sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2014

SĂRATA: Sadoveanu, la „Conexiuni culturale”

În sala Căminului Cultural Dealul Nou, Sărata (bravo pentru articolul hotărât -l pus la toponimul de pe firmă), am asistat… activ la familiarul proiect al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău, cu numele din titlu. Calendarul a obligat să ne întoarcem faţa spre Ceahlăul literaturii române, născut la 5 noiembrie 1880, la Paşcani.

După un ciclu de epistole „trimise” de elevii Şcolii Gimnaziale Sărata către maestrul neîntrecut al slovei, am aplaudat o iscusită dramatizare a „Dumbrăvii minunate” şi am luat act de o preţioasă amintire comunicată de Sorin Braşoveanu. Preşedintele Consiliului Judeţean păstrează imaginea unui pachet de scrisori primite de unchiul său, compozitorul de muzică psaltică Victor Ojog (născut în comuna Coloneşti), de la Mihail Sadoveanu. A fost momentul promisiunii subsemnatului de a aşeza în viitorul Ateneu al Personalităţilor Băcăuane (Casa „Vasile Alecsandri”) interviul (audio) cu Diana Muscă, interpreta Lizucăi din filmul „Dumbrava minunată” („Mai multe cadre – intervine Sorin Braşoveanu – au fost turnate în Parcul Dendrologic de la Hemeiuş”). Imaginile vor sta pe masa de cafea pe care Profira Sadoveanu, fiica scriitorului, mi-a dăruit-o în anii ’90. Biografia lui Mihail Sadoveanu are atingere cu spaţiul judeţului nostru: la Târgu-Ocna, a urmat o parte din pregătirea sa militară.

Partea ştiinţifică a zilei a fost asigurată de Feodosia Rotaru, care a prezentat cartea „Reţete de bucate adunate de la sate” din judeţul Bacău, la care au colaborat şi locuitoare ale comunei Sărata. Reală încântare au produs micii şi marii artişti: Ansamblul Folcloric „Trandafir de la Sărata”, cu grupul vocal coordonat de Maria Enache şi formaţia de dansuri instruită de Robert Costrovanu (unii dintre dansatori sunt absolvenţi ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii Bacău), duo Bălan (Mihaela şi Marcel, cu texte de Ionel Bălan), Rareş Drăghici şi Florin Zăncescu.

Primarul comunei, Irina Argatu, a notat propunerea noastră de a fi botezată o entitate locală cu numele dr. Constantin Istrati, cel care a realizat în 1875 primele analize privind mineralitatea izvoarelor de la Sărata. Moderatorul întâlnirii, Florin Zăncescu, directorul C.J.C.P.C.T., a lăudat hărnicia şi disponibilităţile artistice ale localnicilor. De buna imagine a elevilor prezenţi pe scenă au răspuns Alina Zăbrăuţanu (directoarea Şcolii), Gabriela Humă, Ramona-Elena Rotaru, Andreea-Alina Bordeanu, Cristina Şoiman, Adenaida-Mirela Ungureanu şi Vasile Răducan.

Descoperă pasiunea pentru voluntariat

Departamentul de Consiliere Profesională din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău asigură îndrumarea şi sprijinirea studenţilor şi absolvenţilor privind inserţia eficientă pe piaţa muncii şi dezvoltarea unor cariere de succes sau integrarea lor efectivă în viața comunității. De aceea, activitățile de consiliere individuală și de grup, sesiunile de pregătire pentru realizarea CV-ului și a scrisorii de intenție s-au împletit cu proiecte și evenimente social-comunitare. DCP a reușit să ofere studenților sesiuni de consiliere și activități realizate în colaborare cu angajatorii în cadrul proiectelor finanțate de Fondul de Dezvoltare Instituțională DeProFan, CECIM și SICOC. Prin intermediul acestor proiecte studenții au avut acces la o platformă de consiliere on-line, simulări de interviuri față-în-față cu angajatorii, burse de internship, workshop-uri etc.

De asemenea, au fost organizate și desfășurate o serie de proiecte educaționale, sociale și culturale, unele dintre ele în parteneriat cu Liga Studențească,care au devenit de tradiție, relevante prin impactul lor și numărul studenților participanți:

• Workshop-ul „Carieră – Succes – Performanţă”(inițiat în 2008), și continuat până în prezent, respectiv „Consilierea în carieră” (pentru studenții din primii ani) și „Planul de carieră” (pentru studenții din anii terminali);
• Ziua porților deschise (inițiat din 2009) în cadrul cărora studenții prezintă elevilor care vizitează universitateadiferiteaspecte ale vieții de student (laboratoare, activități didactice, sportive, culturale,testimoniale, Liga Studențească, Postul Academic TV și Postul de Radio UNSR Bacău);
• Programul de voluntariat – „Doar dăruind, putem câştiga” (inițiat în 2013) în cadrul cărora studenții participă, în funcție de interesele și disponibilitatea lor, la diferite activități din cadrul insituției sau comunității;
• Proiectul social-umanitar „Dăruiește din suflet” (inițiat din 2007) prin intermediul căruia în ultimii 12 ani studenții s-au pregătit pentru o întânire de suflet cu bătrâni defavorizați din diferite localități ale județului Bacău (urbane sau rurale), pentru care au asigurat (prin intermediul unor școli partenere sau sponsori) și dăruit câte un coș pascal;
• Proiectul social-umanitar „Împreună în bucuria dăruirii”(inițiat din 2007) prin intermediul căruia în ultimii 12 ani studenții au pregătit darurile lui Moș Crăciun și au interpretat această partitură pentru copii din familii defavorizate din mediul rural, județul Bacău. Numai la ultima ediție derulată în luna decembrie 2018 un număr de 77 de copii au trăit bucuria dăruirii ÎMPREUNĂ;
• Proiectul bianual de tip social-cultural „Întâlniri cu… TÂLC” ajuns la ediția a XV-a în luna martie 2019 în cadrul căruia se structurează, împreună cu studenții, o tematică de interes și au loc întâlniri cu oameni, idei, lansări de carte, provocări, interogații, se analizează evenimente și implicațiile lor.

„În cadrul familiei D.C.P., am avut ocazia să învăț că a-ți păsa de ceilalți nu înseamnă neapărat a oferi o sumă de bani pentru o anumită cauză, deoarece o îmbrățișare și un cuvânt bun pot valora mai mult decât ne imaginăm. Am avut ocazia să văd, atât suferința oamenilor, cât și bucuria din ochii lor când noi, voluntarii, ne dedicam timp pentru a le fi alături.”
Diana Mazări, masterandă SIE, Facultatea de Litere

„Odată ce am devenit student, am descoperit noi oportunități, iar Departamentul de Consiliere Profesională (D.C.P.) se numără printre ele. Oameni frumoși, alături de care se pot construi lucruri interesante și utile – așa pot rezuma într-o scurtă propoziție ceea ce se întâmplă aici. Prin intermediul D.C.P. am avut ocazia de a-mi pune în practică abilitățile de terapeut ocupațional, dezvoltate pe parcursul facultății (observația, evaluarea mediului, empatia, comunicare aservită).”
Petrică Iosif-Robert, student Terapie Ocupațională, FȘMSS

„În perioada de voluntariat am învățat să fiu mai atentă la nevoile celor din jur, să comunic eficient, să fiu o persoană mai implicată cu spirit de echipă, dar și un om asumat. Tot în cadrul Departamentului am desfășurat un stagiu de practică pe durata unui semestru, timp în care mi-am dezvoltat abilitățile de operare a calculatorului, am ajutat la crearea unei baze de date și am învățat sa colectez statistic date și să le interpretez.”
Ioana Lovin (Damaschin), masterandă SIE, Facultatea de Litere

„Voluntariatul reprezintă o parte semnificativă din ceea ce sunt eu. Cea mai frumoasă parte din activitatea mea de voluntar în cadrul Departamentului de Consiliere Profesională din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost implicarea în proiectele social-umanitare, atunci când am avut posibilitatea de oferi ajutor copiilor și bătrânilor.”
Anca-Raluca Grigoriu, studentă Educație Fizică și Sport

„Dacă majoritatea oamenilor ar încerca într-o oarecare măsură să fie voluntari, atunci probabil că multe din problemele globale ar putea fi mai aproape de rezolvare. Întotdeauna acțiunile de voluntariat te dezvoltă ca persoană și ca personalitate, astfel, pe lângă ajutorul pe care îl oferi, vei evolua ca om, devenind mult mai matur și stăpân pe tine, depășind cu mai multă ușurință provocările pe care viața ți le oferă. Voluntariatul rămâne o activitate demnă de a fi practicată în școală și sprijinită de aceasta, o componentă semnificativă în asigurarea unei educații armonioase și în formarea profesională.”
Petru Strugaru, student Educație Fizică și Sport

Cu ce câine ai voie să ieși în oraș

Curtea Constituțională a României (CCR) a hotărât care sunt cânii considerați agresivi și nu pot apărea în locuri publice fără lesă și botniță. Se așteaptă acum ca hotărârea să fie publicată în Monitorul Oficial, pentru a produce efecte. Este vorba de câini care mușcă sau atacă, fără să fie provocați, sau care participă (sau au fost antrenați să participe) la lupte între câini.

CCR spune că „exemplarele cu potențial agresiv” sunt câinii care mușcă sau atacă persoane sau animale domestice, fără să fie provocați, dar și câinii care participă la lupte între câini sau care au fost antrenați să participe la astfel de câini.

Ce obligații au stăpânii unor astfel de câini

Stăpânii care dețin anumite tipuri de câini periculoși sau agresivi trebuie să respecte anumite obligații. Astfel, câinele trebuie să poarte botniță și să fie ținut în lesă dacă stăpânii merg cu ei în localuri publice, în mijloace de transport în comun, în orice alt loc public sau în părțile comune ale imobilelor. Dar și stăpânii trebuie să aibă minimum 18 ani și capacitate deplină de exercițiu și să nu fi fost condamnați pentru o infracțiune contra persoanei.

Până la această hotărâre a CCR erau unele rase de câini considerați agresivi: American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor.
Cei care nu respectă obligațiile enumerate mai sus riscă amenzi între 1.500 și 3.000 de lei.

Trei povești cu tâlc

* Microsoft Japonia a experimentat, ăsta-vară, săptămâna de lucru de numai patru zile, oferind angajaților un generos weekend de vineri până duminică. Rezultatul a fost extrem: o creștere a productivității cu aproape 40 la sută. Și asta nu este totul: în perioada cât a avut loc experimentul, angajații și-au luat cu 25% mai puține zile libere, au printat cu 58% mai puține pagini și au utilizat cu 23 la sută mai puțină electricitate, generând economii însemnate pentru companie. Una dintre explicațiile pentru creșterea abruptă a productivității a fost că, având doar patru zile de muncă la dispoziție, s-au organizat mult mai puține ședințe, cele care au fost programate fiind ori scurtate, ori ținute virtual, ceea ce le-a dat angajaților mai mult timp că să-și ducă sarcinile la îndeplinire.

* Se povestește că, în vechime, regele la care era sclav fabulistul Esop primi de la un rege vecin solicitarea să-i înalte un turn care să nu se sprijine pe pământ, ci să plutească în aer. Regele se gândi ce se gândi și îl chema pe Esop să-l ajute. Așa că Esop trimise în regatul vecin un grup de copii care abia începură să vorbească și-i urcă pe spinarea unor vulturi uriași. Păsările se ridcara în aer iar copiii începură să strige: „Dați-ne nisip, dați-ne pietriș, mortar, cărămizi, ca să ridicăm turnul”. Regele vecin se declara învins de înțelepciunea sclavului Esop. Acuma, stau și mă gândesc cum construiau oengiștii spitalul ăla așa-zis privat dacă nu le dădea Statul terenul pe gratis? Nu de alta, dar am înțeles că nu e cine știe ce lucru faptul că au primit terenul moca, e chiar o nimica toată… Așa o nimica încât mi-l imaginez pe băiatu’ ăla cu medicamentele, călare pe o dronă, strigând să i se trimită cărămizi, ciment și mortar că el vrea să construiască spitalul în aer…

* O campanie publicitară de Halloween a fost anulată de filiala McDonald’s Portugalia pe motiv de… sensibilități istorice. În mod cu totul și cu totul neinspirat, campania, care promova un desert pe baza de cremă de înghețată, fusese intitulată «Sundae Bloody Sundae», sundae fiind numele unui desert în care peste înghețată se pun diverse topinguri. «Sundae» se pronunță similar cu «Sunday» (duminică), iar «Bloody Sunday» e numele sub care este cunoscută data de 30 ianuarie 1972, când parașutiștii britanici au deschis focul asupra participanților la un marș pașnic al catolicilor din Irlanda de Nord, ucigând 14 persoane.

Deputatul PSD de Bacău Elena Hărătău a votat pentru învestirea Guvernului Orban

    Elena HĂRĂTĂU

    Deputatul PSD de Bacău Elena Hărătău a fost prezentă la ședința de astăzi a Parlamentului și a votat pentru învestirea Guvernului Orban, deși partidul a anunțat ca nu va participa la vot, existând chiar voci care au amenințat cu excluderea celor care ar îndrăzni să nu respecte dispoziția aceasta.

    Liderul organizației PSD Bacău, europarlamentarul Dragoș Benea, a declarat pentru Deșteptarea ca Elena Hărătău nu va fi exclusă din partid.

    „Excluderea din partid sau retragerea sprijinului politic se aplică la PSD Bacău doar celor neperformanți administrativ ( cazul Șilochi) sau celor care încearcă escamotarea problemelor din curtea proprie contestând obiective vitale realizate în județ pe timpul guvernarii PSD sau își atacă nejustificat partenerii care i-au susținut necondiționat (cazul Necula). Doamna deputat Hărătău nu este în nici una din aceste situații, ba dimpotriva s-a zbătut pentru unele proiecte și n-a găsit susținerea firească”, a declarat Dragoș Benea.

    Guvernul Orban a trecut

      Parlamentul României a învestit Guvernul Orban, care a obținut 240 de voturi.

      Pentru ca Guvernul să fie învestit era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile.

      Şedinţa a fost condusă de vicepreşedintele Senatului, liberala Alina Gorghiu.

      Cu câteva excepții, parlamentarii PSD nu au participat la şedinţă. De asemenea, nu au fost prezenţi o parte din parlamentarii Pro România.

      Un căruțaș a lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului

        Poliția în acțiune

        La data de 02 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri din Bacău au fost sesizaţi cu privire la faptul că ar fi avut loc un accident de circulaţie pe raza comunei Lipova, iar conducătorul vehiculului implicat a părăsit locul accidentului.

        Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, la data de 02 noiembrie a.c., în jurul orei 14.30, un tânăr de 16 ani, din comuna Lipova, în timp ce se deplasa cu un atelaj hipo pe raza localităţii, ar fi surprins şi accidentat o femeie de 47 de ani, care se deplasa pe drumul public în calitate de pieton.

        În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului care s-a prezentat la spital pentru îngrijiri medicale.

        Conducătorul atelajului hipo a fost identificat, de către poliţişti şi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

        Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

        Tânăr reţinut de poliţişti pentru conducerea unui autovehicul fără permis

          Patrula mixtă formată din poliţist şi jandarm au depistat în flagrant, pe raza comunei Pânceşti, un tânăr de 25 de ani, din judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autovehicul fără permis de conducere.

          Din verificările poliţiştilor a rezultat că tânărul a mai fost depistat anterior conducând autovehicule pe drumurile publice fără permis.

          Acesta a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore şi ulterior prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

          La volan, sub influenţa alcoolului

            La data de 02 noiembrie a.c, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat, în flagrant, un bărbat de 68 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.

            Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

            Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

            Beat și fără permis, nu a oprit la semnalul polițiștilor

              La data de 03 noiembrie a.c., o patrulă de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Bacău, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunei Cleja, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism depistat în trafic.

              Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul poliţiştilor, s-a procedat la urmărirea sa. Acesta a oprit pe un câmp din apropiere, fiind imobilizat de poliţişti.

              În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că autoturismul în cauză ar fi fost condus de un bărbat de 35 ani, din comuna Poduri, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

              Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

              Acesta este cercetat de poliţişti pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.

              Poliția în acțiune

                Polițiștii băcăuani au desfășurat în acest weekend o acțiune de reducere a riscului rutier pe drumurile din județ.

                Pentru prevenirea accidentelor rutiere și depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive, de la începutul lunii, polițiștii rutieri, alături de colegi de la ordine publică, au intensificat acțiunile în trafic, cu mijloace tehnice certificate din dotarea Poliției Române care stabilesc prezența, în aerul expirat, a alcoolului ori a consumului de substanțe psihoactive.

                Acţiunea s-a desfăşurat la nivel naţional, dar şi pe raza întregului judeţ.

                În cadrul acţiunii au fost utilizate mijloace tehnice certificate din dotarea structurilor de poliţie rutieră şi ordine publică, aparatul etilotest şi aparatul drugtest.

                În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti au fost constatate 8 infracţiuni, din care 3 pentru conducere sub influenţa alcoolului. De asemenea, au fost reţinute 48 de permise de conducere, din care 10 pentru conducere sub influenţa alcoolului.

                Poliţiştii au aplicat 532 de sancțiuni contravenționale, dintre care 8 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului, 524 reprezentând alte sancțiuni potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

                Legislația penală incriminează „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” în articolul 336 alineatul 2 din Codul penal.

                Poliţia Rutieră recomandă participanţilor la trafic să nu conducă autovehicule daca au băut şi să nu se urce în maşină cu cineva care a consumat băuturi alcoolice.

                Pestă porcină africană descoperita la un porc mistreț găsit mort la Sascut

                Veterinarii băcăuani au intervenit la un caz de pestă porcină africană depistat la un mistreț găsit mort pe raza unui fond de vânătoare de la Sascut. Astfel, au fost luate măsuri pe o rază de până la 13 kilometri în jurul locului unde a fost făcută descoperirea, în primă fază, prin instalarea de dezinfectoare individuale la intrările și ieșirile din zona infectată.

                „Pentru combaterea Pestei porcine africane în zona afectată s-a decis recoltarea integrală a mistreților prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă și dibuire în termen de 60 de zile. În plus, se vor vâna imediat integral prădătorii din zona afectată”, a precizat dr Florin Baltă, reprezentantul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău. Toți porcii sălbatici sacrificați cu armă de foc sau găsiți morți în zona afectată trebuie să fie supuși unui examen de depistare a pestei porcine africane în conformitate cu manualul de diagnostic. În tot acest timp, nu se vor mai putea alimenta locurile de hrănire a mistreților, cu excepția zonelor în care s-au semnalat pagube în culturile agricole.

                Zone cu restricții severe

                A intrat în atenția veterinarilor în primul rând comuna Sascut (localitățile Conțești, Valea Nacului, Sascut Sat, Schineni, Sascut, Berești, Păncesti). Însă, au fost instituite măsuri și pe raza comunei Valea Seacă (localitățile Valea Seacă, Cucova), a comunei Orbeni (localitățile Scurta, Orbeni), comuna Corbasca (localitățile Marvila, Vâlcele, Corbasca, Scărișoara, Fofaza, Rogoaza), precum și comuna Tătăraști (satele Gherdana, Drăgești, Giurgeni, Cornii de Sus, Tătăraști, Cornii de jos, Ungureni). În atenția veterinarilor au intrat și fondurile de vânătoare FV 43 Sascut, FV 45 Corbasca, FV 44 Orbeni.

                În plus, s-a instituit o zonă tampon, de control temporar, de 5 km în exteriorul zonei infectate. Aceasta cuprinde, în plus față de zona infectată, comuna Urechești cu localitățile Urechești, Cornățel, Slobozia, comuna Parava, comuna Răcăciuni – satul Răstoaca, comuna Pâncești satele Dieneț, Pâncești, Fulgeriș, Chilia Benei, comuna Corbasca cu localitatile Pogleț, Băciou, comuna Huruiești cu localitățile Fundoia, Ocheni, Florești, Huruiești, Capotești, Perchiu, Pradaiș, comuna Dealu Morii cu localitățile Căuia, Blaga, Negulești și Fondurile de vânătoare FV 49 Urechești, FV 48 Borzești, FV 47 Huruiești, FV 34 Pâncești.

                Ce mai trebuie făcut

                Locuitorii din zonele afectate, înainte de recoltare, să verifice tarlalele, urmând să izoleze zonele afectate și neutralizate focarele, la fața locului. În plus, toate mașinile și utilajele agricole vor fi dezinfectate de către proprietar/utilizator, la ieșirile din tarlale și deplasarea acestora dintr-o solă în alta. Este interzisă circulația animalelor domestice prin zona infectată sau în păduri, inclusiv transhumanța. Florentin Radu

                Au început lucrările de reabilitare a statuii lui Ștefan cel Mare

                  Simbol al orașului Bacău, statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare, nu a fost reparată în ultimii 22 de ani, de la momentul inaugurării – octombrie 1997.

                  Lucrările care au început acum vor viza înlocuirea completă a placajelor de granit și marmură dar și refacerea întregului sistem de iluminat arhitectural.

                  Soclul, podestul, platforma rectangulară, treptele și contratreptele vor fi placate cu granit iar cele 47 de ventricole din jurul ansamblului vor fi placate cu marmură albă.

                  Va fi înlocuită rețeaua electrică subterană și se vor monta lămpi LED concepute special pentru iluminatul architectural.

                  Astăzi au început lucrările și dacă că vremea va fi favorabilă, acestea vor fi finalizate până la finalul acestei luni.

                  După cum știți, în ultimele luni au fost reabilitate mai multe statui din oraș, care se aflau într-o stare avansată de degradare (Statuia lui Alexandru Cel Bun și statuile din Parcul Cancicov). Refacerea lor se impunea pentru că patrimoniul cultural trebuie întreținut dacă vrem să se bucure de el și generațiile viitoare. Pozele, aplauzele și evenimentele solemne organizate la căpătâiul monumentelor nu au nici o valoare dacă mai apoi acestea sunt date uitării.
                  Cosmin Necula
                  primarul municipiului Bacău

                  Istoria masoneriei într-un exponat filatelic băcăuan premiat la EFIRO 2019

                    Exponatul filatelic „Masonary in the United States of America and in Romania” (Masoneria în SUA și în România) al colecționarului băcăuan Ioan Catană a fost premiat cu „vermeil mare” la EFIRO 2019. EFIRO este Expoziția Filatelică Română, iar ediția din acest an a avut loc în București.

                    Exponatul cuprinde un număr impresionant de plicuri, cărți poștale și vederi, dar și timbre și colițe care ilustrează momente din istoria masoneriei din cele două state. Acestea vorbesc despre istoria masoneriei în SUA și în România, ilustrează evenimente și personalități din organizație, între care Revoluția de la 1848 din România și Unirea Principatelor, dar și masoneria de după 1990 din țara noastră.

                    „Aștept critici și observații privind acest exponat, pe adresa de e-mail ioancat@yahoo.com, pentru a-l putea îmbunătăți”, spune autorul.
                    EFIRO 2019 a celebrat „560 de ani de la prima atestare documentară a orașului București” și „145 de ani de la înființarea UPU” și a cuprins și „Al 40-lea simpozion de Istorie Poștală Românească” al grupului de studiu „Cercul Internațional de Studii România” din Germania.

                    Băcăuanii, prezenți într-o nouă campanie de donare de sânge

                      „Vistieria” Centrului de Transfuzii Bacău s-a îmbogățit cu o cantitate remarcabilă de pungi de sânge în urma unei campanii de donare ce s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute.

                      Campania „Speranța la viață! Donează sânge!” ajunsă la ediția a IV-a și organizată în parteneriat de Asociația Bronx People, Auchan Bacău și Centrul de Transfuzii s-a bucurat de aprecierea băcăuanilor. Astfel, în prima zi de campanie 44 de donatori s-au prezentat la Centrul de Transfuzii, a doua zi 76 de băcăuani au donat la unitatea de transfuzii și la un centru mobil din hypermarketul participant în campanie, iar în ultima zi au fost 36 de donatori. Din totalul de 156 de donatori, 43 au oferit bonurile de masă pentru o campanie ce se va desfășura ulterior în care mai multe familii defavorizate din județ vor primi cadouri în perioada sărbătorilor de iarnă.

                      „Și această campanie s-a ridicat la nivelul celor anterioare ca nivel de donatori și ne bucură că băcăuanii înțeleg importanța acestui act prin care participăm la salvarea a nenumărate vieți”, a declarat dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău.

                      Agricola investește în creșterea producției

                        • investiția la Abatorul de păsări ajunge la 16 milioane de euro
                        • alte cinci milioane de euro au dublat deja capacitatea de producție la Europrod

                        Grupul Agricola, din Bacău, investește 16 milioane de euro în Abatorul de păsări, pentru creșterea capacității de producției a acestuia cu 70%. Europrod, compania din grup care produce semipreparate din carne de pasăre a finalizat, deja, o investiție de cinci milioane de euro și a dublat capacitatea sa de producție.
                        Aceste investiții vor fi prezentate oficial la jumătatea lunii noiembrie, când vor fi descrise și primele două proiecte de responsabilitate socială ale grupului. Primul proiect este „Gustul Viitorului”, lansat pentru a marca grija pentru comunitate prin susținerea tinerilor pasionați de bucătărie, dar limitați de resursele lor materiale. Cel de al doilea proiect este „Gustul care face bine”,lansat din nevoia unui echilibru alimentar pentru copiii internați în spital. Pentru acest proiect, cunoscutul Chef bucătar Cezar a început un workshop culinar, după care a fost dotată bucătăria secției Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență din Bacău și este în derulare amenajarea sălii de mese a acesteia.

                        Se va vizita ferma Agricola din Pădurea Brad, unde cresc Puiul Fericit și Cocoșelul de Pădure, renumitele produse de brand ale Grupului Agricola Bacău.

                        În aceeași zi, Chef Cezar și ucenicii săi de la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău vor face o demonstrație culinară la Green Park.

                        Toamna… în Școala „Alecu Russo”

                          La Școala „Alecu Russo” din Bacău se desfășoară, în aceste zile, o serie de activități cuprinse în proiectul educațional „Balul toamnei”. Aflat la a doua ediție, proiectul vizează activități de natură artistică, creativă și atitudinală. Abordarea acestei teme presupune cunoaşterea de către elevi a unor tradiţii şi obiceiuri specifice atât țării noastre, cât și altor ţări şi culturi. Proiectul a urmărit atragerea elevilor în activități practice și creative, stimularea imaginației creatoare a acestora, precum și sensibilizarea lor în fața frumuseților naturii, astfel încât să devină persoane capabile să aprecieze frumosul și viața.

                          Directorul școlii, prof. Elena Roșca, precizează că activitățile au fost gândite şi adaptate tuturor vârstelor specifice învăţământului gimnazial, pentru ca acestea să fie uşor de abordat de către fiecare elev, ele presupunând: confecționarea de figurine din bostani, confecționarea unor măști de carnaval, realizarea de colaje din frunze uscate, susținerea unor proiecte despre Halloween și Sf. Andrei și, nu în ultimul rând, parada costumelor de toamnă.

                          Elevii au dat dovadă de multă imaginație, răbdare, originalitate și talent, astfel încât creațiile acestora din cadrul fiecărei secțiuni au fost peste așteptările cadrelor didactice.
                          În cadrul activității „Parada costumelor” elevii claselor V-VIII s-au întrecut în costumații dintre cele mai neobișnuite și mai surprinzătoare.

                          „Balul toamnei” s-a încheiat, cu o expoziție în decor autumnal de produse gastronomice și cu specific tradițional românesc. Echipa de proiect este alcătuită din profesorii Alina Camil, Daniela Condrea, Monica Gîlcă, Diana Samoilă, Florentin Botezatu și Andrei Enache, în parteneriat cu mediatorul școlar, Andreea Burac.

                          prof. Elena Roșca, directorul unității de învățământ

                          Despre traficul de persoane în școlile băcăuane

                            Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău organizează, la nivelul liceelor și colegiilor din municipiu, pe parcursul anului școlar 2019-2020, o campanie de prevenire a traficului de persoane în vederea exploatării sexuale.
                            Primele activități s-au derulat în septembrie la Liceul Tehnologic „Grigore Antipa”, unde au participat 145 de elevi de la clasele a IX-a și a XII-a, și la începutul lui octombrie la Liceul Tehnologic „Henri Coandă”, cu participarea a 115 elevi de clasele a X-a și a XI-a. Cea mai recentă întâlnire a avut loc pe 30 octombrie, la Colegiul Național de Artă „George Apostu” la care au participat 65 de elevi din clasele a VIII-a și a XI-a.
                            „Anul școlar trecut am desfășurat această campanie la Colegiile «V. Alecsandri», «Ion Ghica» și «A. Saligny». Având în vedere că subiectul campaniei este de mare actualitate și foarte necesar adolescenților, continuăm această activitate, alături de partenerii noștri și pe parcursul acestui an școlar”, au declarat reprezentanții Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău.

                            Scopul acestei campanii este de prevenire prin informare și conștientizare a traficului de persoane în vederea exploatării sexuale. Modul de desfășurare a campaniei de prevenire constă în întâlniri directe cu elevii colegiilor/liceelor din municipiul Bacău la care vor participa specialiști ai instituțiilor și organizațiilor partenere în cadrul campaniei: Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, Penitenciarul Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Direcția de Asistență Socială și Protectia Copilului Bacău, Direcția de Sănătate Publică Bacău, Palatul Copiilor prin Asociația Happy Life și Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

                            Majorarea salariului minim este obligatorie, nu opțională, pentru orice guvern!

                            Decizia de a majora salariul minim pentru a patra oară de când a preluat guvernarea țării este o altă demonstrație că PSD respectă până la capăt angajamentul de a asigura un trai cât mai bun românilor. Le reamintim colegilor de la PNL, care încearcă să intre la guvernare, că majorarea salariului minim nu este opțională, ci este obligatorie.
                            Programul de Guvernare promovat de PSD și votat de Parlament prevede clar că salariul minim trebuie să ajungă la 2.500 de lei brut în anul 2022.

                            Este indiscutabil că PSD s-a ținut de cuvânt și a realizat toate majorările de venituri promise pentru fiecare român. Guvernul PSD a programat pentru anul viitor creșterea veniturilor pentru o serie de categorii profesionale, precum și a salariului minim pe economie. PNL, în schimb, a anunțat eliminarea salariului minim pe economie, o măsură catastrofală, care va distruge întreg sistemul de salarizare al țării și va produce grave perturbații economice și sociale.

                            În funcție de salariul minim, se acordă o serie de subvenții, care, de asemenea, sunt în pericol dacă nu se va majora salariul minim. Așa cum am promis, de la 1 ianuarie 2020 salariul minim net va fi de 1.363 de lei, cu 55% mai mare față de 878 de lei, cât era atunci când PSD a preluat guvernarea. Pentru cei cu studii superioare și un an vechime, salariul minim net va ajunge la 1.563 de lei net. Beneficiari direcți vor fi peste 1,3 milioane de români, la care se adaugă 116.000 de angajați cu studii superioare și cel puțin 1 an vechime.
                            Deși este interimar, guvernul condus de Viorica Dăncilă poate să adopte această măsură în temeiul prevederilor Codului Muncii. Conform articolului 164, alineatul (1) „Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor”.

                            Prin intenția de eliminare a salariului minim, PNL își demonstrează ignoranța în privința mecanismelor economice și sociale. Din nefericire, liberalii au anunțat până acum doar măsuri de austeritate, la toate nivelurile, iar astfel toate aceste beneficii câștigate de români ar putea fi anulate sau diminuate.

                            Stă în puterea fiecărui român să oprească valul de austeritate anunțat de PNL! Singurul candidat la Președinție care poate garanta că măsurile luate sau anunțate de PSD nu vor fi anulate este Viorica Dăncilă!

                            Senator PSD Bacău,
                            Miron SMARANDACHE
                            ADVERTORIAL

                            Fructe și legume vesele la Grădinița Agricola

                              În ultima zi a lunii octombrie, urmând o bună tradiţie, Grădiniţa Agricola a organizat Carnavalul Toamnei. În fiecare an, mai bogată şi mai frumoasă, Toamna aduce cu sine fructe şi legume vesele, îmbujorate, care au convins numerosul auditoriu de importanţa consumului de vitamine. Atmosfera de poveste, decorurile, cântecele şi personajele interpretate de echipa de educatoare, dansurile vesele prezentate de copii au adus bucuria în ochii şi sufletele tuturor, părinţi şi copii deopotrivă.

                              Întreaga grădiniţă s-a umplut de savoarea plăcintelor, de aroma salatelor de fructe, de culoarea şi veselia copiilor – bostănei, zâne, prinţi şi floricele. Rafturile bogate în borcane cu dulceţuri, compot, zacuscă şi gogoşari au demonstrat că românii mici şi mari ştiu să sărbătorească generozitatea pământului şi hărnicia omului.

                              „Prin aceste activităţi organizate în fiecare an dorim să dezvoltăm personalitatea copiilor, cultivând spiritul de familie specific neamului de gospodari Agricola, din care, cu mândrie, face parte şi echipa grădiniţei noastre. S-au adunat 100 de copii preşcolari, însoţiţi de părinţi, fraţi şi bunici, zeci de copii şcolari absolvenţi ai grădiniţei – o mare familie din interiorul căreia iubirea, sprijinul şi respectul sunt nelipsite. Zâmbetele şi strălucirea din ochii copiilor ne-au dat măsura succesului activităţii.”
                              Prof. Eliza Marga Lăpuşneanu, directorul Grădiniţei Agricola