duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2059

Cristi Ciocoiu, „omul-foarfecă”

Săptămânal, cotidianul „Deșteptarea” vă prezintă, la nivel de intimitate, câte o personalitate din sportul băcăuan. Astăzi, este rândul lui Cristian Ciocoiu. Fost fotbalist de succes la FCM Bacău și Steaua, Ciocoiu conduce în prezent, cu același succes, FC Bacău, al cărui fondator este. Puștii de la FC Bacău nu erau nici măcar în planurile părinților atunci când Ciocoiu realiza, sub tricoul Stelei, o „dublă” de vis contra lui Aston Villa în Cupa UEFA, „dublă” înnobilată de splendida reușită din foarfecă pe spate. Pentru a o vedea, e suficient un click. Pentru a afla cât mai multe despre omul și sportivul Cristi Ciocoiu, parcurgeți textul următor.


Data și locul nașterii: 23 noiembrie 1975, Bacău.
Stare civilă: căsătorit cu Raluca, doi copii: Robert, în vârstă de 17 ani, și Rebeca („Rebeca doar cu un c, nu cu doi, pentru că e româncă”) de doi ani și jumătate.
Cea mai mare realizare profesională: „Faptul că am ajuns să joc alături de mari fotbaliști precum Lăcătuș, Belodedici, Adrian Ilie, Rotariu, Ilie Dumitrescu, Dorinel Munteanu, Stelea sau Prodan”.
Cea mai mare neîmplinire profesională: „Regret și astăzi că nu am jucat în naționala mare a României”.
Sportivul preferat: „Din trecut, Marco van Basten. Din prezent, Roger Federer”.
Hobby-uri: motociclism, tenis, pescuit.
Trei lucruri pe care le-ar lua pe o insulă pustie: „O motocicletă, o undiță și, lucrul cel mai de preț, familia”.
Genul de muzică preferat: „Aici sunt descoperit. Nu am preferințe muzicale”.
Felul de mâncare favorit: fructe de mare.
Orașul preferat: Brașov.
Vacanța perfectă: „Ca să fie cu adevărat pefectă ar trebui să cuprindă o plimbare cu barca în Deltă, câteva zile la mare și un sejur la munte, pentru schi”.
Personalitatea pe care ar vrea să o cunoască la o cafea: Roger Federer.
Dacă nu ar fi fost fotbalist… „Mi-ar fi plăcut să practic tenisul de câmp”.
Un lucru nebunesc pe care l-a făcut: „Să particip la cursele de Enduro”.
Capitolul bancuri: le spune sau le ascultă? „Eu încerc să fac glume, nu să spun bancuri”.
Trei dorințe pe care le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Sunt gata să renunț la două dintre ele dacă mi s-ar îndeplini una singură: sănătatea mea și a familiei. Este cel mai de preț lucru”.
Cum se vede la 70 de ani: „Într-o eternă vacanță, pescuind și umblând prin munți cu auto-rulota. Iar dacă mă va mai ține fizicul, jucând tenis”.

Identificarea cartelei prepay obligatorie

Prin OUG Nr. 62 din 27 august 2019 pentru modificarea şi completarea normelor ce reglementează organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi comunicaţiile electronice, publicată în M.O. din 3 septembrie, s-a mai făcut un pas în ceea ce priveşte controlul asupra populaţiei. Pe fondul emoţiei generate de cazul fetelor de la Caracal, moment considerat prielnic, a fost emisă această ordonanţă, care în expunerea de motive încearcă să justifice demersul Guvernului. Reproducem parţial: „…având în vedere necesitatea creşterii eficienţei gestionării apelurilor de urgenţă prin reducerea incidenţei apelurilor abuzive efectuate de către apelanţi care nu pot fi identificaţi deoarece utilizează servicii de comunicaţii electronice furnizate la puncte mobile pentru care plata se face în avans, ţinând seama de faptul că neadoptarea de măsuri imediate de către Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, ar avea consecinţe directe asupra gestionării situaţiilor de urgenţă şi, implicit, asupra asigurării asistenţei imediate în situaţii în care sunt periclitate viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul, totodată, având în vedere că neadoptarea actului are ca efect menţinerea imposibilităţii de identificare a utilizatorilor finali de servicii de telefonie care beneficiază de aceste servicii prin intermediul cartelelor preplătite, precum şi imposibilitatea integrării unor tehnologii moderne avansate de localizare a apelantului la numărul unic de urgenţă 112, luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul public, constituind situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, (…) Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă…”

Măsuri de bun simţ, ce trebuiau luate de mult printre care sunt şi cele privind tehnologia de localizare Google (ELS – Emergency Location Service) bazată pe funcţionalitatea AML – Advanced Mobile Location (AML/ELS). Precum şi sancţionarea cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114; cu amendă de la 1.500 lei la 5.000 lei alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie. Dar ordonanţa nu se limitează doar la reglementarea funcţională a sistemului 112 şi relaţiile interinstituţionale. Ci, introduce brutal prevederi obligatorii de identificare a beneficiarilor cartelelor preplătite. O tentativă oarecum similară a existat cu ceva ani în urmă, sub pretextul subsidiar a combaterii terorismului, dar a fost respinsă considerată fiind o intruziune nejustificată care încalcă drepturile omului. Norma a fost declarată neconstituţională. Şi… nu am avut o recrudescenţă a terorismului. Acum, pe fondul emoţiei generate de cazul Caracal, în finalul acestui OUG au fost introduse şi unele modificări, după care: Furnizarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile, pentru care plata se face în avans, se realizează, începând cu data de 1 ianuarie 2020, numai după ce furnizorul acestor servicii a colectat, prin intermediul unui formular în format fizic sau electronic, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare la distanţă, datele de identificare ale utilizatorului final al cartelei SIM, Prelucrarea datelor cu caracter personal ale utilizatorului final al cartelei SIM este permisă până la împlinirea unui termen de 3 luni de la data încetării furnizării serviciului de telefonie. În cazul utilizatorilor finali de cartele SIM care, la data de 31 decembrie 2019, beneficiază de servicii de telefonie destinate publicului la puncte mobile, pentru care plata se face în avans, furnizorul acestor servicii colectează, datele de identificare ale acestora până cel târziu la data de 31 august 2020. Dacă datele cu caracter personal ale utilizatorului final al cartelei SIM se colectează în format electronic, aceştia transmit furnizorului de servicii de telefonie destinate publicului la puncte mobile şi o copie a actului de identitate, în vederea verificării corectitudinii acestor date. În cazul modificării datelor de identificare colectate ale, utilizatorul final al cartelei SIM acesta va pune la dispoziţia furnizorului, datele de identificare actualizate, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii documentului care atestă modificarea survenită.

Vom avea oare un sistem mai performant de destructurare a mafiei când tentaculele acesteia se insinuează în mediul politic şi structurile de forţă ce pot controla la rândul lor identitatea potenţialelor victime? Dimpotrivă, li se acordă un supliment de informaţie pe bani publici. Ne garantează autorul ordonanţei, Guvernul, că, graţie noii ordonanţe nu vom mai avea un nou caz Caracal…? Că instituţiile de lobby politic nu vor folosi în interes propriu datele care ar trebui să fie confidenţiale. (A se vedea mesajele / solicitările firmelor ce vând ori oferă diverse servicii care sună la numere pe care teoretic ar trebui să nu le cunoască.) Nu cred că va fi o lume mai sigură pentru cetăţeanul simplu. Acesta din urmă, paradoxal, va deveni mai vulnerabil. Deşi, pretextul îngrădirii drepturilor sale e chiar siguranţa sa.

Jr. Adrian M. Ionescu

(De)parte de carte

Nu am fost un elev model. Dimpotrivă. Dumnezeu și foștii profesori mi-s martori. Nu mă dădeam în vânt după învățătură, chiuleam pe rupte și făceam prostii de care mă minunez și-n ziua de azi. În plus, uram, pur și simplu urrrram uniforma școlară. Totuși, existau și momente în care școala îmi era aproape dragă. Da, da, fără ștouri!

Unul dintre aceste momente cădea, paradoxal, chiar în prima zi de nou an școlar. Și era legat de primirea manualelor. De-abia așteptam să răsfoiesc cartea de Citire și, ulterior, cea de Limba și Literatura Română, să călătoresc prin și cu manualul de Geografie și să descopăr ce texte vom parcurge la Engleză și Franceză. Îmi amintesc că într-a șaptea am făcut, ce-i drept, pe termen scurt, o adevărată pasiune pentru Chimie. Cunoșteam tabelul lui Mendeleev, aflat la finalul manualului, la fel de bine cum știam clasamentul Seriei A italiene. Fii-mea (dar chiar o fi a mea?!) e altfel decât eram eu. Cel puțin în privința școlii.

Adoră să învețe, avem război în toată regula când vreau să o învoiesc de la cursuri și nu face prostii sau, mă rog, n-am aflat eu de ele. În plus, se împacă bine și cu uniforma chiar dacă, la răstimpuri, asortează vesta obligatorie cu un tricou negru, pe care tronează fețele impertinente ale celor de la Guns N’ Roses. Și, ca să vezi cum e viața asta – nu-i ironic? „zece mii de linguri când tot ce ai nevoie e doar un cuțit”- așadar, drăcia-dracului, în opt ani de carte, în care intră și clasa zero, fii-mea nu a trăit nici măcar o dată bucuria descoperirii manualelor în prima zi de școală. Nici-mă-car-o-da-tă! Asta e soarta „generației fără manuale”. Luni, după cel dintâi clopoțel al toamnei, i-am umblat prin ghiozdan, curios să văd cum mai arată o „Chimie de-a șaptea”. Am găsit doar „Elemente de latină și cultură romanică”.

E tot ce a primit domnișoara Sion ca manual la începutul anului școlar 2019/ 2020. Nu tu Română, nu tu Geogra’, nu tu Fizică. Evident, nu tu Chimie. Latina-i ok, nimic de zis. Restul situației e nașpa. Și, ca să o dau pe latinește, închei cu „Marcus Porcius Catilina pulivit culum carta velina. Cartam velinam laceravit et ditus in culum penetravit”, în care Marcus Porcius Catilina este fiecare ministru al Educației din 2012 încoace.

Ce e specific național în bucătărie?

Românii s-au născut ca un popor de ciobani. Asta e documentat de multă vreme și nu mai insistăm pe acest aspect. Totuși, în ultimele câteva sute de ani, românii au preferat porcul ca aliment de bază. Nu au tăiat, de Crăciun, nici oaia, nici vaca. De altfel, oaia, deși apreciată în Orient, nu prea se găsește între preferințele culinare ale românului cu excepția mielului de Paște, dar acolo e mai mult tradiție combinată cu puțin utilitarism determinat de necesitatea de a scăpa de berbecuții care ar fi mâncat iarba fără a produce, totuși, nici un pic de lapte. Până la urmă, utilitarismul ar putea fi explicația: în vreme ce oaia dă brânză și lână, iar vaca lapte și mai poate fi și înjugată pentru a aduce o căruță cu fân, porcul nu dă nici de unele. Ca să nu mai vorbim de faptul că, atunci când năvăleau turcii, porcii rămâneau, vacile și oile, nu. N-am pus găinile la socoteală din motiv că și acestea dădeau ouă care erau numai bune de dus la târg și vândute pentru ca omul să-și mai cumpere câte ceva pentru casă.

De altfel, dacă ne uităm pe scrierile mai vechi, o să vedem că românul ținea cu sfințenie posturile de peste an și nu se dedulcea la carne, nici atunci când o avea, preferând legumele proaspete sau murate, borșurile acre și mămăliga. După sute și sute de ani ne putem întreba ce anume e specific bucătăriei noastre. Să nu spunem de sarmale sau de ciorba de burtă, că astea-s venite pe filieră turcească. Borșurile acre vin de la ruși și ucraineni, micii tot balcanici sunt, chiftelele moldovenești sunt, de fapt turcești, salata de boeuf care la noi se face din pui ar fi o nepoată a unei vestite salate Olivier inventate de un bucătar belgian aciuat la Moscova. Discuția e veche și nouă în același timp și nu am auzit să se ajungă încă la o concluzie. Pe de o parte, e adevărat că gastronomia nu cunoaște granițe; poate ideile politice să mai poată fi oprite pe la vreo vamă, dar o rețetă delicioasă, niciodată. Ia să ne uităm la salata de vinete.

Evident, că e importată, dar varianta românească este destul de departe de ideea greco-turcească de la care s-a pornit. Prin urmare, nu doar că rețetele circulă, dar mai suferă și transformări. Avem bucate pur românești? Cu siguranță, doar că trebuie să scotocim foarte mult și să renunțăm puțin la conformism, ca să nu folosesc cuvântul „lene”. Lenea aia care a făcut-o pe o gospodină, cică, să împacheteze aiurea sarmalele care s-au desfăcut în oală, umplutura amestecându-se cu foile de varză, născându-se, astfel, „varza a la Cluj”.

Coperta 1

    Relocarea secției într-o clădire improprie din Spitalul Județean de Urgență Bacău, nemulțumește corpul medical de la ORL

      Secția ORL a Spitalului Județean de Urgență va fi, în curând, relocată într-un alt spațiu, întrucât clădirea în care funcționează acum va intra în reabilitare capitală. Fără a se împotrivi investiției, pe care chiar o consideră necesară, corpul medical care lucrează pe această secție este însă nemulțumit deoarece conducerea unității medicale nu a luat cea mai bună soluție de mutare, fie ea și temporară.

      Nemulțumirea medicilor de pe Secția ORL a spitalului județean băcăuan a pornit din momentul în care au fost anunțați că vor fi relocați din spațiul în care lucrează în prezent, întrucât Pavilionul vechi al unității, în care funcționează și această secție, alături de Boli Infecțioase Adulți și Psihiatrie, va intra în consolidare, reabilitare și modernizare, fiind vorba despre o clădire care a fost construită în 1890. Iar această investiție trebuie să înceapă imediat, pentru că altfel se riscă pierderea banilor!

      „Noi nu ne opunem renovării acestei clădiri, să se înțeleagă acest lucru încă de la început. Suntem însă nemulțumiți pentru că s-a decis să fim relocați într-un alt spațiu care este impropriu pentru desfășurarea activității noastre medicale, fiind vorba de o specialitate chirurgicală, cu urgențe vitale și linie de gardă, care asigură servicii de profil pentru pacienții, adulți și copii, din tot județul Bacău”, au declarat medicii din Secția ORL.

      Sunt șase de toți, cu specialitate ORL (otorinolaringologie – specialitatea medicală care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor urechii, nasului, gâtului, căilor respiratorii superioare, sinusurilor) și alți doi, cu specialitate OMF (chirurgie oro-maxilo-facială, ce se se ocupă de tratarea afecțiunilor și defectelor din zona capului, gâtului, feței și maxilarelor / regiunea cranio-maxilo-facială, precum și a țesuturilor moi și tari ale cavității orale). Și-au arătat nemulțumirea și în fața presei dr. Gabriel Aniței și dr. Francisc Anti, medici din compartimentul OMF, dr. Ștefan Boatcă, dr. Andreea Biro, dr. Daniela Fecioru, dr. Marcela Mihai, dr. Aurelia Neagu, medici din secția ORL. Cu toții au trimis și o scrisoare deschisă inclusiv Ministerul Sănătății, Direcției de Sănătate Publică Bacău, la Colegiul Medicilor, conducerii spitalului (urmează și Consiliului Județean Bacău), susținută chiar și de dr. Robert Coneac, medic șef secție, prin care și-au prezentat foarte apăsat și în detaliu punctul de vedere, în toată această situație care e pe cale să devină foarte tensionată.

      Concret se explică, punctual, că în momentul de față Secția ORL funcționează într-o clădire pavilionară a spitalului, la etajul I, fără existența unui lift, la o distanță apreciabilă față de blocul operator, de Secția ATI (Anestezie și Terapie Intensivă) și de Unitatea de Primiri Urgențe. Specialitățile ORL și OMF sunt ambele cu profil chirurgical, cu urgențe vitale și asigură linie de gardă permanentă. Este și motivul principal pentru care s-a cerut în mod repetat relocarea secției în clădirea principală a spitalului, alături de celelalte secții chirurgicale, bloc operator, Terapie Intensivă, Urgențe, cereri care au rămas fără răspuns, și s-a sperat, ca măcar acum mutarea să fie una conformă și permanentă. Numai că decizia conducerii Spitalului Județean de Urgență Bacău este alta!

      „Spațiul în care vom fi mutați este în cadrul Secției Oftalmologie, undeva la demisol și la nivelul parterului, locații care, în afară de faptul că sunt tot într-o secție pavilionară a spitalului situată tot la distanță de blocul operator, nu sunt corespunzătoare cazuisticii noastre deoarece lipsește circuitul de oxigen din saloanele în care vor fi internați pacienții cu insuficiență respiratorie, spațiu destinat viitoarei săli de operație este de fapt un salon obișnuit fără circuitele și dotările necesare – filtru preoperator, circuit de oxigen, aspirație, lampă scialitică. De asemenea, grupurile sanitare sunt insuficiente, nu vor fi dușuri pentru bărbați, situație ce favorizează infecțiile nosocomiale. Nu va fi nici un spațiu necesar pentru a amenaja cabinetul de primiri urgențe și de tratamente, indispensabil atât pe ORL, cât și pe OMF. Mai mult, spațiul este impropriu, acolo este prezent mucegaiul, sunt infiltrații de la demisolul clădirii, nu ne vom putea asigura o activitate medicală corespunzătoare și nici nu putem garanta siguranța pacienților în aceste noi condiții de relocare! Sunt spații insuficiente și improprii”, arată medicii secției.

      Ceea ce îngrijorează și mai mult este că această mutare ar presupune și reducerea fizică de la 25 la 12 paturi, câte sunt în prezent pe secție, din lipsă de spațiu. 12 paturi la 8 medici! Ceea ce va limita evident activitatea secției până la jumătate și va afecta considerabil rezolvarea urgențelor, mai arată cadrele medicale nemulțumite.

      Cea mai bună soluție: mutarea în Blocul Operator
      Așadar, având în vedere că ORL și OMF sunt specialități chirurgicale, cu urgențe de grad zero, care necesită și linie de gardă, se consideră că cea mai oportună relocare să fie în clădirea principală a spitalului (unde există și Blocul Operator), în locul Secției Endocrinologie, a Compartimentului Reumatologie și a celui de BFT (balneo-fizioterapie), care funcționează acum pe partea stângă a etajului V. Pe lângă faptul că la Endocrinologie sunt 2 medici și 25 de paturi, la Reumatologie 3 medici și 20 de paturi, iar la BFT tot 2 medici, dar cu 5 paturi, toate aceste specialități sunt medicale și nu chirurgicale, deci nu prezintă patologie de urgență, nu necesită acces direct la sălile de operație, la Terapie Intensivă și, mai mult, niciunul dintre acești medici nu asigură linie de gardă, tot din aceste motive. „Deci, normal, cel mai bun loc pentru noi și pentru desfășurarea unui act medical responsabil și pentru siguranța pacienților este tocmai în acel spațiu”, mai spun medicii din specialitățile ORL și OMF. De ce să nu își restrângă aceste secții activitatea, mai ales că se vorbește că acestea vor fi mutate în clădirea ce va fi revovată? Este o altă întrebare fără răspuns…

      Alegeri drastice… „temporare”!
      Dacă nu se va găsi o soluție convenabilă, medicii sunt deciși să ia decizii drastice: deja cei doi medici OMF, care fac naveta de la Iași pentru a asigura aceste servicii medicale UNICE pe zona județului, au spus că vor renunța la posturile din Bacău („vom renunța și noi… «temporar», dacă nu ni se asigură măcar aceleași condiții ca în prezent”), iar medicii ORL că vor fi nevoiți să asigure strict urgențele (numai în ultimele două săptămâni au fost patru traheostomii, adică urgențe de grad zero, care necesită minumum 10 zile de spitalizare după intervenția chirurgicală), iar cazurile grave să le direcționeze spre alte spitale.

      „Au fost discuții și cu managementul spitalului, am înaintat o adresă inclusiv Ministerului Sănătății care a aflat de la noi de această problemă, ce nu e pentru câteva luni, ci cel puțin pentru doi ani! Nu ne dorim decât un spațiu în care să ne desfășurăm activitatea în condiții normale. Vorbim și de faptul că responsabilitatea actului medical este nominală, pe fiecare medic în parte, dar și conducerea spitalului are obligația să asigure cadrul necesar desfășurării în condiții de maximă siguranță a actului medical. În plus, suntem siguri că nu vom benefica noi, direct, de noile investiții, deci nu ne vom muta în clădirea care se va renova, dar nu știm exact unde. Și când! Și că această decizie de relocare temporară nu va fi definitivă! Asta nu ni s-a spus clar, concret și sigur. Noi spunem că în toate aceste decizii trebuie să primeze siguranța și viața pacienților. Pentru că problema majoră care se pune la noi este că pot muri oameni: sunt insuficiențe respiratorii majore, sunt supurații, sunt traumatisme, cu plăgi cervicale, trahee, jugulare, carotide tăiate! Despre asta vorbim în specialitățile noastre”, au mai spus medicii Secției ORL Bacău.

      Ce spune conducerea spitalului
      Conducerea Spitalului Județean de Urgență Bacău nu este străină de toate aceste nemulțumiri. Managerul Adrian Popa a vorbit cu indicatorii financiari în față. Indicii de utilizare a paturilor în Secția ORL sunt de 165 în 2018 și 190 în 2019, până în acest moment, în condițiile în care optimul înseamnă 290, numărul de externări este de 1.000/an, adică în jur de 80-60/lună, iar în prezent sunt internați 19 pacienți pe secție.
      Soluția luată de conducere este temporară, se dau asigurări. Pe perioada lucrărilor, Psihiatria (care are în prezent 60 de paturi) și Infecțioase Adulți (care are 55 de paturi) vor fi restrânse în aceeași clădire, ORL se mută la Oftalmologie (care are 25 de paturi), iar după finalizarea investiției vor fi noi relocări, fără a se tăia „pe hârtie” paturi.

      „Le înțeleg nemulțumirea, sunt de acord cu tot ce spun medicii de la ORL, dar nu am găsit alte soluții. Problema întregului spital județean este lipsa de spațiu. Ce am propus pentru relocarea ORL la Oftalmologie permite maximum 12-14 paturi. Aveam soluția să închid de tot secția ORL și să redirecționez cazurile spre alte unități medicale, cum se face peste tot în țară când se fac astfel de lucrări pe infrastructură, dar nu vreau nici acest lucru. Încercăm să găsim soluții cât mai bune, de 3-4 luni facem asta. Am vrut inițial să mut ORL-ul la Chirurgie, dar și acolo s-a iscat o adevărată tevatură! Am găsit această soluție, care este doar temporară, pe circuite regândite, avem avizul Direcției de Sănătate Publică, igienizăm acele locații, inclusiv grupurile sanitare. Este și presiunea constructorului, care vrea să se apuce de lucru, plus că riscăm să pierdem banii! Planul strategic este ca cele trei secții medicale din Blocul operator – Reumatologie, BMF, Endocrinele – să fie mutate în clădirea renovată, iar ulterior să mut definitiv – dau și scris dacă este nevoie – Secția ORL în spitalul mare, acolo, la etajul V, unde sunt acum acele specialități nechirurgicale. Nu am cum să aduc acum cele 3 secții, care în total au 50 de paturi, pe care se fac indicatorii medicali la maximum, un lucru foarte important și acesta, într-un spațiu provizoriu care nu permite mai mult de 14 paturi? Nu vreau să închid nimic, nu vreau să pierd nici OMF-ul, absolut necesar pentru tot județul, nu vreau să stau numai cu ochii pe indicatorii financiari, dar acestea sunt condițiile actuale!”
      Adrian Popa, managerul SJU Bacău

      Se așteaptă însă o decizie finală, chiar dacă există și un aviz de la Direcția de Sănătate Publică, iar aceasta nu poate veni decât de la Ministerul Sănătății.

      Pavilionul vechi al spitalului a fost dat efectiv în funcțiune în 1906. Clădirea e construită din cărămidă și are fundație din blocuri de piatră, însă prezintă un grad de uzură avansat și o eficiență energetică scăzută. Obiectivul este finanțat de Guvern, în speță Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții (CNI), în baza proiectului „Reparații capitale, amenajare, extindere și reabilitare termică clădire Spital Vechi”, întocmit de Consiliul Județean Bacău și promovat în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public. CNI va efectua aici lucrări de reparații capitale, reamenajare interioară, reabilitare termică, demolare parțială și extindere a etajului, iar valoarea totală a investiției este de peste 6 milioane de euro, bani prin care se vor face și dotări tehnologice (camere de supraveghere, control acces, climatizare, rampe de fluide medicale etc). Pentru executarea acestei ample lucrări, care are termen de finalizare 2 ani, consilierii județeni au aprobat și predarea clădirii către Ministerul Dezvoltării, pe perioada realizării investiției.

      Maricica Luminița Coșa, la final de mandat

        Maricica Luminița Coșa, încă prefect al județului Bacău pe 10 septembrie, a organizat o conferință de presă în care a făcut o scurtă radiografie a mandatului său. Reamintim că acesta încetează ca urmare a retragerii ALDE de la guvernare. „Am fost și eu surprinsă să constat cât de mult s-a muncit în Instituția Prefectului în ultimii doi ani și jumătate”, a declarat Maricica Luminița Coșa. A fost „un mandat greu, plin de provocări”, care a început cu inundații și ruperea podului din Străminoasa-Plopana, a continuat cu ploi torențiale în zona de munte, tragedia din Ghimeș-Făget și inundațiile de la Slănic Moldova, în luna iunie. În miez de noapte, noul prefect al județului și-a pus cizmele și pelerina pentru a fi alături de jandarmi și polițiști. Între inundații a avut loc atacul cibernetic împotriva Spitalului Județean de Urgență, când a fost necesară convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU). Din fericire, acum pacienții nu mai sunt expuși riscului de a le fi extrase datele și sau de a nu li se elibera fișele de externare.

        Nu a fost un prefect de birou
        „De fiecare dată când a fost instituit Codul Portocaliu m-am deplasat în județ, fie noapte, fie zi, pentru a vedea situația operativă în teren. Eu spun că în acești doi ani am demonstrat că nu sunt omul care să stea în birou, la căldură, și să se uite pe cifre sau rapoarte”, a spus Maricica Luminița Coșa. Prefectul a mai vorbit despre epidemia de rujeolă și deplasările la Onești, Comănești, Moinești, Dărmănești, situație în care a fost sprijinită de Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciștilor și medicii de familie. În iunie 2017 a gestionat alegerile parțiale pentru funcția de primar al Moineștiului, iar în octombrie s-a confruntat cu „vestita criză a gunoaielor”, când operatorul Romprest a notificat 33 de unități administrativ-teritoriale (UAT) că nu va mai ridica deșeurile. „Să fie clar, eu m-am poziționat de la început doar asupra problemelor pe care le au cetățenii județului, nu am ținut cont nici de primarul X, nici de primarul Y. Acolo am acționat în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, nu ca prefect.” Maricica Coșa a trecut în revistă și alte acțiuni, cum ar fi renovarea birourilor Prefecturii, instituție pe care o găsise cam ponosită, modernizarea site-ului, prelungirea programului la Pașapoarte, controalele la comisiile de fond funciar și discuțiile cu primarii care aveau proiecte pe PNDL, POR sau AFIR și se plângeau că obțin greu avizele de la agenții. „Am constituit o comisie mixtă, unde m-am întâlnit cu dumnealor și le-am explicat că toți trebuie să ținem cont de faptul că acești primari atrag fonduri pentru noi toți, ca locuitori ai județului, și trebuie să grăbim acest proces. Am satisfacția că lucrurile au început să se desfășoare mult mai alert”, a mărturisit Maricica Luminița Coșa. A urmat incendiul de la groapa de gunoi, care reprezenta un risc pentru sănătatea băcăuanilor deoarece afecta calitatea aerului și care a însemnat nopți și zile de stres.

        „M-a interesat sănătatea cetățenilor”
        Dacă 2017 a fost anul situațiilor de urgență, în schimb 2018 a fost „un an foarte frumos pentru România, anul Centenarului”, în care s-a întâlnit cu diplomați, dar și cu agenții economici aflați în căutare de forță de muncă și primarii care puteau să-i ajute. „Am înțeles și am văzut că cetățenii județului Bacău sunt patrioți, sunt români și am încercat să gestionez foarte bine problema grănițuirii. Consider că și aici mi-am făcut treaba conform fișei postului, am înțeles că nu pot să mă joc cu patriotismul românilor și am înțeles că vremelnic sunt prefect al județului Bacău și îmi încasez salariul de la statul român.” A demisionat pentru că a fost numită de un guvern care, acum, după ruperea alianței, nu mai este același din 2017. „Personal, nu am să-mi reproșez absolut nimic, nici în problema grănițuirii, nici legat de criza deșeurilor”, a afirmat Maricica Luminița Coșa. Cu privire la acuzația că i-ar fi încurajat pe unii primari, ea a explicat: „Pe mine nu m-a interesat decât siguranța cetățenilor. Nu poți lăsa cetățenii unor UAT-uri sub gunoaie doar de dragul cuiva în condițiile în care tu, ca președinte al CJSU, ai la dispoziție un grup de suport tehnic și niște instituții care vin și îți semnalează că putem intra într-o epidemie sau o epizootie.” Prefectul a adăugat că nici pe tema pestei porcinei, eradicată total, nu are ce-și reproșa deoarece s-a acționat foarte bine în județul Bacău, spre deosebire de cele învecinate. În final, Maricica Luminița Coșa a precizat că instituțiile din subordinea MAI sunt foarte bine pregătite și au sprijinit-o foarte mult. Întrebată ce va face în viitor, ea a declarat că se va odihni deoarece nu a avut concediu de mult timp, apoi, profesia sa fiind cea de manager, se va întoarce în mediul privat și, probabil, în politică.

        Miercuri se oprește apa în Onești

          Alimentarea cu apă a municipiului Onești va fi oprită miercuri, 11 septembrie, timp de șase ore, cu începere de la ora 9:00.
          Măsura a fost anunțată de Compania Regionala de Apă Bacău(CRAB) și este motivată de remedierea unei avarii în zona Titești – Târgu Ocnape conducta de alimentare din Stația de Tratare Dărmănești-Târgu Ocna-Onești a acestei companii.

          Municipiul va fi alimentat cu apă potabila din rezervor – anunță RAJA Onești, din Stația Cuciur.
          După remedierea avariei se va încărca cu apă conducta de aducțiune și va începe furnizarea în regim normal.
          „Lucrătorii RAJA – transmite Biroul de presă al companiei – au luat măsurile necesare ca, în cazul apariției unei avarii pe acest tronson locuitorii municipiului Onești să nu sufere din lipsa apei potabile. Echipele RAJA au avut grijă ca rezervorul de apă Cuciur să fie plin.

          Se recomandă, însă, consumul cu moderație a apei în acest interval de timp, iar în cazul apariției unor probleme neprevăzute pe tronsonul afectat de avarie vom reveni cu detalii despre programul de furnizare al apei potabile”.

          Moarte suspectă în Piața Centrală

            Un bărbat se pare că s-ar fi spânzurat chiar în incinta unui magazin din zona comercială de lângă piața mare din Bacău. Oamenii au chemat imediat Ambulanța, dar nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lui.


            Polița a deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cauzele care au dus la această tragedie, ce s-a produs în urmă cu câteva minute.

            Concursul Național de Caligrafie

              Asociația „Liber la Educație, Cultură și Sport”, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Institutul Cultural Român și Universitatea Națională de Arte București, organizează cea de-a treia ediție a proiectului cultural-educativ Concursul Național de Caligrafie, în perioada septembrie – octombrie 2019. Acest aeste organizat pe grupe de vârstă:copii (8-12 ani), tineri (13-19 ani), adulți (20 – 39) și seniori (40+). Regulamentul este disponibil pe https://www.educatie.ong/scrisul-frumos-o-arta-3. „Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Național de Istorie Naturală «Grigore Antipa», în ziua de 1 noiembrie 2019, ora 16.00, ocazie cu care vom deschide și evenimentul Expo Caligrafia 2019, unde vor fi expuse cele mai apreciate lucrări din concurs, alături de creații caligrafice realizate de profesioniști de renume internațional”, ne-a spus prof. Oana Șiclovan, liderul Asociației „Liber la Educație, Cultură și Sport”. Precedentele ediții, care au avut concurenți/ premianți și din județul Bacău, au fost aplaudate pe tot mapamondul.

              Măsuri urgente pentru a nu lăsa Bacăul fără apă!

                Pentru că a scăzut nivelul apei în lacul de la Valea Uzului, din cauza unor lucrări ce se efectuează în această perioadăîn acest loc de către ABA Siret, Compania Regională de Apă (CRAB) este nevoită să ia măsuri urgente astfel încât populatia Bacăului să nu fie afectată.

                De aceea s-a pus în funcțiune Stația de Pompare Moinești, începând de luni, 9 septembrie 2019. „Asigurăm că vom întreprinde toate demersurile necesare pentru alimentarea cu apă în condiții normale a populației municipiului Bacău”, se arată într-un comunicat remis presei de către Compania de Apă Bacău.

                Lecție despre natură, sănătate și colaborare la Grădinița „Crai Nou” Bacău

                  dav

                  Începerea noului an școlar 2019-2020 la Grădinița cu Program Prelungit „Crai Nou″ Bacău a marcat și finalizarea unui frumos și generos proiect de educație ecologică și pentru sănătate „Natură, bucurie, sănătate″, inițiat de către Asociația Părinților Grădiniței „Crai Nou″ Bacău, sponsorizat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România, având drept parteneri Direcția Silvică Bacău, Primăria Bacău, Agenția pentru Protecția Mediului Bacău, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea″ Bacău, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu″ Bacău și Cabinetul medical al Grădiniței „Crai Nou″ Bacău.

                  dav
                  Echipa de proiect, formată din cele 16 cadre didactice ale grădiniței, comitetele de părinți ale celor 8 grupe, personalul auxiliar, nedidactic și medical al grădiniței, a fost îndrumată de prof. Isop Mariana-Carmen, coordonatorul proiectului.
                  Proiectul s-a desfășurat în perioada 10 aprilie – 9 septembrie 2019 și a avut drept scop ecologizarea și amenajarea spațiului din jurul Grădiniței „Crai Nou″ Bacău în vederea desfășurării unor activități educative, recreative și extrașcolare în aer liber cu cei peste 200 de preșcolari ai grădiniței, dar și conștientizarea protejării mediului înconjurător și a principiilor unui stil de viață sănătos.
                  Activitățile de educație ecologică, de educație pentru sănătate, de voluntariat și cele practic-gospodărești desfășurate în cadrul proiectului au reușit să formeze preșcolarilor atitudini pozitive în spiritul protejării mediului înconjurător. Preșcolarii au fost încurajaţi să se implice direct şi responsabil în diverse acțiuni de informare despre poluarea și degradarea mediului, de colectare de deșeuri, de ecologizare și de amenajare a unor spații verzi în vederea desfășurării unor activități, jocuri, concursuri sau competiții în aer liber. Nu au fost omise nici activitățile privind stilul de viață sănătos, bazat pe o alimentație sănătoasă și rațională, pe mișcare și petrecerea a cât mai mult timp în aer liber.

                  Alături de părinți, preșcolarii au plantat pomi, arbuști și flori asigurate prin sponsorizare de către Primăria Bacău și Direcția Silvică Bacău, au participat la activități de informare desfășurate cu sprijinul Agenției pentru Protecția Mediului Bacău și a Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea″ Bacău, au colectat deșeuri, au desfășurat activități de ecologizare a spațiului din jurul grădiniței, au efectuat drumeții și excursii.

                  Cei mici au înțeles că deșeurile pot fi reciclate și că din ele se pot obține chiar și jucării sau costume „ciudate″, că este foarte important să le colectăm selectiv și să avem un comportament și o atitudine de protejare pentru mediul înconjurător.
                  Dacă protagoniștii „Festivalului costumelor Eco″ au fost cei mici, iar artizanii au fost părinții și doamnele educatoare, la activitățile de reamenajare a parcului grădiniței rolurile s-au schimbat. Părinții, alături de personalul auxiliar și nedidactic, au desfășurat activități de voluntariat care au presupus repararea și vopsirea echipamentelor de joacă existente, montarea de mobilier nou, amenajarea unui parcurs aplicativ destinat desfășurării a cât mai multe activități în aer liber: concursuri de cros, întreceri de biciclete/ triciclete/ role, observări, experimente, desene pe asfalt etc.

                  Aleile și scuarul – înconjurat acum de băncile noi – vor fi decorate cu desene educative, șotroane și personaje din desene animate. Toate vor avea rolul de a satisface dorința și nevoia de mișcare a celor mici, bucuria lor de a desfășura activități în aer liber, de a explora mediul înconjurător, de a se implica în îngrijirea de flori, pomi, păsări și de a se bucura de frumusețea acestora.
                  Atât părinții, cât și copiii, au realizat că petrecerea a cât mai mult timp în aer liber este benefică pentru sănătate și contribuie la o dezvoltare fizică, socio-afectivă și mentală armonioasă. Jocul în aer liber asigură bucurie, relaxare, socializare, sănătate fizică și mentală.
                  Întrecerile și concursurile desfășurate în sala de sport a Școlii Gimnaziale ″Mihail Sadoveanu″ Bacău, în Parcul Nord sau în curtea grădiniței au pus în valoare aptitudinile sportive ale celor mici, dar mai ales i-au determinat să înțeleagă cât de importante sunt mișcarea, sportul și fairplay-ul în viața fiecăruia.

                  Interesul crescut al copiilor și cadrelor didactice pentru programe educative de tip outdoor, pentru învățarea prin explorare și activități extrașcolare cu caracter interdisciplinar va fi materializat prin diverse activități care se vor putea desfășura în noul spațiu din curtea grădiniței.

                  Eficiența educației experiențiale, ilustrată prin proverbul chinezesc ,,Ce aud – uit, ce văd – îmi amintesc, ce fac – înțeleg″, începe dincolo de ușa clasei și se consumă prin incursiuni în lumea reală, oferind oportunitatea acumulării de cunoștințe, exersării deprinderilor fizice și formării unor comportamente pozitive.

                  Acum grădinița poate răspunde solicitărilor copiilor de a desfășura activități în mijlocul naturii, activităţi care stimulează, motivează și favorizează calitatea educaţiei acestora.

                  Proiectul a necesitat un volum considerabil de muncă, responsabilitate și implicare din partea părinților, a cadrelor didactice și a partenerilor. Efortul fizic depus, timpul alocat găsirii celor mai bune soluții, demersurile premergătoare fiecărei activități au fost uitate când s-a văzut bucuria pe chipurile celor mici. Aceștia și-au reluat rolul de ″prieten″pentru pomii și florile plantate, au dansat și au desenat pe asfalt, au alergat fericiți strigându-și bucuria.

                  dav
                  Trebuie remarcată implicarea deosebită a părinților care ne-au susținut eforturile atât prin munca de voluntariat, cât și ca membrii cotizanți ai Asociația Părinților Grădiniței ,,Crai Nou″ Bacău. Contribuția financiară a Asociației la promovarea imaginii grădiniței și la susținerea colectivului de cadre didactice în organizarea şi desfăşurarea de concursuri, festivaluri, expoziţii, simpozioane, competiții sportive și schimburi de experiențe este remarcabilă. Baza materială a grădiniței a fost îmbogățită cu ajutorul fondurilor Asociației prin dotarea fiecărei grupe cu laptop, imprimantă, televizor, materiale didactice necesare centrelor de interes și activităților educative.
                  Acest proiect reprezintă materializarea bunei relații de colaborare dintre grădiniță, familie și comunitate. Rezultatul este o încununare a eforturilor colective ale copiilor, părinților, cadrelor didactice, specialiștilor din domeniul sănătății și protejării mediului înconjurător, autorităților locale, personalului auxiliar și nedidactic al grădiniței.

                  Coordonatorii, colaboratorii și partenerii au găsit modalitatea optimă de a duce la bun sfârșit proiectul, au stabilit cu exactitate datele și perioadele de desfășurare a tuturor activităților, care vor fi atribuțiile fiecăruia, detaliile modului de amenajare a terenului (materiale necesare, contribuția fiecăruia, consultarea specialiștilor, modul de executare a lucrărilor de amenajare).
                  Sprijinul financiar al Fundației pentru Parteneriat și al MOL România a fost cel care a contribuit la finalizarea tuturor activităților propuse, dar și la atingerea scopului și obiectivelor proiectului. Este lăudabilă inițiativa acestor distinși parteneri în sprijinirea ONG-urilor care inițiază sau se implică în proiecte de acest gen. Totul este destinat sporirii calității mediului, a ambientului educativ destinat tinerei generații.

                  Prin dobândirea unui spațiu de joacă plin de verdeață, bine amenajat, copiii care frecventează Grădinița „Crai Nou″ Bacău vor avea posibilitatea continuării activităților de educație ecologică și de sănătate, participând la întreținerea și ecologizarea acestuia, la sporirea numărului de flori, dar și la protejarea mobilierului și a echipamentelor din spațiul de joacă.
                  În anul școlar care abia a debutat fiecare grupă va adopta câte o parcelă, câte un strat de flori și un număr de pomi, iar copiii vor avea posibilitatea de a-și vedea „puii″ crescând și își vor forma aptitudini și abilități de grădinari pricepuți.
                  În următoarea perioadă se vor efectua mai multe activități de plantare pentru a spori numărul pomilor și florilor din curtea grădiniței, dar și de amenajare a unui spațiu destinat „grădinii de legume și zarzavaturi″ pe care preșcolarii o vor realiza în primăvară. Vom dezvolta astfel celor mici grija pentru mediul înconjurător, dar și nevoia de „cât mai mult verde în jurul nostru″.

                  Dir. adj. – Prof. Mariana Carmen Isop

                  Echipamente medicale noi la spitalul din Buhuși

                    Spitalul Orășenesc Buhuși are în dotare echipamente medicale noi. Este vorba despre 5 monitoare de funcții vitale de ultimă generație touch screen. Acestea au fost repartizate în Compartimentul de Primiri Urgențe, Secția Medicină Internă, A.T.I., Secția Boli Infecțioase și Compartimentul Neurologie. Aceste investiții fac parte din finanțarea în valoare de 2.979.000 lei acordată de Ministerul Sănătății, la care se adaugă 10 % cofinanțare din partea Consiliului Local/ Primăriei Orașului Buhuși.

                    Cererea de finanțare pentru acest proiect a fost depusă în luna februarie 2019. Suma a fost folosită în totalitate pentru achiziția de aparatură și echipamente medicale.
                    „Finanțarea pentru dotarea cu aparatură și echipamente medicale este un lucru foarte bun și reprezintă, de fapt, normalitatea. Aceaste investiții vor continua, conform strategiei Ministerului Sănătății! Ultimele achiziții de acest fel de echipamente medicale în spitalul nostru au avut loc în anul 2017 pentru Compartimentul de Îngrijiri Paliative. Considerăm că buhușenii și toți pacienții noștri au nevoie de aceste dotări și din acest motiv au fost depuse noi proiecte de finanțare în vederea dotării cu aparatură și echipamente medicale”, ne-a declarat Constantin Poiană, managerul spitalului.
                    Spitalul Orășenesc Buhuși are 173 de paturi pentru internare continuă, 20 de paturi pentru spitalizare de zi și 10 paturi pentru aparținători. În structura unitătii sunt 4 secții de Medicină Internă, Chirurgie generală, Boli infecțioase și Psihiatrie cronici, dar și 7 compartimente de Pediatrie/Terapie acută, Medicină Internă Cronici, Îngrijiri Paliative, Neurologie, Anestezie și Terapie Intensivă, Primiri Urgențe și Cardiologie.

                    Ioan Măric le-a dat lecţii francezilor

                    Mai întâi am publicat ştirea: Ioan Măric este invitat în Franţa, la Festivalul „Satul de artişti populari”, de la Sallertaine, localitate aflată la 40 de km de Nantes, în vestul ţării.

                    În fiecare an, aici se desfăşoară, pe timpul verii, rezidenţe ale artiştilor plastici, creatorilor şi meşteşugarilor din toată lumea: pictură, prelucrarea cuprului, bijuterii vegetale, arta prelucrării sticlei, broderii pentru copii, utilizatori de maşini agricole vechi, tot ce n-a văzut de mult…francezul. Artiştii şi meşteşugarii crează pe loc tot felul de produse, expun, ţin cursuri pentru vizitatori, cum a fost cazul lui Ioan Măric, care, timp de 20 de zile (10/30 august), a fost profesor de artă naivă. La Sallertaine, ediţia 2019, au participat 40 de artişti şi meşteşugari, a fost o adevărată sărbătoare, nu numai pentru localnici, ci şi pentru turiştii veniţi într-un număr impresionant. Măric a fost singurul român invitat.
                    Pe 25 august, primesc un telefon de la „Bădiţa” Măric: „Este extraordinar ce se întâmplă aici. Sunt o adevărată vedetă, am apărut în cel puţin şase articole din ziarele acreditate, la posturile de radio, la televiziune. Am avut, dacă îţi vine să crezi, peste 1500 de vizitatori, foarte mulţi devenind elevii mei pentru o oră, pentru o zi. Toţi au rămas impresionaţi de arta naivă românescă şi vor să înveţe să picteze sau numai să privească. Îţi povestesc când vin acasă.”

                    Deschiderea „Satului de artişti populari” a avut loc în prezenţa primarului Jean-Luc Menuet, a preşedintelui Asociaţiei Parler Les Lieux, Michel Sansier, organizatorul evenimentului, a Doinei Marian, director al Institutului Cultural Român din Paris (partener al festivalului), Gelu Savonea, director general adjunct al ICR din Lisabona (Portugalia), membri ai administraţiei locale, artişti, un public iubitor de artă.

                    „Bădiţa” a bătut recordul cu 7137 de vizitatori

                    Lui Ioan Măric i s-a stabilit cartierul general în Biserica romanică din Sallertaine, devenită muzeu şi spaţiu de creaţie pentru artişti.
                    În biserică a fost deschisă şi o expoziţie cu lucrări semnate de Ioan Măric, o parte importantă fiind din colecţia particulară a lui Michel Sansier, un francez îndrăgostit de arta lui Măric, în cei 30 de ani petrecuţi în România, iar 16 lucrări au fost duse de artist din România.
                    Pe 2 septembrie, Ioan Măric revine în ţară, cu minunate impresii, fericit şi pornit, ca în tinereţe, să o ia de la capăt.

                    „Am fost copleşit. Ioan Măric, «Bădiţa», era pe toate afişele, peste tot, nu am mai văzut o asemenea propagandă a unui eveniment, de la intrare în localitate şi până la ieşise, însă am văzut afişe şi în Nantes, în localităţile învecinate. Am fost intervievat de reporteri de la mai multe ziare, am fost invitat în studiourile de radio, a venit televiziunea. Şi ca să vă faceți o idee despre amploarea evenimentului, de interesul oamenilor, fie localnici, fie turişti, am avut exact 7137 de vizitatori, nu ştiu cine i-a numărat, dar aşa a apărut în comunicatul oficial”, îmi spune „Bădiţa”.

                    Ioan Măric nu este un necunoscut în Franţa, a mai fost invitat în 2007 şi 2008, presa de specialitate a publicat mai multe articole despre arta artistului român, extrase din cronicile de la unele expoziţii, cum ar fi cele de la Parlamentul European de la Strasbourg, din alte localităţi din Franţa, Editura Parler Les Lieux îl alege pe Ioan Măric pentru ilustrarea colecţiei sale „Basme, legende, povestiri”, multe lucrări fiind cumpărate de Parlamentul European, de Muzeul Internaţional de Artă Naivă din Magog – Quebec, Canada, de colecţionari particulari.
                    În cadrul programului, Ioan Măric şi-a prezentat şi filmele a căror subiect a fost, „Comoara naivă”, „În pădurea cea stufoasă”, două filme mai vechi, realizate de Vladimir Lucaveschi, „Măric 1976”, „Măric după 30 de ani”, un film realizat la expoziţia din Maragans – (Franţa) – „Fenomenul”, filmul cu lucrările lui, ilustrat cu melodii ale artistei Maria Şalaru, producţii urmărite cu foarte mare interes de localnici şi oficialităţi.

                    „Ioan Măric este un mare pictor”

                    Prin telefon, preşedintele Asociaţiei Parler Les Lieux, Michel Sansier, organizatorul rezidenţei, ne-a spus: „Pentru noi, Măric este un mare pictor şi a fost o onoare pentru localitatea noastră că a acceptat invitaţia. Pe lângă expoziţia din Biserica Romanică, în toată perioada a acceptat să facă şcoală cu toţi cei care au dorit să pătrundă tainele picturii naive, copii, mulţi copii, tineri, dar şi persoane în vârstă. A fost foarte îndrăgit aici, un om, un intelectual, un mare domn, cu un talent excepţional. A lăsat o frumoasă impresie şi, cu siguranţă, îl vom mai invita.”


                    În toate zilele cât a fost la acest festival, Ioan Măric lucra cu vizitatorii, ca la şcoală, desen şi pictură, de la ora nouă, până la orele 20.00, uneori până la miezul nopţii, iar în puţinul timp care-i mai rămânea a vizitat şi celelalte ateliere: „A fost minunat, ceva ce este greu de explicat. Chemarea acelor oameni pentru artă este de invidiat. Eu am dus arta mea în Franţa, am făcut cum m-am priceput mai bine o bună promovare a satului meu, a Bacăului, a ţării. M-a impresionat interesul lor pentru România, pentru tradiţiile şi obiceiurile noastre populare, iar arta naivă i-a cucerit definitiv”, mi-a spus „Bădiţa” Măric.

                    Un gest care a impresionat

                    În încheiere, redau un citat dintr-un ziar local: „Când cel de-al 7137-lea vizitator urma să părăsească biserica, a venit Lucille, o fetiţă care i-a fost elevă pictorului în ultimele săptămâni şi a deschis puşculiţa pentru a-şi cumpăra una dintre lucrările profesorului ei de vară. O emoţie imensă a cuprins-o când domnul Măric i-a dăruit fetiţei una dintre pânzele lui, astfel că a devenit proprietara primului ei tablou”, scrie ziaristul.
                    De altfel, îmi spunea „Bădiţa”, a fost onorat să doneze Primăriei, oragnizatorilor, unor prieteni câte o lucrare realizată în timpul festivalului, fiecare cu subiecte personalizate, cea mai mare fiind donată lui Michel Sensier, care i-a fost şi gazdă pe toată perioada festivalului.

                    Despre finalul rezidenţei şi închiderea manifestărilor din cadrul „Satului artiştilor populari” scrie Michel Sansier: „Primarul din Sallertaine dl Jil Menuet şi delegatul său cultural Richard Bilet a venit la finalul manifestărilor, deschizând o superbă sticlă de «Fetească neagră», un soi de struguri românesc, în onoarea pictorului şi artei sale, «un exemplu care face deja emulaţie în rândul tinerilor de aici»”.

                    Primăria din Sallertaine i-a acordat artistului român „Diploma de excelenţă”, iar Asociaţia Parler Lex Lieux îl declară Membru de Onoare pentru ilustrarea publicaţiilor de Contes şi pentru contribuţia de excepţie la succesul Expoziţiei „Pictorul satului”.
                    Ioan Măric şi-a asumat şi rolul de mediator, facilitând o înţelegere între primarul din Sallertaine şi cel din comuna Mărgineni pentru ca, în perioada următoare, să se încheie un protocol pentru înfrăţirea celor două localităţi, tratative aflate în plină desfăşurare.

                    Pesta Porcină Africană bate din nou la porțile județului

                      Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în vecinătatea județului Bacău, în Vaslui, în Vrancea, în Galați, Iași și Botoșani. Situația epidemiologică actualizată la nivel național reflectă o evoluție a PPA în 316 localități din 25 de județe, cu 1.108 focare (dintre care 11 focare în exploatații comerciale și 5 focare în exploatații de tip A). Direcția Sanitară veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău – ne informează directorul instituției, dr. Niky Liviu Vrabie – aplică în permanență măsuri de profilaxie nespecifică pentru a preveni reapariția bolii pe teritoriul județului.

                      Măsurile sunt luate având în vedere contextul epidemiologic actual, neconformitățile identificate în țară care au dus la confirmarea bolii în exploatațiile comerciale de suine precum și la stâne, cantoane sau în clădiri dezafectate, în scopul implementării permanente a măsurilor de profilaxie nespecifică.
                      În această perioadă, inspectorii sanitari veterinari intensifică verificările în teritoriu fiind vizate :
                      – controale oficiale privind respectarea măsurilor de biosecuritate stabilite de legislația sanitară veterinară în vigoare, în exploatațiile comerciale de suine și cele de tip A;
                      – controale oficiale privind interzicerea creșterii suinelor în stâne, cantoane silvice, clădiri dezafectate ale fostelor CAP-uri, IAS-uri, etc., în baza datelor colectate de la Circumscripțiile sanitare veterinare de asistență, primării, Direcția Silvică Bacău, Direcția Agricolă Județeană Bacău, pe teritoriul arondat;
                      – controale în trafic privind prevenirea introducerii virusului Pestei Porcine Africane pe teritoriul județului Bacău, prin transporturi de porci vii sau produse șisubproduse provenite de la aceștia.

                      Măsuri luate de DSVSA Bacău

                      • notifică toți factorilor implicați in industria suinelor, crescătorii de animale din sectorul comercial sau non-comercial, vânătorii și pădurarii din Fondurile de vânătoare, Unitățile administrativ teritoriale, privind atribuțiile specifice ce le revin în profilaxia și combaterea bolii și măsurile dispuse în vederea notificării cât mai timpurii a oricăror suspiciuni de boală care pot fi atribuite PPA;
                      • instruiește medicii veterinari de liberă practică împuterniciți și medicii veterinari oficiali responsabili cu monitorizarea teritoriului, referitor la necesitatea notificării, în regim de urgență către DSVSA Bacău a oricăror îmbolnăviri la porcine și asigurarea unei supravegheri pasive în ceea ce privește cazurile de morbiditate și mortalitate apărute la porcii domestici și porcii mistreți în această perioadă;
                      • asigură distribuirea materialelor informative privind pesta porcină africană în vederea afișării acestora la nivelul tuturor unităților administrative teritoriale din județ;

                      Pentru crescătorii de porcine din sistem gospodăresc, este subliniată necesitatea respectării următoarelor reguli minime pentru a evita îmbolnăvirea suinelor:

                      – NU CUMPĂRAȚI PURCEI DIN LOCURI NECUNOSCUTE, DE LA INTERMEDIARI SAU MIJLOCITORI DE ANIMALE, FĂRĂ A FI IDENTIFICAȚI (CU CROTALIE) ȘI FĂRĂ CERTIFICAT SANITAR VETERINAR DE SĂNĂTATE ELIBERAT DE MEDICUL VETERINAR DE LIBERĂ PRACTICĂ ÎMPUTERNICIT, PENTRU CĂ EXISTĂ PERICOLUL SĂ INTRODUCEȚI ÎN GOSPODĂRIE PORCI BOLNAVI, ȘI ASTFEL SĂ DIFUZAȚI PESTA PORCINĂ AFRICANĂ!

                      – nu intrați în adăposturile unde creșteți porcii cu încălțămintea și hainele cu care ați umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecția la intrarea în adăpost, să puneți o tăviță cu paie îmbibate cu o soluție slabă de sodă caustică;
                      – creșteți porcii doar în spații îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreți sau cu proprietari străini care dețin porci domestici;
                      – nu hrăniți animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreț, sub nicio formă nu dați porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
                      – nu scoateți scroafele/vierii din exploatație în scopul montei cu animale din altă exploatație;
                      – nu cumpărați purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie) și fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
                      – nu folosiți în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreți bolnavi.

                      Pesta porcină africană nu afectează oamenii. Nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

                      Investiții guvernamentale considerabile ale Guvernului României în municipiul Moinești

                      În virtutea respectării adevărului, doresc să fac două precizări absolut necesare pentru băcăuani, în urma unor intervenții apărute în mass-media.

                      În primul rând, Drumul Județean Poduri-Berzunți nu s-a oprit la limita comunei Berzunți, ci se află în procedură de licitație organizată de Consiliul Județean Bacău, fiind o investiție ce urmează să se realizeze prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, al Guvernului României. Imediat după ce formalitățile legale și desemnarea câștigătorului licitației, acest drum județean va fi, la rândul său, modernizat.
                      În al doilea rând, Guvernul României a alocat în ultimii doi ani și jumătate sume importante pentru investiții în toate localitățile județului Bacău, prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, astfel încât nu se poate vorbi nici de discriminare, nici de lipsă de interes. Dimpotrivă, proiecte investiționale de anvergură sunt finanțate de la bugetul de stat pe întreg teritoriul județului, mai ales în infrastructură.
                      În ceea ce privește municipiul Moinești, acesta a primit sume importante de la bugetul de stat, respectiv de la Guvern, pentru cel puțin trei programe majore de investiții: strada Alexandru Ioan Cuza, proiect finanțat prin Compania Națională de Investiții, reabilitarea și modernizarea școlilor, prin PNDL, precum și investiții substanțiale în Spitalul Municipal de Urgență, prin CNI și Ministerul Sănătății.
                      În consecință, acesta este adevărul, iar adevărul este diametral opus față de ceea ce s-a încercat să se transmită, în mod eronat și cu rea-credință, cetățenilor municipiului Moinești.

                      Senator PSD Bacău,
                      Miron Smarandache
                      ADVERTORIAL

                      XC MARATON BACĂU singurul concurs de ciclism montan din BACĂU

                        XC MARATON BACĂU, concursul de ciclism montan la a 3- a ediție, organizat de HAPPY SPORT SI DOOR 2 OUTDOOR se adresează cicliștilor amatori sau profesioniști, cât și familiilor cu copii.

                        XC Maraton este despre o comunitate frumoasa de ciclisti cu valori puternice

                        Ciclismul, un panaceu al timpurilor noastre, un sport practicat de multi dintre bacauani, a devenit o activitate apreciata de un public din ce in ce mai divers. De la cativa anisori pana la seniori, practicantii acestui sport stiu sa beneficieze de avantajele mersul cu bicicleta : de la mentinerea starii de sanatate ori imbunatatirea ei pana la petrecerea timpului liber in natura alaturi de cei dragi.

                        XC Maraton – pentru ciclistul ce stie ca limita este doar o etapa de trecut
                        Concursul din acest an se adreseaza atat pasionatilor, amatorilor de ciclism pentru care s-a organizat TURA SCURTA (aproximativ 36km) cu dificultate medie cat si profesionistilor ori celor ce vor sa treaca in categoria de profesionisti de la amatori pentru care s-a organizat TURA LUNGA (aproximativ 60 km) cu dificultate mare.
                        XC Maraton – pentru parintele ce ofera un exemplu demn de urmat copilului sau
                        Familiilor cu copii li s-a organizat TURA FAMILY, o tura fara dificultate, de aproximativ 15 km creata special cu scopul de a intari legatura parinte – copil si de a oferi exemple pozitive de petrecere a timpului liber, cat si avantajele ce deriva din participarea la un astfel de concurs: incredere in sine, organizare, depasirea propriilor limite, setarea obiectivelor punctuale cat si ideea de performanta si succes.
                        Participarea la Tura Family este despre a fi modelul pe care il urmeaza copilul, deoarece se stie ca orice copil copie comportamentele parintilor.

                        Indemnul concursului: Tine-ti copilul aproape de sport, natura si alte activitati creative, departe de mediile toxice si nocive.
                        Zona Trebes o zona spectaculoasa si mai putin cunoscuta publicului larg
                        Zona Trebes, unde se va organiza concursul este cu potential mare, pentru ca exista trasee spectaculoase prin padure, cu diferente de nivel mari si zone tehnice pe care orice ciclist experimentat le doreste intr-o tura.

                        Orasul nostru naste performanta si in cislism
                        Bacauanul nostru, Bogdan Duca, se numara printre cei mai mari ciclisti ai tarii si numarul 1 pe Moldova la competitiile de tip Maraton.

                        Premiile concursului sunt valoroase si constau in echipamente si accesorii pentru biciclete de la producatori consacrati.
                        Miscarea, stilul de viata sanatos, apartenenta la o comunitate de oameni ce impartasesc aceleasi principii cat indemnul la performanta si succes sunt valorile XC MARATON Bacau!

                        Chiar daca nu esti ciclist, te invitam la start pe 14 septembrie pentru a sustine bacauanii nostri, care vor participa la concurs.
                        Mai multe detalii despre inscriere pe pagina de Facebook: XC Maraton Bacau sau pe site-ul: www.xcmaratonbacau.ro

                        Deputatul PSD Elena Hărătău a participat la festivitățile de deschidere a noului an școlar în două unități de învățământ prestigioase din Bacău

                        Deputatul PSD Bacău, Elena Hărătău, a participat astăzi la festivitățile de deschidere a noului an școlar în două unități de învățământ reprezentative din municipiul-reședință de județ: Școala generală „Domnița Maria” și Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

                        Cu acest prilej, parlamentarul social democrat a transmis mesajul conducerii Ministerului Educației Naționale, cât și urările personale adresate foștilor săi colegi și foștilor elevi de la Școala „Domnița Maria”, unde a fost profesor și director. Răspunzând invitaţiei directorilor unităţilor de învăţământ, Elena Hărătău le-a vorbit elevilor, de la cei mici, până la liceeni, despre importanţa educaţiei, atât în cadrul cursurilor şcolare, cât şi din spaţiul familial, împreună cu părinţii.

                        Parlamentarul PSD a adăugat că a fost foarte emoționată și plăcut surprinsă la reîntâlnirea cu foștii elevi de la Școala „Domnița Maria”, care au îmbrățișat-o cu mare căldură sufletească și i-au reamintit frumoasele clipe petrecute la catedră!
                        „Sunt sigură că elevii băcăuani şi părinţii lor vor realiza la adevărata dimensiune că anii de şcoală sunt vitali pentru viitoarea realizare profesională şi personală, iar copiii se vor implica la un nivel înalt, ca şi până acum, în anul şcolar ce a început. Mulţumesc cadrelor didactice pentru strădania lor în a-i pregăti pe copii, ştiut fiind faptul că dascălul este al doilea părinte al elevilor! Părinţii şi bunicii trebuie să aibă încredere în copii şi nepoţi, să le insufle curaj şi pasiune pentru învăţat, pentru a-şi duce la bun sfârşit şi cu rezultate foarte bune activitatea şcolară din acest an!”, a adăugat Elena Hărătău.

                        „Liceenilor le-am vorbit despre fenomenul violenţei în familie, deoarece majoritatea acestora pricep foarte bine acest lucru, şi chiar au fost, fără voie, martori ai unor asemenea acte nefireşti. Le-am spus copiilor că orice muncă este frumoasă şi dă satisfacţii dacă este făcută din dragoste, şi orice meserie e nobilă! De asemenea, autorităţilor şi directorilor unităţilor şcolare le-am reamintit că am votat pentru dublarea alocaţiilor copiilor şi creşterea salariilor din învăţământ, măsuri care constituie un pas important atât pentru o prezenţă mai consistentă a elevilor la cursuri, cât și pentru îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional. Urez mult succes tuturor în noul an şcolar, elevi, dascăli, părinţi, bunici, directori, autorităţi locale!”, a subliniat deputatul Elena Hărătău.

                        Biroul de Presă al Deputatului PSD Bacău Elena Hărătău, 9 septembrie 2019

                        Infectarea cu HIV a liceenilor băcăuani, prevenită prin informare

                          În toamna aceasta, Asociația „Lumina” derulează proiectul „Informare, prevenție și intervenție”, finanțat de Consiliul Local Bacău în baza Legii 350. „Asociația Lumina este o organizație neguvernamentală care oferă îngrijiri paliative încă de la înființare. Din 2006, avem o echipă completă cu competențe în îngrijiri paliative, cu experiență dobândită în programe ample de formare în România și în Marea Britanie, recunoscută la nivel național ca formator in domeniul îngrijirilor paliative”, arată Mihaela Dumitrache, manager de proiect. Cele mai multe afecțiuni limitatoare de viață nu pot fi prevenite și tratate. Există însă o afecțiune a cărei apariție poate fi prevenită, și anume infecția HIV-SIDA. În perioada 2007-2016, numărul cazurilor de HIV/SIDA nou diagnosticate a crescut cu 714 cazuri/an. Retragerea donatorilor internaționali a avut drept consecință diminuarea drastică a programelor de prevenire. O atenție deosebită trebuie acordată tinerilor, în rândul cărora se înregistrează un nivel scăzut de folosire a măsurilor de contracepție, afirmă managerul proiectului.

                          Statisticile arată că patru din zece elevi cu vârste între 15 și 18 ani sunt activi sexual, dar numai 25% dintre aceștia au utilizat dispozitive medicale de prevenire a infecțiilor cu transmisie sexuală. Anual, în România, mai mult de 10% din nașterile înregistrate au fost la adolescente. În 2013, 20.000 de tinere născuseră înainte de a împlini 19 ani, iar peste 700 aveau sub 15 ani. 7611 întreruperi de sarcină au fost efectuate la tinere sub 19 ani.

                          Începe școala, începe campania…

                          „Pe lângă furnizarea de servicii de îngrijire paliativă pentru beneficiari din municipiul Bacău, proiectul are și scopul de a asigura accesul la servicii de prevenire a răspândirii infecției HIV/SIDA în rândul tinerilor, fiind mai eficient să previi decât să tratezi”, explică Mihaela Dumitrache.

                          Pe larg, obiectivele proiectului derulat de Asociația „Lumina” și finanțat de Primăria Bacău sunt următoarele: educarea în vederea adoptării unor comportamente fără risc de infectare cu HIV/SIDA la nivelul a minim trei licee sau colegii, organizarea unei campanii municipale privind conștientizarea riscurilor de infectare și promovarea testării HIV, îngrijirea paliativă la domiciliu pentru 15 pacienți diagnosticați cu boli incurabile. Grupul țintă este format din adolescenți cu vârsta între 16-19 ani, elevi ai unităților de învățământ din Bacău și din persoane diagnosticate cu afecțiuni limitatoare de viață și familiile acestora. Activități principale sunt „Adolescent informat-adolescent responsabil”, care urmărește educarea elevilor în vederea adoptării unor comportamente fără risc de infectare cu HIV/SIDA, „Educație pentru sănătate”, o campanie care va atrage atenția asupra factorilor de risc, și oferirea de „Servicii de asistență medicală și socială” unor pacienți din Bacău, diagnosticați cu boli limitatoare de viață.

                          Pentru orgoliu și pentru…Liga I

                          Foresta Suceava – Aerostar Bacău (azi, ora 16.30, stadion „Areni”)
                          Săptămână importantă pentru divizionara C băcăuană Aerostar Bacău. Vineri, „aviatorii” vor primi vizita Bucovinei Rădăuți, cu care împart locul 1 în Seria I a campionatului. Un meci de prim-plan, care va aduce față în față singurele formații cu maximum de puncte din prima serie a eșalonului trei. Astăzi, însă, băcăuanii iau drumul Sucevei, pentru meciul cu Foresta, din faza a patra a Cupei României, ultima dinaintea intrării în scenă a prim-divizionarelor. „Eu îmi doresc să câștig toate jocurile. Nu-mi permit să spun că meciul cu Rădăuțiul este mai important decât cel de la Suceava, din Cupă. Vom aborda la victorie ambele partide. La mijloc se află orgoliul nostru”, a declarat antrenorul Aerostarului, Daniel Munteanu.

                          Băcăuanii l-au recuperat pe Tecuțanu, care și-a ispășit etapa de suspendare, dar nu-l pot folosi pe Gorovei, care mai are de stat un meci după eliminarea din confruntarea cu Șomuz Fălticeni. Este posibil ca oaspeții de astăzi să utilizeze o formulă remaniată în condițiile în care Daniel Munteanu intentionează să ofere minute de joc si celor care au evoluat mai puțin până acum: „La noi nu există titulari de drept și rezerve. Cine intră în echipă și joacă bine, păstrează tricoul și la următorul meci”, a subliniat tehnicianul băcăuan. Confruntările din faza a patra a Cupei se dispută in manșă unică, în caz de egalitate după 90 de minute recurgându-se la prelungiri și, dacă e nevoie, la lovituri de departajare.

                          Celelalte partide programate azi, în Cupă: Sănătatea Cluj- Fotbal Comuna Recea, Crișuol Chișineu Criș- UTA Arad, CSC Giroda și Gearmata Vii- Ripensia Timișoara, SC Popești Leordeni- Turris Turnu Magurele, Flăcăra Moreni- CS Mioveni.