate, iar noile cuantumuri stabilite astfel vor intra, practic, în vigoare la 1 septembrie 2021. Din septembrie 2021, potrivit aceleiași legi, se va aplica o altă formulă de calcul al pensiilor, respectiv va fi introdus și punctul de referință, a cărui valoare va fi indexată anual cu rata inflației și 50 la sută din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Actualii guvernanți susțin că noua formulă le va aduce pensionarilor mai mulți bani în buzunar, mai ales celor cu un stagiu de cotizare complet sau mai mare.

                      La nivelul întregii țări, peste 5 milioane de persoane (acesta fiind numărul pensionarilor din sistemul public) vor beneficia de toate măsurile menționate mai sus. În județul Bacău, numărul pensionarilor din sistemul public este de aproximativ 150.000 persoane.