4 mai 2024
Top StoryDrumul dintre Nicolae Bălcescu și Faraoani intră în modernizare

• lucrările, de 4,3 milioane de lei, sunt asigurate de la bugetul CJ Bacău

Drumul dintre Nicolae Bălcescu și Faraoani intră în modernizare

Astăzi, în Sala Mare a Prefecturii, a fost semnat contractul pentru lucrările la drumul județean DJ 119 care leagă localitățile Faraoani și Nicolae Bălcescu. La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, împreună cu directorul Serviciului Public Judeţean de Drumuri, Lenuța Ardeleanu, europarlametarul Dragoș Benea, Lucian Șova, fostul ministrul al Transporturilor în perioada 2018-2019, precum și primarii celor două localități beneficiare, împreună cu consilierii locali.

Drumul are o lungime de aproape 2 kilometri, finanțarea de 4,3 milioane de lei fiind asigurată de la bugetul CJ. Lucrările se vor derula pe o perioadă de 12 luni, lucrările urmând a fi executate de firma Construcții Generale Moldova. „Astăzi, acest sector de drum este din balast. Este o zonă cu trafic, mulți dintre locuitori fac naveta la Bacău, copiii lor sunt elevi ai școlilor din municipiu și, ca atare, cu toții așteaptau această investiție. Drumul este paralel cu E85, făcând legătura cu Centura ocolitoare a Bacăului și cu viitoarea autostradă A 13.

În plus, această porțiune de drum se adaugă la cei 193 de kilometri pe care s-au turnat covoare asfaltice cu bani de la bugetul Consiliului Județean”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău. Pentru modernizarea drumului, executantul a găsit soluția de a realiza lucrări de așternere a unor straturi de balast, peste care se vor pune trei straturi de mixtură asfaltică.



„Se mai fac lucrări de amenajare a drumurilor laterale pe distanțe de minimum 20 de metri de la drumul județean, amenajarea sistemelor de preluare și scurgere a apelor – șanțuri, podețe, rigole, în total 3.520 de metri liniari de șanț și 5 podețe”, a precizat Lenuța Adeleanu, directorul Serviciului Public Judeţean de Drumuri Bacău. De asemena, pentru accesul din curți al locuitorilor, se vor face podețe pentru fiecare gospodărie din zona porțiunii de drum.

„Este un obiectiv despre care am vorbit de mai mult timp, dar care, acum, prinde contur. Are contract de execuție semnat și sper ca și constructorul să fie capabil și determinat să ducă la bun sfârșit acest proiect”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

„Un obiectiv de investiții mult așteptat de locuitorii comunei Faraoani. Pentru mine, astăzi este o zi de sărbătoare, motiv pentru care m-am și îmbrăcat în aceste straie populare, dar și pentru locuitorii comunei, care vor beneficia de această investiție care, iată, astăzi prinde contur”, – Cristina Pal Ciuraru, primarul comunei Faraoani

„Este un drum foarte important pentru cei de pe acest traseu care deservește în jur de 30.000 de locuitori. Am cerut, de foarte mult timp, investiții pe acest drum, pentru că putea fi o centură mai scurtă. Mă bucur că fac parte dintr-un grup care se ține de cuvânt”
Anton Șiler, primarul comunei Nicolae Bălcescu

“După Nicolae Bălcescu – Faraoani, vor urma și Nicolae Bălcescu – Sărata și drumul județean spre Letea Veche. Aceste drumuri n-au fost modernizate în anii trecuți pentru că am fi riscat ca ele să fie astăzi distruse, în contextul gabaritului ridicat al vehiculelor care lucrează la centură și care circulă pe respectivele drumuri județene.

Tot azi, Consiliul Județean a emis și ultima autorizație de construire privind centura Bacăului – e vorba de relocarea a doi stâlpi de înaltă tensiune care se intersectează cu coridorul centurii.

Prefectul PNL al Bacăului nu poate muta doi plopi din calea centurii, care blochează lucrările de două-trei luni. CJ mută doi stâlpi de înaltă tensiune; prefectul nu poate muta doi plopi singuratici, deși autoritățile de mediu sunt în subordinea sa. După centură și aeroport, proiecte pe care le-am implementat și care sunt ireversibile, proiectul politic al PSD Bacău este A13, Autostrada Bacău – Brașov”.
Dragoș Benea
europarlamentar

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri